Teorii ale dezvoltarii

TEORII ALE DEZVOLTARII

In ceea ce priveste contributiile teoretice privind dezvoltarea, exista o multitudine de categorisiri ale teoriilor developmentaliste. In cele ce urmeaza vom prezenta succint principalele teorii ale dezvoltarii:

Psihologia genetica (teoria cognitivist-constructivista)

Hall, parintele psihologiei dezvoltarii este un adept al ideii "ontogeneza repeta filogeneza'. El spune ca perioada prenatala reprezinta faza acvatica, dominata de factorii genetici, si nu de cei de interactiune. Intre 0 si 4 ani este faza animala ; intre 4 si 8 ani se repeta epoca vanatului si a pescuitului ; intre 8 si 12 ani inceputurile culturii, cand copilul este sensibil la influente educative, cand invata, se disciplineaza ; adolescentii repeta Iluminismul cu romantismul sau, cu revolta impotriva a ceea ce este vechi, cu pasiuni si hotararea de a atinge tinte marete ; abia adolescenta tarzie il aduce pe individ in pragul civilizatiei contemporane.

Bazandu-se pe aceasta teorie, Hall le-a sugerat parintilor o pedagogie a tolerantei ptr copilul care trece prin stadii ce-l conduc pe o cale dictata de procesul de maturizare, coordonat genetic.

Psihologia initiata de Piaget a fost mult timp cunoscuta sub numele de psihologie genetica. Acest lucru se datora ideii fundamentale in psihologia dezvoltarii mentale a lui Piaget ca trecerea de la un stadiu un altul se va face prin simpla exersare a ceea ce exista genetic, ca potential, rolul mediului fiind mai degraba cel de a-i lasa copilului libertatea de manifestare, de explorare. El descrie in teoria pe care o dezvolta geneza schemelor mentale de actiune.

Din cauza posibilelor confuzii cu genetica, s-a renuntat la denumirea de psihologie genetica, iar psihologia inteligentei umane, asa cum a fost dezvoltata de Piaget, poarta numele de teorie cognitivist-constructivista.

Teoriile psihanalitice

S. Freud, parintele psihanalizei, a vorbit despre rolul instinctelor, structura mintii, teoria proceselor constiente si inconstiente, stadiile secventiale ale dezvoltarii personalitatii, relatiile parinte-copil. Aceasta este prima teorie care acorda importanta relatiei parinte-copil in dezvoltarea personalitatii sanatoase, dar si a deviantelor. E1 a creat concepte de baza in teoria dezvoltarii umane, cum ar fi : sine, ego, superego, refulare, complexe, transfer, acte ratate etc.

El a considerat natura umana ca fiind emotionala si a descris pulsiunile (energiile) vitale. Pulsiunile sunt elanuri primare, surse fiziologice care au un scop ; ele cer o descarcare. Libidoul este ratiunea de a fi a fiintei umane. Sinele este si sediul Thanatosului, al pulsiunii morlii, care se evidentiaza prin distrugere, agresivitate, violenta. Dupa modul in care individul reuseste sa isi controleze trairile emotionale, el va avea o dezvoltare mentala sanatoasa ori va dezvolta o forma de nevroza. Complexele pot fixa individul intr-o anumita varsta sau il pot face chiar sa regreseze. Activitatea psihica nu este in totalitate constienta si aceea cu substrat inconstient se manifesta in vis, greseli de exprimare, acte ratate.

Fiecare stadiu al dezvoltarii umane descris in teoria psihanalitica a lui Sigmund Freud are la baza un conflict specific. Daca acesta nu este rezolvat pozitiv, individul dezvolta un complex care-1 va fixa psihic in stadiul respectiv.

Maturizarea individului, in viziunea lui Freud si a psihanalizei, inseamna dezvoltarea abilitatilor de a munci si de a iubi.

