Problematica cuplului si a familiei in societatea moderna - evaluare si interventie psihoterapeutica -

PROBLEMATICA CUPLULUI SI A FAMILIEI IN SOCIETATEA MODERNA  - EVALUARE SI INTERVENTIE PSIHOTERAPEUTICA -

1. CATEVA ASPECTE PRIVIND CUPLUL, FAMILIA SI "STILUL VIETII"

1.1. Stilul vietii (Life Style), cuplul si familia

Stilul vietii poate fi conceput ca "regula a regulilor" (Shulman, 1973). Este setul de criterii subiectiv, nearticulat, dezvoltat si folosit de indivizi in a-i misca prin viata si spre telurile lor. Se dezvolta prin interactiunile copiilor cu cei apropiati lor, semeni si lume sociala; prin experienta lor in cultura si comunitate; prin cresterea si disfunctia lor biologica; si, poate cel mai important, prin perceptiile si alegerile lor.

In esenta, stilul vietii este setul de convingeri, setul atitudinal (Mosak, 1954) pe care il cream pentru a ne ajuta sa ne gasim locul in viata. Desi aceste convingeri pot sa nu fie obiectiv adevarate, "toate parerile sunt corecte din punctul de vedere al observatorului" (Dreikurs, 1973).

Acest proiect initial se petrece in cadrul familiei si retelei sociale timpurii. Reteaua sociala timpurie, in special familia, ne ajuta sa invatam ce este viata, cum ar trebuie sa ne adaptam, cum suntem noi, idei de masculinitate si feminitate, despre etica si valori. Aceste concepte sunt transmise noua, iar noi le percepem cu propriile tendinte (aperceptiile, subiectivismul nostru) si din perspectiva noastra personala. Aceasta adoptare si respingere ne da un sentiment al locului, al apartenentei. Pe masura ce ne maturizam biologic si ne extindem psihologic invataturile si experientele, incepem sa credem ca propriile conceptii despre noi, viata si ceilalti nu sunt conceptiile noastre, ci ale tuturor "nu fac toti la fel?". Ceea ce cream drept adevaruri pentru noi insine si lumea noastra timpurie, asumam ca adevaruri pentru oameni in general, pentru prieteni, familie si lume in ansamblu. Crestem, imbatranim si ne miscam prin viata ca si cum am stii raspunsurile, cand in realitate, psihologic vorbind, stim numai realitatea noastra.

1.2 Componentele de baza ale stilului vietii

Conceptul de sine

Conceptul de sine contine toate convingerile despre "eu". Este felul in care se defineste persoana. "eu sunt.." sau "eu nu sunt.." sau "eu fac" sau "eu nu fac" sunt axe frecvente de propozitii. Imagini ale corpului, de asemenea, se afla in aceasta convingere. "Eu sunt mic(a)" si "eu sunt gras(a)" sunt unele dintre conceptele de sine ale oamenilor. Alte convingeri includ afirmatii ale stimei de sine, precum "ma plac", "sunt o persoana buna" si "nu ma simt niciodata demn(a) de ceva.

Conceptul de sine este ancora prin care ne facem comparatiile, evaluarile si judecatile (Rogers, 1961). Conceptul de sine contine convingerile despre "eu". Aceasta a fost spusa si este evidenta; sinele este, insa, o parte a matricei sociale. Cum ma vad pe mine este treaba mea, dar poate avea (si adesea are) implicatii sociale mai mari. "sunt lenes" este o afirmatie statica, a "psihologiei posesiunii". Reformulata dintr-o perspectiva a "psihologiei folosirii", dinamicile ei sociale devin mai rare: "ma pricep a-i pune pe altii in serviciul meu sau a-i face pe altii sa ma impinga, sa se implice in viata mea", sau "folosesc lenea pentru a-mi gasi un loc in lume."

Idealul de sine

"Ideal de sine" este tradus ca "ideal de ego" si "caracter" este tradus drept "constitutie", pentru a oferi doar doua exemple.

Axele propozitiilor ce caracterizeaza idealul de sine sunt tipic dupa cum urmeaza: "pentru a avea un loc, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)" sau "pentru a apartine / a fi important(a) / ca oamenii sa ma considere sau sa ma observe, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)", sau "pentru a ma considera, eu trebuie sa (sau nu trebuie sa)" Scopurile majore, cu bataie lunga, ale personalitatii de obicei rezida in idealul de sine. Au o calitate imperativa, iar oamenii isi dezvolta in general un sentiment de ceea ce Ellis numeste "expectatii catastrofice", in caz ca nu se respecta programul, orarul.

In idealul de sine rezida problemele centrale pentru adaptare. Sperantele, visele si creatiile spre care a aspirat omenirea isi gasesc sursa in aceasta convingere. Spre deosebire de conceptul de sine, care este inradacinat numai in experienta aici-si-acum, cu unele elemente cheie din trecut (adica trecutul amintit subiectiv), idealul de sine este teleologic ca directie. Arata spre viitor si ne "trage" spre ceea ce ar putea fi, si, adesea cu consecinte descurajatoare, ceea ce ar trebui sa fie (conform "tiraniei lui trebuie", Horney, 1950). Cele mai stralucitoare idei ale omenirii si cele mai dureroase esecuri se sprijina pe acest concept.

In timp ce conceptul de sine se formeaza prin empatie si responsabilitate, idealul de sine se formeaza dintr-un sentiment de inferioritate. Devenim constienti de ceea ce nu suntem, iar obiectul acelui "non" ajunge ceea ce ne dorim in mod ideal. Acea dorinta avanseaza formarea lui sine  asa­-cum-am-vrea-sa-fie, si de aici nu este decat un pas pana la pozitia lui ce-ar-trebui-sa-fie.

