SCOALA INCLUZIVA

Obiectivele modulului

La sfarsitul modulului cursantii vor fi in stare:

Sa demonstreze ca inteleg filosofia si practicile educatiei incluzive, multi-culturale si anti-discriminatorii si ca se dedica implementarii acestora;

Sa-si examineze propria lor atitudine fata de alte grupuri etnice si culturale

Sa explice cum se nasc prejudecatile si rasismul;

Sa utilizeze diverse procedee educative tinand cont de diferentele culturale si lingvistice si aptitudinale;

Sa stie cum sa adapteze demersul didactic pentru ca acesta sa beneficieze de resursele culturale cu care vin elevii in scoala;

Sa elaboreze un plan de incluziune adaptat la conditiile scolii/ clasei si comunitatii in care activeaza;

Competente formate cu ajutorul modulului

Abilitati privind comunicarea si identificarea diversitatii;

Capacitatea de valorificare eficienta a resurselor, cu precadere umane;

Adaptabilitate si toleranta;

Spirit dinamic, de echipa si modestie;

Abilitatea gestionarii conflictelor.

Justificare

Educatia inclusiva este o orientare care presupune o schimbare a modalitatilor de tratare a problemelor educationale, bazata pe considerentul ca modificarile in metodologie si organizare, aduse pentru a raspunde elevilor cu dificultati de invatare, sunt benefice pentru toti copiii. Intr-adevar, persoanele cu nevoi speciale devin factorul stimulator care incurajeaza dezvoltarea, pentru crearea unui mediu de invatamant mai cuprinzator.

Educatia inclusiva incearca sa se adreseze nevoilor de invatare ale tuturor copiilor, tinerilor si adultilor, concentrandu-se in special asupra nevoilor celor vulnerabili la marginalizare si excludere.

In contextul educatiei incluzive " . scolile trebuie sa primeasca toti copiii, fara nici o deosebire privind conditiile lor fizice, intelectuale, sociale, emotionale, lingvistice sau de alta natura. Acestea se refera si la copiii cu dizabilitati sau talentati, copiii strazii si copiii care muncesc, copii din populatii indepartate sau nomade, copiii apartinand minoritatilor lingvistice, etnice sau culturale si copiilor din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate. (Declaratia de la Salamanca si Cadrul General de Actiune al Nevoilor Speciale in Educatie, paragraful 3).

Educatia inclusiva - un proces de imbunatatire a activitatii scolare

Fragmente din Declaratia de la Salamanca:

"Principiul care fundamenteaza acest cadru este unul conform caruia scolile ar trebui sa primeasca orice copil, indiferent de conditia lui fizica, intelectuala, emotionala, lingvistica sau de orice alta natura. Astfel, ar trebui inclusi in egala masura copii in dificultate si copii talentati, copii ai strazii si copii care lucreaza, copii proveniti din familii indepartate sau nomade, copii apartinand unor minoritati etnice, lingvistice sau culturale si copii proveniti din alte grupuri sau zone marginalizate sau defavorizate

Principiul fundamental al scolii incluzive este acela ca toti copiii trebuie sa invete impreuna, oriunde este posibil acest lucru, iar diferentele care pot exista intre ei sau dificultatile in care se pot afla sa nu mai aiba nici o importanta. De asemenea, cu ajutorul unui curriculum adecvat, al unei bune organizari, al unor tehnici de predare, al folosirii resurselor si al unor parteneriate cu comunitatile lor se va crea un sistem de invatamant de calitate. Trebuie sa existe o sustinere continua si servicii necesare satisfacerii nevoilor speciale prezente in fiecare scoala."

Politica dominanta inainte de aparitia conceptului de incluziune era aceea de izolare si segregare a elevilor care se confruntau cu orice fel de dificultate, politica influentata de modelul medical si de modelul deficientei. Conceptul de incluziune a aparut prin anii '80-'90, o data cu introducerea legislatiei internationale, care a influentat legislatia nationala in ansamblul ei.

Sustinerea conceptului incluziunii la nivel global se bazeaza pe principiul drepturilor omului care este cuprins in Declaratia Natiunilor Unite privind Drepturile Omului (ONU 1948) si Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului (ONU 1989). Conceptul a fost sustinut mai departe si in Regulile Standard ale Natiunilor Unite, privind Egalizarea sanselor pentru Persoanele cu Invaliditati (ONU 1993), consolidat apoi in Declaratia de la Salamanca (UNESCO 1994). In acea vreme, ideea conform careia copiii au nevoi speciale a fost inlocuita cu convingerea ca acesti copii au drepturi, aceleasi drepturi ca si adultii: drepturi civile si politice, economice si culturale (Declaratia Drepturilor opilului, UNICEF 1997).

Integrare/ incluziune; incluziune/ excluziune

In anii '70-'80, notiunea de integrare a castigat teren printre cei implicati in conceperea

politicilor, adoptandu-se politici de integrare in multe tari. Termenii de integrare si incluziune sunt adesea confundati. De aceea, se impune o diferentiere a acestora.

Integrarea este procesul de asimilare a elevului in cadrul invatamantului normal, proces prin care elevul se adapteaza scolii in timp ce aceasta ramane in cea mai mare parte neschimbata.

Dimpotriva, termenul de incluziune accentueaza ideea ca scolile si sistemul educational in general trebuie sa se schimbe si sa se adapteze nevoilor elevului (Ainscow, 1998, Kisanji, 1999).

Exista mai multe forme de integrare, iar intre acestea putem identifica trei mai portante:

. Integrarea locala se produce atunci cand elevii invata in acelasi loc cu cei care frecventeaza cursurile scolii normale, dar unora dintre ei li se preda in clase sau unitati separate sau invata dupa un curriculum diferit.

. Integrare sociala: se produce atunci cind elevii care frecventeaza cursurile speciale interactioneaza, pe terenul de joaca, cu elevii scolii normale, in timpul pranzului sau la diferite activitati.

. Integrare functionala: se produce atunci cind participarea tuturor elevilor (adeseori neregulata) este asigurata in cadrul programelor educationale. (Ref: Raportul lui Warnock 1978)

Farrell remarca faptul ca multi dintre elevii integrati in viata reala ajung sa experimenteze fenomenul de segregare si noteaza urmatoarele:

"Termenul alternativ de incluziune a fost introdus pentru a descrie mai bine calitatea invatamantului oferit elevilor in cadrul unui mediu integrat. Pentru ca acesti copii sa fie inclusi complet este necesar ca ei sa ia parte in mod activ si total la viata scolara, sa fie considerati membri valorosi ai comunitatii scolare si totodata membri cu drepturi depline" (Farrell, 2000).

Cercetatorii au subliniat si faptul ca integrare inseamna a face ceva pentru populatia marginalizata, individ sau grup, in functie de standardele si conditiile grupului social dominant, in timp ce incluziunea reflecta valorificarea diversitatii si recunoasterea necesitatii de a gasi solutii la nevoile diferitelor tipuri de elevi (Kisanji, 1999).

Ainscow (1998), Booth (2001), Dyson (2001) si altii pledeaza in favoarea unei largi conceptualizari a invatamantului incluziv si accentueaza ideea ca: invatamantul incluziv trebuie sa se adreseze tuturor elevilor; invatamantul incluziv necesita mobilizarea pentru eliminarea barierelor din calea invatarii si are in vedere participarea oricarui elev sau tanar, nu doar a acelora despre care se spune ca au nevoie de un sistem de invatamant special; incluziunea se refera in egala masura la participarea cu drepturi depline indiferent de rasa, clasa sociala, sex sau conditie sociala - precum saracia (Booth, 2001).

Intre incluziune si excluziune (sau marginalizare) exista o legatura esentiala, deoarece o acceptare din ce in ce mai larga a elevilor, urmata de un proces intensificat de participare din partea acestora din urma, va conduce la o reducere a presiunii de excluziune indreptate spre ei. Slee descria invatamantul incluziv ca fiind o lupta continua impotriva procesului de excludere din invatamant si, in ultima instanta, chiar din societate.

Este importanta recunoasterea legaturii dintre incluziune si procesul de excludere, deoarece ea incurajeaza focalizarea pe multitudinea de factori ce actioneaza asupra unor elevi - grupuri sau indivizi - factori generati de o varietate de surse (Ainscow, 1998, 2001) - aceasta mai poate fi privita si ca o reflectie a modelului ecosistemic.