Conform teoriei freudiene, individul uman functioneaza la confluenta a trei instante :

id (sine), sediu motivational al pulsiunilor libidinale, cautand placerea, precum si al energiilor agresive care tin de Thanatos (moarte), prezent de la nastere ;

ego (eu), care se dezvolta si functioneaza conform principiului realitatii, teritoriu al luptelor dintre energiile sinelui si regulile ingraditoare ale super-ego-ului ;

superego (ego ideal), avand ca rol principal franarea exprimarii libere a pulsiunilor sinelui. Superego-ul, reprezentand forta grupului social, cristalizata in imaginea talalui, devine activ in perioada prescolara, iar la pubertate este forta majora care orienteaza personalitatea copilului. Aceste trei instante psihice sunt foarte rar in echilibru. Fie id-ul, fie superego-ul se impune in anumite situatii. Aceasta continua confruntare reprezinta motorul dezvoltarii eului.

Freud concepe trei spatii de manifestare psihica a individului : inconstient, subconstient si constient.

Freud considera ca baza naturii umane o constituie emotiile. Felul in care individul isi va gira emotiile in diferitele momente ale dezvoltarii va constitui cheia unei dezvoltari sanatoase sau a dezvoltarii nevrozei. Ideea este preluata si valorizata astazi in domeniul teoriei atasamentului.

Celebrele stadii ale dezvoltarii fiintei umane, asa cum au fost descrise de Freud, sunt :

. oral (0-2 ani) ; are doua subperioade: oral pasiv si oral sadic.

. anal (2-3 ani) ; satisfactia o da defecatia.

. falic (3-5 ani) ; energia libidinala trece de la regiunea anala la cea genitala; copiii se masturbeaza si au jocuri si interese sexuale.

. perioada de latenta (peste varsta de 6 ani), incluzand pubertatea, semnifica o stergere a preocuparilor ptr sexualitate, concomitent cu precizarea super-ego-ului, care va domina aceasta varsta.

. sexualitatea matura apare in ultimul stadiu, cel genital, care se instaleaza in adolescenta.

Neopsihanalistii, pastrand mecanismele principale ale teoriei freudiene, lasa mai mult loc socialului in construirea fiintei umane.

Teoriile neoanalitice incearca punerea stadiilor psihosexuale ale dezvoltarii umane in context socio-cultural.

E. Erikson descrie dezvoltarea personalitatii in context cultural si istoric, pornind de la teoria lui Freud. El urmareste dezvoltarea functiilor eului in relatie cu mediul social al copilului.

Erikson identifica 8 stadii in dezvoltarea umana:

- 0 - 1 ani - stadiul infantil in care conflictul de baza este incredere versus neincredere;

- 1 - 3 ani - stadiul in care conflictul de baza este autonomie versus dependenta;

- 3 - 6 ani - stadiul in care conflictul de baza este initiativa versus rusine;

- 6 - 12 ani - stadiul in care conflictul de baza este harnicie versus inferioritate;

- 12 - 18 ani - stadiul in care conflictul de baza este identitate versus confuzie de identitate;

- 18 - 35 ani - stadiul adultului tanar in care se dezvolta comportamente de intimitate cu alta persoana;

- 35 - 60 ani - stadiul varstei medii in care conflictul de baza este capacitatea de a genera versus stagnare;

> 60 de ani - stadiul batranetii in care conflictul de baza este integritate versus disperare;

Margaret Mahler se concentreaza asupra organizarii sensului intrapsihic al sinelui, asupra constiintei ca sinele exista ca un dat separat de restul lumii, ca o fiinta separata, unica. Aceasta sustine ca sarcinile de dezvoltare ale copilului sunt procesele de separara si individualizare.

Exista trei faze majore, cu alte cateva subfaze, in procesul de separare-individualizare descris de Mahler. Separarea/individualizarea este vazuta ca un proces de organizare holistica; accelerand un aspect al dezvoltarii copilului, vom interfera cu intregul (exemplu: accelerand mersul, copilul va explora mai usor ambientul, isi va dezvolta mai usor sentimentul separarii). Unele dintre aceste faze raman valabile in cadrul teoriei atasamentului.

