Finalitatile educatiei

Finalitatile educatiei

1 Sensul finalist (teleologic) al educatiei.

Educatia, ca orice actiune umana, are un caracter finalist, teleologic. Ea este produsul actiunii oamenilor, putand fi explicata numai prin prisma intentiilor urmarite si rezultatelor obtinute. Se evidentiaza astfel ca nu putem concepe si realiza activitatea educativa fara a avea in vedere finalitatea demersului intreprins. Educatia presupune anticiparea pe plan teoretic si mintal a rezultatelor pe care le urmareste, rezultate care trebuie gandite conform anumitor sisteme de valori. Sensul teleologic al educatiei evidentiaza tocmai faptul ca in orice secventa de manifestare, aceasta tinde spre obtinerea unor rezultate ce privesc constructia si reconstructia continua a personalitatii umane.

Finalitatile educatiei nu au un caracter spontan, voluntarist, nu sunt simple intentii, dorinte ale subiectului educatiei. Ele sunt expresia unor determinari istorice, socio-culturale si, in buna masura, chiar individuale si orice incercare de a stabili finalitatile educatiei trebuie sa raspunda unor exigente de ordin axiologic, astfel incat ele sa contureze cel mai inalt nivel al perfectiunii umane. Finalitatile educatiei trebuie sa circumscrie in mod explicit formarea viitorului adult capabil sa se adapteze si sa se integreze psiho-social.

Odata proiectate, finalitatile educatiei ghideaza, orienteaza si regleaza orice actiune educationala. A actiona in plan educational inseamna, in fapt, a delibera asupra traiectului de parcurs,  a tinde catre un rezultat in conditii date, inseamna a identifica si adecva mijloacele cele mai bune pentru atingerea rezultatului si a introduce in realitatea educationala o serie de variabile, factori care regleaza actiunea, astfel incat finalitatile urmarite, propuse sa fie indeplinite. Pentru ca finalitatile educatiei sa se constituie in factori reglatori ai actiunii educationale ele trebuie sa fie constientizate de cei investiti cu responsabilitatea infaptuirii lor, sa se constituie in mobiluri pulsatoare ale eficientizarii demersului educativ.

2 Ideal, scop si obiective educationale. Finalitatile educationale circumscriu modelul de personalitate pe care educatia cauta sa-l formeze. In literatura de specialitate ele sunt sistematizate in trei categorii principale: idealul educational, scopurile si obiectivele educationale.

IDEALUL educational exprima modelul (tipul) de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice pe care educatia este chemata sa-l formeze. Idealul exprima finalitatea de maxima generalitate a actiunii educationale, modelul de om, proiectul teoretic care directioneaza intregul proces instructiv-educativ dintr-o epoca istorica data. Idealul nu este opera arbitrara a unui pedagog sau filozof, ci expresia celor mai inalte cerinte sau aspiratii ale unei societati, expresie determinata de structura social-economica a societatii respective si de intreaga istorie a poporului. Idealul educativ nu reprezinta suma idealurilor individuale, ci o esentializare a lor, fiind constiinta educativa a societatii (4).

Prin continutul sau, idealul educativ are un caracter rational-filosofic, fiind rezultatul unui proces de generalizare si abstractizare a unor fenomene sociale, psihologice si pedagogice dintr-o etapa istorica data. In urma acestui proces se proiecteaza trasaturile fundamentale ale omului pe care educatia urmeaza sa-l formeze, idealul educativ aparand ca un element de relatie intre societate si actiunea educationala. Reprezinta o "instanta valorica din care iradiaza norme, principii, strategi, scopuri si obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii" (2, pag. 46).

Prin idealul educativ se proiecteaza si se anticipeaza nevoile societatii, dar si aspiratiile sale privind finalitatea actiunii educationale. Idealul educativ nu reprezinta deci un model standard impus odata pentru totdeauna. El este mai degraba un model dinamic in interiorul caruia se produc restructurari continue. Continutul sau se imbogateste pe masura amplificarii nevoilor si aspiratiilor sociale si a perfectionarii actiunii educationale.

