Dezvoltarea agresivitatii

Dezvoltarea agresivitatii

Cercetarile realizate in ultimii ani asupra domeniului agresivitatii si a dezvoltarii ei inregistreaza cateva schimbari considerabile, in comparatie cu cercetarile anterioare. In primul rand, atentia stiintifica e directionata dinspre actul agresiv spre surprinderea dinamicii, a procesului dezvoltarii individului agresiv cu toate determinarile sale, a situatiilor care-l instiga sa agreseze, etc. Apoi, considerandu-se ca apropierea dintre agresivitate si comportamentele antisociale e foarte mare, interesul manifest e acela al studiului dezvoltarii sociale si al adaptarii copiilor la societatea in care traiesc, "citirea" facandu-se din perspectiva impactului avut de societate asupra evolutiei deviante, iar o a treia tendinta, e spre o mai mare specificitate evolutiva a abordarii agresivitatii - varstele la care ea se manifesta cu parametrii specifici de functionare, progresul/regresul firesc, tiparele de evolutie, etc.

Toate aceste directii recente de cercetare au ca numitor comun includerea unor interese legate de interactiunile sociale care potenteaza agresivitatea copilului, diferentele de varsta care apar cu continuitatile si discontinuitatile de manifestare a agresiunii de-a lungul vietii, cu diferitele morfologii si functionari ale structurilor mentale ce conduc la agresivitate si cu restructurari ale articularilor lor in programele preventive pentru conduita agresiva, cu rolul pe care violenta il are in dezvoltarea atitudinii fata de sine si fata de ceilalti, etc.

Luand in calcul diversitatea informationala generata de noile tendinte de studiu, in cele ce urmeaza ne vom centra pe dezvoltarea normativa a agresivitatii copiilor (fara a neglija in totalitate aspectele de dezvoltare individuala). Normativitatea surprinsa in evolutia copilului, pe langa interesul stric stiintific, ne poate permite evaluarea ulterioara a comportamentului individual si aprecierea gradului de adecvare/neadecvare a acestuia prin raportare la particularitatile manifestate de copil in raport cu media statistica a conduitelor congenerilor sai. De asemenea, derivat din tendintele statistice de conduita agresiva si bazandu-se pe observarea factorilor de risc -intern si extern-la care individul este expus, se pot construi adevarate traiectorii evolutive ale agresivitatii, demers cu valoare anticipativa, unele dintre traiectorii avand finalitati favorabile, altele defavorabile. Cunoasterea si monitorizarea lor permite aplicarea unor demersuri preventive sau reparatorii in scopul diminuarii sau anularii prognosticelor nefavorabile pe linia deviantei agresive.

Schimbarile normative se refera la acele modificari universale, continue, suferite de toti indivizii in cursul evolutiei lor, si care sunt legate de particularitatile proprii succesiunii varstelor subiectilor si experientelor de viata atasate acestor varste. Evolutiile comparabile ale indivizilor congeneri se bazeaza in principal pe coordonatele corpului uman, pe aspectele sale biologice, fiziologice si pe parametri structurali si functionali innascuti ai psihicului uman. Dincolo de ele formarea individuala suporta influentele moderatoare ale mediului natural, social, cultural, care la randul sau va induce o normativitate "secunda", ce se traduce printr-o tendinta de apropiere a cotelor de functionare a indivizilor apartinand unei populatii, printr-o posibilitate de stabilire a reperelor de functionare omogena, statistica a comunitatilor de indivizi. Cele doua surse majore de dezvoltare umana - factorii interni si externi de dezvoltare - pot sa explice existenta unor similaritati comportamentale dar si diferente intre ceea ce e firesc pentru o populatie de o anumita varsta in raport cu alta populatie, de aceeasi varsta, dar a carei formare a impus alte registre.

Dezvoltarea agresivitatii, dimensiune importanta in structura personalitatii umane, suporta, grosier, influenta acelorasi determinari interne, innascute si externe, formative. Acestea din urma au rolul precis de socializare a agresivitatii ce presupune gestionarea optima a impulsurilor agresive structurale, controlul emotional al frustrarilor, asimilarea si nuantarea aplicarii strategiilor de atac si aparare, monitorizarea feed-back-urilor si modelarea comportamentala viitoare in sensul adaptarii optime la mediu.