Fazele separarii/individualizarii dupa Margaret Mahler sunt:

Faza narcisismului primar:

- subfaza 1: autismul normal (0-1 luni)

- subfaza 2: omnipotenta conditionata halucinatorie (0-1 luna)

Faza simbiozei (de la 2 luni)

Faza separarii/individualizarii

- subfaza 1: diferentierea (incepand de la 5 luni)

- subfaza 2: exersarea (10-15 luni)

- subfaza 3: reapropierea (15-22 de luni)

- subfaza 4: consolidarea (22-36 de luni)

John Bowlby a studiat dezvoltarea emotionala a copilului, preluand informatii din diferite discipline (psihologie, biologie) si bazandu-se pe psihanaliza, etologie, teoria sistemica si teoria evolutionista.

A creat teoria atasamentului, sustinand ca mama reprezinta baza de securitate de la care copilul pleaca in explorarea lumii si care reconforteaza cand se intoarce. Legatura afectiva cu mama ii da un sentiment de siguranta, de securitate. Aceasta legatura are valoare de supravietuire ptr individ si contribuie la succesul reproducerii speciei.

Bowlby a fost mult influentat de Harlow, care a verificat teoria "dragostea-dulap' a copilului ptr mama ce-i satisface nevoile de baza (foame, sete, nevoia de confort si caldura).

Teoriile cognitiviste

Cea mai cunoscuta teorie privind dezvoltarea cognitiva (epistemologia genetica, adica dezvoltarea cailor prin care lumea externa ii devine cunoscuta individului uman) a fost elaborata de Jean Piaget. El s-a preocupat de studiul dezvoltarii inteligentei la copil.

Dupa Piaget, exista doua functii care caracterizeaza organismele vii : organizarea si adaptarea. Dezvoltarea inteligentei consta in schimbari progresive, secventiale in structurarea organizarii. Sistemul cognitiv ori structurile cognitive se schimba prin adaptare. Adaptarea se realizeaza prin asimilare si acomodare.

Cand copilul trateaza informatiile noi prin schemele de actiune de care dispune, acestea din urma trebuie sa se schimbe ptr a se acomoda specificului noilor informatii. In acelasi timp, noua informatie este asimilata sau incorporata in structura cognitiva existenta.

Asimilarea si acomodarea sunt factorii determinanti ai dezvoltarii structurii cognitive care il fac pe individ capabil sa coopereze, sa rezolve problemele si sa se adapteze mai bine la schimbarile de mediu.

Piaget spune ca schimbarile in inteligenta apar secvential, in stadii succesive. Fiecare stadiu depinde de cel anterior. Dupa Piaget, dezvoltarea inteligentei se face in secvente invariabile (stadii). Acestea sunt :

stadiul senzorimotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaste prin intermediul activitatilor fizice pe care le indeplineste. Isi achizitioneaza baza intregului edificiu al cunoasterii umane : schema obiectului permanent. Stadiul se incheie cu achizitia limbajului si a gandirii simbolice ;

stadiul preoperational (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de varsta prescolara, luptand ptr a-si achizitiona gandirea logica ;

stadiul operatiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gandi logic probleme "concrete', "acum si aici'. Gandirea devine reversibila, in limitele realitatii, copilul intelege deductia necesara cunoscand proprietatile obiectelor ;

stadiul operatiilor formale (12/13 ani): sunt adolescentii capabili sa opereze mental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o gandire stiintifica, fac deductii sistematice pe baza unor ipoteze.

Piaget descrie doua mari etape in dezvoltarea inteligentei copilului : etapa preoperationala si cea operationala.

Teoria lui privind dezvoltarea cognitiva ramane punctul de referinta al psihologiei contemporane.

Piaget are o teorie functionala, accentuand rolul adaptarii. In acelasi timp, este teorie structurala, accentuand rolul organizarii sistemului cognitiv.

Piaget a dezvoltat o teorie despre modul cum isi achizitioncaza fiinta umana cunostintele (epistemologia genetica) plecand de la greselile pe care le fac copiii la anumite varste, in rezolvarea unor probleme.

