Personalitatea

Personalitatea

1.1 Definitii si abordari

Orice definitie a personalitatii este fragmentara; realitatea umana nu poate fi incorsetata in cadrele rigide ale unei formule. Termenul de personalitate deriva din persona, ceea ce se traduce prin masca. Este vorba de masca teatrala, purtata de actori pentru a interpreta personaje. Etimologic, personalitatea reprezinta o amplificare a caracteristicilor individuale ale personajului interpretat de actor (referinta la masca trimite la ceea ce apare la un subiect determinat). Aceasta semnificatie a ramas numai partial, in acceptiunea curenta a termenului, uneori cu o conotatie negativa sau ca o aluzie la impactul "carismatic" unor caracteristici definitorii, care adesea sunt mai curand in raport cu capacitatile de adaptare si afirmare sociala ale individului. Cu timpul, conceptul de personalitate si-a pierdut conotatia de aparenta pentru a reprezenta nu atat masca, cat persoana reala, cu particularitatile sale cele mai profunde.

Indiferent de cum anume este interpretata, ca realitate psihologica sau in calitate de concept, personalitatea ocupa un loc central in psihologie. Din punct de vedere teoretic, personalitatea este cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte notiuni psihologice.

Definitiile personalitatii (Perron, 1985, pp. 8), evidentiaza trei idei centrale : 1. ideea de globalitate : personalitatea este ansamblul caracteristicilor care permit descrierea individului si identificarea in raport cu alti indivizi; 2. ideea de coerenta : personalitatea este ansamblul organizat la nivelul caruia elementele componente se armonizeaza, interactioneaza si se completeaza reciproc. Postulatul coerentei este indispensabil studiului structurilor personalitatii, reliefand faptul ca personalitatea nu se reduce la o serie de elemente juxtapuse, ci este un sistem functional alcatuit din componente interdependente ; 3. ideea de permanenta in timp (stabilitatea): personalitatea este un sistem functional, a carui coerenta genereaza legi de organizare ce actioneaza permanent ; acest postulat fundamenteaza sentimentul de continuitate pe baza caruia se constituie identitatea personala si se asigura stabilirea relatiilor interpersonale. Cele trei caracteristici ale personalitatii: globalitatea, coerenta, permanenta, evidentiaza faptul ca personalitatea este o structura, cu o modalitate de organizare specifica. Definitiile teoretice ale personalitatii au cateva aspecte comune: 1. descriu personalitatea ca pe un anumit tip de structura sau organizare ipotetica, iar comportamentul poate fi organizat si integrat prin personalitate; 2. pun accentul pe nevoia de a intelege semnificatia diferentelor individuale;. 3. evidentiaza importanta abordarii personalitatii in termenii istoriei personale a individului sau a perspectivei in dezvoltare.

Cercetarile clasice evidentiaza prezenta a trei niveluri de analiza a personalitatii umane: 1. natura umana; 2. individul si diferentele de grup ; 3. unicitatea individului. Cercetarile contemporane (R. J. Larsen si D. M Buss, 2005) postuleaza sase domenii de cunoastere a naturii umane : 1) domeniul biologic ; 2) domeniul intrapsihic ; 3) domeniul dispozitional ; 4) domeniul cognitiv-experiential ; 5) domeniul social si cultural ; 6) domeniul optimei adaptari. Nicolae Mitrofan sustine ca tendinta actuala in cercetarile de psihologia personalitatii este de a inlocui modelul clasic psihometric, cu un model nou, si anume, teoria raspunsului la item (IRT). Autorul evidentiaza si o a doua teorie care castiga teren, in detrimentul psihometriei, si anume: teoria starilor sau trasaturilor latente. Aceasta teorie se centreaza pe stabilirea diferentelor dintre stare si trasatura. Spre deosebire de disciplinele traditionale care se concentrau fie doar pe diferentele interindividuale (psihologia diferentiala), fie numai pe cele intraindividuale (psihologia generala), teoria starilor si trasaturilor recunoaste printre atributele psihologice existenta atat a deosebirilor dintre indivizi, stabile in timp, cat si a schimbarilor intraindividuale (N. Mitrofan, 2001, pp. 72).

Personalitatea poate fi abordata din cel putin trei perspective: 1) filosofica, se refera la omul insusi, la esenta umana; 2) psihologica, ce poarta asupra persoanei, personalitatii, personajului, si; 3) socio-culturala, cand accentul se deplaseaza catre importanta elementelor sociogene din structura interna a individului: interiorizarea normelor si valorilor in procesul socializarii, insusirea "modelului cultural", formarea idealurilor, dezvoltarea constiintei. Integrand diversele abordari teoretice in conceptul de personalitate: abordarea psihologica - psihanalitica (interpretative si explicative), abordarea psihopatologica (fenomenologica si descriptiva) si abordarea bio-psiho-sociologica, se poate ajunge la definirea unui posibil model al personalitatii si a eventualelor sale tulburari

1.2 Teoriile personalitatii

Andrei Cosmovici (1992) grupeaza teoriile personalitatii in trei mari categorii: 1° teoriile trasaturilor; 2° teorii psihodinamice; 3° teoriile comportamentului (A. Cosmovici,1992, in C. Havarneanu, 2000, pp. 18). Situandu-ne intr-un acord partial cu aceasta divizare a teoriilor personalitatii si in stransa legatura cu obiectivele si ipotezele tezei noastre am propus o clasificare a acestor teorii in trei mari categorii : 1. teorii tipologice; 2. teorii psiho-dinamice si; 3. teorii ale trasaturilor (teorii factoriale conform terminologiei americane).

Dintre teoriile personalitatii am insistat cu precadere asupra teoriilor psiho-dinamice care poarta fie asupra dimensiunii intrapsihice a personalitatii umane (fundamentand explicatia stiintifica a dinamicii relatiei personalitate - personaj, ca rezultat al raportului de forte dintre cele trei instante: Sine, Eu si Supraeu), fie asupra dimensiunii interpersonale, dimensiune istorica si evolutiva (contextul social si cultural constituie fundamentul formarii personalitatii). Din aceasta perspectiva, campul interpersonal si configuratiile rationale care il caracterizeaza au constituit cateva din obiectivele studiului nostru.

Teoriile psihodinamice ale personalitatii explica fenomenele psihice ca interactiunea dinamica dintre pulsiuni, forte inconstiente, Eu si contra-fortele din mediul extern, orientandu-si preocuparile spre aspectul motivational si spre reactiile defensive. Campul teoriilor psiho-dinamice este atat de vast, incat practic o abordare exhaustiva este imposibila. In acord cu scopul cercetarii, care a vizat relatia dintre personalitate si personaj, ne-am oprit doar asupra teoriilor care au servit argumentarii ipotezelor de lucru, furnizand explicatii nu numai stiintifice dar si pertinente, ne-au inspirat prin metodologia care a contribuit la aplicarea lor, sau in fine, pur si simplu, au fost in concordanta cu optiunile si punctele noastre de vedere.