Filosofie si ideologie politica. Raporturi si functii. Forme si tipuri de ideologii

Filosofie si ideologie politica. Raporturi si functii. Forme si tipuri de ideologii

Asa cum s-a putut observa nu exista o maniera unidirectionala de fixare a conceptului de ideologie politica cu atat mai mult cu cat istoria intelectuala a secolului XX a cunoscut o seama de combinatii explozive. (cum este aceea dintre marxism si psihanaliza, nihilism si crestinism. Nu exista o explicatie multumitoare a afinitatilor ideologice dintre stanga franceza a anilor 50- 60 si textele "recuperate" ale lui Heidegger si Nietzsche). In mod evident o ideologie nu se rezuma la o filozofie chiar daca orice filozofie ramane intr-un fel sau altul structurata ideologic. Intelegerea cotiturii pe care o cunoaste azi conceptul de ideologie politica presupune cateva analize preliminare. Aceste analize nu trebuie sa determine gandurile filosofice sa-si asume nedescriminatoriu un salt in orizontul politic. In mainile politicianului prea grabit in drumul sau spre putere, meditatia filosofica ramane o biata jucarie. Ea fascineaza atata vreme cat ramane utila unei veritabile industrii de falsificare "Ideologia, ca explicatie a lumii si a istoriei, pornind de la un concept unic, fie el de rasa ori de clasa, cu a sa pretentie de totalitate, de infailibilitate si de apodicticitate va inlocui din nou cu efecte pe care le resimtim in nenumarate chipuri si astazi, gandirea cu a sa insecuritate si neliniste." Faptul de a face filozofie intr-o epoca tradata de ideologii nenumarate poate fi doar expresia intamplarii prin care, omul cuprins de frica, devine constient de o insingurare fara antidot.

Teoriile despre ideologie parcurse arata ca, sub aspectul cuprinderii exista doua mari tipuri de intelegeri ale ideologiei: a) maximala, dar inoperanta; si b) restransa sau operationala.

Unii autori favorizeaza intelegerea larga, iar altii pe cea restransa. Intelegerea larga este utila atunci cand are loc o analiza precumpanitor epistemica, iar cea restransa pentru intelegerea politica, propriu-zisa.

Exemplu de definitie maximala este definitia lui McLellan: Pentru el ideologia este, cum am vazut, este suma ideilor despre structura si dinamica societatii in care exista asimetrii de putere si de resurse. Practic inseamna ca intr-o societate in care exista putere constituita toate ideile care au legatura cu puterea sunt de factura ideologica . Ca descrieri ale societatii si ca proiecte de viitor ele fie se supun, fie se opun puterii constituite . Nu se poate vorbi despre putere la modul neutru, analitic (stiintific), ci numai partinic.

Definitiile operationale si de forta ale ideologiei insista ca ideologia este un sistem de credinte si ca ele mobilizeaza oamenii la actiune politica. Pentru Terence Ball si Richard Dagger o ideologie este: " un set de idei credinte si convingeri mai mult sau mai putin consistent despre cum este lumea si despre cum ar trebui sa fie" sau "un set coerent si comprehensiv de idei , care explica si evalueaza conditiile sociale, ajuta oamenii sa-si inteleaga locul in societate si ofera un program pentru actiune sociala si politica." Pentru Giovanni Sartori, Ideologia este "un sistem de idei si idealuri transformate in credinte" (s.a. - G. S. ) O alta definitie de acelasi sens da si Mc Keena. Ideologia este un set de credinte politice sau de valori care sunt legate intre ele in mod sistematic si sunt predictibile .

Analizate ca realitati teoretice, ideologiile sunt idei transformate in credinte, adica in idei asupra carora nu se mai revine. Ele sunt "idei congelate"[9], obiect de cult si nu de reflectie critica.

