Stadiile dezvoltarii ontogenetice a personalitatii

Stadiile dezvoltarii ontogenetice a personalitatii

1 Delimitari conceptuale

Asa cum am vazut in capitolul precedent, formarea fiintei umane este rezultatul actiunii a trei factori: ereditatea, mediul si educatia. Produsul pe care il creeaza educatia in sinteza cu ereditatea si mediul poarta denumirea generica de personalitate. In acceptiunea cea mai larga notiunea de personalitate desemneaza fiinta umana luata in contextul relatiilor sale sociale. Desemneaza individualitatea umana considerata in unitatea structurala si ierarhizata a trasaturilor si manifestarilor psihocomportamentale, manifestari subordonate obtinerii unui anumit efect adaptativ, in contextul imprejurarilor si situatiilor de viata. Personalitatea este o sinteza bio-psiho-social-istorica si culturala, individualizata si ierarhizata prin unitate, integralitate, structuralitate si dinamism. (10, pag. 257).

Procesul de formare a personalitatii incepe de la nastere si se desavarseste in linii mari in perioada tineretii (25 de ani). Desfasurarea acestui proces are un caracter stadial, realizandu-se in etape succesive si coerente, cu structura psihica unitara, cu profil specific reflectat intr-un comportament caracteristic. Stadiul (sau stadialitatea) reprezinta un ansamblu de caracteristici psiho-fizice cu o anumita stabilitate care permit identificarea particularitatilor prin care se aseamana subiectii de aceeasi varsta sau aflati intr-un interval apropiat de varsta.

Desi problema stadiilor pe care le parcurge individul nu este o problema noua, ea prezinta si in prezent un caracter deschis, neexistand unanimitate in aceasta privinta. Diversitatea de opinii se explica, in principal, prin criteriile diferite adoptate de cercetatori in identificarea stadiilor dezvoltarii. J. Piaget, de pilda, ocupandu-se de dimensiunea cognitiva a vietii psihice, identifica urmatoarele stadii: stadiul inteligentei senzorio-motorii (0-2 ani), stadiul preoperational (2-7 ani), stadiul operatiilor concrete (7-12 ani), stadiul operatiilor formale (12-16(17) ani) (8). L. Kohlberg abordeaza problema dezvoltarii psihice din perspectiva moralitatii, cu accent pe dimensiunea cognitiva a acesteia si evidentiaza sase stadii: 1. stadiul moralitatii ascultarii; 2. stadiul moralitatii hedonismului instrumental naiv;  stadiul moralitatii bunelor relatii; 4. stadiul moralitatii legii si ordinii; 5. stadiul moralitatii contractuale si acceptarii democratice a legii; 6. stadiul moralitatii principiilor individuale de conduita. (dupa 3, pag. 341-342) In literatura noastra de specialitate s-au impus ca principale criterii de periodizare a varstelor: tipul de activitate dominant si dominantele relationale. Aceasta inseamna ca marele perioade ale vietii omului se caracterizeaza prin activitati ce detin rolul central in etapa respectiva si prin anumite modalitati specifice de relationare cu semenii si cu societatea. Coroborand aceste doua criterii, Ursula Schiopu si Emil Verza in lucrarea "Psihologia varstelor" (pag. 32) identifica patru mari cicluri ale vietii care subsumeaza mai multe perioade de varsta sau substadii, prezentate sintetic in Fig.1.

Fiecare perioada se caracterizeaza prin anumite particularitati care se refera la dezvoltarea fizica (cresterea in inaltime, greutate, dezvoltarea generala), dezvoltarea psihica (procesele de cunoastere, afective, volitive s.a.) si dezvoltarea sociala (relatiile sociale).

Intre perioadele de varsta nu exista granite fixe. Intrarea individului uman intr-o perioada de varsta este conditionata de o serie de factori de natura biologica si social-culturala (rasa, sexul, mediul micro-cultural s.a.). Succesiunea etapelor este insa obligatorie, neputandu-se sari peste o anumita perioada de varsta.

Cunoasterea particularitatilor fizice si psiho-sociale ale perioadelor de varsta (mai ales a varstei scolare) prezinta pentru educator cel putin aceeasi importanta pe care o prezinta cunoasterea de catre inginer a tehnologiei materialelor cu care lucreaza. "Inainte de a educa copiii" - spune J. J. Rousseau - "incepeti prin a-i cunoaste, caci desigur nu-i cunoasteti. Copilul are felurile lui proprii de a vedea, de a gandi si de a simti, nimic nu e mai putin indreptatit decat sa vrem sa le inlocuim prin ale noastre. Natura cere ca inainte de a fi oameni, copiii sa fie copii" (cf. 8, p. 69).

Cunostintele in acest domeniu il ajuta pe educator sa constate daca elevii sai evolueaza normal, sa stie care sunt cerintele educative si care este traiectoria logica a dezvoltarii spre perioada urmatoare, ii permit sa organizeze activitatea elevilor conform cerintelor perioadei respective si sa pregateasca trecerea lor spre un nou stadiu.

Fig. 1    CICLURILE VIETII (dupa Schiopu U. si Verza E.)

