Stilurile educative ale familiei contemporane

Stilul educativ este o expresie care se foloseste in sens relational pentru a desemna natura si caracteristicile raporturilor familiale in cadrul carora se realizeaza procesul educativ. Adesea este inlocuita in literatura de specialitate cu termeni ca "atmosfera familiala", "climat educativ (familial)", tehnici de influenta".

Transmiterea diferitelor valori, atitudini sau cunostinte in familie se face prin apelul la stiluri, metode si tehnici diferite, care sunt adaptate de regula obiectivelor si care contribuie la intarirea continuturilor transmise (fac parte din pedagogia implicita).

A).  Pluralismul stilurilor educative

Ideea de stil educativ vine din conducerea firmelor, de la model de conducere. Rensis Likert (1967), reprezentant al scolii de la Michigan, pe baza rezultatelor acumulate atat din propriile cercetari, cat si din cele ale altor autori, a clasificat stilurile de conducere de-a lungul unui continuum ce merge de la stilurile cele mai autoritare spre cele participative. Modelul sau este cunoscut sub denumirea celor patru sisteme de conducere. Iata cum sunt ele definite (Vlasceanu, 1993, p. 323-325).

Sistemul 1 - autoritar - exploatator :

puterea, controlul si deciziile sunt concentrate la sfarsitul ierarhiei organizationale;

sistemul de comunicare slab structurat, astfel incat atunci cand sunt transmise pe traiect descendent (de sus in jos) exista un nou grad de suspiciune, iar de jos in sus (ascendent), ele tind sa fie inexacte;

comunicarea laterala este aproape inexistenta;

strategiile de motivare se bazeaza pe amenintari si privalizari, rareori acceptandu-se practicile de recompensare;

ignorarea deliberata a motivatiilor intrinseci.

Sistemul 2 - autoritar - binevoitor :

are multe caracteristici comune cu primul, este usor imbunatatit;

mai multe oportunitati pentru ascultarea subordonatilor sau, mai degraba, pentru "ascultarea" parerilor acestora;

strategiile motivationale se bazeaza in mai mare masura pe necesitatile economice si de status ale oamenilor, si mai putin pe penalizari;

comunicarea laterala este aproape inexistenta.

Stilul consultativ

o considerare mai atenta a opiniilor si ideilor subordonatilor;

sunt create premisele unei interactiuni mai bune intre conducere si subordonati, bazate pe incredere si respect reciproc;

deciziile strategice sunt luate la sfarsitul ierarhiei, iar cele curente la nivelurile de baza ale organizatiei;

strategia de motivare se bazeaza pe recompense si uneori pe implicarea oamenilor in procesul decizional;

aparitia grupurilor informale este posibila si aici, dar acestea pot sprijini activitatea grupului mare, nu sa o impiedice.

(4) Sistemul 4: participativ

considerat cel mai democratic sistem de conducere;

conducatorul trebuie sa se raporteze cu respect si interes fata de subordonati;

sa fie sensibil la ideile, sentimentele si necesitatile lor;

considerarea grupului si nu a individului ca reprezentand piatra de temelie a organizatiei;

scopurile organizatiei sunt definite prin participarea membrilor grupelor de munca, iar deciziile sunt luate la toate nivelurile organizatiei.

In domeniul educatiei studiile consacrate sintetizeaza stilurile educative in jurul a doua axe:

a) axa: autoritate     liberalism

constrangere permisivitate

sunt utilizati indicatori care reflecta limitele si constrangerile impuse de parinti activitatii copiilor:

responsabilitatile atribuite acestora;

modul in care este exercitat controlul parental;

rigoarea cu care sunt aplicate si controlate regulile etc.

b) axa: dragoste    ostilitate

atasament respingere

indicatorii reflecta gradul de angajare al parintilor in activitatea copilului:

ajutorul pe care i-l ofera;

timpul pe care i-l consacra;

receptivitatea fata de starile lui emotionale si fata de nevoile sale;

Diana Baumnud [1980, apud Stanciulescu, 1997] identifica trei modele de actiune parentala: permisiv, autoritar si "autorizat".

Modelul permisiv

parintii incearca sa inteleaga si sa raspunda tuturor nevoilor copilului

copilului ii sunt impuse putine norme de conduita si putine responsabilitati;

nivel scazut al controlului;

parintele se identifica cu starile emotionale ale copilului.