Lev Vigotski a emis teoria socioculturala prin care a descris felul in care cultura influenteaza dezvoltarea individului. Obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, colective intelectuale si materiale, stiintifice, artistice, istoria pe care o traieste individul ii determina dezvoltarea.

Vigotski a subliniat aspectele socioistorice ale comportamentului uman si mai putin natura unica a individului uman.

Vigotski spre deosebire de Piaget, subliniaza rolul culturii in dezvoltarea individului, al culturii transmise prin interactiuni sociale si limbaj. In viziunea vigotskiana exista o stransa legatura intre limbaj si dezvoltalea inteligentei.

A creat conceptul de zona proxima de dezvoltare, care reprezinta diferenta dintre ceea ce copilul e pregatit sa realizeze singur, in procesul rezolvarii problemelor si al adaptarii, si ceea ce poate achizitiona doar cu ajutorul adultilor sau al altor colegi.

Vigotski descrie urmatoarele stadii, in dezvoltarea copilului, in interactiune cu adultul, prin achizitia limbajului :

. stadiul I : fiziologic - copilul este separat doar din punct de vedere fiziologic, dar, ptr a supravietui, el e total dependent ;

. stadiul II : biologic - copilul capata independenta, iar dependenta lui de cel care-l ingrijeste devine psihologica ;

. stadiul III: este stadiul in care adultul ii atrage atentia, vorbindu-i despre diferitele obiecte din jur, iar activitatile copilului sunt controlate si secondate de vorbirea adultului ;

. stadiul IV : actiunile copilului sunt initiate si impulsionate de vorbirea adultului ;

. stadiul V: realizeaza activitati voluntare indrumat prin vorbire de catre adult ;

. stadiul VI : copilul isi da singur comenzi - la inceput, cu voce tare ; mai tarziu, prin vorbire interiorizata, ptr sine insusi.

Vigotski a incercat sa-si bazeze teoria pe studiul comportamentului. A prezentat constiinta individului ca fiind elementul de baza in viata, in construirea eului : "Ne cunoastem pe noi insine ptr ca suntem constienti de ceilalti si suntem constienti de ceilalti ptr ca insasi constiinta noastra despre noi insine deriva din constiinta pe care ceilalti o au despre noi'.

Vigotski descrie cateva stadii in evolutia umana:

intre 0 si 2 ani, stadiul de afiliere : comunicarea emotionala este acum de maxima importanta ;

intre 2 si 7 ani, stadiul de joc : activitatea cea mai importanta este, la inceput, manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice si jocurile de rol ;

intre 7 si 12 ani : stadiul invatarii; este varsta frecventarii scolii ;

intre 12 si 19 ani: stadiul prieteniilor; adolescentul combina relatiile personale cu cele profesionale ;

intre 19 si 55 de ani: stadiul muncii ;

intre 55 si 70 de ani: stadiul teoretizarii.

Teoria functionalismului

In SUA, functionalismul era reprezentat de Williams James si John Dewey, care au formulat teza de baza a curentului: procesele mentale si comportamentul sunt mecanisme ale organismului, avand ca functie adaptarea la mediu.

Dewey sublinia rolul activ al mediului si al organismului in adaptare, considerand ca procesele mentale si comportamentul sunt aspecte inseparabile ale adaptarii. Adaptarea este, in viziunea sa, un proces activ in care actioneaza doi factori : mediul si organismul.

Alti functionalisti au dezvoltat alte teorii asupra adaptarii.

Astfel, behavioristii, considerati functionalisti radicali, extremisti, sustineau ca psihologia trebuie sa fie o stiinta doar a comportamentului. Ce se petrece intre stimulul ce actioneaza si reactia pe care o declanseaza la subiect nu ne intereseaza. Este, evident, o reactie la cercetarile din psihologia axata pe introiectie.

John Watson, intemeietorul behaviorismului, a creat un functionalism radical, cu o viziune deosebita asupra adaptarii. El a respins studiul constiintei si a considerat psihologia strict ca o stiinta a comportamentului.

Behaviorismul (comportamentalismul) are ca model de baza al comportamentului asociatia stimul-raspuns (S-R). Behavioristii subliniaza influenta determinanta a mediului in comportament.

