Directii generale de evolutie a educatiei

DIRECTII GENERALE DE EVOLUTIE A EDUCATIEI

Evolutia educatiei in perspectiva secolului XXI angajeaza valorificarea: educabilitatii, educatiei permanente, autoeducatiei,  proiectarii curriculare.

Valorificarea educabilitatii

Valorificarea educabilitatii reprezinta o directie fundamentala de evolutie a educatiei care angajeaza clarificarea raporturilor existente intre trei factori implicati in dezvoltarea personalitatii: ereditatea - mediul (natural si social) - educatia. Clarificarea in conditii pedagogice optime a acestui raport este realizabila prin intermediul conceptului de educabilitate. 

Educabilitatea reprezinta o caracteristica esentiala a personalitatii umane care desemneaza capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogica progresiva, permanenta, continua. Valorificarea deplina a acestei capacitati general-umane constituie o directie fundamentala in evolutia activitatii de educatie, realizabila in conditii specifice la toate nivelurile sistemului de invatamant.

Educabilitatea defineste raporturile de interdependenta existente intre factorii dezvoltarii pedagogice a personalitatii umane: ereditatea, care reprezinta premisa naturala a dezvoltarii personalitatii umane; mediul, care reprezinta conditia sociala a dezvoltarii personalitatii umane; educatia, care reprezinta 'conexiunea determinanta' pentru dezvoltarea personalitatii umane, prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor sociale.

a) Ereditatea defineste o trasatura biologica proprie organismelor vii. Ea inter-vine ca 'ereditate generala', tipica speciei umane - care asigura premisa reusitei fie-carei personalitati, cel putin la nivelul unei educatii de baza - si ca 'ereditate speciala', care asigura premisa evolutiei particulare a unor trasaturi fizice, fiziologice si psihologice, variabile in functie de calitatea fiecarei personalitati.

Analiza ereditatii, din perspectiva educabilitatii, presupune interpretarea pedagogica a unor cupluri de concepte complementare: genotip (care reflecta 'patrimoniul mostenit') - fenotip (care reflecta efectul genotipului, rezultat din interactiunea cu mediul); crestere (care vizeaza aspectele fizice ale 'schemei corporale', ramificatiile nervoase, volumul de masa cerebrala) - maturizare (care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne, biochimice, endocrine, senzoriale, cerebrale) - vezi Golu, Pantelimon, 1978, pag.38.

Educabilitatea valorifica in mod special plasticitatea sistemului nervos central, relatia dintre procesele nervoase fundamentale (excitatia-inhibitia), particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor, calitati operabile in termenii interdependentei formative existente intre invatare si dezvoltare (vezi Golu, Pantelimon, 1985).

b) Mediul defineste ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali si spirituali, care conditioneaza, in mod organizat sau spontan, dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane.

Dezvoltarea pedagogica a personalitatii presupune regruparea culturala a acestor factori care intervin la nivel de 'macromediu social' (economic, politic, cultural) - prin familie, scoala, profesie, institutii sociale, timp liber, mass-media etc. - si la nivel de 'micromediu social': mediul natural, mediul ambiant, format din totalitatea conditiilor bioclimatice si geografice in care traieste omul.

Mediul este un factor modelator care permite relevarea, stimularea si chiar amplificarea dispozitiilor genetice prin actiuni institutionalizate formal (scoala) si nonformal (activitati extradidactice, activitati extrascolare). Cercetarile intreprinse la nivel de UNESCO dezvolta, in acest sens, teza transformarii progresive a mediului social intr-o 'cetate educativa' (vezi, Faure, Edgar, coordon., 1975).

Valorificarea deplina a educabilitatii solicita mediului raporturi deschise pedagogic spre ereditate si spre educatie.

Deschiderea pedagogica a mediului spre ereditate angajeaza capacitatea acestuia de prelucrare socioculturala a dispozitiilor native, generale si speciale, ale personalitatii umane.

Deschiderea pedagogica a mediului spre educatie angajeaza capacitatea acestuia de structurare institutionala a activitatilor sale orientate in directia formarii-dezvoltarii personalitatii umane. In aceasta ultima acceptie, 'pe pozitiile sale superioare, la nivelul componentelor sale socioculturale si a derivatelor ei sociocomunicative, mediul se prelungeste in educatie, se unifica cu educatia' (Golu, Pantelimon, 1985, pag.82).

c) Educatia defineste esenta educabilitatii prin calitatea sa de factor care determina dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane prin valorificarea deplina a premiselor ereditare si a conditiilor de mediu.

Prin angajarea finalitatilor pedagogice macro si micro-structurale, educatia 'pro-pune deliberat alegerea perspectivei ce urmeaza a fi insuflata dezvoltarii, conturand modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii si a mediului' (Golu, Pantelimon, 1985, pag.40,41).

Etapele educatiei - care desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe 'treptele scolaritatii' (vezi Debesse Maurice, 1981) - nu trebuie suprapuse exact peste 'stadiile psihice' - care desemneaza un ansamblu de 'invariante bine conturate calitativ' in functie de relatiile si activitatile prioritare si de 'structurile psihice concrete' (Golu, Pantelimon, 1985, pag.43).

