Psihologia copilului la varsta de 1-3 ani

Psihologia copilului la varsta de 1-3 ani

Introducere

Studiul psihologic al copilului a cunoscut in ultimii 50 de ani, o dezvoltare considera- bila.Faptele adunate de cercetatori, teoriile pe care ei le-au elaborat constituie astazi un ansamblu vast si variat,care nu poate fi cuprins in totalitate decat cu eforturi din ce in ce mai grele .

In raport cu aceasta evolutie, e uimitor sa constati cat de putin a patruns pana la urma , in constiinta publicului, datele noi astfel acumulate, a acelui public care, in imensa lui majoritate, este totusi, intr-un fel sau altul, in contact mai mult sau mai putin permanent cu copilul.

Foarte rar sunt, intr-adevar adultii, care acorda copilariei interesul pe care aceasta il merita ; foarte ra sunt parintii care i-si fac o idee de ansamblu asupra evolutiei pe care o parcurge copilul lor sau care inteleg semnificatia unui anumit moment din dezvoltarea lui. Preocupati mai cu seama de linistea proprie sau de bunele maniere ale progeniturii lor, multi parinti se sinchinesc in fond prea puiin de momentele pe care le traesc copiii; ei se multumesc in aceasta privinta cu clisee foarte vechi a caror origine este cu mult anterioara investigatiilor stiintifice. Cu un cuvant noi dialogam cu usurinta fara sa tinem seama de interlocutorul nostru. Fara indoiala acea sta este una din cauzele principale ale " greselilor de educatie" si ale dificultatiilor care apar in relatiile dintre adulti si copii.

Oamenii au tendita sa considere " a fi parinte" este ceva innascut, cunostintele zacand in noi in stare latenta. Practicile din tarile dezvoltate dovedesc eficienta educarii mamelor si tatilor in grup, prin cursuri sau individual, prin carti.

Rolul familiei

Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana.Unii merg chiar mai departe si sustin ca actiunea ei asupra persoanei e atat de mare ,incat ea egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale.Aceasta este cu deosebire cazul cercetarilor care vin dinspre psihanaliza,psihologia sociala si sociologie sustinand ca familia este :adevaratul laborator de formare a persoanei.Transformarea individului in persoana adica in ;individ cu status social" este intai de toate opera familiei.Sunt doua cauze care explica aceasta influeta a familiei asupra persoanei: - una este legata de faptul ca actiunea familiei se exercita mai de timpuriu

- a doua de acela ca multa vreme familia e calea prin care se canalizeaza oricare alta actiune de socializare ,ea fiind identica cu intreaga lume sociala a copilului.

Una dintre caracteristicile fundamentale ale curbelor de invatare este ca toate urca foarte repede la inceput si apoi tot mai incet mai tarziu,avand deci o accelerare negativa.Aceasta inseamna ca eficacitatea actiunii mediului e f.mare in primii ani,mica mai tarziu si f.mica dupa 25-30 ani cand totul devine fix si imuabil;deci fam. Ii revine astfel privilegiul de a-si exercita influeta de la inceput.

Acest privilegiu este dublat de un al doilea;actiunea fam. nu e numai cea mai timpurie dar multa vreme e si singura avand pe deplin monopolul fiind singurul factor de socializare a copilului din perioada prescolara

1.Interactiunea dintre frati si ordinea nasterii

Faptul de a fi nascut primul sau ultimul ,precum si acela de a fi copii multi sau putini ,au importante repercursiuni asupra dezv.persoanei.

Voi lua cazul primului copil;multa vreme-un an cel putin el e singurul copil,in consecinta dragostea mamei si a celorlalti membri ai familiei este concentrata asupra lui,fiind centrul de interes al tuturor.

Cand este certat de tata e rasfatat de mama si bunici sau invers ,in asa fel incat copilul unic e de obicei un copil rasfatat,constiinta de sine pe care o dezvolta este eminamente egoista -egocentrica.Pentru copil parintii si cei din jur sunt niste instrumente si tentacole de care el se serveste pentru satisfacerea trebuintelor.Astfel copilul ajunge sa fie un mic tiran,care stapaneste pe toti ceilalti,aservindu-I printr-o metods sau alta printre si care plansul.

