Logicismul - etapa actuala de reconstructie categoriala si metodologica a sociologiei

Ca imagine epistemica a unei realitati in permanenta dezvoltare, sociologia si-a castigat statutul de stiinta in continua elaborare atat sub raportul incarcaturii semantice a conceptelor si categoriilor, cat si sub raportul deschiderilor praxiologice ale metodologiei. Pe aceste coordonate, schimbarile periodice de paradigma fac parte din normalitatea sociologiei, declinul si avatarurile unor orientari facand si ele parte din reconstructia periodica a cadrelor sale teoretice pentru a se sincroniza, ca instanta epistemica, fata de ritmurile si propotiile efective ale dezvoltarii realitatii sociale nemijlocite.

Cea mai recenta reusita in reconstructia paradigmei sociologice poarta numele de: orientare "logicista" si este un rezultat al aceluiasi "laborator" de gandire novatoare pe care l-a reprezentat, dintotdeauna, Franta - a carei "fiica spirituala" este sociologia.

Preocupat de finalitatea cercetarilor socilogice de teren, Pierre Naville s-a afirmat in comunitatea stiintifica de profil prin contributia adusa la definirea unei "logici a sociologiei", care sa clarifice raportul optim dintre datele empirice si conceptele sociologice utilizate, in mod curent, in diagnoza socilogica. Audienta sa poate fi un rezultat al numarului mare de lucrari publicate (aproape 35 volume), dar ea se bazeaza in primul rand pe maniera polemica de abordare a problematicii sociologice de la sfarsitul anilor 70 si inceputul anilor 80. Este vorba de tendinta de abordare a modelului pozitivist si neopozitivist ca urmare a esecului matematizarii cunoasterii sociale, in favoarea viziunii istorice si critice asupra socialului, precum si a recurgerii mai frecvente la sinteza teoretica, la interpretarea teoretica sau la incercarea de repolitizare a stiintelor sociale.

In replica fata de tendintele enumerate P. Naville argumenteaza in favoarea formalizarii teoriei sociale ca singura modalitate de a depasi intuitionismul, descriptivismul si aproximatia in cunoasterea stiintifica a societatii . In acest context, pledand pentru preluarea selectiva a ceea ce s-a dovedit a fi valid in principiile neopozitivismului (tehnicile de cuantificare si metodele de calcul) P. Naville propune o reconstructie logica a sociologiei pornind de la urmatoarea ipoteza: "Populatiile, productiile, consumurile, s-au multiplicat in ultimele doua secole intr-un ritm care face necesara reexaminarea economiei si ca un cadru aproape imuabil de analiza a lor. Ele cer depasirea metodelor si tehnicilor matematice carora li s-au adaptat . Pe scurt, ar trebui, trebuie sa propunem un nou mod de a rationa si calcula, cel care este al logicii. Iata ce-I va invata secolul al XXI-lea pe analistii sociali, si chiar si pe altii" .

Din punct de vedere istoric, cercetarile sociologice pot fi clasificate in doua mari tipuri:

a) cercetarile clasice de tip "identificare", prin care comportamentele, relatiile, faptele,etc. sunt transpuse in "date empirice" pe baza carora, prin intermediul conceptelor sociologice se elaboreaza un diagnostic fiecarui fenomen sau proces social studiat. Respectiv, putem formula rezerva conform careia intre datele rezultate in urma cercetarii de teren si spatiul semantic al conceptelor nu a existat intotdeauna o relatie de corespondenta, fapt care apermis ingerinta, nu tocmai legitima sub raport stiintific, a subiectivitatii cercetatorului sau a beneficiarilor cercetarii de teren respective;

