Repere privind cresterea si dezvoltarea optima a copilului mic

REPERE PRIVIND CRESTEREA SI DEZVOLTAREA OPTIMA A COPILULUI MIC

Termenul 'teribilul doi' a fost adesea folosit pentru a descrie varsta copilului mic, adica perioada dintre luna 12 si luna 36 a vietii copilului. Este o faza de explorare intensa a mediului inconjurator caci copiii incearca acum sa afle mersul lucrurilor, ce inseamna 'nu' si experimenteaza furia, negativismul si incapatanarea. Contactul cu obiectele este pentru ei un mod de a invata despre lume, in special despre relatii. Indeplinirea cu succes a sarcinilor primite la aceasta varsta presupune un simt al increderii asimilat cand copilul e foarte mic si necesita consiliere atunci cand parintele si copilul mic intalnesc probleme in privinta toaletei, a relatiei cu fratii sau a restrictiilor. Sursele care inteleg dinamica cresterii si dezvoltarii copilului mic pot ajuta familiile sa duca la capat cu success sarcinile specifice varstei.

1. DEZVOLTAREA BIOLOGICA

a) CRESTEREA

Cresterea incetineste considerabil la copilul mic fata de varsta de sugar. Greutatea medie la copilul de 2 ani este de 12 kg. Cresterea medie in greutate este de la 1,8 la 2,7 kg pe an. Greutatea de la nastere este de 4 ori mai mare la varsta de 2 ani jumate. Si cresterea in inaltime este incetinita. De obicei copilul creste cu 7,5 cm pe an, crescand la membrele inferioare. Inaltimea medie la varsta de 2 ani este de 86,6 cm. In general, inaltimea unui adult este dublu inaltimii unui copil de 2 ani. Masurarea corecta a inaltimii si greutatii unui copil mic ar trebui sa arate o curba constanta care, mai degraba, creste in colturi decat sa fie liniara, lucru specific cresterii in primii ani de copilarie.

Crestere la nivelul circumferintei capului este incetinita oarecum spre finalul perioadei de sugar, iar aceasta este de obicei egala cu circumferinta pieptului pana la varsta de 1-2 ani. Circumferinta capului creste cu 2,5 cm in al doilea an de viata, apoi cresterea este incetinita pana la varsta de 5 ani, cand circumferinta creste cu mai putin de 1,25 cm/an. Fontanela urmatoare se inchide intre luna 12-18 din viata copilului.

Circumferinta pieptului continua sa creasca si depaseste circumferinta capului la copilul mic. Se modifica si forma sa deoarece diametrul transversal sau lateral il depaseste pe cel antero-posterior. Dupa al doilea an de varsta circumferinta pieptului o depaseste pe cea a abdomenului, ceea ce face sa para la copil ca este mai inalt si mai slab, crescand totodata si extremitatile inferioare. Totusi, copilul mic pare mic si indesat deoarece musculatura abdomenului e putin dezvoltata si picioarele sunt inca scurte. Picioarele par usor curbate sau indoite datorita greutatii trunchiului la 2 ani.

Fig.

b) MODIFICARI SENZORIALE

La copilul mic acuitatea vizuala de 20/40 este considerata acceptabila. Vederea binoculara este bine dezvoltata si orice indiciu de strabism trebuie sa fie tratat cu atentie cat de devreme posibil. Perceptia continua sa se dezvolte dar exista pericolul caderii de la inaltime din cauza lipsei de coordonare motorie a copilului.

Simturile (auz, miros, gust, palpare) devin din ce in ce mai dezvoltate si se coordoneaza intre ele sau sunt asociate cu alte experiente. Toate simturile sunt folosite pentru a explora mediul. Copiii mici studiaza un lucru vizual intorcandu-l pe toate partile, ei il pot gusta, mirosi si atinge de mai multe ori inainte de a fi multumiti de investigatia lor. Il scutura pentru a vedea daca face zgomot, si ii testeaza rezistenta.

Un alt exemplu de integrare a functiilor simturilor sunt preferintele in privinta gustului. Copilul mic incearca o noua mancare pentru felul cum arata sau miroase, nu doar dupa gust. Sunt importante si asocierile cu lucruri care nu se bazeaza pe simturi, de exemplu, daca parintii refuza un fel de mancare pentru ca nu le place ei transmit acest lucru copilului inainte ca acesta sa o guste. Acesti factori sunt importanti in diferite domenii ale cresterii copilului cum ar fi: hranirea, aptitudinile sociale, situatii comportamentale.

Simtul tactil este foarte important la copilul mic. Atingerea usoara provoaca copilului senzatia de confort mai ales in momente de oboseala si stress.

c) MATURIZAREA SISTEMELOR

Majoritatea sistemelor fiziologice sunt relativ mature pana la sfarsitul perioadei. Pana la finalul primului an toate celulele creierului sunt prezente dar continua sa creasca in marime. Mielinuzarea maduvei spinale este aproape completa pana la 2 ani, in paralel cu completarea aptitudinilor motorii. Cresterea creierului este realizata in proportie de 75% pana la 2 ani.

Dezvoltare diferitelor parti ale corpului corespunde capacitatii intelectuale progresive a copilului. Anumite parti din cortexul cerebral sufera modificari specifice, cum ar fi dezvoltare zonei broca pentru vorbire si a zonelor corticale pentru controlul picioarelor, mainilor, talpilor si a sfincterelor. Deoarece aceasta organizare neuro-motorie este atat de complexa si variata, copilul se limiteaza la abilitatea de a se manifesta in una din aceste situatii timp de cateva minute.

Intre 2-3 ani coordonarea si consolidarea acestor functii voluntare ajuta copilul sa asculte mai bine, sa priveasca mai mult, sa fie mai atent. Desi controlul pozitiei se dezvolta, el este inca imatur si in combinatie cu experienta limitata si lipsa perceptiei vizuale face ca unele sarcini, cum ar fi sa se aseze pe scaun sau sa coboare pe scari, sa fie foarte dificile.

Volumul tractului respirator si structurilor asociate continua sa creasca la varsta timpurie, reducand factorii care predispun copilul la infectii frecvente in timpul copilariei. Totusi, structurile interne ale urechi si ale gatului sunt scurte si drepte si tesutul limfoid al amigdalelor si polipilor este inca mare. Otita, amigdalita si infectiile tractului respirator sunt obisnuite. Presiunea sangelui creste. Respiratia este, inca, abdominala.

Procesele digestive sunt aproape finalizate pana la inceputul perioadei. Aciditatea gastrica continua sa creasca si are functie de protectie deoarece distruge multe tipuri de bacterii. Capacitatea stomacului cresta pentru a permite un program de 3 mese mici pe zi.

Una din schimbarile majore ale sistemului gastro-intestinal este controlul voluntar al eliminarii. Odata cu finalizarea mielinizarii maduvei spinarii, controlul sfincterelor anuale si uretrale este treptat realizat. Capacitatea fiziologica de a controla sfincterele apare intre 18-24 luni. Capacitatea de control a mictiunii creste considerabil pana la varsta de 14-18 luni copilul poate sa tina urina timp de 2 ore sau mai mult.

Pielea se maturizeaza functional in copilaria timpurie. Epidermul si dermul sunt mai bine legate crescand astfel rezistenta la infectie si iritatii creand o bariera impotriva pierderilor de fluide. Producerea de sebum este minima ceea ce duce la o piele uscata. Glandele sudoripare functioneaza in timpul copilariei timpurii si reactioneaza la schimbarile de temperatura dar produc cantitati mici de transpiratie. Parul creste mai des si mai aspru si, de obicei, se innegreste si nu mai e asa ondulat. Par foarte fin apare pe brate si pe picioare. Producerea tesutului adipos scade odata cu hiperplazia celulelor musculare. Crescand extremitatile, copilul ia dimensiuni tot mai mult de adult. In conditiile de schimbari de temperatura copilului mic nu ii mai e la fel de greu ca nou nascutului sa isi mentina temperatura corpului. Capilarele pot pastra temperatura corpului prin contractare la frig si dilatare la caldura. Tremuratul, care este un act involuntar, rezulta din contractarea ritmica a muschilor, creste metabolismul celular si produce caldura, fiind o sursa de termogeneza. Copilul invata mecanismele de control al temperaturii corpului: sa se imbrace cand ii e frig si sa se dezbrace cand ii e cald.

