Repere in analiza personalitatii umane

REPERE IN ANALIZA PERSONALITATII UMANE

Personalitatea reprezinta trasaturile stabile al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana. Spre deosebire de comportament care este, in esenta, o reactie la ceva, personalitatea reprezinta trasaturi de baza ale comportamentului, constante in timp, care permit o reactie sau alta. Comportamentul ar reprezenta materializarea, exteriorizarea personalitatii, personalitatea in actiune. Oamenii sunt unici, oamenii sunt complecsi si putem gasi sute de adjective care se reflecte aceasta complexitate unica. Unicitatea este data de personalitate. Putem spune ca fiecare individ are personalitatea sa unica si irepetabila. Reactiile comportamentale pot fi asemanatoare la oameni: panica, teama, bucuria, tristetea etc. Prin personalitate, fiecare individ are panica lui, tristetea lui etc.

Aceste stadii nu trebuiesc privite in mod absolut, ele nu constituie treceri obligatorii in procesul de structurare si destructurare a sistemului de personalitate. Prezentarea lor s-a facut mai mult din considerente metodologice, pentru a intelege mai usor transformarile care au loc la nivelul personalitatii.

1.1. Principalele dimensiuni ale personalitatii

Dimensiunile sunt repere generale in jurul carora se formeaza si se structureaza personalitatea. Principalele dimensiuni ale sistemului de personalitate sunt:

Extroversiunea - reprezinta gradul in care cineva este sociabil in opozitie cu cel care este timid. Extrovertitii se simt bine in situatii sociale, in mijlocul celorlalti. Ei sunt liantul din grup, filosofia lor de viata este bazata pe ofensiva, au nevoie de ceilalti pentru a-si rezolva problemele. Acestei dimensiuni i se poate asocia spontaneitatea, dinamismul, rapiditatea in reactii. Contrariul extrovertitului este introvertitul, cel care evita situatiile publice. Este mai retras, nu cultiva atat de multe relatii in comparatie cu extravertitul. Este mai incet in reactii, nu se grabeste, isi face prieteni cu multa grija. Cei doi termeni au fost teoretizati de Carl Jung in "Tipurile psihologice". In concluzie, putem spune ca aceasta dimensiune acopera o arie larga de la sociabil, vorbaret pana la retras, timid.

Stabilitatea emotionala - este masura in care o persoana are un nivel corespunzator de control emotional. Emotia este o reactie globala, intensa si de scurta durata a organismului la o situatie neasteptata, insotita de o stare afectiva placuta sau neplacuta. Emotiile sunt legate de trebuinte, motivatii si pot sta la originea tulburarilor mentale sau psihosomatice. S-au studiat manifestarile fiziologice ale emotiilor: modificarea ritmului cardiac si respirator, uscarea gurii, transpiratie, paloarea si roseala fetei, precum si repercursiunile asupra functiilor mentale: cresterea sugestibilitatii, diminuarea controlului voluntar si a comportamentelor care le provoaca (plans, fuga, ras, panica, tipat etc). Emotia se manifesta cand subiectul este surprins sau cand situatia depaseste posibilitatile sale. Ea traduce dezadaptarea si efortul organismului de a restabili echilibrul momentan rupt - hedonismul psihologic. Individul tinde, in tot ceea ce face, sa conserve placerea - sub toate formele ei si sa evite durerea - de asemenea, sub toate formele. Acest raport este esential pentru echilibrul fiintei umane. Actiunile noastre sunt supuse unei analize logice: ce castig si ce pierd daca fac sau nu fac ceva anume. In momentul in care con stientizam ca vom pierde mai mult decat vom castiga, noi vom stopa actiunea si invers. Aceasta regula se traduce prin coeficientul de risc implicat in orice decizie. Putem spune ca acolo unde se constientizeaza riscul, apare si emotia. Punctele de vedere asupra emotiilor oscileaza intre a considera emotia drept constientizarea reactiilor fiziologice datorate dezadaptarii: "omul din fata mea vrea sa ma omoare" si demobilizarea mecanismelor de aparare personala:"ma las invadat de emotie". Ceea ce vrem sa afirmam este ca oamenii cu o stabilitate emotionala sunt increzatori in fortele proprii si au o inalta consideratie fata de ei insasi, cei cu o stabilitate emotionala redusa tind spre indoiala de sine si deprimare. In concluzie, putem spune ca stabilitatea emotionala oscileaza intre stabilitate, incredere si deprimare, anxietate.

