Finalitatile educatiei

Finalitatile educatiei

Dimensiunea teleologica a educatiei

2. Ideal, scop si obiective educationale

1. Dimensiunea teleologica a educatiei

Sensul teleologic al educatiei este imprimat de faptul ca educatia, in fiecare secventa de manifestare , este ghidata, orientata si reglata de un sistem de valori actionale (comenzi, exigente, intentii, dorinte etc.) constientizate si, uneori, exprimate de catre factorii care sunt angajati in actiunea instructiv-educativa. Sistemele de valori educationale, care se metamorfozeaza in finalitatile educatiei, nu au un caracter spontan, voluntarist, ci sunt expresii ale unor determinari istorice, socioculturale si chiar individuale (maturitatea si experienta cadrului didactic, amploarea si profunzimea intereselor educatilor etc.).

Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat, aceasta consta in faptul ca primul este pe deplin constient asupra finalitatilor, pe cand al doilea actor nu intrezareste scopul decat in mod difuz si aspira spre el in mod inconstient. Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga.

Finalitatile educatiei nu se definesc deductiv, pornind de la principii abstracte, ci se structureaza pornind de la realitati contingente, de la interese si trebuinte contingente (C. Cucos, 2006, p. 186). Pedagogul american John Dewey (1990, p. 160) sugereaza unele criterii de pertinenta ale finalitatilor educationale :

colectivul propus trebuie sa depaseasca toate conditiile existente, sa fie reformulat in consens cu resursele si dificultatile educationale ;

obiectivul are un caracter schematic si provizoriu ; intruparea in act ii releva autentica valoare ;

obiectivul este un ,,diriguitor'' al activitatii, un polarizator al ei catre tinta avuta in vedere; rezultatul final este semnul reusitei activitatii;

In acelasi timp sunt formulate si o serie de cerinte de ordin practic :

un obiectiv educativ trebuie sa fie fundamentat pe activitatile si nevoile intrinseci ale educatilor ;

un obiectiv trebuie sa permita o ,,traducere'' in metode, care sa faciliteze cooperarea dintre factorii educativi ;

finalitatile nu sunt generale si ultime; obiectivele vor suporta contextualizari si adecvari la trebuintele imediate.

Asimiland finaatlitile educatiei cu scopurile paideutice, pedagogul german Erich E. Geissler (1981, pp. 30-32) le discuta sub forma unor perechi contradictorii:

scopuri materiale versus scopuri formale ;

cele de continut in contradictie cu cele comportamentale ;

cele utilitare in contrast cu cele nepragamatice ;

scopuri specifice disciplinelor in contrasens cu cele supradisciplinare.

Scopurile materiale se refera la asimilare unui bagaj de cunostinte intr-o perspectiva sistemica. Se va numi ,,material'' tot ceea ce poate fi cuprins intr-un cod de cunostinte transmisibile, ce sunt sciptic fixate, putandu-se verifica relativ usor daca acestea au fost insusite sau aplicate.

Scopurile formale se deceleaza prin focalizarea spre subiect si vizazeaza modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii. Scopurile formale sunt foarte importante, dar mai greu de surprins in cuvinte sau de cuantificat.

Scopurile centrate pe continut sunt cele care orienteza educatia spre continuturi definibile, identificabile, dinainte stiute.

Scopurile centrate pe comportament orienteaza practica educativa spre intreiorizarea de catre elevi a unor actiuni ce devin expresive la nivelul comportamentelor.

Scopurile utilitare desemneaza insusirea unor deprinderi cerute imediat de ralizarile practice.

Scopurile nepragmatice se refera la unele conduite libere de finalitate, care nu sunt aservite vizibil unor cerinte concrete.

Scopurile discipanare variaza de la o disciplina la alta, pe cand cel supradisciplinare cuprind anumite constante teleologice urmarite la toate disciplinele (cultivarea autonomiei spirituale, intarirea motivatiei, invatarea invatarii etc.)

Evidentiind o serie de caracteristici ale unor curente de gandire asupra finalitatilor (istorism, teleologie, eclectism, dogmatism, psihologism, biologism, estetism, eticism, logicianism, pragmatism), Stefan Barsanescu, in Cursul de pedagogie (predat intre anii 1933-1935), ajunge la urmatoarele constatari :

idealurile educative sunt inrudite cu valoarea suprema a unei epoci, ba chiar reprezinta ,,copia'' valorii supreme a unei epoci;

exista atatea scopuri ale educatiei cate genuri de societati sau culturi exista;

daca vrei sa afli idealul educativ al unei epoci, trebuie sa intrebi ce valoare suprema apreciaza acea epoca.