A.    Modelul autoritar

nivel inalt al controlului cu slaba sustinere a activitatii copilului;

copilului ii sunt impuse principii si reguli de conduita inviolabile;

autoritatea, traditia, munca, ordinea, disciplina sunt valorile pe care parintii le transmit sistematic.

B.    Modelul autorizat

imbina controlul sistematic cu un inalt nivel al suportului parental;

parintii formuleaza reguli si controleaza respectarea lor, dar nu le impun, ci sunt dispusi la schimburi verbale cu acestia;

le explica ratiunile pentru care regulile trebuie respectate si situatiile in care se aplica stimuland totodata autonomia lor de gandire.

Structura de clasa a societatii

Numeroase studii indica o corelatie intre stilul educativ al familiei si structura de clasa a societatii ( . ). Constrangerile sunt prezente in toate clasele sociale. In toate clasele sociale se manifesta o tendinta catre permisivitate, difera numai gradul si modalitatile in care ele se exercita.

Studiile lui Bourdieau (1966) si Boltanski (1969) fac diferentieri de educatie pentru clasele sociale dupa cum urmeaza:

a) Pentru clasele superioare:

practica un model educativ "lax" care permite dezvoltarea libera a personalitatii copiilor si lasa libera manifestarea autonomiei lor;

parintii sunt mai deschisi spre a-si "asculta" copiii;

b) Pentru clasele mijlocii:

sunt adepte ale "rigorismului" educativ;

copilul este supus de timpuriu presiunilor, pentru a i se inocula constiinciozitatea, ordinea, responsabilitatea, deprinderile legate de curatenie, tinuta, maniere;

activitatea scolara, iesirile, viata sexuala sunt strict supravegheate;

in literatura americana, U. Bronfenbrenner [1958] - arata ca familiile claselor mijlocii au asteptari si ambitii mai multe pentru copiii lor, dar manifesta in acelasi timp, mai multa toleranta, mai mult "liberalism", apeland frecvent la explicatii rationale si la culpabilizarea copilului;

administrarea sanctiunilor se face in functie de intentia copilului, tind catre o orientare interioara a comportamentului, punand accent pe autocontrol [Kohn, 1959].

c) Pentru clasele populare:

practica un model educativ caracterizat printr-o atitudine laisser-faire, aparent similara "laxismului" claselor superioare, dar diferita de acesta prin aceea ca exprima mai degraba un fel de indiferenta si absenta proiectelor educative;

dupa Boltanski sunt singurele care considera "sentimentul copilariei" ca mignotage (copiii ca sursa de amuzament, dragalasenie si inocenta, motiv pentru care trebuie protejati de aspectele murdare (sexuale) ale vietii), in sensul lui Ariès;

copiii nu primesc responsabilitati decat atunci cand nevoile familiei o impun si cand sunt capabili sa efectueze o activitate cu adevarat utila;

constrangerile sunt generate de conditiile de viata si nu de intuitiile educative ale parintilor;

sanctionarea este legata de gravitatea consecintelor imediate (mai ales materiale) ale conduitei copilului; aceasta conduita rezulta dintr-o viziune asupra lumii care valorizeaza conformismul si respectabilitatea, constrangerile exterioare fiind acelea care orienteaza actiunea.

Observatie: Tehnicile disciplinare bazate pe impunerea puterii adultului genereaza teama si agresivitate, inculcand o orientare exterioara comportamentului, in timp ce tehnicile care mobilizeaza afectiunea si dialogul rational intre parinti si copii favorizeaza interiorizarea normelor.

Traiectoria de clasa

Bourdieau insista asupra importantei familiilor aflate in mobilitate sociala, ascendenta sau descendenta, sunt cele care adopta mai frecvent modele rigoriste;

"pasajul din carte" (p.93)

Ideologia familiala

Cercetatoarea franceza A. Percherou [1981] observa dependenta modelului educativ de mediul social si de ideologia familiala (mediul rural, mai conservator in materie de ideologie familiala este mai "rigorist" si cu cat este mai mare traditionalismul in ce priveste familia, religia si armata, cu atat este preferat "rigorismul" educativ).