b) cercetarea semnificatiei numerice a seriilor de date prin recursul la aparatul conceptual si metodologic al matematicii. "Frecventele statistice" pe care-si intemeiaza acest tip de cercetari presupusa lor obiectivitate sunt si ele vulneranbile deoarece modelul de investigare nu poate surprinde ceea ce este nerepetitiv: cazul clinic, adica fie un fenomen necunoscut inainte, fie unul izolat, fie forma nestandardizabila a unui fenomen complex, dar perceput statistic. Modelul, desi se bazeaza pe frecvente relative si are, deci, relevanta statistica, ramine destul de aproximativ fata de complexitatea reala a spatiului social. Pe de alta parte, utilizarea schemelor ramane si ea deschisa controverselor deoarece in scheme frecventele fiind absolute, nu mai au semnificatie statistica si nu pot nici ele surprinde aspectele nealgoritmizabile ale umanului. Constienti de aceste limite, cercetatorii sociali recurg, in prezent, la modele sistemice descriptive de analiza, care, prin faptul ca si ele "recurg la o logica ce nu este cea care are curs in viata reala" pun mereu in discutie caracterul stiintific al diagnozelor.

Transgresarea tuturor impedimentelor enumerate s-ar putea realiza, in conceptia lui P. Naville, printr-o reconstructie logica a fundamentelor teoretico-metodologice ale sociologiei. Noua logica a sociologiei ar trebui sa se bazeze pe urmatoarele principii:

1) ca stiinta social-umanista, sociologia este o stiinta deductiv-formalizata, neutra axiologic si neimplicata efectiv in istoria reala a societatii;

2) gruparile umane pe care le cerceteaza trebuie sa fie abordate ca "retele abstracte", nu in calitatea lor de "ansambluri umane concrete", aceasta perspectiva conferind echivalenta "obiectului de studiu" al sociologiei, cu obiectele de studiu din fizica sau matematica;

3) relatiile si actiunile sociale prezinta interes pentru sociologie numai in calitatea lor de "operatori specifici si formalizati" care confera caracter deductiv investigatiei sociologice si sociologiei ca stiinta;

4) logica sociologiei urmeaza logica genezei si dinamicii structurilor sociale existente in spatiul social, iar "operatorii formali ai sociologiei deriva din structurile societatilor, cel putin in masura in care operatorii logicii matematice sunt elaborati pornind de la dezvoltarea reala a comportamentului uman, colectiv sau nu";

5) conjuncturile reale si istoria evenimentiala nu trebuie sa fie prezente in raza de actiune a operatorilor decat ca "referenti antecedenti". Concret: logica cercetarii sociale nu trebuie sa fie influentata de continutul proceselor sociale, ci doar de sensul si semnificatia comunitara a lor, raportate la cadrele obiective ale spatiului social;

6) diagnoza sociala nu se substituie an nici un moment deciziei, ci ofera doar sugestii calificate pentru alternative decizionale realiste;

7) sociologia "ia pulsul" evolutiei sociale reale, in timp ce politica intervine in mod nemijlocit asupra structurilor sociale antrenand oamenii in "crearea unor civilizatii experimentale". Acuratetea interventiei si eficienta preliminata a "experimentului social" depind, insa, de pertinenta diagnozei sociologice care s-a dovedit a fi indispensabila pentru societatile moderne;

8) diviziunea muncii din societatile scientist-thnocratice impune trecerea de la logica rationalista generata de structurile sociale "binare" (de clasa, ale capitalismului clasic), la o logica pluralista, de tip dialectic, construita pe structura sociala polivalenta a realitatii contemporane. Domeniul logico-matematic trebuie extins si asupra contradictiilor in care "logica matematica a dechis caile, poate cele mai interesante ale analizei sociale"198.

Aceasta "extensie" este imperios necesara in primul rand pentru ca realitatea sociala careia ii ssunt imanente contradictiile, nu poate fi cunoscuta prin enunturi al caror criteriu de adevar este non-contradictia. Adevarul logic trebuie sa fie pus in concordanta cu adevarul social mai intai prin acceptarea faptului conform caruia logica rationalista occidentala, nu este decat o forma posibila, de structurare a gandirii umane, care a mai cunoscut si logica asiatica, de exemplu, chineza si indiana, care a supravietuit fenomenelor de mondializare pe care le-a promovat industrializarea. Acceptarea, si sub aspectul logicii, a pluralismului lumii contemporane este o necesitate obiectiva mai ales acum cand incercarile de formalizare a logicii hegeliene au esuat prin opera lui P.Dubarle (tentativa de reducere a logicii lui Hegel la algebra lui B. Boole), a lui J. Gorren (tentativa de reducere a sistemismului lui G Boole la un caz limita al triadei hegeliene prin recurgerea la empirismul logic), a lui L. Apostel (care a dovedit incompatibilitatea principiilor hegeliene cu principiile ciberneticii). Cat il priveste pe K. Marx, acesta, considera P. Naville, prin ignorarea calculului probabilitatilor si a statisticii matematice a ramas la nivelul unei "algebre generale a raporturilor de productie . care nu este destinata decat formalizarii unei serii de raporturi, nu si calcularii ei; este vorba, mai curand de aritmetica decat de algebra sau logica, deoarece se refera la raporturi intre marimi numerice"199.