2. Etapele (stadiile) de varsta ale copilariei

^{2.1. Primul an de viata.} Activitatea copilului pana la un an este mai ales instinctiva, manifestata prin reflexe (supt, apucare, miscare), adica prin manifestari ale trebuintelor si emotiilor sale primare. Cercetarile psihologilor evidentiaza existenta unor deosebiri intre copii (sub aspect organic, fiziologic si psihic) inca de la nastere

Copiii dispun de resurse interne (native) de stimulare si de intrare in contact, prin aparatele lor senzoriale, cu stimulii din mediul inconjurator - hrana, lumina, caldura etc. Diferentele individuale intre copii se constata in vioiciunea din starea de veghe, in modul de adormire, somn, trezire, in miscarile spontane intamplatoare, in reactiile instinctive. Altfel spus, ele se manifesta in cele doua forme de comportament innascut:

explorator, de sesizare perceptiva a stimulilor, de orientare spontana spre surse stimulatoare;

comportamentul manipulativ, de folosire in mod propriu a stimulilor, apropiere de corpul mamei (al adultului), de preferinta pentru asternutul comod, de evitare a frigului, de acceptare sau evitare a apei in timpul imbaierii etc.

La aceasta varsta  copiii se caracterizeaza prin: potentialul activ, tendinta de a recepta si combina stimulii, tendinta de miscare si explorare a mediului. Datorita experientei senzorial-perceptive ce se acumuleaza treptat se dezvolta functiile mnezice, reprezentarile devin active, puternic incarcate afectiv. Cu ajutorul perceptiilor si reprezentarilor se constituie universul primar obiectual, ce trece de la autocentrism la alocentrism. Spre sfarsitul perioadei se folosesc primele cuvinte - propozitii sau holofraze.

Pentru (formarea) dezvoltarea sociala a copilului un rol important il are relatia mama-copil, prezenta stabila a mamei fiind vitala pentru intreaga evolutie ulterioara.

2.2 Varsta anteprescolara. Semnificative pentru aceasta perioada sunt doua evenimente: invatarea mersului si dezvoltarea limbajului. Mersul permite cucerirea spatiului apropiat ceea ce accelereaza intreaga evolutie mintala a copilului. Limbajul il ajuta la cucerirea "spatiului social". Mersul si vorbirea il introduc pe copil intr-un nou univers (fizic si simbolic), il ajuta sa se desprinda de relatia de atasament primar fata de mama.

Pentru aceasta varsta este caracteristica si formarea deprinderilor igienice elementare. De asemenea, tendinta de imitare, care apare la sfarsitul primului an de viata, acum este foarte intensa ceea ce impune o serie de precautii din partea adultilor. Sarcina parintilor consta in a alimenta in mod corespunzator corpul si activitatile tot mai numeroase ale copilului. Se impune deopotriva igiena corporala si cea mintala. Asa cum remarca psihologul francez M. Debesse arta educatorului consta in aceasta perioada in a urma pas cu pas procesele maturizarii organice pentru a realiza un nivel optim al dezvoltarii psihice. Sarcinile familiei (in special ale mamei) sunt deosebit de mari si la aceasta varsta. Dupa aprecierea pedagogului german J. Fr. Herbart o mama buna face cat 100 de profesori.

2. Perioada prescolara. Aceasta perioada reprezinta a doua si cea mai autentica copilarie. Dezvoltarea fizica (cresterea taliei si a greutatii) este mai lenta in comparatie cu perioada precedenta. Ea este caracterizata prin anumite disproportii (intre capul relativ mare si picioarele scurte, ceea ce produce la 3-4 ani o oarecare instabilitate: intre muschii mari - ai mainilor si picioarelor - si cei mici care se dezvolta mai lent, generand lipsa de precizie in miscari).

Etapa prescolara se caracterizeaza prin sistematizarea si integrarea abilitatilor motorii in diverse tipuri de activitate, cresterea accelerata a abilitatilor lingvistice si a celor cognitive, prin consolidarea comportamentelor sociale, precizarea si nuantarea constiintei de sine. Ea se distinge, de asemenea, prin dezvoltarea curiozitatii indreptate spre intelegerea evenimentelor care il inconjoara. O mare parte din conversatiile copilului cu adultii il ocupa intrebarea "de ce?".

La varsta prescolara se produce o dezvoltare accelerata a capacitatilor intelectuale. Studiile arata ca pana la 4 ani se obtine jumatate din nivelul capacitatilor intelectuale dobandite pana la 16 ani, iar pana la 6 ani inca 30%. Aceasta pune in evidenta importanta foarte mare a mediului familial, a nivelului cultural al familiei, integrare sociala si alimentare afectiva, dar si reevaluarea relatiilor dintre inteligenta (nu foarte dezvoltata la aceasta varsta) si instruire, invatare, educatie.

Tipul fundamental de activitate este jocul care se caracterizeaza prin simbolizari ample si complexe. Tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica ca urmare a cuprinderii copilului in gradinita unde stabileste numeroase relatii cu varstnicii. Devine foarte activ procesul de formare a comportamentelor implicate in dobandirea autonomiei, prin organizarea de noi deprinderi si obisnuinte.