Cercetatoarea franceza distinge trei tipuri de familii:

familii traditionaliste - rigoriste;

familii moderniste - rigoriste;

familii moderniste - liberale;

in functie de urmatoarele:

conceptia cu privire la ordinea morala si sociala;

practicile cotidiene in luarea deciziilor si in repartizarea sarcinilor domestice;

modul in care se realizeaza retelele de rudenie si de sociabilitate.

B. Bernstein si J. Launtrey [1980] vorbesc de dependenta stilului educativ de modul de structurare al familiei. Sociologul francez distinge trei tipuri de familii:

a) familii slab structurate - care prezinta copilului putine regularitati, normele fiind slab conturate;

b) familii cu structura rigida - care pun copilul in fata unor regularitati neschimbatoare si a unor norme "a caror aplicare nu admite nici o exceptie;  mai frecvente in mediile "populare", familiile cu structura rigida au tendinta de a adopta un stil educativ bazat pe controlul parental si supunerea copilului;

c) familii cu structura supla - furnizeaza copilului regularitati si norme flexibile, aplicabile in functie de situatie; familiile cu structura flexibila sunt specifice categoriilor mijlocii si lasa copiilor posibilitatea de a-si manifesta initiativa si de a se exprima.

O echipa de cercetatori de la Geneva [Kellerhals si Montaudou, 1991] au elaborat un model mai complex care sustine variatia raporturilor educative parinti - adolescenti (12 ani), in functie de statutul socio-economic al tatalui, de nivelul educational al mamei si de tipul de interactiune familiala.

Dupa modul in care parintii actioneaza pe axa personalitatea copiluli - mediul de viata al acestuia, sunt construite patru tehnici de influenta: control, relatie, motivatie si moralizare.

I) Controlul

controlul este o tehnica "externa si utilitarista";

parintii urmaresc sa obtina comportamentul pe care il doresc de la copil formuland o serie de obligatii si interdictii;

parintii practica un sistem de sanctiuni in care cele materiale detin o pondere importanta;

II) Tehnica relationala

este o tehnica "externa si de identificare";

se bazeaza pe credinta parintilor ca manifestarile copilului sunt raspunsuri la conduitele persoanelor cu care el vine in contact;

modelarea comportamentului copilului se face prin "ajustarea" contextului sau relational (relatii cu membrii familiei), cu alti copii, cu diferiti specialisti;

III) Tehnica de motivare

este "interna si utilitarista";

urmareste sa-l faca pe copil sa constientizeze raportul dintre costurile si beneficiile obtinute dintr-o actiune si pe aceasta baza sa renunte la o actiune sau sa accepte o alta;

IV) Tehnica de moralizare

este interna si relationala

consta in stimularea sau inhibarea unei conduite a copilului prin apelul la valori deja interiorizate (religioase, morale, estetice), considerate superioare.

Concluzii ale cercetarilor

In general parintii apeleaza mai frecvent la tehnici de control si mai rar la tehnici de moralizare.

Controlul este preferat in familiile in care tatal are o pozitie socio-profesionala joasa, iar nivelul studiilor mamei este scazut;

Pe masura ce se urca in ierarhia profesiilor masculine si pe masura ce nivelul studiilor mamei creste, preferinta pentru tehnicile relationale creste.

Prin combinarea tehnicilor de control si de relatie pe care conduita "in teren" le-a desemnat ca dominante, se obtin patru stiluri de influenta:

- stilul disciplinar - tehnica dominanta: controlul;

- stilul relational - tehnica dominanta: relatia;

- stilul anomic - nici o tehnica nu este utilizata sistematic;

- stilul charismatic - controlul si relatia sunt combinate.

Moduri de utilizare ale acestor stiluri

stilul disciplinar este mai frecvent in familiile unde sotia are studii elementare, in cele in care tatal este muncitor sau functionar si in familiile "bastion".

utilizarea stilului charismatic se face in familiile in care mama are diploma "para-universitara" (corespunzator unui nivel intre elementare si superioare);

utilizarea sanctiunilor, indeosebi a celor materiale, descreste de la mamele cu studii elementare la cele cu studii universitare;

in functie de identitatea copilului se constata urmatoarele: primii nascuti baietii sunt, ca urmare a "destinului" care le este rezervat, controlati si sanctionati mai sistematic; nu se constata variatia controlului in functie de sexul copilului.