Aparitia fiecareia dintre aceste abilitati nu este automata, nu se bazeaza pe simpla activare a unor mecanisme innascute de adaptare, ca si la animalele inferioare, asa cum postulau etologii. Formarea lor presupune, efort, consum energetic, interventia unor procese elaborate de invatare care se pot desfasura doar in ritmul evolutiei motrice, cognitive, emotionale, morale, pe care se sprijina, desigur, avand suportul mecanismelor biologice. Dependenta de toate celelalte procesualitati psihice cu evolutie secventiala, se poate vorbi, in consecinta, despre o evolutie in etape, normativa a comportamentelor agresive si a asimilarii treptate a gestiunii ei in timp. Aceasta face ca, reactiile la frustrare, de exemplu, a unui copil de doi ani, aflat in stadiul senzoriomotor, cu un atasament securizant, premoral, care a achizitionat mersul dar nu si coordonarea motricitatii fine sa fie diferite in comparatie cu reactiile unui preadolescent, in stadiul operational concret, autonom moral, cu acelasi tipar de atasament securizant, si cu motivatia de a accede in esanlonul superior al ierarhiei clasei lui.

Primele studii sistematice de dezvoltare normativa a agresivitatii, realizate de Goodenough, (1931) evidentiaza prezenta inca de la varste foarte mici, aproximativ 5-7 luni, a indiciilor despre furiile resimtite de copii si a manifestarilor lor comportamentale. Cu toate ca aceste conduite sunt evidente, ele nu pot fi inca etichetate drept agresiune, lipsindu-le componenta intentionala a producerii lor; sunt mai degraba raspunsuri emotionale primitive de furie, difuze, legate de un arousal emotional foarte ridicat, pentru care copilul nu are strategii adecvate de reglare si coordonare comportamentala.

Expresivitatea furiei se schimba odata cu evolutia cognitiva aparuta in a doua jumatate a primului an cand copilul incepe sa inteleaga relatia cauza - efect, si actele sale capata intentionalitate, putandu-se manifesta sub forma protestelor si a revendicarilor. Acum apare prima diferentiere intre cele doua sexe; privitor la manifestarile emotionale - baietii sunt mai labili decat fetele si au tendinta de a exprima mai intens gama pozitiva si negativa emotionala, manifesta mai multa furie, in timp ce fetele au o capacitate mai buna de reglaj emotional in raport cu mama.

Perioada anteprescolara si prescolara e marcata de o exprimare preponderent fizica a agresivitatii, inca insuficient coordonata, scopul sau e instrumental si are ca obiect de disputa jucariile, se manifesta prin impingeri, loviri, tras de par, etc, dar conflictele sunt de scurta durata.

Tot in aceasta epoca sunt bine cunoscute izbucnirile de furie (temper tantrum) ale copiilor mici, fara intentia evidenta de a agresa, izbucniri care includ o desfasurare impresionanta de manifestari agresive de tipul plansului cu sughituri, combinate cu urlete, strigate, lovituri cu picioarele, trantit, etc, a caror afecte au o dinamica rapida, care migreaza dinspre o stare de iritare sau proasta dispozitie, activata de un stimul relativ nesemnificativ, spre o stare de escaladare emotionala (manifestata prin agresivitate accentuata ostila indreptata nediferentiat, uneori chiar spre sine, cu un comportament dezorganizat, negativism) o faza de plans (care evolueaza evident spre linistire, spre "consumarea" furiei iar starea emotionala e mai mult cea de suparare, dar si de vina, regret, se restabileste controlul si comunicarea) cu finalizare in reconciliere, in care furiile sunt disipate si comportamentul inregistrat e adesea cel de leganat. Varful acestor manifestari se centreaza intre 3, 5 - 4 ani, urmat de disparitia lui treptata.