Analizate ca puteri asupra realitatii, ideologiile sunt parghii de mobilizare politica. Gramsci a aratat cel mai direct acest lucru: "Ideologiile sunt forme de popularizare filosofica, menite sa duca masele la actiune concreta, la transformarea realitatii."[10]

Deci, ideologiile sunt teorii politice despre social care ajung sa conduca masele la actiuni politice concrete. (Intre teoriile despre social sunt ideologii cele care isi asuma sarcini de a explica situatia sociala, de a le aprecia - critic sau apologetic -, de a le facilita intelegerea locului lor ca grup si ca persoane in ansamblul social si le propune un program politic. ) Sunt acele teorii, care pe langa functiile teoretice isi asuma direct functii practice de mobilizare / demobilizare fata de o anume actiune sociala sau chiar fata de evolutiile sociale. (Ideologiile se deosebesc de analizele politice, prin chiar faptul ca isi propun mobilizarea oamenilor. Sartori noteaza ca Ideologiile se deosebesc de idei prin aceea ca sunt foste idei, care trec pe langa ureche fara sa le mai gandeasca cineva ; ca unele idei nu pot deveni ideologii pentru ca nu are forta mobilizatoare.)

Din cele de mai sus rezulta ca in orice societate exista, concomitent si in concurenta, mai multe ideologii. Ideologia exista si trebuie sa existe exclusiv sub forma ideologiilor polarizate calitativ. (Omogenitatea ideologica este rezultatul indoctrinarii si calea fanatizarii sociale.)

Formele si tipurile ideologiilor.

Formele in care se prezinta ideologiile sunt: teorii, doctrine, concepte si conceptii; valori; simboluri, teze, programe, lozinci politice.

Tipurile de ideologii politice sunt realitati curente, tipologizari folosite in viata politica si in media, sau constructii teoretice de tip academic.

Tipologizarile din viata politica orienteaza opinia publica si cultura politica in mod direct. Pentru exemplificarea lor vom folosi axele cele mai uzuale: 1) Stanga vs Dreapta si 2) Liberalism vs Conservatorism; 3) Democratie vs Anti-Democratie.

Pentru nevoi academice , cel mai potrivit criteriu este locul pe care il ocupa ideologiile in structurarea si schimbarea societatii.

Tipologizari din viata politica

Stanga vs Dreapta[14] . Vechea delimitare (initiata de Revolutia Franceza ), Stanga

Vs Dreapta, desi permanent criticata ca irelevanta, este foarte larg folosita si astazi pentru a descrie orientarea fata de schimbarea sociala. In sistemele democratice traditionale, cei care vor ca schimbarea sistemului social sa fie radicala, de la cap la coada, sunt considerati de Stanga, cei care vor ca schimbarea sa fie controlata si minimala sunt de Dreapta. Fata de aceste repere se distribuie pe o scala imaginara toate variantele de atitudini politice fata de schimbare. Astfel la extrema stanga, sunt considerati sustinatorii distrugerilor sistemelor curente, inclusiv pe calea violentei. (anarhisti, teroristi, comunisti si revolutionarii de orice fel). La Stanga in societatile democratice se aseaza sustinatorii schimbarilor radicale ale sistemului - dar cu excluderea violentei. La Centru se aseaza sustinatorii schimbarilor care accelereaza ritmul progresului in sistem, dar nu distrug sistemul, ba chiar controleaza schimbarea in functie de posibilitatea de absorbtie a sistemului. La Dreapta sunt sustinatorii evolutiilor organice in sistem, a evolutiilor neaccelerate prin politici specifice. La Extrema Dreapta sunt cei care nu accepta nici un fel de schimbare, ba chiar cauta sa restaureze situatii si conditii politice de alta data .

In tarile cu democratii traditionale cele mai populare ideologii, ca si principalele orientari politice legate de ele sunt de Centru. Nu exista mari diferente ideologice intre partidele importante din tara. Li se reproseaza asemanarea programelor.