Imaginea despre lume (Weltbild)

Weltbild-ul contine toate convingerile despre "non-sine" . Ca numar, este probabil cel mai complex si detaliat grup de convingeri.

Weltbild-ul este fundalul pe care incepe sa se lumineze conceptul de sine.

"Oamenii sunt" si "femeile/barbatii sunt" determina cum ii vedem pe altii. Conceptiile noastre despre masculinitate, feminitate, obligatii sociale si altele asemenea rezida tot aici. "Barbatii adevarati nu plang niciodata" si "doamnele nu trebuie sa injure"

Convingeri despre natura, mediu si astfel de subiecte fac parte din aceasta convingere. Crezurile noastre despre institutii se gasesc tot aici, desi acestea tind sa apara mai tarziu decat alte convingeri, in ciclul dezvoltarii.

Convingeri etice

Ultimul set de convingeri spre care ne indreptam atentia sunt acelea care ofera directie privitor la ce este perceput drept corect sau gresit.

Convingerile noastre etice sunt invatate nu numai acasa, ci si prin intermediul scolii, interactiunea cu semenii, religie etc. Acestea, similare convingerilor din idealul de sine, au o calitate imperativa, continand cuvantul "trebuie", "asa este corect", "nu trebuie sa faci asta" etc. In acest grup sunt si convingeri despre consecintele comportamentului nostru, precum "daca fac asta, voi fi pedepsit(a)", sau "daca continui asta, voi fi recompensat(a)",

1.3 Sarcinile vietii

Munca, societatea si viata sexuala, scria Adler, sunt cele trei sarcini ale vietii la care fiecare persoana trebuie sa se adapteze si sa gaseasca solutii. El considera ca toate problemele omului formeaza trei categorii. Acestea sunt realitatea pentru om

Cand ne gandim la sarcini: ­munca, prieteni si dragoste - realizam cat de importante, de cruciale sunt pentru individ si societate, si nu putem atinge implinirea fara le rezolva cu succes. Aceste sarcini indica intrepatrunderea individului cu societatea, in teoria psihologiei individuale.

O a patra sarcina a vietii, "acceptarea de sine" (Dreikurs & Mosak, 1967), si o a cincea, sarcina existenta, "nevoia de adaptare la probleme ce transcend simpla existenta pe acest pamant, de a ne gasi sensul vietii, de a realiza importanta existentei omenesti prin implicare transcedentala si spirituala" au fost sugerate.

1.4 Perceptii distorsionate in stilul de viata (idei care interfereaza cu cresterea)

Suprasimplificarea, exagerarea si confundarea partii cu intregul sunt greseli obisnuite, comune ce se gasesc in stilul vietii. Aceste distorsiuni au fost numite greseli de baza de catre Dreikurs

Dreikurs (1957b) a descris greselile de baza drept valori sociale eronate, legate de standardele, normele si prescrierile contemporane pentru comportament. Printre ele a inclus o dorinta de auto-elevare, perfectionism, teama de a nu gresi, preocupare pentru succesul personal, si supraevaluarea ratiunii cu de evaluarea simultana a sentimentelor interioare. Astfel, pentru Dreikurs greselile de baza se formau si din valorile sociale contemporane, care erau impotriva dezvoltarii sanatoase.

Greselile de baza pot fi comparate si cu ideile irationale formulate de Albert Ellis (1962). Acestea sunt prezumptii inconstiente cu care valorizam ceea ce este corect, potrivit si necesar in viata. Ele se nasc din mediul nostru cultural, sunt invatate de timpuriu, si ne influenteaza asteptarile si comportamentul orientat spre scop. Ajung sa fie supuse la indoiala numai in psihoterapie sau in momente de disonanta cognitiva marcata.

Greselile in sine pot fi categorizate dupa Mosak si Shulman (1995) astfel:

Atitudini distorsionate despre sine (evaluari de sine nepotrivite):

- sunt mai putin capabil(a) decat altii;

- in mine sta un spirit malefic;

- nu pot suporta nici-o neplacere;

- sunt o persoana speciala si unica;

- am dreptul sa fac cum vreau eu;

- nu sunt iubit(a), dorit(a) si sunt fara valoare;

Atitudini distorsionate despre lume si oameni:

- viata este complet imprevizibila;

Scopuri distorsionate:

- trebuie sa fiu fara defect (perfect);

- toti trebuie sa ma iubeasca;

- trebuie sa fiu "baiat bun";

Metode de operare distorsionate:

- a invinovati pentru a se eleva pe sine si/sau a pastra distanta;

- dependenta excesiva (altii trebuie sa aiba grija de mine);

- competitivitate excesiva (a castiga este singurul lucru care conteaza);

- relationarea la altii in moduri exploatatoare si manipulative;

- pastrarea distantei fata de altii si de cerintele vietii;

- auto-control si grija excesive (daca nu risti nimic, nu pierzi nimic);

- singurul lucru care merita sa fii este o stea (sau geniu).

Idealuri distorsionate:

- un barbat adevarat este agresiv, fara frica, eroic si neinfrant

1.5 Influente asupra stilului de viata

1.5.1 Factori constitutionali

Factori genetici. Daca influente genetice directe au efect asupra stilului de viata inca nu s-a concluzionat, insa efecte genetice certe nu apar in stilurile de viata.

