Normalitate si adaptare

NORMALITATE SI ADAPTARE

Functionand ca un subsistem in sistemul social, cultural sau istoric, individul uman trebuie sa se incadreze in dezvoltarea sa in coordonatele sistemului respectiv pentru ca aceasta evolutie sa fie considerata normala. Adaptarea e un reper important in evaluarea comportamentului uman fiind "criteriul cel mai generic' (Prelipceanu D) de raportare.

Termenul de "adaptare' a fost preluat si de psihiatrie, care a dezvoltat in context o adevarata patologie legata atat de adaptare, cat si de stres; desi

Normalitate, anormalitate, sanatate, boala aceasta nu mai este in legatura directa cu conceptia initiala, urmeaza, in linii mari, etapele de desfasurare ale procesului de adaptare.

Dupa cum rezulta din cele de mai sus, adaptarea este un fenomen cu vadite tente finaliste, care atinge la nivelul personalitatii nivelul de maxima complexitate. Dupa parerea noastra, adaptarea este un echilibru care se sta­bileste intre personalitate si lumea inconjuratoare, lume constituita din per­soane, situatii, spatiu cultural, obiecte etc.

Aceasta inseamna ca adaptarea se poate realiza atat prin mecanisme stereotipe sau scheme comportamentale asimilate si algoritmizate, cat si prin scheme comportamentale a caror finalitate este doar presupusa, urmand sa fie validate, ceea ce implica chiar si asumarea riscului unui esec. in acest context trebuie nuantata insasi semnificatia psihologica a esecului, in sensul ca, daca indeobste esecul este, in expresia sa concreta, efectul "dezadaptarii'. uneori este intruchiparea explorarilor cu finalitate adaplativa, deci este sem-nificantul inceputului unui proces de tip adaptativ.

in al doilea rand, trebuie nuantat intelesul notiunii de adaptare in ceea ce priveste aspectul general de fenomen dinamic. Se stie ca adaptarea presus pune de regula un efort adaptativ care de cele mai multe ori ia forma unor actiuni mintale si motorii, mai mult sau mai putin evidente in exterior. Dar sunt destule situatii cand efortul adaptativ nu presupune declansarea, menti­nerea sau modificarea unor scheme comportamentale anume, ei intreruperea. stoparea acestora. Uneori blocarea la timpul cuvenit a unei simple reactii sau a unei operatii complexe este de o importanta fundamentala pentru insasi existenta fizica a persoanei.

Pentru psihiatru este esential sa aiba puterea de a masura limitele cam-pului de actiune terapeutica daca vrea ca bolnavii sa si-1 poata regasi pe al lor. Psihopatologia trebuie sa aiba puterea de a-si gasi limitele si reperele fara de care nesiguranta frontierelor ar conduce catre disparitia distantei ideologie si practica si ar face psihiatria un demers imposibil.

in psihiatrie, intre entitati rigide, care reduc instrumentul de reprezen­tare si de gandire la o stare concreta, si antinosografismul care are drept coro­lar confuzionismul este de preferat calea aleasa de Chaslin P si Daumezon G care considera bolile mintale ca modele, iar daca acestea sunt modele se poate construi si un model al normalitatii.

Problema este daca psihiatrul, definind modelul normalitatii si scapand de confuzionism, nu cade in cursa idealizarii sau standardizarii. Etiologia bolii psihice ramane eclectica, scrie Lanteri Laura G (1968), amestecand imprejurarile, sexul, temperamentul, intoxicatiile, singuratatea, emotiile, circumstantele organice si multe altele intr-un ansamblu care poate sa para omogen.

Figura 2.

A compara individul cu el insusi in logica conduitelor sale, contra­dictiilor si conflictelor sale, in alegerile sale, in propriile sale norme este cea mai fecunda perspectiva in comparatie cu a confrunta cu o norma externa (Zaguri D, 1998).

Pentru psihiatru, anormalitatea nu este doar o variatie, o "indepartare' pur cantitativa de normalitate ea medie statistica: un individ nu poate fi categorisit ca bolnav psihic doar pentru ca este vehement in apararea ideilor proprii, exaltat prin convingerile sale, genial prin creativitatea sa, raufacator prin comportamentul sau delictual sau scandalos, prin perversiunile sale (Ey

H, 1979).

Se poate rezuma ca modelul normalitatii este reprezentat prin primatul unei constiinte clare "continand' inconstientul si dand in acest fel posibilita-tea dezvoltarii activitatilor superioare care garanteaza libertatea umana. Norma este inscrisa in interioritatea corpului psihic normal, boala determinata organo-genetic este o alterare a ordinii normative de o destructurare a cam­pului constiintei.