Comunicativitatea si sociabilitatea copilului cresc considerabil si se manifesta in mod deosebit in joc, care pune in evidenta experienta sociala achizitionata de copil, precum si capacitatea sa de a interpreta si crea numeroase si variate roluri.

Capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere tot mai largi si diverse.

Programele educative din gradinita contribuie la dezvoltarea capacitatii intelectual-observative a copilului, il inarmeaza cu abilitati manuale tot mai complexe, il familiarizeaza cu elemente ale simbolicii reprezentative, ii formeaza obisnuinta si deprinderea de a se integra si desfasura diverse activitati in colectiv, de a comunica si relationa atat cu adultul cat si cu covarstnicii.

Toate acestea fac ca, in jurul varstei de 6-7 ani, copilul sa fie pregatit atat sub aspect fizic, intelectual, afectiv, cat si sub aspect social pentru o etapa calitativ noua in existenta sa - scolarizarea.

2.4. Varsta scolara mica Trecerea de la joc la invatatura (ca activitate dominanta) marcheaza obtinerea unor progrese constante in toate compartimentele dezvoltarii copilului.

Dezvoltarea fizica se caracterizeaza prin fortificarea generala a organismului, dar si printr-o serie de particularitati. Osificarea scheletului nu este terminata, ceea ce impune grija deosebita privind pozitia corecta a copilului, pentru a evita deformarile. Dezvoltarea mai intensa a muschilor lungi face ca miscarea generala a copilului, alergarea, spre exemplu, sa se manifeste ca o necesitate deosebita, in timp ce miscarile fine, scurte, de coordonare obosesc mana copilului. Acest specific va fi luat in considerare in procesul de invatare a scrisului, desenului si de dezvoltare a motricitatii in general.

Schimbari marcante se constata si in dezvoltarea psihica. Au loc restructurari la nivelul cognitiei, sunt antrenate si exercitate capacitatile senzorial-perceptive care devin mai eficiente. Se dezvolta sensibilitatea discriminativa, capacitatea de orientare spatiala, mai ales la nivelul spatiului mic (foaia de hartie) dar si in privinta spatiului geografic. Reprezentarile se imbogatesc si castiga in precizie. In planul gandirii se realizeaza un progres evident, concretizat in aparitia operatiilor logice. Treptat se trece de la gandirea intuitiva la gandirea operativa care permite procesarea informatiei pentru a trece dincolo de ceea ce ofera cunoasterea intuitiva. Se surprinde invarianta materiei (7-8 ani), greutatii (9 ani), volumului (11-12 ani). Totusi operatiile gandirii, desi se desfasoara pe plan mintal, sunt in continuare legate de obiecte, ceea ce face ca gandirea sa aiba un caracter concret.

Progrese evidente se inregistreaza si in planul memoriei, conturandu-se diferite tipuri de memorie (vizuala, auditiva, chinestezica). Imaginatia, desi este cenzurata de un spirit critic mai pronuntat, se manifesta in compuneri, desen, jocuri. Stadiul egocentric anterior este supus unei tendinte de "descentrare". In conceptia psihologului elvetian Jean Piaget descentrarea reprezinta depasirea egocentrismului "un fel de centrare asupra obiectului, o reflectare organizata prin coordonari care asigura obiectivitatea"(9). Aceste coordonari permit copilului o reflectare mai adecvata, o cunoastere cat mai fidela a realitatii din afara lui. Copilul incepe sa inteleaga cauzalitatile de tip stiintific, sa-si elaboreze notiuni fundamentale (de numar, de timp, spatiu, miscare etc.), chiar daca gandirea ramane predominant concreta.

Dimensiunea afectiva se imbogateste, trairile afective fiind puternic influentate de rezonanta sociala a activitatii scolare. De asemenea, se manifesta primele aptitudini generale care treptat se diferentiaza sub influenta activitatilor desfasurate cu predilectie de elevi. Cel mai frecvent se afirma aptitudinile muzicale, apoi cele mecanice, sub forma unor indemanari tehnice, a placerii de a manui uneltele etc. Are loc un proces de apropiere a intereselor de aptitudini, acestea fiind intuite ca atare de copil prin caracterul valoric mai inalt al produselor activitatii sale (13).

Viata sociala este si ea mai intensa. Este "varsta prieteniei", cand apare nevoia de a trai si activa in colectiv. Scolarul mic se familiarizeaza treptat cu cerintele vietii sociale, cu regulile de conduita individuala si colectiva, in functie de care isi regleaza atitudinile si relatiile fata de alte persoane. Pe planul socializarii la scolarul mic se afirma doua tendinte convergente: una de atasare fata de alte persoane si alta de preocupare fata de sine. Aceasta din urma releva germenii viitoarei constiinte de sine, tendinta interioritatii, a concentrarii asupra lui insusi (6).

Adolescenta

Adolescenta reprezinta perioada de dezvoltare dintre copilarie si viata adulta. In interiorul ei se disting doua subetape: preadolescenta (11-14 ani), denumita si pubertate, care corespunde cu varsta scolara mijlocie, si adolescenta (15-19 ani), care reprezinta varsta entuziasmului juvenil (3). In ultima perioada se vorbeste tot mai insistent de o noua etapa a adolescentei, adolescenta prelungita, care dupa unii autori este cuprinsa intre 20 si 24 ani (13).