Simpatizarea - masura in care o persoana reuseste sa fie in ochii celorlalti prietenoasa si abordabila. Aceasta dimensiune este esentiala in conditiile in care persoana respectiva lucreaza cu oameni si pentru oameni. Perceptia despre celalalt este foarte importanta pentru individ si sta la baza relatiilor interpersonale. S-a constatat ca oamenii au disponibilitatea de a ierta mai multe lucruri celor pe care ii considera simpatici sau simt ceva pentru ei. Agrearea cuiva atrage dupa sine sentimente pozitive si dorinta de a-l ajuta cand acesta solicita acest lucru. Dimpotriva, neagrearea cuiva atrage dupa sine o neimplicare, o retinere sau chiar o asprime in relatiile cu persoana respectiva. Managerul care stie sa se faca agreat are multe de castigat. In general, oamenii nu sunt atat de atenti la ceea ce li se spune ci mai ales la cum se spune si cine le spune. Fapt important este ca aceasta agreare este mentala:"imi place X, il agreez, este o persoana deosebita si merita ajutorul meu". Chiar daca X nu este in realitate asa, este de ajuns ca noi sa il gandim, sa il percepem in acest fel. Managerii trebuie sa-i determine pe subordonatii lor sa creada ca sunt persoane agreabile. Este mult mai bine ca personalitatea dumneavoastra sa includa simpatizarea printre dimensiunile ei. Ceea ce vrem noi sa spunem este ca simpatizarea poate fi inoculata, cu anumite rezerve, chiar daca, in mod real, ea nu este atat de puternica. Aceasta oscileaza intre tolerant, cooperant si rece, aspru.

Constiinciozitatea - gradul in care o persoana este responsabila si ghidata de o anumita etica/morala. Oamenii constiinciosi sunt de nadejde si se implica in mod real in problemele comune. Un individ constiincios este serios, corect, scrupulos si atent la ceilalti si la problemele lor, incearca sa fie corect, moral, drept in ceea ce face. Este persoana care isi face datoria. Cu privire la actiuni, constiinciozitatea inseamna executarea cu seriozitate, scrupulozitate. Pentru manager, aceasta dimensiune a personalitatii se refera si la impartialitate in a trata oamenii, la exigenta si responsabilitate in relatiile cu ei. Nu face altuia ce tie nu-ti place, nu obliga pe altul sa faca ce tu nu poti face - poate fi o masura a constiinciozitatii. In concluzie, constiinciozitatea oscileaza intre seriozitate, scrupulozitate si neseriozitate, delasare.

Deschiderea la nou - masura in care o persoana gandeste flexibil si este receptiva sa idei noi. Oamenii mai deschisi tind catre creativitate si inovare. Oamenii mai putin deschisi sunt favorabili mentinerii unei stari convenabile. Intr-o organizatie moderna si dinamica, cum este si organizatia Politiei, creativitatea si inovarea ar trebui considerate elemenete fundamentale. Deschiderea catre nou are efecte neasteptate asupra rezolvarii problemelor prin negociere, gasirea de solutii, dezvoltarea si perfectionarea oamenilor. Ea inseamna, in ultima instanta , o lupta continua de a gasi noi punti in relatia cu ceilalti, de a gandi viata in comun ca o continua cautare pentru mai bine. Deschiderea la nou este o optiune a fiecarui individ. Ea se bazeaza pe anumite deprinderi, obisnuinte pe care oamenii si le formeaza prin socializare. Putem spune ca deschiderea la nou este invatata, este produsul unui efort constient de a gandi si dea te comporta in acest sens. Aceasta dimensiune imbraca o paleta larga de manifestari, de la curios, original si pana la monoton si lipsit deimaginatie.