Constitutie. Constitutia inf1uenteaza si in felul urmator: o fata foarte frumoasa va primi reactii diferite de la mediul sau fata de una mai putin frumoasa. Un copil bine facut, atletic va gasi anumite oportunitati care sunt inchise semenilor sai mai putin atletici. Deasemenea, copilul istet va vedea alternative in anumite situatii, acestea scapandu-i care celui mai lent, si probabil primul castiga mai multa aprobare de la adulti. Dar in toti acesti factori, raspunsul situatiei sociale la "dat­ul" constitutional, va arata cat de mult va influenta trasatura constitutionala stilul de viata, adica felul in care e folosit in interactiunea cu viata.

Defectele fizice pot inf1uenta dezvoltarea stilului de viata, in functie de raspunsul subiectiv al copilului. Ceea ce este perceput ca inferioritate functioneaza ca si cum ar fi un defect. Cand copilul se naste cu un defect, capata unul pe parcursul dezvoltarii sau isi imagineaza ca are unul, acesta devine un "dat" al vietii individului, la care persoana trebuie sa raspunda. Astfel, Shakespreare il face pe cocosatul Richard al III-lea sa spuna "Din moment ce nu pot fi iubit, voi fi neghiob" asta insemnand ca, raspunsul persoanei este propria sa creatie (Adler, 1936).

Secvente ale dezvoltarii

Anumite abilitati umane necesita antrenament inca de la o varsta frageda, altfel nu pot fi invatate bine. Anumite abilitati umane necesita antrenament inca de la o varsta frageda, altfel nu pot fi invatate bine. Experientele timpurii influenteaza astfel stilul vietii. Aceste experiente timpurii sunt integrate de indivizi diferiti in feluri diferite, doi copii raspunzand in feluri diferite la aceeasi experienta. Ca si cu influentele culturale si familiale, sensul dat de cineva unei experiente de viata poate fi idiosincretic.

1.5.3 Factori culturali

Cultura poate fi vazuta de si ca limitator, si ca deschizator al vietii psihice. O cultura care subliniaza intreprinderea si realizarea individuala va incuraja un comportament diferit de o cultura ce subliniaza conformitate la traditie. In plus, valorile acordate sexului, varstei, statutului socio-­economic, culorii pielii, locului de nastere si asa mai departe, vor fi influentate de cultura si vor influenta totodata imaginea despre lumea a copilului in crestere, si rolul acestuia in lume. Asadar cultura ofera valori copilului in crestere, pentru a le folosi la evaluarea lumii, si un cadru de referinta pentru idealuri si scopuri.

Influente familiale - ­Constelatia familiei

Fiecare copil se naste intr-o anumita situatie familiala - o pozitie ordinala in familie, cine si ce sunt ceilalti membrii ai familiei, si care sunt valorile si atmosfera familiei. Pe parcursul vietii aceasta conditie specifica se poate schimba, se pot naste alti frati si surori, parintii pot muri, boli invalidante pot surveni, si capitalul familiei se poate schimba. Parintii pot fi permisivi, stricti, prea protectori, pot respinge, cere, rasfata sau fi inconsistenti. Ei sunt, totusi, modele ce prezinta linii de ghidaj copilului. Atmosfera familiei poate fi oprimanta sau libera, armonioasa sau plina de conflict, calda si apropiata sau rece si distanta, clara si simpla sau confuza si contradictorie. Standardele familiei pot cere performanta ridicata si miturile familiei pot promite o pedeapsa severa copilului care nu reuseste sa satisfaca cerintele.

Fiecare copil raspunde la situatie conform perceperii ei subiective. La randul sau, mediul raspunde activitatii copilului, returnand date pe care persoana le foloseste pentru a-si rafina in continuare regulile sale de operare. Modelul interactiunii este ceea ce numim "constelatia familiei" adica o grupare a membrilor ce joaca diferite roluri sociale, in relatie unii cu altii. Constelatia familiei este considerata o influenta importanta in dezvoltarea stilului de viata, dar, in acelasi timp, investigarea constelatiei de familie este o tehnica de baza folosita la diagnosticarea stilului vietii. Elementele principale ale constelatiei de familie includ constelatia fratilor si surorilor, modelele parentale, valorile familiei si atmosfera familiei.

1.6 Casatoria

Oamenii se casatoresc si fac un legamant de a petrece viata impreuna. Baza constituirii relatiilor, a oficializarii lor, a durabilitatii lor, o constituie, chiar daca se considera un termen depasit, dragostea, sau cum afirma G. Leleu (2003, p. 33) "starea de indragostire inalta constiintele la un nivel fabulos si constituie o imbogatire prodigioasa a personalitatii". Casatoria este o sarcina foarte provocatoare si in cartea sa, Provocarea casatoriei, Dreirkurs (1949) era de parere ca problemele pe care le avem astazi in casatorie se leaga de egalitatea sociala. In istoria Europei relatiile de casatorie se leaga de o traditie veche conform careia barbatul este superior sotiei si felul in care functionau era acela in care barbatul avea ultimul cuvant cel putin formal.

Acesti adulti au fost crescuti in relatii autocratice, pe verticala si care nu se mai potrivesc cu modul de educare din ziua de astazi. In relatiile barbat-femeie cei doi in plan egal trebuie sa coopereze si sa-si rezolve problemele. Cele mai dificile casatorii provin din lipsa de antrenament in a ne purta ca egali unii cu ceilalti si de a coopera. Poate ca acesta este motivul principal pentru care rata divorturilor este atat de mare. Poate ca inca nu avem abilitatile necesare de a rezolva problemele impreuna fara ca unul dintre noi sa fie sef. Egalitatea intre sexe inseamna libertate, libertate in a-ti exprima opinia, atitudinea si respectul fata de celalalt partener. W. Stekel (1999, p. 266), afirma "cu cat este mai mare libertatea care domina in relatia dintre sexe, cu atat mai mult se intalnesc in conceptii cele doua parti"Inca un motiv de divort este acela ca femeile au mai multe mijloace de a trai si a se descurca pe cont propriu.

