Parinti si copii vulnerabili

Parinti si copii vulnerabili

Nimeni nu ne invata « meseria » de parinte ! Fiecare urmeaza aceasta « scoala » atunci cand isi creste copiii, numai ca din aceasta oportunitate unii invata mai mult , altii mai putin. Calitatea de parinte poate fi obtinuta voit , planificat, dar si printr-o serie de imprejurari accidentale. In prezent, pe bancile scolilor noastre se afla, cu siguranta, inca destui copii care au aparut pe lume neplanificati, ca urmare a constrangerilor legislatiei ceausiste. Astfel, aproape in mod inevitabil si adesea neconstientizat, unparinte care si-a dorit copilul se va comporta fata de el diferit de unul pentru care « micutul vlastar » a aparut nepoftit, parca pentru a complica situatia familiei.

O alta sursa de dezamagire este, uneori, nasterea unui al doilea copil de acelasi sex cu primul, fapt ce -i face pe unii parinti sa manifeste, mai fatis sai mai mascat, o atitudine de ostilitate fata de copilul care « n-a vrut » sa fie altfel. Asemenea situatii genereaza atitudini periculoase la acei parinti care nu constientizeaza ca fiii lor n-au absolut nici o vina ca au venit pe lume cand sau cum nu trebuia ! De aceea copiii aparuti in asemenea conditii sufera adesea pe nedrept tratamente neadecvate ; aceste anu inseamna neaparat ca sunt pedepsiti frecvent cu severitate maxima, ci mai ales ca sunt abandonati pe la bunici in primii ani de viata, tocmai atunci cand ar trebui sa se instaleze acele realtii afective fundamentale dintre parinti si copil. In aceste conditii, cum sa se nasca dragostea parinteasca sau cea filiala, sentimente obligatorii pentru o convietuire ulterioara fericita ,fara conflicte ? Am intalnit deatui adolescenti in aceasta situatie care marturiseau ca-i iubesc mai mult pe bunici decat pe parinti. Si oare sunt de condamnat ?

Alteori, chiar daca parintii isi tin « puii » pe langa ei, ii trateaza cu destula raceala, interesandu-se numai daca au mancat, si-au facut temele, sin au luat note mari la scoala. Prietenii, gandurile, preocuparile si temerile lor le raman adesea necunoscute pentru ca nu au niciodata timp suficient sa stea de vorba cu copiii lor.

O alta categorie de parinti considera ca fac tot ce pot pentru copii daca ii aglomereaza cu meditatii si programme de limbi straine, muzica, sport, gandind ca, daca vor fi ocupati tot timpul, nu vor fi atrasi de activitati periculoase. Dar si in astfel de situatii rezultatul este tot o indepartare a copilului de parintii sai, ba mai mult, o perceptie denaturata a lumii reale, cocrete,careia  va trebui sa-i faca fata candva.

Nu pot fi ignorate nici situatiile in care intre parinti persista neintelegerile, care le consuma practic toate resursele de bunavointa sin tandrete care ar trebui sa se reverse si asupra copiilor. Ca sa nu mai vorbim despre parintii care-si pedepsesc fiii si fiicele pana la varste realtiv avansate, convinsi fiind ca « bataia-i rupta din rai ». « Eu l-am facut , eu il omor », declara cate un parinte, convins cab are drepturi totale si exclusive asupra urmasilor sai. Astfel de parinti se pare ca n-su aflat ca in tari cu adevarat civilizate copiii sunt protejati prin lege chiar de agresiunile parintilor.

In orice fel si din orice cauze s-ar produce ea, distantarea afectiva a paritilor de copii ii face pe acestia mai vulnerabili, mai fragili din puct de vedere psihic, si prin aceasta, mai predispusi la comportamente deviante diverse.

Orice om are nevoie de unsentiment de siguranta pentru a-si putea duce existenta in mod normal ; aceasta siguranta insa nu provine numai din posedarea a cat mai multor bunuri materiale, ci mai ales din certitudinea ca, la nevoie cineva ii va acorda ajutor, intelegere si simpatie. Or, cum ar pute un copil sau uj adolescent sa traiasca acest sentiment de securitate daca nu-si simte parintii aproape,daca acestia, fie prin agresiune, fie printr-o cvasiindiferenta, ii determina la instrainare ?

Un copil normal, dupa vasrta de 12 ani, poate intelege orice , daca i se explica in mod corespunzator , dar este firesc sa mai faca inca multe greseli datorita redusei sale experiente de viata. De aceea, in locul bataii - care nu-i atrage decat teama si ura copilului - parintele trebuie sa foloseasca rabdarea « infinita » si disponibilitatea la dialog. Calea negocierilor este in educatia in familie, cea mai profitabila pe termen lung.

In mod specfial, in relatia cu adolescentii, parintii ar trebui sa utilizeze exclusiv forta argumentelor si anu argumentul fortei ! Adolescentii aflandu-se in etapa afirmarii de sine, a arevendicarii prorpiei independente, isi fac un titlu de merit din a incalca aproape orice interdictie impusa de parinti si, in general, de adulti.

Lovindu-se de asprimea exagerata a parintilor, copilul isi va cauta un loc unde sa se simta mai bine ; astfel el se poate « refugia » intr-o sexualitate precoce sau in consumul de tutun, alcool, droguri, ori in lumea tenebroasa a diverselor secte, care nu fac decat sa subjuge trupul si mintea acestor tineri. Copiii mai interiorizati din fire sunt cu atat mai vulnerabili in fata diverselor influente din exterior daca nu-si gasesc un support psihologic real in mijlocul familiei.

Adolescentii nu-i asculta si nu-i urmeaza decat pe cei pe care ii apreciaza ; de aceea parintii trebuie s caute cntinuu cai de a se bucura de aprecierea si admiratia copiilor lor, nerenuntand la fermitate, dar avand grija sa nu cada nici in extrema supraprotejarii sau a permisivitatii absolute.

Persoanlitatea unui om nu se formeaza in cateva zile , ci in ani intregi ; modificarea unei personalitati deja strucurate negativ necesita, de asemenea, un timp considerabil , fapt ce-i obliga pe educatori ( fie ei parinti sau cadre didactice) la interventii meticuloase, o perseverenta si o rabdare demne de o cauza cu adevarat nobila.