Desi reprezinta un proiect teoretic fiind inclus in sfera posibilului, idealul educational este dependent totusi de real, de conditiile sociale care ii determina continutul si-i asigura premisele necesare pentru a se materializa. Asadar, idealul educational reprezinta modelul sau tipul de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice pe care educatia este chemata sa-l formeze. Exprimand finalitatea generala a educatiei, modelul de om, proiectul teoretic, idealul educational orienteaza si directioneaza intregul proces instructiv-educativ dintr-o etapa istorica data. Elaborarea unui asemenea proiect teoretic presupune cunoasterea si stabilirea unor filiatii interne intre fenomene de natura diferita, sociale, psihologice si pedagogice, prezente si de perspectiva, reale si potentiale. De aceea idealul educativ are o dimensiune sociala, una psihologica si una pedagogica (4).

Dimensiunea sociala vizeaza tendinta de dezvoltare a societatii, cu trasaturile ei definitorii pe care le presupune. Prin aceasta dimensiune, idealul educational este o manifestare a idealului social (un program complex de dezvoltare a societatii). Intre idealul educativ si idealul social este un raport ca de la parte la intreg. Intregul (idealul social) detine pe langa latura educativa (idealul educativ) componenta economica, politica, juridica etc. Rezulta ca idealul educativ este subordonat infaptuirii idealului social. Activitatea educativa in ansamblul ei reprezinta o concretizare a idealului social intr-un domeniu particular, cel al formarii omului.

Cele doua sintagme (idealul social si respectiv idealul educativ) se afla deci in relatie de interactiune: idealul social se realizeaza prin idealul de om si invers. Idealul educativ este tinta suprema (modelul) catre care tinde si fiecare individ in dezvoltarea sa.

Dimensiunea psihologica se refera la tipul de personalitate pe care societatea il solicita, la configuratia fundamentala de trasaturi necesare (pentru toti sau majoritatea) membrilor societatii respective. In formularea cerintelor si aspiratiilor sociale privind tipul de personalitate nu se poate face abstractie de cerintele si aspiratiile individului, pentru ca realizarea cerintelor sociale nu este posibila in afara si independent de cele ale membrilor societatii.

Dimensiunea pedagogica se refera la posibilitatile de care dispune actiunea educationala pentru a transpune idealul in practica.

Conturarea idealului educativ nu este o problema pur teoretica. Odata precizat, idealul exercita dinspre viitor o functie critica asupra educatiei actuale si totodata indeplineste o functie stimulativa, formativa. El lumineaza practica sociala si existenta individului si a grupului din zona de esenta a acestora. Idealul este un credo. Omul autentic nu actioneaza pana nu intelege si nu crede in ceva. Faptul ca omul crede sincer in ceva ii intareste spiritul, ii organizeaza fortele, il conduce in fata neprevazutului, ii da rezistenta. Si dimpotriva neutralitatea, confuzia, indiferenta, scepticismul inabusa aspiratiile si ucid elanul. Cunoscutul pedagog roman G.G. Antonescu, cu mai bine de 60 de ani in urma, preciza ca rolul idealului consta in a cultiva toate fortele care constituie organismul psihofiziologic al individului si valorile ideale menite sa inspire pe cele dintai, sa le dea directie (1).

Urmarind evolutia idealului in functie de cele trei dimensiuni (sociala, psihologica, pedagogica) vom prezenta cateva exemple pentru a intelege mai bine rolul lui in activitatea practica, educativa. Astfel, in Grecia antica, in Atena, idealul educativ era exprimat in ideea dezvoltarii armonioase a trupului si sufletului. Educatia in spiritul "Kalokagathiei" presupune formarea omului in care se imbina frumusetea fizica cu trasaturile moral-intelectuale ale personalitatii. Acest ideal este sustinut si promovat de reprezentantii gandiri filosofice si pedagogice antice grecesti cum sunt Xenofon, Platon si Aristotel. In aceeasi perioada istorica, in Sparta, dat fiind alte conditii social-politice, idealul educativ era dominat de spiritul militar; deci un ideal educativ mai limitat, care preconiza un mod de viata auster.

