Normalitate si patologic in dezvoltarea ontogenetica a prescolarului

Normalitate si patologic in dezvoltarea ontogenetica a prescolarului

In decursul vietii al existentei sale omul parcurge in dezvoltarea sa biologica, psihica si sociala mai multe cicluri ale vietii in care se petrec transformari de ordin cantitativ si calitativ. Cele mai profunde transformari intensive si necesare au loc in perioada copilariei si adolescentei, pe scara filogenetica, copilaria umana inregistreaza cea mai lunga durata in comparatie cu celelalte vietati. La nastere copilul nu dispune de mecanismele necesare adaptarii la mediul complex, specific uman, copilaria indelungata face posibila elaborarea unui comportament suplu, plastic, necesar conditiilor schimbatoare ale mediului socio-cultural.

In functie de nivelul dezvoltarii ontogenetice, se disting trei tipuri de dezvoltare:

● dezvoltarea biologica (morfologica, biochimica si fiziologica)

● dezvoltarea psihica, ce consta in aparitia instalarea si transformarea proceselor, functiilor si insusirilor psihice,

● dezvoltarea sociala, concretizata in compartimente impuse de normele si cerintele mediului familial si de grup social.

Toate aceste tipuri de dezvoltare sunt intr-o stransa interdependenta si interactiune, intrucat dezvoltarea biologica(cresterea) influenteaza dezvoltarea psihica insa nu in mod egal, pe parcursul ontogenezei ci in anumite limite temporale si functionale, iar dezvoltarea sociala le intregeste si completeaza diferentiat. Specificul dezvoltarii psihice este reprezentat de dezvoltarea cognitiva, afectiva si volitiva indisolubil legata de dezvoltarea sistemului nervos al copilului. Dezvoltarea psihica este forta motrica de adaptare permanenta, fara de care s-ar produce un dezechilibru intre organism si mediu.

In literatura psihopedagogica sunt considerati ca factori ai ontogenezei: ereditatea - este cea care creeaza premizele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ, in directia proceselor de crestere si maturizare cum sunt achizitia mersului, limbajului, operatiilor gandirii etc., mediul - factorii de mediu concretizati prin persoanele si obiectele, intamplarile ce se petrec in preajma copilului si in functie de care trebuie sa se modeleze, actioneaza favorabil sau nu asupra potentialului nervos si prin interiorizare au o actiune directa asupra dezvoltarii psihice (Golu P., 1985) si educatia - "desi nu are un caracter atotputernic, are puteri limitate, caci nu poate "reechilibra" o ereditate profund ratata si nici nu poate compensa un mediu total dizarmonic si precar din punct de vedere al dezvoltarii, educatia, avand specificitatea dezvoltarii umane, este unanim recunoscuta in psihopedagogie ca factor conducator al dezvoltarii ontogenetice"(Veronica Balbaie, 2006). Referindu-se la interactiunea ereditate - mediu - educatie, L. S. Vagotski releva o caracteristica logica a psihogenezei umane si anume "caracterul ei sistematic". Procesele psihice nu se dezvolta separat unul de altul ci in raporturi necesare inter-specifice, care mijlocesc actiunile globale cu ambianta socio-umana fara de care dezvoltarea nici nu ar fi posibila(L. S. Vagotski, 1975).

Dezvoltarea este stadiala si fiecare stadiu, dupa cum arata J. Piaget, reprezinta o structura de ansamblu, care se bazeaza pe stadiul anterior pregatind elementele stadiului urmator, ceea ce Vagotski numeste "zona proximei dezvoltari".

Stadialitatea cognitiva dupa Piaget indica urmatoarele stadii:

○ senzorio motor (0-2 ani) - corespunde dezvoltarii si coordonarii capacitatilor senzoriale si motorii ale copilului,

○ perioada preoperatorie (2 - 7/8 ani) - se dezvolta functia semiotica(simbolica) ca premisa a actului psihologic de interiorizare a actiunii "mentalizarii",

○ stadiul operatiilor concrete (6/7 - 11/12 ani) - permite cristalizarea operatiunilor mintale care au la baza intelegere reversibilitatii,

○ stadiul operatiilor formale (11/12 - 14/16 ani) - copilul se poate desprinde de materialul concret axandu-se pe abstractiuni.(J. Piaget, 1966).