Fata de aceasta uzanta politica, intamplarile din Europa de Este au innebunit busola. Ceea ce este Dreapta in societatile democratizate a ajuns in Est directia democratizarii. Stanga din aceste societati este chiar forma conservarii comunismului, conservatorismul. Citirea busolei necesita aici o Legenda, specifica. Mai intai este de avut in vedere: fata de ce s-a produs schimbarea (Ce a insemnat schimbarea aici?) . Apoi trebuie definite punctele cheie ale agendei schimbarii. In opinia noastra acestea sunt de doua orientari diferite. Prima orientare inseamna - lichidarea stangismului comunist : 1) reinstaurarea proprietatii private; 2) delegitimarea politicilor egalitarismului social si a colectivismului cu consecinte favoritiste; 3) favorizarea constituirii si functionarii capitalului si economiei de piata; 3) Limitarea accesului la decizia politica a purtatorilor ideologiei comuniste si instaurarea unei noi clase politice diferite de cea anterioara, promotoare a unor interese pro - capitaliste, 4) stimularea initiativelor individualiste si a raspunderilor individuale. Toate acestea sunt orientari care conduc la instaurarea democratiei prin impingerea societatii spre Dreapta. A doua orientare inseamna prevenirea divizarii sociale dramatice intre bogati si saraci si a monopolismului elitist si sexist : 1) Consolidarea si pastrarea unor forme de proprietate de stat - opuse dezvoltarii proprietatii individuale; 2) protectie sociala prin impozite progresive obstructive fata de dezvoltarea capitalului; 3) liberalizarea larga accesului la decizia politica a oricaror forte politice indiferent de orientarea si de originea lor (depasirea anti comunismului ca orientare politica); 4) promovarea politica a femeilor si a minoritatilor. Toate acestea sunt orientari care vor construi democratia impingand societatea de Stanga.

La aceste orientari partizane se adauga sarcini de constructie politeica: 1) Instaurarea statului de drept; 2) Controlul coruptiei; 3) Dezvoltarea generala si integrarea in lumea bunastarii; 4) Politici de protectie a mediului etc. Toate acestea trebuie integrate si in ideologiile de Dreapta si in cele de Stanga.

In functie de prioritatile concrete ale agendei politice, ideologiile democratizante vor fi cele de Dreapta sau respectiv de Stanga.

Constituirea ideologiilor in statele ex-comuniste pe doua noi axe National vs Anti-national si respectiv Religios (Moralizator) vs Areligios (Liberalizator) complica definirile de aici. Dar nu deconstruieste traditionala impartire Stanga vs Dreapta. Si dupa primele doua legislaturi se instaureaza si aici preferinta pentru Centrul idelogic.

Democratie vs Anti-Democratie.

In planul foarte general, apar doua efecte ale ideologiilor 1) neparticiparea si participarea politica. Mesajele devin si forme de ideologii prin indemnul implicit si chiar explicit pe care-l comunica: in favoarea participarii politice sau impotriva acesteia. Credintele si experientele transmise prin ideologii ca evolutiile politice nu pot fi influentate duc la neparticipare politica. Totalitarismele, de orice tip[16], determinismele istorice, dez-ideologizarea, elitismul, tehnocratia, pragmatismul sunt ideologii ale neparticiparii populare. Credintele politice ca aranjamentele politice sunt rezultatul actiunii oamenilor intemeiaza participarea politica. Toate celelalte ideologii sunt participative, transmit mesaje de participare si instituie comunicarea sociala ca forma de coeziune si realizare a consensului .

In planul median, ideologiile orienteaza si mobilizeaza participantii pentru pastrarea vs schimbarea in societate. Ideologiile alimenteaza solidarizarile: a) pentru mentinerea identitatii vs pentru cucerirea altei identitati; b) pentru mentinerea status quo -lui social - conservatoare - vs pentru schimbare - de tip reformist sau de tip revolutionar; c) impotriva oricarei identitati institutionale - anarhiste. In absenta ideologiilor nu sunt imaginabile miscarile si rezistentele politice pe aceasta axa.