1. Varsta scolara mijlocie (preadolescenta). Preadolescenta (10/11 ani-14/15 ani) este o perioada de tranzitie intre copilarie si adolescenta. Ea se caracterizeaza prin dezvoltare accentuata, atat din punct de vedere fizic si psihic, cat si al relatiilor si atitudinilor sociale. In aceasta perioada se produc salturi in felul lor unice in dezvoltarea fiintei umane, preadolescenta fiind cunoscuta si sub denumirea de "furtuna si pasiune" (J. J. Rousseau).

Activitatea dominanta este invatatura care dobandeste caracteristici noi. Elevul isi insuseste bazele stiintelor particulare (fizica, chimia, geografia etc.), invata notiunile abstracte (forta, masa, relief, clima s.a.). Continutul mai abstract al invatarii impune schimbarea metodelor si procedeelor de invatare. Elevul este pus in situatia de a retine idei nu cuvinte, de a surprinde legaturile dintre ele nu sa le memoreze. Toate acestea impun cu necesitate inarmarea elevilor cu metode si tehnici rationale de invatare. Aceasta si datorita faptului ca invatarea devenind mai dificila, mai complexa, parintii nu mai pot sa-l ajute pe elev la invatatura.

Dezvoltarea fizica in preadolescenta este foarte intensa. Cresterea in inaltime atinge 6-7 cm, iar in greutate 5-6 kg pe an; se fortifica mult forta fizica (musculara). Dezvoltarea fizica este insa inegala. Cresc mai mult membrele si mai putin corpul (cutia toracica) ceea ce duce la o infatisare disproportionata, apare stangacia in miscari.

Inima creste aproape de doua ori, iar vasele sanguine mai putin, ceea ce provoaca tensiune arteriala, dereglari in ritmul inimii, palpitatii. Creierul, nefiind suficient irigat, genereaza fenomene de oboseala la efort prea mare, somnolenta s.a. Creierul se dezvolta mai ales sub aspectul structurii interne a activitatii functionale; creste numarul fibrelor, se diferentiaza numarul circumvolutiunilor. Scoarta cerebrala devine capabila de procese fine de analiza si sinteza, ceea ce vine in sprijinul activitatii intelectuale.

Intra in functiune noi glande endocrine, unele din ele cu actiune dominanta - glandele sexuale. Incepe procesul maturizarii sexuale, apar caractere secundare (schimbarea vocii, glandele mamare, cresterea parului axial). Maturizarea sexuala (care se manifesta la fete cu doi ani mai devreme) influenteaza excitabilitatea scoartei cerebrale. Elevii devin impulsivi, neastamparati; apare atractia pentru sexul opus, de aici preocupari pentru tinuta vestimentara; apar schimbari in limbaj si comportare. Toate acestea impun pregatirea din timp a preadolescentilor (prin orele educative cu caracter sanitar) pentru maturizarea sexuala; li se vor explica cerintele ce decurg de aici sub aspect fiziologic, al igienei corporale si al relatiilor sociale.

Dezvoltarea psihica a preadolescentilor marcheaza mutatii importante. Sub influenta activitatii scolare mai intense, perceptia din predominant globala (cum se prezinta la varsta scolara mica) devine treptat predominant analitica, atentia este mai stabila, memoria din predominant mecanica devine logica, se dezvolta gandirea abstracta, critica, logica. Elevii sunt capabili sa faca analize, sinteze, generalizari, abstractizari. Se dezvolta operatiile formale, capacitatea de a rationa ipotetico-deductiv. Limbajul se dezvolta atat cantitativ (creste vocabularul stiintific ca urmare a studiului sistematic al disciplinelor scolare) cat si calitativ - este mai bine stapanita structura gramaticala. Elevii pot surprinde relatii complexe intre obiecte, cauze, conditii, consecinte.

Viata afectiva devine mai bogata si mai variata. Se dezvolta sentimentele intelectuale (dorinta de a sti), estetice, sociale, sentimentul datoriei, colectivismului, patriotismului. Sentimentul prieteniei ia o forma noua: preadolescentul isi cauta un prieten adevarat , sincer, unic, caruia sa i se destainuie. Interesele devin mai stabile, mai bine orientate spre un obiect de invatamant sau altul sau spre un domeniu in afara disciplinelor studiate in scoala.

Relatiile sociale si conduita preadolescentilor cunosc schimbari marcante. Predarea de catre mai multi profesori, fiecare cu cerintele si personalitatea lui im-pune preadolescentilor sa intre in relatii sociale mai complexe. Chiar in colectivul clasei, pe masura dezvoltarii generale a elevilor, se stabilesc relatii noi, mai diversificate. Apar diferentieri subtile intre fete si baieti, o discreta distantare si o competitie care imbraca uneori forma rivalitatii (9). La 14 ani preadolescentul primeste buletinul de identitate ceea ce semnifica schimbarea statutului lui social.