In cartea sa Dezvoltarea Psihica a copilului, Veronica Balbaie, face o periodizare a copilariei pe etape:

Prima etapa este etapa prenatala (etapa embrionara, in primele trei luni, etapa fetala precoce intre 4 si 6 luni si etapa fetala tardiva, ultimele trei luni ale evolutiei).

Etapa sugarului (0 - 1 an) se caracterizeaza prin predominarea functiilor vegetative (hrana, somn, igiena etc.).

Perioada dezvoltarii psihice a copilului anteprescolar (1 - 3 ani) ceea ce domina in acest stadiu este nevoia copilului de a se afirma si de a se realiza cu propriile sale posibilitati. In acest scop copilul isi va elabora noi deprinderi, instrumente paralel cu perfectionarea celor achizitionate anterior: mersul, vorbirea, simbolismul, mai intai actional si apoi verbal.

Perioada de dezvoltare psihica a copilului prescolar (3/6 - 7 ani) acum copilul descopera universul ca o realitate externa, care nu depinde de el , si de care tine seama in procesul sau adaptativ .Avand acum doua medii in care traieste, familial si institutional, apare si un comportament dedublat: respectuos, disciplinat, calm si destins in gradinita, tensionat, rasfatat si capricios in familie. Se contureaza primele atitudini fata de colectiv si primele trasaturi de caracter, ca nucleu al viitoarei personalitati. Prescolarul mare se distinge printr-o vorbire fluenta si cu o constructie gramaticala aproape perfecta, cu vocabularul imbogatit.

Perioada dezvoltarii psihice a copilariei mari (6 - 12 ani) activitatea principala desfasurata acum - invatatura - dezvaluie fortele intelectuale si morale, cat si aspectele structurale ale personalitatii.

Cercetatori precum P. Oleron Vincent, A. W. Ewing, H. Hecaen, deasemeni si cercetatori romani precum C Pufan, D Cimageanu, N. Toncescu, C. Paunescu, A de Ajuriagueverra, E. Verza toti au subliniat multiple aspecte cu privire la raportul de forte in cadrul unitatii limbaj - gandire si celelalte procese psihice cu intreg psihicul uman(Veronica Balbaie, 2006).

Intrucat s-a constatat ca raportul limbaj - gandire este unul cu mare pondere in formarea si dezvoltarea psihica vom prezenta succint formele si functiile limbajului.

Functiile limbajului sunt:

- functia cognitiva de comunicare si cognitie: explorarea si investigarea realitatii, obiectivizarea si fixarea activitatii de cunoastere in imagini, perceptii, reprezentari etc.

facilitarea si medierea operatiilor de generalizare si abstractizare a relatiilor esentiale logice, specifice obiectelor si fenomenelor din lumea exterioara, imbogatirea si clasificarea cunostintelor despre realitate prin continuturile informationale care le poarta.

- functia simbolica - reprezentativa: consta in substituirea unor obiecte, fenomene, relatii etc.prin formele verbale (oral - scrise).

- functia reglatoare: consta in determinarea conduitei proprii sau a celor din jur.

- functia expresiv - afectiva: manifestarea unor idei prin fenomene extralingvistice: semen, mimica, intonatie, gestica, pantomimica care produc un efect constient asupra persoanei receptoare.

- functia persuasiva a limbajului, de convingere, de inductie a unor idei sau stari affective de la o persoana la alta asupra vointei si implicit asupra celorlalti oameni este extreme de importanta in anumite imprejurari.