Din acest punct de vedere, dezvoltarea invatamantului incluziv ar transforma sau ar restructura invatamantul practicat la scara larga in prezent, oferind solutii efective pentru necesitatile diferitilor elevi si impotriva marginalizarii grupurilor sau indivizilor in cadrul scolilor (Ainscow, 1998 si Ainscow si col., 2001). Invatamantul incluziv nu este privit ca ceva static, definitiv, ci mai curand ca un proces continuu in vederea atingerii unui scop.

Integrarea pune accent pe: a). nevoile "elevilor cu nevoi speciale"; b). schimbarea, remedierea elevului vizat; c). profesionisti, expertiza specializata si sprijin formal.

Incluziunea pune accent pe: a). schimbarile din scoala; b). beneficiile aduse elevilor prin faptul ca ii include pe toti; c). sprijinul informal si expertiza scolilor de masa; d). un bun act al predarii pentru toti elevii;

Scoala traditionala versus scoala incluziva

Iata cateva aspecte-cheie ale educatiei incluzive

a). Bazata pe comunitate - scoala reflecta comunitatea ca intreg.

b). Fara bariere - este accesibila tuturor, atat sub aspectul fizic, cat si sub cel curricular, prin sisteme de sprijin si metode de comunicare.

c). Promoveaza colaborarea - prin care se intelege ca o scoala incluziva lucreaza cu alte scoli, mai degraba decat competitiv, impotriva altor scoli

d). Promoveaza egalitatea - o scoala incluziva are un caracter democratic, toti membrii avand drepturi si responsabilitati.

In anii '70-'80, notiunea de integrare a castigat teren printre cei implicati in conceperea politicilor, adoptandu-se politici de integrare in multe tari. Termenii de integrare si incluziune sunt adesea confundati. De aceea, se impune o diferentiere a acestora.

Principiile unei scoli incluzive de succes

O viziune a egalitatii si incluziunii public afirmata

Sisteme de cooperare

Roluri si responsabilitati flexibile

Parteneriat cu parintii, care se implica in activitatile de planificare si implementare a strategiilor unei scoli inclusive

Modalitati de realizare a educatiei incluzive

Punerea problemei

Cum pot fi profesorii ajutati sa isi organizeze clasele in asa fel incat sa faciliteze procesul de invatare pentru toti elevii lor?

Cum pot fi restructurate scolile in asa fel incat sa sprijine eforturile profesorilor?

Dezvoltarea profesorilor

Urmatoarele strategii pentru dezvoltarea profesorilor sunt importante:

Invatarea prin experimentare - strategie puternica inseamna ca profesorii participa la experiente ce ilustreaza si stimuleaza interesul lor pentru noi posibilitati de actiune.

Se pune accentul pe invatarea prin experimentare. Profesorii sunt astfel incurajati sa priveasca mediul din clasa prin ochii celui care invata si, in acelasi timp, sa lege aceste experiente de practicile din scoala unde lucreaza.

Doi factori-cheie extrem de importanti pentru crearea in clasa a unui mediu de lucru orientat spre includerea tuturor:

a) Primul factor se refera la importanta pe care planificarea o prezinta pentru clasa "ca intreg".

S-a accentuat  mult importanta planificarii pentru persoane individuale. Desi potrivita pentru munca desfasurata in contexte mici si relativ izolate, aceasta metoda se dovedeste a fi lipsita de practica in scolile cu numar mare de elevi. Aici principala preocupare a profesorului trebuie sa fie planificarea activitatilor pentru intreaga clasa. De asemenea, daca se pune prea mult accentul pe planificarea individualizata, concept ce a dominat sectorul educatiei pentru persoane cu nevoi speciale, se pierd din vedere alti factori contextuali ce ar putea fi utilizati pentru stimularea si sprijinirea procesului de invatare al fiecarui membru din clasa. Acest aspect ne duce catre cel de-al doilea factor-cheie.

b). Este foarte util sa incurajam profesorii sa recunoasca si sa utilizeze mai eficient orice resurse care ar putea sprijini procesul de invatare al copiilor. Este vorba in special de acele resurse disponibile in fiecare clasa, si anume, copiii insisi. In fiecare clasa elevii reprezinta o sursa bogata de experiente, inspiratie, provocari si sprijin, care, daca este utilizata, poate aduce un plus de energie in indeplinirea sarcinilor si activitatilor stabilite de profesor. Insa, toate acestea depind de abilitatea profesorului de a canaliza aceasta energie. Aceasta este o chestiune de atitudine, care depinde de recunoasterea capacitatii copiilor de a contribui la procesul de invatare si a faptului ca invatarea este intr-o mare masura un proces social. Putem facilita acest proces ajutandu-i pe profesori sa-si dezvolte abilitatile necesare organizarii claselor in asa fel incat acestea sa incurajeze procesul invatarii.

Aceste considerente ne duc la cel de-al treilea factor-cheie in vederea crearii in clasa a unui mediu de lucru orientat spre includerea tuturor: improvizarea, sau, altfel spus, abilitatea de a modifica planurile si activitatile in timpul desfasurarii lor, ca raspuns la reactia persoanelor din clasa. Cu ajutorul acestor procese profesorii pot incuraja implicarea activa si, in acelasi timp, pot ajuta la personalizarea lectiilor in functie de nevoile fiecarui individ. Aceasta abordare corespunde modului de gandire actual prezent in lumea cadrelor didactice, unde se observa o acceptare crescanda a faptului ca practicile se dezvolta prin procese intuitive, in cadrul carora profesorii "jongleaza" cu planurile de lectie, cu activitatile propuse, incercand pe cat posibil sa raspunda reactiilor din partea elevilor.

Sprijin pentru experimentare si analiza

Pe langa aspectul legat de crearea de noi oportunitati pentru profesori, cealalta strategie considerata utila se refera la sprijinirea experimentelor in clasa, efectuate sub o forma ce incurajeaza procesul de analizare a activitatilor desfasurate. In acest sens, elementul cel mai important este lucrul in echipa. Sa incurajam profesorii sa formeze echipe si / sau parteneriate, in cadrul carora membri echipei accepta sa se ajute unii pe altii la examinarea diferitelor aspecte din practica lor.

Modelul "persoanelor cu deficiente" a fost foarte mult criticat in ultimii ani. (Ainscow, 1991; Barton, 1993; Dyson, 1990, Fulcher, 1989; Oliver, 1988). Drept rezultat, am asistat la o schimbare a modului de gandire ce se caracterizeaza prin faptul ca acum explicatiile cu privire la esecul in materie de educatie nu se mai leaga de caracteristicile individuale ale copiilor sau de familiile acestora, ci de procesul de scolarizare. In acest fel s-au putut introduce noile abordari, bazate pe un punct de vedere interactiv. Insa, in ciuda bunelor intentii, abordarea bazata pe acest punct de vedere da nastere unei versiuni mai blande, mai liberale, dar de multe ori mai ascunsa, a modelului "persoanelor cu deficiente", care priveste copiii cu nevoi speciale drept indivizi cu nevoi speciale de predare, adica acesti copii au nevoie de metode de predare diferite, pentru a inregistra succese in procesul de invatare. Astfel, in ciuda eforturilor facute in directia integrarii copiilor considerati a avea nevoi speciale, cu accent pe diferentierea programelor scolare si pe sprijin suplimentar in activitatile din clasa, in multe scoli si sali de curs se observa inca practicarea modelului "persoanelor cu deficiente", orientat spre diferentiere.

In mod similar, noile metode de predare, elaborate ca parte din proiectul UNESCO, cum ar fi invatarea activa si lucrul in grupuri, pot ajuta la crearea unor medii de invatare mai receptive, unde elevii pot fi tratati in mod individual, participand in acelasi timp la experiente ce le pot incuraja dorinta de a invata mai bine. Totusi, aplicarea fara discernamant a acestor metode poate duce la practicarea unor moduri de lucru ce continua sa adopte modelul "persoanelor cu deficiente". Prin urmare, trebuie sa ajutam profesorii sa se dezvolte ca adevarati profesionisti pentru a depasi limitele si pericolele pe care le implica modelul "persoanelor cu deficiente". Numai in acest mod ne putem asigura ca acei copii, care intampina dificultati in procesul de invatare, pot fi tratati cu respect si pot fi considerati drept persoane potential active si capabile sa invete; numai asa reactiile respectivilor copii pot fi utilizate drept stimulent pentru dezvoltarea profesorilor.

