Importanta climatului familial in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului

Importanta climatului familial in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului

Complexitatea procesului educativ implica o cunoastere sistematica aprofundata a tuturor elementelor sale. De aceea, nu putem patrunde intelesul unor fapte, al unor trasaturi ale elevilor, nu putem surprinde si explica motivele actiunilor lor, interesele, aptitudinile si orice manifestare, cat de simpla ar parea ea, fara a integra faptul respectiv in sistemul de conduita a elevului, ca si modul sau de a gandi si simti.

Colaborarea scolii cu familia trebuie sa asigure unitatea influentelor educative asupra elevilor, continuitatea in munca de educatie de la o etapa la alta, a fiecarui elev in parte, formarea si dezvoltarea personalitatii acestuia. Familia este locul unde copilul invata pentru intaia data ce inseamna sa fii iubit si protejat, aparat de primejdii fizice, dar mai ales sufletesti. Parintii trebuie sa fie exemple bune pentru copii, sa transmita valori de traditie, de neam, sa fie responsabili. Copilul trebuie sa inteleaga pulsul vietii, al societatii, sa simta viata unui camin adevarat, cu o familie unita ce are valenta deosebite. O atmosfera calda si de intelegere in familie reconforteaza.

Din pacate, de multe ori, atitudinea parintilor fata de copii derapeaza spre cele doua extreme: severitatea exagerata sau ingaduinta totala.

Atunci cand parintii sunt foarte severi, duri, copiii se simt descurajati, resimt lipsa duiosiei si afectiunii, devin anxiosi, ceea ce duce inevitabil la dizarmonii in dezvoltarea lor psihica si, implicit in formarea personalitatii.

La cealalta extrema se afla comportamentul prea grijuliu, de protejare si rasfat exagerat al altor parinti. In aceasta atmosfera familia si copiii devin fricosi, lipsiti de initiativa, dar si egoisti, pretentiosi, neascultatori, neadaptati la regulile din afara casei. Ei nu vor putea comunica usor cu cei din jur, fie ei colegi sau cadre didactice. Sunt si familii in care se penduleaza intre cele doua atitudini extreme: cand prea severi, cand prea ingaduitori. Mai rare sunt familiile in care ambii parinti sunt in acelasi timp, fie prea aspri, fie prea blanzi. De obicei, mama si tatal au atitudini diferite: unul prea sever, iar celalalt gata sa-l apere si sa-l rasfete.

In aceste cazuri, copiii devin confuzi, neintelegand ce este corect si ce nu, cu un comportament oscilant, neputand sti ce atitudine sa adopte in diferite situatii aparute in familie si in afara ei.

La baza activitatii educative din familie nu trebuie sa stea doar sfaturile, povetele oferite cu larghete, ci modelele, exemplele bune de conduita rezultate din corecta organizare si desfasurare a vietii de familie, din asigurarea unui climat moral si afectiv de calitate.

Exista si situatii in care parintii doresc sa-si atinga propriile aspiratii prin copilul lor, fortandu-l sa faca sport, muzica, sa studieze limbi straine desi este evidenta lipsa de interes sau de talent a acestuia. Nu se ajunge astfel decat la oboseala, nemultumire, neincredere in fortele proprii, la scaderea capacitatii de efort, al obtinerea unor rezultate slabe ceea ce va accentua sentimentul de vinovatie fata de parinti. De aici si pana la fuga de acasa spre a scapa de aceasta tensiune nervoasa nu mai e decat un pas.

O alta mare greseala educativa o reprezinta dezinteresul fata de ce simte si ce gandeste copilul, ceea ce-l transforma ulterior intr-un elev problema. Atunci cand aceste atitudini apar intr-o familie dezorganizata, copilul va suferi si tulburari nervoase, randamentul scolar va urma o curba descendenta, iar personalitatea va suferi modificari.

Pentru formarea unei personalitati autonome este necesar sa se actioneze echilibrat, acordand copiilor independenta si libertate asociate cu indrumarea atenta si controlul sistematic. Intelegerea si afectiunea imbinate cu autoritatea parinteasca pot reprezenta factori ai succesului scolar, dar si ai educarii corecte a copilului. Este important a-i arata copilului posibilitatile si limitele libertatii umane. Sa-i explicam ca fiecare om trebuie sa recunoasca si sa respecte limite in faptele sale, in societate, ca o consecinta a cunoasterii legilor tarii si de ordine sociala. Unui copil ii trebuie multi ani pentru a se orienta si integra in aceasta lume complicata. Are nevoie sa i se ofere trairi cu valoare perena care sa-i ramana in amintire ca buna invatatura. Prin aceste trairi, copilul are prilejul sa cunoasca viata altor oameni si lumea in care traim. Climatul afectiv din familie, dar si din clasa genereaza placerea invatarii, sentimentul camaraderiei si al solidaritatii.

Activitatea scolara, fiind foarte complexa, poate traversa si momente dificile, generand dereglari afective de scurta sau de lunga durata, ca: tensiunea emotionala inaintea evenimentelor scolare importante, starile de frustrare, teama generata de scoala provocata de esecuri, exigente ridicate, instabilitate afectiva, situatiile de intimidare care, daca persista, se pot instala ca trasaturi de personalitate.

Prima sarcina a educatorilor este sa identifice gradul conflictului cognitiv-afectiv in raport cu dificultatea problemei si cu structura psihica a subiectului si sa dezinhibe, sa reduca intensitatea stresului, printr-o motivatie optima, pentru ca ideile si reprezentarile constructiv-creative nu se pot dezvolta intr-un spirit dominat de frica: inhibitia anuleaza sansa dezvoltarii personalitatii creatoare. Sunt numeroase obstacole psihice producatoare de inhibitie, iar scoala impreuna cu familia trebuie sa le inlature si sa sprijine elevul in restabilirea echilibrului afectiv si in atingerea unui grad de maturizare afectiva, caracteristica fiecarei etape scolare.

Familia asigura tanarului un statut, atribuit prin traditie si modele parentale, dar trebuie sa intelegem faptul ca multe din coordonatele unor statute dobandite se asigura tocmai de catre scoala, de catre componenta educationala a procesului de invatare. Sistemul scolar asigura insusirea unor deprinderi profesionale si sociale, dar in acelasi timp asigura si un gen de disponibilitate pentru mobilitatea sociala, tocmai pentru a urma un parcurs pe scara vietii sociale.