Efectele psihologice ale divortului

EFECTELE PSIHOLOGICE ALE DIVORTULUI

. Caracteristici psihologice ale situatiei de separare si divort

Divortul reprezinta o experienta foarte dureroasa. ea inseamna pierderea celei mai importante relatii. El poate fi primit cu furie. De cele mai multe ori divortul impovareaza persoanele implicate cu schimbari si decizii care sperie cu noi responsabilitati, greutati financiare, intrebari de genul 'Ce vreau sa . s.a.m.d.

Cel care paraseste, cu alte cuvinte partenerul rejectiv, este uneori putin stresat decat cel 'parasit', dar acest lucru nu este intotdeauna adevarat (Baumeister si Wotman (1992)) arata ca partenerii rejectivi se simt primii vinovati, se simt lipsiti de ajutor sau jenati. 'Abandonatul' nu este cel vinovat pentru ruperea relatiei, dar este ranit si se simte rusinat de faptul ca este abandonat.

Conflictele maritale pot data din ultimele luni inaintea divortului sau pot sa fi debutat cu multi ani inainte si in acest caz, distresul emotional s-a instalat cu multe luni in urma. De fapt, desi oamenii se asteapta sa se simta mai bine imediat dupa divort, in unele cazuri, cel mai greu moment este primul an dupa divort. Pe parcursul primului an dupa separare, 73% dintre femei si dintre barbati considera ca divortul a fost o greseala (Hetherington, Cox Cox, 1985). Jumatate dintre barbati si 2/3 dintre femei declara ca s-au simtit mai multumiti de viata abia dupa cinci ani de la divort.

Se presupune ca timpul vindeca toate ranile, dar acest lucru nu este neaparat valabil. In cazul divortui, durerea provocata de pierderea partenerului fiind foarte persistenta. 10 ani dupa divort 40-50% dintre femei si 30-40% dintre barbati raman inca foarte furiosi pe fostul partener si se simt respinsi si exploatati (Wallerstein, 1986). Femeile peste 40 de ani reprezinta mai ales dificultati de acomodare. Ele au mai putine sanse de a se recasatori (28%), au un venit necorespunzator (50%) si se simt singure sau prezinta depresie clinica (50%). Dupa 10 ani de la divort, doar In 10% din cazuri, viata se imbunatateste pentru ambii parteneri, in 27% dintre cazuri, ambii parteneri au o calitate a vietii mai redusa, iar in 63% dintre cazuri, unul dintre parteneri are o viata mai buna, pe cand viata celuilalt este la fel sau mai rea. In aceste cazuri, partenerul mai putin favorizat este femeia (55%), mai ales femeile de 20 si 30 ani.

Desi indivizii sunt diferiti, cei mai multi adulti au nevoie de 2 sau 3 ani pentru a se adapta la schimbarile pe care separarea si divortul le antreneaza. Persoanele care se ciocnesc in aceasta perioada si de alte probleme, cum ar fi pierderea slujbei, (;) boala, vor avea nevoie de mai mult timp.

Aproximativ 75% dintre femeile divortate si 85% dintre barbatii divortati se recasatoresc. Jumatate dintre ei se casatoresc in primii trei ani. Cea de-a doua casatorie are un scor inca si mai ridicat - in jur de 60%.

Oamenii se recasatoresc din aceleasi motive complexe care l-au determinat sa se casatoreasca. Este o a doua sansa de a fi fericit. Indivizii considera ca de data aceasta au mai multa experienta si vor alege mai bine partenerii a doua oara.

In majoritatea cazurilor, oamenii care divorteaza sunt oameni obisnuiti supusi unor presiuni neobisnuite. Modul in care un individ se poate descurca cu succes dupa divort depinde in mare masura de nivelul lor bazal de functionare psihica. Cei care sunt mai vulnerabili, vor avea dificultati mai mari in a se descurca cu stresul divortului.

Probabil ca cele mai triste si mai dureroase situatii printre cuplurile divortate aflate in impas sunt cele in care unul sau ambii soti raman puternic atasati de partenerul lor. In aceste cazuri, cuplurile continua sa caute sa se impace, dar descopera ca expectantele lor sunt dezamagitoare si sperantele lor sunt in mod repetat distruse.