In concluzie, cea mai buna modalitate prin care putem ajuta profesorii sa raspunda la dificultatile educationale este examinarea influentei factorilor contextuali asupra gandirii si practicilor profesioniste.  Pentru acest lucru este necesar sa renuntam la preocuparea fata de metode si materiale pentru a incuraja profesorii sa adopte metode de analiza, sa aiba suficienta incredere in experimentele noi, ce apar drept urmare a reactiilor copiilor. Procesul de analiza nu este unica conditie necesara invatamantului profesionist. El trebuie implementat impreuna cu puncte de vedere alternative. De aici, nevoia de oportunitati pentru a demonstra diferitele moduri de lucru si necesitatea de a lucra impreuna cu alti colegi.

Strategii pentru scoli si personalul didactic

a) Principii generale:

Stabilirea unei filosofii a scolii

Respectarea principiului proportiei naturale (de ex. scolile locale)

Sa se formeze un grup de lucru pentru incluziune.

Mentinerea flexibilitatii si realizarea faptului ca nu este un proces usor de implementat.

b) Conditii necesare pentru progresul scolilor implicate in educatia inclusiva:

Stil eficient de conducere din partea tuturor angajatilor, nu numai din partea directorului.

Implicarea personalului, elevilor si intregii comunitati in elaborarea politicilor scolii si in procesul decizional.

Angajament fata de planificarea prin colaborare

Strategii de coordonare

Atentie acordata posibilelor avantaje ale procesului de analiza

Politica pentru dezvoltarea personalului.

In concluzie, care este rolul specialistilor in contextul re-conceptualizarii nevoilor speciale de educatie?

Rol de mentinere - raspundem nevoilor copiilor ce au dificultati in cadrul sistemelor de educatie prezente, si astfel ajutam neintentionat la mentinerea starii de fapt.

Rol de modificare - raspundem nevoilor copiilor ce au dificultati in cadrul sistemelor de educatie prezente prin cautari orientate spre incercarea de a adapta structurile existente.

Rol de dezvoltare - raspundem nevoilor copiilor ce au dificultati in cadrul sistemelor de educatie prezente incercand sa elaboram structuri noi menite sa faciliteze procesul de invatare pentru toti copiii.

Indicatori de incluziune

A. Crearea unei culturi de incluziune

I. Constructia comunitara

1. Fiecare elev sa fie incurajat sa se simta binevenit.

2. Elevii sa-si acorde reciproc ajutor.

3. Personalul didactic sa colaboreze.

4. Personalul didactic si elevii sa se respecte reciproc.

5. Sa se formeze un parteneriat intre personalul didactic si parinti.

6. Personalul didactic si directorii sa coopereze in conditii bune.

7. Toate comunitatile locale sa fie implicate in activitatea scolara.

II. Stabilirea unor valori de incluziune

1. Sa exista asteptari mari fata de toti elevii.

2. Personalul didactic, directori, studenti si parinti sa impartaseasca filosofia integrarii.

3. Elevii sa fie apreciati in mod egal.

4. Elevii si personalul didactic sa se trateze reciproc ca fiinte umane, dar si ca ocupanti ai unui "rol".

5. Personalul didactic sa caute sa elimine barierele din calea invatarii si participarii in privinta tuturor aspectelor scolii.

6. Scoala sa se straduiasca sa reduca pe cat posibil toate formele de discriminare.

B. Producerea unor politici de incluziune

I. Dezvoltarea unei scoli a tuturor

1. Numirile in cadrul personalului didactic si promovarile sa fie impartiale.

2. Toti membrii personalului didactic sa fie ajutati sa se familiarizeze cu scoala.

3. Scoala sa caute sa inscrie toti elevii care exista in comunitate.

4. Scoala sa permita ca toate cladirile sa fie fizic accesibile tuturor oamenilor.

5. Toti elevii noi sa fie ajutati sa se familiarizeze cu scoala.

6. Scoala sa formeze grupuri de predare astfel incat toti elevii sa fie apreciati.

II. Organizarea sprijinului pentru diversitate

1. Toate formele de sprijinire sa fie coordonate.

2. Activitatile de dezvoltare a aptitudinilor destinate personalului didactic sa fie concepute astfel incat sa raspunda cerintelor legate de diversitatea elevilor.

3. Politicile destinate "nevoilor speciale de educatie" sa fie politici de incluziune, nu de integrare.

4. Codul de practici privind nevoile speciale de educare sa fie folosit cu scopul de a reduce barierele legate de invatare si participare pentru toti elevii.

5. Sprijinul pentru elevii care invata Rromana ca limba secundara sa fie coordonat cu sprijinul acordat pentru educare.

6. Politicile de sprijin religios si comportamental sa fie integrate cu cele de dezvoltare a programei si cu politicile de sprijinire a invatarii.

7. Sa se reduca presiunile in privinta excluderii disciplinare.

8. Sa se reduca barierele care exista pentru participare.

9. Sa se reduca amenintarile.

C. Dezvoltarea practicilor de incluziune

I. Orchestrarea invatarii

1. Predarea sa se planifice luandu-se in considerare toti elevii.

2. Lectiile sa incurajeze participarea tuturor elevilor.

3. Lectiile sa dezvolte capacitatea de a intelege diferentele.

4. Elevii sa fie implicati activ in propriul proces de invatare.

5. Elevii sa invete prin colaborare.

6. Evaluarea sa contribuie la obtinerea de realizari de catre toti elevii.

7. Disciplina la orele de curs sa se bazeze pe respectul reciproc.

8. Profesorii sa planifice, sa predea si sa revizuiasca in parteneriat.

9. Sa se incurajeze invatarea si participarea tuturor elevilor.

10. Temele pentru acasa sa contribuie la procesul de invatare al tuturor elevilor.

11. Toti elevii sa ia parte la activitati in afara orelor de curs.

II. Mobilizarea resurselor

1. Diferentele dintre elevi sa fie folosite ca RESURSA pentru a ajuta predarea si invatarea.

2. Intreaga experienta a personalului didactic sa fie utilizata.

3. Personalul didactic sa dezvolte resurse cu scopul de a facilita invatarea si participarea.

4. Resursele comunitatii sa fie distribuite in mod echitabil, astfel incat sa se faciliteze incluziunea.

Definitii ale incluziunii in educatie extrase din Indexul pentru Incluziune

Incluziunea in educatie implica urmatoarele:

Egalitate in aprecierea tuturor elevilor si membrilor personalului.

Sporirea gradului de participare a elevilor la/ in si reducerea gradului de excludere a acestora din mediile culturale, curriculum si din comunitate.

Restructurarea mediului cultural, a politicilor si practicilor din scoli, astfel incat sa raspunda gradului de diversitate a elevilor din localitatea respectiva.

Reducerea obstacolelor care impiedica actul de invatare si participarea tuturor elevilor, nu doar a celor cu deficiente sau care intra in categoria celor cu "nevoi educationale speciale".

Invataminte de pe urma incercarilor de a depasi obstacolele care stau in calea accesului si participarii anumitor elevi, in vederea introducerii unor schimbari in beneficiul elevilor, in general.

Perceperea diferentelor dintre elevi ca fiind resurse prin care se poate sprijini actul de invatare, mai degraba decat probleme de depasit.

Recunoasterea dreptului pe care il are fiecare elev la educatie in propria localitate.

Imbunatatirea conditiei scolilor in beneficiul personalului si al elevilor.

Intarirea rolului pe care il are scoala in dezvoltarea comunitatii si a valorilor, cat si in sporirea realizarilor.

Crearea si stimularea unor relatii de sprijin mutual intre scoala si comunitate.

Recunoasterea faptului ca incluziunea in educatie reprezinta un aspect al incluziunii sociale.

Ghid de reflectie asupra educatiei inclusive

Care este relevanta educatiei inclusive pentru activitatile scolii mele, activitati care se vor realiza in cadrul  proiectului judetului meu?

Care este relevanta educatiei inclusive pentru situatia existenta in scoala mea?

