Decizia indicatiei utilizarii intrebarilor cauzale, circulare, strategice, reflexive

DECIZIA INDICATIEI UTILIZARII INTREBARILOR CAUZALE, CIRCULARE, STRATEGICE, REFLEXIVE

Terapeutul are responsabilitati si privilegii speciale in cadrul procesului terapeutic. De exemplu are privilegiul legitim de a se apropia de dimensiunile cele mai intime ale psihismului clientului. 'Din acest motiv exista posibilitatea de a provoca nu numai ameliorare (vindecare) ci si leziuni noi. Diferenta dintre acestea doua este asigurata doar de modul in care se conduce o astfel de discutie' (Tomm, 1990, p.101).

Fiecare intrebare are la baza anumite presupuneri si intruchipeaza anumite intentii, indiferent daca aceste intentii sunt sau nu constientizate de terapeut. Aceste intentii sau scopuri sunt rezultatul atitudinii strategice. Exista diferite tipuri de intrebari intre care diferentele nu sunt usor de observat, si ca atare nici faptul ca au efecte, consecinte diferite. Scopul nemijlocit al intrebarilor consta in intelegerea clientului. Daca terapeutul accepta ideea interviului interventiv, atunci va examina totul din punctul de vedere al schimbarii care se poate produce, isi va examina cu o mai mare acuratete comportamentul, isi va pregati cu mai mare grija interventiile, va sti sa diferentieze intre actiunile terapeutice si cele neterapeutice. Daca apar anumite evenimente nedorite in cadrul muncii cu familia, intai isi va examina propriile comportamente. Analiza interactiunilor la acest nivel de adancime va conduce la observarea de catre terapeut a diferen'elor dintre intentiile sale si influentele consecintele reale ale actiunilor sale, arata Tomm (1990).

In cadrul interviului, intrebarile initial provoaca schimbari in terapeut, intrucat acesta cunoaste situatia problematica, trage anumite concluzii, alcatuieste explicatii despre problema, in urma crearii unor impresii prin raspunsurile verbale si neverbale ale familiei, terapeutul va pune intrebari care tintesc intregirea informatiilor sau clarificarea. Pe urma poate sa decida sa utilizeze intrebari cu scopul influentarii familiei, a obtinerii schimbarii terapeutice. In acest moment schimbarile au loc la nivelul familiei si al terapeutului, dar este indicat ca acesta sa ramana deschis in continuare la schimbari, deoarece nu se poate ca procesul sau de intelegere a familiei sa se fi incheiat.

La o extrema se situeaza (a) intrebarile care cauta asigurarea conditiilor oferirii de informatii de catre clienti, la o alta extrema cele care incearca sa influenteze clientii. Constientizarea de catre terapeut a diferentei existente intre aceste doua categorii de intrebari - intre care bineinteles exista suprapuneri - conduce la o mai intensa constientizare a intentiilor acestuia din cadrul procesului terapeutic, (b) O alta diferenta intre categoriile de intrebari, se refera la deosebirea dintre presupunerile care privesc procesul terapeutic, respectiv, natura fenomenelor psihice. Aceste presupuneri sunt imaginate de Tomm (1990) de-a lungul unui continuum, la extremele caruia se afla pe de o parte premisele cauzalitatii lineare, iar la cealalta cele ale cauzalitatii sistemice (circulare, cibernetice).

In urma muncii lui Bateson a devenit important in psihoterapia familiei diferentierea intre circularitate si linearitate. Presupunerile lineare sunt legate in cea mai mare masura de: reductionism, simplificare, principii normative, gandirea impregnata de cauzalitatea lineara (x conduce la y), atitudinea de judecare si abordarea strategica. Presupunerile circulare sunt legate de: principii interactioniste, determinismul structural, atitudinea de neutralitate, abordarea holistica, sistemica. Nici una din aceste doua tipuri de presupuneri nu sunt izomorfe, si nici nu se exclud reciproc. Relatia dintre ele este mai degraba una de complementaritate.

Intentiile, respectiv presupunerile terapeutului pot fi combinate rezultand un cadran cu patru sectoare, corespunzatoare celor patru tipuri de intrebari.

Figura 7: Combinatiile posibile dintre intentiile si presupozitiile terapeutului (dupa Tomm, 1990, p. 105)

1. intrebari cauzale lineare

Presupunerea care le sta la baza consta in convingerea existentei unei relatii cauyale lineare.

Aceste intrebari definesc, explica problemele. De regula interviul incepe cu acest tip de intrebari, deoarece se urmareste stabilirea cauzei specifice a problemei.