Mecanismele de aparare a tenului si sangelui, in special fagocitoza, sunt mult mai eficiente la copilul mic decat la nou nascut. Producerea de anticorpi este bine stabilita. Imunoglobulina G(IgG), care neutralizeaza toxinele, atinge nivelul adult la finalul varstei de 2 ani. Imunitatea pasiva transmisa de mama in timpul sarcinii dispare pana la inceputul copilariei. Imunoglobulina M(IgM) care raspunde unor tehnici de imunizare artificiala si combate infectii, atinge nivelul adult la sfarsitul varstei de sugar. Imunoglobulina A, D si E cresc treptat si ating nivelul adult la finalul copilariei. Multi copii racesc sau au infectii minore inainte sa inceapa scoala datorita expunerii la antigeni noi.

d) DEZVOLTAREA MOTORIE

Deprinderea motorie majora din aceasta perioada este dezvoltarea miscarii. Pana la varsta de 12-13 luni copilul merge singur folosindu-se de diferite obiecte ca sprijin, pana la 18 luni incearca sa alerge dar cade foarte usor. Intre 2-3 ani pozitia bipeda este perfectionata si este demonstrata prin coordonare si echilibru. Pana la 2 ani copiii pot urca si cobora scari si, pana la 2 ani jumate, pot sari cu ambele picioare, pot sta intr-un picior si pot merge pe varfuri. La finalul varstei de 2 ani pot urca pe scari cu pasi alternativi.

Dezvoltarea motorie mai profunda este demonstrata prin dexteritate manuala. De exemplu, pana la varsta de 12 luni, ei pot lua in mana un obiect mic, la 15 luni pot baga o bila intr-o sticla cu gat ingust. Tot acum arunca obiectele si le recupereaza. Pana la 18 luni pot arunca o minge fara sa-si piarda echilibrul.

Perceptia vizuala a formelor geometrice apare tot acum. La 12 luni copilul selecteaza intr-un tabel cu forme pe cea rotunda. La 15 luni sunt capabili sa puna un obiect rotund intr-o gaura.

Relatiile spatiale sunt evidente si in capacitatea de a construi un turn din cuburi. Pana la 18 luni folosesc 3-4 cuburi, pana la 24 luni 6-7 cuburi, pana la 30 luni 8 sau mai multe cuburi.

Deprinderea motorie si abilitatea vizuala sunt evidente in folosirea unui creion. Pana la 15 luni copilulu mazgaleste si pana la 24 luni face linii circulare si verticale, chiar un cerc sau o cruce.

Deprinderile motorii se vad in toate fazele activitatii copilului, cum ar fi: joaca, imbracatul, intelegerea limbajului, raspunsul la disciplina, relatiile sociale si dispozitia pentru injurii.

Activitatile par mai putin izolate si mai mult in relatie cu alte activitati fizice si mentale pentru a ajunge la un rezultat. De exemplu, copilul merge ca sa ajunga undeva, lasa o jucarie pentru a o lua din nou sau pentru a alege alta si mazgaleste pentru a se uita la imaginea facuta. Posibilitatile de exploatare, investigare si manipulare a mediului sunt nelimitate.

2. DEZVOLTAREA PSIHOSOCIALA

Copiii mici se confrunta cu intampinarea unor sarcini. Daca li se acorda incredere ei sunt pregatiti sa renunte la dependenta in favoarea controlului independentei si autonomiei. Iata cateva sarcini:

diferentierea fata de ceilalti, mai ales fata de mama;

tolerarea despartirii de parinti;

abilitatea de a nu ceda in fata unor recompense intarziate;

controlul asupra corpului;

asimilarea unui comportament social acceptabil;

modalitati de comunicare verbala;

abilitatea de a intra in contact cu ceilalti intr-o maniera mai putin egocentrica;

Indeplinirea acestor scopuri incepe spre sfarsitul varstei de sugar si continua cand copilul este mic iar astfel de sarcini ca, dezvoltarea relatiilor interpersonale, pot fi realizate pana in adolescenta. Totusi, baza acestei sarcini se formeaza la varsta de copil mic.

a) DEZVOLTAREA SIMTULUI AUTONOMIEI (ERIKSON)

Conform lui Erikson, dezvoltarea copilului mic aduce un simt al autonomiei, depasind senzatia de indoiala si rusine. Odata ce copilul castiga increderea parintilor, mediului si a interactiunii cu altii, ei incep sa descopere ca purtarea lor e mai proprie si are un efect de incredere asupra celorlalti. Totusi, desi sunt constienti de vointa lor si de controlul asupra altora, ei se confrunta cu conflictul de a exercita autonomia si dependenta de altii.

Vointa lor are consecinte negative dar purtarea dependenta supusa este in general rasplatita cu afectiune si aprobare. Oricum, dependenta creaza un simt al indoielii fata de propria capacitate de a-si controla actiunile. Aceasta indoiala implica un simt al rusinii ca simt acesta nevoie de a se revolta impotriva altora si o teama ca vor exagera in manipularea mediului. Aceasta teama este baza impunerii unor restrictii si a disciplinei la aceasta varsta. Fara a avea restrictii fata de comportamentul potrivit sau nepotrivit, copiii nu au nici un indiciu in stabilirea unor limite ale capacitatii lor de control.

Asa cum nou nascutul musca si pune mana, copilul mic are ca modalitati sociale pastrarea unui obiect sau abandonarea lui. Aceasta este evident cand isi folosesc mainile, gura, ochii si eventual sfincterele. Aceste modalitati sunt exprimate prin joaca: copiii iau sau arunca obiecte, scot obiecte din cutii, sertare sau dulapuri, strang un lucru daca li se spune, scuipa mancare.

Anumite caracteristici, mai ales negativismul si ritualul, sunt specifice copilului mic in cautarea autonomiei. Cauta sa-si exprime vointa si reactioneaza uneori negativ. Cuvintele 'nu fac' sau 'eu fac' pot fi vocabularul unui copil. Emotiile sunt exprimate puternic, de obicei, prin schimbari de stare. Copilul poate fi absorbit intr-o activitate si peste 1 minut poate fi nervos pentru ca nu s-a putut juca cu o jucarie sau nu a putut deschide usa. Daca e certat poate avea un exces de furie si imediat poate cadea la picioarele parintilor pentru a fi impacat. E greu pentru parinti sa inteleaga si sa rezolve aceste schimbari. Multi parinti gasesc acest negativism exasperant si, in loc sa se ocupe de asta constructiv, ei cedeaza ceea ce ameninta cautarea unor metode adecvate de a interactiona cu altii. Dimpotriva, ritualul aduce o senzatie de confort, fiind nevoia de a pastra increderea si totul la fel. Coplilul mic actioneaza in preajma oamenilor si locurilor familiare. Astfel, putem intelege usor de ce orice schimbare, cum ar fi spitalizarea, reprezinta o schimbare pentru copii. In lipsa ritualului, sunt putine sanse sa-si arate autonomia. Prin urmare apare dependenta.

Erikson pune accent pe dezvoltarea ego-ului, care poate fi considerat ca gandire sau bun simt in timpului acestei faze a dezvoltarii psiho-sociale. Copilul are de a face cu impulsurile si incearca sa tolereze frustarea si sa invete cum sa interactioneze cu mediul. Ego-ul devine evident atunci cand copilul poate sa tolereze o rasplata intarziata.

Apare si o dezvoltare rudimentara a super ego-ului, adica constiintei, care e incorporarea moralitatii sociale. Odata cu dezvoltare ego-ului, copiii se diferentiaza si isi dezvolta simtul increderii in sine.

Incepand sa-si dezvolte constiinta propriei vointe si capacitati, constientizeaza si esecul, ceea ce aduce senzatia de indoiala si rusine. Indeplinirea sarcinii de autonomie necesita posibilitati de autoperfectionare suportand restrictiile necesare si rasplata intarziata. Aceste posibilitati sunt prezente in jocuri, educatia toaletei, rivalitatea cu fratii si interctiunea cu ceilalti.

