Modelul trasaturilor

MODELUL TRASATURILOR

Luand drept cadru de observatie viata cotidiana, ceea ce se impune atentiei - in legatura cu o persoana - sunt faptele sale de conduita, aspectul fizic (postura, tinuta), relatiile cu ceilalti, activitatile pe care le desfasoara, prestatiile la care ajunge etc. La prima vedere, aceste fapte/relatii - cu exceptia aspectului fizic - difera parca de la o situatie la alta, prezinta cum se spune o variabilitate situationala. In conditii diferite si intr-un interval de timp mai lung se impune insa observatiei o anumita consistenta interna dincolo de varietatea situatiilor. Multitudinea de acte, relatii, realizari ale unui individ se inscriu intr-un cadru unitar, releva deci anumite invariante.

Tot asa, in roluri sau functii diferite pe care le indeplineste o persoana, aceasta manifesta atitudini si calitati sau defecte asemanatoare, adeseori identice. Asadar, atat variabilitatea situationala a conduitei cat si alternanta in timp a rolurilor unei persoane se inscriu intr-un cadru de relativa stabilitate si consistenta, care confera comportamentului, relatiilor sale cu lumea o anumita identitate sau unitate. Aceasta trimite la ideea de personalitate. Informatia de start este aici, cu precadere, una observationala, formata initial din date de ordin calitativ despre activitati. Pornind de la aceste convergente constatate se impune notiunea de trasatura psihica, si apoi cea de personalitate, inteleasa in prima aproximatie, cu 'o constelatie de trasaturi" (P. Guilford).

Procesul de abstractizare prin care ne ridicam de la variabilitatea situationala a conduitei la trasaturi psihice si apoi la personalitate poate fi redat grafic prin figura 11.

Dupa cum se vede, nivelul de start este acela al raspunsurilor comportamentale specifice consemnate in situatii diferite. In diversitatea acestor comportamente observatia sistematica degaja anumiti "numitori comuni": deprinderi si obisnuinte de conduita care vor fi reunite, regrupate apoi in trasaturi psihice.

Notiunea de trasatura este un con­cept-pivot in aceasta abordare. In continuare, in procesul de abstracti­zare si continua regrupare, intervine notiunea de tip psihologic, respec­tiv de tipologie, care constituie un cadru de clasificare mai larg, avand la baza grupaje de trasaturi. Tipul este un concept de generalitate me­die, situat intre concretul-singular si generalul-abstract, si realizeaza o imbinare de trasaturi in genul unui portret-robot sau portret ideal, cons­truit prin schematizare si aglutinarea notelor comune. Rezumand, acesta este demersul clasic - al abstractiei clasificatorii -- prin care avan­sam spre structura esentiala a persoanei, fara a avea certitudinea ca o sesizam in mod efectiv. E. Boring, cunoscut istoric al psihologiei, a aratat ca modelul aristotelian a ramas multa vreme predominant in gandirea si metodologia psihologica. Notiunile, respectiv categoriile construite prin abstractizare sunt reificate, adica sunt proiectate ca suporturi psihice reale, diferite de conduitele care le desemneaza, desi ele nu fac decat sa etiche­teze aceste conduite. Avem de-a face cu o explicatie idem per idem (adica tautologica), ce capata statut de prima aproximatie. Problema este daca acestei constructii cognitive in trepte ii corespunde o ierarhizare reala sau este vorba mai degraba de simple cadre cu valoare euristica.

De regula, tipologiile psihologice pornesc de la sesizarea intuitiva a unor fapte sau relatii remarcabile care duc la schitarea unui cadru de clasificare provizoriu; urmeaza apoi studiul cantitativ, cu mijloace sta­tistice menite sa scoata in relief asocieri sau corelatii statistic semni­ficative Aceasta ne apropie de aproximarea unei configuratii sau struc­turi, care nu mai este o simpla compunere aditiva de trasaturi, ci un gru­paj unitar, o imbinare calitativ specifica. Demersul abstractiei clasificatorii sau modelul trasaturilor se intregeste astfel ca unul de tip structural.

Vom ilustra cele spuse pe baza tipologiilor constitutionale. In cadrul expe­rientei clinice s-au remarcat anumite paralelisme frapante intre constitutia somatica sau corporala a unei persoane si manifestarile de ordin psihic. Aceasta intuitie a dus la schitarea unor tipologii constitutionale, bazate pe parametrii constitutiei fizice, corporale. Dupa o clasificare cunoscuta, propusa de Pende, oamenii se im­part - dupa aspectul lor fizic - in trei categorii: tipul brevilin (scund), tipul longilin (inalt) si tipul intermediar sau mediu. Preluand, in esenta, aceasta clasi­ficare E. Kretschmer utilizeaza alti termeni: tipul picnic, tipul astenic si tipul atletic. Ca aspect fizic, tipul picnic, se caracterizeaza printr-o silueta de statura mijlocie, exces ponderal, fata plina, maini si picioare scurte, abdomenul si toracele bine dezvoltate, gatul mai scurt. Tipul astenic se caracterizeaza - mai curand, prin dezvol­tarea pe verticala: corpul mai alungit, si slab, greutate inferioara celei normale in raport cu inaltimea respectiva, mainile si picioarele mai lungi sl subtiri, sistem osteo-muscular firav. Acestor doua tipuri li se adauga un al treilea - tipul atletic: bine proportionat fizic, avand toracele si musculatura bine dezvoltate.