. In opinia lui Eysench (1998) sporirea intimitatii non-verbale de catre unul dintre cei doi duce, cu regularitate, la aceeasi reactie din partea celuilalt, altfel spus, oamenii care se iubesc cauta sa-si mareasca reciproc intimitatea, iar nu s-o reduca, pe calea compensarii, la un echilibru preferat in orice alte situatii.

Relatiile barbat - femeie

Nevoiti sau nu, spune C. Ciuperca (2000), barbatul si femeia au convietuit de-a lungul istoriei, indiferent de gradul de dezvoltare al societatii, indiferent de gradul de implicare al celor doua sexe in realizarea functionalitatii diadei din care faceau parte.

De ce au fost vazute femeile asa des ca inferioare barbatilor?

O posibila explicatie, acceptata de multi, este ca barbatii sunt nativ superiori in aceste domenii, sau sunt 'natural' superiori in creativitate, pornire, ambitie, motivatie si restul trasaturilor ce duc la realizari exceptionale in arte, literatura, stiinta si tehnologie. Aceasta explicatie este probabil la fel de eronata ca si argumentul oferit de unii, dupa care femeile sunt natural superioare.

Punctul de vedere adlerian in aceasta privinta este relativ simplu: toti oamenii, fara deosebire de sex, rasa sau alti factori biologici, sunt in esenta egali ca potential, apropos de creativitate, productivitate, inventivitate si asa mai departe, insa aspecte biologice pot limita femeile, ca de exemplu copiii. Cu toate acestea, motivul important si hotarator al acestor diferente este acela ca in culturile vestice (si posibil si cele estice) notiunile istorice de baza ale barbatilor si femeilor suporta rolurile diferite pe care trebuie sa le joace si unii si altii. Acesta este un prejudiciu foarte subtil si duce la discriminare subtila.

Alfred Adler a fost primul dintre psihologii majori care a realizat daunele facute de dominarea masculina si supunerea feminina.

Superioritatea masculina este acceptata ca fapt in sine de multi barbati si multe femei.

1.7.1 Protestul masculin

Adler a folosit termenul protest masculin referitor la dorinta de a fi superior, dorinta de perfectionism. Istoric, aceeasi notiune a fost articulata in multe feluri: importanta agresivitatii, importanta de a fi masculin si importanta perfectiunii. In toate cazurile, impulsul era departarea de inferioritate, o miscare ascendenta de la slabiciune spre superioritate.

1.7.2 Miscarea femeilor

Se poate face o comparatie intre termenul lui Freud "invidia penisului" si termenul lui Adler "protest masculin".

In psihoterapie intalnim frecvent la clientii firavi sau nu foarte inalti, care se simt sexual sub nivelul dorit, sau care nu se simt barbati "adevarati" dupa traditia eroilor de film, ca sunt nefericiti. Protestul masculin este de inteles ca un protest social, al femeilor impotriva privilegiilor barbatesti si ca o forma a sentimentului de inferioritate, avut de barbati care nu sunt intr-atat de 'adevarati' cat si-ar dori sa fie.

In cartea sa Ce ar trebui sa insemne viata pentru tine (1962 p. 275), publicata prima oara in1931, Adler a afirmat "pana nu simtim cu adevarat ca barbatii si femeile sunt in egalitate [] vom avea un mare obstacol spre succesul in casatorie".

Pe scurt, barbatii, speriati de puterea potentiala a femeilor, incearca sa le tina in umbra si la locul lor, iar femeile, speriate de puterea barbatilor, incearca sa le depaseasca superioritatea sociala.

1.8 Copiii si scopurile lor neadecvate (Henry T. Stein, Ph D)

Ideile originale ale lui Alfred Adler cu privire la comportamentul directionat spre scop au fost ulterior popularizate de catre Erwin Wexberg, Rudolf Dreikurs si Vicki Soltz. Simplificari ale ideilor lui Adler sunt acum in general incluse in cele mai multe programe si publicatii despre educatia parentala adleriana. Desi multi parinti au beneficiat de pe urma citirii cartilor referitoare la educatia copilului, este foarte usor sa capeti o impresie gresita a unei tehnologii "rapide si usoare" care poate fi aplicata sistematic. A-l ghida pe un copil care are un comportament necorespunzator pe o cale care sa-l indeparteze de pe o directie gresita, nu numai ca cere perspicacitate, rabdare si incurajare abila, ci si ca parintii sa-si schimbe conceptiile de baza despre viata, atitudinile fata de ceilalti oameni si sentimentele lor cu privire la ei insisi si copiii lor. Aceste tabele, care reflecta conceptiile mai extinse ale lui Adler au fost astfel impartite incat sa fie folosite de catre consilieri si psihoterapeuti in contextul procesului de terapie familiala adleriana.

Copiii care au scopuri ce vizeaza cooperare, contributie si dorinta de apartenenta, cu o ghidare corespunzatoare, descopera comportamentul care este potrivit nevoilor celorlalti intr-o anumita situatie. Acesti copii vor lua initiative, vor indeplini cerinte, isi vor duce la capat partea lor de munca, vor impartasi cu ceilalti si ii vor ajuta. Cooperarea, consideratia si generozitatea lor duc in general la sentimente de apreciere din partea adultilor. Copiii cu un comportament necorespunzator, care sunt descurajati sau rasfatati, se vor purta in mod egocentric pana cand adultii le vor castiga cooperarea cu dragoste si inteligenta.