In prezent, insa, societatea scientist-tehnocratica este profund diferita de cea a lui Marx si se caracterizeaza prin faptul ca "raporturile sociale de azi s-au generalizat si diversificat intr-o asemenea maniera, incat mijloacele matematice ale masurarii lor, valide catre anul 1850, trebuie sa fie astazi dezvoltate prin instrumentele de azi, inca si mai puternice. Altfel spus, extensia domeniului matematico-logic la structuri inca neidentificate in epoca lui Marx si Engels (si, uneori existente deja, dar ignorate de ei), devine singura capabila sa analizeze structurile economico-sociale, si mai mult chiar, sa le poata anticipa evolutia. Si tocmai in domeniul contradictiilor se pare ca logica matematica a deschis caile cele mai interesante ale analizei sociale"200.

Contradictiile sociale, care particularizeaza inconfundabil spatiul social, au relevanta la nivelul claselor sociale. De aceea, pentru a ajunge la semnificatia autentic sociologica a contradictiilor, trebuie mai intai sa consideram clasa (sociala) ca fiind in aceeasi masura si obiect al logicii claselor ca o logica a relatiilor: "clasele (multimile)sunt relatii, pentru ca ele isi datoreaza particularitatea unui tip determinat de relatia ierarhica sau de ordine, tip indicat prin functiile predicationale"201.

O astfel de acceptiune a clasei permite depasirea irelevantei clasificarilor numerice prin clasificari logice de relatii, respectiv tratarea lor drept"clase de relatii care pot fi aplicate oricarei structuri sociale ce comporta aceste relatii"202. Sociologia viitorului va fi o "logica a relatiilor sociale, fie nu va fi de loc !".

Ca logica a relatiilor, sociologia permite atat "indepartarea dilemei in care ne inchid formalistii si empiristii, dilema alegerii antre adevarul formal si haos"203, cat si abordarea, cu pertinenta stiintifica a claselor sociale ca "simultan reale si formale, gratie transformarilor succesive ce respecta o structura de relatii invariante, modificand doar expresia acestor relatii" .

In acest context, se impune urmatoarea concluzie: sociologia nu poate ajunge sla adevarul social decat daca se sprijina pe o teorie stiintifica a claselor sociale. O astfel de teorie nu este posibila decit prin formalizarea logica a intregului spatiu social, fapt care nu se poate realiza decat prin reconstructia sociologiei ca stiinta sociala cu aportul descoperirilor din matematica si logica moderna. Disociinu-se de confuziile generate deesecurile amintite anterior, P. Naville face cateva precizari de fond: "noua sociologie fructifica doar aplicarea matematicii la studiul fenomenelor sociale; nu de matematici aplicate stiintelor sociale este vorba, ci de matematici care se aplica acestora"205, iar masurarea are sens, numai cand se aplica relatiilor acestea fiind, comportamentele reperabile ale multimilor sociale concrete.

Privite in structura lor binara, relatiile isi releva caracteristicile de reflexivitate tranzitivitate si reciprocitate, permitand renuntarea la cauzalitatea traditionala (determinista) in favoarea unei cauzalitati intemeiate pe implicatia logica, aceasta fiind forma de cauzalitate sociala prin care complexitatea contradictiei sociale poate fi redusa la opozitii simple, la diferente si "alternative sociale complementare". In acest scop P. Naville propune "o algebra productivista, o inlantuire de cresteri care comnina aleatorul cu determinatul" .

