PREDAREA UNEI ORTOGRAME IN CICLUL PRIMAR

Scolarii se confrunta cu situatii oarecum diverse de combinare prin cratima a partilor de vorbire din sfere opuse. Rezultatul este in favoarea elevului, care isi inventariaza dificultatile ortografice si, concomitent, constientizeaza algoritmul utilizarii ortogramelor.

Termenul inca suporta clarificari. Dictionarele explicative (DEX, 1975, 1996) nu-l inregistreaza, iar cele de neologisme (N.D.N.,1997) il definesc foarte succint: ,,model de scriere corecta" (fr. orthogramme). Lucrarile lexicografice specializate (,,Dictionar de termeni lingvistici", 1998) adauga precizarea ca modelul de scriere corecta este ,,conform cu regulile gramaticale" si ca este ,,destinat unor exercitii de fixare si consolidare a ortografiei in randul elevilor". Cuvantul este explicat prin doua componente grecesti: orthos - ,,drept, corect" si, respectiv, gramma - ,,scriere" (D.T.L.).

Rezulta ca ,,ortografia" si ,,ortograma" sunt sinonime, daca facem abstractie de etimologie. Originea celui de-al doilea element de compunere, ,,gramma", lamureste pana la un punct situatia, pentru ca sensul in limba greaca, asa cum este preluat de lucrarile de lingvistica, este de ,,litera", ,,scriere". Aceasta determina incadrarea cuvantului ,,ortograma" intre termenii tehnici in raport cu ,,ortografia" (termen stiintific), careia ii este obiect de studiu. Cazuri ca fii, aceiasi, tanjala, alaturi de dintr-o sau s-aduna sunt exemplificari de ortograme sau pur si simplu ortograme.

In 1995, Editura Stiintifica a pus la dispozitie un ,,Dictionar de ortograme" (autori Victor Iancu si Saluc Horvat), care se ocupa doar de scrierea cu cratima, ceea ce ar da de inteles ca ortogramele sunt grupuri de cuvinte de tipul ,,s-au", ,,l-ar", ,,dandu-ti" s.a. Alte doua autoare, Flora Suteu si Elisabeta Sosa, ne-au oferit o ampla colectie de reguli cu privire la scrierea cuvintelor, in cuprinsul unui dictionar aparut, din 1993, in mai multe editii. Cel care a tratat din unghi strict metodic problematica ortografiei romanesti a fost George Beldescu, autor, in 1984, al unei valoroase sinteze teoretice, ,,Ortografia actuala a limbii romane", dar mai ales al lucrarii de referinta ,,Ortografia in scoala". Nu este invatator sau profesor de limba romana care sa nu fi cunoscut continutul acestei carti, fie pentru a prelua modele didactice de formare a deprinderilor ortografice, fie pentru a-si imbogati informatia teoretica.

Ortogramele ar trebui impartite in doua categorii: ortograme continue (in care fluxul literal nu cunoaste intreruperi, ca in copiii, Iasiul, piuneza) si ortograme discontinue (in care se identifica doua cuvinte - l-aduce- sau mai multe - aduceti-mi-l, formand o relativa unitate).

Cum predam o ortograma in ciclul primar?

La aceasta varsta, elevul nu detine volumul de cunostinte care sa faca posibila scrierea corecta ,,conforma cu regulile gramaticale", intrucat cunostintele sale de morfosintaxa sunt reduse. Din acest motiv, se utilizeaza strategii care sa evite apelul la notiuni gramaticale.

Modelul I

Diftongarea

Se imagineaza o poveste didactica: in urma cu sute de ani, oamenii dispuneau de mai mult timp, incat rosteau fiecare sunet dintr-un cuvant. De exemplu, vorbind despre felul cum era sprijinit Stefan cel Mare de catre popor, s-a spus: ,,La chemarea lui, oastea se aduna iute". Mai apoi, o data cu grabirea ritmului vorbirii, s-a ajuns la exprimarea ,,se-aduna". Se constata ca numarul de silabe s-a micsorat, ceea ce a facut necesara folosirea liniutei de unire. (Se stabileste astfel ca acest semn ortografic uneste din punct de vedere fonetic, dar izoleaza lexical sau gramatical.)