Tulburarile de tipul depresiei si anxietatii sunt prezente in numeroase cazuri. Johnston si Campbell descriu 'vulnerabilitatea narcisica' a indivizilor care divorteaza. Pentru multi, divortul implica o amenintare la adresa propriei stime de sine si a elementelor centrale ale imaginii de sine ca sot sau parinte. Drept urmare, ei au nevoie sa salveze aparentele. In timp ce unii traiesc experienta divortului ca pe o scadere a stimei de sine, altii o traiesc ca un atac

absolut umilitor asupra sinelui. Gradul in care indivizii se simt amenintati depinde de nivelul vulnerabitatii lor narcisice, adica forta si adecvarea integrarii, presepararea self-identitate. Cei doi cercetatori au descoperit ca 45% dintre cei studiati au fost usor perturbati la nivelul narcisismului, 37% au fost afectati moderat si 9% au cunoscut perturbari grave ale narcisismului.

In conditiile in care sunt vulnerabilizati ca urmare a unei stime de sine scazuta sau supraevaluata, cei perturbati mediu din punct de vedere al narcisismului se simt abandonati, tratati fara respect, devalorizati si cauta recunoastere si validare din partea celorlalti. Multi asemenea soti prezinta fantasma reparatorie ca, daca partenerul ar 'face ceva' (pentru a-i valoriza), 'totul ar fi mai bine'; nu s-ar mai simti 'atat de furiosi'. Controlul nemultumirilor lor este adesea dificil, pana in momentul in care aceste nevoi narcisice sunt satisfacute sau inlocuite. Daca partenerul le refuza respectul sau confirmarea lor deschisa, sotii mai putin perturbati din punct de vedere narcisic se orienteaza spre cei din jur, pentru a le fi recunoscute sentimentele, validata justetea punctelor lor de vedere si faptul ca nu au esuat ca mame, barbati sau femei si ca nu merita respingerea sau minimalizarea lor ca persoane.

Timpul nu este intotdeauna un vindecator pentru ranile sotilor divortati.

Wallerstein a observat ca 1/3 dintre cuplurile studiate se confruntau inca cu aceeasi intensitate dupa zece ani de la divort.

3.2. Divortul ca sursa de stres

Separarea maritala si divortul pot fi doua dintre cele mai dificile evenimente din viata unui adult.

Cea mai mare parte a stresului psihic uman provine din trei surse: sarcinile zilnice si responsabilitatile care trebuie reorganizate; pierderea unor relatii si posesiuni importante; nevoia de a-si stabili o noua identitate ca individ.

Se poate vorbi despre existenta a trei tipuri de stres negativ:

1) cel al sarcinii de dezvoltare, comuna tuturor oamenilor; aceasta este programata in biografia noastra si se manifesta atunci cand invatam, inca bebelusi fiind, sa dormim noaptea si sa fim treji ziua; atunci cand incepem scoala, descoperim sexualitatea si ne formam identitatea in adolescenta etc.

2) cel de-al doilea stres decurge din evenimente critice (cum ar fi moartea unei persoane iubite, pierderea unui obiect important etc.);

3) cel de-al treilea decurge din evenimentele cotidiene.

Stresurile negative nu sunt legate doar de perioada post-divort, ci pot aparea si pe parcursul casatoriei. Aceste stresuri se disting prin previzibilitatea lor, prin gravitatea si empatia care le acompaniaza. Empatia se manifesta, in general, atunci cand unul dintre partenerii unui cuplu este supus unei sarcini de dezvoltare sau unui eveniment critic. Empatia se manifesta, insa, mult mai putin in cazul tracasarilor cotidiene. De exemplu, daca unul dintre parteneri vine acasa iritat, pentru ca nu si-a realizat scopurile, celalalt partener nu va fi foarte multumit: va avea o intelegere redusa pentru stresul celuilalt si proasta dispozitie a acestuia nu i se va parea justificata. Daca, insa, unul dintre parteneri isi pierde slujba, lucrurile stau cu totul altfel.

