TEMPERAMENTUL

DEFINITIE SI CLASIFICARE.

Temperamentul se refera la dinamica externa a actiunii; el formeaza, cum se spune, dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii.

Insasi formularea de mai sus ne sugereaza ca temperamentul se defineste: a) prin nivelul energetic al actiunii, mod de acumulare si descar­care a energiei, (de unde atributele energic, exploziv, rezistent, expansiv si contrarele lor) si b) prin dinamica actiunii (rapid - lent etc.).

Incercari de clasificare a temperamentelor au fost destul de numeroase, incepand cu Hippocrate si terminand cu H. Eysenck s.a. Tipologia lui Kretschmer a fost deja prezentata mai sus. Ne intereseaza cu deosebire tipologiile care au la baza criterii apropiate, comparabile.

Cadrul de clasificare a temperamentelor mai des intalnit este cel oferit de medicul grec Hippocrate (sec. V, i.e.n.), pe baza inregistrarii faptelor de conduita, intalnite in viata cotidiana. Hippocrate a dat prima descriptie si clasificare a temperamentelor in termeni care se mentin si astazi, propunand in acelasi timp o ipoteza explicativa, ce prezinta doar un interes istoric. Neurofiziologia moderna i-a oferit un fundament verificat in experiente de laborator.

In cadrul de clasificare propus initial de Hippocrate si reluat apoi de mai multi autori - printre care Im. Kant i-a adaugat un plus de prestigiu - s-au acumulat si verificat pe parcurs noi date si observatii, conturandu-se portretele tipice ale celor patru temperamente fundamentale, pe care le prezentam in continuare.

Temperamentul co1eric: reactivitate motorie accentuata, energic, neretinut, tendinta spre impulsivitate, nestapanire de sine, agitatie, uneori agresivitate; procese afective intense, cu expresivitate manifesta, explozii emotionale; fire deschisa, alternanta intre activism impetuos si perioade de delasare; placerea de opune rezistenta, tendinta spre dominare in grup; intr-o sarcina isi etaleaza rapid posibilitatile; incapabil sa desfasoare munci de migala; inclinatie spre stari de alarma si spre exagerare.

Temperamentul sangvinic: hiperreactiv pe plan motor, activism crescut, tempo rapid in activitate; emotii intense dar sentimente superficiale; dispozitie stenica; abundenta expresiei verbale; resimte nevoia de variatie in decor si in activitate, adaptabilitate, decizie rapida; fire deschisa, comunicativa, angajare usoara in activitate, etalarea rapida a posibilitatilor, capacitate de lucru indelungata; isi mentine rezistenta si echilibrul psihic in situatii dificile, suporta fara "crize" insuccesele.

Temperamentul flegmatic: prezinta aspectul de calm, tempoul activitatii - lent; echilibru emotional, sentimente durabile, reactivitate emotionala mai redusa; tablou comportamental sarac in manifestari, lentoare in miscari si limbaj; rabdare, toleranta; inclinatie spre rutina, stereotipie chiar pedanterie, refuzul schimbarilor le compenseaza prin capacitate de munca indelungata si tenace, capabil de munci de migala; cugetat in tot ceea ce face.

Temperamentul melancolic: hipoton, capacitate de lucru redusa in conditii de suprasoliocitare, volumul activitatii este mai mic (incapabil de a duce "suprasarcini"), slaba rezistenta neuropsihica; randament progresiv, treptat dar calitativ comparabil cu al celorlalti; sensibilitate ridicata, puternic afectat de insuccese, neinarmat pentru lupta in imprejurari mai grele ale vietii, dificultatile de adaptare le compenseaza prin inchidere in sine (refugiul in plan imaginar, prudenta exagerata in situatii noi, se "decompenseaza" mai usor in situatii critice; procese afective cu adanci rezonante, sentimente de durata; dependenta in conditii de grup, capabil de munci de finete si actiuni de migala cu pretul epuizarii mai rapide.

La prima vedere, temperamentul sangvinic pare cel mai valid sub unghi biologic, in sensul adaptabilitatii. In psihologie se considera ca nici un temperament nu poate fi considerat ca fiind privilegiat; fiecare prezinta calitati, dar si riscul unor insusiri negative.

Spre exemplu:

Colericul se remarca prin activism, investitie de energie, dar si prin impulsivitate, uneori, agresivitate (duritate); sangivinicul se impune prin dinamism, reactii rapide, adaptabilitate maxima, dar impresioneaza neplacut prin inclinatia spre dispersiune, platitudinea trairilor afective, lipsa de aprofundare; flegmaticul se remarca prin lipsa de precipitare, cumpanire in ceea ce intreprinde, dar devine suparator prin lentoare, apatie, etc.; melancolicul ne apare sensibil, capabil de trairi afective profunde, dar - in situatii dificile - se inchide in sine, devine anxios, se "decompenseaza" usor.

In practica, tipuri temperamentale pure se intalnesc rar. Mai degraba este vorba de temperamentele combinate in care devin mai accentuate sau predominante trasaturile unui anumit tip.

In determinarea temperamentului trebuie sa tinem seama de gradatia: situatie curenta (obisnuita) → situatie inedita → situatie critica (dificila) → situatie limita. Intr-o ambianta familiara un temperament melancolic poate da dovada de calm, sociabilitate, incredere in sine etc., intrucat imprejurarea data nu implica riscuri sau amenintare. Intr-o situatie noua, acelasi temperament se caracterizeaza prin inchidere in sine, printr-un reflex prelungit de prudenta; intr-o situatie critica apare "decompensarea" s.a.m.d. In conditii identice, un tip sangvinic reactioneaza prin mobilizare energetica si replica prompta, viguroasa.