Specific acestui interval de varsta este si faptul ca incepe sa descreasca ponderea agresivitatii fizice si sa creasca cea a agresivitatii verbale; dezvoltarea limbajului o permite. In intervalul dintre 3-6 ani diferenta dintre genuri devine mai marcanta, ritmul de diminuare a ponderii agresivitatii fizice e mai lent in cazul baietilor si mai rapid in cel al fetelor, pentru care asistam treptat la o substituire a agresivitatii fizice cu cea verbala, relationala.

Dezvoltarea ulterioara va urma aceleasi tendinte: mijloacele socializante, maturizarea, cresterea abilitatilor cognitive si a reglajului motor, dezvoltarea gandirii morale, stabilizarea emotionalitatii ofera posibilitatea cresterii autocontrolului, a capacitatii de a tolera frustrarile, asigura copilului un repertoriu mai flexibil de comportamente care vor permite o mai performanta gestionare a situatiilor conflictuale si treptata socializare a agresivitatii. Normativitatea evolutiei agresivitatii ar trebui, de asemea, sa-l invete pe copil ca strategiile agresive nu sunt adaptative si sa-i furnizeze alternativele comportamentale - lingvistice, strategiile de interactiune sociala pozitive, de autocontrol, etc - care sa-l ajute in rezolvarea conflictelor sale. Perioada de gratie in care aceste achizitii se realizeaza e a primilor 5 ani, tiparele de reactie agresive construite acum - adaptative sau dezadaptative - par a avea o valoare predictiva pe termen lung.

Un comportament specific primilor ani de viata este harjoana (mock aggression). Formele sale de manifestare, aparent asemanatoare cu cele ale agresivitatii adevarate, se diferentiaza totusi de acestea prin lipsa intentiei de a rani, contextul in care ea are loc si mai ales prin consecintele pe care le antreneaza. Formele in care se desfasoara harjoana - lupta, muscatul, gadilatul, lupta corp la corp, etc - sunt desfasurate intr-o maniera prietenoasa, jucausa, in contexte securizante, ludice (pe terenul de joaca, sport) si au drept consecinte un tonus emotional pozitiv si reale valente formative pentru insertia sociala - favorizeaza afilierea la grupul de similaritate, permite dezvoltarea abilitatilor prosociale si a capacitatii de rezolvare a problemelor sociale prin mai buna interpretare si atribuire a schimburilor sociale, permite dezvoltarea motrica a copilului, etc.

Inca de la 4 ani acesta e in stare sa faca o discriminare fina si sa inteleaga semnificatia fiecarui act, invatand de fapt sa utilizeze formele ritualizate de manifestare a agresivitatii in care, ca si in teoria etologica, declansarea, intensitatea, formele de manifestare si semnalele incetare ale agresiunii sunt bine delimitate. Varful atins de harjoana fizica e in jurul varstei de 8 ani, dupa care ea se diminueaza fiind convertita in alte forme ritualizate, uzand de alte registre simbolice, in special de cele verbale. Manifestarile ulterioare ale harjoanei fizice - in perioada adolescentei si la varstele adulte- se vor intalni preponderent in formele sportive de manifestare a concurentei si in comportamentul din cadrul relatiilor romantice si sexuale.

In perioada scolaritatii mici si mijlocii, cresterea capacitatii de tolerare si de adaptare la frustrare schimba determinarea agresivitatii, ea parand a fi precipitata mai degraba de perceperea amenintarii ego-ului si a imaginii de sine, decat de scopuri instrumentale, creste in schimb ponderea agresivitatii ostile, atacul e mai bine directionat, intentionalitatea sa creste, si la randul lor, copiii pot sa faca o discriminare mai fina intre ranirile intentionate si cele neintentionate, modulandu-si ripostele in functie de aceasta perceptie.

Dezvoltarea mijloacelor lingvistice permite noi nuante, uneori chiar simbolice ale exprimarii furiei, si se evidentiaza prin cresterea ponderii agresivitatii verbale, la fel dezvoltarile cognitive si sociale determina o deplasare spre agresivitatea relationala. Diferentele de manifestare a agresivitatii intre cele doua sexe se mentin.