Din punct de vedere practic, "este mai productiv pentru cercetarea concreta sa abordam complexiatea spatiului social pe baza principiului realismului claselor sociale" conform caruia clasele sociale, in calitatea lor de sisteme de relatii se gasesc ierarhizate pe trei niveluri:

1) realismul naiv sau empiric, care defineste acceptiunea calsei sociale in cadrul cunoasterii spontane;

2) realismul de ordinul al doilea reflecta sistematizarea componentelor prin intermediul distributiilor statistice, al sociogramelor, al modelelor functionale;

3) realismul superior vizeaza identificarea structurilor in care opereaza gruparile sociale.

Prin intermediul "algebrei productiviste", contradictiile pot fi localizate pe o scala care relativizeza antagonismele, multiplu conditionate, facandu-le comparabile si comensurabile ca intensitate si ca areal.

Modelul reductiei contradictiei il ofera logica "unde aceste implicatii slabe reduc contradictoriul la situatii in care el dispare in avantajul variatiilor proportionale imprecise"207. In cadrele operationale ale logicii, contradictia antagonista de tipul A U A se transforma intr-o opozitie simpla de tipul A U B. consolidarea statutului stiintific al sociologiei se va putea face conjugand atat realitatea contradictorie a faptelor sociale cat si necesitatea non-contradictorie a enunturilor in acele logici care:

a) limiteaza calculul logic la ceea ce poate inregistra limbajul;

b) privesc forme particulare de enunturi sau procedee empirice precum: logicile neclasice, polivalente, modale, logica conversatiei (Wittgenstein), logicile actiunii, indeosebi praxiolgia.

In concluzie, P. Naville distinge trei tipuri de sociologii care coexista in lumea contemporana:

1) sociologiile formale in care sistemele si modelele se bazeaza pe analize intreprinse cu aportul limbajelor strict formale derivate din cel al logicilor modale. Acest tip de logici au drept limite faptul ca nu trateaza decat situatiile generale, susceptibil de a fi formalizate, fiind inoperabile in cazurile particulare ale contradictiilor si opozitiile dintre diferitele componente ale sistemullui social global.

2) Sociologia practica, ca sociologie a structurii sociale concrete, cuprinde trei ramuri: a) informatia, datele, anchetele, ipotezele; b) planuri, proiecte, experimente si perspectivele executarii acestora; c) moduri de raelizare practica a acestor planuri, metodologia elaborarii si aplicarii lor;

Sociografia isi restringe aria de investigatie la culegerea de date brute, descrieri, masuratori si statistici elementare.aportul conjugat al sociologiei practice si al sociografiei poate conduce catre surprinderea contradictiilor sociale reale, dar nu aceasta este realitatea care ar trebui sa polarizeze 'sociologia stiintifica'. Sociologia stiintifica este, inca, un deziderat care poate devenu realizabil prin reconstructia logica propusa de P. Naville care avertizeaza ca aceasta nu se confunda cu logica socialului. De aceasta s-a ocupat R.Boudon.

Apreciat indeosebi pentru originalitatea cu care a particularizat in sociologia cantitativa franceza metodologia empirismului american, Raymond Boudon208 s-a impus in sociologia contemporana prin lucrarile privind logica socialului.

Valorificand eforturile lui P.Naville de a reconstrui fundamentele logice ale sociologiei, R. Boudon este cel ami important sociolog contemporan care a reusit sa elaboreze o perspectiva sociologica asupra logicii socialului, respectiv o imagine coerenta a articularii tuturor componentelor spatiului social in geneza si functionalitatea lor naturala. Acceptand definirea societatii ca sistem de interactiune , R.Boudon face distinctia intre analiza functionala, prin care intelegem investigarea unor subsisteme ale spatiului social, si analiza functionalista care defineste funcsionalitatea intregului sistem social.

