Personalitatea copilului si adolescentului

PERSONALITATEA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI

Suntem diferiti inca de la nastere nu numai fizic dar si sub aspectul personalitatii. Doua categorii de influiente contribuie la aceste diferente :

a.  cele care tin de temperament si care par a fi in cea mai mare parte innascute :

b. cele care tin de influientele mediului.

Temperamentul se refera la trasaturi cu o anumita baza genetica ce moduleaza gradul de activism, energie, emotionalitate, reactivitate si sociabilitate. Aceste trasaturi manifestate imediat dupa nastere pot ramane relativ stabile de-a lungul vietii, dar pot fi si puternic influientate de factori de mediu. Cateva din trasaturile care pot fi influientate de mediu :

Nivelul de activism si energie

Adaptabilitatea la schimbare

Reactivitatea emotionala

Orientarea spre lume sau spre sine

Cu toate ca factorii ereditari pot determina temperamentul initial al copilului, totusi multi copii, pe parcursul dezvoltarii lor, cunosc schimbari semnificative ale stilului de comportament. Aceste schimbari se datoreaza evenimentelor de viata (pozitive sau negative, favorizante sau defavorizante dezvoltarii), implicarii speciale a parintilor in munca cu copilul (expunerea copilului la stimuli diferiti, interactiuni multiple, comunicarea activa), experientelor scolare (bogate sau sarace ) si a celor sociale (recompensatorii / restrictive). Rezulta ca temperamentul nu apare ca o programare prestabilita ce determina in mod mecanic personalitatea, ci este un program deschis care suporta influientele factorilor de mediu.

Identificarea. Factor semnificativ in dezvoltarea personalitatii copilului. Consta in adoptarea de catre copil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor si comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinta a observarii si imitarii unui model. Cel mai frecvent model este parintele, dar poate fi si unul dintre bunici, un frate mai mare, un porfesor sau o personalitate. Copiii preiau frecvent caracteristicile mai multor modele, pe care le selecteaza si le aglutineaza. Selectia modelelor se face fie pe baza puterii pe care o detin, fie pe baza prestigiului de care dispun. Copiii vor sa fie asemeni modelului, vor actiona si vor simti emotii similare modelului. De aici decurge importanta modului de comportament al adultului (profesor, parinte) si mai putin a "prelegerilor" educative pe care adultul le ofera copiilor.

Dobandirea identitatii. Moment important in dezvoltarea personalitatii. Adolescentul, in acesta perioada este framantat de intrebari ca : "Cine sunt de fapt eu?", "Incotro merg?" El este intr-o continua cautare, astfel se explica comportamentele imprevizibile si inconsistente ale adolescentilor. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative de comportament nu sunt decat etape firesti de cautare si consolidare a indentitatii de sine. Daca la inceput, sinele este fluctuant si inconsistent, el devine cu timpul functional si confortabil. Pentru unii adolescenti, procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu tensiuni si conflicte minore. Pentru altii insa, adolescenta este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de conflicte puternice si de incercarea de subminare a autoritatii (parinti, scoala, profesori etc).Daca copilul observa si imita modelele, adolescentul le cauta, le experimenteaza, le compara si le selecteaza. Pe baza modelelor, adolescentul isi sintetizeaza un Eu ideal. Idealul rezulta din aglutinarea mai multor modele.

Concluzie. Formarea personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibili, factorii de mediu punandu-si amprenta pe tot parcursul vietii. In acest sens, vorbim de personalitate ca un proces continuu, a carui forma, continut si expresie nu se finalizeaza la sfarsitul adolescentei, asa cum tinde sa se creada.

1. Niveluri de abordare a personalitatii

Individul poate fi studiat si inteles din punct de vedere cognitiv, emotional, comportamental si biologic. Apar caracteristici distincte ale personalitatii care : (a) ii definesc stilul personal : si (b) ii influienteaza interactiunile cu mediul.

1.1. Nivelul cognitiv

Pentru a se adapta la mediu fiinta umana si-a elaborat un sistem de prelucrare a informatiei. Aceste informatii se refera la convingeri, atitudini, asumptii, expectante de care dispunem si care pot fi structurate in mai multe categorii :

informatii despre sine :

informatii despre ceilalti :

informatii despre lume, societate:

informatii despre viitor :

informatii despre intelegerea modului de functionare a psihicului uman - metacognitiile.

