Deprinderile motrice

Deprinderile motrice

1. Precizari conceptuale

In limbajul comun, acest cuvand desemneaza activitati ce include, in general, o componenta motrica. Ele au la baza repetarea actiunii, pana ce a devenit automatizata. Majoritatea autorilor defineste deprinderea drept componanta automatizata a activitatii, manifestandu-se, ca atare, drept edect al invatarii, in domeniul comportamentului motor, intelectual sau social. Cand actiunea este impusa de o mmotivatie specifica poarta numele de obisnuinta.

Deprinderea este, dupa E.R. Guthrie (1952) capacitatea capatata prin invatare, de a atinge rezultatele fixate prin intentie, cu maxima reusita, in minimum de timp si cu consum redus de energie. Cu aceeasi acceptiune, termenul apare la B. Knapp1 capacitate do-bandita de a atinge rezultate determinate cu maximul de reusita si energie minima.

M. Epuran care a realizat o ampla prezentare de tip monografic asupra deprinderilor motrice considera ca acestea reprezinta "caracteristica de ordin calitativ a actelor motrice invatate ; " ele sunt componente ale actiunilor voluntare, care prin exersare dobandesc indici superiori de executie: coordonare, precizie, viteza, usurinta, plasticitate, automatizare

Deprinderile se recunosc dupa familiarizarea la situatie si usurinta executiei. Actiunea are eficienta, este economica. Ea permite executarea cu precizie a actelor motrice complexe care, pentru a fi achizitionate au cerut repetari numeroase si efort intens. Miscarea "deprinsa" se executa prin controlul episodic sau superficial al constiitei (P. Popescu Neveanu - 1978).

Prin caracteristicile lor, deprinderile cer o anumita experienta de tip explorativ si cognitiv. Aceasta face ca la copil activitatile educative destinate formarii deprinderilor (cum ar fi mersul, scrisul s.a.) sa tina seama de gradul maturizarii la nivel perceptiv si cognitiv, considera V. Horghidan (2000).

Definirea specificului unei deprinderi motrice presupune considerarea tipului de sarcina si a perioadei de timp necesare insusirii depline a sarcinii.

2. Tipuri de deprinderi motrice

Dupa gradul de complexitate al sarcinii motrice, J.B. Cratty, stabileste urmatoarea tipologie de deprinderi:

Structurile motrice   Exemple:

4. Miscari simple    (miscarile de raspuns la diferiti stimuli)

M. Epuran imparte deprinderile motrice in deprinderi perceptiv-motrice deprinderi motrice, de asemenea in deprinderi autoconduse si heteroconduse.

Polton (1957) clasifica deprinderile motorii in deprinderi inchise si deprinderi deschise:

- deprinderile inchise nu cer adaptarea la cerintele exterioare sau, chiar daca aceste cerinte exista, ele sunt previzibile. Marea majooritate a deprinderilor de acest gen sunt reglate pe baza informatiilor interne, proprioceptive;

- deprinderile deschise "trebuie sa corespunda fie unei serii imprevizibile de cerinte, care vin de la mediul exterior, fie la o serie foarte dificila, previzibila sau nu".

Intre deprinderile inchise si cele deschise exista o serie de aspecte comune, considera V. Horghidan (1980):

- sunt formate prin exersare, pe baza intentiei subiectului de a-si perfectiona executia, de a ajunge la un randament superior, printr-o activitate organizata de antrenare;

- necesita un consum economic de efort, de energie;

- se traduc prin actiuni care sunt controlate slab de constiinta.

Deprinderile inchise si dechise se caracterizeaza insa printr-o serie de note diferentiatoare.

Caracteristicile principale ale deprinderilor inchise sunt urmatoarele:

- prin invatare subiectul isi formeaza un pattern motor cat mai apropiat posibil cu cel care, teoretic, ar fi cel mai bun, in functie de particularitatile sale individuale;

- exersarea tinde sa fixeze cat mai bine acest pattern motor(chiar daca nu intotdeauna rezultatul final se obtine in acelasi mod,un aruncator de disc,de exemplu,care poseda o tehnica perfecta va executa aruncarea cu variatii minime);

- cel mai inalt nivel al insusirii unui  astfel de tip de deprindere impune utilizarea tehnicii dobandite,oricare ar fi circumstantele situatiei,si ignorarea semnalelor care vin de la mediul exterior.Chiar daca sunt cerinte exterioare capabile sa influenteze deprinderea, ele sunt cunoscute mai inainte, pot fi prevazute sau au semnificatie neglijabila pentru indeplinirea sarcinii;

- obtinerea unui inalt nivel de perfectiune in deprinderile inchise cere calitati motrice si psihomotrice deosebite (in functie de ramuri de activitate): coordonarea musculara sincronizata aproape perfect, viteza, rezistenta. Insuficientele fizice, psihomotrice sau tehnice nu se pot masca ;

- cer mult timp si eforturi pentru a se forma si pentru a reduce variatiile actiunii.

Deprinderile inchise sunt caracteristice unor ramuri sportive ca: haltere, atletism, gimnastica, patinaj.