1.9 Consecinte asupra adultului ale stilurilor parentale din copilarie (Henry T. Stein, Ph D)

2. EVALUARE SI INTERVENTIE PSIHOTERAPEUTICA

2.1 Consideratii despre terapia de cuplu si familie

Psihoterapia de familie a luat nastere pe la sfarsitul anilor 50. Pionierii terapiei de familie au fost Gregory Bateson si Nathan Ackerman, primul fiind un om a ideilor celalalt un om al pasiunilor, ambii completandu-se reciproc. Bateson priveste familia ca pe un sistem purtator de idei iar Ackerman ca pe pe o colectivitate de indivizi care lupta impreuna sa echilibreze sentimentele, gandurile irationale si dorintele.

In opinia lui Minuchin (2005), pionierii terapiei de familie s-au unit pentru a imbratisa sistemele cognitive si in a respinge psihanaliza. Putem spune ca se configureaza o abordare a persoanei in contextul relationarii cu ceilalti. In materie de pozitionare a terapeutului fata de familie, actualmente lucrurile s-au mai schimbat. Daca in trecut psihoterapeutul reprezenta o autoritate, iar aceasta pozitionare putea conduce la dominarea si slabirea familiei, actualmente din pozitia de dirijori, avocati puternici ai schimbarii, cum ii numeste Minuchin, foarte multe scoli incearca sa protejeze familia de intruziunea terapeutului. Neavand dreptul de a constrange diversitatea, consideram ca prezenta terapeutului in cadrul terapiei de cuplu si familie poate fi variata sub raport conceptual si metodologic proprii fiecarei orientari terapeutice (scoli de terapie in care a fost format terapeutul) insa chiar daca metodele si tehnicile pot fi mai eclectice este bine ca acestea sa fie subsumate principiilor de baza a orientarii respective, astfel, putem risca mai putin sau deloc implicarea intr-un proces terapeutic incoerent si ineficient.

Terapia de cuplu si familie nu este un doar un set de tehnici si metode care pot fi aplicate si care pot armoniza viata de cuplu si familie. Terapia presupune cunoasterea profunda a omului in general si a clientului in special. Este adevarat ca majoritatea competentele de terapeut le putem obtine printr-o pregatire in cadrul unei scoli de psihoterapie, insa fara o baza solida a cunoasterii umane dintr-o perspectiva psihologica, antropologica si sociala unde bineinteles este obligatoriu integrata si cultura, riscam, cum spunea Dan Dalton, sa fim cu picioarele bine infipte in aer. El se referea la cunoasterea si punerea in practica a metodelor si tehnicilor de terapie fara a fi sustinute, secondate sau completate de o cunoastere teoretica solida.

Cultura in care ne aflam, si ne referim aici in special la cultura occidentala, prolifereaza unicitatea individului si fericirea personala. Este foarte important sa ne dezvoltam individualitatea si sa devenim autonomi. Astfel putem sa participam atat la viata sociala cat si la cea de cuplu si familie prin alegeri libere conforme cu modul nostru de a simti si gandi. Insa dupa cum bine este cunoscut, a fi independent, a fi o individualitate nu inseamna a fi tu fara ceilalti. In relatia de cuplu a incerca sa-ti determini autonomia , sa devii o individualitate nu inseamna a rupe relatia cu familia de origine sau, in contextul social, a te izola de ceilalti. O individualizare, un eu autonom, se construieste numai in relatie cu ceilalti, printr-o participare la binele celorlalti. Acest sentiment de comuniune sociala cum il numeste Adler, reprezinta cheia relatiilor noastre sociale si familiale. In afara unei relationari bazata pe acest sentiment de interes social sau cum mai este el cunoscut, comportament pro-social, modul nostru autonom, decizional si atitudinal in relatia de cuplu si familie suporta conditionari, iar alegerile conform nevoilor noastre pot fi distorsionate.

Multe dintre problemele mentale sunt explicate atat prin modelul gandirii liniare cat si prin modelul circular. Paradigma medicala si psihanalitica incearca sa trateze problemele emotionale ca pe un simptom ce isi are cauzalitatea in istoria pacientului. Incadrand simptomul in sindrom se cauta solutii biologice pentru probleme psihologice. Sunt situatii cand acest mod de abordare functioneaza insa este obligatoriu sa ne uitam si la cei din proximitatea pacientului si sa observam care sunt si contributiile acestora in declansarea si intretinerea acestor stari emotionale problematice. Relatiile de cuplu si familie functionaza in baza reciprocitatii membrilor sai. Atata timp cat un partener de cuplu, sau un tata, priveste partenerul celalalt, respectiv pe fiu, ca fiind sursa generatoare de probleme (gandirea circulara) si nu constientizeaza ca aceasta problema este o coparticipare si ca solutia se afla in mainile celor doi (gandirea circulara), procesul de rezolvare va fi foarte dificil. Sunt foarte multe persoane care raman blocate in incapacitatea de a-si vedea propria participare in problemele care ii afecteaza si totodata le complica viata. Aici terapeutul de cuplu si familie are rolul de a le arata ca atat sursa dificultatilor lor cat si a posibilitatii de solutionare a problemelor pot fi gasite prin intermediul interactiunii lor. In interactiune de foarte multe ori un partener provoaca in celalalt exact comportamentul pe care el il repugna, ajungandu-se la un moment dat sa intri intr-un "razboi" cu propria-ti atitudine.