In acest context, opereaza o alta distinctie: aceea dintre interactiune si interdependenta. Prima este caracteristica formelor sociale organizationale, la nivelul carora sistemele functionale de interactiuni se concretizeaza sub forma structurilor de rol. 'Atomul logic' al acestora este 'actorul' individual care genereaza, practic, toate sistemele de interdependenta. Prin sistem de inerdependensa se inselege aceea componenta a spatiului social care produce 'un efect care nu este explicit cautat de agentii sistemului, si care rezulta din situatia lor de interdependenta' .

Interdependenta este caracteristica 'sistemelor de interdependenta' din spatiul preorganizational unde genereaza comportamente colective sub forma 'efectelor de agregare sau de emergenta'. La nivelul acestora 'atomul logic' este 'agentul' individual. Interdependenta se manifesta practic sub forma unei interactiuni transfunctionale care poate avea trei tipuri de efecte:

de intarire a interactiunii prin consolidarea relatiilor functionale;

de stabilire s interactiunii;

de inovatie ca urmare a trecerii la o noua calitate a relatiilor functionale.

Aceste efecte antreneaza si contradictia sociala ca rezultat al opozitiilor multiplu conditionate intre subsisteme si intre agenti.

Prezenta contradictiilor indica faptul ca s-a ajuns la un punct al evolutiei in care schimbarea este iminenta. In locul unei teorii generale a schimbarii sociale, R.Boudon propune o teorie analitica a schimbarii considerata a fi singura care poate fi asociata cercetarii sociologice.

Potivit acestei teorii analitice a schimbarii sociale procesele de schimbare din interiorul sistemului pot fi clasificate in functie de : a) relatiile cu mediul inconjurator; b) de sistemul de referinta; c) 'iesirile' sistemului. Analiza schimbarilor din interiorul sistemului mentine in orizontul de competenta al sociologiei posibilitatea unui diagnostic precis sau, in cele mai rele cazuri, foarte putin controversabil.

Aspiratia de abordare a schimbarii sistemului excede compententa sociologiei, si puterea aparatului sau conceptual si metodologic. Avand, insa, in vedere 'iesirile' sociologia poate contribui laq clasificarea proceselor de schimbare in trei categorii:

proces de schimbare repetitiva atunci cand retroactiunile dintre 'iesirile ' spre sistem sunt blocate complet sau obturate;

schimbarea cumulativa in situatia in care 'iesirile' reactioneaza fata de sistem, sistemul percepe aria efectelor si-si consolideaza capacitatea de reactie;

transformarea sociala defineste situatia cu totul speciala in care retroactiunea afecteaza si mediul inconjurator, nu numai sistemul insusi. Transformarea sociala, la randul sau, se manifesta in practica prin doua categorii de mecanisme: a) 'apelul la mediul inconjurator' prin care 'avocatii' agentilor sistemului de interactiune (partide politice, grupuri de initiativa, presa) transforma sistemul in functie de cerintele mediului; b) mecanisme conflictuale intergrupuri. Acestea devin manifeste atunci cand sistemul de interactiune a comis agresiuni substantiale fata de mediu, iar acestea trebuie sa fie sanctionate de agentii care au functia de aproteja mediul.

Pentru ca o transformare sociala sa fie eficienta, ea trebuie sa respecte normele logicii transformarii prin intermediul careia 'echilibrul invizibil' confera sens si stabilitate dinamicii sociale reale. Logica socialului pe care o construieste un model 'ideal' de societae comporta, deci, urmatoarele secvente: agentul, prin interactiunile sale produce efecte de agregare sau de emergenta, care se concretizeaza in aparitia structurilor sociale ca sistem de interactiuni. In cadrul acestor sisteme apar diferentierile de rol si structurile de rol, care confera agentului calitate de 'actor' direct implicat in generarea si orientarea ionterdependentelor functionale dintre subsistemele sistemului social global.