Ideologiile mentinerii identitatilor sunt Ideologiile nationaliste, autarhiste, izolationiste, anti-globaliste, provincialiste (ideologii privite astazi ca reactionare) ideologiile promovarii identitatilor culturale (privite ca fiind compatibile cu tendintele politice actuale de crestere a interdependentelor, a integrarilor in mega- constructii politice, si a dependentelor de nivel global).

Ideologiile cuceririi unor identitati noi pe calea acumularilor pas cu pas ideologii reformiste, sunt ideologiile europeniste, ale globalizarii, ale protectiei Pamantului, ale eliberarilor etc

Ideologiile cuceririi unor identitati noi, revolutionare pot fi considerate ideologiile anticlericala a revolutiei franceze, (de impunere a ateismului); cele comuniste (de impunere a urii de clasa, a ateismului, a internationalismului comunist etc); cele fasciste ( de impunere a urii de rasa, suprematiei rasei ariene etc.

In planul partizanatelor concrete ideologiile nutresc identificarile doctrinare si identificarile de partid, identificarile cu guvernarea reflectand principalele clivaje sociale si aspiratiile modelate prin ele.

Ca teorii politice putem considera ca exista cel putin urmatoarele tipuri de ideologii[18]: ideologii traditionale si noi Ideologii. Conform sursei citate sunt ideologii traditionale: Liberalismul, Conservatorismul si Socialismul si Comunismul, Fascismul. Sunt ideologii contemporane Ideologiile eliberarii: Eliberarea Negrilor, Eliberarea Femeilor, Eliberarea Homosexualilor, Teologia Eliberarii, Eliberarea Animalelor. Este prezentata ca non ideologie Ecologia. Enumerarea nu este nici completa nici echilibrata . Ea favorizeaza explicit marxismul. Circulatia in Romania a unor asemenea viziuni despre ideologiile secolului , nu este in masura sa sprijine desprinderea de atasamentele comuniste. Intr-o incercare romaneasca de profil,

Identificarile de partid vor reflecta sustinerile ideologice din societate, dispunerea simpatiilor membrilor comunitatii pentru principalele partide politice.

Identificarile fata de guvernarea in exercitiu vor arata popularitatea puterii in competitie cu opozitia.

Tipurile de ideologii politice se mai deosebesc dupa modul cum se raporteaza si concep transformarile si schimbarile fenomenelor si proceselor social-politice ale societatii, ideologiile politice se pot clasifica in:

1) ideologii politice conservatoare. Acestea au aparut inca din antichitate si se regasesc in toate societatile si perioadele istorice. In societatile absolutiste din sclavagism si feudalism, ele au fost ideologiile fortelor politice aflate la putere si au urmarit cu orice chip si cu orice mijloace, apararea, conservarea, justificarea si legitimarea randuielilor sociale existente, a vechilor institutii social-politice, si a conceptiilor privind organizarea si conducerea vietii sociale. In cele mai multe cazuri pentru a se impune, a fi mai credibile si convingatoare, a domina si a elimina orice opozitie, ele si-au asociat divinitatea. Asa a fost cazul unor mari ideologii religioase ca brahmanismul, confucianismul, daoismul, budismul, islamismul sau chiar crestinismul care au fundamentat regimurile politice dintr-o serie de tari ca India, China, Japonia in perioada antica si medievala.

2) ideologii politice revolutionare. Ca sisteme de gandire si actiune coerente si inchegate aceste ideologii au aparut in perioada moderna, ca "ideologii" care vizau transformarea pana la inlocuirea unor sisteme social-politice perimate cu altele noi, bazate pe alte principii si valori, chiar daca unele au fost numai niste constructii teoretice ideatice si utopice, ele au existat inca din antichitate si feudalism. Aceste tipuri de ideologii urmaresc schimbari profunde, esentiale de natura sociala, politica si economica a societatii. Un asemenea tip de ideologie a fost liberalismul, in perioada luptei sale antifeudale si a revolutiilor burgheze de la 1848..