Cat de mult doresc sa angajez scoala mea pe calea dezvoltarii unei culturi inclusive?

Cat de pregatite sunt cadrele didactice din scoala mea pentru a se angaja pe calea dezvoltarii unei culturi inclusive?

Ce trebuie sa asigur pentru cadrele didactice din scoala pentru a le facilita succesul in drumul spre realizarea educatiei inclusive?

Ce schimbari in mediul fizic al scolii mele pot sa comunice angajarea directiunii in sensul realizarii unei educatii inclusive ?

Ce mesaje pot sa transmit spre comunitate pentru a semnala angajarea scolii mele pe calea realizarii unei educatii inclusive?

Cum voi putea evalua nivelul de angajare a comunitatii in sprijinirea scolii spre o educatie inclusiva?

Cum voi putea evalua la nivelul elevilor, impactul schimbarilor din scoala mea?

De ce sprijin am nevoie din afara comunitatii pentru a ma asigura ca educatia inclusiva nu este doar "o moda trecatoare"?

Educatia interculturala

Introducere

Lumea contemporana este o structura din ce in ce mai evident pluriculturala. Insa modalitatile prin care sistemul de invatamant - de la gradinita pana la ultimul stadiu de scolaritate - raspunde acestor realitati ramane un subiect deschis, un domeniu in care initiativele concrete sunt aproape inexistente.

Cadrele didactice pot avea tentatia sa considere pregatirea pentru interculturalitate un lux sau o gratuitate, inventata din dorinta de a face pe plac standardelor euro-atlantice. Insa o multitudine de motive demonstreaza contrariul: pregatirea dascalilor in spirit intercultural este o necesitate evidenta, chiar o prioritate.

Interculturalismul presupune doua niveluri principale de actiune:

primul, la nivel international presupune conlucrarea intre diferite culturi, diferite tari, pentru cooperare internationala;

al doilea nivel priveste colaborarea dintre diferitele segmente culturale si etnice ale unor comunitati in vederea formarii tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea si valorificarea specificitatii etnice si culturale a minoritatilor).

Educatia interculturala actioneaza pentru :

promovarea unor atitudini tolerante, deschise, de acceptare si intelegere fireasca a raportului eu - celalalt si a notiunii de strain;

recunoasterea si respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior - inferior;

promovarea unor politici scolare care sa promoveze egalizarea sanselor in educatie;

strategii de valorificare a diferentelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.

"Diversitatea culturala, etnica, sociala este un fenomen care cauzeaza multe probleme oamenilor, pentru ca niciodata nu au invatat sa o accepte si sa o pretuiasca. Au invatat asta in scoala? Nu. Unde altundeva?"

Scoala este spatiul invatarii pluralitatii culturale prin pretuirea diversitatii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant. Scopul actiunii scolii in optica interculturalitatii este educatia pentru diversitate prin diversitate.

Scoala trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale, ideea ca nu exista valori superioare sau inferioare; exista valori specifice care nu trebuie judecate pornind de la criterii apriori etnocentriste, ci pretuite prin aportul lor la nuantarea si imbogatirea celorlalte culturi cu care vin in contact. In scoala, directia concreta de aplicare a acestui principiu este moderarea orgoliului etnic al majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii.

Existenta unor idei preconcepute in mentalitatea cadrelor didactice este daunatoare si datorita faptului ca , prin transfer, copiii sunt tentati sa interiorizeze stereotipiile negative aplicate asupra lor si sa-si refuze identitatea. Studiul lui Milner pe 100 de copii albi, 100 indieni si 100 asiatici, intre 5-8 ani, demonstreaza acest refuz al propriei identitati.

Milner foloseste tehnica papusilor introdusa de sotii Clerk in 1940:

"ce papusa arata ca si tine? (pentru definirea identitatii)

"care papusi va plac cel mai mult?" (preferinta)

"care papusi reprezinta un om rau?" (stereotipul)

In timp ce albii nu au nici un stereotip despre grupul din care fac parte, 82% dintre asiatici ar dori sa arate ca papusa alba, iar 45%, refuzandu-si propria identitate, afirma chiar ca seamana cu papusa alba.

Reguli, pasi si competente ale comunicarii interculturale

Regulile comunicarii eficiente sunt:

v      Ascultarea - cine nu asculta, nici nu stie ce spune si despre ce se vorbeste;

v      Schimbul - comunicarea trebuie sa aduca beneficii tuturor partilor implicate, atat in plan intelectual, cat si afectiv;

v      Anticiparea - orice comunicare trebuie sa aiba un scop a carui atingere sa fie rezultatul interactiunii;

v      Vointa de comunicare - prin acceptarea criticii si a exprimarii dezacordului;

v      Credibilitatea - a fi autentic este mai important decat a avea dreptate (M. Fabre);

v      Multilateralitatea - multiplicarea canalelor, tipurilor, directiilor, sensurilor si formelor de comunicare;

v      Respectul identitatii fiecarui partener de comunicare.

Pasii comunicarii interculturale

Cei cinci pasi pentru comunicarea interculturala sunt:

1. Cunoasterea

Inainte de toate, trebuie sa ne informam in legatura cu cultura altora. E nevoie de o cunoastere dinauntru, personalizata, printr-o proiectie empatica.

2. Acceptarea

Chiar daca registrele de coduri, lingvistice sau simbolice, nu coincid, trebuie sa stim sa-l ascultam pe celalalt, sa-i simtim prezenta, sa-i cunoastem mobilurile, pretentiile, visurile.

3. Comunicarea nonverbala

Capacitatea de comunicare deriva si din stiinta decodificarii elementelor supra-segmentale ale limbajului verbal, a raportarii la contextul emiterii mesajului propriu-zis.

4. Contactul cu mediul

Deplasarile in contextul fizic, socio-cultural al unor valori straine sunt de o mare eficacitate in comunicarea dintre culturi.

5. Raportarea la timpul celuilalt

Descoperirea universului celuilalt constituie un demers care incearca sa se apropie de o alta dimensiune a temporalitatii, traita de celalalt.

Competentele comunicarii interculturale:

v    Competenta cognitiva - capacitatea de a cunoaste cultura si limba celui cu care se intra in contact, istoria, institutiile, conceptiile asupra lumii, credintele, moravurile, normele, regulile de relationare etc.;

v    Competenta afectiva - disponibilitatea de adaptare interculturala prin probarea capacitatilor, emotionale si motivationale, de a empatiza;

v      Competenta operationala - capacitatea de a te comporta intr-un anumit fel, de a experimenta conduite interculturale pozitive, de a combina conduite verbale si nonverbale.

Caracteristicile scolilor multiculturale

Educatia interculturala actioneaza pentru:

v    Promovarea unor atitudini tolerante, deschise, de acceptare si intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain;

v      Recunoasterea si respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior/inferior;

v      Promovarea unor politici scolare care sa promoveze egalitatea sanselor in educatie;

v      Strategii de valorificare a diferentelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.

J. A. Banks distinge, in cartea sa INTRODUCERE IN EDUCATIA MULTICULTURALA (1999), urmatoarele caracteristici intalnite in scolile multiculturale:

1. Cadrele didactice si inspectorii scolari au asteptari mari fata de toti elevii si o atitudine pozitiva fata de fiecare dintre ei. De asemenea, vor raspunde elevilor cu o atitudine pozitiva si calda.

2. Curriculumul reflecta experientele, culturile si perspectivele diferite ale tuturor grupurilor etnice si culturale, dar si ale sexelor.

3. Stilurile de predare utilizate de cadrele didactice corespund stilurilor de invatare, culturilor, motivatiilor diferite ale elevilor.

4. Cadrele didactice si inspectorii scolari trateaza cu respect limbile materne si dialectele diferite ale elevilor.

5. Materialele scolare reflecta evenimente, situatii si concepte din punctul de vedere al mai multor grupuri etnice, culturale si rasiale.

6. Procedurile de evaluare si examinare aplicate in scoala tin cont de identitati culturale diferite din scoala si se concretizeaza prin reprezentarea, in mod proportional, a copiilor de culoare sau alta etnie in clasele pentru copiii talentati si aflati la un nivel avansat.