Watson accepta ideile empiristului Locke, care sustinea ca mintea copilului la nastere este tabula rasa si ca depinde in intregime de mediu ptr a-si forma continutul.

In cadrul functionalismului s-au dezvoltat cele doua curente: mecanicist (considerand organismul ca factor pasiv, reactiv in procesul adaptarii) si organicist (subliniind rolul activ al organismului in procesul adaptarii).

Watson a afirmat ca atat comportamentul copilnlui, cat si cel al parintilor pot fi studiate prin metode experimentale. Comportamentul, afirma Watson, poate fi modelat printr-un control eficient din partea mediului, ceea ce inseamna ca cresterea este un proces unidirectionat, dinspre parinte spre copil. Ideea aceasta devine pilonul teoriei invatarii sociale.

Teoria invatarii sociale

Incearca impacarea psihanalizei cu teoriile behavioriste ale invatarii. Ea sustine faptul ca toate comportamentele sunt invatate. Achizitionarea comportamentului se lace in lant, fiecare veriga se leaga de cea anterioara. Dezvoltarea este un proces continuu , aditional, in care intregul e compus din suma partilor. Teoria invatarii sociale dezvolta o viziunea mecanicista asupra naturii umane.

Teoria invatarii sociale a fost o incercare de aplicare a teoriei invatarii si metodelor experimentale de cercetare la studierea comportamentului social si a caracteristicilor personalitatii care, dupa cum spune psihanaliza, se formeaza in relatia parinte-copil.

Adeptii acestei teorii au explicat dependenta copilului fata de mama printr-o serie de aspecte comportamentale cum ar fi : contactul fizic, cautarea de ajutor, aprobarea comportamentelor copilului de catre mama, atentia din partea mamei.

Teoria invatarii sociale a stimulat studierea dezvoltarii copilului in relatie cu practicile de crestere a copilului. Reprezentantii acestui curent au sustinut ca parintii pot fi invatati sa fie eficienti in cresterea copiilor prin anumite metode pedagogice.

Eroarea principala a teoreticienilor din acest curent a fost sustinerea ideii potrivit careia cresterea copilului este un proces unidirectional, dinspre parinte spre copil, neglijand capacitatea copilului de a stimula si a mentine comportamentul parental al adultului.

Teoriile sociale ale invatarii incearca sa aplice teorii ale invatarii si metoda experimentului in studiul comportamentului social si al caracteristicilor de personalitate care, conform teoriei psihanalitice, se dezvolta in cadrul relatiilor parinte-copil.

Teoreticienii functionalisti mai noi accepta insa ideea unei inferente reciproce, desi nu egale.

Alfred Bandura a incercat sa distanteze teoriile sociale ale invatarii de radacinile lor istorice, lumea vazuta mecanicist. Bandura a creat teoria sociala a invatarii numita "determinism reciproc' in care arata ca greseala primilor teoreticieni in teoria invatarii sociale a fost neglijarea rolului functiilor cognitive ale copilului ca determinanta a comportamentului.

Comportamentul si mediul sunt interconectate, "functiile psihice sunt explicate in termeni de interactiune continua, reciproca'. Copiii invata mai intai prin observarea unor modele care ofera informatii despre consecintele unui anumit comportament. Prin urmare, Bandura, precum si adeptii acestei teorii transforma teoriile traditionaliste ale invatarii sociale in asa-zise teorii social-cognitive ale organizarii comportamentului prin accentuarea importantei proceselor cognitive in achizitia comportamentului social si a caracteristicilor de personalitate.

CICLURILE SI STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE UMANE.

Dezvoltarea psihicului in ontogeneza se realizeaza pe etape sau stadii, intr-o succesiune cronologica determinata.

Stadiile reprezinta diferite momente ale dezvoltarii, definite printr-un anumit ansamblu de particularitati anatomofiziologice si psihice calitativ specifice, particularitati ce confera o "fizionomie' tipica fiecarei perioade de virsta.

