Tipuri, forme si niveluri ale invatarii

Tipuri, forme si niveluri ale invatarii

A. Tucicov-Bogdan (1973, p. 89), M. Zlate (1995, p. 91) prezinta mai multe tipuri, forme si niveluri ale invatarii. M. Zlate arata ca tipurile reprezinta notiunea generala; fiecare tip dispune de forme variate de invatare, iar fiecare (sau aproape fiecare) forma de invatare se realizeaza la niveluri distincte.

A. Tipurile de invatare

a. didactica:

urmareste formarea dimensiunii intelectual-cognitive a personalitatii;

poate avea loc in conditii individuale-solitare;

are scop instrumental-operational.

b. sociala:

urmareste formarea dimensiunii moral-axiologice, motivationale, social-comportamentale;

are loc numai in contexte interpersonale si de grup, apare ca re­invatare;

are scopuri umaniste, pregateste pentru viata sociala.

c. din experienta altora (indusa, interinvatare);

d. din experienta proprie (autoinvatare).

B. Formele invatarii

a. dupa continutul lor (ce invatam?)

perceptiva (sa percepem);

observationala (sa observam);

reprezentativ-figurativa (sa ne reprezentam obiecte, situatii etc.);

motorie (sa actionam);

verbala (sa vorbim);

cognitiva (sa gandim);

operationala (sa operam);

imaginativa (sa imaginam);

creativa (sa cream);

afectiva (sa traim anumite stari afective);

motivationala (sa ne formam interese variate);

atitudinala (sa ne formam anumite atitudini);

morala (sa respectam normele morale);

estetica (sa recunoastem si sa apreciem frumosul);

profesionala (sa invatam o profesie);

ludica (sa ne jucam);

sportiva (sa invatam exercitii sportive);

rezolutiva (sa rezolvam probleme) etc.

b. dupa modul de actiune cu stimulii (ce facem cu stimulii?)

asociativa (ii legam unii de altii);

repetitiva (ii repetam);

prin transfer (ii extindem asupra intregii categorii);

discriminatorie (ii diferentiem);

prin recunoastere (ii recunoastem);

prin imitatie necritic (ii reproducem);

prin identificare (ii identificam);

inovatoare (ii descoperim);

prin intelegere (ii intelegem);

inventiva (ii imbunatatim, ii modificam);

structuralista (ii integram in noi structuri, in noi combinatii);

configurationista, 'aha!' (ii identificam brusc in noi configuratii);

clasificatorie (ii clasificam si ierarhizam);

prin generalizare (ii generalizam) etc.

c. dupa modul de organizare, a stimulilor (cum organizam stimulii?)

algoritmica (succesiv, unul dupa altul, intr-o ordine stricta);

euristica (ramificat, dupa un plan, pe baza de incercare si eroare);

programata (sub forma de program);

prin descoperire (prin combinare si recombinare);

inteligenta (prin organizare logica).

C. Nivelurile invatarii

a) Insuficient constientizat (neconstientizat) imediat:

spontana;

latenta;

hipnotica;

prin somn (hipnopedia).

b) Constient, dirijat

prin comprehensiune;

prin anticipare;

prin rezolvare de probleme.

Fiecare educator trebuie sa tina cont de faptul ca invatarea sociala poate constitui o sursa facilitatoare sau perturbatoare a invatarii didactice. Ignorarea valentelor sale pozitive are influente negative asupra invatarii didactice.

Cat priveste celelalte doua tipuri, imbinarea si corelarea lor la orice nivel de varsta apare ca o necesitate, deoarece copiii mici tind sa invete doar din experienta altora (apare o subordonare totala a elevului fata de profesor), iar adolescentii refuza experienta altora (aparand des stagnari, chiar esecuri).

Multitudinea formelor invatarii (peste 30 exemplificate mai sus) permite varierea comportamentelor didactice ale educatorilor care des utilizeaza doar 1 - 2 forme. Totodata, este necesara educarea elevilor de a practica ei insisi cat mai multe forme (prin alternarea activitatilor se realizeaza odihna activa).

In lucrarea de fata va propunem sa analizam mai detaliat problematica dificultatilor de invatare, definind termenul, in viziunea mai multor autori, precizand unele elemente de diagnosticare si evaluare a dificultatilor de evaluare, oferind o clasificare a acestora, bazata pe literatura de specialitate.