Evului Mediu ii este propriu idealul cavaleresc si cel religios. Renasterea impune un ideal umanist care pune accent pe inflorirea personalitatii umane, recunoasterea demnitatii si libertatii sale. Acest spirit novator al Renasterii este o reactie fireasca fata de Evul Mediu care in multe privinte a inabusit natura umana. Asa cum remarca pedagogul roman C-tin Narly, Renasterea constituie "o eroica afirmare a intregului omenesc".

In epoca luminilor idealul educational este influentat de dezvoltarea stiintelor naturii. Valorile stiintelor naturii circumscriu intr-o masura tot mai mare continutul idealului educatiei. Extinderea masinismului, adancirea diviziunii sociale a muncii au impus o noua viziune asupra educatiei care, potrivit sociologului francez Emile Durkheim trebuie sa raspunda unor nevoi imediate ale mediului social. Idealul urmeaza sa condenseze intr-un tot unitar toate calitatile intelectuale, fizice si morale de care trebuie sa dispuna oamenii asa cum societatea ii vrea (6).

Retinem in concluzie ca in fixarea idealului educativ trebuie avute in vedere aspecte multiple, precum: determinarea sociala (tipul si esenta societatii), modelul dezvoltarii ideale a personalitatii, valorile fundamentale promovate de societate intr-o anumita perioada istorica, traditiile, valorile nationale intemeiate istoric.

Un alt concept prin care se exprima finalitatile actiunii educationale este SCOPUL. El reprezinta o anticipare pe plan mintal a rezultatului ce urmeaza sa-l obtinem in cadrul actiunii educationale. Spre deosebire de ideal care vizeaza finalitatea actiunii educationale in ansamblul ei, scopul vizeaza finalitatea unui complex de actiuni educative determinate. Idealul este specific unei epoci istorice, iar scopurile care ii corespund sunt multiple si variate in functie de diversitatea actiunilor educationale concrete. Prin continutul sau scopul subordoneaza o gama de obiective, vizand finalitati care urmeaza sa se produca dupa un interval mai lung de timp. El presupune existenta unei idei clare despre ceea ce urmeaza sau mai trebuie infaptuit, despre rezultatele care trebuie atinse.

Scopul ofera actiunii educative un caracter constient, activ, creator, prospectiv, fiind un reglator al actiunii. Din punct de vedere structural scopul se prezinta ca unitate dialectica a doua laturi, una ideala de prefigurare a unui rezultat mai indepartat, iar cealalta intentionala, de declansare a actiunii in vederea realizarii sale.

OBIECTIVUL educational reprezinta reflectarea anticipata a unui rezultat sub forma unei performante care poate fi observata (si pe cat posibil masurata) si identificata la incheierea actiunii educative. Obiectivul desemneaza modificarea ce urmeaza sa se produca in structura personalitatii (continut, procese si insusiri psihice, calitati ale intelectului uman, aptitudini, stari afective, motivatii etc.). Modificarile pe toate aceste planuri imbraca forma achizitiilor sau performantelor ce se produc in cadrul personalitatii.

Obiectivul reprezinta "tinta" pe care educatorul o urmareste in cadrul unei actiuni educationale concrete (lectie, lucrare de laborator etc.) sau intr-o secventa a acesteia. Performanta pe care o anticipeaza obiectivul trebuie sa fie exprimata printr-un comportament observabil. Aceasta permite estimarea obiectiva daca (si in ce masura) obiectivul a fost realizat.

Intre cele trei categorii de finalitati - ideal, scop si obiectiv - exista o stransa interdependenta. Fiecare dintre ele exprima la diferite nivele de generalitate finalitatile educatiei. Idealul educativ vizeaza finalitatea actiunii educationale in ansamblul sau, ca o componenta a sistemului global - societatea. Scopurile si obiectivele sunt trepte, pasi, momente spre realizarea idealului. Ele concretizeaza si orienteaza desfasurarea actiunii educative concrete.

Scopul si obiectivul sunt aspecte complementare, primul avand un grad de generalitate mai inalt. Unui scop ii corespund mai multe obiective. Scopul este deci cu bataie mai lunga, vizand finalitati mai generale. El este detaliat printr-un sir de obiective, fiecare dintre acestea anticipand o performanta care la sfarsitul actiunii educative va putea fi observata si evaluata.