Aceste ganduri, atitudini, convingeri mediaza modul in care ne comportam si emotiile pe care le traim. Mai mult, ele precipita si conserva anumite stari emotionale si comportamentale. De asemenea, un comportament (intrarea profesorului in clasa) poate deveni un stimul care declanseaza un gand / cognitie (voi fi din nou penalizat), gand care determina o traire emotionala (frica, anxietate). Formarea acestor cognitii, adaptative sau dezadaptative, se realizeaza pe parcursul dezvoltarii persoanei in urma experientelor de viata si a contactului cu alte persoane - parinti, profesori.

In general, oamenii au tendinta sa considere gandurile ca fiind o reflectare fidela a realitatii. Totusi, de cele mai multe ori gandurile sunt doar o interpretare a realitatii. De exemplu, in cazul elevului, daca aceste interpretari se repeta frecvent pot duce la formarea unei stime de sine negative, la neincredere, la scaderea performantei sociale si scolare, la retrageri comportamentale. De multe ori, asa numitele comportamente neadaptative ale elevului pot sa fie, intr-o oarecare masura, consecintele unor etichete atribuite in mod repetat de adult copilului (" nu esti bun de nimic", "esti cel mai lenes din clasa"). Aceste etichete determina un anumit tip de procesare informationala despre sine ("nu sunt bun de nimic"), o emotie (furie, dezamagire, teama, tristete) si un comportament consecutiv emotiei si gandului (comportament de lenes, de copil rau).

Tabelul 1. Relatia dintre ganduri, emotii si comportamente la elevi

Tendinte dezadaptative ale gandirii

Vom analiza cateva din interpretarile negative ale realitatii - sau tendinte dezadaptative ale gandirii - precum si efectele lor asupra vietii cotidiene. Denumite si distorsiuni cognitive, aceste tendinte dezadaptative ale gandirii pot avea ca punct de plecare experiente negative din copilarie dar si de mai tarziu, precum si preluarea modelelor de interpretare a realitatii ale parintilor si ale altor persoane semnificative (rude, profesori). Parintii pot afirma frecvent :"Oamenii sunt rai, nu poti deci sa ai incredere in nimeni". Copilul preia acest tipar de gandire al parintilor care ii poate produce anxietate sociala (teama nejustificata de a cunoaste alte persoane). Pentru multi copii, calificativele pe care le adreseaza adultii, parintii, profesorii ("nu esti bun de nimic, n-o sa ajungi nimic") devin tipar defectuos de autoapreciere (pentru ca sunt generalizari care pornesc din fapte singulare, pentru ca minimalizeaza calitatile si reliefeaza defectele). Acest tipar creeaza complexe de inferioritate, blocheaza sansa de a-l contracara prin teama de implicare si prin activarea gandului : "nu sunt bun de nimic, nu are sens sa incerc deoarece va urma un nou esec".

Cateva dintre erorile de gandire care sunt cele mai frecvente :

Suprageneralizarea

Pe baza unui eveniment singular se fac generalizari asupra unor situatii variate. Ele se manifesta in limbaj prin utilizarea unor asa zisi cuantificatori universali : "intotdeauna", "niciodata", "de fiecare data". Aceste generalizari creiaza implicit premisele conservarii comportamentelor negative. Rationamentul este simplu si functioneaza implicit :"daca tot sunt un impertinent irecuperabil, ma voi comporta in consecinta". De fapt, sunt anulate sansele de schimbare. Se recomanda utilizarea unor cuantificatori particulari de genul : "uneori se intampla", "de data aceasta", "in aceasta situatie".

Personalizarea

Consideri ca esti singurul responsabil pentru un eveniment negativ sau neplacut, cand de cele mai multe ori, exista o prea mica baza pentru aceasta concluzie. "Din vina mea colegii nu se simt bine cu mine".

Gandirea in termeni de "alb - negru"

Este un mod de a rationa extremist, lipsit de nuante. Daca un rezultat nu este conform sperantelor noastre il consideram un esec total. "Ori sunt cel mai bun din clasa, ori nu mai invat de loc", "trebuie sa intru la facultate, altfel inseamna ca nu sunt bun de nimic".

Saltul la concluzii

Ajungi la o concluzie negativa chiar si atunci cand nu ai suficiente informatii pentru a lua o decizie corecta si realista. Exemplu : "Pentru ca nu am reusit sa retin o formula matematica nu am o memorie buna" sau " Pentru ca nu am inteles suficient de bine lectia, cred ca nu pot sa invat la acea materie".