Formele limbajului (clasificare dupa Georgeta Burlea, Veronica Balbaie, 2001):

In functie de gradul exteriorizare - interiorizare distingem: limbajul extern si limbajul intern. Limbajul extern include procesul de producere a semnalelor verbale perceptibile de receptor (sonore si grafice). Prin limbajul extern omul isi comunica gandurile, sentimentele, intentiile, dorintele si aprecierile la mesajele primite, fie sub forma orala, fie sub forma scrisa. Limbajul interior predomina functia cognitiva corelata cu cea reglatoare, celelalte functii fiind aproape complet suprimate, deoarece nefiind orientat in afara, limbajul intern nu poate fi receptionat de cei din jur.

Auzind cuvintele si imitand, copilul invata vorbirea pe cale naturala, rol deosebit avand auzul fonematic. La copilul cu tulburari limbaj trebuie mereu facuta comparatia cu normalitatea si educat autocontrolul permanent al subiectului asupra perceperii corecte a mesajului, cat si asupra emisiei raspunsului la mesaj. Parintele si educatorul trebuie sa insiste asupra imitatiei verbale, cat si asupra fonatiei, cu timbru si forta, asupra structurii cuvantului, prin analiza si sinteza fonetica la nivel de silaba si cuvant (Veronica Balbaie, 2006).

In aprecierea limitelor dintre normal si patologic trebuie sa tinem seama ca personalitatea unui copil se dezvolta in contextul interferentei dintre zestrea morfo-functionala, ereditara si urmele ce le lasa mediul, mai ales cel social, pe cat de complex pe atat de variabil de la un caz la altul. Putem intalni dificultati in stabilirea unor parametri cu o variabilitate generala avand in vedere variatia individuala sub raportul echilibrului intre persoane.

In literatura de specialitate conceptul de normalitate desemneaza starea de echilibru, implica adoptarea, atat pe plan intern (intrapsihic) cat si in mediul extern.

In raport direct cu normalitatea, adoptarea inseamna acceptarea mediului exterior, social, oferit persoanei si care consta in capacitatea individului de a rezista la tensiuni, traumatisme, reusind sa-si mentina echilibru in orice situatie. Stabilind ca normalitatea este conditia naturala a starii de echilibru psihic ea reprezinta concomitent si criteriul de evaluare al abaterii de la norma. J. de Ajuriaguerra considera procesul de dezorganizare al normalitatii psihice ca un proces patologic in cadrul caruia se disting urmatoarele forme:

● lezionale: sunt afectate anumite procese psihice perceptii, memorie, limbaj, instincte etc. si sunt produse de o leziune cerebrala globala, in diverse grade de profunzime,

● de imaturitate: oprirea in dezvoltare a sistemului nervos la copil(prenatal, perinatal sau postnatal),

● functionala: opusa leziunilor atunci cand tulburarile sunt numai functionale.

In continuare vom face o succinta prezentare a patologiei limbajului, intrucat ne-am ocupat intr-un subcapitol anterior de tulburarile de limbaj.

Clasificare dupa E. Verza (1976):

tulburari de pronuntie: dislalii, rinolalii, dizartrii,

tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: balbaiala, logonevroza, tahilalii, bradilalii, aftongii, tulburari coreice,

tulburari de voce: afonie, disfonie, fonastenie,

tulburari ale limbajului scris citit: dislexie - alexie, disgrafie - agrafie, disortografie.

tulburari polimorfe: afazie si alalie,

tulburari de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard sau intarzierea in dezvoltarea generala a vorbirii,

tulburari ale limbajului bazate pe disfunctii psihice: dislogii, ecolagii, jargonofazii, bradifazii.

Diagnosticul diferential in urma examinarilor psihologice, audiologice, neuropsihice si fiziologice ne va permite sa precizam daca tulburarea s-a produs pe fondul intelectual normal sau pe fondul diverselor deficiente mintale ori senzoriale (mixte), cei din urma subiecti, la care tulburarile sunt frecvente si profunde stabilirea metodologiei de lucru si cadrului de recuperare presupune multa prudenta si experienta terapeutica.