Dezvoltarea psihica include urmatoarele stadii: stadiul copilului mic: a) de la nastere pana la 1 an; b) stadiul copilului anteprescolar: de la 1 la 3 ani; c) stadiul copilului prescolar: de la 3 la 6(7) ani; d) stadiul scolarului mic de la 6(7) la 10(11)ani; e) stadiul scolarului preadolescent: de la 10(11) la 14(15) ani; f) stadiul scolarului adolescent: de la 14(15) la 18(19) ani; g) stadiul adolescentei intarziate: de la 20 la 24 de ani; h) stadiul varstei adulte (tineretea: de la 25 la 44 de ani; maturitatea: de la 45 la 65 de ani /'varsta adulta mijlocie si tardiva'; batranetea: de la 66 la 90 de ani / 'varstele de involutie') - vezi Schiopu, Ursula; Verza, Emil, 1991, pag.30-34.

Valorificarea educabilitatii presupune cunoasterea fiecarui stadiu al dezvoltarii , in mod special a faptului ca momentele de 'criza' apar, de regula, in fazele de trecere la o noua varsta psihologica - fenomen acutizat in jurul varstei de 14 ani, la trecerea de la preadolescenta la adolescenta.

Sesizarea diferentei specifice dintre 'stadiile dezvoltarii psihice' si 'etapele dezvoltarii pedagogice' a generat solutia restructurarii treptelor scolare in sistemele moderne de invatamant, organizate, in cea mai mare parte, in formula '6+3+3', care permite iesirea din 'fazele psihologice critice' in interiorul aceluiasi ciclu de invatamant.

d) Valorificarea deplina a educabilitatii sugereaza o anumita normativitate a actiunii educationale care propune: depasirea antinomiei: influente interne (ereditare) - influente externe (mediu si educatie); concentrarea substratului energetic motivational al dezvoltarii pedagogice la nivelul obiectivelor formative ale educatiei, deschise in directia (auto)perfectionarii personalitatii umane; delimitarea diferentei specifice dintre 'stadiul psihic' si 'stadiul pedagogic', operanta in sistemele moderne de invatamant care au institutionalizat, de cele mai multe ori, structura de organizare '6+3+3'.

Valorificarea educatiei permanente

Valorificarea educatiei permanente constituie o a doua directie de evolutie a educatiei. Analiza acestei directii impune cunoasterea conceptului pedagogic de educatie permanenta.

Educatia permanenta reprezinta capacitatea actiunii educationale de integrare functional-structurala a tuturor dimensiunilor (morala - intelectuala tehnologica - estetica - fizica) si formelor educatiei (formala - nonformala - informala), pe tot parcursul si in fiecare moment al vietii, pe coordonata verticala si orizontala a sistemului si a procesului de invatamant.

Analiza educatiei permanente, in calitate de concept pedagogic fundamental, cu implicatii importante angajate la nivel de politica generala a educatiei, presupune evidentierea celor doua coordonate de actiune, valabile pe termen lung, mediu si scurt: dimensiunea verticala, temporala - dimensiunea orizontala, spatiala.

Coordonata verticala a educatiei permanente probeaza deschiderea temporala nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata longitudinal, pe toata durata vietii. In aceasta perspectiva educatia valorifica resursele pedagogice ale fiecarui 'ciclu al vietii' - copilaria, (pre)adolescenta, tineretea, maturitatea, batranetea - resurse pedagogice dependente de 'rolurile si statutele' naturale si sociale, dobandite sau proiectate, reale sau virtuale, retrospective sau prospective, tipice personalitatii umane (vezi Schiopu, Ursula; Verza, Emil, 1995, pag.42-49). Activitatea de educatie 'evolueaza astfel atat ca formare scolara initiala cat si ca formare extrascolara si postscolara (postuniversitara etc.) continua' (vezi Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, vezi pag.348).

Coordonata orizontala a educatiei permanente probeaza deschiderea spatiala nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii desfasurata transversal in fiecare moment al vietii. Ea valorifica simultan, intensiv sau extensiv, actiunile si influentele posibile la nivel de educatie scolara - educatie extrascolara - familie - comunitate - mass-media - loisir etc.

La nivel teoretic, educatia permanenta reprezinta, pe de o parte, un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care 'inglobeaza toate aspectele actului educativ', iar, pe de alta parte, un concept pedagogic operational, care extinde aplicatiile sale 'asupra tuturor aspectelor educatiei' (vezi Thomas, Jean, 1977, pag.79-81).

La nivel de politica a educatiei, educatia permanenta devine un principiu de actiune care proiecteaza transformarea societatii intr-o 'cetate educativa'. Aceasta opera care confera responsabilitate pedagogica tuturor organizatiilor sociale si comunitatilor umane presupune realizarea a doua obiective fundamentale: a) crearea structurilor si a metodelor favorabile formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul vietii; b) pregatirea personalitatii umane pentru autoinstruire si autoeducatie (vezi Lengrand, Paul, 1973). Ea anticipeaza astfel 'sistemul de invatamant de maine care va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu' (Thomas, Jean, pag.79-80).