Cazul se aduna/se-aduna ilustreaza situatia de diftongare, pentru evitarea hiatului.

Elidarea

Cratima facultativa

Pe fondul aceleiasi naratiuni, se reia grupul de cuvinte se-aduna, pentru a se constata ca intr-un ritm si mai rapid, se poate rosti ,,s-aduna", prin caderea vocalei ,,e". In acest caz, cratima este facultativa.

Ca exersare, se poate cere refacerea formei originare pentru combinatii de tipul s-adanceste, s-apropie s.a.

Cratima obligatorie

Ortogramele s-a, s-au, l-a, n-a, etc. se explica in clasele I-IV aproape exclusiv prin opozitia data de omofonie (se scrie s-a cand nu se poate inlocui cu lui/ei. Propun o varianta mai apropiata de logica limbii si de gramatica istorica.

Reluand subiectul din vremea lui Stefan cel Mare, formulam un alt enunt: ,,Domnitorul s-a dus la lupta". Initial, adica in urma cu cateva sute de ani, se spunea:

se a dus (3 silabe)

apoi se-a dus (2 silabe)

ultima forma fiind   s-a dus (2 silabe, prin caderea lui e)

La stelajul alfabetarului mare si in alfabetarele elevilor, vor aparea succesiv formele de mai sus, cu precizarea ca placuta cu litera ,,e" nu va fi eliminata, ci acoperita de placuta cu cratima. Astfel, elevul va fi orientat sa analizeze situatia dinainte de diftongare (se a dus) cu cea de dupa elidare (s-a dus), convingandu-se ca vocala ,,e" a fost inlocuita de cratima (in acest caz, obligatorie). Schematic, pentru clasele mai mari, tabloul este urmatorul:

Se a dus (3 silabe)

- secolul XVI

se-a dus  (2 silabe, diftongare)

- secolul XVII

s-a dus    (2 silabe, elidare)

- secolele XVII - XIX

Similar se explica ortogramele intr-un (intru + un), n-aduce (nu + aduce) s.a.

Modelul 2 (Omofonia)

Omofonia este exemplificata de perechile s-a/sa, l-a/la etc. Modalitatea de lucru ilustreaza tipul de ,,invatare prin contrast" (H. Aebli), foarte productiva la clasele mici.

Modelul 3 (Substitutia sau comutarea)

Este aplicabil in cazul neconfirmarii omofoniei, dar poate fi utilizat si in aceste situatii, ca o verificare suplimentara. Intr-un enunt ca acesta:

L-au chemat la oaste.

Primul cuvant din ortograma l-au poate fi inlocuit cu altul (in cazul acesta, intra in discutie pronumele personale/reflexive). Succesiv, enuntul se va schimba partial.

l-

m-

te-

ne- au chemat

v-

i-

le-

Este suficienta o modificare (m-au chemat, de exemplu) pentru a proba scrierea cu cratima si existenta ortogramei.

In lingvistica, procedeul se numeste substitutie sau comutare si este larg folosit pentru a semnala opozitiile. Intrucat au aplicabilitate si in clasele mici, le vom clasifica astfel:

1. Opozitii fonetice (fonologice)

Ex: casa, masa, lasa, rasa etc.

2. Opozitii morfematice (in cazul cuvintelor derivate, cand se opun sufixe, prefixe sau elemente de compunere).

Ex:

com- -aprobare

re- -pune dez- -echipare

pro- -umanizare

3. Opozitii lexical-ortografice

Ex:

mi- l

ti- a dat ducandu- ma

i- te

In clasele urmatoare, se poate adauga motivarea gramaticala a ortogramelor, insa decisiva in formarea deprinderilor ortografice este constientizarea structurilor lingvistice inca din clasele primare.

  In unele cazuri, pronuntarea fara pauza poate sa nu conduca la alte modificari fonetice (ci numai morfologice sau de topica) ale cuvintelor implicate (pare-se fata de se pare) sau poate duce la pronuntarea intr-o singura silaba a unor cuvinte care, in alte situatii, formeaza silabe diferite: am vazut-o iata de inv. o am vazut.