7. Mediul cultural din scoala si curriculum-ul la decizia scolii reflecta diversitatea etnica si culturala.

8. Consilierii scolari au asteptari mari fata de toti elevii, indiferent de rasa, etnie sau limba si ajuta pe fiecare elev sa tinteasca spre o cariera si sa o atinga.

Conduite interculturale

1. Deschiderea spre altul, spre strain, spre neobisnuit

Aceasta deschidere este dificila, pentru ca ne obliga sa punem sub semnul intrebarii increderea in noi, propria noastra viziune despre lume. Dar aceasta interogativitate constituie un prealabil indispensabil pentru capacitatea de a trai experiente noi.

2. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este strain

Avem obiceiul de a "aranja" ceea ce este strain dupa grile de lectura ce ne sunt proprii, de a nu-l percepe pe celalalt decat prin modul nostru obisnuit de a simti sau de a gandi.

3. Acceptarea celuilalt ca fiind "altul"

Situatiile ambivalente ne deruteaza, ne provoaca frica. Aceste trairi pot constitui preambulul pentru acceptarea diferitului.

5. Aptitudinea favorabila de a experimenta

In linie generala, noi pretindem retete, reguli bine fixate. Doar asa ne simtim in siguranta. Este posibil sa ne apropiem de "altul" avand curajul de a experimenta, explorand moduri existentiale diferite.

6. Alungarea fricii fata de "altul"

Sentimentul de xenofibie face parte din zestrea cea mai veche pe care istoria ne-a transmis-o. Aceasta frica trebuie sa dispara pentru a-l primi pe celalalt.

7. Capacitatea de a pune in chestiune propriile norme

Privirea spre altul este determinata de sistemul referential socio-cultural care ne fasoneaza comportamental. Cu cat ne dovedim mai incapabili sa ne cunoastem relativitatea propriului sistem de referinta, cu atat ramanem orbi sau insensibili fata de ceilalti.

8. Neacceptarea utopiei "discursului comunicational egalitar"

Cand apar divergente de interese, nu trebuie sa cedam principiului dupa care cel mai tare isi pune puterea la incercare in fata celui mai slab. Dimpotriva, trebuie continuata discutia pana cand cele doua parti se regasesc intr-un proiect comun.

9. Aptitudinea de a asuma conflictele

Exista doua tipuri de conduite in cazul divergentelor de interese: unul de a refuza sa vezi realitatea, punand-o intre paranteze si altul de a transforma divergenta in ostilitate. Conflictele trebuie asumate cu calm si rezolvate intr-o maniera productiva.

10. Capacitatea de a recunoaste si a relativiza propriile repere etno- si sociocentriste

Aceasta nu inseamna sa-ti renegi propriile traditii, ci sa nu le transformi in ceva absolut.

11. Performanta de a cuceri identitati mai largi, de a dezvolta o loialitate de tip nou

Nu trebuie sa renuntam la identitatea noastra, dar trebuie sa accedem la alte tipuri de identitati mai inglobante, precum cea de european, cetatean al lumii etc.

Strategii si forma de realizare a educatiei interculturale

Exista trei aspecte:

1. Educatia interculturala la nivelul curriculum-ului nucleu

Educatia interculturala se poate articula pe toate disciplinele de invatamant pentru ca toate pot sa invite la toleranta, la respectarea drepturilor omului, la dezvoltare.

Cadrele didactice trebuie sa identifice acele obiective si continuturi care pot promova interculturalitatea si sa identifice posibilitatile de valorificare a diversitatii culturale din clasa de elevi ca resursa in procesul didactic.

2. Educatia interculturala la nivelul curriculum-ului la decizia scolii

Este o cale oficiala prin care se poate introduce in scoala interculturala sub forma propunerii unor discipline optionale care sa promoveze valorile interculturale: interdependenta, toleranta, negocierea, cooperarea, empatia, nonviolenta, depasirea prejudecatilor, egalitatea, demnitatea etc.)

O metoda complexa de invatare bazata pe pregatirea si realizarea de catre elevi a interviurilor si valorificarea acestora la clasa este Istoria orala.

Exemple de teme pentru posibile proiecte: Jocuri ale copiilor; Traditii de sarbatori; Folclorul numelor; Povestirile de familie; Legendele moderne; Eroi locali; Evenimente deosebite in comunitate; Povesti referitoare la ocupatii; Balade, cantece, dansuri; Mancaruri traditionale etc.

O alta posibilitate: Literatura pentru copii (studiul ei, in cadrul unui optional, un aspect important in vederea egalizarii sanselor reprezentandu-l potentialul de identificare a copilului cu personajele prezentate in literatura). Copilul nu se poate identifica cu un personaj complet strain de propria cultura. Modul in care sunt imbracati cei prezentati in carti, indeletnicirile lor casnice, ocupatiile pe care le au, transmit un mesaj cu privire la locul copilului in societatea in care traieste.

3. Educatia interculturala la nivelul activitatilor extracurriculare

Presupune organizarea unor activitati care sa implice comunitatea, activitati in cadrul caruia participantii sa se cunoasca mai bine, sa coopereze si sa traiasca impreuna diferite evenimente.

Exemple:

v    Activitati sportive;

v    Invitarea in scoala sau in mediul educativ a unor persoane avizate din exterior;

v    Utilizarea bibliotecilor din scoli, dotate cu lucrari prezentand drepturile omului si libertati fundamentale accesibile diferitelor grupuri de varsta, expuneri ale unor evenimente istorice sau contemporane, invitand la reflectie asupra problemelor suprainarmarii, rasismul si excluderea minoritatilor etnice, nationale sau religioase;

v    Participarea la evenimentele culturale si sarbatorile locale;

v    Antrenarea in activitatile muzicale si corale.

Abordari conceptuale

Educatia interculturala nu este .

Nu e vorba de o educatie compensatorie pentru straini. In viziune interculturala, nu numai elevii emigranti sunt cei care au probleme, ci, mai ales, institutia scolara da dovada de dificultati de adaptare la diversitatea culturala. Psihologia interculturala are o pozitie foarte clara: refuzul "modelului deficientei", in favoarea "modelului diferentei". Se acrediteaza ideea ca diferentele culturale in performante(scolare, profesionale) nu sunt atribuite automat lacunelor sau mediului cultural "defavorizat", ci sunt repercusiuni ale unei adaptari la contexte culturale necunoscute.

Educatia interculturala nu este o noua disciplina scolara, o extindere a programei prin "predarea culturilor" si nici o folclorizare. Dascalul va profita efectiv de prezenta elevilor de origini diferite pentru a (re)valoriza cultura lor de origine si a-i sensibiliza, in acelasi timp, pe ceilalti la diversitatea culturala. Educatia interculturala se apropie astfel de pedagogia diferentiata, care tine seama de achizitiile prealabile si de particularitatile fiecarui elev.

Multiculturalitate sau interculturalitate

Multiculturalitatea face trimitere la un nivel larg, in care diferite grupuri socio-culturale traiesc intr-un spatiu fizic comun fara sa-si propuna in mod explicit sa comunice si sa coopereze. Societatile multiculturale sunt realitati date in care oamenii care apartin diferitelor grupuri intra in contact doar intamplator. Toleranta grupurilor unul fata de celalalt este una de tip pasiv. Membru unui asemenea grup este centrat mai degraba pe sine, ceilalti fiind considerati o posibila amenintare pentru identitatea grupului. Astfel, mai multe culturi exista in acelasi mediu, fara conflicte dar si fara relatii consistente de cooperare.

Comunitatile interculturale sunt grupuri culturale, etnice, religioase, etc, care traiesc in acelasi spatiu, interactioneaza, respecta valorile, traditiile si modul de viata al fiecaruia. Contactele si schimburile intre culturi nu se realizeaza programatic, la nivel social, ci in primul rand, prin interactiunile indivizilor si prin imprumuturile realizate mai intai la nivel micro- si acceptate mai apoi la nivelul unui grup mai larg.

Interculturalitatea desemneaza ansamblul de procese - psihice, relationale, grupale, institutionale- generate de interactiunile dintre culturi.

Cultura

Cultura este un ansamblu de conduite si simboluri purtatoare de semnificatii, mostenite social si transmis prin diferite practici, un mijloc prin care oameni comunica, isi perpetueaza si isi dezvolta cunostintele si atitudinile fata de viata.