Viata sociala a preadolescentului este marcata de etapa specifica acestei varste - trecerea de la copilarie la maturitate. De aceea psihologia si conduita lui este jumatate de copil si jumatate de adult; mai ales in prima perioada (cl V - VI) comportamentele lui sunt impregnate de atitudini copilaresti, cerinte de protectie, cu tendinte spre autonomie si independenta.

Preadolescentului ii place sa fie considerat adult, isi atribuie mai multa experienta, pricepere, maturitate decat are in realitate. El cauta sa dea dovada de curaj, ii plac situatiile primejdioase, pline de riscuri. Aceasta impune sa se incredinteze elevilor unele sarcini individuale, antrenarea lor la actiuni colective, de creatie, obstesti, sociale.

Preadolescentii manifesta atitudine critica fata de parinti si profesor pe care ii apreciaza in functie de pregatire si calitatile lor reale.

Dorinta spre independenta se materializeaza in tendinta de a petrece tot mai mult timpul cu cei de varsta lor, de a nu mai participa la micile iesiri cu familia. Refuzul acesta se poate manifesta pasiv (se face ca nu aude) sau activ (pretexteaza ca are ceva de facut) sau refuzand zgomotos.

Sub aspect afectiv preadolescentul dovedeste o mare sensibilitate, remarcandu-se prin treceri succesive de la o stare la alta, prin numeroase fluctuatii in dispozitiile si trairile psihice. Nu rareori, se manifesta lipsa de concordanta dintre dorinte, aspiratii si capacitatile de care dispune. Transformarile fizice si psihice profunde la varsta preadolescentului influenteaza si ele reactiile emotionale si comportamentale ale elevilor.

Procesul de interiorizare se manifesta prin tendinta mai evidenta de intoarcere spre sine, refugiu in lumea propriilor trairi, insotite de izbucniri violente, de nesupunere si neascultare etc. Toate acestea ii determina pe unii cercetatori sa considere preadolescenta ca o "perioada de criza". Manifestarile afectiv-comportamentale sunt insa in relatie cu mediul in care traieste elevul. Printr-o educatie corespunzatoare reactiile negative ale preadolescentului pot fi prevenite sau cel putin atenuate. Nu trebuie sa uitam ca inegalitatea trairilor afective, ca si actele negative de conduita au de regula o geneza complexa. Incercarea de a le inlatura prin pedepse, interdictii, stridente, genereaza conflicte intre parinti, educatori si elevi. Tratarea elevului cu tact, apelul la demnitatea sa vor fi mai folositoare de-cat interdictiile si pedepsele. Si la aceasta varsta este valabil adevarul potrivit caruia fiinta umana este "mai degraba flexibila decat docila".

2 Varsta scolara mare Adolescenta propriu-zisa este varsta desavarsirii dezvoltarii fizice si psihice, adolescentul fiind un adult in devenire.

Dezvoltarea fizica se incetineste, dispar treptat disproportiile existente in preadolescenta in dezvoltarea fizica. Se mareste volumul pieptului, creste forta musculara si capacitatea de munca, se echilibreaza functiile cardiovasculare; structura celulara a scoartei, emisferele creierului se apropie de cea caracteristica a adultului. Se continua maturizarea sexuala care dureaza pana la 22-24 de ani. Are loc conturarea tipului de masculinitate si feminitate. Obiectivele educatiei sexuale la aceasta varsta vizeaza castigarea respectului fata de propriul corp, for-marea unui comportament adecvat cerintelor care decurg din rolul de sex, instruirea privind manifestarile fiziologice si comportamentale ale sexualitatii.

Schimbari calitative se produc si pe planul dezvoltarii psihice, are loc perfectionarea si maturizarea perceptiei, spiritului de observatie, atentiei, memoriei. Gandirea, devenind logica, creeaza posibilitatea de sistematizare si generalizare a cunostintelor, atitudine critica, argumente logice. Adolescentul nu accepta decat ceea ce este intemeiat logic. Dimensiunea intelectuala evolueaza in directia adancirii si specializarii operatiilor formale, se dezvolta gandirea cauzala, capacitatea de a opera asupra posibilului, posibilitatea de a intrevede alternative. Se poate aprecia ca, in linii generale, acum se contureaza instrumentele intelectului uman. Se desavarseste  conceptia despre lume. Se dezvolta interesele, care devin mai profunde si mai stabile. Intre acestea un loc important il ocupa interesul pentru stiinta. Dupa J. Piaget adolescenta este varsta teoriilor. Adolescentii manifesta interes pentru cele mai noi descoperiri. Le sunt tipice trasaturi caracteriale ca: setea de cunoastere, curiozitatea stiintifica, dragostea pentru adevar. Ei manifesta predilectie pentru dispute si controverse in problemele stiintifice, filosofice, etice. Se contureaza idealul profesional. Adolescenta este considerata perioada viselor. Daca visele sunt ancorate in realitate au o mare forta mobilizatoare. Totusi cercetarile arata ca optiunea profesionala se sprijina foarte des pe aspiratii (80%) si mai putin pe cunoasterea aptitudinilor proprii (20%).

La aceasta varsta se dezvolta imaginatia creatoare; ea se manifesta in lucrari literare (mai ales poezii), artistice si tehnice.