Stefan Barsanescu ajunge la concluzia ca scopul educatiei este dublu : de a face pe individ sa se preocupe si sa vibreze pentru valorile subiective si sa poarte grija de a le pastra si spori. Numai in masura in care educatia ne sensibilizeaza in ce priveste valorile autentice, ne aduce spre ele cultivandu-ne nevoia de ale trai, vehicula si chiar crea, numai astfel putem spune ca am ajuns la statutul de personalitate demna si autonoma.

2. Ideal, scop si obiective educationale

Relatia dintre ideal, scopuri, obiective

In functie de caracterul general sau concret al explicitarii, dar  pornind si de la extensiunea campului educational vizat de finalitati, acestea din urma permit specificari intre domenii relativ distincte : ideal educativ, scop al educatiei si obiective educationale. Daca in primul paragraf am folosit cei trei termeni in mod indistinct, este cazul acum sa reliefam notele caracteristice pentru fiecare ipostaza a finalitatilor educatiei. Creionarea prototipului de personalitate la nivel macrostructural se realizeaza prin intermediul idealului si scopului educatiei. La nivel microstructural al activitatilor didactice propriu-zise devin operante obiectivele educationale.

Idealul educativ. Este categoria de o generalitate maximala ce surprinde paradigama de personalitate, oarecum abstracta, proiectul devenirii umane la un moment dat, intr-o societate data. Idealul educativ este o instanta valorica din care iradiaza norme, principii, strategii, scopuri si obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii.

Idealul educational, in sine, nu este functional decat in masura in care permite o ,,traducere'' in secvente dezirabile sau normative, prin redimensionari si ,,concretizari'' la realitatile si situatiile educationale. Din cauza gradului inalt de generalitate, idealul educativ poate deveni, uneori, inoperant, frizand utopicul (de pilda, pretentia de a forma ,,omul total'', in anumite circumstante istorice), si acest lucru se intampla deoarece idealul educativ nu se decanteaza ,,natural'', in spatiul specific al activitatilor educative, ci se ,,decreteaza'', din exterior - uneori cu emfaza - din partea unor instante politice, de pilda. Asa se face ca idealurile educationale sunt expuse conjuncturilor istorice, contin o doza importanta de ,,irealitate''. Nu trebuie trasa concluzia ca fiintarea idealurilor educative este iluzorie sau ca acestea nu ar avea nici un rol. Dimpotriva, idealul educativ determina si forteaza realitatile educationale sa urmeze un anumit traseu valoric, filtreaza - selectiv - o serie de imperative supraordonate, ghideaza si legitimeaza axiologic strategii educative, sanctioneaza trasee periferice sau rezultate educationale catastrofice.

Functia idealului este potentata si de faptul ca idealul educatiei nu este un model standard, impus o data pentru totdeauna, ci un model dinamic ce permite redimensionari in functie de campul de posibilitati in care are loc educatia. De altfel, un ideal educational ar trebui sa se caracterizeze prin trei dimensiuni :

dimensiunea sociala (sa fie congruent sau coextensiv unor cerinte sociale) ;

dimensiunea psihologica (sa raspunda nevoilor si posibilitatilor indivizilor ; nu trebuie sa fie cu mult peste ,,putinta'' oamenilor) ;

dimensiunea pedagogica (sa permita o transpunere practica in plan instructiv - educativ).

Cat priveste nivelurile de la care vom porni in fixarea unui ideal pedagogic, acestea ar putea fi, dupa unii pedagogi, urmatoarele:

determinarea sociala (tipul si esenta societatii);

modelul dezvoltarii ideale a personalitatii, istoriceste determinat,

valorile fundamentale ale lumii contemporane (democratia, umanismul, civismul, toleranta, respectarea drepturilor omului etc.) ;

traditiile culturale, valorile nationale intemeiate istoric.

Idealul educational si finalitatile sistemului romanesc de invatamant reprezinta un set de asertiuni de politica educationala, care consemneaza la nivelul Legii invatamantului profilul de personalitate dezirabil la absolventii sistemului, in perspectiva evolutiei societatii romanesti. Acestea au un rol reglator, ele constituind un sistem de referinta in elaborarea Curriculumului national. Idealul scolii prezente apare explicitat in articolele 3 si 4 ale Legii Invatamantului in felul urmator :

,,Art. 3. - (1) Invatamantul urmareste realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii nationale.