Stresul diminueaza satisfactia conjugala pe termen lung. Dintre agentii stresori, cel mai mare impact il au neplacerile cotidiene, care se dovedesc cele mai destructive pentru functionarea unui cuplu.

Stresul conduce la o sporire a sanselor de divort. El corodeaza relatia intima intr-un mod subtil, fara ca cei doi parteneri sa sesizeze acest lucru.

Stresul diminueaza semnificativ comunicarea in cuplu. Atunci cand vorbim despre sursele de stres care caracterizeaza fenomenul divortului, putem diferentia o serie de asemenea surse:

1. Restructurarea vietii de familie; sarcini gospodaresti; probleme financiare; relatii cu familia extinsa si cu prietenii; roluri si responsabilitati parentale.
2. Pierderea sotului; securitatii; vietii de familie; relatiei sexuale.

3. Schimbarea; a fi singur din nou;

Intrebari de genul: Cine sunt? Ce vreau sa fac cu viata mea?

=> Restructurarea familiei

Pentru majoritatea cuplurilor cu copii, un divort nu inseamna sfarsitul familiei. In schimb, inseamna ca familia trebuie sa-si restructureze modul in care se rezolvau sarcinile casnice, problemele financiare, rolurile parentale si relatiile cu familia extinsa si cu prietenii. Aceasta reorganizare poate crea mult stres.

=> Sarcinile casnice

Sarcini cum ar fi curatenia, gatitul si cumparaturile trebuie schimbate.

Fiecare parinte trebuie sa-si asume sarcini care anterior erau impartite de catre doi adulti, situatie in care se pot simti depasiti.

=> Finantele familiei

Aranjamentele financiare trebuie reorganizate, ceea ce genereaza foarte mult stres si tensiune intre parinti. Finantele pot deveni o sursa majora de furie.

=> Rolurile parentale

Daca un parinte era cel care asigura siguranta financiara a familiei si celalalt era cel care se ocupa predominant de copil, dupa divort, fiecare parinte trebuie sa acopere ambele roluri. Parintii trebuie sa raspunda numeroaselor intrebari legate de ingrijirea copilului: Cine va sta acasa atunci cand copilul este bolnav? Cine va pleca mai devreme de la servici pentru a duce copilul la medic?

=> Relatiile cu familia extinsa si cu prietenii

Interactiunea cu familia extinsa si cu prietenii trebuie reconsiderata.

Membrii familiei pot lua partea unuia sau altuia dintre parteneri, pot rupe relatiile si acest lucru va constitui pierderea unor surse importante de sprijin si confort pentru unul dintre parteneri.

=> Pierderea unor relatii, posesiuni si vise importante

Oricine are nevoie de iubire, securitate, apropiere si sentimente de apartenenta, care provin din relatiile cu ceilalti. Casatoria este una dintre cele mai importante relatii. Pierderea ei cauzeaza cea mai mare parte din stresul si tulburarea emotionala a divortului.

Nu toti indivizii traiesc cu aceeasi intensitate pierderea, in acelasi mod sau in acelasi timp. Unii oameni experimenteaza pierderea intimitatii atunci cand realizeaza ca relatia s-a incheiat. Pentru altii, ideea de separare poate fi insuportabila si se agata de speranta ca relatia poate fi salvata. Alte pierderi care rezulta din separare si divort contribuie la pierderea de catre persoana a sentimentului de securitate si a starii de bine. Desi nu realizeaza acest lucru, multi oameni se ataseaza de un mod de viata, de o casa si de anumite obiecte, de animale si de contactul zilnic cu copiii.

=> Schimbarea identitatii

Divortul reprezinta o criza care afecteaza grav identitatea unei persoane.

Indivizii isi pierd rolul de sot sau de sotie. In acelasi timp, ei trebuie sa regandeasca schimbarile care vor 'avea loc in rolurile lor de parinti, profesionisti si ingrijitori ai cuiva. Oamenii sunt prinsi adesea cu garda jos atunci cand trebuie sa raspunda unor probleme cu ar fi: 'Cine sunt?'; 'Ce vreau sa fac cu viata mea?'

