Psihic - personalitate

Psihic - personalitate

Vom intelege mai bine conceptul de personalitate daca il vom raporta la o structura si configuratie proprie personalitatii - individualitatii, si anume la psihic. Psihicul reprezinta modalitatea superioara a existentei bio-sociale, concretizat intr-un ansamblu de stari, insusiri, fenomene si procese subiective ce depind cu necesitate de mecanismele cerebrale si de interactiunea cu lumea obiectiva, indeplinind functii de raportare la lume si la sine prin orientare, reflectare, planificare mentala si actiuni transformativ-creative. In functie de aceasta structura si mod de organizare, psihicul poate fi analizat din perspectiva sistemica, acest demers fiind justificat de urmatoarele atribute: structura sa - componentele relativ distincte; existenta interactiunilor si un anumit grad de organizare.

Din punct de vedere operational, psihicul apartine familiei de sisteme "semideschise", "hipercomplexe", "probabilistice" cu "autoorganizare". Factor integrator principal al psihicului il reprezinta informatia, insasi structura sa interna concretizandu-se in functie de continutul informational si de nivelul de prelucrare si utilizare a acestuia. De unde rolul determinant al invatarii si educatiei in consolidarea proceselor psihice.

Sunt delimitate trei substructuri informationale care cuprind principalele categorii de procese psihice:

a.    substructura informationala cognitiva - componenta cognitiva, care dezvaluie caracteristicile obiectelor si fenomenelor asa cum exista ele, oarecum detasat de semnificatia si valoarea lor pentru subiect; aceasta mai poarta denumirea si de substructura informationala obiectiva si face referinta la procesele psihice ce corespund primului sistem de semnalizare - componentei cognitive senzoriale;

b.   substructura informationala subiectiva - componenta afectiva se constituie din ansamblul datelor care mijlocesc legatura dintre substructura informationala obiectiva si starea actuala de echilibru dinamic al subiectilor, relevand semnificatia pozitiva sau negativa a obiectelor date in campul perceptiei sau actiunii; aceasta substructura corespunde proceselor emotional-afective si din punct de vedere neurofiziologic se integreaza la un nivel inferior dar nu perceput ca nivel la scara evolutiva cea mai scazuta, la acest nivel situandu-se instinctul.

Facem precizarea ca in desfasurarea obisnuita a activitatii psihice in virtutea caracterului ei sistemic, latura cognitiva (obiectiv-informationala) si cea afectiva (subiectiv-informationala) constituie doua fatete ale uneia si aceleiasi medalii. Orice proces cognitiv contine in sine si un act de traire; la randul sau orice emotie sau sentiment presupune si o componenta cognitiva. Substructurile cognitive si afectiv-motivationale coabiteaza si se integreaza reciproc si complementar, aceasta fiind o cerinta a mentinerii unitatii dinamice si a eficientei adaptative a sistemului psihic in ansamblul sau si in raport cu anumiti factori de mediu care ii influenteaza dezvoltarea.

c.    substructura motivationala; aceasta componenta a personalitatii si psihicului uman rezulta din integrarea si prelucrarea informatiei despre starile de necesitate aparute la diferite niveluri ale personalitatii: biologic, psihologic, social-cultural, unde dezvoltarea si invatarea au un rol decisiv.

Din punct de vedere operational, componenta motivationala a personalitatii presupune doua laturi interdependente: obiectiva si subiectiva, de unde si dubla functionalitate a motivelor si a motivatiei:

functia energetico-activatoare; orice act comportamental pentru a se desfasura optim, finalist presupune declansarea si potentarea energetica din interior in forma impulsurilor sau a tendintelor de actiune; motivele sub forma acestor impulsuri faciliteaza sau franeaza declansarea comportamentelor (in cazul nostru al celui scolar), le intensifica sau dinamizeaza anumiti parametrii: amplitudine, ritm, viteza, durata. Anihilarea functiei energetice a motivului atrage dupa sine disocierea flagranta dintre cognitie - traire si actiune, ceea ce se interpreteaza ca a fi un fenomen dezadaptativ si chiar patologic;

functia selectiv-directionatoare; are un caracter reglator si mediaza alegerea dintre repertoriul programelor executive a aceluia care este adecvat pentru obtinerea satisfactiei, placerii sau a unei formule convenabile de compromis.

Din interactiunea componentelor psihicului (cognitiva, afectiva si motivationala) deriva, pe de o parte trasaturi si stari mai individualizate de personalitate, iar pe de alta parte anumite configuratii complexe stabile care definesc integrarea psihicului la nivelul personalitatii. Din acest punct de vedere psihicul cunoaste mai multe nivele:

nivelul instinctiv;

nivelul afectiv;

nivelul axiologic.

Nivelul instinctiv cuprinde modele ale vietii si asigura unitatea speciei. Aici exista si de aici este degajata energia biologica de unde, ulterior, apar celelalte doua structuri si nivele. La aceste nivele - etaje ale psihicului actioneaza mai multe legi: legea ascendenta a energiei si legea descendenta a controlului, legea dozarii si legea adecvarii.  Se subintelege ca la nivelele inferioare instinctul este maxim, la cele superioare situandu-se inteligenta - ratiunea, de unde si posibilitatea libertatii in alegerea actiunii si a manifestarilor comportamentale.

Fiecare dintre cele trei componente prezentate din perspectiva teoriei generale a sistemelor reprezinta elemente in cadrul unui sistem hipercomplex, deschis, cu autoorganizare si autoreglare, generand sistemul psihocomportamental ce defineste, in ultima instanta, personalitatea.