Gandirea catastrofica sau deformarea selectiva

Supraevaluezi propriile greseli, in timp ce subevaluezi aspectele pozitive ale comportamentului tau sau ale unei situatii. Iti exagerezi greselile si iti minimalizezi calitatile. Aceasta viziune distorsionata are ca si consecinte o stima de sine scazuta, lipsa increderii in sine. Cazul unei adolescente care petrece o seara excelenta cu prietenii, dar care nu retine decat o remarca nevinovata a unei colege in legatura cu rochia ei.

Folosirea lui "trebuie"

Impunerea de catre adulti a unor standarde prea ridicate, nerealiste poate duce la descurajare si neincredere din partea copilului sau adolescentului. Inducerea la copil a ideii ca trebuie sa fie mereu echilibrat, stapan pe sentimentele lui, ca oamenii normali nu sunt niciodata nelinistiti, va duce la ideea gresita a unui perfectionism emotional. "Trebuie sa fii cel mai bun " sau "Trebuie sa reusesti cu orice pret sa obtii ceea ce ti-ai propus". Nerealizarea acestor standarde duce la decurajare si neincredere, elevul ajungand sa fie convins ca nu are valoare daca nu atinge standardele impuse.

Modalitati de ameliorare a tendintelor dezadaptative

Frecventa distorsiunilor in modul de gandire sunt indicatori ai unei imagini de sine pozitive sau negative. Astfel, perceperea si prelucrarea selectiva a informatiei negative, gandirea bipolara (cu accentuarea extremei negative), amplificarea esecurilor personale pot fi indiciile unei stari depresive.

In scopul ameliorarii distorsiunilor cognitive se impun doi pasi : (a) identificarea: (b) schimbarea modului disfunctional de gandire. Recomandari :

luarea in considerare a aspectelor specifice unei situatii (un comportament intr-un context are o anumita semnificatie decat in alt context):

extragerea concluziilor corecte pe baza unor premise corecte - atentie la prejudecati :

a gandi lucrurile nuantat:

evitarea generalizarilor si suprageneralizarilor.

Concluzie :

Gandurile (cognitiile) nu sunt decat interpretari ale realitatii. Unele dintre aceste interpretari sunt negative si neconstructive. Emotiile sunt strans legate de gandurile si interpretarile noastre. Cognitiile despre sine, lume si viitor ale copiilor sunt deseori rezultatul aprecierilor celorlalti. Putem controla sau schimba cel putin partial emotiile si comportamentele prin modificarea gandurilor si interpretarilor negative. Dar mai important este sa incercam sa prevenim gandurile difunctionale prin evitarea etichetelor negative.

1.2. Nivelul emotional

Emotiile sunt trairi subiective ce rezulta din acordul sau discrepanta dintre trebuintele sau expectantele unei persoane si realitate. Ele sunt stari interne caracterizate prin : reactii fiziologice, ganduri specifice si expresii comportamentale. Emotiile sunt asociate cu modificari la nivelul proceselor fiziologice ce au loc in corpul nostru : inrosirea fetei, transpiratie, modificari ale tensiunii musculare, ale pulsului, etc. Din categoria reactiilor comportamentale fac parte expresiile faciale (ras, plans, zambet), privirea, postura, gestica, tonul vocii, mersul si alte semne ale limbajului trupului. Nivelul fiziologic este cel care determina intensitatea trairii emotionale, in timp ce nivelul cognitiv determina tipul si calitatea emotiei.

In functie de criteriul stabilitatii in timp a emotiei deosebim :

emotia ca stare - generata de un stimul, o situatie. Toti avem momente cand ne simtim veseli, tristi, furiosi in functie de evenimentele traite sau de cele anticipate.

emotia ca trasatura - se refera la tendinta generala de a ne simti intr-un anumit mod sau la usurinta cu care stimulii/situatiile/evenimentele ne activeaza emotia : ma simt anxios in fata unui examen, cand trebuie sa calatoresc, cand intalnesc persoane noi, cand merg la medic.

In functie de calitatea / tipul emotiei, vorbim de :

Afectivitate negativa, creiata de efectul repetitiv al trasaturilor emotionale negative si se manifesta prin :

anxietate : stare de neliniste sau teama, ce deriva din anticiparea sau percerea unor pericole, insotita de anumite manifestari somatice:

depresie : evaluarea depreciativa de sine, lume si viitor:

iritabilitate : tendinta de a evalua lumea ca ostila si de a reactiona prin reactii de frustrare, manie, agresivitate :

lipsa de speranta . perceptia negativa a viitorului:

sentiment de neajutorare : lipsa perceperii controlului personal, al eficacitatii personale.

