Transfer si contratransfer in relatia medicala

Atitudinile transferentiale Atitudinea pacientului fata de medic este susceptibila sa fie o repetitie a atitudinii pe care el sau ea au avut-o fata de alte autoritati. Aceasta atitudine poate varia de la o atitudine bazala realista - in care doctorul se asteapta la cel mai autentic interes din partea pacientului, la o supraidealizare si chiar cu o fantezie erotizanta pana la una de neincredere, asteptandu-se ca medicul sa fie dispretuitor si potential abuziv.

Transferul. Transferul este definit de modelul general ca un set de asteptari, convingeri si raspunsuri emotionale pe care pacientul le aduce in relatia medic-pacient; ele nu sunt determinate in mod necesar de cine este medicul, sau cum actioneaza el de fapt, ci mai degraba pe experientele continue pe care pacientul le-a avut de-a lungul vietii cu alte importante personalitati, autoritati.

Contratransfer Asa cum pacientul aduce atitudini transferentiale in relatia medic-pacient, doctorii insisi dezvolta adesea reactii contratransferentiale fata de pacientii lor.

Contratransferul poate lua forma sentimentelor negative, care dezbina relatia medic-pacient, dar poate de asemenea sa devina disproportionat pozitiv, idealizand sau avand reactii erotice.

Cel mai adesea pacientii sunt considerati ca buni pacienti daca modul lor de aplicare a severitatii simptomelor se coreleaza cu o boala biologica diagnosticabila clar

daca sunt complianti

daca in general nu-si schimba tratamentul

daca sunt emotional controlati

si daca sunt recunoscatori

Daca aceste expectatii nu se indeplinesc, chiar daca acesta este rezultatul unei necesitati inconstiente din partea medicului, pacientul poate fi blamat si perceput ca neplacut, cu care nu se poate lucra sau rau.

Un medic care antipatizeaza un pacient e in pericol de a deveni ineficient in tratamentul lui. Emotiile nasc contraemotii. Daca medicul se poate ridica deasupra unor asemenea emotii si poate stapani pacientul refractar cu calm, poate avea loc o schimbare in relatia interpersonala de la una de antagonism mutual clar la una in care cel putin acceptanta si respectul sunt prezente. A te ridica deasupra acestor emotii implica lasarea in urma a reactiilor intense, contratransferentiale si sa explorezi (fara vreo pasiune) de ce pacientul reactioneaza fata de medic intr-o asemenea maniera aparenta de aparare.

In afara de toate, pacientul are nevoie totusi de doctor, iar ostilitatea garanteaza ca ajutorul necesar nu va apare. Daca medicul poate intelege ca opozitia pacientului este intr-un fel defensiva sau de autoaparare si de cele mai multe ori reflecta teama transferentiala fata de lipsa de respect, abuz si dezamagire, atunci doctorul va fi mai putin suparat si mai empatic.

Medicii care au ei insisi nevoi inconstiente puternice sa fie atotcunoscatori si omnipotenti, pot avea probleme particulare cu anumite tipuri de pacienti.

Acesti pacienti pot fi de fapt dificil de stapanit de majoritatea medicilor, dar daca medicul este constient pe cat posibil de propriile sale nevoi, capacitati si limite, acesti pacienti vor fi mai putin amenintatori. Acesti pacienti ii includ pe urmatorii:

pacientii care par sa se apere de incercarile de a-i ajuta (ex.: pacientii cu boli cardiace severe care continua sa fumeze sau sa bea)

cei care sunt perceputi ca necooperanti (ex.: pacienti care pun la indoiala sau refuza tratamentul)

cei care mai cauta o a doua opinie

cei care nu izbutesc sa se insanatoseasca - ca raspuns la tratament

cei la care acuzele fizice sau somatice mascheaza probleme emotionale (ex.: pacientii cu tulburari de somatizare, boala dureroasa somatoforma, hipocondrii sau boli simulate)

cei cu sindroame psihice organice - dementa senila

cei care sunt pe moarte sau cu durere cronica - pacienti care reprezinta o nereusita profesionala si, in acest fel, o amenintare pentru identitatea medicului si stima de sine.