O cultura este rezultatul integrarii dinamice dintre cultura "dominanta" si diferitele subculturi. Subcultura (cultura unui grup mai restrans) poate reprezenta grupuri cum ar fi:

minoritati etnice

grupuri cu credinte religioase diferite de cele ale majoritatii

oameni cu nevoi speciale

oameni care practica o anumita meserie

oameni care lucreaza in aceeasi institutie

membrii unei generatii

diferite grupuri de tineri (constituite pe diferite criterii)

Cultura este un imens spatiu care se modifica permanent. Cultura presupune deci si o parte dinamica, actionalista, practica.

Conflictul intre culturi poate lua nastere si atunci cand stabilim o ierarhie intre valori ce au continut diferit. "Doua societati" - scrie O. Reboul - pot sa aiba aceleasi valori, fara insa a le atribui acelasi rang.

Daca realizam o radiografiere la un moment dat a valorilor educationale, am putea identifica urmatorul registru de tensiuni:

1. Conflictul dintre aspiratiile elevilor si cadrul de valori inoculat de catre adulti, in virtutea unor experiente "verificate";

2. Conflictul dintre valorile puse in circulatie de catre scoala (intotdeauna selectionate si ierarhizate dupa criterii psihologice, didactice, etice) si valorile parvenite din spatiul cotidian, in mod difuz, nestructurat, chiar contradictoriu (inclusiv valorile impuse de familie);

3. Un conflict intre valorile locale, etnocentriste si valorile generale ale umanitatii;

4. Un conflict instalat intre valorile circumstantiale, de scurta durata, orientate spre nevoi prezente, si valorile deschise, purtatoare de viitor;

5. Un conflict intre planul cunoasterii valorilor si planul practic de materializare a unei valori;

6. Contradictii dintre valorile cerute de statutul de educator (impersonale, neutrale) si cele individuale, purtate de dascal, inspector etc. in calitate de persoana particulara;

7. Conflicte intradisciplinare, datorate incoerentelor de la nivelul programelor (ceea ce se afirma la o secventa a disciplinei se invalideaza sau se relativizeaza la alta etc.);

8. Rupturi valorice interdisciplinare, in sensul ca ceea ce se sustine la o disciplina se neaga sau se pune sub semnul intrebarii la un alt obiect de studiu;

9. Tensiunile ivite in legatura cu translatia celor educati din scoala in viata sociala: una pregateste scoala, alta doreste societatea;

10. Un conflict intre valorile declamate in predare si cele purtate sau actualizate de profesor in actul evaluarii.

Aculturatia

Aculturatia este un termen prin care se poate descrie fenomenul de imprumut al unor conduite si valori de catre un grup de la grupul cu care vine in contact.

Aculturatia poate imprumuta caracteristici patologice din cauza incapacitatii insertiei simultane a persoanei in doua sisteme culturale, sensibil diferite. In acest context apar crize de identitate culturala, cu repercusiuni importante asupra individului in cauza sau asupra colectivitatilor din care fac parte.

Se poate vorbi de un stres al aculturatiei, care se materializeaza in anxietate, depresie, sentimente de marginalizare si excluziune, identitate confuza, boli cu manifestare psihosomatica.

Identitatea rezulta din "conversatia" dintre eul psihologic si cel social. Identitatea ca si cultura nu este data odata pentru totdeauna. Ea se construieste si re-construieste permanent prin raportare si interactiune cu ceilalti.

Reprezentarea celuilalt

Reprezentarea asupra minoritatilor nu se elaboreaza doar pe baza a ceea ce sunt si a modului lor de comportare. Exista si un ansamblu de prejudecatii cognitive, afective si comportamentale asupra minoritatilor.

Prin prejudecata se intelege o idee sau o parere gresita pe care cineva si-o face asupra unui lucru pe care nu-l cunoaste deloc sau il cunoaste foarte superficial.

Prejudecati care se refera la semenii nostri, apar atunci cand nu judecam un om dupa insusirile si faptele lui, ci in functie de parerile noastre despre grupul caruia ii apartine omul respectiv. In privinta grupului din care el face parte, noi stim fie prea putin lucruri, fie le-am aflat de la altii fara sa le verificam.

Prejudecatile arata cum gandim, cum vorbim si ce simtim in legatura cu o persoana sau un grup de oameni. Daca ne si purtam dupa judecata negativa, atunci inseamna ca supunem persoana sau grupul la discriminare.

A discrimina inseamna a-i trata pe altii ca diferiti, separati. Discriminarile imbraca cel mai des forme negative: ceilalti care sunt diferiti sunt considerati inferiori si trebuie supusi unui regim diferit fata de cei aflati in pozitia dominanta (conducatoare).

Radiografia diversitatii

Inainte de evenimentele din 1989 a fost inoculata metodic, prin educatie, o reprezentare falsa a alteritatii, iar productiile artistice se intreceau in a supradimensiona identitatea culturala in detrimentul alteritatii ce producea disconfort.

Dupa evenimentele din 1989, tranzitia de la societatea totalitara la cea democratica produce o stare de criza manifestata prin:

1. Simptomul dificultatii regasirii identitatii. Trezirea la o noua realitate si schimbarea reperelor valorice determina fenomenul de confuzie identitara, de acceptare cu greu a propriilor limite si carente in procesul de apropiere fata de celalalt, care este diferit.

2. Simptomul inertiei, de agatare cu toate fortele de o identitate trecuta; teama de schimbare.

3. Simptomul identitatii exotice. Se manifesta printr-o fuga dupa o identitate ce se poate construi doar in alta parte a lumii; multi dintre romani sunt atinsi de mirajul emigrarii.

4. Simptomul autoinchiderii si al multiplicarii exagerate a grupurilor sau Simptomul entitatilor culturale. Coexista grupuri culturale care lupta pentru aceleasi drepturi, dar care nu se cunosc reciproc sau care nu comunica intre ele.

In concluzie, educatia interculturala este o dimensiune a intregului curriculum. Are legaturi stranse cu alte filosofii educationale ca: educatia antirasista, educatia impotriva prejudecatilor, educatia pentru drepturile omului, etc.

Dimensiunile educatiei interculturale

Miscare interculturala- se concentreaza pe asigurarea egalitatii sanselor educationale si pe echitatea intre diversele grupuri socio-culturale (mai ales minoritatile etnice si grupurile dezavantajate social/ economic).

Abordarea interculturala a curriculum-ului presupune cunoasterea si intelegerea diferentelor culturale, precum si a istoriei si contributiei diferitelor grupuri socio-culturale in devenirea unei societati mai largi

Procesul de educatie inter-culturala se concentreaza pe competenta de a intelege si de a invata sa negociezi diversitatea culturala

Angajamentul intercultural se concentreaza asupra combaterii rasismului si a oricaror altor forme de discriminare prin formarea unor valori si atitudini adecvate.

Strategii si forme de realizare a educatiei interculturale

1. Educatia interculturala la nivelul curriculum-ului nucleu

Educatia interculturala se poate articula pe toate disciplinele de invatamant pentru ca toate pot sa invite la toleranta, la respectarea drepturilor omului, la dezvoltare.

Cadrele didactice trebuie sa identifice acele obiective si continuturi care pot promova interculturalitatea si sa identifice posibilitatile de valorificare a diversitatii culturale din clasa de elevi ca resursa in procesul didactic.

2. Educatia interculturala la nivelul curriculum-ului la decizia scolii

Este o cale oficiala prin care se poate introduce in scoala educatia interculturala sub forma propunerii unor discipline optionale care sa promoveze valorile interculturale (interdependenta, toleranta, negociere, cooperare, empatie, nonviolenta, depasirea prejudecatilor, egalitate, demnitate etc.)

Istoria orala - este o metoda complexa de invatare bazata pe pregatirea si realizarea de catre elevi a interviurilor si valorificarea acestora la clasa .

Exemple de teme pentru proiecte:

Jocuri ale copiilor

Traditii de sarbatori

Folclorul numelor

Povestirile de familie

Legende moderne

Eroi locali

Evenimente deosebite in comunitate

Povesti referitoare la ocupatii

Povesti si povestiri referitoare la scoala

Balade, cantece, dansuri

Mancaruri traditionale

Cum era pe vremea .