~=>Detectarea simptomelor personale de stres

Oamenii dezvolta modele de gandire, de simtire si comportamentale care semnaleaza aparitia stresului. Printre aceste semne ale aparitiei stresului, trebuie luate in considerare:

schimbari comportamentale: plans, indepartarea de ceilalti, agresivitate, consumul abuziv de substante (droguri, alcool, tutun, mancare), agitatie, epuizare, insomnii, somn agitat, alte schimbari emotionale, tristete, vinovatie, depresie, anxietate, tensiune, iritabilitate, oboseala, teama, dispozitie proasta s.a. ganduri si sentimente generate de stres: ideea ca nu se poate descurca in aceasta situatie, sentimentul de teama fara un motiv anume, teama de orice, teama ca se va intampla ceva rau, teama ca va ceda, ingrijorare care revine obsesiv, parere proasta despre propria persoana, o imagine negativa asupra lumii, sentiment permanent de plictiseala, incapacitate de a se concentra, cosmaruri, sentiment de neajutorare, de disperare, incapacitate de a lua decizii, confuzie, auto-blamare s.a.

Ca orice forma de stres, stresul legat de divort are o serie de efecte, care, in aceste conditii, sunt predominant negative. Cox si colab. (1979) au descris cateva efecte severe asupra celor care s-au separat recent sau care au divortat, precum si asupra celorlalte persoane implicate in situatia creata de divort:

a) retragerea intr-o stare de singuratate si de autocompatimire si depresie. Durerea este atat de intensa, incat pot aparea ganduri de sinucidere. In aceste situatii, este necesar ajutorul profesional. Pentru cei mai multi, momentele cele mai dificile sunt primele cateva luni dupa divort. Pentru acesti indivizi este important sa ramana activi social si sa iasa cu prietenii.

b) intrarea intr-o noua relatie prea repede. Obsesia de a gasi un partener de sex sau a gasi partenerul perfect interfereaza adesea cu incercarea acestor persoane de a lua o hotarare inteleapta in ceea ce le priveste.

c) caderea in excese: de alcool, de droguri, sex, munca, mancare, cumparaturi etc;

d) Intoarcerea la fostul partener. Este o miscare tentanta, dar de obicei nebuneasca si nerealista, deoarece cel mai adesea nu merge, nefacand altceva decat sa prelungeasca durerea. Cea mai recomandata atitudine este aceea de a-si construi o noua viata.

e) resentimentele fata de fostul partener pot produce furie pentru multi ani. Aceasta stare poate afecta relatia cu copiii, cu fostul sot, sanatatea fizica si emotionala a persoanei si relatiile sale interpersonale, deoarece persoana este atat de inversunata, incat ceilalti o evita.

Gestionarea sentimentelor de durere si furie constituie o parte importanta a trairii divortului, dar persoana trebuie sa se descurce si cu fenomenul formal al procesului de divort, care este un moment neplacut, dar obligatoriu.

f) Efectele negative ale divortului (abandon, ostilitate nefericire) asupra copiilor.

Divortul se combina adesea cu alti factori, cum ar fi faptul ca partenerii nu se mai casatoresc niciodata, asa incat 70% dintre copii vor experimenta traiul cu un parinte singur. Wallerstein si Kelly (1980) au demonstrat faptul ca un divort poate fi extrem de traumatizant pentru copii. Adesea, au loc acuzatii si argumente de forta, in 25% dintre cazuri exista violenta fizica, eventual un parinte care paraseste casa (de obicei tatal). Copilul este despartit adesea de prieteni si mutat la alta scoala. Aproximativ 75% dintre copii se opun divortului parintilor. Pentru unii copii, viata dinaintea divortului nu parea atat de rea, deoarece parintii facusera eforturi de a ascunde copilului conflictele si de a-i mentine o aparenta de relatii bune intre parinti.

In general, multi copii, indiferent de varsta, prezinta un raspuns intens traumatic la conflictele dintre parinti: se tem de lupta dintre parinti si de un posibil abandon, simt adesea ca sunt responsabili pentru certurile dintre parinti si pentru plecarea unuia dintre parinti. Pe parcursul si dupa incheierea divortului, copiii, mai ales cei care au trecut printr-un proces de custodie, prezinta o varietate de probleme psihologice: soc, negare, probleme fizice, furie, panica, depresie, sentimente de vinovatie si auto-criticism, stima de sine scazuta si comportament antisocial. Jumatate pana la 2/3 dintre copii sufera asemenea efecte pe termen lung (Wallerstein, 1991; Amato & Keith, 1991).