E.Kretschmer asociaza - pe baza experientei clinice - anumite portrete psihologice tipurilor somatice descrise mai sus. Astfel, persoanele cu o constitutie picnica prezinta statistic un grupaj tipic de trasaturi psihice: vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontaneitate in gesturi si vorbire, capacitate de a stabili usor contacte, dar si o anumita superficialitate in relatiile sociale, inclinatie catre concesii si compromisuri, spirit mai practic etc. Acest grupaj de trasaturi formeaza un profil temperamental numit de Kretschmer ciclotimic. La indivizii cu constitutie fizica de tip astenic intalnim: inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitatea pentru forma exterioara a relatiilor dintre oameni, meticulozitate dusa uneori pana la pedanterie, un simt acut al onoarei, manifestari de ambitie ascunzand adesea un complex de inferioritate etc. Acest profil temperamental a fost numit schizotimic. Tipul atletic, intermediar intre tipurile extreme mentionate, prezinta ca trasaturi psihice: inclinatia spre activitati care reclama un volum mare de miscari si un mare consum de energie (ramuri sportive, activitati desfasurate pe spatii mari cu schimbari rapide de situatie etc.), apoi echilibrul emotional, trairi afective stenice (buna dispozitie), incredere in sine, autoapreciere realista etc.

Asemenea tipologii prezinta interes in masura in care prezinta o valoare predictiva, chiar si numai statistica. De pilda cunoscand o persoana care apartine unui anumit tip constitutional ne intrebam asupra informatiei prezumtive referitor la profilul temperamenta1 sau a sansei de aparitie a unor tulburari psihice. Controlul experimental al tipologiei lui Kretschmer, intrevazuta initial mai mult pe baza intuitiva, a fost realizat de continuatorii acestuia. Corelatia dintre portretele psihologice si tipul somatic nu s-a dovedit a fi atat de bine stabilita pentru personalitatea normala, cat este pentru cazurile patologice. Axa definita prin radicalii schizo-ciclo a devenit curenta in terminologia psihopatologica.

In tabelul 3 sunt condensate cateva particularitati temperamentale la ciclotimi si schizotimi, stabilite pe baza experimentala (dupa Rohracher)

Tabel 3.  Particularitati temperamentale la ciclotimi si schizotimi

Oricum, aspectul fizic, corporal tine de 'simptomatica stabila" sesizabila direct prin observatie. Anumite asocieri statistice semnificative intre caracteristici ce tin de aspectul corporal si variabile psihologice sugereaza clasificari orientative in exame­nul psihologic al unei persoane - mentioneaza autorul citat.

Nu este vorba insa de a deriva, pe plan ontologic, insusirile psihice din tipul somatic fara medierea chimismului intern al organismului, res­pectiv a sistemului nervos central.

Demersul structuralist cere ca atunci cand abordam o persoana sa desprindem anumite dimensiuni sau trasaturi-pivot (in numar de 2-3), in jurul carora se organizeaza celelalte insusiri. G. Allport estimeaza ca la fiecare individ se pot descoperi 2-3 trasaturi cardinale, care domina si controleaza pe celelalte. Urmeaza apoi un grup de trasaturi principale (10-15) care pot fi recunoscute cu usurinta la o persoana fiindu-i caracteristice, in sfarsit exista sute si mii de trasaturi secundare si de fond, care sunt mai palid exprimate (dictionaru1 unei limbi cuprinde mii de termeni ce desemneaza trasaturi). Pornind de la ansamblul de trasaturi, personalitatea apare ca 'o structura specifica de insusiri care de­termina o forma proprie de conduita in contact cu realitatea inconju­ratoare" - scrie I. Holban. Inseamna ca simpla inventa­riere analitica a trasaturilor unei persoane nu ne spune mare lucru, per­sonalitatea nu trebuie conceputa in mod aditiv, ca o simpla suma de trasaturi. Important este surprinderea configuratiei, a structurii, numai aceasta permite o predictie valabila. Intr-o asemenea configuratie urmeaza sa desprindem trasatura sau trasaturile-pivot, adica o caracteristica cen­trala sau cateva prin care se exprima pregnant personalitatea cuiva si care sustine, respectiv inhiba celelalte insusiri, realizand indirect o forma ­de echilibru proprie unui individ. In felul acesta - spune I. Holban - se distinge un impulsiv de un echilibrat, un om de caracter de un om pe care nu-l poti pretui, un om sociabil, comunicativ de un om retras, un timid de un indraznet, etc. Dominanta psihica aduce o ierarhizare si interdependenta a trasaturilor, reliefand fie o directie de orientare fie o modalitate de reactie a unei persoane, fie un talent deosebit. In acest din urma caz, talentul subordoneaza multe din mobilurile activitatii cotidiene, stiintei, tehnicii, artei etc. pe care persoana respectiva o stapaneste si care devine valoarea centrala a conduitei sale. Daca trasatura-pivot sau dominanta va fi una temperamentala - de pilda impulsivitatea - per­soana va exterioriza aceasta caracteristica 'prin aspectul precipitat si intens al miscarii, prin trecerea la actiune fara suficienta deliberare, uneori fara suficienta informare, prin nerezistenta la stari de asteptare sau munca de migala, prin caracterul sacadat al vorbirii, prin prezenta im­pulsivitatii in relatiile socia1e".

Vom prezenta in continuare diverse fatete ale personalitatii, incepand cu laturile psihobiologice si trecand spre cele psiho-sociale.