La inceput plansul este expresia unei dureri cu cauza interna sau externa. Parintii alertati de planset cauta sa faca copilului in voie pentru a inceta, fapt care dupa 10-20 de repetari copilul ajunge sa invete legatura dintre plans si sosirea parintilor in consecinta el nu va plange numai la durere ci si atunci cand doreste pur si simplu prezenta parintilor; in acest mod plansul ajunge sa fie primul act de interactiune orala cu cei din jur, a carui functie e cea de comanda catre cei apropiati pentru a-ai face pe plac.

Daca primul copil nu este urmat de un altul, din copil primar devine copil unic,atunci atentia parintilor fata de el va si mai mult crescuta, indeplinandu-I orice capriciu.

Prin urmare copilul nu e numai rasfatat,dar e si mai cocolosit cu fel de fel de griji exagerate pentru a-l feri de boli ,uitandu-se faptul ca aceasta grija e cea mai sigura cale de a reduce rezistenta organismului .

Urmatorul caz: - cand primul copil este urmat de al doilea.

Din unicul copil el ajunge cel mai mare si astfel trebuie sa fie cel mai cuminte renuntand la orice conflict in favoarea celui mic.Atentia parintilor trece dintr-o data asupra copilului mic, primul copil trecand pe un plan secundar facandu-l sa sufere un fel de detronare.(Adler)

In diferitele conflicte dintre cei doi victoria poate fi de paretea celui mai mare dar de obicei lucrurile se intampla invers,parintii se amesteca in acel conflict luand partea celui mai mic.

Datorita acestor renuntari pe care cel mare e silit sa le faca in favoarea ,celui mic ,precum si lipsa de afectiune,copilul mare va dezvolta o personalitate de invins ajungand o persoana supusa si introverta. In cazul cand acest complex al detronarii ia forme mai grave ,copilul mare ajunge la o serie de acte bolnaviciaose cu care reactioneaza fata de parinti in sens de razbunare; urinatul in pat e una din acele reactii.

Copilul mic datorita faptului ca se bucura de afectiunea si concursul parintilor reuseste cu ajutorul lor sa iasa invingator in cele mai multe conflicte, el va dezvoltand o personalitate agresiva si combativa,va fi o persoana cu o mare putere de initiativa si o fire extroverta.

In cazul cand copilul mare este fetita iar cel mic este baiat, aceasta orientare a firi si personalitatii celor doi, copii are efecte bune cu conditia sa nu se faca exagerari . Aceasta deoarece firea agresiva si puterea de initiativa se potrivesc foarte bine vietii pe care baiatul e chemat sa o duca, tot asa precum supusenia fetitei e o trasatura foarte potrivita pentru viata pe care ea e chemata sa o traiasca.

Lucrurile stau mai putin norocos in cazul invers, cand copilul mai mare este baiat si cel mic fetita, aceasta deoarece dezvoltarea personalitati lor se va face in contradictie cu firea si rostul lor. Fetita care e mai mica va dezvolta mai multe insusiri masculine de agresivitate si initiativa iar baiatul va avea trasaturi feminine adica supusenie si lipsa de initiativa.

In cazul cu trei copii,copilul mare isi pastreaza aceleasi caractere dar putin atenuate,deoarece el gaseste o anumita consolare in faptul ca rivalul sau ,copilul al doilea,ajunge sa fie cel mijlociu si sa sufere si el pe urma.

Dezvlotarea copilului de la 1-3 ani

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia.

Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.

Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat in devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie.

In sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne inconjoara si cu care omul este in interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale.

Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia. Educatia presupune a scoate individul " din starea de natura " si a-l introduce " in starea de cultura ".

Perioada pana la 3 ani, se inscrie ca etapa a consolidarilor si dezvoltarii psihice ce fundamenteaza principalele procese de integrare si relationare a copilului in raport cu ceilalti, prin procesul de identificare a propriei sale individualitati. Castiganu-si progresiv independeta in miscare si explorare, interactiunile sale devin active si selective . El nu ramane cantonat in limitele ofertei externe, ci devine un partener ce se "provoaca" pe el ( prin explorarea activa ) si pe ceilati ( cu care stabileste relatii selective) . Pe parcursul acestei perioade, dezvolta capacitatiile de intelegere ( insight) si devine capabil sa confere semnifictii, dezvoltandu-si functiile semiotice, ce interfereaza activ cu limbajul ( gata elaborat social) pe care copilul si-l insuseste.