Ele informeaza asupra situatiei clientului. Abordarea terapeutului aminteste in primul rand de cea a detectivului, a examinatorului. Aceste intrebari au tendinta de a conduce la judecarea clientilor, intrucat cauta cauza problemei in personalitatea, comportamentul acestora. Scopul lor este corectarea, reasezarea, rezolvarea. Adeseori trezesc sentimente de rusine, culpabilitate, reactii defensive. In acelasi timp stimuleaza membrii familiei sa devina mai critici unii fata de ceilalti.

Exemple concrete (Tomm, 1990): cine a facut ?; unde? cand? de ce ?; ce fel de probleme v-au adus pe dvs. aici ?; cine este depresiv ?; din ce motive este depresiv ?; are tulburari de somn ?; a pierdut sau a castigat in greutate ?; are ganduri negative ?; de cand se simte asa ?; s-a intamplat ceva anume atunci ?, a incercat sa faca cineva ceva pentru el ?; Dvs. de cand sunteti iritata?

Efectele intrebarilor lineare:

Aceste intrebari au de regula un efect de conservare asupra familiei. Membrii familiei isi exprima greutatile in cadrul cauzalitatii lineare. Ca atare aceasta atitudine a terapeutului nu aduce nimic nou. Clientii raspund la intrebarile puse, dar nu se produce nici o schimbare. Aceste intrebari pot fi si periculoase pe de o parte deoarece intaresc sistemul de convingeri al cauzalitatii lineare al familiei asupra problemei, pe de alta parte deoarece, poarta in sine tendinte de simplificare, care activeaza usor atitudinea de judecare.

Sunt utile pentru focalizarea problemei, pentru clarificarea acesteia, pentru implicarea initiala, dar este bine daca terapeutul este constient de pericolele acestei categorii de intrebari.

2. Intrebari circulare (sistemice)

Se centreaza asupra comportamentelor, asupra diferentelor. Principala caracteristica a acestui gen de intrebari consta in faptul ca, se centreaza pe legaturile posibile dintre evenimente si nu atat asupra cauzei precise a problemei. Exista doua tipuri majore de intrebari sistemice: cele care cauta deosebiri/diferente si cele care cauta legaturi. Acestea corespund celor doua modele ale lui Bateson: modelul simetric si cel al complementaritatii. Scopul lor este deopotriva orientarea terapeutului in situatia clientului, dar presupunerile aflate la baza lor, sunt de natura sistemica interactionista. Acestea postuleaza ca fenomenele intr-un anume fel sunt legate unele de celelalte. Intentia terapeutul consta in dezvaluirea acestor conexiuni. Atitudinea acestuia este a unui cercetator, a unui cautator, care doreste sa descopere ceva nou. intrebarile astfel formulate stimuleaza aparitia modelelor care se leaga ('pattems that connect') de persoane, evenimente, fenomene, sentimente.

Un terapeut adept al interventiei sistemice va incepe interviul cu alte intrebari.

Exemplu concret (Tomm, 1990): cum de s-a intamplat ca azi sa aveam parte de aceasta intalnire ?; cine mai este ingrijorat, cine este cel mai ingrijorat ?; ce credeti, cine a fost in cea mai mica masura ingrijorat ?; el ce face cand este ingrijorat ?; cine intelege cel mai bine ingrijorarea sotiei dvs. ?; sunteti de acord cu ceea ce spun copii despre asta ?; ce face tatal dvs. atunci cand mama dvs. si dvs. vorbiti despre aceste lucruri ?; si atunci cand tatal dvs. merge la culcare ce face mama dvs. ?;

Aceste intrebari tatoneaza pattemurile circulare care leaga emotiile, sentimentele de comportamente. Terapeutul se straduie sa-si pastreze atitudinea de neutralitate.

Efectele intrebarlor circulare

Au un efect de eliberare. Cu o constienta crescanda clientii se pot rupe de limitele date de punctul de vedere cauzal linear, si pot construi perspective noi.

Principalul pericol al intrebarilor circulare consta in faptul ca terapeutul dezvaluie dimensiuni din ce in ce mai vaste, si examinarea poate sa cuprinda sfere care depasesc interesele actuale ale familiei. Un alt pericol consta in utilizarea prea scolareasca a acestor intrebari de catre terapeutii incepatori, ceea ce produce un efect de iritare asupra familiei.