3) ideologii politice reformiste. Reformarea si restructurarea sistemelor social-politice, a constituit o permanenta a actiunii si luptei sociale. Ca ideologii, ele s-au cristalizat in perioada interbelica si mai ales postbelica, dar aceasta nu inseamna ca asemenea ideologii nu au fost prezente si in alte perioade istorice. Aceste ideologii isi propun transformari economice, sociale si politice, in limitele aceluiasi sistem social fara a-si propune inlocuirea, schimbarea acestuia, ci mai degraba dezvoltarea, perfectionarea si "umanizarea" sa, asigurarea echitatii si dreptatii sociale, conditii si situatii egale pentru toti membrii societatii. Cea mai relevanta din acest punct de vedere este, fara indoiala, social-democratia care cunoaste astazi o deosebita dezvoltare, raspandire si atractie social-politica.

4) ideologii politice extremiste, dictatoriale. Asemenea modalitati de gandire si actiune, de concepere a relatiilor interumane si sociale au existat din totdeauna. Violenta, forta si teroarea sunt considerate instrumente si mijloace unice, legale de transformarea si inlocuirea sistemelor social-politice si economice. Cele mai reprezentative tipuri de asemenea ideologii au fost fascismul si comunismul, care au fundamentat respectivele regimuri politice si mai recente neofascismul, noua stanga si noua dreapta.

5) ideologiile politice elitiste. Esenta acestor ideologii o constituie organizarea si conducerea societatii de catre o elita sociala, de un grup, o clasa sau un partid, de persoane predestinate si inzestrate cu calitati deosebite, extraordinare. Primele idei elitiste au aparut la Platon si Aristotel si mai tarziu la N. Machiavelli si F. Nietzsche. Elitismul modern a avut ca fondatori pe Vilfred Pareto si Gaetano Mosca, Max Weber. In Romania teoreticieni ai elitismului au fost C. Radulescu Motru, Eugeniu Sperantia.. In teoria si practica politica romaneasca, elitismul a imbracat forma ideologiei si miscarii legionare. Ideologiile elitiste neaga sau subapreciaza rolul maselor in istorie, in organizarea si conducerea societatii. Prin continutul si esenta lor ele sunt ideologii nedemocratice.

6) ideologiile politice fundamentaliste. Sunt ideologii politice de esenta extremista, teroriste care isi justifica si legitimeaza actiunea si conduita social-politica pe fundamente teologice, in numele unor sisteme religioase, cum ar fi cazul islamismului si chiar crestinismului.

Tot ideologiile si forta lor de patrundere in social alimenteaza forta miscarilor sociale, gradul de adeziune a participantilor la miscari sociale. Astfel dupa gradul de raliere a oamenilor in jurul unei ideologii vom avea ideologii cu puternica rezonanta sociala si fara rezonanta sociala, respectiv societati puternic ideologizate vs societati pragmatice, imune fata de propaganda si ideologie.

In functie de ideologii si de difuzarea lor, se mobilizeaza fortele sociale pentru actiunea politica. Se structureaza societatea in grupari participative si non paticipative la viata politica. Se definesc si se nutresc modurile partizane de participare.

Functiile ideologiilor

Cu alte cuvinte, functia ideologiei este de a face politica posibila, oferindu-i concepte dotate cu autoritate si capabile sa-i dea un sens, ca si imaginile evocatoare cu ajutorul carora realitatea politica poate fi perceputa intr-un mod sensibil.¹¹ Ideologiile cuprind, deci, notiuni si propozitii in acelasi timp descriptive si normative. Dar aceste propozitii descriptive intretin o relatie cu realitatea sociala analoaga aceleia pe care hartile rutiere o intretin cu realitatea geografica, adica o relatie de tip simbolic. Mai concret, Daniel Bell vede in ideologii "transformarea ideilor in leviere sociale Pentru ideolog, adevarul deriva in actiune si semnificatia este data experientei prin transformarea momentului."