Autoritatea parentala

Ea se exercita in trei forme in familiile geneveze:

(1) autoritate coercitiva

bazata pe convingerea parintilor ca varsta mai inaintata implica o mai mare competenta;

se pune accent pe precizia indicatiilor date copilului si pe forta, pe necesitatea de a asigura supunerea imediata si neconditionata a acestuia;

(2) autoritatea persuasiva sau negociatoare utilizeaza fermitatea parentala ca "ultima reduta";

accentul cade pe necesitatea de a oferi copilului explicatii privind motivatia deciziei parentale si chiar de a-i lasa o anumita "marja de manevra" in raport cu aceasta;

(3) autoritatea structuranta sau "parteneriatul"

lasa copilul "sa se loveasca de pragul de sus";

parintele ofera repere care sa-l orienteze pe acesta in construirea autonomiei personale.

Toti parintii anchetati considera autoritatea parentala ca indispensabila; jumatate dintre ei opteaza pentru tipul coercitiv de autoritate si numai 15% pentru "parteneriat".

Autoritatea se exercita in forme coercitive in familiile in care mama are studii elementare si in cele in care tatal este functionar subaltern; la nivelul claselor mijlocii, coercitia este prezenta in familiile "bastion".

Stilurile educative si dezvoltarea cognitiva

Obisnuit - dezvoltarea cognitiva este corelata cu inteligenta.

A.) Pentru o serie de autori nivelul Q. I. al mamei permite previziuni cu un inalt grad de probabilitate asupra inteligentei copiilor (Pourtois si Desnet, 1989; Durning, 1995).

Explicatia pe care o da Pourtois - inteligenta mamei este mostenita de copil prin mecanisme genetice (inteligenta era considerata o capacitate innascuta si imuabila).

B.) La ora actuala, psihologii definesc Q. I. ca masura a inteligentei unui individ intr-un moment determinat al evolutiei sale si admit ca ritmurile evolutiei sale sunt diferite de la un individ la altul, si de la o etapa la alta.

Ipoteza transmiterii ereditare a inteligentei de la mama la copil pierde tot mai multi adepti si este inlocuita cu aceea a unei transmiteri sociale/educationale.

"Mamele cu un Q. I. redus creeaza un mediu familial si social care nu stimuleaza dezvoltarea intelectuala si afectiva a copilului [Pourtois si Desnet, 1989].

Argumente:

1) S-ar parea ca stilurile "liberale", "democratice" conduc la profituri mai mari in plan cognitiv, stimuland activitatea psihica proprie a copilului; in acelasi timp insa, orientarea si controlul parintilor se dovedesc a fi, in egala masura, importante;

2) Lautrey [1980] considera ca familiile simplu structurate, care practica un stil educativ ce ofera copiilor posibilitatea de a-si manifesta individualitatea intr-un cadru  normativ flexibil, sunt cele care ofera conditii optime pentru dezvoltarea lor cognitiva.

3) Mamele ai caror copii obtin cele mai bune rezultate:

ii ajuta pe acestia sa exploreze ei insisi;

ii orienteaza mai atent in timpul rezolvarii unei sarcini;

ii incurajeaza sa evalueze consecintele actiunilor viitoare si sa verifice rezultatele actiunilor deja efectuate;

ofera mai multe indicatii si informatii specifice si pertinente;

adreseaza mai multe intrebari, ofera un feed-back pozitiv.

4) Mamele ai caror copii au performante cognitive mai slabe:

sunt tentate sa dirijeze si sa controleze mai mult copilul;

sa formuleze solutii si sa nu ofere posibilitatea optiunii intre mai multe posibilitati;

sa orienteze putin copilul in rezolvarea sarcinii;

sa ofere mai mult un feed-back negativ.

5) Atitudinile si practicile educative materne au consecinte diferite in functie de varsta copilului; atitudinile stimulative la varste mici isi pierd aceste caracteristici pe masura ce copilul inainteaza in varsta. [Terrisse si Pineault, 1989].

6) Inteligenta copilului este stimulata si atunci cand vine in contact cu persoane mature: familiile in care exista un numar mare de adulti favorizeaza dezvoltarea cognitiva intr-o masura mai mare decat cele in care talia fratriei este mare, iar distanta intre nasterile succesive mica.

