Strategii vizand egalizarea sanselor pentru copiii cu cerinte educationale speciale

STRATEGII VIZAND EGALIZAREA SANSELOR PENTRU COPIII CU  CERINTE EDUCATIONALE SPECIALE

INTEGRAREA EDUCATIVA este, prin excelenta, mai ales actiune ( interventie, influenta, abordare, cooptare, implicare). Aceasta actiune nu poate fi lasata absolut la voia hazardului , inspiratiei de moment, improvizarii, chiar in conditiile unei maxime flexibilitati , pentru ca este vorba, totusi de educarea si formarea unor oameni.

In consecinta, in literatura de specialitate se vorbeste , intre altele, de STRATEGII SPECIFICE INTEGRARII EDUCATIVE, ele insele flexibile , mereu adecvabile, de mare diversitate si niciodata stabile , fixe, date ca sa fie obligatorie recurgerea repetitiva la ele.

Termenul de STRATEGIE induce, prin el insusi, mai mult decat cel de METODA/ TEHNICA/PROCEDEU/ MIJLOC, etc. posibilitatea orientarii , analizei si deciziei abordativ-actionale la fata locului, dupa cum o cere situatia si momentul respectiv.

Conceptul , strategie' insista pe aplicarea inspirata, originala, creativa, in orice caz, intr-o noua maniera , a unor metode si mijloace vechi , acceptandu-se chiar modificarea acestora.

Strategiile specifice educatiei integrate, desi noi si mult diferite de cele ale educatiei traditionale, nu pleaca totusi de la zero, de la un inceput absolut.

In esenta lor, strategiile integrarii educative sunt strategii micro-grup activ-participative , cooperative, colaborative, parteneriale, implicante, organizative si socializante , toate aceste atribute permitand si generand tocmai flexibilitatea proprie a acestor strategii si diversificarea lor in procesul de integrare educativa, pentru noi nevoi, situatii, cazuri, etc.

Optiunea pentru astfel de strategii este cat se poate de fireasca si rationala , dat fiind ca nu se poate obtine o reala integrare a unei persoane segregate doar prin asistare , participare pasiva , receptare, in raport cu o activitate in care ceilalti sunt direct implicati.

Cum in sfera educatiei integrate, principala activitate ramane tot invatarea , aceasta trebuie sa fie la randul ei , una in grupuri mici , activ-participativa , cooperativa, parteneriala si implicanta la maximum posibil.

Teoria educatiei integrate s-a prevalat de toate studiile, cercetarile si concluziile semnificative in raport cu invatarea interpretata modern si mereu reconsiderata , in raport cu care au fost responsabil asumate ,teze' precum:

-invatarea este un proces social , consumat, individual

-invatarea este activa si inseamna schimbare

-orice copil poate intampina dificultati de invatare, in special in invatarea scolara

-tocmai astfel de dificultati conduc spre noi modalitati de ameliorare a predarii -

invatarii

-asemenea ameliorari asigura o mai buna invatare pentru toti elevii , ulterior

-invatarea poate fi stresanta, plictisitoare , dar si distractiva

-cel mai mult in invatare ajuta ceea ce tocmai a fost invatat

-invatarea rezista mai mult daca i se confera functionalitate

-invatarea cea mai directa este cea experentiala

Experienta educationala in sfera integrarii educative demonstreza ca:

-strategiile de invatare cooperativa favorizeaza invatarea

-strategiile cooperative in invatare favorizeaza acceptarea cu usurinta a diferentelor intre elevi

- Invatarea colaborativa modifica favorabil relatiile interpersonale si cantitativ si

calitativ

-Influenta invatarii colaborative asupra stimei de sine a elevilor , desi oscilanta un timp ,

sfarseste prin a fi pozitiva

-Invatarea cooperativa aduce certe beneficii in planul socializarii elevilor

-Invatarea colaborativa sugereaza ea insasi schimbarile organizatorice favorabile ei,

ulterior

-prin invatarea colaborativa si si din ea reies cele mai fructuoase amendamente aduse

curriculumului clasei, dar si cele mai adecvate adaptari curriculare per elev participant ,

caci numai astfel fiecare educabil isi manifesta nevoile , resursele, aspiratiile reale, etc.

Intr-o clasa integrata cu unu, doi sau trei elevi cu nevoi speciale , distribuiti printre alti 20-25 colegi normali ( aceasta fiind cea mai frecventa forma de plasament si organizare a integrarii educative a educabililor cu C.E.S ), strategiile de microgrupuri cooperative , activ-participative trebuie sa fie in plus si parteneriate cu necesitate, fiind nevoie de precautii in plus pentru:

-a evita ca unul sau doi elevi mai buni din grupul de lucru sa faca TOTUL , ,monopolizand' intreaga activitate a grupului

-a evita ca elevii normali sa acorde ajutor in exces colegilor disabili

-a impiedica solicitarea in exces de catre colegii disabili a ajutorului celorlalti

-a destructura ierarhii de autoritate , care tind sa se fixeze inoportun

-a evita o distribuire preferentiala a sarcinilor in grup

- a impiedica subevaluarea unor rezultate modeste, partiale ale colegilor disabili de catre

ceilalti

-a evita orice concurenta , competitie intragrupala in orice alte situatii decat cele care

presupun in mod explicit acest lucru, pe fondul unei redistribuiri specifice a sarcinilor, in

acest sens.