3. DEZVOLTAREA COGNITIVA

a) FAZA SENZO-MOTORIE (PIAGET)

Perioada intre varsta de 12-24 luni este o continuare a celor 2 etape finale din faza senzo-motorie. In timpul acestei perioade procesele cognitive se dezvolta rapid si se seamana uneori cu gandirea matura. Totusi, deprinderile de gandire sunt inca destul de primitive si trebuie intelese in relatiile cu comportamentele specifice varstei. Realizarea cognitiva majora din copilaria timpurie este asimilarea limbajului care reprezinta simbolismul mintii.

Tabel : Fazele senzomotorii si preconceptuale la copilul mic

In cea de-a cincea etapa, cea a relatiilor circulare tertiare 13-18 luni, copilul foloseste experimentarea activa pentru a atinge scopuri ce pareau de neatins inainte. Deprinderile fizice asimilate recent sunt mai importante datorita scopului cu care sunt folosite decat actului in sine. Copilul si-a integrat reactiile circulare secundare si aplica cunostintele combinate in situatii noi in care pune accent pe rezultat. Acesta este inceputul judecatii rationale si al gandirii intelectuale. In aceasta etapa copilul se diferentiaza mai mult de obiecte, lucru evident in capacitatea copilului de a suporta perioade mai lungi despartit de parinti.

Este evidenta constientizarea relatiei cauzale dintre doua evenimente. Dupa ce ating un intrerupator, copiii mici stiu ca urmeaza un raspuns. Totusi, nu sunt capabili sa transfere aceste cunostinte in situatii noi. Astfel, daca vad ceva care seamana cu un intrerupator ei trebuie sa faca acest lucru. Astfel de comportament demonstreaza inceputul clasificarii datelor in clase si subclase diferite. Sunt nenumarate exemple pentru acest tip de comportament deoarece copilul mic analizeaza acelasi obiect de fiecare data cand apare intr-un loc nou. Exemplu clasic este curiozitatea lor in privinta prizelor. Chiar daca li se intampla ceva copiii mici continua sa inspecteze orice priza. Aceasta incapacitate de a transfera informatia ii face vulnerabili la injurii. Totusi, sunt prezente urme de memorie, deoarece ei vor evita priza daca au avut un incident inainte.

Aparitia unui obiect nou denota pentru copil functia sa, deoarece clasificarea obiectelor este inca rudimentara. De exemplu, daca jucariile sunt tinute intr-o punga de hartie sau cutie mare copilul nu face diferenta intre locul de depozitare al jucariilor si cosul de gunoi sau cosul de haine. Daca are voie sa rastoarne jucariile copilul va face la fel si cu alte obiecte pentru ca in mintea lui nu e nici o diferenta. Nu putem cere copilului mic sa judece care lucruri sunt permise si care nu, dar putem pune obiectul interzis, cum ar fi punga de gunoi, intr-un loc unde sa nu ajunga copilul.

Descoperirea obiectelor in sine duce la constientizarea relatiilor spatiale. Copiii sunt capabili sa recunoasca diferite forme si relatii dintre acestea, de exemplu, pot pune cutii mai mici de unele mai mari si pot aseza un obiect rotund intr-o gaura. Totusi, nu pot face asta cu patrat pana la varsta de 2 ani. Copiii sunt constienti de spatiu si de relatia intre corpul lor si diferite dimensiuni ca inaltimea. Ei se intind sau se urca pe o treapta sau in scaunel pentru a ajunge la un obiect.

Permanenta unor obiecte progreseaza deasemenea. Desi copiii nu pot gasi un obiect care a fost mutat si pe care nu il mai vad, sunt constienti de existenta unor obiecte in spatele usilor inchise, in sertare si sub masa. Parintii isi dau seama, de obicei, de acest lucru pentru ca folosesc locuri inalte si dulapuri incuiate la care copiii nu pot ajunge. Parintii se mai confrunta si cu reactii de protest atunci cand parintii pleaca, deoarece copiii stiu ca daca nu isi vad parintii inseamna ca sunt plecati.

Intre 19-24 de luni, copilul este in etapa senzomotorie finala, cea a inventarii unor noi mijloace prin combinatii mentale. Aceasta etapa completeaza procesele primitive ale gandirii de la sugar si pregateste calea pentru operatii mentale mai complexe in faza gandirii preoperationale. Una din realizarile majore ale acestei etape, permanetizarea obiectelor. Copiii vor cauta un lucru in posibilele locuri unde a fost ascuns altadata. Mai mult, ei pot presupune o cauza doar simtind efectul. Pot presupune ca un lucru a fost ascuns in nenumarate locuri chiar daca au vazut locul initial unde a fost ascuns.

Imitatia presupune o intelegere si o semnificatie mai profunda. Ceva mai devreme, imitatia era concreta si actiunea era dirijata. De exemplu, cuvintele 'pa pa' sunt mai degraba un raspuns comportamental decat un gest de despartire. Acum are o semnificatie mai larga, cum ar fi, 'tata pleaca la serviciu', 'e timpul sa ne plimbam', sau 'ceva nu mai este'. Imitatia primeste o semnificatie mai larga.

Un tip de imitatie simbolica este 'mimarea domestica', adica imitarea activitatilor din gospodarie. Copilul mic este constient de activitatile celorlalti si incearca sa ii copieze in gesturi si cuvinte. Ei pot imita un lucru pe care parintii il fac in gospodarie, fizic si verbal. Parintii observa adeseori cat de mult se recunosc in proprii copii atunci cand acestia ii imita. Aceasta activitate este o parte din invatarea comportamentului sexual. Identificarea cu parintele de acelasi sex e evidenta la 2 ani si reprezinta capacitatea intelectuala a copilului de a diferentia modelele de comportament si de a le imita adecvat.(Bauer, 1993)

Conceptia timpului este inca embrionica, dar copiii au totusi un simt al timpului prin anticipare, memorie si asteptare. Ei asculta la cuvintele '    Un minut' si se poarta adecvat. Totusi, simtul timpului la copilul mic e exagerat - 1minut poate dura cat o ora. Atentia lor limitata arata simtul viitorului apropiat si preocuparea pentru prezent.

Egocentrismul sau incapacitatea de a percepe situatiile din alte perspective decat cea personala apare in toate aspectele comportamentale. Copilul mic vede, testeaza si traieste orice fapt in raport cu el insusi. Un exemplu comun este cel al copilului care ia jucaria altui copil. Copilul e preocupat sa se joace cu jucaria si nu realizeaza ca poate supara pe celalalt copil.

b) FAZA PRECONCEPTUALA (PIAGET)

Pe la 2 ani, copilul intra in faza preconceptuala a dezvoltarii cognitive care tine pana la 4 ani. Faza preconceptuala este o subdiviziune a fazei preoperationale care dureaza intre 2 si 7 ani. Faza preconceptuala este in primul rand una de tranzitie, care leaga comportamentul de autosatisfactie al copilului cu comportamentul rudimentar de socializare. Caracteristicile principale sunt folosirea egocentrica a limbajului si dependenta de perceptie in rezolvarea problemei (Thomas 1996).

Intre 2-4 ani copilul invata o varietate de cuvinte si foloseste tot mai mult limbajul. De fapt, copiii mici vorbesc mult. Vorbirea este de doua tipuri: egocentrica si sociala. Vorbirea egocentrica consta in repetarea cuvintelor si sunetelor de dragul de a se auzi pe sine, si nu e folosita pentru comunicare. Monologul colectiv reflecta situarea propriei persoane.

Vorbirea sociala este destinata comunicarii, totusi, e o vorbire egocentrica deoarece copilul vorbeste cu ceilalti despre sine. Inainte de 3 ani toata vorbirea este bazata pe autosatisfactie si autoreferinta ca in exemplele 'vreau sa beau apa' , sau 'eu fac' , si orientate catre adulti. Copiii cred ca lumea altora e la fel cu a lor si se asteapta ca ceilalti sa le inteleaga mesajele verbale chiar daca informatia transmisa e limitata.

Gandirea preoperationala presupune ca copiii nu pot gandi prin operatii, plus capacitatea de a manipula obiectele in relatie cu altele in mod logic. Copiii gadesc mai degraba pe baza perceptiei sentimentelor. Rezolvarea problemelor se bazeaza pe ceea ce vad sau aud in mod direct si nu pe ceea ce-si amintesc.