Psihologii impart cele cinci dimensiuni in doua mari grupe:

- o prima grupa cuprinde acele dimensiuni care sunt date prin nastere, corectia lor in timpul vietii fiind nesemnificativa. Ne referim la extroversiune si stabilitatea emotionala. Ambele sunt legate de procesele metabolice fundamentale, excitatia si inhibitia, si de reactiile fiziologice aferente;

- a doua grupa vizeaza dimensiunile care sunt invatate, prin socializare, in timpul vietii prin relationarea cotidiana dintre indivizi. Toate reprezinta, consideram noi, o alegere a individului. Acesta hotaraste de care parte a barierei se aseaza. Cu toate ca putem baza pe vointa individului, pe liberul arbitru, nu diminuam cu nimic, rolul influentei factorilor externi sau conjuncturali.

Afirmam ca individul, prin exercitiu, incapatanare, vointa, poate opta intre tolerant, cooperativ sau rece, aspru(simpatizarea), intre curios, original sau monoton, lipsit de imaginatie(deschiderea la nou). Aceasta alegere se face in functie de anumite convingeri acumulate pana la sfarsitul adolescentei: 20 - 25 de ani. Afirmam ca la aceasta varsta individul are format un set de valori si norme, sub forma convingerilor, dupa care isi ghideaza comportamentul.

Convingerile sunt anumite "adevaruri" subiective, sub forma perceptiilor, care determina comportamentul cotidian al unui individ, fiind in acelasi timp difuzate catre ceilalti, cu scopul de a le influenta comportamentul si a-i determina sa se conformeze.

Convingerile sunt foarte puternice, incarcate afectiv, greu de schimbat, multe din ele regasindu-se in cotidian sub forma mentalitatilor, tiparelor de gandire, obiceiurilor.

1.2. Cele mai importante convingeri

O prima convingere vizeaza factorii ne controleaza comportamentul si viata in general? Factori interiori sau factori exteriori?

Controlul comportamentului - se realizeaza de ceilalti, monitorizare, sau de catre individ, automonitorizare. Cei care au incredere in ei si in puterea lor de a-si coordona si determina viata sunt numiti optimisti, iar cei care considera ca acest lucru se face prin factori externi sunt denumiti pesimisti. Optimistii, cei care considera ca in ei sta sansa controlului, vor avea un comportament determinat de : initiative, libertate de optiune, actiuni personale, originalitate. Ei sunt credinciosi propriei lor persoane. Cred in cuvintele: A fi credincios inseamna a crede in tine insuti.

Optimistii tind sa vada legaturi puternice intre efortul pe care il depun in munca si nivelul de performanta pe care il ating. Sunt convinsi ca organizatia nu va lasa neobservata performanta inalta si o va recompensa. Deoarece, cred ca recompensele pe care le vor primi vor fi influentate de comportamentul lor legat de munca, probabil, ei vor fi mult mai atenti la aspectele care iI fac sa lucreze mai bine si le vor fructifica. Optimistii sunt mai putin stresati si se angajeaza in planificari mult mai ingrijite ale carierei. Sunt mult mai satisfacuti de munca lor.

Pesimistii considera ca, in general, comportamentul lor este determinat de factori externi: ceilalti - de regula cei puternici, hazard, intamplare sau factori supranaturali: destin, soarta. Au o incredere mai mica in propria lor putere si accepta, se simt bine, atunci cand desfasoara activitati standarlizate, unde stiu exact ce au de facut. In mod paradoxal, doresc sa fie controlati si indrumati. Chiar daca unii autori considera ca nu exista diferente in ceea ce priveste eficienta muncii, noi consideram ca optimistii sunt, in general, mult mai apreciati decat pesimistii. De regula, increderea in tine insuti este de dorit in comparatie cu un conformism extern neconditionat. Este de dorit ca un manager sa-si cunoasca oamenii si din acest punct de vedere, dupa cum este bine ca el insusi sa se radiografieze si sa raspunda la intrebarea: sunt un optimist sau un pesimist? Atragem atentia ca aceasta convingere s-a format prin invatare. Este de ajuns sa nu fiti de acord cu una din cele doua pozitii pentru a va schimba. Sta in puterea individului sa faca acest lucru.