Dupa cum am putut observa, cand aducem in discutie cuplul si in special familia, vorbim de fapt de o dinamica de grup, un grup mic, evident. Grupul este mai mult decat suma partilor sale (Lewin, 1951) si nu de putine ori constatam faptul ca un cuplu este altceva decat prezenta celor doi parteneri. Probabil notiunea de cuplu se mentine dincolo de participarea celor doi parteneri, reprezentand un al treilea element, care ii contine pe cei doi dar se contine si pe sine. Putem spune ca fiecare partener aduce in relatia lor un cuplu deja gandit, reprezentat. Este un anumit model si nu unul general, este modelul la care a asistat cel mai mult, a contribuit si s-a implicat, de cele mai multe ori fara sa-si dea seama. Acest "cuplu primar", este, nimic altceva, decat relatia de cuplu a propriilor parinti, relatie ce v-a reprezenta mai tarziu, pentru fiecare individ, modelul cautat sau respins in fiecare cuplu nou constituit. Aceasta reprezentare este influentata si de modelul general "propus" de actualitate prin mass-media. Elemente inferentiale pot exista din mai multe surse, in functie si contextul situational dar si de experientele anterioare pe care le-a avut partenerii in relatiile lor. Un partener de cuplu sau un membru din familie poate recepta continutul afectiv al unui mesaj si in functie de vulnerabilitatea lui pe acea dimensiune. De exemplu daca un partener de cuplu are o sensibilitate la mesajele cu un continut agresiv, pentru ca in relatia de cuplu a parintilor a asistat la efectele agresivitatii verbale, va fi foarte atent si mult mai sensibil la mesajele ce contin o doza de agresivitate. Vulnerabilitatea pe o astfel de dimensiune poate distorsiona mesajul prin amplificarea acestuia atat din punct de vedere cantitativ dar si calitativ (a face din tantar armasar).

Relatia parinti-copii a reprezentat de foarte multe ori, in abordarile terapeutice, un subiect destul de controversat. Putem aduce aici in discutie momentul in care familia si in special mama erau considerate vinovate de problemele de dezvoltare si comportament pe care le aveau copiii. Astfel ca Frieda Fromm-Reichmann a facut una dintre cele mai grave si acuzatoare afirmatii la adresa mamelor, considerandu-le schizofrene. Ele erau considerate responsabile pentru dezvoltarea patologica a copilului, mai ales atunci cand aceste femei autoritare, agresive, respingatoare si nesigure erau casatorite cu barbati nepotriviti, pasivi si indiferenti. Aici poate ar fi bine de considerat faptul ca exista si posibilitatea unei electivitati a femeilor cu o anumita patologie spre barbati similari sau, problemele acestora sa fie declansate sau accentuate tocmai datorita unei casatorii cu un barbat problematic.

Tot in acest cadru, un alt aspect sesizat de Levy era protectia materna excesiva. Comportamentul excesiv de protector era justificat prin faptul ca ele insele au fost private de dragoste materna iar unele au devenit dominatoare altele prea indulgente. Comportamentul copiilor ce aveau o mama autoritara deveneau submisivi acasa dar cu dificultati in a-si face prieteni, iar copiii ai caror mame erau indulgente aveau un comportament agresiv acasa dar la scoala se comportau suficient de adecvat. Comportamentul antisocial al delincventilor si psihopatilor se datora, afirma Adelaida Johs (1954) unor probleme ce tin de superego-urile lor (superego lacunae) transmise de proprii parinti. Tendinta de a invinovatii parintii pentru comportamentele copiilor a persistat mult in modul cum erau privite relatiile familiale. Importanta familiei era recunoscuta insa interventia terapeutica se facea individual. In situatia in care, in familie, erau constatate anumite probleme la copil, interventia se adresa in special copilului iar mama era privita ca avand un rol secund. In loc sa primeze familia in cadrul interventiei, prima copilul. Familia era vazuta ca o extindere a copilului, in loc sa fie invers (M. Nichols si R. Schwartz, 2004).

Nu dupa mult timp, orientarea interventiei psihoterapeutice, a trecut de individ la sistemul familial, fara a mai considera ca patologia apartine numai individului si ca ea poate fi rezultatul interactiunilor din cadrul familiei. Incepe, deci, sa ia nastere tranzitia de la abordarea individuala la una familiala si asta odata cu activitatea lui John Bowlby la clinica din Tavistock. El observa ca participarea parintilor alaturi de copii in cadrul terapiei este destul de benefica datorita faptului ca fiecare dintre ei puteau sa dezvolte o anumita intelegere unul fata de celalalt. Astfel se putea observa si modul cum comunica fiecare membru in familie, cine pe cine intrerupea, cine era liderul, cum intelegea fiecare problema celuilalt, cu alte cuvinte care erau tranzactiile ce se realizau in familie atat sub raport emotional dar si comportamental. Chiar daca a observat importanta prezentei tuturor membrilor de familie in cadrul interviului, Bowlby a ramas fidel terapiei psihanalitice individuale. Se pare ca el a intervievat doar o familie ca ajutor in tratamentul unui copil cu probleme.

Ceea ce pentru Bowlby a reprezentat un experiment, pentru Nathan Ackerman a devenit abordarea lui prioritara, considerand terapia de familie ca forma fundamentala de tratament pentru o interventie adecvata orientarii copilului. El a sugerat valoarea intrevederilor cu familia ca entitate, atunci cand avem de-a face cu tulburari la nivelul unui membru al acesteia (Ackerman, 1938), recomandand studierea familiei ca pe un mijloc de intelegere a copilului ci nu invers. Scrie prima carte dedicata in intregime diagnosticului si tratamentului familiilor numita "Psihodinamica vietii de familie" publicata in 1958.