O evolutie aparte o inregistreaza preferinta pentru jocurile computerizate: baietii aleg cu predilectie jocuri mai agresive in comparatie cu fetele dar si timpul alocat lor e diferit. Intre 8-13 ani, baietii aloca in medie 7, 5 h/saptamana pentru aceste jocuri, pentru ca spre adolescenta medie si tarzie, timpul sa se reduca la 3,5 h/saptamana in vreme ce fetele inregistreaza aceleasi tendinte dar timpii de joc sunt injumatatiti.

Perioada adolescentei este si ea particularizata in cazul agresivitatii; evolutia ei este curbilinie cu schimbari de patternuri; cu un trend frecvent crescator in preadolescenta, agresivitatea atinge un maxim in adolescenta medie si revine la nivelul initial in adolescenta tarzie

Explicatiile date acestei evolutii si maximului din perioada adolescentei medii, sunt multiple. In primul rand adolescenta e varsta la care corpul in totalitate, si segmentele sale sufera profunde transformari, agresivitatea fiind legata, la nivel corporal, intr-o pondere mare de modificarile endocrine, care induc fragilizari emotionale, cresterea fortei musculare, o sexualizare a comportamentului, etc. In acelasi timp modificarile sociale survenite sunt foarte rapide, solicita asumarea de roluri noi si diverse, construirea unei identitati, asimilarea masculinitatii/feminitatii, se impun luarea unor decizii cu efect pe termen lung, etc, procese care sprijinindu-se pe o cognitie inca insuficient elaborata, sunt in masura sa creeze o intensa tensiune, cu debuseu frecvent in agresivitate

De asemenea pe langa ritmul mai rapid si mai intens al proceselor in care adolescentul e implicat, se mai modifica si tiparul interactiunilor sociale intre genuri; daca in copilaria mijlocie, continuandu-se spre adolescenta, genurile petreceau mai mult timp in grupuri omogene si conflictele erau mai mult intre membrii aceluiasi sex, treptat creste ponderea agresiunilor intre sexe, iar odata cu aparitia relatiilor romantice exista posibilitatea manifestarii violentei in relatia dintre cei doi parteneri, in cazuri extreme, culminand cu violenta sexuala de tipul violului.

O tendinta frecvent intalnita la aceasta varsta, e formarea gastilor; grupurile de similaritate se angajeaza in forme colective de manifestare, chiar a agresivitatii. Constituite in adolescenta timpurie, gastile se caracterizeaza prin particularitati vestimentare, obiceiuri, ierarhii, uneori teritorialitati, si pot evolua spre comportamente deviante. Cresterea fortei fizice, a accesului la arme, potenteaza riscul spre agresiunile grave chiar ucideri, dupa cum experientele tragice din scolile occidentale o probeaza.

Conflictualitatea adolescentilor cu adultii atinge in aceasta etapa un varf care ne face sa asistam la confruntari deschise intre adolescenti si parinti, adolescenti si profesori, autoritati etc. In raport cu adultii, fetele raspund mai frecvent punitiei cu agresivitate verbala in timp ce la baieti agresivitatea fizica e cea predominanta.Uneori cauza e teribilismul, alteori e deja o structurare eronata a conduitei agresive cu risc spre violenta.

Sistematizand, socializarea si dezvoltarea generala a psihicului modifica, in timp, stilul agresiv. Tendinta de evolutie e dinspre agresivitatea fizica, directa spre cea directa verbala, si apoi spre cea indirecta. Agresivitatea animalelor si a copiilor mici e preponderent fizica, media ei descrescand in perioada adolescentei tarzii fiind inlocuita cu cea verbala dar si cea indirecta. Agresivitatea indirecta (cand tinta e atacata, agresorul ramanand uneori chiar neidentificat) creste drastic dupa varsta de 11 ani in special pentru fete. Ritmul de dezvoltare al agresivitatii verbale si indirecte e mai lent in cazul barbatilor, acestia la maturitate dezvoltand strategii particulare prin care sa-si mascheze ostilitatea , dar oricum nivelul lor de confruntativitate si deschidere ramane mai mare decat al femeilor