Consecintele divortului sunt mai indelungate pentru copii decat se crede si se accepta (exista chiar un mit in acest sens: 'Oh, vor trece peste asta in cativa ani'). Efectele pe termen lung includ sentimentul ca lumea si orice relatie sunt nesigure, teama de intimitate, furie greu si prost controlata, depresie si probleme sexuale.

Wallerstein, Lewis & Blakeslee (2000) exprima in studiile lor teama ca se pune prea mult accentul pe nevoia ca parintii sa fie fericiti si liberi, in timp ce preocuparile pentru consecintele foarte serioase ale casatoriilor nefericite si ale divorturilor asupra copiilor sunt mult mai reduse. Multi parinti nefericiti opteaza pentru parasirea prin divort a unei familii in care nu se simt fericiti, in loc de a face un minim efort de a dobandi abilitati de a se descurca cu aceasta situatie. In aceste conditii, copiii sunt cei care platesc pretul cel mai mare.

3.3. Modalitati si strategii de coping la persoanele divortate

Studiile care au avut ca subiecti persoane divortate, au scos in evidenta faptul ca efectele divortului sunt foarte diverse si s-a pus intrebarea, legitima si importanta - pentru incercarea de a sprijini psihologic persoanele supuse stresului divortului - care sunt factorii care fac ca provocarile si stresurile asociate cu divortul sa fie suportate foarte bine de catre unele persoane, iar altora sa le produca nefericire si esec?

Raspunsul este ca exista factor; de risc si factor; protectiv, care opereaza fiecare in mod distinct. Acesti factori sunt prezenti permanent, dar obisnuintele zilnice ale familiei le modifica efectul. Pana cand nu se confrunta cu o criza asa cum este divortul, oamenii nu stiu cat de mari sunt rezervele lor emotionale si intelectuale sau ce talente si abilitati ascunse exista in ei.

Factorii protectivi includ:

. Maturitatea sociala, care consta in:

- abilitatea de a planifica viitorul;

- autocontrol, autoreglare;

- adaptabilitate;

- responsabilitate sociala.

Autonomie Nimic nu protejeaza complet impotriva stresorilor in primii ani de viata, dar oamenii autonomi, care pot trai absolut confortabil singuri si care sunt capabili sa ia decizii in mod independent, gasesc ca 'singuratatea' postdivort este destul de acceptabila si nu au dificultati in a se adapta la ea.

Locul Controlului Intern. Acesta se refera la simtul auto-suficientei si abilitatea de a fi proactiv si de a te ocupa singur de toate, in timp ce oamenii cu locul controlului extern tind sa se simta lipsiti de ajutor si sa cedeze.

Religiozitatea poate actiona ca o forma foarte puternica de retea de suport social si emotional.

Munca. Mai ales pentru barbati, este unul dintre cei mai puternici factori de sprijin si protectie impotriva efectelor stresului.

Suportul social. O noua relatie intima. Doar 15% dintre persoanele divortate care au o relatie romantica cu o alta persoana se casatoresc cu acea persoana dupa divort.

Factorii de risc majori sunt legati de personalitatea subiectilor:

- Personalitate antisociala;

- Impulsivitate;

- Neuroticism sau depresie;

- Atasament foarte puternic fata de fostul sot; 

- Promiscuitate;

- Implicarea in relatii sexuale intamplatoare, mai ales pentru femei;

Status socioeconomic: adultii cu un grad mai inalt de educatie tind sa fie mai putin deprimati, mai satisfacuti de vietile lor si mai buni parinti, inainte si dupa divort. Aceasta nu doar pentru ca ei sunt, de obicei, mai bogati, dar si pentru ca slujbele pe care le au le ofera o motivatie si o gratificatie superioara.