Transformarea ideilor in credinta presupune, in domeniul politicului, notiunea de credinta intr-o cauza nobila, intr-un scop suprem, intr-un ideal. Cu cat acest scop este mai vag si mai general, cu atat fervoarea credintei este mai mistuitoare si cu atat se apropie mai mult de fanatismul religios care incalzeste mai nobil spiritele, cu cat o cauza politica dreapta este invesmantata in justificari religioase.

Demn de remarcat apare aici faptul ca aceste definiri ale ideologiei tind sa o asimileze partial sau sa-i atribuie cateva dintre functiile religiei.(totalitate, integrare) ideologia se reclama in continuare tot mai insistent ca o constructie a spiritului uman care pretinde sa inlocuiasca referinta la o alteritate de consistenta sacrala. Raportul dintre ideologia politica si religie a fost abordat de Raymond Aron (Epoca imperiilor si viitorul Frantei, 1945) si Julien Benda (Tradarea clericilor, 1947). Aron propune sa numim "religii secularizate" doctrinele care ocupa in sufletele contemporanilor locul credintei disparute. El considera ca este posibila o salvare a umanitatii aici pe pamant sub forma unei ordini sociale care urmeaza sa fie creata. Aceasta salvare urmeaza sa se petreaca intr-un viitor incert , neprecizat.

Aceste interpretari ne conduc la ideea conform careia orice ideologie indeplineste grosso modo trei functiuni fundamentale:

SUBSTITUIREA. In cadrul acestei functii ideologia furnizeaza o interpretare a realitatii sociale. In acest sens orice ideologie este o neomitologie intrucat indeplineste rolul mitului, al marilor povestiri din societatile arhaice. Nevoia antropologica de absolut si de totalitate gaseste in ideologie un "succedaneu" al religiilor.

IMANENTA. In cadrul acestei functii se ofera justificari si mai ales o reprezentare de sine pentru indivizi si grupuri in asa fel incat ei isi pot explica rolul pe care il joaca in societate.

SALVAREA. Aceasta functie da coerenta, un sens superior unui ansamblu de evenimente si fenomene aparent disparate. Ideologia politica este considerata ca solutie unica menita sa asigure o fericire colectiva. E adevarat ca salvarea pe care o propune ideologia este imanentizata (realizabila aici pe pamant), dar amanata intotdeauna fara termene precise (aici dar niciodata acum)[21].

Functiile ideologiei.

Ideologia isi evidentiaza rolul, utilitatea si eficienta sociala in societate prin functiile exercitate. Functiile exercitate de ideologii nu sunt aceleasi in toate societatile. Chiar in cadrul aceleiasi societati ideologiile urmaresc scopuri si interese diferite, au continuturi, valori si semnificatii aparte, se folosesc de mijloace si forme diverse in exprimarea si manifestarea a lor in practica sociala. Locul si rolul ideologiilor in societate, functiile exercitate de acestea depind de:

-natura sistemului politic;

-gradul dezvoltarii vietii si democratismului politic;

-statutul si pozitia in societate a emitentului pe care ideologia il reprezinta si ale carei interese si aspiratii le fundamenteaza si promoveaza;

-raportul sau fata de sistemul puterii (mai precis daca face sau nu parte din cadrul acestuia, altfel spus este o ideologie a puterii sau se afla in opozitie cu aceasta)

1. Functia de cunoastere si interpretare a realitatii politice. Este prima functie a oricarei ideologii, ea realizeaza contactul acesteia cu realitatea, cu societatea. Pe baza cunoasterii si a interpretarii societatii social-politice, ideologia isi va putea constitui demersurile teoretice si actiunea practica, isi va formula atitudinea fata de aceasta, isi va preciza obiectivele si scopurile urmarite, strategia, mijloacele si tehnicile pe care le va utiliza in infaptuirea acestora.