Aprecierea eficientei actiunii educationale se poate face prin parcurgerea drumului invers: evaluarea obiectivelor ne permite sa constatam realizarea scopului si sa estimam in ce masura actiunea se inscrie in sensul cerintelor generale ale societatii, condensate in ideal (4).

Asadar idealul educativ determina scopurile si obiectivele, iar acestea concretizeaza la diferite niveluri prescriptiile generale ale idealului. Concretizarea permite intelegerea si realizarea in practica a idealului de catre factorii educativi.

3 Idealul educational in scoala romaneasca contemporana

Pornind de la ideea ca idealul educational are, in primul rand, o determinare sociala, rezulta evident ca in proiectarea sa in conditiile societatii romanesti contemporane trebuie avute in vedere elementele definitorii ale perioadei pe care o traversam.

Transformarile democratice profunde din societatea romaneasca, tendinta ei fireasca de integrare in ansamblul structural al lumii contemporane sunt strans legate de innoire spirituala, ceea ce impune dezvoltarea stiintei, culturii si perfectionarea intregului sistem de educatie si instructie. Aceste transformari sunt determinate de amploarea revolutiei tehnico-stiintifice care-si pune tot mai mult amprenta asupra tuturor domeniilor economico-spirituale ale societatii.

Tinand seama de nevoia tot mai acuta de resurse naturale, analistii recunoscuti ai societatii contemporane sustin necesitatea valorificarii la cota superioara a potentialului creativ al oamenilor. Spre deosebire de resursele naturale conventionale care devin tot mai putine, resursele de materie cenusie sunt practic inepuizabile. Pe langa aceasta ele dispun de o insusire aparte: cu cat sunt utilizate mai mult, cu atat forta si valentele lor se amplifica. Acest rezervor urias de materie cenusie, in expresia psihologica imbraca forma inteligentei umane. Distributia ei naturala, dupa opinia psihologului roman Nicolae Margineanu "este aproximativ aceeasi oriunde in geografie si oricand in istorie". Ea nu a fost insa niciodata valorificata in mod egal in diferite zone geografice (4).

Se impune deci valorificare cat mai deplina la nivel national a inteligentei umane. Sunt tot mai raspandite aprecierile potrivit carora acele natiuni care vor invata mai bine cum sa identifice, sa dezvolte si sa incurajeze potentialul creator al popoarelor lor vor fi avantajate, vor castiga competitia existenta astazi intre natiuni. Avand in vedere aceste realitati ale societatii romanesti contemporane, Legea Invatamantului stipuleaza la art. 3 ca idealul educational se intemeiaza pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii nationale

Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative.

Rezulta ca idealul educational proiecteaza ca deziderate fundamentale necesitatea valorificarii si desavarsirea potentialului uman, a formarii unei personalitati armonioase si creatoare, a omului de actiune ca agent activ al vietii sociale.

In terminologia psihopedagogiei, idealul educational din societatea romaneasca contemporana presupune formarea unei personalitati integral - vocationale, capabila sa exercite si sa initieze roluri sociale in concordanta cu propriile aspiratii si cu cerintele sociale (4, p. 73).

Idealul educational implica doua laturi complementare. Prima, antropologica vizeaza desavarsirea interioara a personalitatii, dezvoltarea sa integral vocationala prin asimilarea valorilor culturale fundamentale, stimularea calitatilor general-umane (aptitudini, atitudini, interese, motivatii etc.). Prin aceasta latura se realizeaza detasarea individualitatii si accentuarea "personalizarii" sale. Cealalta latura, actionala se refera la exercitarea unei profesiuni in mod creator si cu un randament cat mai inalt. In acest mod se realizeaza fuziunea intre natura interna a personalitatii elevului si activitatea profesionala ce urmeaza a fi desfasurata, in virtutea cerintelor obiective ale societatii. Unei infinite diversitati a personalitatilor umane ii corespunde o infinitate de roluri sociale.

Diversitatea si multitudinea trasaturilor personalitatii nu se reduc la cele solicitate de profesiunea exercitata. Ele constituie izvorul crearii de noi valori materiale si spirituale. Sintetizand cele de mai sus, I. Nicola  a elaborat un model structural al idealului educational specific societatii contemporane.