(2) Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative.

Art. 4. - (1) Invatamantul are ca finalitate formarea personalitatii umane, prin :

a) insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale ;

b) formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice ;

c) asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, necesare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti ;

d) educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii ;

e) cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile moral-civice, a respectului pentru natura si mediul inconjurator ;

f)  dezvoltarea armonioasa a individului, prin educatie fizica, educatie igienico-sanitara si practicarea sportului ;

g) profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.

(2) Invatamantul asigura cultivarea dragostei fata de tara, fata de trecutul istoric si de traditiile poporului roman.

(3) Finalitatile scolii romanesti se realizeaza prin strategii si tehnici moderne de instruire si educare, sustinute de stiintele educatiei si practica scolara, conform obiectivelor fiecarui nivel de invatamant'' (Legea invatamantului, 1995).

Scopul educatiei. Este o ipostaza a finalitatii educatiei care realizeaza acordul intre idealul educational si obiectivele sale, atunci cand el este pertinent sau poate sta in locul idealului, cand acesta este supradimensionat axiologic sau inadecvat, iluzoriu, utopic. Scopul vizeaza finalitatea unei actiuni educationale bine determinate. Daca idealul educativ este general si unitar, scopurile ce (eventual) il detaliaza sunt variate, multiple, datorita relativizarii acestora la diversitatea situatiilor educative. Puetm identifica, astfel, scopul unei lectii, al unei teme, al unui exercitiu, al unei laturi a educatiei etc. Este indicat ca intre ideal si scop sa se stabileasca o relatie de continuitate si adecvare. Dar realitatea, uneori, contravine acestei exigente. De pilda, s-a putut observa o anumita discontinuitate intre idealul formarii ,,omului nou'', al ,,personalitatii socialiste multilateral dezvoltate'' si scopurile fixate la lectii de invatatori si profesori, care erau disjuncte sau chiar contrastau cu idealul ,,fixat'' de factorii decizionaa. De aceea, postulam o oarecare autonomie a scopurilor in raport cu idealul educativ. Mai tot timpul, scopurile fixate de cei ,,de jos'' erau consonante cu valorile pedagogice autantice si alese cu profesionalism si responsabilitate. Intr-o societate normala, scopurile trebuie sa detalieze continutul idealului educational. Dar, cum normalitatea este discutabila, e bine sa avem in vedere un evantai mai larg de posibilitati.

Obiectivul educational. Este ipostaza cea mai ,,concreta'' a finalitatilor si desemneaza tipul de schimbari pe care procesul de invatamant sau cel din alt sistem educativ il asteapta si/sau il realizeaza. Intotdeauna, obiectivele educationale se refera la achizitii de incorporat, redate in termeni de comportamente concrete, vizibile, masurabile si exprimabile. Daca scopul educativ vizeaza evolutii si schimbari mai extinse din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental, obiectivele educationale au in vedere achizitii concrete, detectabile, observabile in mod direct. Obictivele educationale se deduc din scopurile educatiei. Desigur ca obiectivele poarta pecetea idealului educativ existent la un moment dat ; ele sunt ,,colorate'' de aceasta idealitate. Insa determinarea nu este asa de puternica incat obiectivele sa fie extrase direct din idealul educational. Idealul poate fi remaniat sau revitalizat de ,,jos'' in ,,sus'', de la obiective - prin scopuri - catre ideal, printr-un proces de epurari si decantari valorice, de interconditionari reciproce, care sa conduca la o crestere calitativa, de adecvatie si ,,realism'' al acestuia. Dupa cum si obiectivele sau scopurile recupereaza sau ,,traduc''secvente mai mari sau mai mici ale idealului educational.

Raportate la influentele manifestate asupra tuturor componentelor strategiei didactice, obiectivele educationale pot exercita mai multe functii :

a) Functia de orientare axiologica. Prin chiar avansarea (explicitarea) acestor obiective se realizeaza o orientare a elevilor catre valori educationale dezirabile. Ceea ce se doreste de la elevi nu este arbitrar. Ceeaa ce este indicat inseamna ca este preferat, ca se situeaza intr-un anumit rang valoric. Pretinzand unele comportamente din partea elevilor, implicit se comunica faptul ca aceste achizitii sunt valoroase si importante pentru existenta lor.