O explicatie a acestui demers formativ de tipare de comportament e dat de Zakriski si colab (2005) care sustine ca diferentele observate in ceea ce priveste tipul de manifestari agresive ale fetelor si baietilor (evident particularizate) nu sunt date de diferente de structuri de personalitate, ci mai degraba faptului ca mediul social al celor doua genuri devin din ce in ce mai diferite odata cu varsta; chiar daca tiparele lor de reactie la situatiile provocative sunt asemanatoare, ponderea provocarilor in grupul de similaritate e mai redus in cazul fetelor decat al baietilor, la fel si pedepsele aplicate de catre adulti. In consecinta, ca si frecventa sau incidenta fetele vor parea mult mai pacifiste sau angajate intr-o forma sublimata (verbala) de agresivitate, deci mai putin agresive decat baietii care vor parea mult mai confruntativi,

La un alt nivel explicativ, alegerea strategiilor mai confruntative sau mai evitative depinde de evaluarea subiectiva a raportului intre eficienta obtinuta si pericolul la care ne expunem. Anticiparea unui dezechilibru, cu expunere spre consecinte negative inhiba de obicei conduita agresiva, in timp ce perceperea autoeficientei, sau previziunea unui pericol minor, este in masura sa o stimuleze. In aceasta evaluare subiectiva, dezvoltarea gandirii joaca un rol esential.

Dupa cum se observa, dezvoltarea normala a agresivitatii, e o consecinta a functionarii echilibrate a tuturor celorlalte procesualitati psihice si depinde in mare masura de conditiile de mediu la care suntem expusi. De asemena, tendintele evolutive surprinse corespund dezvoltarii treptate a inteligentei sociale si sunt puternic influentate de factorul cultural (Östermann, 1999).

Traiectorii de dezvoltare a agresivitatii

Studiile intreprinse asupra nivelului agresivitatii acelorasi indivizi in diferitele etape ale dezvoltarii lor indica, fara indoiala, o tendinta de conservare a nivelului de agresivitate in copilarie, adolescenta si la varsta adulta, stabilitate care e la fel de puternica ca si aceea a inteligentei, in timp. Aceasta se traduce prin faptul ca agresivitatea copiilor mici coreleaza pozitiv cu agresivitatea adolescentilor si aceasta cu a adultilor; manifestarile timpurii ale agresivitatii fiind identificate drept cel mai puternic predictor al comportamentului antisocial ulterior. In plus, magnitudinea indicelui de stabilitate creste odata cu varsta, pe masura ce trasaturile de personalitate, inclusiv agresivitatea, se cristalizeaza si devin mai personalizate.

In teritoriul agresivitatii, s-a observat, de asemenea, ca ca cea mai mare stabilitate o manifesta nivelele extreme - fie agresivitatea foarte ridicata, fie cea mai scazuta, fluctuante sunt mai degraba nivelele intermediare. La fel, exista o diferentiere a stabilitatii agresivitatii data de gen; cei mai multi autori, desi nu toti, au concluzionat ca agresivitatea baietilor e mai stabila decat cea a fetelor, mai ales daca ne referim la tipuri particulare de agresivitate, in speta la cea fizica.

Relatia corelativa si cauzala trebuie insa nuantata. In mod global ea e valabila, dar, cu toate acestea, o substantiala proportie a celor care in copilaria mica inregistrau o cota ridicata de agresivitate fizica nu au manifestat tendinte antisociale in adolescenta sau la varsta adulta. Mai mult, exista un numar considerabil de copii care au "un start tarziu", care se angajeaza in perioada adolescentei in comportamente antisociale fara ca, in mica copilarie, sa fi manifestat comportamente agresive iesite din medie.Uneori, manifestarile agresive se limiteaza la aceasta varsta si dispar repede.

Ceea ce putem deja sesiza e faptul ca debutul agresivitatii accentuate poate fi timpuriu sau intarziat, crescator sau descrescator, persistent sau trecator, cronic sau acut, etc. Luand in calcul aceste criterii, delimitarea catorva trasee sau traiectorii dinspre agresivitate spre comportamentele deviante, la fel si factorii lor de risc si prognosticele aferente permit o mai nuantata preventie si interventie in scopul diminuarii riscului pentru devianta.

