QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente medicina

Urticaria



URTICARIA


Urticaria este o manifestare cutanata alergica produsa de factori multipli, caracterizata prin aparitia brusca pe piele si uneori pe mucoase a unor placi eruptive intens pruriginoase, tranzitorii, asemanatoare cu cele produse de urzica, de unde si denumirea bolii.

Urticaria se prezinta ca o eruptie constituita din papule sau placi reliefate eritematoase, mai palide la centru, de consistenta elastica, localizate pe orice zone de tegument, uneori la diseminate, putand interesa si mucoasele.[23, 29, 67, 79]

Formele generalizate instalate brusc se pot insoti de febra, cefalee, artralgii, hipotensiune si chiar soc anafilactic. Pruritul este constant si generalizat (nu numai la nivelul placilor urticariene), gratajul putind determina aparitia de noi leziuni.



In zonele cu tesut celular lax (pleoape, buze, regiunea genitala), leziunile urticariene prezinta un edem moale, mai difuz, in timp ce la nivelul palmelor, plantelor si in pielea capului se formeaza papule mici, foarte pruriginoase, insotite uneori de senzatii dureroase.[23]

Dupa evolutie urticaria poate fi :

-urticaria acuta - caracterizata prin unul sau mai multe pusee eruptive cu durata de la cateva minute la cateva ore, pusee repetate zilnic pe parcursul a cel mult 4-6 saptamani ;

-urticaria acuta recidivanta - caracterizata de aparitia de pusee la intervale de luni sau ani, fara nici o simptomatologie intre pusee ;

-urticaria cronica asimilata de unii autori urticariei recidivante, consta in persistenta leziunilor urticariene pe o perioada ce depaseste 6-8 saptamini.

Factorii declansatori ai urticariei pot fi de cauza genetica, medicamentoasa, alimentara, psihica, de contact.[67]

a)Urticarile de cauza genetica, reprezentate prin edemul angioneurotic ereditar (deficit calitativ sau cantitativ de inhibitor de C sau C esteraza), se manifesta prin episoade recurente de edem alb, masiv, nepruriginos localizat la nivelul tegumentelor si/sau mucoaselor jugala, linguala, laringiana, gastro-intestinala. Boala poate fi declansata de o serie intreaga de factori, dintre care cei mai frecventi sunt: traumatismele, socul chirurgical, efortul fizic, stresul, intepaturile de insecte, manevrele chirurgicale in sfera ORL, extractii dentare, ciclul menstrual, medicamente (contraceptive, antiinflamatoare), sarcina, etc. desi uneori factorul trigger ramane necunoscut.[29]

b)Urticaria alimentara.

Trofalergeni induc destul de frecvent urticaria. Mecanismul prin care intervin este, fie histamino-eliberator (alimente histaminogene de tipul branzeturilor, carne conservata) dand nastere unor urticarii non-alergice (pseudoalergice) sau prin mecanism alergic specific IgE dependent, dupa cum asocierea celor doua mecanisme nu este rar intalnita.

Alimentele frecvent implicate in declansarea urticariei sunt : ouale, laptele, carnea tocata, ciocolata, pestele, capsunile, ciupercile, condimentele, rosiile. Dintre aditivi, mai des implicati sunt colorantii azoici (tartrazina), derivati de acid benzoic, antioxidanti, salicilati, unele mucegaiuri.[67]

c)Urticaria postmedicamentoasa . Asa dupa cum stim, medicamnetele pot fi responsabile de inducerea unei urticarii. Cele mai frecvent implicat sunt, de regula, antiinflamatoarele nesteroidiene antibioticele, sulfamidele, anestezicele, barbituricele, hormonii, seroterapia. [29, 67]

Clinic, se manifesta adesea fie ca o urticarie acuta comuna, fie ca urticarie si angioedem cu sau fara soc anafilactic.

d)Urticariile cu pneumalergeni, produse totdeauna prin mecanism alergic, pot fi acute sau cronice. La originea lor stau, in primul rand diversele polenuri precum si alti alergeni, cum ar fi : praful de camera, parfumurile, puful de perna, perii de animale etc., care sunt responsabili, adesea si de o rinita alergica sau de astm bronsic.

e)Urticarii prin factori fizici :

Acestea sunt produse prin mecanisme non-imunologice si apar, in general, mai rar, punand uneori probleme delicate de diagnostic si tratament:

-urticarii factice (dermografismul) se declanseaza prin frecarea unui teritoriu cutanat prin prosoape, imbracaminte, trautimsme, grataj, determinand aparitia unor leziuni urticariene (de regula liniare) proeminete si pruriginoase, gratajul amplificand eruptia.

-urticaria solara apare pe regiunile descoperite la cateva minute dupa expunerea la soare, uneori insotita de semne generale (jena respiratorie, ameteli, cefalee) si persista maximum 2-3 ore.