In al doilea an de viata copilul foloseste limba in mod simbolic si este preocupat de cuvinte ca 'de ce' si 'cum'. De exemplu, creionul este 'ceva cu care scrii' si mancarea este 'ceea ce mananci'. Oricum, astfel de simbolizari mentale sunt asociate cu gandirea prelogica; de exemplu, acul e ceva care doare. Astfel de experiente dureroase primesc semnificatii noi pentru ca memoria e asociata cu evenimente specifice si temerile incep sa se dezvolte cum ar fi respingerea fata de oameni care poarta uniforme albe si fata de incaperile care seamana cu birourile. Uneori capacitatea copilului de a-si aminti fapte e subestimata si se acorda putina atentie pregatirea lor inainte de a fi dusi intr-un spital sau cabinet de unde pot aparea temeri pentru toata viata. Datorita vulnerabilitatii in acesti ani e necesar sa pregatim copiii pentru experiente noi chiar daca e vorba de o noua baby-sitter sau de dentist.

4. DEZVLTAREA MORALANIVELUL PRECONVENTIONAL SI MORAL (KOHLBERG)

Dezvoltarea judecatii morale la copilul mic e la nivelul de baza. El se preocupa prea putin daca face ceva rau. Copiii mici se comporta in functie de libertatea sau restrictia unor actiuni. In cazul pedepselor si ascultarii, faptul ca o actiune este buna sau rea depinde de rezultatul ei, adica rasplata sau pedeapsa, daca copii sunt pedepsiti, actiunea e rea daca nu sunt pedepsiti este buna fara a lua in considerare sensul actiunii. De exemplu, daca parintii accepta loviream copilul o va percepe ca pe ceva bun deoarece nu e asociata cu pedeapsa (Thomas, 1996).

Pana la 36 de luni sunt semnalate aspecte ale dezvoltarii consiintei (Kochanska si altii 1994).

Tipul de disciplina afecteaza dezvoltarea morala a copilului daca parintii folosesc forta pentru a controla comportamentul, cum ar fi pedepsele fizice sau anularea unor privilegii. Copii isi formeaza o vedere negativa mai als fata de figurile autoritare. Cand parintii nu acorda dragoste sau atentie copilul se poarta cu un simt al vinovatiei. Totusi, cand parintii le explica cu ce au gresit si incearca sa-i schimbe spre bine prin metode pozitive, ca rasplata, copii simt mai putina ostilitate si actioneza intrebandu-se de ce e o actiune gresita (Shuster si Ashburn 1992). Desigur, efectul disciplinei nu se limiteaza la copilul mic si explicatiile nu sunt cele mai potrivite. Totusi, parintii stabilesc reguli de disciplina in aceasta perioada si folosirea unor metode constructive trebuie sa incepa de timpuriu.

5. DEZVOLTAREA SPIRITUALA

Datorita proceselor cognitive imature, copiii mici au doar o idee vaga despre Dumnezeu si religie. Totusi, obiceiurile de a spune rugaciuni inainte de masa sau de culcare sunt foarte importante si recomfortante. Spre sfarsitul acestei varste, atunci cand copiii isi dezvolta gandirea preoperationala, intelegerea lor in privinta lui Dumnezeu creste. Credintele religioase, cum ar fi recompensa sau frica de pedeapsa (raiul sau iadul), pot influenta comportamentul si dezvoltarea lor morala.(Fina, 1995)

6. DEZVOLTAREA IMAGINII CORPORALE

Ca si la nou nascut, dezvoltarea imaginii corpului apare in paralel cu dezvoltarea cognitiva. Odata cu dezvoltarea abilitatii motorii, copilul mic recunoaste folosirea anumitor parti ale corpului si treptat le invata si denumirile. El invata ca fiecare parte a corpului are semnificatia ei ; de ex., in educatia pentru toaleta, organele genitale devin importante si se pune accent pe curatenie. Pana la 2 ani, copilul recunoaste diferentele intre sexe si face referinte la organele genitale printr-un substantiv, iar apoi prin pronume.

Odata cu gandirea preoperationala, copilul mic foloseste simboluri pentru a reprezenta obiecte, dar gandirea lui poate duce la confuzii. De ex., daca spunem ca cineva care e ″insarcinata″ e ″grasa″, copilul va crede ca toate femeile ″grase″(chiar si barbatii) asteapta un copil. Sunt recunoscute cuvinte care denumesc insusiri fizice : ″dragut″, ″chipes″, ″baiat mare″. Astfel de expresii pot influenta felul in care copii isi percep propriul corp si astfel de calificare (pozitive sau negative) devin, poate, parte din imaginea lor corporala.

Desi s-au facut putine studii despre dezvoltarea imaginii corporale la copiii mici, e evident ca integritatea corpului e de-abia inteleasa si ca experintele nedorite sunt amenintatoare pentru ca se tem ca sangele si toate organele le pot iesi. De exemplu, in timpul unei examinari fizice, copiii mici opun rezistenta unor proceduri ca : examinarea urechii sau gurii sau temperatura rectala. Copiii mici fac legaturi destul de neclare si pot asocia parti neviabile, cu parti esentiale ale corpului. Acest lucru se vede cand copilul trage apa la toaleta si vede cum scaunul dispare.

Nursele pot ajuta parintii sa le formeze copiilor o imagine corporala pozitiva incurajandu-i sa evite calificative negative, ca ″brate subtiri″, ″picioare indesate″, caci auto-perceptia dureaza o viata. Partile corpului, mai ales cele cu functii de eliminare si reproducere, ar trebui denumite prin cuvintele potrivite. Trebuie practicat respectul fata de corp.

7. DEZVOLTAREA SEXUALITATII

Asa cum copiii mici exploreaza mediul, ei isi exploreaza si corpul si descopera ca atingerea unor parti ale corpului genereaza placere. Atingerea organelor genitale (masturbarea) poate aparea si implica stimularea manuala sau anumite pozitii si miscari (mai ales la fete), cum ar fi incordarea coapsalor sau apasarea zonei pubiene sau suprapubiene ( Lidster si Horsburgh, 1994). Alte demonstratii ale activitatii sexuale sunt clatinatul, leganatul si imbratisarea oamenilor si a jucariilor. Reactiile parintilor fata de comportamentul sexual al copilului mic va influenta atitudinea acestuia si ar trebui sa fie mai degraba acceptare decat criticare.

Copiii din aceasta categorie de varsta invata cuvinte legate de anatomie, eliminare si reproducere. Anumite asocieri dintre cuvinte si functii devin importante si pot influenta viitoarele atitudini sexuale. De exemplu, daca parintii se refera la organul genital ca fiind ceva murdar, mai ales datorita eliminarii, copilul poate transfera asocierea dintre organul genital si ″murdar″- functiilor genitale.

Diferentierea rolului sexual devine evidenta la copiii mai mari in jocurile de imitatie. Atitudinile legate de comortamentul afectiv se formeaza prin observarea activitatilor sexuale ale parintilor sau altor adulti.

8. DEZVOLTAREA SOCIALA

a) INDIVIDUALITATE-SEPARARE

Un obiectiv major in aceasta perioada este diferentierea individului de ceilalti, de persoanele importante , mai ales de mama. Procesul de diferentiere consta in doua faze : separarea, adica iesirea copilului dintr-o fuziune simbiotica cu mama, si individualizarea, adica asumarea caracteristicilor individuale in mediul inconjurator (Mahler, Pine si Bergman, 1975). Desi procesul incepe in a doua jumatate a perioadei de sugar, realizarile majore apar la copilul mic.

Copiii mici prezinta o intelegere si o constientizare a permanentei obiectelor si o abilitate de a se opune unei rasplate intarziate si de a tolera o frustrare moderata. Ei incep sa-si piarda din rezistenta fata de separare si sa fie mai preocupati de pozitia unui parinte. Ei au invatat din experienta ca parintii exista si cand sunt absenti fizic. Repetarea unor actiuni ca mersul la culcare fara parinti, pe care ii vor regasi la trezire, accentueaza importanta unor despartiri scurte. Prin urmare, copiii mici sunt capabili sa se indeparteze de parinti pe perioade scurte datorita certitudinii ca parintele va fi acolo cand se vor intoarce. Daca parintele il incurajeaza verbal si vizual, va fi inlocuita nevoia de a fi aproape din punct de vedere fizic.