Clasificarile traiectoriilor urmate de agresivitate, in viziunea diversilor autori, incepand din mica copilarie pana la varsta adulta sunt foarte diferite, uneori superpozabile partial, alteori variaza doar etichete verbale aplicate acelorasi structuri, alteori ele se refera la aspecte particulare ale agresivitatii, (de exemplu acelea date de studiile lui Tremblay legate de agresivitatea fizica din mica copilarie) alteori clasificarile sunt facute strict pe categorii de varsta, etc. Sinteza lor devine dificila. Nu ne propunem o epuizare a clasificarilor, nici realizarea unei sinteze terminologice si categoriale, ci doar, pe baza studiilor bibliografice o trecere in revista a celor mai valide dintre acestea.

Cateva modele de comportament antisocial au luat in calcul criteriul evolutiei pe termen lung al tipurilor de manifestari agresive, distingand pentru baieti, intre copilarie si adolescenta, trei parcursuri distincte de evolutie: un parcurs deschis (overt patway) caracterizat printr-un nivel crescut de agresivitate in copilarie care se manifesta intr-o prima faza cu iritarea celorlalti, tracasarea lor, se continua, intr-o faza secunda cu lupte fizice (batai, incaierari in grup) si, in final, se ajunge la stadiul violentei (atacuri de persoane, port de arme, viol).

Un al doilea parcurs e cel acoperit (covert patway)- in care acte antisociale ascunse, comise in copilarie sunt continuate cu probleme de comportament acoperite in perioada adulta, si un al treilea parcurs, cel al conflictelor cu autoritatea (authority conflict), presupun o progresie dinspre un comportament de incapatanare, devianta si continua cu evitarea autoritatii spre un statut de delicvent.

Limitandu-se strict la primii ani de viata., si doar la manifestarile fizice ale comportamentului agresiv, la baieti, Tremblay si colab (2004), traseaza o distinctie destul de clara intre trei categorii de evolutii, care in opinia sa ar fi predictive pentru comportamentul viitor al copiilor, predictii destul de ferme pentru a fi luate in calcul. Astfel, analizand un grup de copii intre 17 si 42 de luni, stabileste ca aproximativ 28% dintre acestia manifesta un nivel minim sau chiar nul al agresivitatii fizice, 58% au un nivel crescator de agresivitate moderata si 14% urmeaza o traiectorie constant crescatoare spre o agresivitate fizica de risc.

In acceptiunea autorilor multi copii manifesta primele forme ale agresiunii fizice incepand cu primul an de viata, urmand ca pana inainte de inceperea scolii sa invete sa gestioneze propriul comportament agresiv fizic. Cei care nu reusesc sa-si asimileze strategiile optime de reglare a agresivitatii la aceasta varsta, par a fi expusi unui risc crescut de dezvoltare a violentei fizice in perioada adolescentei si a varstei adulte. Deci precursorii dezvoltarii cronice a violentei tarzii se afla in perioada prescolara, daca tinem cont de rezultatele acestor studii.

Printre caracteristicile psihologice predictoare ale tranzitiei dinspre agresivitatea fizica ridicata a copilului mic spre violenta tarzie, se numara coeficientul scazut de inteligenta, impulsivitatea, hiperactivitatea, lipsa de empatie, lipsa de teama, toate acestea fiind caracteristici ale copilului, iar pe de alta parte, nivelul scazut al educatiei mamei, nivelul crescut al comportamentului antisocial timpuriu al mamei, mame care au avut primii copii la varste foarte tinere, familii cu venituri economice reduse, mame implicate in comportamente de risc - alcool, fumat, drog si disfunctii familiale. Cunoasterea acestor tendinte impun aplicarea timpurie a unor strategii de preventie pentru agresivitate.

Un alt criteriu luat in considerare pentru dezvoltarea traiectoriilor agresive, este cel al timpului de debut; Patterson (1989) face o distinctie intre agresivitatea cu debut timpuriu (early starters) - in care copiii, incepand cu varstele mici sunt implicati in incidente de tipul pedepselor parentale, esec scolar, probleme de comportament - si cea cu debut tarziu (late starters) - care se manifesta prin comportamente de asociere cu grupurile deviante, monitorizare deficitara din partea parintilor, etc.