Afectivitatea pozitiva, se refera la starile si trasaturile emotionale care induc perceptii pozitive de sine (stima de sine, autoeficacitate), ale lumii (sentiment de coerenta, controlabilitate) si ale viitorului (optimism).

Un rol esential in prevenirea afectivitatii negative ii revine educatiei afective. Acest concept educational este strans legat de cel de inteligenta emotionala. Inteligenta emotionala se refera la abilitatea persoanei de a identifica, exprima si controla emotiile.

Miturile emotiilor

Exista un mod potrivit pentru a simti in orice siuatie.

A-i lasa pe ceilalti sa-ti cunoasca emotiile este un semn de vulnerabilitate.

Emotiile negative sunt distructive.

A-ti exprima emotiile este un semn de lipsa de control.

Emotiile apar fara nici un motiv.

Unele emotii sunt ridicole si stupide.

Celelalte persoane pot sa judece mai bine emotiile si sentimentele mele.

Emotiile negative trebuie ignorate.

Barbatii nu isi exteriorizeaza emotiile.

Emotiile si mecanismele de aparare

Zilnic suferim amenintari la adresa respectului de sine (a stimei de sine), ne simtim inferiori, umiliti, vinovati, nesiguri, insuficienti iubiti. Chiar si aspectele mai marunte ale vietii ne fac rau uneori : facem o gafa in societate, ne imbracam nepotrivit pentru o ocazie, gresim la un examen. Daca aceste realitati sunt mai usor constatabile la persoanele adulte, cu atat de dureros sunt resimtite de adolescenti, varsta caracterizata printr-o dorinta exacerbata de afirmare si acceptare sociala. De aici rezulta vulnerabilitatea accentuata a adolescentului la presiunile si adversitatile mediului.

Consecintele experientierii situatiilor sociale jenante sau neplacute va crea premisele aparitiei unui anumit disconfort, a anxietatii sau a unui sentiment de frustrare. Rezultatul se va concretiza in incercarea de a "repara rana". In acest spatiu creiat, intre situatia sociala frustranta si Eul personal, intervin mecanismele de aparare. Ele functioneaza ca solutii tampon, ameliorand impactul adversitatilor si amenintarilor din mediu la adresa Eului. Profesorul trebuie sa cunoasca mecanismele de aparare cele mai frecvent utilizate, deoarece cunoasterea lor va schimba perceptia, intelegerea si interpretarea unor comportamente ale elevilor.

Intelectualizarea este mecanismul concretizat prin supralicitarea aspectelor cognitive ale unei probleme si distantarea (uneori blocarea) de componenta emotionala. Exprimarea emotiilor si conflictelor se face sub forma unor discursuri abstracte. Acest mecanism se poate manifesta prin preferinta adolescentilor de a purta discutii interminabile pe teme de religie, filozofie, politica si sensul vietii. In timpul acestor "sesiuni" ei de fapt sunt interesati de propria identitate, incercand sa-si consolideze sistemul de valori pe baza abilitatii de a opera cu abstractiuni. Aceasta manifestare e considerata inttelectualizare, deoarece in timpul speculatiilor lor intelectuale ei cauta sa rezolve anxietatile vizavi de persoana lor si lume.

Negarea - este mecanismul prin care o persoana nu recunoaste existenta unei probleme. Exemplu : "Nu ma deranjeaza ca am luat 4 la matematica". Se neaga astfel vulnerabilitatea personala, emotiile negative.

Regresia - este mecanismul prin care persoana confruntata cu o problema recurge la "solutii" specifice unei etape anterioare dezvoltarii sale psihice. E vorba de acele etape in care a avut experiente de viata agreabile si care i-au conferit securitate si satisfactii mai mari. Exemplu : copilul merge la scoala cu papusa sa, sau elevul supus presiunilor scolare reactioneaza prin suptul degetului sau rosul unghiilor. Un adolescent poate reactiona la frustrari prin accese de plans sau de furie.