b) Functia de anticipare a rezultatelor educatiei. Orice obiectiv va anticipa o realitate care nu exista: proiectarea obiectivelor se poate realiza la diferite niveluri de generalitate si vigoare, prin indicarea capacitatilor si performantelor dorite. Obiectivul trebuie sa treaca de la formulari generale la obiective specifice, concepute sub forma unor rezultate concrete, a caror manifestare sa fie testabila dupa o perioada convenabila de timp.

c) Functia evaluativa. Se stie ca evaluarea randamentului scolar se realizeaza pornind de la anumite repere. Claritatea obiectivelor, claritatea enuntarii si concretizarea lor sunt conditii esentiale pentru validitatea si fidelitatea evaluarii si aprecierii scolare. O data cu proiectarea obiectivelor, profesorii vor concepe si tehnicile de evaluare, adica felul in care vor sti daca ceea ce trebuie realizat va fi realizat. Obiectivul educational fixeaza nu umai reusita, ci si criteriul de masurare a acelei reusite.

d) Functia de organizare si (auto)regalare ale proceselor didactice. Obiectivele intervin in procesele didactice ca instante sau criterii referentiale, pentru dirijarea actiunii de predare si invatare. Ele sunt impacate in proiectarea, desfasurarea si evaluarea proceselor educative, avand un rol insemnat in controlul si autoreglarea actiunilor instructiv-formative.

Unii autori clasifica obiectivele in doua grupe: obiective ale formarii si obiective ale invatarii (Seguin, 1991, p. 31). Primele sunt scopuri de atins exprimate in termeni de cunostinte, competente si atitudini indicate ca fiind necesare intr-o situatie data. De pilda, la nivelul invatamantului primar si secundar, se cer a fi realizate urmatoarele obiective :

dezvoltarea competentelor de citire, scriere si comunicare orala pentru a continua studiul scolar si pentru a face fata situatiilor de zi cu zi ;

stimularea dezvoltarii gandirii logice, a capacitatilor de abstractizare si generalizare ;

dezvoltarea atitudinilor pozitive si a capacitatilor creative in materie de activitati cultural-artistice ;

constientizarea copiilor in legatura cu realitatile lumii inconjuratoare din punct de vedere istoric, social, economic ;

cunoasterea si intelegerea rolului important al stiintelor si tehnologiilor pentru progresul omenirii, simultan cu necesitatea spirituaazarii omului prin intermediul valorilor culturale autentice.

Obiectivele de invatare se exprima in termeni de achizitii concrete in situatii educative organizate. Acestea se refera la diferite discipline de invatamant. De pilda, la matematica, pot fi descrise urmatoarele obiective :

elevii sa opereze cu unitati ale sistemului metric;

elevii sa construiasca diferite figuri geometrice;

elevii sa rezolve o ecuatie de gradul I cu o necunoscuta.

Finalitatile educatiei - ca unitati dinamice dintre ideal, scop si obiective - sunt rezultate ale unor optiuni mereu in mutatie si, ca atare, ele nu pot fi prescrise o data pentru totdeauna. Ele trebuie sa permita deschideri fata de valori variate, innoite, care sa dinamizeze individul, cat si societatea.

Finalitatile pe cicluri curriculare

Reformarea continuturilor scolii romanesti a adus in atentie o specificare a finalitatilor pe cicluri sau etape ale educatiei institutionalizate.

Ciclurile curriculare reprezinta periodizari ale scolaritatii care au in comun obiective specifice si grupeaza mai multi ani de studiu ce corespund unor niveluri de scolaritate diferite. Documentele actuale de politica scolara evidentiaza faptul ca aceste periodizari ale scolaritatii se suprapun peste structura formala a sistemului de invatamant, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecarei etape scolare si de a regla procesul de invatamant prin interventii de natura curriculara.

Ciclurile curriculare apar schematizate in urmatorul tabel :

Introducerea ciclurilor curriculare facialiteaza aparitia unor:

modificari in planurile de invatamant, privind:

gruparea obiectelor de studiu ;

momentul introducerii in planurile-cadru a anumitor discipline ;

ponderea disciplinelor in economia planurilor ;

modificari conceptuale la nivelul programelor si manualelor scolare ;

modificari de strategie didactica (conditionate de regandirea formarii initiale si continue a profesorilor).

Fiecare ciclu curricular vine cu un set coerent de obiective de invatare, care sugereaza ceea ce ar trebui sa atinga elevii la capatul unei etape a parcursului scolar. Prin natura si dozarea obiectivelor, ciclurile curriculare confera diferitelor etape ale scolaritatii o serie de dominante ce se reflecta in alcatuirea programelor scolare, dar si a manualelor aferente instruirii.