In concluzie , este un lucru cert ca pana si cea mai sterila si plictisitoare invatare , devine acceptabila sau chiar placuta , daca:

-se invata interactiv;

- se negociaza obiectivele;

-se demonstreaza, se aplica, se reactioneaza;

- se evalueaza permanent;

-se asigura sprijin prompt , doar cat este nevoie;

- se invata prin joc.

In cele ce urmeaza, ma voi referi la rolul pe care-l are jocul in realizarea unei invatari si evaluari eficiente.

Bucuria actiunii produsa de joc constituie o forma de echilibrare afectiv-mintala a copilului si a relatiilor sale cu cei din jur. Un copil care nu se joaca, este trist si singuratic. Se spune ca un copil care nu se joaca este un batran in miniatura. Pentru fiinta in devenire, lucrurile obiectele, formele, spatiul, culorile, toate reprezinta ceva neoranduit si haotic. Copilul se angajeaza intr-un joc de cautare si intelegere a acestui amalgam. Formarea dorintei de a se intalni cu jucariile si jocurile este data de satisfactia pe care aceste intalniri i-o produc. Incet, incet isi construieste un imperiu de obiecte, care incep sa aiba o semnificatie: cu ele te poti juca, mingea se rostogoleste, cubul se poate aseza peste alt cub si devine castel; scaunul intors devine tren. Fiecare secventa a jocului inseamna o descoperire a lucrurilor: volumul, greutatea, culorile, utilitatea, rostul, asemanarile, deosebirile-in fond o descoperire si construire mentala a raporturilor reale si a ordinii logice a universului inconjurator. Construirea se face insa nu in afara , pentru ca ea este deja existenta. Adevarata construire are loc inauntru, in mintea copilului. Astfel, jocul devine cea mai importanta sansa a cunoasterii.

Jocul invata, pe nesimtite, copilul sa-si afirme si sa-si dezvolte sentimentele. La -inceput simte simpatie pt. ursulet, mai tarziu are emotii verse roluri si o gama tot mai larga de relatii de tip social. Cine s-a jucat frumos-adica a avut relatii de simpatie, prietenie, compatimire, in copilarie- va avea un comportament social si moral bine echilibrat si deasemenea , capacitatea de a intretine relatii umane optime.

Jocul, care construieste lumea dinauntru a copilului, nu se manifesta in deplinatatea sa decat acolo unde sunt indeplinite doua conditii: integritatea neuro-psihica si solicitarea educationala. Cercetarile psihologice au demonstrat ca , acolo unde exista o frustrare afectiva ( abandonare, conflicte grave intrafamiliale, neglijare educativa), unul dintre cele mai tulburate comportamente este jocul.

Jocul, ca modalitate de evaluare, nu urmareste evidentierea deficientei si a blocajelor copilului, ci este o activitate prin care sunt colectate , asamblate si interpretate informatii despre starea , functionarea sau evolutia viitoare a elevilor cu C.E.S.

Acordarea calificativelor la sfarsitul unui joc , reprezinta clasarea elevului pe o anumita "scara". Calificativele acordate fac din elevul cu o anumita dizabilitate un analizator, realizand singur , treapta pe care o ocupa in "scara" clasei.

De exemplu, la abecedar , cand elevul cu C.E.S invata alfabetul, jocurile de evaluare pot ajuta atat la fixare, cat si la etalarea cunostintelor dobandite . Exemple de jocuri de evaluare: "Trenul cuvintelor", "Jocul silabelor", "Jocul literelor".

"Rebusul" este un instrument de evaluare folosit pentru fixarea si etalarea cunostintelor; prin raspunsuri corecte vor descoperi un cuvant "cheie' , esenta cunostintelor lor.

La matematica, jocul are un rol bine definit. Jucandu-se cu cifrele, elevul dizabil cognitiv reactioneaza si participa vioi la cerintele spuse. Exemple de jocuri de evaluare: "Calculam si coloram", "Traista fermecata", "Cel mai bun matematician".

BIBLIOGRAFIE:

Cucos, C. (2000), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi

Radu, I. (1974), Psihologia educatiei si dezvoltarii, Editura Academiei , Bucuresti

Strunga, C. (1999), Evaluarea scolara, Editura de Vest, Timisoara