Represia - nemanifestarea emotiilor si cognitiilor intolerabile, dureroase prin eliminarea lor din campul constiintei. Prin mecanismul represiei, sentimentele, amintirile si impulsurile inacceptabile sau in dezacord cu exigentele eului social sunt mentinute in afara campului constiintei. "Nu sunt suparat pe tine!".

Identificarea - tendinta de a prelua comportamente ale altor persoane cu scopul de a-si creste valoarea personala. Exemplu : adolescentii care se imbraca la fel ca si idolii lor.

Proiectia - atribuirea altor persoane a unor emotii, atitudini sau comportamente dezonorante pe care subiectul refuza sa le recunoasca si sa si le asume, desi acestea ii apartin. Prin mecanismul proiectiei are loc atribuirea propriilor erori sau probleme, altora. De exemplu, un adolescent isi acuza prietena ca flirteaza cu alti baieti cand de fapt el este cel care flirteaza.

Rationalizarea - formularea de justificari pentru unele comportamente si sentimente proprii, indezirabile. De cele mai multe ori utilizam ratioanlizarea pentru a ne proteja stima si imaginea de sine, pentru a fi acceptati social si pentru a ne accepta pe noi insine. Functia acestui mecanism este de a face comportamentul nostru inacceptabil mai rational si mai tolerabil. Rationalizarea este, ca si alte mecanisme defensive, inconstienta. "Toti colegii au mers la discoteca, eu nu puteam ramane acasa".

Compensarea - este actiunea de contrabalansare a unei deficiente de natura fizica sau psihica. Ea se concretizeaza prin dezvoltarea unor comportamente alternative ca solutie la aceste probleme. Presimtind esecul intr-un domeniu de activitate, individul va cauta sa obtina performante intr-un alt domeniu colateral. Exemplu : un elev cu o constitutie fizica mai fragila va cauta sa fie foarte bun la invatatura. Vorbim de supracompensare in situatia in care contrabalansarea se face tocmai pe linia deficientei constatate : un elev timid incearca sa devina liderul clasei.

Conversia - consta in exprimarea unor conflicte sau tensiuni psihice in reactii somatice (dureri de cap, de stomac, indispozitii). Exemplu : un elev inainte de teza simte greata, dureri abdominale, cefalee.

Mecanismele de aparare opereaza in mod inconstient. Folosite adecvat, functionand cu o anumita flexibilitate si pe termen scurt, pot facilita adaptarea la situatiile stressante. De pilda, rationalizarea unui esec face esecul mai suportabil. De asemenea, mecanismele defensive pot avea o influienta benefica asupra conservarii stimei de sine. Daca insa se permanetizeaza si actioneaza in afara contextelor realitatii, devin dezadaptative.

Aceste strategii autoprotective sunt obisnuite, dar nu reprezinta intreg repertoriul de actiuni de adaptare al persoanei. Adesea ne confruntam cu realitatea infruntand direct vina frica, gafele. In aceasta situatie intervin mecanismele de adaptare (coping).

1. Nivelul comportamental

Raspunsul la intrebarea "Cum este elevul Ionescu ?" poate fi dat in termenii: "Este inteligent si constiincios" sau "Isi face regulat temele". Fiecare din cuvintele subliniate sunt termeni ce desemneaza cate o caracteristica. Acestea sunt moduri facile de a descrie o persoana, ce integreaza observatiile asupra comportamentelor ei. Totusi aceste descriptii ridica o serie de probleme. Dat fiind faptul ca trasaturile nu sunt observabile - ele exista doar in mintea noastra - lasa deschisa posibilitatea multor interpretari individuale si implicit a comiterii unor erori. Deseori descriptiile pe baza trasaturilor sunt, pe de o parte imprecise, iar pe de alta parte, nu ne ofera informatii despre modul cum trasaturile ne influienteaza comportamentele. Descrierea adolescentului George ca fiind constiincios ridica problema daca manifesta aceasta trasatura in toate situatiile de viata. Alternativa ar fi utilizarea unor descriptori comportamentali situationali si specifici. Exista riscul sa generalizam unele comportamente specifice si sa le ridicam la rangul de trasaturi de personalitate.