7) Interactiunile verbale intre membrii familiei: - nivelul coeziunii familiale, in special acordul (dezacordul) intre parinti in legatura cu problemele legate de copil, reprezinta de asemenea, o variabila care influenteaza dezvoltarea cognitiva.

8) Atitudinea superprotectoare a mamei cu nivel scazut al exigentei fata de performantele copilului, si atitudinea prea autoritara a tatalui cu manifestari afective absente duc la dificultati in dezvoltare.  

Mama care intervine moderat

si dirijeaza putin;

Copilul cel mai flexibil din

punct de vedere al inteligentei

tatal foarte prezent verbal si foarte cald;

in general are o atitudine mediu toleranta,

adopta norme suple, iar interventia activa

in privinta copilului este de nivel mediu

Stilurile educative si reusita scolara

Numeroase anchete indica o dependenta a reusitei scolare de un stil parental caracterizat printr-o combinatie nuantata si flexibila intre afectiune si sustinere parentala (incurajari, recompense, sfaturi) a activitatii scolare a copilului, pe de o parte, control al acestei activitati si exigenta cu evaluare pe de alta parte.

Concluzii

1) Clark [1983] asociaza reusita scolara cu stilul "autorizat" adica:

atitudinea incurajatoare a parintilor;

formularea unor norme clare si ferme de conduita in interiorul si in afara familiei, de supraveghere stricta a orarului zilei si a contactului cu exteriorul;

dialog continuu parinti - copii.

2) Afectiunea materna:

Absenta ei si respingerea materna influenteaza negativ reusita imediata si pe termen lung.

Relatia afectiune - reusita nu este, insa, mecanica

Afectiunea materna pare sa conduca mai degraba la insucces, atuci cand este dublata de permisivitate in domeniul activitatii scolare;

Mamele copiilor performeri sunt mai autoritare si impun mai multe restrictii decat cele ale copiilor care esueaza si care le descriu ca permisive, credule, apropiate si aprobatoare.

Dependenta performantei de afectiunea materna pare a fi diferentiata in functie de sex:

in cazul baietilorea este clara [Durnins,1995];

fetele care primesc din partea mamelor cea mai mare afectiune si cel mai mare ajutor obtin rezultatele scolare mai slabe.

Infl: raporturile afective par sa fie dependente si de specificul etnic:

familiile de negri - exista o corelatie pozitiva intre afectiunea materna si rezultatele scolare;

in familiile asiaticilor - stilul autoritar conduce la performanta.

3) Stilul educativ nu influenteaza prin el insusi reusita. Aceasta din urma este produsul unui complex de factori, intre care raportul dintre stilul familiei si stilul scolii.

Indiferent de stilul cadrului didactic, copiii proveniti din familii cu un stil "coeziv", similar celui "autorizat" al lui Baumrind, obtin rezultatele cele mai bune;

cu cat este mai mare distanta intre stilul scolii si stilul familiei, cu atat notele scolare sunt mai mici [Hansen, 1986];

modelele familiale si scolare democratice care maresc gradul de autonomie de care dau dovada adolescentii se coreleaza cu atitudini pozitive fata de scoala si cu un traseu scolar mai lung.

Totusi structurile scolare democratice par sa aiba efecte mai mari asupra copiilor proveniti din familii cu un stil mai putin participativ.

Concluzie: Mediul familial are o importanta considerabila in dezvoltarea copilului si in reusita scolara.

Familia (mama, de fapt) este responsabila direct de 70,63% din variatia in dezvoltarea intelectuala a copilului de 7 ani si de 13,63% din variatia achizitiilor scolare;

Impactul asupra performantelor scolare este, insa, in realirtate mult mai mare, intrucat se exercita indirect.

Stilurile educative ale familiei si integrarea sociala

Prin "integrare sociala" intelegem situatia unui individ oarecare ce se manifesta ca membru al unei colectivitati:

fiind capabil sa participe la viata acesteia;

sa recepteze si sa prelucreze informatia specifica;

sa comunice printr-un sistem simbolic impartasit de toti;

sa ocupe pozitii si sa-si asume roluri legitime.

