Modelele sau despre transcederea imitatiei

MODELELE SAU DESPRE TRANSCEDEREA IMITATIEI

Pornim, in expunerea noastra, de la ideea ca termenul de "model" are doua ipostaze.Prima, fara a avea in vedere o taxonomie, se refera la existenta cotidiana a individului, la felul sau de a fi, iar cea de-a doua la viata sa profesionala.

Vom cauta sa argumentam ideea ca alegerea unui model nu se face excluzand pe una sau pe cealalta din ipostazele persoanei alese drept model, si ca in functie de alegerea noastra, de interesul pe care l-am avut in alegerea sa, vom valoriza, vom da mai multa importanta uneia sau alteia.

Pentru a putea purcede mai departe, trebuie sa precizam ce intelegem prin model. Modelul,  in acceptia sa cea mai extinsa, este un set de norme, de exigente privitoare la devenirea, la perfectionarea persoanei. Modelul atrage prin aceea ca el intrece cu ceva felul de a fi al persoanei la un moment dat. Prin el ne dam seama ca ceva din fiinta noastra este precar sau limitat, dar, in acelasi timp, ne si mobilizam pentru a depasi starea constientizata. Exista posibilitatea ca aceasta forma de comportament, in ultima instanta, dezirabila sa-si gaseasca un corespondent in persoanele cu care subiectul a intrat in contact, sau despre caror viata a auzit si a caror existenta l-a impresionat. Exista si posibilitatea ca modelele dezirabile sa nu fie intalnite la nici o persoana "reala", in acest caz modelul fiind unul lipsit de corporalitate. Modelul devine deci o constructie abstracta, ideatica, cuprinzand imperative, valori uneori usor utopice. Ambele tipuri de model poseda avantaje si dezavantaje pe care le vom cerceta la timpul cuvenit.

Admitand ideea ca prima forma de invatare umana este imitatia, nu trebuie sa ne mire faptul ca aceasta ne insoteste de-a lungul vietii. Este  mai degraba folositor omului, dupa cum afirma si R. Lipton, sa uzeze de comportamente culturale elaborate deja, decat sa conceapa altele, prin metoda incercari si erori, dat fiind ca se dovedeste a fi mai economicos din punct de vedere energetic. Asadar, inca de mic omul este obisnuit sa aiba modele. Ajuns la varsta maturitatii nu se pune problema daca sa mai aiba sau nu modele, ci sa le aleaga pe cele care corespund intereselor sale.

Aceasta explicatie nu este ,insa, suficienta pentru a explica procesul de alegerii modelului, acesta fiind strans legat chiar interconditionandu-se cu cel al dezvoltarii personalitatii.

Stim acum ca insasi subiectul, prin autoobservare si comparare cu ceilalti, ajungand la niste concluzii care parca descriu pe altcineva. Forta motrice a dezvoltarii personalitatii o constitue contradictia dintre trebuintele sociale -in primul rand - si  aspiratiile individului pe de o parte si posibilitatile satisfacerii lor pe de alta. Ele se manifesta in activitatile omului, in relatiile sale cu alti oameni, si mai ales cu colective.

Contradictia este traita de om ca procupare, neliniste, suparare sau nemultumire. Daca trairea nemultumirii este fata de sine insusi, cum se intampla adeseori, aceasta este dovada unei analize critice a faptelor sau a trasaturilor personalitatii sale, ceea ce va duce la o tendinta de a se schimba, a se reeduca. Cand nivelul dezvoltarii personalitatii este redus, contradictia interna este traita ca o contradictie externa, ca un conflict cu mediul sau, cu oamenii dein ambianta sa, care nu-l inteleg, nu-l observa sau i se opun.

In momentul in care apare intentia de reeducare, si acest fapt denota ideea existentei unei valori, a unui ideal, spre a carui implinire sunt mobilizate eforturile, are loc din punct de vedere cognitiv elaborarea unui portret-robot a comportamentului dorit. In cazul in care se gaseste un corespondent al acestuia in realitatea imediata, acesta este ales. In acest caz sansele de reusita sunt mari. In cazul in care realitatea nu poate furniza un astfel de model, au loc un numar semnificativ de tatonari, cramponari in situatia deteminanta, sansele de reusita fiind mai mici.

Modelulu are asadar, din punct de vedere functional rolul de a face cunoscut subiectului patternul de comportament cultural elaborat si promovat de societatea in care traieste. Cautarea unui model poate viza insa si dobandirea unei anumite pozitii fata de cele din jur, adica a unei trasaturi atitudinale. Dar cum aceasta se manifesta tot prin comportament nu este gresita contragerea functiei modelului la a intermedia insusirea unui comportament.