Definitorii pentru adolescenti sunt trei parametri: dezvoltarea constiintei de sine; afirmarea propriei personalitati; integrarea in viata sociala.

a)   Dezvoltarea constiintei de sine incepe spre sfarsitul preadolescentei cand elevul devine capabil sa delimiteze propriul "Eu" de intreaga sa ambianta. Pe masura maturizarii sale psiho-sociale adolescentul isi da seama (devine constient) de propria sa existenta fizica, psihica si sociala, de actele, sentimentele, gandurile si motivele comportamentelor sale. Uneori problemele legate de dezvoltarea constiintei de sine il absorb total pe adolescent, il fac sa se detaseze, sa se izoleze de tot ce-l inconjoara. El isi pune probleme de genul "Ce sunt?", "Ce pot sa devin?", "Ce fac pentru a deveni ceea ce doresc sa fiu?".

Apare tendinta de a-si descifra "eu-l propriu", de a-si elabora imaginea de sine, de a actiona pentru schimbarea "eu-lui". Aceasta tendinta de autocunoastere, de autoeducatie se impune a fi stimulata, incurajata, sprijinita printr-o indrumare competenta.

b)   Afirmarea propriei personalitati se poate manifesta mai puternic, mai putin puternic, dar nu poate lipsi. Ea se manifesta in tendinta spre independenta, dorinta de a actiona altfel decat i se cere. Rezistenta din exterior la independenta (tutelarea excesiva) declanseaza deseori conflicte cu parintii, cu profesorii si cu alte persoane. In psihologie se vorbeste de "criza de originalitate juvenila". Ea prezinta atat aspecte pozitive (prin initiative personale) cat si negative (prin opunere, renuntare la sfatul adultilor).

Cucerirea autonomiei este rezultatul "luptei" cu sine si cu altii.

c)   Integrarea sociala a adolescentului se manifesta in tendinta de a desfasura o activitate sociala, in atasament fata de colectiv (familie, clasa, scoala, grupul de prieteni), nazuinta de a fi util celor din jur. Procesul de integrare se accentueaza odata cu antrenarea adolescentului in activitati care duc la cresterea raspunderii pentru sine si pentru altii. Psihologul francez M. Debesse evidentiaza doua tendinte caracteristice in dezvoltarea adolescentei: de adaptare la mediu, de acceptare a normelor si valorilor sociale, de depasire manifestata in afirmarea personalitatii ca rezultat al autodezvoltarii sale.

Tendinta spre integrare sociala se explica si prin maturitatea psihosociala manifestata mai ales in: elaborarea unor relatii interpersonale noi, mai mature cu cei de ambele sexe, optiunea si pregatirea pentru independenta ocupationala si cea economica, insusirea unui sistem etic intern care sa ghideze comportamente acceptate social s.a.

Privita in ansamblu, adolescenta (etapa intre 12-19 ani) reprezinta una din cele mai importante perioade din viata si evolutia personalitatii umane. Ea se distinge nu numai prin transformari de natura biologica (implinirea procesului cresterii, maturizarii neuroendocrine, scheletice, musculare s.a. care, dupa aprecierea unor cercetatori, inainte ca ele sa se produca adolescentul era un copil, iar dupa ce s-au produs, adolescentul poate avea copii), ci si prin continutul dezvoltarii psihocomportamentale. Ei ii revine partea cea mai semnificativa din transformarile si achizitiile care formeaza structura si profilul personalitatii. Pe drept cuvant adolescenta poate fi denumita "cea de a doua nastere" a personalitatii (cf. 4, pag. 12). La sfarsitul ei, din punct de vedere psihologic, profilul de baza al personalitatii apare pregnant cristalizat si definit.

Spre deosebire de varstele precedente in care dezvoltarea fiintei umane se baza in primul rand pe influentele educative externe, incepand cu adolescenta formarea personalitatii se completeaza cu mecanismul autoeducatiei, adolescentul devenind treptat autorul propriei personalitati.

Daca prima ei etapa - preadolescenta - se distinge prin abundenta manifestarilor excentrice, contradictorii, socante, negativiste, teribiliste, adolescenta propriu-zisa se desfasoara sub semnul pudorii, timiditatii, al autoreflexiei si autoanalizei. Consolidarea structurilor superioare ale gandirii face posibila interpretarea critica a realitatii, constientizarea problemelor de importanta majora din diferite sfere ale activitatii sociale, formularea unor intrebari nodale vizand locul si menirea pe lume a propriei persoane. Sensul principal al autoanalizei este definirea continutului imaginii si opiniei despre sine. Determinarea propriei valori se face printr-o permanenta raportare si comparare cu altii, prin insistenta cautare de modele.

Adolescentul devine critic si intransigent fata de conduita adultilor, fata de discrepantele dintre vorbele si faptelor acestora, reclamand inlocuirea autoritatii "impuse", cu autoritatea de valoare recunoscuta. Toate acestea impun multa atentie si tact pedagogic in munca cu elevii de aceasta varsta.