Copiii mici demonstreaza mai putina teama fata de straini, dar numai cand parintii sunt prezenti. Cand sunt lasati singuri cu un strain, copiii mici sunt foarte tematori si nelinistiti, prezinta un comportament depresiv, cum ar fi plansul sau incapatanarea, sau pot deveni agitati, activi, pasivi, trecand la comportamente regresive. Astfel de reactii apar cand copilul este lasat cu un baby-sitter, in timpul primelor zile de gradinita sau de spitalizare.

Aceste comportamente nu sunt patologice sau daunatoare daca parintii realizeaza cat de mult au copiii nevoie de ei. De fapt, un motiv de ingrijorare este prietenia fata de staini sau lipsa nelinistii in timpul separarii de parinti. Parintii sensibili si perceptivi isi vor da seama de nevoia de dragoste, afectiune si atentie a copilului atunci cand sunt impreuna. Atitudinile de genul ″Se va obisnui cu un baby-sitter″ nu ii va ajuta pe copii sa tolereze despartirea.

Adeseori parintii au nevoie de ajutor pentru a realiza ca e necesar sa-si pregateasca copiii pentru o separare inevitabila. Mai ales in cazul primului copil, parintii au tendinta de a-l proteja prea mult, de a-l feri de orice experienta care sa le produca neliniste si sa-l rasplateasca in cel mai scurt timp. Desi nu e un lucru daunator, mai ales daca sansele de independenta apar mai tarziu, copilul nu este inca pregatit pentru evenimente neasteptate. Exemplul tipic este nasterea unui frate sau a unei surori. Copilul se confrunta cu rivalitatea fata de frate /sora, dar si cu separarea fata de parinte. Nu e de mirare ca noul nascut nu e bine primit-copilul mic il considera vinovat pentru despartirea de mama. Copilul poate fi pregatit pentru astfel de experiete prin perioade scurte de separare inca de cand e foarte mic. Intr-adevar, copiii pot manifesta proteste, dar ei au invatat deja ca mama sau tata se intorc intotdeauna. Astfel, este usor de apreciat pierderea cauzata de moartea unui parinte ; spre deosebire de alte perioade de separare, de data aceasta parintele nu se mai intoarce.

Obiectele trecatoare, cum ar fi patura sau jucaria preferata, dau siguranta copiilor, mai ales cand sunt supusi unei tensiuni noi sau sau cand sunt obositi. Aceste obiecte devin atat de importante incat copiii refuza sa le lase. Astfel de comportamente sunt normale si nu trebuie descurajate! In timpul supararii, cand sunt ingrijiti de altcineva, sunt spitalizati sau petrec noaptea cu o ruda, e bine sa le dam copiilor un astfel de obiect pentru a diminua sentimentul de teama sau singuratate.

Un obiectiv important pentru aceasta categorie de varsta este sa invete sa tolereze si sa controleze perioadele scurte de separare. Mai mult, e o componenta necesara a rolului de parinte, deoarece perioadele scurte de separare le permit parintilor sa-si refaca energia si rabdarea si sa nu-si mai indrepte supararile si frustrarile catre copii.

b) DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Cea mai uimitoare caracteristica a dezvoltarii limbajului in primii ani ai copilariei este nivelul crescut de intelegere. Desi numarul de cuvinte asimilat-4 cuvinte la 1 an si aproximativ 300 de cuvinte la 2 ani - e semnificativ, capacitatea de a intelege vorbirea este mai mare decat numarul de cuvinte pe care copilul le poate spune. Este un lucru evident in familiile bilingve, unde vorbirea poate fi intarziata dar intelegerea ambelor limbi e dezvoltata.

La 1 an, copilul foloseste propozitii formate dintr-un cuvant. Cuvantul ″sus″ poate insemna 'Ridica-ma sus' sau ″Uite, acolo sus″. Pentru copil un singur cuvant cuprinde sensul unei propozitii dar pentru altii poate insemna multe lucruri sau nimic. La aceasta varsta, cam 25% din cuvinte sunt inteligibile. Pana la varsta de 2 ani copiii folosesc propozitii formate din mai multe cuvinte prin asocierea a doua sau trei cuvinte, cum ar fi : ″mama pleaca pa-pa″ sau ″toti plecat″, iar aproximativ 65% din vorbire poate fi inteleasa.

c) COMPORATAMENT PERSONAL-SOCIAL

Unul din cele mai dramatice aspecte ale dezvoltarii copilului mic este interactiunea personal-social. Deseori parintii se intraba de ce copilul lor maleabil, docil, adorabil s-a transforamat intr-un mic tiran, hotarat, cu o vointa puternica si un temperament volatil. Mai mult, tiranul se poate intoarce subtil si pe neasteptate la postura de copil adorabil. Toate acestea fac parte din crestere si se resimt in aspecte ca imbracatul, mancatul, joaca, autocontrolul.

Copiii mici isi dezvolta capacitatea de independenta, care apare in toate aspectele comportamentale. Pana la 15 luni copilul poate manca singur, poate bea din cana si poate folosi o lingura. Pana la 24 luni foloseste lingura bine si pana la 36 luni poate folosi o furculita. Intre 2 si 3 ani mananca impreuna cu familia si ii place sa ajute la treburi ca a pune masa, a scoate vasele din masina de spalat vase, dar lipsesc inca manierele la masa si ii este destul de greu sa stea asezat pana la sfarsitul mesei.

In privinta imbracarii copiii mici demonstreaza tendinte de independenta. La 15 luni copilul intinde mana sau piciorul pentru a fi imbracat si se descalta de pantofi sau sosete. La 18 luni copilul isi scoate singur manusile, ajuta cand este imbracat cu un pulover sau se desface la fermoar. La 2 ani copilul se poate dezbraca singur si isi ia sosetele, pantofii si pantalonii fara a tine cont de dreapta/stanga sau fata/spate. Mai are nevoie de ajutor cand se incheie la haine. 

d) JOACA

Dezvolta copilul mic fizic si psiho-social. Interactiunea cu oamenii devine tot mai importanta. Copilul foarte mic se joaca singur, dar acum progreseaza la joaca paralela, adica se joaca alaturi de, dar nu cu alti copii. Desi predomina inca joaca senzo-motorie se pune tot mai putin accent pe folosirea exclusiva a modalitatii senzoriale. Copilul mic actualizeaza jucaria, vorbeste cu ea, ii testeaza puterea si durabilitatea si ii inventeaza mai multe moduri de folosire.

Joaca presupune mai multe forme si roluri. Copiii beneficiaza de o varietate larga de interactiuni in timpul jocului (singur, cu alti copii, cu adulti), de medii (propria casa, casa altor copii sau parcuri) si de activitati (active, linistite, organizate, nestructurate).

Imitatia este una din cele mai deosebite caracteristici pentru joaca si mareste sansa copilului de a folosi imaginatia. Fara a pune accent pe jucariile stereo-tipe, obiecte ca papusile, trasurile, case pentru papusi, vase, obiecte pentru gatit, mobilier pe masura copilului, camioane si imbracaminte sunt folosite pentru ambele sexe desi baietii prezinta preferinte specifice mai mult decat fetele (Baner, 1993; Martin, Eisenbud si Rose 1995).

Abilitatile de locomotie fac anumite jucarii sa fie potrivite unui copil energic (cai, camioane, biciclete, mingi). Desenele facute cu degetul, creioanele, creta, tabla, haria si puzzle-urile cu piese simple folosesc abilitatile motorii ale copilului. Jocurile cu cuburi si diferite forme geometrice sunt o sursa de distractie si sunt folositoare pentru abilitatile creative si imaginative.

Vorbirea este o forma de joaca pentru copilul mic caruia ii plac jucariile care canta, casetele si casetofoanele, papusile si animalele care vorbesc si telefoanele de jucarie. Programele TV pentru copii sunt excelente la aceasta varsta deoarece copiii asociaza cuvintele cu imaginile vizuale. Copiilor le place sa li se citesca povesti dintr-o carte cu imagini si sa imite sunetele produse de animale. Joaca tactila este de asemenea importanta. Jucariile pentru apa, cutia cu nisip si lopatelele, desenele cu urme de degete, baloanele de sapun si plastelina ofera posibilitatea de creatie. Parintii uita uneori de fascinatia spumei, a baloanelor de sapun, a modelarii plastelinei. Acest tip de activitati este la fel de important ca jocul educativ pentru ca permite libertatea de expresie.