Modelele identificabile in realitatea imediata in care este integrat individul pot fi directe vizand pe profesorii, prietenii, parintii sai, dar pot fi si mediate de diferite ipostaze culturale: literatura, film, muzica.  Le putem intalni din intamplare, fara cautari premeditate, alegandu-le din proprie initiativa. De multe ori acestea pot fi sugerate, induse sau impuse.

Modelarea facuta de alti trebuie sa conduca la conturarea unei autonomii si a unei responsabilitati in ceea ce priveste automodelarea. De preferat ramane, totusi, cautarea pe baza propriei chibzuinte, a modelului autentic si potrivit propriului eu. Aceasta trebuie sa constitue tinta suprema a oricarui program de pregatire.

Acum dupa ce am cautat raspunsuri la intrebarile ce este un model, de ce avem nevoie de el, cum este ales un model, si cine poate fi ales drept model, trebuie sa cercetam implicatiile ce apar.

Indiferent de ce natura este considerata a fi contradictia, daca mediul nu este capabil sa furnizeze modelul necesar, invariabil are loc elaborarea, construirea mai degraba a modelului. Trebuie precizat ca acest proces este adesea neconstientient, in constiinta aparand doar o umbra a acestuia.In cazul in care contradictia se manifesta ca fiind legata de sine iar modelul ales este concret, pot interveni unele devavantaje legate de faptul ca modelul concret se poate schimba aceasta semanand confuzie in mintea subiectului. In cazul in care modelul ales este abstract dupa dezvoltarea optima a comportamentului, acesta se dovedeste a fi cel mai avantajos. Exista posibilitatea ca subiectul sa sufere, in timp, unele revalorizari conceptuale, in acest caz modelul suferind o modificare din mers.

Daca contradictia este considerata a fi externa, de regula, este elaborat un model, iar consecintele pot fi dramatice. Se poate produce  o stagnare in starea initiala, sau chiar o degradare a insertiei sociale.

Acaparearea totala a unui model si incapatanarea de a deveni identic cu acesta va duce la desfiintarea propriei fiinte, a irepetabilului individual. Nu toate notele modelului sunt transferabile sau benefice si nu toate trasaturile subiectului se lasa modelate in sensul cerut de model. Modelarea este de fapt, o negociere intre eul propriu si alteritate.

Modelul trebuie sa fie doar un cadru de referinta, sa ne duca suficient de mult catre acesta dar cu pastrarea distantei cuvenite. Modelul veritabil pune in miscare fiinta, dar ne si invita la reflectie intr-un final, trimitandu-ne inapoi la noi insine. Despartirea de model este normala si poate fi tocmai masura maretiei fortei si amplori lucrarii acesteia asupra noastra.

Adevaratul model este cel ce ne trimite dincolo de el, cu ceva din el, pentru regasirea naturii noastre intime. Ocultarea sau disparitia modelului anunta maturizarea modelarii noastre. Forta modelului sta in amplitudinea si adancimea modelarii. Un model ne-a format cu adevarat cand nu mai avem nevoie de el, cand ne putem descurca fara el. Si, poate, atunci cand noi insine am devenit, pe nesimtite, un alt model. (C. Cucos)

Am ales sa facem o prezentare succinta a problematici modelului in viata cotidiana, deoarece tot ce s-a spus legat de acesta este valabil si in cazul modelului profesional, dar la acestea trebuie sa se adauge inca doua premise.

Prima se refera la faptul ca cunoasterea in sine este amorala, ei nu i se poate atasa o dimensiune morala, fiind reflectia lumii, a universului in care traim, ori acesta nu este valorizabil. Totusi, daca cunoasterea in sine este amorala, cunoasterea lumi trebuie sa devina morala. Ea capata atributul de moral sau imoral in functie de sopul in slujba caruia se pune.

In al doilea rand, in concordanta cu cele spuse anterior, singura valoare dupa care trebuie sa se conduca un om de stiinta este Adevarul.

In consecinta, conchidem afirmand ca model profesional poate deveni orice personalitate, trecuta sau prezenta, care pornind de la prima premisa respecta invariabil, indiferent de implicatiile descoperiilor sale, cea de-a doua premisa.

B I B L I O G R A F I E

Cucos, C. "Dimensiuni culturale si interculturale in educatie", Polirom, Iasi, 1995

Lipton, R. "Fundamentul cultural al personalitatii", Ed Stiintifica, Bucuresti, 1968

Rosca, Al. " Psihologie generala", EDP, Bucuresti, 1975