Implicat in mentinerea potentialului functional al sistemului, actorul cumuleaza in egela masura prerogative praxiologice in realizarea transformarilor sociale pe baza unei 'logici imanente' care asigura echilibrul 'invizibil al spatiului social'.Rationalitatea sociala, atat de des invocata, este mai degraba imposibila, deoarece in practica sociologii intalnesc doar incercari de rationalizare prin intermediul traditiei, a obiceiurilor, sau a autoritatilor. Acesti factori sociali sunt, in realitate, nu forme ale rationalitatii sociale, intrucat nu se pot supune criteriilor obiective ale rationalitatii, ci formelor de mentinere a irationalitatii. Ele trebuie considerate numai 'umane', nu si performante, deoarece sistemele de interactiune sunt singurele produse sociale 'logice'. Totusi, si acestea, in practica sociala antreneaza, uneori, efecte emergente (non-logice) pe care R. Boudon le numeste 'efecte perverse' .

Logicitatea sau rationalitatea sitemelor de interactiune este conferita de gradul lor de organizare. Disputa dintre optiunile pentru aspectele cxantitative sau calitative ale cercetarii socilogice, dintre obiectivismul sau subiectivismul cercetarii reprezinta, in mod real, false probleme de importanta doar teoretica, deaorece actiunile oamenilor au loc in conditii de incertitudine. Or, 'incertitudinea explica de ce deciziile pe . termen lung pot fi rareori considerate ca rationale . Structura situatiei il incita pe agent sa le determine in functie de gusturile sale actuale si nu atat in functie de consecintele indepartate ale deciziei sale' .

Avand in vedere aceste aspecte, logica calsica de tipul 'daca A atunci B' va trebui inlocuita in sociologie print-o 'teorie a implicatiilor slabe, bazata pe calculu propozitiilo de tipul 'daca A, atunci adesea B' care permite operarea cu termeni 'frecvent' si 'rar'. Masurarea frecventei permite realizarea unei 'scalari a intensitatii' relatiilor dintre fenomenele sociale pornind de la independenta lor absoluta, trecand prin implicatiile slabe si terminand cu relatiile cauzale' . 'analiza cauzala nu poate fi altceva decat analiza de implicatii' .

In acest context, este mult mai normal sa consideram ca observatorul social trebuie sa se raporteze la obiectul sau de cercetare in aceeasi maniera cu observatorul din stiintele naturii, adica nu plecand de la teorii generale despre natura, ci plecand de la explorarea analitica a componentelor, trecand prin intelegerea locului si rolului fiecaruia in ansamblu, pentru a se ridica la orizontl de cuprindere a explicatiei. Sociografia nu poatew fi exclusa ca faza a cunoasterii sociologice, dar nici nu trebuie considerata ca suficinta in economia demersului sociologic. Ea este o secventa necesara in descrierea ariilor de functionalitate a fenomenului supus studiului, si in evaluarea efectelor. La adevaratele cauze se ajunge numai prin explicatia sociologica.

Inlaturarea confuziilor dintre descriere si explicarea fenomenelor sociale este posibila prin parasirea holismului metodologic si trecerea la individualismul metodologic deoarece dezvoltarea metodelor 'nucleare' de investigare si perfectionarea tehnicilor sociologice contemporane a demonstrat o relevanta mai mare la nivelul aspectelor microsociale: 'Astazi ambitiile sociologilor sunt, in general, mai modeste.' Date fiind posibilitatile instrumentelor de care sociologul dispune, analiza sociologica moderna vizeaza mai degraba sa repereze logica shimbarii in sistemul de interactiune de dimensiuni suficient de restanse pentru a putea fi abordabile, decat sa prezica schimbarea societatilor pe termen lung' .

Individualismul metodologic 'este un principiu al cercetarii sociale care stipuleaza ca faptele, fenomenele, procesele sociale trebuie sa fie explicate in termenii datelor despre persoanele umane individuale. Indivizii sau actorii individuali implicati in sitatiile interactionale sunt 'atomi' logici ai analizei sociologice, referintele prime si ultime ale oricarei cercetari sociale. Sociologul nu analizeaza 'agregatele' sociale, adica, totalitati postlate care sunt insuficient delimitate in timpul si spasiul social sau care nu dispun de organe reprezentative. De exemplu, propozitia 'tara X nu respecta normele de drept international si se deda la actiuni razboinice' are, din punct de vedere al individualismului metodologic, sens teoretic, intrucat subiectul propozitiei desemneaza un 'actor policefal' (guvrnul) implicat in mecanismul deciziei colective.