Alegerea jucariilor potrivite implica factori de siguranta legate mai ales de marime si putere. Activitatea orala a copiilor mici ii expune la riscul de a aspira obiecte mici. Parintii trebuie sa fie deosebit de vigilenti cu jucariile altor copii sau ale fratilor mai mari. Jucariile sunt o posibila sursa de vatamare pentru copiii care pot avea puterea fizica de a le manipula, dar nu sa aprecieze pericolul.

ATENTIE

Amintiti-le parintilor sa ceara jucarii pentru copii cand comanda mancare pentru ei la un rstaurant de fast-food

9. TEMPERAMENTUL

Caracteristicile temperamentale ale copiilor din perioada de sugar predomina la copilul mic. Bebelusii dificili raman la fel in timpul copilariei, iar cei linistiti devin mai putin linistiti (Belsky, Woodworth si Crnic 1996). Mai mult, mamele isi considera copiii dificili intre 1 si 3 ani si nu mai devreme (Gross si Conrad, 1995; O'Brien, 1996). Nu e surprinzator pentru parinti sa-si vada copiii tot mai provocatori avand in vedere trasaturile tipic negative la acea varsta. Parintii copiilor linistiti pot fi marcati de o schimbare de comportament, iar parintii unui copil dificil sunt mult mai pregatiti sau coplesiti de comportamentele noi.

Folosirea SCALEI DE TEMPERAMENTE LA COPILUL MIC poate ajuta la identificarea caracteristicilor temperamentale in stadiile individualizate ale cresterii copilului (Fullard, M Devitt si Carrey 1994). Chestionarul pentru COMPORTAMENTUL COPILULUI MIC a demonstrat ca este un test esential pentru temperament ca si pentru diferite comportamente (Goldswith 1996).

Doctorii pot intreba parintii despre temperamentul copilului, ceea ce le ofera informatii esentiale pentru o mai buna intelegere a procesului de interactiune dintre parinte si copii (Brayden si Polle, 1995). Desi furia este des intalnita la copiii mici, anumite caracteristici de temperament ii fac pe unii copii mai predispusi la asemenea iesiri. Copiii activi, energici sunt capabili de strigate, urlete si miscari violente in timpul exceselor de furie. Parintii sunt avertizati asupra unor iesiri extreme si realizeaza ca astfel de comportamente negative nu sunt anormale si pot fi moderate prin starile de bucurie ale copilului (Brayden si Polle 1995 ; Zuckerman si Frank 1992).

Disciplina este influentata de temperament. Copiii linistiti reactoneaza bine la formele usoare de disciplina cum ar fi o voce ridicata sau o privire. Totusi, copiii dificili au nevoie de forme mai structurate de disciplina, cum ar fi pauzele sau rasplata, iar eficienta unei metode poate fi de scurta durata. Trebuie facute eforturi de prevenire a comportamentelor gresite mai ales la copiii cu caractere rezistente. Astfel de copii finalizeza o activitate cu greu daca nu sunt avertizati intr-un mod prietenos. Ei pot fi pedepsiti pentru un comportament tipic temperamentului lor, iar daca se continua cu pedepse neadecvate aceasta poate deveneni o problema de comportament (Brayden si Palle 1995). Copiii mai lenti pot prezenta provocari mai ales daca aceasta trasatura e combinata cu teama de straini. Ei necesita introducerea treptata in noi situatii, ca ingrijirea de catre un baby-sitter.

Tabelul 3 prezinta un rezumat al trasaturilor principale in cresterea si dezvoltarea categoriilor de varsta de 15, 18, 24 si 30 de luni. Varstele cheie in dezvoltare sunt la 18 si 24 de luni, desi cele de 15 si 30 de luni sunt, de asemenea, importante. Virsta de 15 luni reprezinta o perioada integranta a dezvoltarii, deoarece aduce finalizarea sau dezvoltarea multor abilitati care erau incomplete pana la varsta de 1 an.

ASPECTE PRIVIND INGRIJIREA COPILULUI SI ALTE PROBLEME LEGATE DE CRESTEREA SI DEZVOLTAREA NORMALA

a) TOALETA

Unul din obiectivele majore la copilul mic este educatia si manierele la toaleta. Abilitatea fizica de a controla sfincterele anale si uretrale este desavarsita dupa ce copilul invata sa mearga, adica intre 18-24 de luni. Totusi, factorii psihofiziologici complexi sunt necesari pentru finalizarea acestei abilitati. Copilul trebuie sa fie capabil sa recunoasca nevoia de a lasa si de a tine si sa o tansmita parintelui. Mai mult, copilul are, probabil, o motivatie pentru a face pe plac parintelui si se abtine, mai degraba decat sa-si faca pe plac siesi si sa elimine.

De obicei, implinirea fiziologica si psihologica nu se realizeaza pana la 18-24 de luni. Pana la aceasta varsta copilul stapaneste majoritatea abilitatilor motorii de baza, poate comunica, este mai putin in conflict cu afirmarea de sine si cu negativismul si este constient de capacitatea sa de a-si controla corpul si de a-si multumi parintele. Una din cele mai importante responsabilitati ale nursei este de a-i ajuta pe parinti sa identifice semnele de implinire la copilul lor.

Intr-un studiu asupra copiilor din Statele Unite, varsta medie pentru mersul la toaleta este de 2, 4 ani (definit ca trecerea de la scutece la lenjerie intima normala si nu neaparat ca abstinenta timp de o zi). Fetele sunt instruite mai devreme (in medie, la 2,25 ani) decat baietii (in medie, 2,56 ani) (Bloom si altii, 1993). Desi parintii s-au instruit deja copiii, in centrele de ingrijire sarcina revine ingrijitorilor.

Exista cateva tehnici folositoare cand incepe instruirea. Una dintre ele este alegerea unei olite si/sau folosirea toaletei. O olita proprie ii da copilului un sentiment de siguranta. Tinerea talpilor pe pamant ajuta la defecatie (Doughty, 1996). O alta optiune este locul potabil atasat la toaleta normala, care va usura trecerea de la olita la toaleta. Putem pune o bancuta sub picioarele copilului pentru a-i da stabilitate. Este cel mai bine sa pastram olita in baie si sa lasam copilul sa vada cum se trage apa la toaleta petru a indeparta fecalele, pentru a asocia aceste activitati cu niste practici obisnuite. Daca nu folosim olita, copilul poate fi asezat cu fata catre bazinul toaletei pentru a se sprijini (Fig. 14-5). Exercitiile trebuie sa dureze intre 5-10 minute, iar un parinte trebuie sa stea cu copilul si sa-i arate obiceirile legate de igiena dupa fiecare exercitiu de instruire. Copiii trebuie laudati pentru a se obtine comportamente cooperante si evacuarea cu succes. Alte sugestii sunt: imbracati copiii in haine care se dau jos cu usurinta; folositi pantaloni, scutece sau chilotei; incurajati-i sa-i imite pe cei la care se uita. Trebuie evitat sa fortati copilul sa stea pe olita pentru mult timp, sa le dati palme la fund si alte metode de control negativ (Taubman, 1997).

Parintii trebuie sa le dea indicatii clare copiilor si sa incurajeze eliminarea. De exemplu, parintii pot sa le explice statul pe olita folosind demonstratia, casete video sau o papusa. Poate fi folositor sa le aratam copiilor ca, atunci cand simt nevoia de eliminare, au destul timp pentru a ajunge la toaleta, apoi pentru a urina sau a defeca. Intregul proces de eliminare pare nou copilului, iar relatia intre functiile corpului si obiceiurile care par normale pentru adulti poate fi neclara. E bine sa folosim aceleasi cuvinte de fiecare data pentru urinare si defecatie (pipi si caca).

Instruirea pentru defecatie se finalizeaza inaintea celei pentru urinare datorita regularitatii si predictibilitatii sale mai mari; totusi, instruirea poate incepe cu eliminarea. Exista o senzatie mai puternica de defectie decat de urinare si trebuie atrasa atentia copilului asupra acesteia. De fapt, instruirea pentru urinarea in timpul noptii se poate finaliza doar la 4 sau 5 ani, dar e normala chiar si mai tarziu (Luxem si Christophersen, 1994). Pentru a evita urinarea in pat putem diminua cantitatea de lichide inainte sa adoarma copilul si il putem trezi o data, pe la miezul noptii, dar nu trebuie sa le insuflam auto-cotrolul. Instruirea baietilor poate incepe din pozitia verticala sau stand pe olita sau pe toaleta. O motivatie puternica este imitarea altor persoane de sex masculin.