4. Profilul psihologic individual

Fisa de caracterizare psihopedagogica

Profilul psihologic releva gradul dezvoltarii mintale si comportamentale pentru o anumita varsta si pentru fiecare individ. In subcapitolele precedente am aratat in ce consta profilul psihologic al fiecarei varste. Sa vedem in ce consta profilul psihologic al individului.

Profilul psihologic individual cuprinde totalitatea trasaturilor si caracteristicilor unui individ prin care aceasta se deosebeste de ceilalti indivizi de aceeasi varsta. Profilul psihologic individual nu reprezinta simpla insumare a particularitatilor de varsta, ci o sinteza a nuantelor prin care se manifesta intr-un caz individual. (5).

Diferentele individuale se regasesc in toate stadiile dezvoltarii personalitatii si se manifesta in toate dimensiunile acesteia (pe planul dezvoltarii fizice, psihice si sociale). Existenta lor determina necesitatea tratarii diferentiate a elevilor in procesul instructiv-educativ. Aceste diferente se datoreaza indeosebi celor trei factori care contribuie la formarea personalitatii - ereditate, mediu si educatie.

Unele dintre ele, cele determinate de factorul genetic, sunt prezente inca de la nastere. Astfel intalnim copii cu un temperament vioi, slab sau inert, ceea ce se manifesta in vorbire (repezita sau mai calma), in gandire (rapida sau inceata, lenta), in afectivitate (intensa sau mai putin mai intensa) etc. De asemnea, intalnim elevi cu acuitate auditiva sau vizuala foarte buna sau una slaba, cu o dictie foarte buna sau cu defecte de vorbire, elevi cu inclinatii pentru muzica, sport, desen etc.

Unele particularitati se pot datora mediului social din care provin elevii. Ele se refera la dezvoltarea fizica si psihosociala, la unele maladii cu implicatii asupra dezvoltarii si formarii personalitatii.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, o serie de particularitati individuale se pot datora educatiei primite de copii. Din acest punct de vedere se constata deosebiri in calitatile morale ale elevilor (cinstit - necinstit, harnic - lenes, disciplinat - indisciplinat); trasaturi volitive (hotarat - nehotarat; cu o vointa puternica sau lipsit de vointa) etc.

Scoala, familia, ca si alte medii socio-culturale, pot accelera sau frana ritmul dezvoltarii personalitatii copilului. In cazul franarii se instaureaza discrepanta dintre varsta cronologica si cea experientiala.

De particularitatile de varsta (profil de varsta) se tine seama mai ales in elaborarea continutului invatamantului (planuri de invatamant, programe, manuale, orarul scolar) ca si in proiectarea si realizarea activitatilor instructiv-educative.

Profilul individual (particularitatile individuale) este si trebuie sa fie luat in considerare, mai ales in munca cu elevii la clasa (plasarea in bancile din fata a celor cu dificultati auditive si vizuale, verificarea mai frecventa la lectii a celor zburdalnici, neastamparati, lipsiti de vointa, ascultarea cu rabdare a scolarilor cu o gandire mai lenta, acordarea unui sprijin direct mai mult sau mai putin substantial in activitatea de invatare, dozarea volumului, dificultatilor si a timpului de rezolvare a sarcinilor etc.), realizandu-se astfel diferentierea si individualizarea procesului instructiv-educativ. Pentru a putea fi luate in considerare in munca educativa cu elevii, particularitatile de varsta si cele individuale trebuie sa fie cunoscute de profesor.

Cunoasterea profilului psihologic de varsta si a profilului psihologic individual reprezinta o conditie esentiala a eficientei oricarui demers educativ si, in mod special, a procesului instructiv-educativ. Daca particularitatile de varsta sunt cunoscute prin studierea psihologiei copilului, pentru cunoasterea particularitatilor individuale fiecare educator trebuie sa procedeze la investigarea complexa a personalitatii celor ce le sunt incredintati spre instruire si educare. Exista o diversitate de metode de cunoastere a elevului. Cele mai importante dintre acestea sunt: observatia, convorbirea, ancheta, studiul de caz, analiza produselor activitatii elevilor, cercetarea documentelor scolare, testele psihopedagogice, metoda inter-evaluarii elevilor s.a. care vor fi studiate intr-un alt capitol (Cercetarea pedagogica). Cu ajutorul acestor metode sunt investigate aspectele generale ale activitatii si conduitei elevilor, procesele psihice (de cunoastere, afective si volitive), priceperile si deprinderile de munca intelectuala, motivele si interesele, principalele trasaturi ale personalitatii elevului. Concluziile profesorului diriginte se consemneaza in-tr-o fisa de caracterizare psihopedagogica a elevului. Daca este intocmit cu res-ponsabilitate stiintifica si morala ( pe baza fisei de observatii asupra elevului), acest document scolar creeaza o imagine dinamica asupra evolutiei elevului si a directiilor de actiune unitara care se impun din partea profesorilor (2).