Arhitectura

Biografia unei persoane deosebite

Literatura pentru copii - un aspect important in vederea egalizarii sanselor il reprezinta potentialul de identificare a copilului cu personajele prezentate in literatura. Copilul nu se poate identifica cu un personaj complet strain de propria cultura. Modul in care sunt imbracati cei prezentati in carti, indeletnicirile lor casnice, ocupatiile pe care le au, transmit un mesaj cu privire la locul copilului in societatea in care traieste.

Educatia interculturala la nivelul activitatilor extracurriculare

Presupune organizarea unei activitati care sa implice comunitatea, activitati in cadrul caruia participantii sa se cunoasca mai bine, sa coopereze si sa traiasca impreuna diferite evenimente.

Exemple:

Activitati sportive

Invitarea in scoala sau in mediul educativ a unor persoane avizate din exterior;

Utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-vizuale prezente in scoala. Aceste vor trebui sa dispuna lucrari prezentand drepturile omului si libertati fundamentale accesibile diferitelor grupe de varsta, expuneri ale unor evenimente istorice sau contemporane, invitand la reflectie asupra problemelor suprainarmarii, rasismul si excluderii minoritatilor etnice, nationale sau religioase, documente capabile, de a combate teoriile care vin sa se opuna intelegerii internationale si interculturale, documente in diferite limbi, documente si jocuri cu referiri la diferite culturi.

Participarea la evenimentele culturale si sarbatorile locale.

Antrenarea in activitatile muzicale si corale.

Studiul aportului reciproc al culturilor, care se pot realiza in cadrul unor evenimente culturale specifice.

Organizarea de intalniri intre persoane de culturi diferite, ca ocazii de stabilirea a unor noi relatii de prietenie.

Infratirile, care ofera o ocazie concreta a schimbului si solidaritatii Intre clase ale aceleiasi scoli, ca si intre clase din alte regiuni lingvistice sau chiar din alte tari.

Colaborarea cu asociatiile locale sau internationale ale caror obiective sunt in relatie cu educatia interculturala.

Vizitele, cursurile, zilele si saptamanile de studiu centrate pe un aspect anume (mediu inconjurator, arhitectura, artizanat, limbi).

Educatia interculturala prezinta doua dimensiuni, care se articuleaza indisolubil una cu cealalta:

dimensiunea "cunostintelor"; are drept obiectiv sa furnizeze copiilor, tinerilor sau adultilor, dupa capacitatea lor de intelegere, mijloace conceptuale pentru a percepe realitatea si a interpreta informatiile pe care le primesc de a le asigura o informare vasta si obiectiva.

dimensiunea "experientei"; este un spatiu al interactiunilor, al contactelor si experientelor comune de viata, al solidaritatii si acceptarii reciproce; mobilizeaza ansamblul personalitatii individului si potentialul sau de invatare care sa-i permita sa fie deschis semenului sau.

Terminologie

Este imposibil sa vorbim despre educatie anti-discriminare fara sa utilizam termeni specifici. Cunoasterea si intelegerea terminologiei reprezinta un pas foarte important in abordarea unor chestiuni legate de egalitate, rasism, discriminare si educatie intr-un mediu caracterizat prin diversitate.

Va rugam sa consultati definitiile termenilor specifici de mai jos:

Glosarul termenilor

Abordare impotriva prejudecatilor: O abordare care implica un rol activ al oamenilor in lupta impotriva prejudecatilor, stereotipurilor si a oricarei forme de discriminare, o abordare care promoveaza atitudini nepartinitoare. Prin aceasta abordare se intervine, in mod activ, pentru a lupta impotriva comportamentelor care perpetueaza opresiunea de orice natura si pentru a le eradica, atat la nivel individual, cat si institutional.

Anti-discriminare: Actiuni care se intreprind, printr-o abordare pozitiva, pentru a inlatura efectele discriminarii

Anti-rasist: Persoana sau politica care au un rol activ si participa la campanii care vizeaza eliminarea rasismului la nivel institutional si la nivelul atitudinilor.

Partinire: Orice atitudine, credinta sau sentiment care au ca efect sau justifica un tratament injust fata de orice persoana din cauza apartenentei acesteia la o anumita identitate.

Negru: Termen ales de catre africani, africanii din Caraibe, afro-americani, o parte din asiatici si alti oameni albi pentru a se descrie si a isi distinge situatia specifica in societate, nu doar pentru o simpla descriere a culorii pielii.

Cultura: Fiecare om traieste intr-un anumit mediu cultural. Acesta consta in obiceiuri, traditii, simboluri, valori, limba si alte forme de comunicare prin care ne definim apartenenta la o comunitate data. Apartenenta consta in intelegerea semnificatiei acestor forme culturale si in existenta unor valori si a unei identitati comune. Cultura reprezinta modul in care invatam sa gandim, sa ne comportam si sa actionam.

Discriminare: Politici, practici sau comportamente care se materializeaza in injustitie fata de indivizi sau grupuri din cauza identitatii lor sau a subscrierii acestora la o anumita identitate.

Egalitate: Conceptul de egalitate intre indivizi presupune respect reciproc fata de identitatea personala si culturala a fiecarui om. Se doreste o atitudine si un comportament egal fata de fiecare individ, astfel incat fiecare sa participe pe deplin in societate. Prin acest concept se admite faptul ca exista diferente intre indivizi, lucru care poate necesita aplicarea unor masuri inegale pentru a atinge o abordare echitabila.

Sanse egale: Conceptul asigura lipsa oricarei atitudini sau comportament necorespunzator, care vine in detrimentul oricarui candidat pentru un post, angajat sau client, din cauza unor factori irelevanti cum ar fi culoarea pielii, originea etnica, sex, orientare sexuala, religie, deficienta etc; aplicarea conceptului permite fiecarui adult sau copil sa aiba acces la servicii si sa participe in societate in mod egal.

Echitate: Corectitudine, justete.

Grup etnic: Grup de persoane care apartin unei anumite nationalitati, "rasa", cultura, set de valori, religie etc. Membrii grupului au un trecut, o cultura, istorie si traditii comune si sentimentul apartenentei la grupul respectiv.

Fiecare persoana apartine unui grup etnic: irlandezi, galezi, everi, francezi, nomazi etc. Prin "etnic" nu se intelege "negru" sau "strain".

Rasism Institutional: se refera la discriminarea rasiala care a patruns in structura, activitatile sau procedurile organizatiilor, fie avand ca baza o prejudecata, fie din lipsa atentiei fata de nevoile specifice ale minoritatilor etnice sau ale negrilor. Institutiile au puterea de a sustine si promova nedreptatea rasiala prin faptul ca pot oferi doar anumitor persoane sansa la o cariera, dezvoltare profesionala, respect de sine etc. Rasismul institutional apare atunci cand activitatile, practicile, politicile si legile unei institutii conduc, in mod deliberat sau nu, la consecinte defavorabile fata de grupuri etnice minoritare.

Interculturalitate: Inter-relationarea si contactele care se stabilesc intre diferite grupuri etnice si culturale si integrarea acestora in societate printre alte grupuri fara a provoca elemente de rasism intre ele. Dezvoltarea unei abordari interculturale necesita aplicarea unor politici care sa ajute la atingerea acestor scopuri.

Grup marginalizat: Grupuri minoritare, cum ar fi nomazii, abilitate in mod diferit, sau refugiatii.

Multiculturalitate: celebreaza diferentele din societate dar se concentreaza pe culturile minoritare, in special pe aspectele exotice ale acestor culturi fara a genera elemente rasiste sau relatii de putere inegale.

Discriminare pozitiva: Se produce oricand o persoana se bucura de un tratament preferential sau atunci cand o persoana ocupa un post doar in baza unor criterii etnice sau sexuale. In multe jurisdictii, acest lucru este ilegal si contrar politicilor de promovare a sanselor egale.

Prejudecata: Idee preconceputa. O atitudine, opinie sau un sentiment formate inainte de a cunoaste sau constientiza in prealabil ideea respectiva. Prejudecata poate fi o judecata formulata aprioric in favoarea sau in devafoarea unei persoane, unui grup de persoane etc.