Efectele negative ale utilizarii etichetelor comportamentale :

intaresc comportamentul - daca unei persoane i se ataseaza frecvent o eticheta negativa ajunge sa se comporte conform acelei etichete (ex. "esti timid" - copilul ajunge sa creada ca este o persoana timida si se comporta in consecinta) :

atribuie anumite roluri - aceste roluri putin magulitoare diminueaza sansele persoanei etichetate, "inchisa intr-un rol".

reduc sansele de dezvoltare personala - elevul nu va face eforturi de imbunatatire a performantei sale scolare.

reduce motivatia de schimbare ("Oricum nu sunt talentat la materia asta, nu are sens sa fac eforturi pentru a fi mai bun")

favorizeaza aparitia ideilor preconcepute (profesorii au tendinta sa acorde o atentie sporita si un suport emotional mai semnificativ copiilor "inteligenti" in detrimentul celor "neinteligenti".

1.4. Interactiunea intre nivele

Psihologul Eric Berne descrie intr-un limbaj accesibil modul in care cele trei nivele interactioneaza in structura de personalitate a individului. Modelul lui Berne propune structurarea personalitatii in trei stari ale Eului.

a.  Eul de parinte cuprinde cerintele, valorile, regulile, normele, opiniile, judecatile pe care o persoana le-a interiorizat. Eul de parinte poate fi definit sintetic prin cuvantul trebuie. Subdimensionarea Eului parinte poate sa duca la comportamente dezadaptative prin ignorarea si incalcarea oricarei reguli si norme. O persoana cu un Eu de parinte dominant incearca sa se impuna in permanenta in fata celorlalti, sa domine, sa comande, sa judece, sa critice sau sa ii devalorizeze pe ceilalti. O persoana (copil, adolescent, adult) este dominata de Eul parinte atunci cand are tendinta sa :

foloseasca un comportament autoritar (voce, gesturi, intonatie)

judece pe ceilalti

impuna

dea ordine

ameninte

emita reguli care nu admit replica

blameze

sau sa :

protejeze/supraprotejeze

consoleze

isi ofere serviciile in locul altei persoane

b. Eul de adult caracterizeaza comportamentul realist, logic si rational. Este cel care :

se informeaza

compara evaluaza

analizeaza

invata

reflecteaza

intelege

comunica

ia decizii gandite

rezolva problemele

negociaza

Eul de adult permite integrarea armonioasa si un echilibru intre dorinte, placeri (Eul de copil) si norme/valori (Eul de parinte). In situatii de decizii, persoana cu un Eu de adult bine condurat, isi asculta Eul de parinte si de copil dar hotareste adultul. O persoana care se afla permanent in starea de adult si isi reprima Eul de copil, devine o persoana exagerat de rationala, calculata, realista sau pragmatica : fantezia, spontaneitatea si placerea micilor bucurii ale vietii nu ii sunt caracteristice.

c.  Eul de copil insumeaza emotiile, satisfactiile, placerile si neplacerile, regretele, anxietatile si temerile, mania si furia. Doresc, imi place, sunt cuvintele care definesc Eul de copil. Eul de copil reprezinta totodata si resursa de creativitate, intuitie, spontaneitate. Eul de copil este cel care :

se bucura

se intristeaza

rade

plange

respinge

are fantezii

are preferinte

are nelinisti

se infurie

dar poate fi si :

mic tiran

necontrolat

egocentric

manipulator

In fiecare persoana se dezvolta cele trei stari ale Eului. Niciuna din cele trei stari nu este mai buna decat celelalte. O buna adaptare presupune actualizarea Eului potrivit situatiei in care ne aflam. Din nefericire, prin modele si strategii educative neadecvate, se hipertrofiaza una dintre dimensiuni in defavoarea celorlalte. De exemplu, o educatie rigida, plina de constrangeri poate duce la exacerbarea Eului de parinte : o educatie excesiv de liberala sau protectoare conduce la augmentarea Eului de copil. Parintele, profesorul, adultul in general, trebuie sa incerce sa ofere modele comportamentale care sa demonstreze copilului si elevului echilibrul celor trei structuri. Este de dorit ca un profesor sa arate elevilor sai ca stie sa rada, sa glumeasca, sa se simta bine, ca are nelinisti si temeri: imaginea clasica a dascalului " din spatele catedrei", inabordabil, doct, cu rol exclusiv de informare si evaluare, trebuie sa devina una vetusta, un cliseu de gasit doar in cartile de istoria pedagogiei.

Comunicarea pozitiva intre doua sau mai multe persoane necesita o comunicare paralela intre structuri. Cand, de exemplu, raspund cu Eu parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de copil, comunicarea se blocheaza : am raspuns unei emotii, dorinta cu o regula sau restrictie. Tranzactiile paralele sunt cheia succesului in comunicare.