In completare Moffitt (1993) introduce criteriul persistentei in timp, propunand existenta a doua subgrupuri mutual exclusive de tineri antisociali: delicventi consecventi pe termen lung (life-course-persistent offender) care manifesta un nivel inalt de agresivitate de-a lungul dezvoltarii si continua sa fie violenti ca adulti, si cei a caror delicventa se limiteaza la perioada adolescentei (adolescence-limited offender), care se angajeaza in forme nonviolente de comportamente antisociale, ce dispar imediat dupa varsta critica.

Mai recent, Loeber si Stouthamer-Loebert (1998) au propus cinci subtipuri distincte de evolutii ale comportamentelor deviante, sugerand existenta unei mari heterogenitati in dezvoltarea lor. Dintre acestea, doua tipuri de delicventa sunt consecvente pe termen lung, cu agresivitate ridicata, persistenta, una cu un debut in perioada prescolara avand ca si tulburari asociate deficitul atentional/ hiperactivitate (ADHD) iar cealalta cu debut agresiv in copilaria mijlocie, fara ADHD asociat.

Celelalte doua categorii, al grupurilor cu agresivitate limitata ca durata, sunt la fel, deosebite prin perioada in care se inregistreaza diminuarea nivelului de agresivitate: la una dintre grupe nivelul agresivitatii, ridicat initial, incepe sa se diminueze in perioada scolaritatii elementare, in timp ce la celalalt grup, renuntarea la agresivitate incepe abia in perioada adolescentei. Cel de-al cincilea subgrup e reprezentat de tinerii care nu manifesta la inceput probleme de agresivitate dar care dezvolta acest gen de probleme la varsta adolescentei sau a tineretii.

Pornind de la studiile lui Loeber, Schaeffer si colab (2003) valideaza experimental doar patru trasee distincte: o proportie substantiala (32%) e a celor care manifesta un nivel scazut de agresivitate in copilaria mica si care se va mentine constanta de-a lungul dezvoltarii, un grup similar de baieti, cca 9%, au fost identificati ca avand un nivel cronic de agresivitate ridicata, care se va conserva si va predispune, cu un risc mare, spre comportamente antisociale, un grup de baieti, (cca 7%) cu o tendinta de crestere a gresivitatii, iar cea de-a patra categorie, majoritara (52%) e a baietilor identificati a avea o traiectorie moderata de agresivitate cu un nivel mai ridicat in copilaria mijlocie dar cu tendinte de usoara descrestere spre adolescenta. Desigur, ultimii, in raport cu grupul nonagresiv de baieti sunt mai expusi riscului de a dezvolta reactii dezadaptative in perioada adolescentei.

In ciuda diferitelor teminologii, fiecare dintre clasificari postuleaza grupele de risc major pentru dezvoltarea comportamentelor deviante (cele cu debut timpuriu si persistenta in timp si nivel ridicat al agresivitatii - puse in mare parte pe seama vulnerabilitatii biologice, genetice excerbate de stilul parental defectuos si esecul scolar timpuriu), unul sau doua grupuri cu risc moderat (cel a carui agresivitate se limiteaza la perioada adolescentei, cei cu debut agresiv tardiv, sunt mai putin agresivi si agresivitatea lor e pusa mai ales pe seama factorilor socializanti tarzii de genul asocierii cu grupuri deviante in adolescenta) si grupuri fara risc.

Incercandu-se delimitarea unor factori de risc specifici traiectoriilor de devianta dinspre comportamentele agresive - in special acolo unde ei pot sa faca distinctia intre agresivitatea cu debut timpuriu si patternul non-agresiv, la fel dintre cei care isi augmenteaza rata agresivitatii si cei care o diminueaza - rezultatele sunt foarte contradictorii. Acordurile sunt realizate in ceea ce priveste existenta unor combinatii de factori - incriminati sunt in special aglomerarea problemelor cu care copiii se confrunta si rejectia sociala, mai ales cea din partea grupului de apartenenta.