3. Intrebari strategice

Se centreaza pe influentare, directionare, confruntare. Au la baza presupuneri ale cauzalitatii lineare. Intentia care se ascunde in spatele acestor intrebari este indeosebi de natura corectiva. Terapeutii strategici pornesc de la premisa potrivit careia interventia instructiva poate avea efecte terapeutice. Terapeutul are atitudinea si comportamentul unui profesor, a unui instructor sau judecator. Expune familiei unde anume au gresit si cum anume ar trebui sa se comporte, in mare parte realizeaza acest lucru prin intrebari indirecte. Pe baza analizei dinamicii intrafamiliale, terapeutul ajunge la concluzia potrivit careia in familie exista ceva gresit, stricat, rau, iar prin intrebarile strategice incearca sa conduca familia la schimbare. Directia schimbarii este indicata de valorile acceptate drept corecte de catre terapeut. Terapeutul transmite familiei propriile convingeri despre cum trebuie facute lucrurile in viata. Directivitatea este de regula ascunsa intrucat, interventiile corective sunt transmise sub forma cererilor (nu a cerintelor, obligatiilor). Sunt familii care sunt neplacut surprinse de acest stil de a pune intrebari, dar sunt si familii care reactioneaza foarte pozitiv la ele intrucat, acestea coincid cu principalul model de comunicare din cadrul familiei.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate familiei imaginare din exemplul precedent - de ce nu ati incercat ca in locul copiilor sa impartasiti ingrijorarea dvs. sotului dvs. ?; nu v-ati dori sa lasati deoparte aceasta ingrijorare in loc sa va preocupati atat de mult de ea ?; ce s-ar intampla daca in fiecare zi de Luni la ora 8 ati face o propunere sotului dvs. de a-si asuma responsabilitatea ?; cum dvs. nu sunteti dispusa sa faceti mai multe pentru sotul dvs. ?; intelegeti ca retragerea dvs. o enerveaza si o dezamageste pe sotia dvs. ?; nu observati ca atunci cand mergeti la culcare, in loc sa o intrebati pe sotia dvs. ce anume o supara, toata familia sare pana in tavan?

Aceasta orientare permite abordarea directiva, confrontativa, indeosebi in cazul mobilizarii familiilor in care s-a produs o blocare intr-o situatie data, dar daca se recurge in prea mare masura la acest gen de interventii, atunci acestea pot sa conduca la intreruperea aliantei, relatiei terapeutice.

Efectele intrebarilor strategice

Cu usurinta pot avea un efect de constrangere, fortare. Terapeutul incearca sa influenteze in mod direct clientul pentru ca acesta sa gandeasca sau sa faca anumite lucruri asa cum indica el. Fortarea se poate realiza in doua feluri: cerandu-se familiei sa faca ceva, interzicandu-se acesteia sa faca ceva. Aceste intrebari sunt manipulative, tintesc controlarea familiei. Foarte usor se pot transforma in intrebari acuzatoare, constictive, din acest motiv potentialul lor antiterapeutic, destructiv este mare.

in acelasi timp intrebarile strategice utilizate ocazional si bine gandit pot avea efecte terapeutice remarcabile.

4. Intrebari reflexive

Se centreaza pe prezent, pe perspectiva observatorului. Influentarea se realizeaza in mod indirect. Aceste intrebari au la baza presupozitii sistemice. Intentia terapeutului consta in facilitare. Terapeutul are atitudinea unui ghid, a unui antrenor, incurajeaza clientii sa-si mobilizeze propriile capacitati de rezolvare a problemelor. Una din principalele asumptii ale acestei orientari, este ca sistemul terapeutic se dezvolta prin interactiune, sarcina terapeutului consta in declansarea refexivitatii familiei asupra sistemului de credinte ale acesteia. Terapeutul interactioneaza in asa maniera cu familia, incat sa creeze posibilitatea observarii noilor posibilitati, alternative si posibilitatea gasirii cat mai libere a propriului lor consens.

Exemple concrete (Tomm, 1990): - adresate familiei imaginare din exemplul precedent - daca sotul dvs. s-ar preocupa de dvs., atunci cat anume v-ati ingrijora si cum anume ati putea sa renuntati la ingrijorare ?; ce parere aveti, daca nu v-ati mai ingrijora ce anume ar face sotul dvs. ?; sa ne imaginam, ca ar exista ceva ce 1-ar rani pe sotul dvs. si el nu v-ar impartasi acest lucru, pentru a nu va rani sentimentele, in acest caz cum ati putea sa-1 convingeti pe sotul dvs. ca sunteti suficient de puternica pentru a indura acest lucru ?; daca ar exista o problema neincheiata intre dvs. cine ar fi ce care ar cere iertare ?, v-ar surprinde daca ar face astfel ?; sa presupunem ca acum inca ii este imposibil sa-si vada si sa-si recunoasca propriile greseli. Dvs. cam inca cat timp puteti sa treceti cu vederea faptul ca sotia dvs. nu este in stare de acest lucru ?; daca depresia aceasta dintr-o data s-ar risipi, cum anume ar fi altfel viata dvs.?