1) Un stil (climat) caracterizat printr-un grad inalt de acceptare, de afectiune si intelegere a copilului mic de catre persoana care il ingrijeste (indiferent daca este mama, tata sau altcineva) favorizeaza integrarea copilului si disponibilitatea sa de a face fata exigentelor vietii sociale. Acesti copii isi fac prieteni si intretin cu usurinta relatii "orizontale" (cu egalii) si nu au probleme in a face fata relatiilor "verbale". Dimpotriva, pentru copiii care traiesc intr-o atmosfera familiala lipsita de securitate emotionala (autoritar, persuasiv si protector) lumea sociala apare ca instabila, periculoasa si greu de controlat. Ei manifesta putina incredere in ceillalti, au dificultati in a-si face prieteni si, mai ales, se simt incapabili sa faca fata solicitarilor unui mediu pe care il percep ostil. Varsta critica pentru constituirea structurilor emotionale este intre 0 si 5 ani.

2) Mamele copiilor delicventi manifesta mai frecvent atitudini de respingere/ostilitate fata de acestia; absenta afectiunii pare sa-i afecteze mai mult pe baieti.

Multe studii pun in evidenta existenta unei corelatii intre conduitele delicvente si un nivel scazut al coeziunii familiale.

Membrii acestor familii au o modalitate de gestionare a duratelor centrata pe nevoi si aspiratii personale:

petrec cea mai mare parte a timpului in afara spatiului familial si nu participa decat rareori la activitati comune ale membrilor familiei;

riturile familiei - activitatile respective, stereotipe, care ii aduc in contact pe membri, care intaresc sentimentul apartenentei - sunt absente. Gradul de angajare in activitati comune este minim, iar intalnirea membrilor transforma familia in "trecutul" unei tensiuni, neintelegeri, respingeri, conflict, greu de conciliat.

Delincventa juvenila poate sa apara in aceste cazuri ca o ultima tentativa a adolescentului de a-i aduce pe membrii familiei impreuna;

Delicventa se asociaza, in egala masura, unui nivel scazut de adaptabilitate caracteristica familiilor "rigide" care nu gasesc resurse interne pentru a construi un nou echilibru. Cand se confrunta cu o problema oarecare, ele au tendinta de a rigidiza structurile si de a intari controlul coercitiv [Murval si Biron, 1994].

Concluzie:

Nu se poate furniza o "reteta" universal valabila, din punct de vedere al raportului dintre stilurile educative si integrarea sociala: "ingredientele" sunt foarte numeroase, iar proportiile trebuie adecvate situatiei particulare in care se afla actorii.

Evaluarea stilurilor educative familiale de catre copii

Putine anchete au ca obiect de cercetare evaluarea climatului familial de catre copii. Copilul interpreteaza diferit stilul educativ al familiei, modelele de comportament din familie, iar aceasta interpretare, indiferent daca ea corespunde sau nu realitatii, influenteaza reactiile sale si, in ultima instanta, dezvoltarea sa psiho-sociala.

Ancheta hispano-portugheza, pe care o vom prezenta in continuare, incearca sa surprinda modul in care isi reprezinta adoescentii propria familie [Fontaine, Campos, Musitu si Garcia, 1994]. Ancheta surprinde trei categorii de reprezentari: ale modului de reglare a raporturilor familiale, ale climatului educativ familial si ale raporturilor adolescentului cu fiecare dintre parinti.

Adolescentii portughezi  considera familia un refugiu al individualitatii (mediu primitor, al afectiunii si intelegerii, in care tanarul este acceptat si poate face schimb de idei) mai degraba decat un bastion al traditiei (dominat de parinti omniscienti, care vor sa-si modeleze copiii dupa "chipul si asemanarea lor).

Reprezentarea familiei ca refugiu al individualitatii este mai frecventa printre adolescentii ai caror tati au un statut socio-economic mijlociu si superior si printre baieti. Pe masura ce adolescentii inainteaza in varsta, reprezentarile se deplaseaza catre modelul familiei "bastion al traditiei".

Autorii portughezi identifica patru tipuri de reprezentari cu referire la climatul educativ:

a) intelegere si sprijin parental:

adolescentul are certitudinea ca poate conta pe parintii sai atat in plan afectiv - afectiune, intelegere, respect al intimitatii, cat si in plan instrumental - incredere in capacitatile sale, stimulare, sprijin, autonomie;

exigenta parentala si pedepsele sunt considerate rezonabile;

b) autoritarism parental