Introducerea ciclurilor curriculare vizeaza urmatoarele efecte :

crearea continuitatii la trecerea de la o treapta de scolaritate la alta (gradinita - invatamant primar, invatamant primar - gimnaziu, gimnaziu - liceu) prin:

trensferul de metode;

stabilirea de conexiuni explicite la nivelul curriculumului;

crearea premiselor necesare pentru extinderea scolaritatii catre varstele de 6 si 16 ani;

construirea unei structuri a sistemului de invatamant mai bine corelate cu varstele psihologice.

Obiectivele ciclurilor curriculare sunt specificate dupa cum urmeaza :

Ciclul curricular al achizitiilor fundamentale (grupa pregatitoare a gradinitei - acolo unde exista - urmata de clasele I si a II-a ) are ca obiective majore acomodarea la cerintele sistemului scolar si alfabetizarea initiala. Acest ciclu curricular vizeaza :

asimilarea elementelor de baza ale principalelor limbaje conventionale (scis, citit, calcul aritmetic);

stimularea copilului in vederea perceperii, cunoasterii si stapanirii mediului apropiat;

stimularea potentialului creativ al copilului, a intutiei si a imaginatiei acestuia;

formarea motivarii pentriu invatare, inteleasa ca o activitate sociala.

Ciclul curricular de dezvoltare (clasele a III-a si a VI-a) are ca obiectiv major formarea capacitatilor de baza necesare pentru continuare studiilor. Ciclul de dezvoltare vizeaza :

dezvoltare achizitiilor lingvistice si incurajarea folosirii limbii romane, a limbii materne si a limbilor straine pentru exprimarea in situatii variate de comunicare ;

dezvoltarea unei gandiri structurate si a competentei de apaca in practica rezolvarea de probleme ;

familiarizarea cu o abordare pluridisciplinara a domeniilor cunoasterii ;

constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratica si pluralista,

incurajarea talentului, experientei si expresiei in diferite forma de arta ;

formarea responsabilitatii pentru propria dezvoltare si sanatate ;

formare unei atitudini responsabile fata de mediu.

Ciclul curricular de observare si orientare (clasele a VII-a si a IX-a) are ca obiectiv major orientarea in vederea optimizarii optiunii scolare si profesionale ulterioare. El vizeaza :

descoperirea de catre elev a propriilor afinitati, aspiratii si valori in scopul constiturii unei imagini de sine pozitive,

formarea capacitatii de analiza a setului de competente dobandite prin invatare in scopul orientarii spre o anumita cariera profesionala ;

dezvoltarea capacitatii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate,

dezvoltarea gandirii autonome si a responsabilitatii fata de integrarea in mediul social.

Ciclul curricular de aprofundare are ca obiectiv major adancirea studiului in profilul si specializarea alese, asigurand, in acelasi timp, o pregatire generala pe baza optiunilor din celelate arii curriculare. Acesta vizeaza :

dezvoltarea competentelor cognitive ca permit relationarea informatiilor din domenii inrudite ale cunosterii ;

dezvoltarea competentelor socioculturale ce prmit integrarea activa in diferite grupuri sociale ;

formare unei atitudini pozitive si responsabile fata de actiunile personale cu impact asupra mediului social ;

exersarea imaginatiei si a creativitatii ca surse ale unei vieti personale si sociale de calitate.

Ciclul curricular de specializare are ca obiectiv major pregatirea in vederea integrarii eficiente in invatamantul universitar de profil sau pe piata muncii. Acesta vizeaza :

dobandirea increderii in sine si construirea unei imagini pozitive asupra reusitei personale ;

luare unor decizii adecvate in contextul mobilitatii conditiilor sociale si profesionale ;

intelegerea si utilizarea modelelor de functionare a societatii si de schimbare sociala.

Un alt concept cu o incarcare semantica ce aminteste de tinta sau finalitatea sistemului de invatamant este cel de profil de formare a absolventului de invatamant obligatoriu.