Accidentele din timpul zilei sunt obisnuite, mai ales in perioade de activitate interna. Copiii mici sunt atat de implicati in activitatile de joaca incat vor astepta pana cand va fi prea tarziu sa ajunga la baie, daca cineva nu le reaminteste. De aceea, e necesar sa le reaminteasca si sa fie dusi la baie des.

b) RIVALITATEA INTRE FRATI

Termenul de rivalitate intre frati″ se refera la gelozia naturala si resentimentul copiilor fata de un nou copil in familie. De obicei implica venirea unui nou copil mic, dar poate fi asociat cu orice persoana care se alatura familiei. Un exemplu comun este cel al familiilor vitrege. Totusi, discutia urmatoare se va baza pe reactia fata de noul nascut.

Copiii mici nu simt ura sau resentimente feta de un nou nascut, ci de schimbarile pe care un frate le implica, mai ales despartirea fata de mama in timpul nasterii. Studiile arata ca indiferent de cultura fratele mai mare simte un anumit stres la nasterea bebelusului (Yamamoto si altii 1996).

Parintii isi impart acum atentia si iubirea cu altcineva, rutina este schimbata, iar copiii mici trebuie sa renunte la patutul sau camera lor; toate acestea se intampla intr-un moment cand credeau ca detin controlul in lumea lor. Rivalitatea intre frati este mai pronuntata la primul nascut care sufera o 'detronare' (pierderea atentiei parintilor'). Este foarte dificil pentru copiii mici mai ales datorita relatiei cu mama.

Pregatirea copiilor pentru nasterea unui frate/sora este individuala, dar varsta lor cere unele consideratii importante. Pentru copilul mic conceptul de timp este vag. Pregatirea lor prea timpurie le poate slabi interesul pana cand are loc nasterea fratelui. Un moment potrivit pentru a vorbi despre bebelus e atunci cand copilul realizeaza ca mama lui e insarcinata si schimbarile care apar in casa pentru primirea unui nou membru. Copilul e gelos pentru ca se simte abandonat; fiindca fantezia duce la realitate, teama de necunoscut poate duce la teama de abandonare, la nelinistea despartirii, la nesiguranta. Pentru a evita alte tensiuni trebuie facute modificarile inainte de nasterea bebelusului, cum ar fi mutarea copilului intr-o alta camera sau pat.

Copiii mici trebuie sa aiba o idee reala despre cum va arata noul nascut. Daca le vom spune ca vor avea un nou partener de joaca isi vor forma o parere ireala. Parintii trebuie mai degraba sa puna accent pe activitatile care vor avea loc cand bebelusul va veni acasa , cum ar fi, schimbarea scutecelor, alaptarea cu biberonul sau la san, baia si imbracatul. In acelasi timp parintii trebuie sa puna accentul pe activitatile care vor ramane la fel, cum ar fi lectura povestilor sau mersul in parc. Daca copilul mic nu a mai avut contact cu nici un bebelus e bine sa facem asta. O strategie excelenta este folosirea unei papusi cu care copilul se poate purta ca un parinte. Copilul poate satisface anumite nevoi ale papusii (schimbatul scutecelor sau alaptarea) in timp ce parintele face aceleasi activitati ci bebelusul. Pentru copiii mici sarcina poate fi ceva abstract. Ei au nevoie de ilustrari complete despre felul cum bebelusul se dezvolta in interiorul mamei. Este o ocazie excelenta de a introduce detalii despre reproducere si sexualitate. Daca vede imagini cu uterul mamei si cu fatul si simte fatul miscandu-se, copilul se va simti implicat in acesta situatie. Copiii pot asista la cursuri speciale din sesiunile prenatale. Ei invata despre caracteristicile bebelusului si sunt invatati cum sa aiba grija de el (Rramer, 1996; Spadt, Martin si Thomas, 1990).

Exista dovezi ca participarea la aceste cursuri de pregatire diminueza rivalitatea intre frati si ajuta mama sa se descurce mai bine cu comportamentul copiilor (Fortier si altii, 1991; Murphy, 1993). Cartile ii pot ajuta pe copii in privinta nasterii si a rivaltatii intre frati (Fortier si altiii, 1991).

La venirea noului nascut copilul simte schimbarea centrului atentiei. Pot aparea probleme cand musafirii dau mai multa atentie noului nascut si il neglijeaza pe copilul mai mare. Parintii pot diminua acest lucru avertizand pe musafiri care trebuie sa aiba un cadou si pentru copil si sa-l bage in seama cat mai mult posibil. Copilul poate ajuta la ingrijirea noului nascut aducand scutecele sau facand alte lucruri minore. E important sa implicam copilul in ingrijirea fratelui, surorii deoarece bebelusul invata sa raspunda la vocea fratelui asa cum raspund la vocea mamei (Trehub, Unyk si Henderson, 1994).

Modul copiilor de a-si arata gelozia este complex. Unii lovesc bebelusul, il imping din bratele parintelui sau ii scot biberonul sau sanul mamei din gura. De cele mai multe ori ostilitatea si resentimentul sunt mult mai subtile.

Primul nascut este deosebit de sensibil la aparitia unui nou nascut (Gottlieb si Baillies, 1995; Teti si altii, 1996). Copilul isi poate exprima verbal dorinta ca bebelusul 'sa se intoarca la mama in burta' sau pot recurge la forme de comportament mai infantile cum ar fi sa ceara un biberon, sa foloseasca un scutec, sa vorbeasca ca un bebelus sau sa reactioneze agresiv fata de altii. Ultima forma apare la prescolari care par sa fi acceptat un frate/o sora acasa, dar se poarta ciudat in rest. Este o forma de transformare prin care spune 'nu vreau ca parintii mei sa stie ceea ce simt asa ca iti voi spune tie'. Un mod important de interventie este sa incurajam parintii sa analizez felul in care copilul mai mare se poarta fata de bona. Uneori asteptarile parintilor fata de reactia copilului sunt mai negative decat actiunile reale (Guillicks si Crase 1993).

Indiferent cat de pregatiti par copiii mici, bebelusul trebuie protejat prin supravegherea relatiei intre frati. Copilul trebuie instruit in privinta pericolului unor obiecte mici, ascutite. Patutul trebuie tinut in asa fel incat copilul sa nu ajunga la bebelus. Caruciorul trebuie tinut in asa fel incat copilul sa nu se ridice pentru a vedea sau a se juca cu bebelusul.

Pentru parinte primele saptamani cu noul nascut si cu copilul pot fi o provocare. Trebuie sa-i asiguram ca aceasta perioada va trece, copilul va accepta schimbarile din viata sa si noul nascut va dormi toata noaptea. Parintii trebuie sa vorbeasca despre sentimentul de ambivalenta si frustrare si sa primeasca sfaturi despre gelozia intre frati, ceea ce va fi de ajutor membrilor familiei.

Pentru a se descurca cu conflictele intre frati si surori va sugeram sa petreceti timp cu fiecare copil, sa lasati copilul sa-si spuna motivele, sa-i accepte furia, dar, totodata, sa-i invatati cum sa-si manifeste ostiliatea.

c) EXCESELE DE FURIE

Pe masura ce copilul lupta pentru autonomie, el se confrunta cu multe obstacole, cum ar fi incapacitatea fizica de a realiza o sarcina (de exemplu, de a construi un turn de cuburi) sau o regula/cerinta impusa care intervine in activitatea lor (de exemplu, mersul la culcare dupa ce a ascultat o poveste). Oboseala poate doar diminua toleranta copilului fata de frustrare.

Cand frustrarea creste, copilul poate manifesta o 'explozie' de activitati prin care isi elimina tensiunea (Brayden si Poole, 1995). De obicei, ei se intind pe podea, dau din piciaoare si tipa. Unii copii isi leagana mainile, isi rotesc capul sau isi tin respiratia. Desi aceste manifestari sunt deranjante, ele nu devin probleme comportametale de regula si nu indica un caracter dificil (Brayden si Polr, 1995; Dicllario si Burleson, 1993). Parintii trebuie sa stie ca tinerea respiratiei si lesinul cauzat de lipsa de oxigen nu provoaca daune fizice, deoarece acumularea de dioxid de carbon stimuleaza centrul de control al respiratiei sa provoace respiratia. Totusi, rotirea caplui poate cauza daune si acel copil necesita protetie, fie ca trebuie tinut in brate sau intr-un mediu sigur.