Cunoasterea particularitatilor de virsta constituie a premisa absolut necesara pentru buna desfasurare a activitatii instructiv-educative. Programele si manualele scolare, metodele de instruire si de educare etc. se stabilesc tinandu-se seama si de particularitatile psihologice de virsta ale elevilor.

Principalele criterii pe baza carora s-a realizat periodizarea dezvoltarii psihice in ontogeneza sunt:

- sistemul de relatii dintre copil si mediul social-uman, sistem caracteristic fiecarei varste in parte (familie, gradinita, scoala) ;

- activitatea de baza, predominanta, conducatoare a varstei : actiunile obiectuale imitative - in copilaria timpurie ; jocul in perioada prescolara ; invatatura si munca - in perioada scolara, actiuni ce constituie in esenta sistemul de influente educative ce au rol conducator in dezvoltarea copilului in respectivele momente ale dezvoltarii sale ontogenetice :

- natura, continutul si structura organizatorica a influentelor instructiv-educative, exercitate de adult asupra copilului in diversele institutii educative, in diferitele cicluri scolare (familie, gradinita, scoala generala, liceu ).

Conform criteriilor de mai sus, stadiile dezvoltarii psihice a copilului sunt:

perioada sugarului 0-1 an ;

perioada anteprescolara (prima copilarie) 1-3 ani ;

perioada prescolara (a doua copilarie) 3-6/7 ani ;

perioada scolara mica (a treia copilarie) - 6/7-10/11 ani ;

perioada scolara mijlocie (pubertatea, preadolescenta) 10/11-14/15 ani ;

perioada scolara mare (adolescenta) - 14/15 - 18/19 ani.

Periodizarea psihologica coincide cu periodizarea socio-pedagogica, respectiv cu structura invatamintului (prescolar, scolar, etc.).

Dupa copilarie urmeaza : tineretea - 18/19-25 ani ; maturitatea - 25-55 ani ; senectutea (batrinetea) - peste 55 ani.

Stadiile dezvoltarii ontogenetice nu sunt unitati inchise, ci "verigi" strans legate intre ele ; fiecare etapa este strins legata de cea anterioara si contine premisele dezvoltarii etapei urmatoare.

Stadialitatea dezvoltarii umane intr-o clasificare realizata de John W. Santrock:

Perioada prenatala cuprinde timpul scurs de la conceptie pana la nastere cand are loc evolutia de la celula la organism pe parcursul a 9 luni dar si dezvoltarea unor procese psihice;

Perioada copilariei "fragede" cuprinde primii 2 ani de viata, perioada in care copilul este dependent de adult, perioada in care achizitioneaza vorbirea, mersul, gandirea simbolica, coordonarea senzorio-motorie;

Copilaria timpurie intre 2 si 6 ani este perioada prescolara cand copilul iti dezvolta deprinderi de ascultare, de intelegere si indeplinire a unor instructiuni sau norme;

Copilaria mijlocie si tarzie 6-11-12 ani perioada scolaritatii mici, copilul isi dezvolta deprinderile de citit-scris, calcul aritmetic, stapanirea de sine - self-controlul;

Adolescenta cuprinsa intre 12-18-22 de ani e perioada de tranzitie de la copilarie la adultul timpuriu; perioada insotita de modificari fizice si fiziologice rapide si adesea dramatice, au loc cresteri de greutate si inaltime, se dezvolta caracterele sexuale, gandirea devine formala, logica si abstracta, se dezvolta identitatea, constiinta si imaginea de sine;

Adultul tanar intre 22 si 30 de ani, periopada in care se castiga independenta economica, se dezvolta cariera, se selcteaza partenerul de viata, se invata intimitatea si se nasc si cresc copii;

Adultul de mijloc: 30-60 de ani, perioada in care se extind responsabilitatile sociale si profesionale, apar si se manifesta noile generatii;

Adultul tarziu intre 60-70 de ani si tine pana la moarte, perioada in care preocuparile pentru sanatate sunt cele mai intense si se incearca redescoperirea unui nou sens al vietii in conditiile pensionarii.