Fireste, exista mecanisme de compensare invatate in cursul vietii. Sistemul de deprinderi si obisnuinte bine consolidate si in acelasi timp flexibile, feresc persoana de dispersiune si instabilitate in diferite imprejurari ale vietii. In procesul invingerii greutatilor individul se fortifica. De asemenea, celelalte calitati ale individului pot compensa deficitul pe anumite laturi (de ex.: inteligenta poate compensa pana la un punct non-echilibrul emotional s.a.).

2. TIPOLOGIA ACTIVITATII NERVOASE SUPERIOARE

Prezentand cele 4 temperamente fundamentale, am schitat portretele caracteristice, tablouri de conduita tipice. La baza acestor tablouri de conduita, neurofiziologia moderna aseaza particularitatile tipice ale sistemului nervos central. Psihicul fiind, prin mecanismele sale, o functie a creierului este firesc sa se asocieze aceste portrete tipice de anumite complexe de insusiri ale sistemului nervos central. I.P. Pavlov si elevii sai au stabilit - pe baza unor studii de laborator - corespondenta intre tipurile de activitate nervoasa si clasificarile temperamentelor.

Tipul de activitate nervoasa superioara este dat de forta (energia), echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia). Forta si mobilitatea sunt proprietati principale, in timp ce caracteristica echilibrului este secundara si se refera la raportul de forta (balanta) intre excitatie si inhibitie. Acesti parametri ai sistemului nervos capata expresia specifica in modurile de comportare ale individului. Temperamentul este manifestarea pe planul conduitei a tipului de activitate nervoasa superioara. Corespondenta dintre tipurile de sistem nervos si temperament este redata in tabelul 4. Corespondenta nu inseamna identitate, coincidenta, tipul de sistem nervos este o notiune fiziologica iar temperamentul este un concept psihologic.

Notam ca tipul de sistem nervos este determinat ereditar, ceea ce extinde controlul genetic si asupra temperamentului. Asadar, determinarea genetica asupra trasaturilor de temperament se realizeaza indirect, prin tipul de activitate nervoasa superioara. Procesele si insusirile psihice au la baza "programe" la nivelul sistemului nervos central, programe in care se traduce informatia genetica purtata de molecula AND. Componenta genetica actioneaza in chip mediat asupra insusirilor psihice prin mijlocirea sistemului nervos. Intre gena si comportament se interpune mediul si istoria individuala.

Studiile psihologice arata ca particularitatile tipului de sistem nervos nu predetermina zestrea aptitudinala a individului, inteligenta sa. Talente si prestatii de inalta creativitate se intalnesc la toate categoriile temperamentale. Ar fi complet gresit sa se spuna, de exemplu, ca tipul slab este lipsit de inteligenta si aptitudini. Dimpotriva, din randul acestei categorii s-au recrutat creatori de valoare in domeniul artelor, de pilda. Temperamentul coloreaza intr-un mod caracteristic conduita si prestatiile unui individ, dinamica lor, dar nu predetermina nivelul lor valoric.

3. DETERMINAREA TEMPERAMENTULUI SI A TIPULUI DE SISTEM NERVOS.

Pentru a identifica un tip temperamental sau altul vom putea gasi in activitatea si viata cotidiana situatii care sa aiba caracterul de test psihologic, de exemplu: o situatie tipica de asteptare, o situatie competitionala, o activitate cuprinzand un element de imprevizibil si dificultate (de pilda un traseu mai dificil de excursie), o sarcina de reprezentare a colectivului intr-o confruntare (de opinii) sau in fata autoritatii, etc.

Asemenea situatii contin indici de temperament pe care ii putem sistematiza intr-un tabel de analiza a comportamentului (tabelul 5), aratand in dreptul faptelor de conduita ipotezele plauzibile cu privire la categoria prezumtiva de temperament. Se noteaza cu "xx" clasificarea cea mai plauzibila si cu "x" incadrarea doar plauzibila in analiza unui caz sau altul.

Tabel 4. Corespondenta intre tip de sistem nervos si temperament

Tabel  Tabel de analiza a comportamentului

Insumand pe coloane clasificarile prezumtive se va putea conchide in final asupra apartenentei individului considerat la un tip temperamental sau altul.

Pe baza instrumentului de lucru prezentat se formuleaza concluzii asupra tipului temperamental, pornind de la interpretarea faptelor de conduita. Cum temperamentul este expresia tipului de sistem nervos in "tabloul comportarii" devin transparente indicii asupra fortei, echilibrului si mobilitatii proceselor nervoase fundamentale. Prezinta valoare diagnostica mai ales reactiile involuntare care nu pot fi usor controlate prin cuvant. Enumeram, in continuare, cativa indicatori.

Trebuie sa facem distinctie intre echilibrul/dezechilibrul temperamental si cel emotional. Primul se refera la raportul dintre excitatie si inhibitie, al doilea la relatia dintre scoarta cerebrala si formatiunile subcorticale implicate in procesele emotionale. Diferentele reies mai ales cand este vorba de aspectul negativ, adica absenta echilibrului necesar.

Putem pune in paralel tipul excitabil, nestapanit, care este exemplul tipic de dezechilibru temperamental si tipul numit obisnuit emotiv sau hiperemotiv, care poate fi socotit un tip de personalitate grefat mai ales pe tipul slab de sistem nervos.