Structura si dezvoltarea psihismului in aceasta etapa determina complexul functional developmental, ce-l delimiteaza de lumea din jur, dar, in acelasi timp, prin stabiliza-rea structurilor, de atasament, insusirea limbajului, deschiderea spre ceilati, face posibila diversificarea relatiilor sociale.

Progresele motorii

Aceste achizitii depind atat de factori individuali ( ce tin de ritmul maturarii neuronale), cat si de cei socio-culturali. M. Ferguson a constata ca, fta de tariile europene, unde copilul este purtat in carucior,in tarile in care le este purtat in spate , prin frictionare, stimularea si caldura exercitata de mama asupra picioarelor copilului , acesta merge singur in jurul varstei de 10 luni. De aici concluzia ca aparitia si dezvoltarea motorie este facilitata de interactiunile pozitive care pot accelera functia maturativa neuronala.

In conditiile noastre copilul in jurul varstei de 1 an, se poate mentine in pozitie verticala, facand catva pasi cu sprijin. Miscarile sunt inca nesigure, dar in jurul a 15 luni, echilibrul se amelioreaza, el apropie picioarele si ataca solul cu calcaiul.

In jurul varstei de 20 de luni, el se poate rasuci pe un picior, poate face mici salturi si deplasari independente, in care spatiul cucerit devine cel al camerei si al strazii, chiar daca i se intampla sa se loveasca.

In jurul varstei de 18 luni copilu incepe sa aiba constiinta "permanentei unui corp unit total independent" ( C. Koupernik). Formarea acestei scheme corporale primare separa intr-un fel obiectele exterioare de ceea ce el resimte ca pe propriul sau corp.

Alaturi de insusirea schemei corporale, copilul mic i-si insuseste si parti ale corpului, fie prin imittie, fie prin vizualizare. Prin imitatie insusirea se face de obicei prin interactiunea cu parintii, care in joaca localizeaza nasul, gura, urechile etc., pentru ca ulterior, in procesul de imbracare sa ceara copilului sa-si ridice mainile, picioarele etc. Spre sfarsitul perioadei copilul incede sa se imbrace singur, initial dezbracandu-se mai usor singur, iar apoi ajutand sa fie imbracat.

Cea de a doua forma de cunoastere a schemei corporale, este prin vizualizare.

Experienta oglinzii, la care R. Zazzo se refera, in cercetarile sale releva atat procesul de reprezentare a schemei corporale, cat si a celei de "luare la cunostiinta a propriului Eu" .

Copilul aflat in fata oglinzii incearca sa intre an relatie cu propria sa imagine, intinzand mana, incercand sa apuce ceva din ceea ce i se prezinta inaintea ochilor, dar se izbeste tot timpul de un plan despartitor care nu permite contactul cu celalalt.

In cautarile sale, copilul verifica inapoia oglinzii, tatoneaza " vigilenta" partenerului prin miscari bruste si repezi care sa-l surprinda pe celalalt. La un moment dat sesizeza capacitatea celuilalt de a imita perfect, si astfel gaseste o prima solutie de a intra in contact cu el : sa se traga de ureche, sa scoata limba, ba chiar sa scuipe, lucru pe care observa ca face celalalt. Astfel se incheie prima faza a replicilor contingente, de aici incolo ( la varsta de 2 ani) copilul realizand progresiv, ca "persoana" din oglinda este chiar imaginea sa.

La aceasta varsta, copilul deosebeste cu multa acuratete persoanele cunoscute de cel necunoscute si "intelege" ca poate interactiona cu ele. Astfel copilul se afla in situatia de a manipula atat obiectele din jur cat si persoanele cu care se afla in contact.

