Medicamentul - istorie si contemporaneitate

Medicamentul - istorie si contemporaneitate

Ca si cea a preotului, functia medicului de a ingriji, ameliora suferintele bolnavului si uneori de a le vindeca chiar este una din cele mai vechi in istoria umanitatii.

Antropologul englez Frazer GJ a putut demonstra ca anumite practici referitoare la starea de sanatate s-au perpetuat in colectivitati din generatie in generatie si pot fi regasite in mod universal la toate populatiile umane.

Colectivitatea, avand anumite reglementari ale vietii sociale, desemna din sanul ei, pe cel care era posesorul formulelor curative si furnizorul de produse naturale sau potiuni considerate ca avand valoare terapeutica. Aceasta functie avea adeseori un caracter sacru, iar cei chemati s-o indeplineasca apartineau uneori acelorasi familii asa cum se intampla in Epidaur.

Prescrierea unui remediu avea drept consecinta o schimbare. Medicina hipocratica, egipteana, chineza remarcasera efectele benefice, uneori specifice ale plantelor asupra unor anumite simptome sau tulburari de comportament.

Inca din antichitate medicii indieni cunosteau virtutile frunzelor de rawolfia ca hipotensiv si ca sedativ, iar opiumul si derivatii sai are o lunga istorie terapeutica.

Medicamentul concretiza schimbarea in bine si constituia garantia continuitatii actului terapeutic inceput in momentul consultatiei. In mod clasic, bolnavul isi incredinta suferintele medicului in cadrul unei convorbiri apropiate, intime, iar medicul era privit ca vraci si ca mag in acelasi timp, deoarece stia tot ce se petrece in adancul fiintei lui, nu doar ascultandu-l ci si palpandu-l, ciocanindu-l, ascultandu-i inima si pieptul (Paunescu-Podeanu A).

Putem spune fara teama de a exagera in acest sens, ca remediul propus avea o functie psihoterapeutica (fenomen pe care astazi il numim efectul placebo).

Toate aceste lucruri subliniaza ca inca de la inceputul medicinei au existat medicamente active si placebo si ca prescrierea medicamentului a ocupat dintotdeauna un loc fundamental in relatia medic-bolnav. Un rol important in dezvoltarea medicinii si farmacologiei l-a avut medicul vizionar Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim - cea mai importanta figura a Renasterii in medicina - cunoscut si sub numele de Paracelsus. Ramane notabil faptul ca a insistat asupra relatiei medic-bolnav fiind printre primii doctori si profesori care au refuzat sa mai foloseasca limba latina in descrierea cazurilor si in comunicari. A afirmat ca medicul trebuie sa se dedice bolnavului sau cu toata puterea sa de gandire si tot bunul sau simt.

Farmacopeea moderna dateaza de la mijlocul secolului XIX iar industria farmaceutica este produsul secolului XX. Dezvoltarea acesteia este uriasa iar conotatiile economico-sociale ale medicamentului in lumea contemporana, in special in cea occidentala sunt enorme Dincolo de functia sa terapeutica, medicamentul a devenit un obiect social si economic considerabil de care trebuie sa tinem cont in mare masura, in mod egal pe plan psihologic si psihopatologic. Adesea medicamentul a devenit simbolul nivelului de viata dintr-o tara. Cu acest titlu, el poate fi considerat, pe drept cuvant, drept un factor de progres. Cu toate acestea trebuie retinut ca populatia unei tari mari consumatoare de medicamente nu este si populatia cea mai bine ingrijita (Reynaud P, 1966). Intre mit si realitate medicamentul in general si in special acelea de sinteza au schimbat fata lumii (Percek A, 1985).