2.2 Inventarul Stilului de Viata (ISV)

2.2.1 Prezentare si etape ale ISV

Inventarul Stilului de Viata (ISV) Life Style Inventory, a fost elaborat Harold Mosak, si Bernard Schulman de la Scoala adleriana de la Chicago. Prezentam mai jos demersul general de evaluare si interpretare dupa Daniei Eckstein si Leroy Baruth -1996)

Descrierea copiilor din familie

Competitia dintre copiii familiei e influentata de 2 factori importanti:

diferenta de varsta (cu cat e mai mica, cu atat competitia e mai mare); si

sexul copiilor (competitia e mai mare la copiii de acelasi sex).

Copiii se pot grupa dupa apropierea ca varsta si dupa acelasi sex. Nu o fac neaparat dupa legatura de sange.

De la o diferenta de varsta de 6-7 ani copiii respectivi nu au copilarit, probabil, impreuna. Ei pot fi considerati in sub-grupuri diferite.

Ordinea nasterii-pozitia ordinala si ordinea nasterii psihologica

Din momentul nasterii, copilul actioneaza intr-un fel prin care spera sa obtina importanta sau superioritate in familie. Actiunile care nu sunt productive in realizarea acestor scopuri vor fi eliminate si inlocuite cu noi comportamente, care vizeaza aceleasi scopuri.

Unul dintre factorii cei mai importanti din dezvoltarea stilului de viata este felul in care isi percepe copilul jocul in familie si locul printre ceilalti copii ai familiei.

Influenta parintilor

Stilurile parentale care accepta, ingrijesc, sunt disponibile si calde coreleaza semnificativ cu sanatatea mentala ulterioara a copiilor. Dar nu inseamna ca parintii cauzeaza fericirea sau nefericirea copiilor. In final raspunsul personal  al copilului, decizia sa, ii aduce fericirea sau nefericirea.

Una dintre corelatiile cele mai mari cu fericirea conjugala a adultului o are felul cum percepe micul copil fericirea conjugala a parintilor sai.

Valorile familiei

Valorile familiei sunt stabilite in general de ambii parinti. Ele reflecta ceea ce este preferat, stimat si demn de a fi urmarit (realizat), sunt motivatori primari. Valorile esentiale ale familiei pot sa apara in motto-ul familiei. Acesta este o vorba sau un proverb folosit des de familie: "copiii trebuie vazuti, nu auziti"; "niciodata sa nu tradezi un membru al familiei"; "femeia are grija de casa, barbatul aduce banii".

Valorile familiei sunt imperative. Copiii din familie iau o atitudine fata de ele, pro sau contra, dar nu le ignora. Ele sunt si ceea ce fac adultii, nu numai ceea ce spun.

Sarcinile vietii

Ele arata cum functioneaza acum clientul. O auto-evaluare (scala 1-10) poate identifica zone puternice si zone care merita imbunatatite. Sa ne uitam la amplitudinea scorurilor - diferenta dintre cel mai mare si cel mai mic ofera o masura a stresului. Zonele puternice pot folosi, prin calitatile lor, la redresarea punctelor slabe; cum sa fie generalizate puterile la sarcina cu scor scazut?

Interpretarea va arata ce aport are trecutul clientului, experientele sale formatoare, la prezentul vietii sale (cum abordeaza acum sarcinile vietii).

Amintirile timpurii (AT), visele

La cautarea elementelor comune ale AT si viselor, sfatul lui Adler (1936) este important: "Trebuie sa ne avertizam ca nu putem explica un vis fara a-i sti relatia cu partile personalitatii. Si nici nu putem fixa reguli rigide pentru interpretarea viselor. Regula de aur a psihologiei individuale este: Totul poate fi altfel. Trebuie sa modificam fiecare interpretare pentru a se potrivi individului in cauza; si fiecare individ este diferit. Daca nu suntem atenti, vom cauta doar tipuri si simboluri universale, si aceasta nu e de ajuns. Singura interpretare valida a unui vis este aceea care poate fi integrata cu purtarea generala a individului, cu amintirile lui timpurii, problemele lui, etc. in fiecare caz continutul visului ar trebui parcurs impreuna cu pacientul si licitate de la el cat mai multe asociatii. Asadar nu putem interpreta visul fara a cunoaste visatorul

Factori care pot influenta stilul de viata

Sexul copiilor, varsta, relatiile dintre ei, relatiile lor cu adultii, eventuale dizabilitati fizice ale copiilor si/sau ale parintilor, fluctuatii financiare, aparitia/disparitia unor persoane din familie, boala/decesul unor copii sau adulti ai familiei, s.a.m.d.

Sintetizarea datelor intr-un sumar coerent, terapeutic

Sumarul stilului de viata e bina sa se faca cu compasiune si reverenta, cu un real respect pentru persoana care v-a impartasit lumea sa interioara si in pofida ideilor sale eronate din unele situatii, informatiile dezvaluite sunt felurile creative ale individului de a se adapta in copilarie.

"O evaluare a stilului de viata nu este o colectie sistematica a unei gramezi de placute colorate; este reconstruirea imaginativa a unui tipar, care permite fiecarei placute cu informatie sa fie potrivita in contextul intregului. Acest context, in continuare, este un tipar ai miscarii conforme cu ceea ce Adler recunostea ca fiind marea linie a actiunii intregii vieti omenesti [], de dedesubt spre deasupra, de la minus la plus, de la infrangere la victorie" (Powers si Griffith, 1987).

"Datele adunate ar trebui sa ne conduca spre o intelegere a rolului ales de copil, ca raspuns la mediul in care a copilarit. Sistemul nostru descopera raspunsuri. Cum au fost dezvoltate, intarite si cum s-au potrivit in ecologia familiei" (Mosak si Shulman, 1995).

Mai intai ascultam limbajul clientului - termenii descriptivi (adjectivele si adverbele folosite) si comparatiile. Aflam cum construieste clientul viata si oamenii.