JOCURILE COPILULUI

Jocul la copilul mic are rolul de a promova dezvoltarea fizica si motorie, iar complexitatea si organizarea jocului ajuta la dezvoltarea cognitiva si emotionala a copilului mic - stima si increderea in sine. Daca in jurul varstei de 1 an copilul se joaca singur si nu reuseste sa se concentreze foarte mult pe o anumita activitate, spre varsta de 3 ani copilul mic incepe sa aiba parteneri de joc si se implica in activitati ce pot dura chiar si 30 de minute. Parintele are un rol foarte important in dezvoltarea copilului mic, fiind un partener preferat de joca. Acceptand acest rol, parintii il ajuta pe cel mic sa aiba incredere in lumea din jurul lor, sa se simta iubit si in siguranta, precum si sa dezvolte idei si concepte despre lumea din jurul sau.

Treptat, copiii mici isi dau seama ca sunt fiinte individuale si isi intorc atentia spre lumea din jurul lor si spre ceilalti copii. Joaca intre 1 si 3 ani inseamna explorarea relatiilor cu ceilalti copii si adulti. Incepand cu varsta de 14 luni, copiii se joaca in majoritatea timpului unul langa altul si nu unul cu cealalt. Pana la 3 ani copilul devine mai interesat de ceilalti copii si chiar va avea preferinte pentru anumiti prieteni. Cel mic inca nu stie foarte bine sa imparta si nici nu intelege notiunea de prietenie, insa invata tot timpul. Iata cateva aptitudini pe care copilul le dezvolta prin joc:

. Gratiozitatea miscarilor. Copiii mici invata sa isi coordoneze miscarile manevrand diverse obiecte sau hranindu-se singuri. Controlarea incheieturii mainii este ultima etapa a dezvoltarii coordonarii la nivelul mainii.

. Urmarea instructiunilor. Parintii pot incepe acest joc cu copiii, rugandu-i sa le aduca anumite obiecte intr-un loc anume, pentru a cultiva simtul responsabilitatii si autonomiei.

. Asteptarea randului si impartirea lucrurilor. Aceste aptitudini sunt printre cele mai dificile pentru cei mici. Puteti incepe cu utilizarea sintagmelor 'randul tau' si 'a imparti' in conversatiile cu copiii, precum si demonstrarea acestora, pentru ca acestia sa le inteleaga importanta.

. Cresterea limitei de atentie. Atentia este un element esential pentru obtinerea succesului mai tarziu, in scoala. Pana la varsta de 2 ani, este indicat ca cei mici sa nu se uite deloc la televizor.

Dupa ce copilul invata sa umble, rastoarna toata camera. In aceasta perioada nu este usor pentru mamici. Merita sa cumparam carucioare (tarcuri) pentru mers pentru cei ce fac primii pasi. In aceasta perioada merita sa despartim camera cu un gardulet ca in jurul copilului sa nu se gaseasca obiecte pe care sa le poata trage peste el. Putem afirma cu curaj : este inutil sa exageram cu numarul jucariilor care oricum intr-un interval scurt de timp se obisnuieste cu ele. Un copil crescut intr-o atmosfera calma, care are intre 2 - 3 ani, se poate juca cu aproape toate jucariile. Orice obiect ii cade in mana, ii stimuleaza fantezia si incepe sa se joace. Parintele intelept diversifica felul jucariilor:

mingi de dimensiuni mai mici sau mai mari;

masinutele mai mici sau mai mari;

figurine de animale;

jucarii pentru nisip;

tricicleta;

coli de desenat, creta;

plastilina;

carti de joc pentru copii;

cuburi cu povesti;

stampile cu animale;

carti cu poze;

domino

FORMAREA LIMBAJULUI

La incheierea primului an de viata, copilul poate sa pronunte doar cateva cuvinte. Urmeaza o perioada de cateva luni in care se face o pauza, in sensul ca mai achizitioneaza doar cateva cuvinte. Apoi marea majoritate, incepand cu 1 an si jumatate, 1 an si 8 luni, ajung usor la 200-300 si catre 3 ani dispun de 1000-1100 de cuvinte. Totodata este evident si un progres calitativ.

Daca la inceput cuvantul este mai mult un semnal, o componenta a unei situatii in care trebuintele copilului au cea mai mare importanta, acum el devine cu adevarat un semnificant pentru stimulii concreti, incepand sa-i inlocuiasca in relatiile de comunicare cu adultul. Trebuie sa observam si faptul ca inainte de a pronunta el insusi cuvintele, copilul realizeaza semnificatia lor chiar daca aceasta este difuza si globala si atasata situatiilor concrete.