Pre-prejudecata: Idee sau sentiment aparut foarte devreme in copilarie si care se poate dezvolta intr-o prejudecata reala si consolidata de atitudinile partinitoare existente in societate. Pre-prejudecata poate fi o conceptie gresita care se bazeaza pe experientele limitate ale copiilor sau poate reflecta comportamente ale adultilor cu care copiii au intrat in contact. Forme mai grave ale prejudecatilor pot fi acele comportamente care devoaleaza un anumit disconfort, frica sau respingere fata de diferente.

Rasa: Un concept politic imparte oamenii in categorii pe baza unei distinctii biologice sau in specii sau "rase" superioare sau inferioare. Conceptul a fost aplicat pentru a justifica acte de cruzime, exploatare si discriminare fiind lipsit, de fapt, de orice fundament stiintific.

Conceptul de "rasa" este mai degraba un element dezvoltat de catre societate decat un fenomen biologic; conceptul divide singura rasa umana pe baza diferentelor biologice si culturale si creeaza ierarhii in functie de diferente. Termenul a fost adoptat in limba engleza in secolul XVI, in timpul colonizarilor, pentru a justifica distrugerea si dominarea altor culturi, care se pretindea ca erau inferioare, salbatice, necivilizate sau chiar subumane. Chiar si irlandezii erau incadrati in aceasta categorie.

"Ca instrument de incadrare a oamenilor in categorii, conceptul de rasa se bazeaza pe o iluzie, atata timp cat ideile asociate cu clasificarea pe criterii rasiale nu au nici un suport validat stiintific si sunt conturate mai degraba de catre presiunile politice decat de vreo dovada biologica." (M. Banton si J. Harwood (1978): The Concept of Race. David and Charles, p. 8.

Prejudecata rasiala: Este o judecata formulata aprioric si se bazeaza pe notiunea de "rasa" gresit interpretata, lucru care duce la preferinte irationale.

Rasism: Rasismul se manifesta prin opresiune bazata pe relatiile de putere dintre grupuri umane si se dezvolta printr-un abuz comis fata de o anumita culoare a pielii, diferente culturale sau diferente fizice imaginare. Declaratia UNESCO din 1978 afirma:

Orice teorie care pretinde superioritatea inerenta a unui grup etnic sau rasial, implicand astfel ca anumite grupuri au dreptul sa domine sau sa elimine alte grupuri presupuse a fi inferioare; sau care emite judecati de valoare bazate pe diferentele rasiale, nu are nici un fundament stiintific si intra in contradictie cu etica si principiile morale ale umanitatii". (Declaratia UNESCO - 1978: Declaratia privind Rasele si Prejudecatile Rasiale. Conferinta Generala 27, din noiembrie 1978.

Stereotip: O generalizare, simplificata in mod exagerat, referitoare la un anumit grup, sex sau rasa avand de obicei implicatii negative asupra grupului respectiv.

PROFILUL CONSTIENTIZARII DIVERSITATII

Acest chestionar a fost prezentat de Karen Grote in 1995, in Ohio, SUA.

"Profilul constientizarii diversitatii" a fost conceput pentru a ajuta persoanele sa devina constiente de modalitatile prin care ii discrimineaza, ii judeca si ii izoleaza pe altii. Dupa interpretarea raspunsurile date la intrebari, veti avea posibilitatea sa va evaluati comportamentul si sa va planificati pasii necesari de actiune pentru a modifica acele comportamente indezirabile descoperite.

"Oare cat de des mi se intampla sa ma comport asa?"

Nota: Prin expresia "clasa protejata" se va intelege orice grup de persoane precum romii, cetateni de alta rasa, culoare, etnie, femei, batrani, homosexuali, handicapati etc.

TOTAL PUNCTE:

OBSERVATII:

Cand ati terminat de raspuns, faceti suma punctelor incercuite.

Nu exista raspunsuri standard bune sau rele; exista doar raspunsuri corecte.

Nu va treceti numele pe chestionar; acestea se vor pastra in portofoliul grupei.

Interpretarea se va face global si nu personalizat: in functie de scorul obtinut, vor fi prezentate cinci categorii/ grade de constientizare a diversitatii, care va vor ajuta pe viitor ca educatori si ca . oameni.

0-40 de puncte - OFENSATOR NAIV

Scorul variaza foarte mult, din cauza ca aceasta populatie nu este constienta de repercusiunile si prejudiciile acestui impact.

41-79 de puncte - CONTINUATOR

Continuatorii sunt constienti de partiniri si prejudicii, dar continua comportamentele neadecvate.

80-110 de puncte - OCOLITOR

Ocolitorii (suporteri tacuti) sunt constienti de partiniri, dar tolereaza comportamente injuste.

120-139 de puncte - AGENT AL SCHIMBARII

Agentul schimbarii ia act de cea mai oportuna cale de schimbare a starii de fapt.

140-160 - COMBATATOR

Luptatorii ataca prejudecatile imaginare sau reale. Ei sunt impotriva discriminarii, platind, cateodata, pentru aceasta.

INTERPRETARE

Urmatoarele explicatii ale categoriilor mentionate va vor ajuta sa va cunoasteti calibrul prejudecatilor si sa actionati in cunostinta de cauza

OFENSATORUL NAIV

Oamenii din aceasta categorie nu realizeaza amploarea comportamentului lor negativ. Chiar atunci cand acestia ii ofenseaza pe altii, ei nu sunt constienti de conduita lor ofensativa.

Accepta afirmatiile stereotipice denigrative ca pe ceva foarte firesc.

Nu sunt constienti cand comit fapte ilegale.

Acestora trebuie sa li se administreze formule de trezire a constiintei si de sensibilizare a raportului cu altii.

CONTINUATORUL

Cei din aceasta categorie sunt constienti de prejudecatile lor si realizeaza comportamentul lor pfensator fata de altii.

Totusi, ei continua vechite stereotipuri comportamentale, facand glume sau fiind inerti la afirmatii denigratoare fata de minoritari.

Acestora trebuie sa le fie amintite permanent comportamentele dezirabile fata de alteritate.

EVITATORUL

Indivizii din aceasta categorie constientizeaza propriile prejudecati si pe ale altora.

Ei lupta impotriva gandurilor proprii, dar nu adopta cele mai adecvate pozitii fata de comportamentele celorlalti.

Incearca sa nu afiseze o pozitie vizibila, si, de aceea, comportamentele lor sunt percepute ca fiind acceptative.

Dunt un fel de suporteri tacuti.

Raspunsurile cotate cu 1 sau 2 va trebui sa le dea de gandit celor care incearca sa schimbe atitudinile indivizilor inclusi in aceasta categorie.

AGENTUL SCHIMBARII

Indivizii din aceasta categorie nu numai ca sunt constienti de propriile prejudecati, ci si de cele ale altora.

Sunt doritori sa schimbe perceptiile actuale prin actiuni corespunzatoare.

Incearca sa identifice discriminarea si sa lupte impotriva ei.

COMBATANTUL

Oamenii din aceasta categorie sunt constant constienti de acel comportament care pare cladit pe prejudecati si se confrunta cu purtatorii acestor conduite.

Joaca un rol important in ajutorarea minoritatilor pentru drepturile lor, platind adesea pentru aceasta.

Pot fi recrutati pentru a deveni agenti ai schimbarii, aparatori ai drepturilor fundamentale ale omului.

Cred deplin in ceea ce fac; s-au inregistrat, de-a lungul istoriei, numele unor combatanti care au platit cu viata pentru ideile lor.

Strategii de formare utilizate:

Crearea unui mediu ambiental atractiv

Formatorul va face parte din grup si nu va aborda o atitudine de superioritate;

Se va acorda sprijin cursantilor pe tot parcusul sesiunilor;

Feed-back-ul va fi bilateral;

Se va folosi o metodologie interactiva;

Nu vor lipsi jocurile de rol si exercitiile dew energizare.

Criterii de evaluare a activitatii practice a cursantilor:

Chestionare;

Autoevaluare bilaterala si individuala;

Turul galeriei;

Aprecieri ale cursului din partea beneficiarilor acestuia.

Resurse ale cursului de formare:

25 cursanti;

Fise;

Prezentari power point

Chestrionare;

Materiale realizate de cursanti, anterior.

Resurse didactico-materiale disponibile

Flipp-chart;

Lap-top;

Videoproiector;

Markere;

Tabla si creta

Carti,

Brosuri, reviste.