FISA DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICA A UNUI ELEV

A.  Date generale despre elev

a)   Date biografice: numele elevului, clasa (anul), data si locul nasterii, la ce varsta a intrat la scoala primara, ruta profesionala (ce scoli a absolvit - inclusiv gradinita - si in ce localitati), starea civila (daca este cazul), situatia militara (daca este cazul), domiciliul actual (adresa) - la parinti, la internat sau la gazda.

b)  Date privind familia: domiciliu parintilor, ocupatia si locul de munca al parintilor, relatiile de familie, atitudinea parintilor fata de elev si activitatea lui scolara si extrascolara, fratii (ocupatia lor si relatiile elevului cu acestia), locul copilului in familie, conditiile de viata si de invatatura in care s-a dezvoltat si se dezvolta elevul, relatiile familiei cu scoala.

c)   Date medicale: dezvoltarea fizica generala a elevului: (ex.: dezvoltarea buna, in limitele normalului; tendinta spre dezvoltare fizica exagerata; stagnarea in dezvoltarea fizica, anumite boli de care sufera si de care trebuie sa se tina seama in activitatea educativa etc.)

B.  Aspecte generale ale activitatii si conduitei elevului

a) Activitatea elevului Situatia scolara din anii anteriori (promovat - mediile generale si notele la purtare - corigent, repetent, rezultatele actuale la invatatura si activitatile extrascolare, precum si cauzele care le-au generat); activitatea desfasurata in cadrul diferitelor cercuri scolare sau in afara scolii (domeniul in care activeaza si rezultatele obtinute); activitatile in afara de clasa si de scoala desfasurate de elev si rezultatele inregistrate.

b) Conduita elevului: masura in care manifesta interes, este atent si participa la lectii, activitati extradidactice, social-obstesti (organizat, sistematizat, activ, atitudine inaintata fata de munca, daruire, spontaneitate, munca ritmica sau in salturi, initiativa sau delasare etc.); modul in care se incadreaza in disciplina scolara (punctual, linistit sau nelinistit, respectuos, supus, plin de initiativa etc.); atitudinea fata de colectivul familial, scolar etc. (raporturi de colaborare si respect reciproc, comportare civilizata, autoritar, supus, cu spirit de initiativa, de responsabilitate etc.), modul cum este apreciat de membrii colectivului, de colegi.

C. Procesele psihice de cunoastere priceperile si deprinderile de munca intelectuala ale elevului.

a)   Procesele si functiile psihice implicate in cognitie, spiritul de observatie: gradul de retinere si reproducere a cunostintelor, daca elevul retine in mod mecanic sau pe baza intelegerii celor invatate, daca uita repede sau dimpotriva; imaginatia elevului (realist-stiintifica, creativa etc.); principalele aspecte ale gandirii elevului, capacitatea de intelegere, de a rezolva probleme, de a aprecia critic, capacitatea creativa - de a gasi noi solutii, originale, in rezolvarea problemelor teoretice si practice, capacitatea de sistematizare, generalizare si abstractizare etc.; modul de exprimare (frumos, usor, greoi, saracacios, corect sau nu); masura in care reuseste sa-si concentreze atentia asupra explicatiilor profesorului sau asupra activitatii ce o desfasoara, capacitatea de distributivitate a atentiei, stabilitatea atentiei s.a.

b)  Priceperile si deprinderile intelectuale si practice ale elevului: priceperea de a calcula, de a executa desenul tehnic, de a intocmi planul si rezumatul lecturilor; modul cum isi organizeaza activitatea de invatare independenta, deprinderi tehnice, cum isi planifica si cum executa activitatile practice, operatiile si fazele de lucru in atelierul si laboratorul scoala etc.

D.  Motivele, interesele si afectivitatea elevului

Motivatia succeselor si a insucceselor scolare ale elevului, a preferintei sau nonpreferintei unor obiecte de invatamant; motivele unor acte comportamentale negative s.a.; interesele dominante ale elevului: pentru invatatura, pentru activitatile cu caracter practic, interese de cunoastere, organizatorice, tehnice etc, capacitatea afectiva a elevului si sentimentele predominante.

E.  Principalele insusiri psihologice ale personalitatii elevului

a)   Aptitudinile: intelectuale, tehnice, artistice, sportive s.a.

b)  Temperamentul: rezistenta la greutati, rezistenta in activitatea intelectuala si fizica, capacitatea de munca, adaptabilitatea la situatii noi, rapiditatea si usurinta formarii si transformarii deprinderilor, mobilitatea verbo-motrica, intensitatea reactiilor, echilibrul dintre activitate si inhibitie, gradul stapanirii de sine, conduita in situatii neasteptate, caracterul manifestarilor emotive (energic, vioi, vesel, optimist, increzator in sine, calm, sensibil, emotiv, tendinta spre izolare, rigid, irascibil, imperturbabil, introvertit sau extravertit etc.)

c)   Trasaturile de vointa si caracter: hotararea, curajul, initiativa, perseverenta, autocontrolul, spiritul de discernamant, promptitudinea si responsabilitatea in luarea deciziilor, spiritul de disciplina, atitudinea fata de munca sa si a altora (sarguinta, exigenta, simtul datoriei s.a.), grija fata de avutul obstesc, spiritul critic si autocritic, tact in relatiile cu ceilalti, delicatete, politete, combativitate, corectitudine, incredere in sine sau incredere in fortele proprii etc.

F. Aprecieri si recomandari educative finale, cu caracter prognostic (pentru scoala, familie si elev)