Obiectivitatea sau subiectivitatea cunoasterii societatii si, in stransa legatura cu aceasta, a interpretarii pe care o da acesteia, tine in cea mai mare masura, de obiectivele si scopurile urmarite si promovate de emitent, ideologia fiind doar forma teoretica concentrata a acestora, mijlocul de exprimare a lor in planul politicii.

2. Functia partizana. Continutul unei asemenea functii este determinat, impus de emitentul politic, a carei emanatie este prin excelenta ideologia. Tinand genetic si functional de acesta, fiind produsul sau, ideologia va reflecta si interpreta realitatea, va fundamenta si promova interesele acestuia, adica va fi partinica, partizana. Orice valoare, principiu care ii poate servi la realizarea obiectivelor si sarcinilor sale, chiar daca acestea sunt intr-o vadita contradictie cu realitatea, cu adevarul, pentru respectiva ideologie ele sunt valabile si reale.

3.Functia teoretico-explicativa. Orice ideologie, in demersul sau teoretic, isi propune sa explice si sa justifice pozitia si atitudinea emitentului sau in societate, in raport cu puterea, obiectivele si scopurile sale urmarite. In situatia ca emitentul sau se afla la putere, ea va legitima actiunile si politica acestuia, indiferent de strategiile si mijloacele folosite, de rezultate si eficienta

Pe de alta parte orice ideologie inchegata are functii in trei planuri: in planul cunoasterii, comunicarii si al actiunii politice. Cele mai importante functii sunt functiile din planul actiunii politice. In raport de sarcinile de actiune se desemneaza continutul celorlalte doua tipuri de functii.

Functiile de cunoastere ale unei ideologii date sunt:

construirea unei conceptii proprii de ansamblu despre societate si despre situatia sociala curenta si despre locul si rolul unui agent politic concret in aceasta situatie; (Nu este insa o conceptie in cautarea adevarului, ci in slujba legitimarii dreptului subiectului de cucerire sau mentinere a puterii sau doar a unor beneficii politice.) Este functia de teoretizare partizana a socialului si a situatiei sociale concrete;

critica si deconstruirea partizana a conceptiilor concurente despre situatia sociala;

elaborarea unei viziuni proprii asupra unui viitor mai bun, pentru agentul subiect. (Proiectul poate fi utopic sau doar vizionar- realist).

Functiile de comunicare sunt congruente cu cele de cunoastere. Functiile de comunicare ale ideologiei sunt:

de popularizare, propaganda a idealului propriu, a legitimitatii sale morale, istorice etc; a justetei propriei intelegeri despre societate si starea sociala; a realizarilor si fortei proprii;

de creiere a atractivitatii si credibilitatii fata de propriile viziuni si pozitii;

de ocultare - simulare si disimulare - Orice ideologie simuleaza avantajele generale si disimuleaza dezavantajele generale propuse de programul politic. Orice ideologie disimuleaza, neajunsurile, esecurile proprii in actiunile intreprinse - pentru a sublinia forta pozitiilor sale - ;

de criticare a viziunilor, pozitiilor si actiunilor concurente;

de manipulare a altor grupuri sociale pentru sustinerea intereselor grupului subiect.

Functiile in planul actiunii sunt:

de identificare cu un grup, de unificare si solidarizare a grupului;

de raliere si de mobilizare a grupului subiect pentru indeplinirea propriilor idealuri si sau pentru atingerea propriilor interes;

de demobilizare si destructurare a grupurilor adverse (intoxicarea ideologica);

de castigare a sustinerilor publice pentru interesele si proiectele grupului.