Pentru ca persoanele divortate sa poata face fata divortului, este foarte important ca ele sa faca eforturi pentru a cunoaste acele surse care provoaca stresul si pentru a-si constientiza, totodata, stilul de a se descurca cu ele. Uneori, dureaza destul de mult pana cand o persoana reuseste sa preia controlul asupra propriei vieti, prin controla rea mediului si a furiei si antrenarea unor abilitati pozitive de coping. Lucrul cel mai important este ca persoana sa mearga inainte.

Pentru adulti, posibilitatea de a face acest lucru implica trei sarcini de baza:

a) acceptarea divortului

Indivizii trebuie sa accepte faptul ca mariajul lor s-a incheiat si sa-si construiasca o identitate care nu ii leaga de fostul partener. Pentru ca acest lucru sa se poata realiza, individul trebuie sa fie convins ca nu mai merita sa investeasca in aceasta relatie.

Fostii parteneri trebuie sa stabileasca relatii amiabile. Acest lucru implica ca acestia sa realizeze ca o sicanare permanenta nu face decat sa creeze si mai multa sicanare. Odata realizat acest lucru, are loc o echilibrare a imaginii asupra relatiei. Un individ capabil sa-si ierte fostul partener pentru esuarea mariajului este capabil sa aprecieze ceea ce este bun la aceasta persoana.

Indivizii trebuie, de asemenea, sa-si recunoasca partea de vina in acest esec. Ei trebuie sa inceteze sa-si blameze fostul sot si sa analizeze cu onestitate propriul rol in cadrul relatiei. O asemenea auto-analiza include: amintirea motivelor care au dus la alegerea partenerului, acest lucru declansand mai departe o reconsiderare a expectantelor fata de viitorul partener;

acceptarea contributiei proprii la modelele destructive de comportament din cadrul mariajului, in asa fel incat aceste modele sa nu se mai repete in relatiile viitoare; explorarea modului in care experientele individuale de maturizare au jucat un rol in dificultatile maritale.

b) echilibrul intre statutul de persoana singura si parinte singur.

Indivizii trebuie sa gaseasca resurse pentru fiecare dintre aceste roluri.

Ei trebuie sa se simta competenti atat ca persoane singure, cat si ca parinti singuri.

c) stabilirea unor scopuri orientate spre viitor si nu spre trecut

Oamenii care se adapteaza bine sunt gata sa mearga mai departe. Ei incep sa aiba noi hobbyuri si activitati preferate, sau sa intre in noi relatii amoroase. In schimb, cei care nu sunt gata sa mearga mai departe, au nevoie de timp pentru a face munca de 'doliu' pentru pierderea sotului. Acesti indivizi nu-si precupetesc eforturile pentru ca relatie lor sa reinvie, fara a intelege ca aceasta s-a incheiat.

Exista, de asemenea, ca si in cazul oricarei forme de stres, o serie de strategii de a prelua controlul asupra propriei vieti. Aceasta este o cale de a reduce stresul aceasta recastigare a controlului se poate realiza in mai multe moduri:

- relaxare: sa stea intr-un loc linistit, fara a se gandi la nimic, sa asculte muzica, sa-si incordeze si sa-si relaxeze muschii;

- controlarea mediului in care traieste: programarea activitatilor, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa se grabeasca, stabilirea prioritatilor, indeplinirea pe rand a sarcinilor, consumul de medicamente doar la prescriptia medicului, capacitatea de a spune 'nu', echilibrarea muncii cu distractia.

- linistire:mananca mai lent, plimbare lent, vorbire lenta, ascultarea a ceea ce au de spus ceilalti, inceperea activitatilor devreme, odihna suficienta.

- controlarea furiei prin: discutarea cu un specialist a modului in care se simtea inainte de a-si pierde controlul, distantarea de o problema, pana cand se linisteste, activitati fizice pentru consumul de energie, respectarea dreptului celorlalti de a avea o parere diferita asupra unei probleme.

- programarea relaxarii: iesirile cu prietenii sau cu rudele in locuri indragite, practicarea sportului favorit, practicarea unui hobby, antrenarea intr-o ( activitate relaxanta) .

- intelegerea propriei persoane: discutarea, cu un prieten sau o rudelor de incredere, a sentimentelor si grijilor personale, construirea de relatii stranse cu oameni care o fac pe persoana sa se simta importanta si apreciata.