Procesele grupului

Procesele grupului

Comunicarea este activitatea centrala a grupului. Membrii grupului se informeaza, calmeaza, corecteaza reciproc, comunica nu numai informatii ci si sentimente si atitudini Pe de alta parte, calitatea comunicarii,

Din continutul comunicativ deducem ca relatiile de comunicare pot fi verbale (prin limbajul natural) sau nonverbale (prin mimica, gesturi etc.).

Comunicarea poate dispune de un grad inalt de centralitate, atunci cand intreaga retea este dirijata de persoane care filtreaza mesajele si orienteaza relatiile sau, dimpotriva, de un inalt grad de lateralitate, atunci cand este incurajata comunicarea interpersonala, directa, nefiltrata si necentrata.

Ordonarea relatiilor de comunicare in retele, afirma A. Bavelas, poate lua diferite forme : lineare, in cerc, fragmentate reciproc. H. Leavitt constata ca eficienta comunicativa a unei retele depinde de flexibilitatea si de adaptarea la sarcina de indeplinit, precum si de comunalitatea codurilor de structurare a informatiei.

Fluxul informatiilor intr-un grup este determinat de reteaua comunicatiilor in functie de care se va sti cine vorbeste si cu cine. Intr-un studiu devenit clasic, H. Leavitt examineaza efectele a patru tipuri diferite de comunicatie prezentate in figura de mai jos.

Reteaua primara include statusuri de comunicare echipotentiale pentru fiecare membru al grupului, fara nici o organizare a fluxului informatiilor.

In cadrul retelei in forma de cerc, fiecare partener transmite informatia vecinului sau din dreapta sau din stanga.

Reteaua tip lant indica faptul ca unul dintre emitatori este inchis, blocand circularea informatiei, stopand comunicarea.

Reteaua de tip furca (sau y) uneste o parte din membrii grupului, ceilalti avand posibilitatea de a comunica doar cu unul dintre membrii acestuia.

Reteaua in forma de roata, este o structura care detine o persoana centrala in procesul comunicarii si care interactioneaza cu fiecare dintre ceilalti.

S-a constatat ca sarcinile simple sunt realizate mai eficient in cadrul retelelor centralizate, iar satisfacerea resimtita de membrii grupului este minima.

In cadrul sarcinilor complexe, individul care ocupa locul cheie, in cadrul retelei de comunicare centralizata poate fi coplesit de bombardamentul informational, fapt ce creeaza posibilitatea propagarii unor erori in procesul comunicational. Pentru realizarea sarcinilor complexe sunt mai eficiente retelele descentralizate, iar satisfactia membrilor grupului este mare, datorita nivelului calitativ al participarii fiecaruia la comunicatie.

Studiile lui Homans au demonstrat ca natura activitatilor unui grup influenteaza modelele de comunicare intre membrii. Asa, de exemplu, pentru rezolvarea unor sarcini de lucru, comunicarile se realizeaza in general intre membrii cu statute diferite (superioare si inferioare). In situatiile sociale recreative, comunicarea are loc, mai degraba intre persoane cu acelasi statut.

Coeziunea grupului este un alt proces fundamental al grupurilor mici . Ea se refera la puterea legaturilor dintre membrii grupului (puterea cu care indivizii sunt atrasi de grup), spiritul de grup, moralul grupului. Coeziunea este expresia atmosferei generale existente in grup, a "climatului social" al grupului care poate fi afectuos, prietenos, informal, tolerant, calm sau,  dimpotriva, tensionat, ostil, rece, formal, retinut. Ea influenteaza realizarea obiectivelor generale si realizeaza o anumita presiune asupra membrilor sai in sensul acceptarii anumitor idei, valori, norme si desfasurarii anumitor activitati.

L. Festinger defineste coeziunea ca "rezultanta tuturor fortelor care actioneaza asupra membrilor pentru a ii determina sa ramana in grup".

Cercetarile sociologice au dezvaluit existenta unei corelatii intre amenintare si cresterea coeziuniii grupului . Mecanismul acestei corelatii a fost descifrat de S. Schachter (1959) ¹⁰ in urma unui experiment care a constat in punerea subiectilor intr-o situatie de amenintare,

Pivotul coeziunii il reprezinta consensul si conformitatea membrilor grupului.

Consensul rezulta din similitudinea tacita sau constienta a atitudinilor si optiunilor personale, iar conformitatea este expresia comportamentelor de supunere, acceptare si respectare a prescriptiilor normative. Orice grup detine mecanisme de promovare a conformismului individual fie prin sanctiuni negative, fie prin recompensari. R. Lippitt a constatat ca presiunea grupului pentru conformarea membrilor poate avea efecte pozitive, vine in imtampinarea dorintelor de afiliere, afectiune, securitate si face posibila actiunea grupului sau negative, actionand in directia uniformizarii, a supunerii neconditionate a diminuarii creativitatii.

In viziunea lui J. Jackson si A. Rappapert conformisul este generat nu numai de grup, ci si de nevoia individuala de autoritate, care apare din lipsa criteriilor de optiune, de intoleranta fata de incertitudinea sau ambiguitate, de nonimplicare in abordarea dificultatilor, de neangajare in cautarea informatiei.

Coeziunea, conformitatea si consensul variaza in functie de caracteristicile grupului, cum ar fi : autonomia (centrarea pe sine, evolutia independenta), permeabilitatea (masura in care admite sau nu cooptarea de noi membrii), flexibilitatea (gradul de libertate si informalitate in grup), intimitatea (gradul de apreciere reciproca a membrilor sai), participarea (investitia de timp si de efort in activitatea grupului).

Competitia si cooperarea sunt forme ale interactiunii pe care le intalnim in orice grup.

Competitia consta in eforturile indivizilor, grupurilor de a atinge un scop (a avea un beneficiu), care este indivizibil sau despre care se crede ca este ca atare.

Ea poate sa fie directa sau indirecta, personala sau impersonala, spontana sau constienta.

K. Horney a relevat faptul ca procesul competitiei este pivotul cresterii eficientei activitatii grupului. In acelasi timp, ea este insa si o sursa de frustrare, anxietate sau de conflicte nevrotice.

Privita dintr-o perspectiva sociologica mai larga, competitia nu presupune intotdeauna constiinta existentei concurentelor sau a opozitiei fata de ei si deci nu presupune cu necesitate elaborarea de strategii din partea competitorului care sa limiteze actiunile celorlalti competitori, se deosebeste de conflict, desi, uneori poate degenera in conflict. Evidentiind aceasta distinctie, K. Davis (Human Society, 1949) arata ca regulile competitiei limiteaza mijloacele ce pot fi utilizate si ca doar atunci cand aceste reguli sunt incalcate, competitia se transforma in conflict.

Cooperarea este o forma de interactiune sociala si un proces de grup, care presupune actiuni conjugate ale mai multor persoane sau grupuri, pentru atingerea unui scop comun, pentru obtinerea unor gratificatii de care sa beneficieze toti participantii.

Cooperarea, sustin P. Kropotki, W.C.Aller, M. Crowford s.a. mareste satisfactia globala la nivel de grup dar are si efecte de uniformizare si deci, de scadere relativa a satisfactiei individuale.

Astazi, in promovarea competitiei sau cooperarii in grup, se ia in calcul atat specificul sarcinii de indeplinit cat si necesitatea obtinerii unui randament maxim.

Conflictul este definit in sociologie ca "opozitie deschisa, lupta intre indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunitati, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte disruptive asupra interactiunii sociale".