Profilul de formare reprezinta o componenta reglatoare a Curriculumului nationala Acesta descrie asteptarile fata de absolventii invatamantului obligatoriu si se fundamenteaza pe cerintele sociale exprimate in legi si in alte documente de politica educationala, precum si pe caracteristicile psihopedagogice ale elevilor. Acest profil fiinteaza ca o schita ca un model posibil de atins pe care practicienii educatiei il pot concretiza. Capacitatile, atitudinile si valorile vizate de profilul de formare au un caracter transdisciplinar si definesc rezultatele invatarii urmarite prin aplicarea noului curriculum. Astfel, absolventi invatamantului general si obligatoriu ar trebui :

1. sa demonstreze gandire creativa, prin:

utilizarea, evaluarea si ameliorarea permanenta ale unor strategii proprii rezolvarea de probleme;

elaborarea unor modele de actiune si de luare a deciziilor adecvate intr-o lume dinamica;

formarea si utilizarea unor deprinderi de judecata critica;

folosirea unor tehnici de argumentare variate in contexte sociale diferite;

2. sa foloseasca diverse modalitati de comunicare in situatii reale, prin:

dobandirea deprinderi lor specifice achizitiilor fundamentale (citit, scris, aritmetic) si aplicarea lor efectiva in procesul comunicarii;

formarea si utilizarea deprinderilor de comunicare sociala, verbala si nonverbala ;

cunoasterea si utilizarea eficienta si corecta ale codurilor, ale limbajelor si conventiilor apartinand terminologiei diferitelor domenii ale cunoasterii ;

3. sa inteleaga sensul apartenentei la diverse tipuri de comunitati, prin:

participarea la viata sociala a clasei, a scolii si a comunitatii locale din care fac parte;

identificarea drepturilor si responsabilitatilor care le revin in calitate de cetateni ai Romaniei si reflectia asupra acestora;

intelegerea si evaluarea interdependentelor dintre identitate si alteritate, dintre local si national, dintre national si global;

4. sa demonstreze capacitate de adaptare la situatii diferite, prin:

folosirea unei varietati de limbaje si de instrumente pentru a transmite idei, experiente si sentimente;

cunoasterea diverselor roluri sociale si a implicatiilor acestora asupra vietii cotidiene;

demonstrarea capacitatii de a lucra in echipa, respectand opiniile fiecaruia:

exprimarea vointei de a urmari un tel prin mijloace diferite;

5. sa contribuie la construirea unei vieti de calitate, prin:

dezvoltarea unor atitudini pozitive fata de sine si fata de semeni: toleranta, responsabilitate, rigoare etc. ;

formarea si exprimarea optiunii pentru o viata sanatoasa si echiabrata;

acceptarea si promovarea unui mediu natural propice vietii;

cunoasterea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

formularea unor judecati estetice privind diferite aspecte ale reaatatii naturale si sociale ;

formarea unei sensibiatati deschise spre valorile estetice si artistice ;

6. sa inteleaga si sa utilizeze tehnologiile in mod adecvat, prin:

folosirea de idei, modele si teorii diverse pentru a investiga si a descrie procesele naturale si sociale;

folosirea echipamentelor informatice in calitatea lor de instrumente ale comunicarii;

cunoasterea si utilizarea tehnologiilor intalnite in viata cotidiana;

intelegerea consecintelor etice ale dezvoltarii stiintei si tehnologiei asupra omului si mediului ;

7. sa-si dezvolte capacitatile de investigare si sa-si valorizeze propria experienta, prin: 

dezvoltarea unei metodologii de munca intelectuala si a capacitatii de explorare a reaatatii inconjuratoare;

dobandirea unei culturi a efortului fizic si intelectual, ca expresie a dorintei de reaazare personala si sociala;

8. sa-si construiasca un set de valori individuale si sociale si sa-si orienteze comportamentul si cariera in functie de acestea, prin:

demonstrarea competentei de a sustine propriile optiuni;

intelegerea modului in care mediul social si cultural (famiaa, normele sociale, codurile angvistice, traditiile istorice etc.) influenteaza ideile si comportamentele proprii, precum si pe ale altora;

cunoasterea si analiza oportunitatilor oferite de diferite filiere vocationale, in functie de aptitudinile individuale;

realizarea unor planuri personale de actiune si motivarea pentru invatarea continua.

Bibliografie

1. Barsanescu, St.  (1935). Curs de Pedagogie generala, predate intre anii 1933 si 1935, editia a II-a, Lit. C. Ionescu. Bucuresti.
2. Cucos, C. (2006). Pedagogie, editia a II-a revazuta si adaugita. Iasi: Ed. Polirom.
3. Dewey, J. (1990). Démocratie et éducation. Paris : PUF.
4. Jinga, I., Istrate, E. (2001). Manual de Pedagogie. Bucuresti: Ed. All.