Printre caracteristicile principale ale deprinderilor deschise putem mentiona:

- activitatea motrica este permanent reglata prin situatia exterioara fata de care se cere perfect adaptata;

- esentiala este interpretarea mesajelor primite prin receptorii pentru distanta;

- perceperea si intelegerea situatiilor au rol decisiv in realizarea comportamentului adecvat;

- o supraconcentrare asupra mecanismelor efectoare poate scadea nivelul optimal de performanta;

- actul nu este reprodus in conditii absolut identice;

- invatarea trebuie astfel facuta incat sa ajute perceperea, descoperirea si intelegerea semnalelor importante din timpul activitatii. De aceea o mare parte a antrenamentului trebuie consacrata simplificarii si clarificarii acelor date ale situatiei care sunt determinante pentru actiune;

- antrenamentul trebuie sa urmareasca varietatea reactiilor motrice in scopul perfectionarii tehnice. Cu cat bagajul tehnic este mai larg si mai variat, cu atat creste posibilitatea unei reactivitati mai precise (cu conditia controlului permanent al situatiilor);

- marea performanta in deprinderile deschise solicita capacitatea de a controla situatii variate si variabile, calitati mentale. In deprinderile deschise factorii spatiali si temporali cer si angajeaza calitati de tipul anticipare-coincidenta (inteligenta motrica a subiectului). Acestea pot, uneori, compensa insuficientele tehnice sau fizice.

B. Knapp (1971) considera ca in sport deprinderile pot fi situate pe o scala in functie de particularitatile lor, in raport cu termenii dihotomiei (deprinderi inchise si deprinderi deschise) 'formand un continuum'. La o extremitate a acestui continuu se afla deprinderile in care conformitatea la o secventa determinata a actelor motorii este foarte importanta si la cealalta extremitate deprinderile in care in fiecare moment activitatea motrica se regleaza in functie de situatia externa.

In puncte diferite ale acestui continuum se situeaza deprinderile conform dominantei aspectelor motorii sau a celor perceptive. Asa, de exemplu, probele de viteza pot fi considerate foarte aproape de cele de aruncari, dar aici pattern-ul motor este declansat de pocnetul de pistol al starterului. mai departe, pe aceasta scala, pot fi plasate probe ca: natatia de fond, probele atletice de fond, unde elementele de tactica au un rol in conditionarea victoriei, iar aspectele perceptive si de intelegere a situatiei sunt importante pentru reglarea comportamentului motor.

Corespunzator teoriei Barbarei Knapp precizarea locului ocupat in acest continuum de deprinderile specifice fiecarei discipline sportive are valoare orientativa pentru procesul de antrenament: in primul rand, stabileste tipul preponderent de invatare (motrica, perceptiv-motrica, inteligenta); in al doilea rand orienteaza asupra calitatilor sau aptitudinilor absolut necesare indeplinii sarcinii (pentru selectie si pregatire) si asupra posibilitatilor de compensare.

3.3.3. Formarea deprinderilor motrice

In literatura de specialitate exista o serie de teorii asupra formarii deprinderilor, a perfectionarii performnatelor motrice, a trecerii de la nivelul de structura motrica neinvatata la structura motrica invatata:

a) Etape fiziologice (stabilite de A. N. Krestovnikov): 1. Etapa miscarilor inutile si a lipsei de coordonare; 2. Etapa miscarilor incordate; 3. Etapa executiei corecte a miscarilor; 4. Etapa insisirii detaliate a miscarii.

b) Etape psihologice- In caracterizarea acestor etape se porneste de la complexitatea actului voluntar si de la primele momente ale ontogenezei schemelor actionale de tip senzori-motor. Formarea deprinerilor motrice poate fi considerata in aceasta perspectiva un proces complex, intelectual-motric.

P.A. Rudik descrie urmatoarele trei etape psihologice ale formarii deprinderilor motrice:

1) Etapa insusirii preliminare a bazelor exercitiului, in care rolul principal il detine formarea reprezentarii actului motric, pe baza explicatiei, demonstratiei si a primelor incercari de executie.

2) Etapa insusirii precizate a executiei, in care se produc legarea si unificarea actiunilor partiale, atentia indreptandu-se asupra corectitudinii miscarilor si momentelor cheie ale actului global.

3) Etapa consolidarii si perfectionarii deprinderii, in care se realizeaza diferentierea proceselor cerebrale si precizarea raporturilor spatio-temporale ale acestora.

Fitts formuleaza si el trei etape ale deprinderilor:

o Etapa cognitiva, de durata relativ scurta, in care subiectul percepe mo-delul, instructiunile, isi descrie siesi executia; feed-back-ul este  elementar, viteza de coordonare sunt slabe iar raspunsurile instabile.

o Etapa de organizare, in care operatiile coordinative receptor-efector sunt mai bine organizate prin exersarea pana la automatizare. Accentul se pune in special pe latura motorie, decat pe cea cognitiva. Se da atentie mai mica actiunilor specifice, indicatorii principali sunt diferentiati, feed-back-ul este imediat, viteza si coordonarea progreseaza si deprinderea devine relativ-stabila.

o Etapa perfectionarii, care asigura progresul pe o perioada indelungata. Elementele singulare sunt inlocuite de mai multe elemente sintetizate, iar activitatea este automata.

Se realizeaza o combinatie precisa a caracteristicilor motrice, cognitive si afective, care confera stabilitate deprinderii.

Utilitatea practica a etapizarii procesului de formare a deprinderii consta in accentul care se pune pe restructurarile care au loc la nivelul diferitelor instante psihice si fiziologice, in sublinierea, pentru fiecarea etapa in parte, a elementelor esentiale de care trebuie sa tina seama pedagogul ce se ocupa de formarea deprinderilor motrice la sportive.