Valorificarea autoeducatiei

Valorificarea autoeducatiei constituie o a treia directie fundamentala de evolutie a educatiei angajata ca urmare a proiectelor pedagogice / didactice calitativ superioare, realizabile in perspectiva educatiei / instruirii permanente.

Autoeducatia reprezinta produsul unor cicluri de educatie permanenta proiectate la niveluri de realizare superioara, intr-o perioada de timp semnificativa psihosocial pentru valorificarea la maximum a potentialului de autoformare - autodezvoltare al personalitatii umane. In aceasta perspectiva, 'a educa in perspectiva educatiei permanente inseamna, in esenta, a determina un autentic proces de autoeducatie' (Toma, Steliana, 1983, pag.40).

Ca tendinta de evolutie a educatiei, autoeducatia evidentiaza posibilitatea transformarii obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari. Aceasta presupune stimularea capacitatii obiectului educatiei de: interiorizare a actiunii educationale; reali-zarea a unor circuite de conexiune inversa interna; autoevaluare; autoproiectare pedagogica (vezi Structura actiunii educationale).

Valorificarea resurselor de autoeducatie ale personalitatii umane permite reali-zarea unui nou echilibru intre factorii externi si factorii interni ai activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii. Astfel educatia, aflata initial alaturi de mediu in ipostaza unui factor extern, devine treptat - prin educatie permanenta si autoeducatie - un factor intern stabil, care reflecta la nivel functional si structural capacitatea intrinseca a personalitatii umane de (auto)perfectionare continua a activitatii sale individuale si sociale.

Educatia asigura, la acest nivel, atingerea 'scopului final' al organizatiei scolare moderne si postmoderne: 'a face din obiectul educatiei subiectul propriei sale educatii, din omul care capata educatie omul care se educa el insusi' (Faure, Edgar, 1974, pag.220). Autoeducatia apare astfel ca o activitate sistematica, stabila, cu scop de autoperfectionare continua, asumat printr-o decizie sociala sau / si personala care angajeaza si orienteaza deplin toate resursele de formare-dezvoltare ale personalitatii umane (vezi Toma, Steliana,1983, pag.20-21).

Valorificarea proiectarii curriculare

Valorificarea proiectarii curriculare constituie cea de-a patra directie generala de evolutie a educatie. Este o directia fundamentala, dezvoltata ca o premisa dar si ca o consecinta a valorificarii depline a educabilitatii, a educatiei permanente, a autoeducatiei. In aceasta perspectiva, proiectarea curriculara reprezinta o noua paradigma de abordare a problemelor complexe ale educatiei si instruirii.

Proiectarea curriculara evidentiaza, pe de o parte, importanta prioritara a obiectivelor pedagogice, iar pe de alta parte, necesitatea asigurarii unei corespondente optime intre obiective - continuturi - metode - evaluare, cu efecte calitative determinante in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii, realizate / realizabile la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

Valorificarea acestui tip de proiectare superioara solicita o anumita maniera de formare a educatorilor, care cultiva capacitatea de raportare permanenta la posibilitatile minime-medii-maxime ale celui educat si de implicare, in actul educativ, a experientei de viata a acestora.

Proiectarea curriculara a educatiei presupune respectarea urmatoarelor principii aplicabile la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant (elaborarea planului de invatamant, a programelor de educatie/instruire, a proiectului de activitate / lectie, ora de dirigentie etc.):

a) principiul selectarii si al definirii obiectivelor activitatii de educatie / invatare;

b) principiul selectarii si al construirii experientelor de educatie / invatare in functie de obiectivele stabilite anterior;

c) principiul organizarii metodologice a experientelor de educatie / invatare pentru obtinerea unui efect formativ maxim;

d) principiul evaluarii rezultatelor prin raportare la obiectivele propuse in vederea perfectionarii continue a activitatii de educatie / invatare (vezi Tyler, R.W., 1950).

Ca strategie de evolutie a educatiei, proiectarea curriculara apare ca 'un program de activitati conceput special ca elevii / studentii sa atinga, in masura posibilitatilor lor, anumite scopuri si obiective educative, definite in mod explicit' (Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994, pag.219). Ea angajeaza doua orientari pedagogice si sociale complementare:

centrarea asupra resurselor personalitatii elevului/studentului etc., exprimata in termeni de obiective prioritar formative;

deschiderea obiectivelor - continuturilor - metodelor de 'predare-invatare-evaluare' in directia educatiei permanente - autoeducatiei - educabilitatii.

Proiectarea si dezvoltarea curriculara a educatiei marcheaza evolutia strategica a planului de invatamant, a programelor si a manualelor scolare / cursurilor universitare, a structurilor flexibile de formare initiala si continua a cadrelor didactice, evolutie strategica determinata social la nivelul finalitatilor educatiei, intr-un proces de permanenta revizuire, regandire si chiar de reformare pedagogica (vezi Revista de pedagogie. Curriculum si dezvoltare curriculara, nr.3-4/1994, pag.3-82).