Apoi cautam potriviri - purtarea din copilarie si modelul parintilor, relatii complementare, grupari de abilitati, teritorii, s.a.m.d. pentru a descoperi intregul, Gestalt-ul.

Transpunem toate acestea in termeni ai miscarii - descrierea finala este una a comportarii planificate adaptative intr-o situatie psihologica specifica (intampinarea sarcinilor vietii).

In final, interpretarea datelor conform teoriei, ne ofera un set al psihodinamicii care explica etiologia si prezice purtarea curenta si viitoare.

Interpretarea AT ar trebui sa completeze interpretarea constelatiei familiei (CF). Stiind CF se pot prezice AT. Dar AT nu pot dezvalui psihogeneza la fel de bine ca si CF.

2. 3 Interpretarea psihoterapeutica

Reperele pentru interpretare

- in cadrul stilului de viata

- in termenii miscarii, in loc de descriere

- in termenii scopului, in loc de ai cauzelor

- in termeni holistici, nu atomisti

- in termenii miscarii si scopului sentimentelor, in loc de termenii emotiilor, ca obiect fundamental de schimbat

Discutie despre interpretarea terapeutica.

Cele 4 parti ale psihoterapiei adleriene (R. Dreikurs,

Relatia terapeutica.

Investigarea psihologica.

Interpretarea psihologica.  

Reorientarea si reeducarea.

Interpretarea stilului de viata a clientului (de ex. sumarul ISV), facuta de terapeut.   "Interpretare: 1) A expune atribuind o semnificatie personala; a comenta. 2) A explica clarificand locurile obscure; a prevedea cu comentariile necesare".

Terapia cu un singur client, propus de scoala de la Chicago: (clientul este individul prezent, chiar daca vine pentru probleme de cuplu, familie, etc.)

Sesiunea 1: Relatie si aflarea situatiei clientului ("subiectiva" si "obiectiva").

Sesiunea 2: Colectarea datelor despre copilaria clientului (constelatia familiei).

Sesiunea 3: Colectarea datelor despre copilaria clientului (AT).

Sesiunea 4: Sumarul ("tentativ") facut de terapeut si citit clientului.

Sesiunea 5: Continuarea terapiei, cu datele despre stilul de viata a clientului. in ce situatii se incurca acesta (cu "ideile care interfereaza cu cresterea") si in ce situatii se ajuta (cu "punctele forte").

Terapia de cuplu: (clientul este cuplul)

Sesiunea 1: Relatie si aflarea situatiei cuplului ("subiectiva" si "obiectiva").

Sesiunea 2-3: Colectarea datelor despre copilaria partenerilor (evaluarea stilului    lor de viata). Se poate face cu ambii parteneri simultan, fiecare cu un alt terapeut.

Sesiunea 4: Colectarea datelor despre copilaria cuplului. (evaluarea este bine sa se faca separat)

Sesiunea 5: Continuarea terapiei, intru binele fiecarui partener.

Terapia de familie.

Sesiunea 1: Relatie si aflarea situatiei familiei:

discutie cu parintii (copiii sunt observati si supervizati in camera de joaca);

stabilirea constelatiei de familie;

ipoteze (f. tentative) despre functionarea copiilor - intareste relatia;

descrierea problemelor din perspectiva parintilor - problemele sunt interpersonale;

- aportul parintilor la ele; ipoteze despre scopul copiilor (cele 4 scopuri   problematice);

parintii descriu o zi tipica (confirmarea/respingerea ipotezelor) parintii sa isi descrie raspunsurile din acele situatii, pe parcurs; ipoteze pentru diagnostic (de obicei sunt scopurile problematice);

raport din camera de joaca (parintii au iesit din camera de consiliere) despre relationarea copiilor cu adultii si copiii de acolo;

discutii cu copiii: observarea copiilor de cum intra; discutarea ingrijorarilor parintilor (nu e ancheta, e depistarea scopurilor); intelegerea perceptiei fiecarui individ din familie; licitarea scopului (sugestiva, nu acuzatoare); consilierul impartaseste copiilor parerea lui/ei despre dinamica familiei; consilierul le spune copiilor recomandarile ce vor fi facute parintilor;

educarea parintilor si recomandari (copiii se intorc la camera de joaca): consilierul le spune concluziile sale despre dinamica familiei; se fac recomandari (eventual si cu aportul audientei); se dau 1-2 sarcini de facut pana data viitoare (nu mai multe)

terminarea intrevederii

2.4 Compararea a doua stiluri de viata pentru cupluri

Colectarea si evaluarea datelor despre copilaria celor doi parteneri, respectiv cele doua sumare ale stilului lor de viata, se pot folosi la psihoterapia de cuplu.

Compararea celor doua sumare (ISV sau alte variante de evaluare) poate arata zonele similare si zonele diferite ale partenerilor, ale stilurilor lor de viata. Convingeri fundamentale similare sunt, in general, un indiciu bun pentru viata cuplului.

Partenerii isi pot descoperi afinitati si diferente (complementaritati) neconstientizate pana acum. Daca diferentele din stilurile de viata ii deranjeaza, se pot cauta solutii concrete, de comun acord.

In cartea sa Ce ar trebui sa insemne viata pentru tine (1962), publicata prima oara in1931, Adler a afirmat "pana nu simtim cu adevarat ca barbatii si femeile sunt in egalitate [] vom avea un mare obstacol spre succesul in casatorie". Sentimentul de comuniune sociala deficitar iese la iveala mai repede in aceasta sarcina, deoarece intimitatea dragostei si sexualitatii testeaza la maximum capacitatea de cooperare si distruge distanta pusa in relatiile de munca si cele sociale.