Pornind de la acest model se poate afirma ca idealul educational reprezinta un proiect dinamic deschis care sintetizeaza un ansamblu de insusiri si determinari proprii omului societatii noastre. Nucleul idealului este format din vocatie si creativitate care isi pun amprenta asupra tuturor insusirilor pe care civilizatia viitorului le va solicita tot mai mult omului de maine. Cele doua componente reprezinta nucleul valoric al personalitatii care mobilizeaza si directioneaza din interior personalitatea umana. Vocatia directioneaza personalitatea spre anumite obiective si valori, iar creativitatea imprima activitatii umane un caracter original.

Continutul modelului nu reprezinta o constructie predeterminata care ar prescrie in cele mai mici amanunte profilul viitor al personalitatii. El stipuleaza in mod sintetic trasaturile cardinale ale personalitatii, urmand ca ele sa se regaseasca in mod specific in fiecare personalitate concreta, in functie de nivelul dezvoltarii ontogenetice si de particularitatile sale psiho-fizice.

Latura actionala a idealului scoate in evidenta faptul ca integrarea in viata sociala presupune implicarea activa in tot ceea ce intreprinde omul ca agent al unei activitati. Omul zilelor noastre trebuie sa fie un om de actiune implicat in tot ceea ce face in procesul devenirii sociale. In aceasta viziune idealul educational nu are in vedere o structura sociala imuabia la care individul sa se adapteze in mod pasiv, ci presupune perfectionarea acestei structuri prin implicarea sa creatoare si nemijlocita. Cu cat implicarea individului in procesul dezvoltari si perfectionarii structurilor sociale este mai puternica cu atat urmarile ei asupra dezvoltarii personalitatii sunt mai profunde.

Conceperea idealului educational ca unitate a doua laturi - antropologica si actionala - asigura un echilibru intre aspiratiile individului, desavarsirea personalitatii sale si nevoile sociale, creand premise pentru satisfacerea corelata a ambelor. Societatea asigura cadrul pentru valorificarea potentialitatilor si in-faptuirea aspiratiilor individuale, iar individul se implica in mod activ si creator in dezvoltarea societatii. In felul acesta activitatea educationala il conduce pe individ pe un traseu ce merge de la individualizare la socializare si in final la personalizare.

* *

Finalitatile educatiei circumscriu modelul proiectiv al personalitatii in care se intrepatrund resursele interne ale acesteia cu dezideratele dinamicii sociale in care personalitatea este implicata ca subiect creator. Odata stabilite aceste finalitati se pune in continuare problema care trebuie sa fie continutul educatiei pentru a conduce la transpunerea lor in practica. In literatura de specialitate continutul educatiei este exprimat prin cateva formule pedagogice consacrate: discipline educative (R. Hubert), laturile educatiei (T. Tarcovnicu), dimensiunile educatiei (D. Todoran), componentele educatiei (Nicola I.), formele educatiei (M. Calin).

Optand pentru formula dimensiunile/componentele educatiei precizam ca in literatura noastra de specialitate sunt consemnate in mod frecvent cinci dimensiuni fundamentale ale educatiei: educatia intelectuala, educatia morala, educatia profesionala, educatia estetica si educatia fizica.

Aceste dimensiuni/componente ale educatiei prezinta o serie de trasaturi comune (4, p.26), dintre care retinem:

au un caracter obiectiv determinat de structura bio-psiho-sociala a personalitatii umane;

au un caracter dinamic determinat de corelatia pedagogica existenta intre latura informativa si latura formativa pe care o prezinta fiecare dintre cele cinci componente;

au un caracter integrat, unitar determinat de multitudinea inter-dependentelor ce se stabilesc intre ele, precum si de faptul ca nerealizarea corespunzatoare a unei componente afecteaza infaptuirea celorlalte si in final poate conduce la nerealizarea idealului educational;

au un caracter deschis, concretizat in aparitia periodica a unor noi continuturi, de genul celor instituite in ultimele decenii si cunoscute sub numele de "noile educatii".

In concluzie, retinem ca numai abordata prin raportare la dimensiunile sale fundamentale, ca actiune integrala, educatia poate contribui la realizarea idealului educational care contureaza la nivel teoretic "personalitatea dezirabila" in concordanta cu nevoile sociale si individuale.