Debutul timpuriu al problemelor comportamentale, la fel si cotele ridicate, crescatoare in timp, ale agresivitatii fizice sunt anticipate de combinatii complexe ale unor probleme neurocognitive de tipul QI scazut, functionare defectuoasa mentala, tulburari comportamentale severe manifestate de timpuriu, probleme temperamentale, conduite opozante, etc. La acestea se adauga practicile parentale inadecvate, un stil rejectiv din partea parintilor, depresia materna si abilitatile reduse prosociale ale celor doua parti. Rezultatele scolare si performantele ulterioare a celor din aceasta categorie sunt extrem de scazute.

Comparatia dintre traiectoriile agresive ale celor doua sexe indica o predispozitie diminuata a fetelor de dezvoltare timpurie a patternurilor cronice, sau atunci cand ele apar se inregistreaza o "intarziere" in aparitia lor, normativa fiind, in cazul lor, agresivitatea de nivel moderat sau chiar scazut. Atunci cand agresivitatea in cazul fetelor are debut precoce sau un traseu persistent, consecintele lor sunt comparabile cu ale baietilor cu acelasi parcurs. Mult mai frecventa insa, in cazul fetelor, apare forma de agresivitate limitata la adolescenta, ai carei factori predispozanti sunt legati de implicarea in comportamente antisociale cu grupurile deviante sau instabilitatii datorate tranzitiei spre lumea adulta.

Mecanismele potentiale implicate sunt cele in care concentrarea problemelor cu care indivizii se confrunta solicita adaptari crescute din partea acestora, care la randul lor antreneaza comportamente coercitive din partea adultilor, si prin recul, manifestari reactive ale copiilor, intr-un cerc vicios augmentativ. Interpretarea dezvoltarii comportamentului agresiv prin prisma teoriei procesarilor social - cognitive confirma odata in plus acest demers explicativ.

Asocierile mai multor factori de risc, efectul cumulativ al lor, creste probabilitatea de aparitie a unor trasee persistente si inalt agresive cronicizate iar conjugarea cu ADHD prognozeaza debutul timpuriu. Din aceasta categorie se selecteaza personalitatile psihopatice cu manifestari alienante, impulsive, de cruzime in perioada adulta.

Studiile comparative ale agresivitatii crescute, persistente, a baietilor si fetelor indica faptul ca, in cazul fetelor, pentru aceeasi intensitate a problemelor comportamentale, factorii de risc implicati sunt mult mai severi, ei includ pe langa conditiile deja amintite si vulnerabilitati de tipul disfunctiilor familiale, nivel crescut de abuz fizic si victimizare sexuala, nivel scazut al stimei de sine, abuzuri de substante, dar si incercari suicidare in antecedente, mult mai frecvent decat in cazul baietilor.

Traiectoriile moderate si persistente ale agresivitatii se diferentiaza de traiectoriile lipsite de agresivitate prin aceea ca formele fizice de combativitate sunt mult diminuate si ca incidenta si ca intensitate, rezultatele scolare si performantele ulterioare ale copiilor sunt superioare celor din traseul cu debut timpuriu deviant, rata inregistrata in privinta problemelor externalizate de comportament sunt superioare manifestarilor populatiei generale, iar manifestarile disruptive sunt posibile dar cu o incidenta mai mare in prima parte a ciclului scolar primar.

La cei cu un traseu antisocial cu debut tardiv, in special aparut in perioada adolescentei, factorii de risc nu mai sunt considerati a fi cei genetici (biologici) sau structurali, ci vulnerabilitatea dobandita la disciplina parentala severa sau inconsecventa, expunerea la grupuri deviante datorita unor abilitati deficitare de sustinere sociala in context scolar sau chiar la nivelul grupurilor de apartenenta. Copiii din ciclul gimnazial de exemplu, care poseda strategii limitate de rezolvare a problemelor sociale, deficiente atentionale sau de concentrare sunt predispusi spre rejectia sociala si augmentarea strategiilor coercitive din partea anturajului. Experimental e demonstrat ca aderarea la grupurile deviante are un impact mai mare decat rejectia din partea grupurilor de similaritate.