Aceste intrebari invita familia sa reflecteze asupra consecintelor comportamentelor, convingerilor lor actuale, si sa ia in considerare noi posibilitati, alternative.

Scopul intrebarilor reflexive este tot influentarea, dar atitudinea terapeutului este mai neutra decat in cazul stilului strategic intrucat respecta intr-o mai mare masura autonomia familiei. Pastrarea neutralitatii este cea care asigura evitarea alunecarii acestor intrebari in sfera celor strategice.

Efectele intrebarilor reflexive

Intrebarile reflexive au un efect de generare asupra familiei. Intentia de influentare a terapeutului este atenuata de respectul fata de independenta clientului. Familia datorita acestor intrebari 'se poate simti ca fiind invitata la expozitia ideilor noi' (Tomm, 1990, p. 123).

Complicatiile cele mai obisnuite datorate acestor intrebari apar datorita faptului ca ele pot genera nesiguranta, tulburare. Deschiderea a numeroase posibilitati fara sugerarea unei anumite directii, se poate transforma usor intr-un izvor de tulburare, de confuzie. Confuzia poate sa aiba un efect terapeutic deosebit, daca apare in cazul acelor membrii de familie, care cred ca sunt in posesia adevarului unic. Intrebarile folosite de terapeut il influenteaza si pe terapeut in sine, daca el utilizeaza intrebari liniare, atunci poate aborda o atitudine de judecare. Daca utilizeaza intrebari circulare, atunci devine un terapeut mai plin de acceptare, intrebarile strategice il fac pe terapeut sa se simta in opozitie cu membrii familiei, intrebarile reflexive il ajuta sa devina mai creativ.

In cazul intrebarilor circulare si reflexive, familiile traiesc sentimente de respect si innoire, in timp ce intrebarile lineare si strategice genereaza trairii de judecare si fortare a familiei.

Tonalitatea afectiva a intrebarilor este hotaratoare din punctul de vedre al tipului de intrebare. Deosebirile intre intrebari nu sunt date de structura lor gramaticala sau semantica, ci de intentiile si presupozitiile terapeutului. De regula atitudinea emotionala a terapeutului reprezinta acea diferenta care este decelata de catre clienti. Aceste sentimente insa sunt atasate de intentiile si presupozitiile terapeutului' (Tomm, 1990, p. 111). Pare uimitor, dar 'ordinea similara a acelorasi cuvinte se poate constitui deopotriva in intrebari linerare, circulare, strategice si refelxive' (Tomm, 1990, p.110).

Exemplu concret (Tomm, 1990): - ce face mama ta atunci cand tatal tau vine prea tarziu acasa si masa de pranz se raceste?

Daca intentia terapeutului este sa afle cum reactioneaza sotia la provocarea sotului, atunci intrebarea este lineara?

Daca intentia terapeutului este sa afle efectul pe care il are comportamentul sotilor, interactiunea acestor efecte, atunci pune aceasta intrebare in contextul mai multora de acest gen, si obtine in acest fel intrebari de natura circulara.

Daca intentia terapeutului este sa mobilizeze membrii familiei in directia unei mai eficiente auto-observari, pentru ca pe baza aceasta sa-si poata modifica comportamentul in mod constient, atunci intrebarea pusa are caracter reflexiv.

Daca intentia terapeutului este sa confrunte cuplul parental cu o noua informatie, si plaseaza aceasta intrebare intr-un anume moment copilului, atunci intrebarea este strategica.

Imposibilitatea evaluarii efectelor intrebarilor, 'accentueaza importanta monitorizarii continue de catre terapeut a reactiilor de moment a membrilor de familie, si a reexaminarii continue a ipotezelor acestuia' (Tomm, 1990, p. 115). Faptul ca terapeutul niciodata nu stie efectul ultim al unei intrebari, incarca cu o responsabilitate si mai mare intentiile terapeutului. 'Terapeutul trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru intrebarile sale, fara a cunoaste efectul lor de ansamblu' (idem p. 115). Terapeutul trebuie sa fie constient de faptul ca, intrebarea in mare masura determina raspunsul. 'Faptul ca ce fel de intrebare pune terapeutul in ultima instanta este determinat de ce fel de raspuns ar dori sa auda' completeaza Tomm (1990, p. 116). 'Alegerea intrebarii ingradeste posibilitatea raspunsurilor legitime. Aceasta posibilitate de alegere depune in mainile terapeutului o putere uriasa de influentare si dirijare a discutiei' (idem, p. 116).

Figura 8: Relatia dintre intentia si efectul intrebarii (dupa, Tomm, 1990, p. 115)