Adica, in acest caz, se face referinta la o 'totalitate' sociala bine determinata care dispune de reprezentativitate definita social.

In schimb propozitia 'clasa muncitoare din tara X este impotriva angajarii in actiuni razboinice', nu are sens, intrucat nu se refera la un 'agregat' sau 'conglomerat' de persoane fara reprezentativitate si nedelimitat social si spatio-temporal'218.

Premisele teoretice ale individualismului metodologic au fost rezumate219 astfel:

constituenti primari ai lumii sociale sunt persoanele individuale;

indivizii umani se manifesta prin actiuni si interactiuni sociale;

actiunile sunt purtatoare de semnificatii, iar in interactiuni au loc negocieri intre indivizi privind schimburile de semnificatii pentru a ajunge la statuarea si urmarea unor reguli sau norme;

actiunile individuale sunt mai mult sau mai putin conforme cu dispozitiile (motivele, asteptarile, anticiparile) si intelegera particulara a situatiilor sociale;

situatiile sociale complexe rezulta dintr-o configurare particulara a indivizilor lor, a interactiunilor, negocierilor si regulilor instituite si se constituie in anumite conditii de mediu social;

fenomenele sociale transindividuale, organizarea institutionala a societatii nu pot fi explicate decat dupa ce am ajuns la o intelegere, descriere, definire adecvata a fenomenelor sociale generate individual.

In rezumat, preciza W. Weaver, 'individualismul metodologic orienteaza cercetarea catre 'complexitatile dezorganizate', in timp ce holismul metodologic postuleaza necesitatea investigarii 'complexitatii organizate' adica a relatiilor multiple dintre obiectele sistemelor structurate sau structurabile'.

In timp ce primul a fost utilizat in cercetari la nivel microsocial, cel din urma a fost utilizat pentru orientarea cercetarilor la nivel macrosocial (p.155).

Cu aceste precizari de ordinteoretico-metodologic, R.Boudon, atasat din convingere ideii conform careia valabilitatea principiilor sociologice nu poate fi evaluata decat 'in act', ofera un exemplu de operationalizare matematica a 'logicii socialului' prin studiul referitor la egalitatea 'sanselor sociale'prin raportare la mobilitatea sociala.

Ca ipoteza de lucru s-a avut in vedere verificarea faptului daca se poate sau nu vorbi de o mobilitate sociala reala in conditiile mentinerii unor structuri economice si educationale inegalitare.

Intraga litaratura dedicata acestei probleme a supraapreciat importanta factorului 'mostenire culturala' considerand ca diminuarea acestuia prin cresterea ratei de scolarizare va atenua inegalitatea educationala, iar aceasta, la randul sau, va contribui la diminuarea inegalitatii sociale. In concluzie, o mobilitate educationala conjugata cu o mobilitate sociala poate contribui la egaliatea efectiva a sanselor.

Abordand aceeasi problema prin circumscrierea ei realitatilor societatii post-industriale, R. Boudon se delimiteaza de concluziile teoriilor deja existente pe acesta problema pe motivul ca 'toate teoriile mobilitatii educationale presupun comportamentele indivizilor ca fiind determinate de functia de reproducere a sistemul social' dar aceste aspecte nu pot fi verificate empiric. De aceea, R. Boudon construieste un 'model sintetic', aplicat la 'tipul ideal de societate' (societatea industriala dezvoltata) poate verifica prin simulare (cvasiexperimentare) influenta tuturor factorilor care au impact asupra inegalitatii sociale.

Spre deosebire de importanta factorului 'mostenire culturala', supraevaluat in cercetarile empirice, prin simulare la nivelul modelului sintetic se observa ca 'pozitia sociala' este aceea care produce inegalitatea.

BIBLIOGRAFIE

1). R.Boudon: La inegalite des chances. La mobilite sociale dans les societes industrieles, Parsi, Armand Colin, 1973

2). M. Young: The rise of meritocracz (1870-2033), London, Penguin Gooks,1979

3). R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979.