Insusirea limbajului este terminata de progresele functionale ale aparatului fonator care urmeaza un program ereditar. In acelasi timp procesul este conditionat de relatia afectiva cu mama, cea mai puternica din existenta fiecaruia. Prin urmare, activitatea directa cu obiectele si comunicarea cu mama constituie sursa continutului semantic al cuvintelor asimilate de prescolari.

Structura gramaticala este cu preponderenta asimilata in dialogul cu adultul. Prima jumatate a celui de-al doilea an de viata este a cuvantului fraza. De la circa 1 an si 6 luni putem spune ca se intra intr-o a 2-a etapa a ceea a prefrazei, adica anteprescolarul foloseste 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile, conjunctiile lipsesc. Acestea din urma nu au pentru copil inca nici o semnificatie si desi sunt simple ca structura sonora el nu le poate pronunta. De aceea persoanele straine nu-l inteleg pe copil si cei apropiati acestuia, parintii sau fratii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de intrebare: 'Ce spune?

Acest fel de comunicare a copilului a fost numit limbajul mic dar se face adesea o greseala in legatura cu acest limbaj mic. Parintii si cei apropiati copilului cred ca se fac mai bine intelesi de catre acesta daca vorbesc in maniera lui. In aceste conditii poate aparea pericolul stabilizarii pentru un timp nejustificat de mare a unor structuri verbale gresite, intarziind procesul vorbirii.

De aceea se recomanda, in mod special, ca sa se vorbeasca mult cu copilul, insa corect, rar si clar. Este, deocamdata, mai important sa receptioneze pronuntia corecta a adultului, decat sa-l sacaim cu pronuntia lui, care poate fi doar pe moment o problema si dupa ce se produc perfectionari functionale corespunzatoare, pot disparea de la sine.

In al 2-lea an de viata copilul dobandeste in legatura cu limbajul, 2 feluri de experiente: tot ce-l inconjoara poarta un nume si el va dori sa-l afle si va pune frecvent intrebarea 'Asta ce este?' si daca se exprima in cuvinte dorintele lui sunt mai repede indeplinite, iar cei din jur il iubesc mai mult. La aceasta varsta se pare ca tind sa domine cuvintele care desemneaza actiuni pentru ca obiectele pot fi aratate. Referirea la propria persoana este, de asemenea, caracteristica acestei faze. Copilul isi spune numele cand isi manifesta o dorinta, preluand felul in care i se adreseaza adultul. De exemplu, spune: 'Ana nani!

Dupa 2 ani apare fraza gramaticala si copilul treptat utilizeaza mai corect modelele adultilor, cu flexionarea cuvinteleor si a determinativelor cum ar fi adjectivele si adverbele. Copilul face eforturi de a se adapta verbal situatiilor diverse.

Un caz interesant este al unei fetite de 2 ani si 4 luni care este servita cu portocale si de fiecare data este intrebata: 'Mai vrei? Cand termina si mai doreste sa i se dea ea spune: 'Mai vrei portocala! In jurul a 3 ani copilul reuseste sa foloseasca corect pronumele eu, ceea ce exprima o generalizare a relatiei cu tu si el.

Insusit din ce in ce mai bine, catre 3 ani limbajul este folosit de copil in 3 situatii: prima este verbalizarea a ceea ce face adica pe copilul nu-l intereseaza daca este ascultat sau inteles. In a doua situatie, cuvantul este utilizat in comunicarea cu ceilalti si in a treia situatie este material pentru un joc specific copilariei si anume jocul verbal, adica copilului ii place sa se joace cu cuvintele, sa le repete si sa le transforme.

Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce in ce mai bine, sunt intelesi de ceilalalti si ii pot surprinde pe ceilalti chiar prin corectitudinea si complexitatea unor cuvinte. Toate progresele realizate in legatura cu achizitonarea cuvintelor si a structurilor gramaticale elementare ii permit copilului sa comunice din ce in ce mai bine, sa redea verbal ceea ce a auzit si a vaz

ut

Gandirea /Intelectul

Dezvoltarea gandirii in aceasta perioada este in stransa legatura cu dezvoltarea limbajului. Pe la 2 ani datorita intrebarii "ce este asta?" copilul identifica si diferentiaza diferite obiecte iar intrebarea "de ce?" care apare putin mai tarziu vizeaza relatia dintre obiecte.