Cea mai buna metoda de stopare a unui comortament care cauta atentia celorlalti este ignoranta (dar nu cea verbala sau evitarea contactului vizual cu copilul), daca acest comportament nu genereaza injurii. Parintele trebuie sa stea pe aproape, iar dupa ce trece criza de furie, trebuie sa-i ofere copilului o jucarie sau un joc preferat pentru a compensa o dorinta nerostita si a stimula comportamentul ulterior. Daca furia apare deoarece copilul refuza sa cedeze, parintele il poate ignora cateva minute, dar trebuie sa ia contact fizic cu copilul, daca situatia o cere, cum ar fi daca trebuie sa urce in masina sau sa mearga la culcare (Grover, 1996; Schmitt, 1989).

Cand apar excesele de furie, parintii trebuie sa intervina imediat pentru a preveni formarea unui sentiment de nervozitate si incapacitatea de a ignora cu calm situatia. Excesele pot fi evitate, deseori, prin masuri de reducere a comportamentelor gresite, cum ar fi pauzele.

Excesele de furie sunt obisnuite la copiii mici si reprezinta comportamente de dezvoltare normala. Totusi, ele pot semnala probleme serioase. Nursele trebuie sa ia masuri in situatiile care necesita o evaluare speciala.

d) NEGATIVISMUL

Unul din aspectele cele mai dificile in cresterea copilului e legat de persistenta raspunsului negativ 'NU' la orice intrebare. Negativismul nu e o expresie a incapatanarii sau a lipsei de respect, ci o afirmare necesara a controlului. Un mod de abordare a negativismului este reducerea situatiilor in care se poate raspunde cu 'Nu'. Daca intrebam copilul 'Vrei sa mergi la culcare acum ?', e aproape sigur ca raspunsul va fi 'Nu'. E mai bine sa ii spunem copilului cand va fi timpul sa mearga la culcare (de preferinta, conform unui program, ca de exemplu, 'dupa ce citim povestea') si sa procedam astfel.

In incercarea lui de a-si afirma controlul, copilului ii place sa faca alegeri. Cand are de-a face cu alegerile potrivite, cum ar fi 'Poti alege intre un sandwich cu unt de alune si supa de pui la pranz', mai degraba aleg unul din cele doua decat sa spuna 'nu'. Totusi, daca raspunsul lor e negativ, parintii sunt cei care vor alege. Acest comportament este frustrant si pentru copil si pentru parinte. Parintii trebuie sa reactioneze cu calm. Furia si tipetele vor accentua comportamentul negativ (Brayden si Poole, 1995). Multe sugestii de prevenire a comportamentelor gresite din Capitolul 3 ajuta la diminuarea negativismului.

Alte sugestii pot fi folositoare in evitarea sau abordarea unor raspunsuri negative. Copiilor le place sa joace jocuri si sa fie provocati. Cand li se cere sa faca ceva, ca , 'Incalta-te', copilul poate reactiona rapid daca este provocat prin ,'Pun pariu ca ma incalt inaitea ta'. O regula importanta este sa lasam copilul sa castige. Umorul este o alta metoda si poate duce la realizarea sarcinii si inlaturarea furiei sau frustrarii. Daca refuza sa se incalte, adultul poate incerca sa incalte el insusi pantofii copilului, cu speranta ca jocul se va incheia cu un strigat 'Nu, sunt pantofii mei' si copilul se va incalta.

e) STRESUL

Adultii se gandesc rareori ca copiii pot fi expusi stresului sau pot suporta consecintele acestuia . Totusi, cerintele normale ale cresterii combinate cu tensiunile obisnuite din familie arata ca putini sau chiar nici un copil nu este ferit de stres (Yamamoto si altii, 1996). Stresul in proportii mici este benefic copilului doar pentru a-i forma abilitatile de a se descurca. Oricum, stresul in exces este distructiv si copiii sunt deosebit de vulnerabili datorita capacitatii lor limitate de a se adapta.

Pentru a aborda stresul din viata copilului, parintii trebuie sa fie constienti de primele semne de stres si sa identifice sursa lor. Stresul normal la un copil mic e prezentat in tabelul 4. Mai mult chiar, alte tipuri de stres pot fi impuse unui copil, cum ar fi ingrijirea lui, nasterea unui frate/sora, conflictele intre parinti, mutarea, boala (Yamamoto si altii, 1996). Factorii de stres pot fi identificati prin observarea copilului la joaca. De exemplu, un copil este vazut cand loveste o papusa, strigand : 'Pleaca ! Pleaca !'. Parintele a observat repede ca nervozitatea recenta a copilului era probabil cauzata de stresul nasterii unui frate. Alte semne de stres pot fi: copilul isi suge degetul mare, isi smulge parul, musca si are un comportament agresiv (Berkowitz, 1996; Belum, Barone si Friman, 1993; Brayden si Poole, 1995).

Cea mai buna metoda de tratare a stresului este prevenirea-monitorizarea stresului in viata copilului in asa fel incat sa nu ii afecteze capacitatea de a se adapta. In multe cazuri este la fel de simplu ca atunci cand crestem perioada de odihna a copilului pentru a se recupera. De mute ori e nevoie sa pregatim copilul pentru o schimbare, cum ar fi o bona sau un frate/o sora. De asemenea, copilul trebuie sa fie ajutat sa faca fata stresului. Joaca e cea mai buna cale de eliminare a furiei sau frustrarii, iar jucariile ca tobele, plastelina, sunt metode de risipire a anxietatii. Ei sunt invatati cum sa faca fata acestor sentimente intr-un mediu social. O alta metoda este folosirea relaxarii si a imaginilor. Chiar si copiii pot sa invete 'sa-si lase corpul moale ca o papusa de zdrente' sau 'sa-si imagineze ca plutesc pe un nor'.

Regresia este retragerea dintr-un model de functionare la nivele mai vechi de comportament. Ea apare in situatii de stres, cand cineva incearca sa faca fata prin intoarcerea le modele de comportament care au avut succces in etapele anterioare de dezvoltare. Regresia e obisnuita la copiii mici deoarece aproape orice stres suplimentar le diminueaza capacitatea de a face fata unor situatii prezente. Orice amenintare pentru autonomia lor, cum ar fi imbolnavirea, spitalizarea, separarea, adaptarea fata de un frate/sora, reprezinta o nevoie de a se intoarce la vechile forme de comportament, cum ar fi o dependenta crescuta; refuzul de a folosi olita; excesele de furie; nevoia de biberon, carucior sau patut; pierderea abilitatilor motorii, verbale, sociale, cognitive asimilate recent.

La inceput, o astfel de regresie pare acceptabila si reconfortanta pentru copil, dar la o analiza mai profunda, e evident ca pierderea abilitatilor asimilate e infricosatoare si amenintatoare, deoarece copiii sunt constienti de neputinta lor totala din trecut. Parintii sunt preocupati de comportamentul regresiv si adeseori ii supun pe copii unui stres suplimentar in incercarea lor de a face fata situatiei. Brazelton (1992) arata ca aceste perioade previzibile de regresie sunt o ocazie pentru a pregati parintii sa faca un pas inainte in dezvoltarea copilului.

Cand apare regresia, e cel mai bine sa o ignoram si sa laudam modele de comportament adecvat. Copilul spune : 'Nu pot face fata acestui stres actual si sa-mi duc la capat sarcina, dar o voi face daca-mi acordati rabdare si intelegere.'. Din acest motiv, nu trebuie introduse noi domenii de invatare cand exista o criza suplimentara, cum ar fi instruirea pentru toaleta chiar ianinte de nasterea unui frate/sura sau in timpul perioadei de spitalizare.

Temerile sunt obisnuite la aceasta varsta si cuprind o teama de anihilare, mersul la culcare, animalele si motoarele (mai ales, aspiratorul), cea mai mare fiind inca tema de straini si despartirea de parinti sau de bona (Schowalter, 1994). Ultimele doua apar la bebelusi iar celelalte temeri dispar de obicei in perioada prescolara (studierea lor nu intra in cadrul lucrarii de fata).