A doua convingere vizeaza adaptabilitatea - masura in care oamenii observa si isi regleaza comportamentul in cadrul relatiilor cu altii. Intalnim, cu siguranta, persoane care fac ceea ce cred si spun ceea ce gandesc, fara a tine cont de context. De asemenea, intalnim persoane care sunt mult mai atente la conjuncturi, mult mai preocupati sa potriveasca ceea ce spun si ceea ce fac cu imprejurarile respective, indiferent de ceea ce simt sau gandesc in realitate. Aceasta este adaptabilitatea. Sa privim un manager obosit si putin stresat, care primeste in audienta un subordonat. Ce trebuie sa faca? Sa-i spuna ca este obosit si sa-i ceara sa spuna repede pentru ce a venit sau sa treaca peste starea sa si sa il asculte cu atentie pana la capat? Dumneavoastra ce a-ti face? In realitate, ce trebuie facut? Ne dam usor seama ce importanta are adaptabilitatea pentru un manager. Aceasta implica sa observi si sa controlezi imaginea pe care o lasi in urma ta. Abilitatea de a te adapta la persoanele cu care intri in contact, abilitati de comunicare si convingere sunt importante pentru sefi si comandanti. Un sef adaptabil are o mare flexibilitate comportamentala pentru a-si adapta stilul managerial la cerintele situatiei concrete. Din nou, observam abilitatea de a "citi" mediul social si de a i te adapta.

Adaptabilitatea este o deprindere, o obisnuinta formata in urma unui exercitiu practic centrat pe observarea comportamentului nostru, a cerintelor celorlalti fata de noi si a modului in care putem indeplini aceste cerinte pentru a ne construi o imagine buna.

A treia convingere o constituie increderea in propria persoana. Ea reprezinta gradul in care o persoana se autoevalueaza pozitiv. Cei care nu au incredere in ei insasi, au o imagine defavorabila despere ei si despre valoarea lor. Tind sa fie nesiguri asupra corectitudinii propriilor opinii, atitudini si comportamente. Aceste personaje, nu numai ca nu se cred in stare de nimic dar, ajung sa se simta ca un nimic. Constientizarea acestei neputinte duce la nesiguranta, la oscilare afectiva si la o anumita degradare a sentimentelor. Datorita greutatilor, a problemelor aparent fara iesire, a stresului, la un moment dat individul cedeaza, ne se mai crede in stare sa faca nimic bun. si acesta este doar inceputul. Aceasta stare este cu atat mai periculoasa cu cat indivizii se folosesc si de o anumita mentalitate pe care o interpreteaza gresit: sa pui raul inainte! Ce inseamna sa pui raul inainte? Inseamna sa spui ca: "nu va iesi nimic bun, ca nu esti in stare de nimic sau ca nu ai nici o sansa sa faci ceva anume". Sau inseamna sa spui ceva de genul: "chiar daca lucrurile sunt complicate, am o sansa, trebuie sa incerc, chiar daca este greu, merita sa risc." A pune raul in fata nu inseamna a te condamna dinainte, ci inseamna a pune fata in fata aspectele negative si pozitive, a-ti lua masuri de siguranta, a te pune la adapost. Aceste pozitii omenesti nu trebuie absolutizate. Increderea in tine te ajuta sa vezi si partea buna a lucrurilor, te ajuta sa te apropii de aspectele pozitive ale unei imprejurari. Sa vezi, cum se spune, paharul pe jumatate plin si nu paharul pe jumatate gol. Persoanele care au o incredere de sine scazuta, tind sa fie mai susceptibili la influente si la schimbari. Ei exagereaza partea negativa a lucrurilor, de regula percep un stres mai mare si de descurca mai greu cu el. Chiar daca nu constientizam usor efectele negative ale neincrederii, deoarece sentimentul de conservare este puternic, iar nevoia de siguranta este omeneasca, trebuie sa intelegem ca acestea nu sunt in contradictie cu autoevaluarea pozitiva. A gandi ca poti, ca esti in stare, indiferent de risc si de greutati, nu este o idealizare a situatiei ci un alt mod de a privi problema. Totul se reduce la deprindere si obisnuinta si se poate forma in urma unui efort constient in aceasta directie.