Caracteristica perioadei de 1 an / 1 an jumatate este cautarea de noi mijloace pentru a actiona si experimentarea unor noi posibilitati de utilizare a unui obiect (reactii circulare tertiare). Apar o serie de conduite noi: de exemplu copilul se urca pe un scaun pentru a lua un obiect la care nu ajunge altfel. Activitatea sa trece de la perioada de "reproducere" la perioada de "explorare". Acum copilul nu doar repeta miscarile pe care le vede, ci experimenteaza si unele noi.

In perioada 18-24 luni are loc interiorizarea schemelor de rezolvare a problemelor. Acum copilul incepe sa gaseasca solutii la problemele lui si inventeaza modalitati pentru a-si atinge scopurile. De exemplu daca vrea sa deschida o cutie cu o jucarie inauntru, daca nu reuseste,acum incepe sa analizeze situatia intorcand cutia pe toate partile cautand o solutie.

La 2 ani debuteaza un nou stadiu, cel al inteligentei preoperatorii care este considerat si stadiul reprezentarilor. Pana la 4 ani gandirea copilului este preconceptuala. Preconceptele sunt "notiunile" empirice care ocupa o pozitie intermediara intre general si particular, adica nu cuprind toate exemplarele dintr-o categorie ci doar pe acelea care apar in existenta concreta.

La sfarsitul celui de-al doilea an de viata modificarea care are loc la nivelul abilitatilor cognitive este masiva, copiii devenind capabili acum sa se angajeze in gandire simbolica, nemaifiind legati de realitatea imediata. Un simbol este un cuvant sau o imagine care inlocuieste altceva (de exemplu copilul care ia un cub si spune ca e o cana, prefacandu-se ca bea din ea). Tot acum in loc sa se angajeze doar in activitati senzorio-motorii cu jucariile - scuturare lovire, aruncare, supt - copiii incep acum sa se joace jocuri imaginative de exemplu un bat este o masina. Copilul poate sa se angajeze in gandirea de tip reprezentational, adica el poate folosi cuvinte sau imagini pentru a inlocui diferite obiecte, pe care le poate manipula pe plan mental pentru a crea lumea pe care o vrea el. In loc sa interactioneze direct cu mediul, acum copilul poate sa utilizeze reprezentarile mentale ale mediului si sa interactioneze cu acestea.

In aceasta perioada gandirea are un caracter egocentric adica lumea e abordata dintr-un unghi de vedere foarte personal. De exemplu, intrebat fiind un copil daca are un frate si el spune "da", intrebat apoi daca fratele lui are un frate foarte probabil va spune "nu".

Memoria

Intre 1-3 ani memoria copilului se dezvolta foarte mult pe linia recunoasterii si reproducerii cuvintelor. Ontogenetic memoria verbala incepe in al doilea an de viata datorita perfectionarii mecanismelor verbale pe de o parte si progreselor cognitive pe de alta parte.

In aceasta perioada memoria are un caracter predominant involuntar si afectogen, copilul retinand mai ales lucrurile care i-au placut sau care i-au displacut, care au fost cele mai pregnante. Memoria este alimentata prin achizitia evenimentelor si conduitelor zilnice implicate in satisfacerea trebuintelor si nevoilor copilului.

De asemenea memoria este de scurta durata. Latenta memoriei creste astfel la 1 an ea este de cateva saptamani, la 3 ani de cateva luni iar la 4 ani de aproape un an.

Imaginatia

In aceasta perioada granita dintre real si fantastic este foarte flexibila copilul crede tot ceea ce i se povesteste.

Este important ca parintii sa stimuleze inca din aceasta perioada imaginatia copilului, spunandu-le cat mai des scurte povestioare care pot fi insotite si de imagini.

Bibliografie

Tiberiu Mircea - Psihologia si psihopatologia dezvoltarii copilului mic - Ed. Augusta, Timisoara 1999

Morand de Jouffrey P. (2005 ) - Psihologia copilului, Ed. Teora, Bucuresti

Schaffer H.R. (2005) - Introducere in psihologia copilului, Ed.ASCR, Cluj-Napoca