Clinic, se manifesta prin aparitia, pe partile expuse la lumina, a unui prurit insotit de senzatie de arsura si parestezii, urmat de o eruptie eritemato-papulo-edematoasa foarte pruriginoasa.[79]

-urticaria la cald - reprezinta arhetipul urticariei colinergice survenind, de obicei, la efort, expuneri la caldura, bauturi calde, emotii puternice sau altfel spus, in toate cazurile in care intervine cresterea temperaturii interne. Este destul de frecvent intalnita, reprezentand circa 6% din urticariile cronice si 20% din cele provocate de agenti fizici.

Clinic, se prezinta ca o eruptie caracteristica, constituita din micropapule punctiforme cat o gamalie de ac inconjurate de un halou eritematos, cu localizare, in special, pe trunchi (in pelerina) de unde se poate generaliza.

-urticaria la frig - leziunile apar dupa expunerea la frig si se caracterizeaza pintr-o eruptie maculo-papuloasa situata pe partile expuse frigului (fata, gat, extremitati), mediatorul in cauza fiind histamina.

-urticaria aquagenica este o forma rara de urticarie care apare la contactul cu apa indiferent de temperatura acesteia. Apectul clinic cu eruptie micropapuloasa, pruriginoasa, localizata in zonele de contact, sugereaza diagnosticul.[79]

-urticariile de contact - apar prin contactul direct al pielii cu diverse substante chimice (acid acetic, acid benzoic, alcool, benzoat de sodiu), cosmetice, textile.[67, 71]

f)Urticariile prin intepaturi de insecte. Intepaturile de albina sau viespe sunt adesea responsabile de aparitia unei reactii urticariene locale (la locul intepaturii).

Accidentele alergice grave se datoreaza, in general repetarii intepaturii, care pot sa se soldeze cu moartea, mai ales daca se produc mai multe intepaturi simultan in zona extremitatii cefalice sau daca se introduce veninul intravascular, sau in situatia unei sensibilizari individuale anormale.[23]

g)Urticaria psihica imbraca, de regula, aspectul unei urticarii cronice, la originea puseelor intervenind factori psihici. Asemenea manifestari se intalnesc, in general, la indivizi anxiosi si depresivi.[79]

Tratamentul urticariei urmareste doua obiective majore:

1. Tratamentul puseului acut care inseamna, in ultima instanta, tratamentul urticariei acute.

2.Tratamentul de fond care se adreseaza urticariei cronice sau recidivante.

Tratamentul puseului acut trebuie sa inceapa cu suprimarea factorului declansator daca este posibil (aliment, medicament, substante chimice, detergenti

Tratamentul general consta in:

-blocarea efectelor histaminei prin administrarea de substante antihistaminice anti - H clasice (Clorfeniramin, Hidroxizin, Peritol, Romergan, Nilfan etc.) sau de ultima generatie (Loratadina, Astemizol, Cetirizine, Ebastine, Terfenadina);

-diminuarea sintezei de histamina prin administrarea inhibitorilor de L-histidin-decarboxilaza;

-blocarea degranularii mastocitare se poate obtine prin administrarea de antidegranulante (Cromoglicat de sodiu, Ketotifen), eventual corticoizi.

Local se pot folosi lotiuni sau mixturi decongestionante cu efect antipruriginos continand menthol, anestezina, ichtiol.[67, 79]

Tratamentul de fond: Ideal, trebuie sa inceapa cu inlaturarea factorilor suspectati ca fiind implicati in intretinerea sindromului urticarian (medicamente trofalergene, pneumalergene etc., tratamentul focarelor de infectie bacteriene, micotice, candidozice, helmintice), corectarea unor tulburari digestive asociate (combaterea constipatiei cronice, a colitelor de fermentatie sau de putrefactie, drenajul biliar, corectarea insuficientelor pancreatice);

-administrarea in cure prelungite (saptamani, luni) de antihistaminice anti-H (Claritine, Doxepine), asociate, la nevoie cu anti-H (Cimetidina, Famotidina, Hidroxizin);

-inhibitorii degranularii mastocitare (Cromoglicat de sodiu, Zaditen, Ketotifen);

-asocierea si a altor medicatii pentru diminuarea actiunii mediatorilor nonhistaminici cum ar fi

- agentii antiprostaglandinici (antiinflamatoare nesteroidiene);

- agenti anti-kalicreinici (Trasylol iv.) cu rezultate foarte bune in urticariile cronice;

- administrarea de hormoni androgeni ;

- tratamentul cu anticalcice (Nifedipina) in asociere cu antihistaminice anti-H1 si/sau anti-H2 isi gaseste utilitatea in tratamentul unor urticarii cronice.

In anumite forme de urticarie fata de agentii fizici incriminati (frig, caldura, radiatii solare etc.) se poate incerca inducerea unei tolerante a agentului cauzator prin expunerea la stimulii respectivi incepand cu doze infraliminare care, apoi, pot fi crescute progresiv ca timp si suprafata..[44, 67]

Ca remediu fitoterapeutic, se recomanda preparate pe baza de: ardei (Capsicum annuum), cartof (Solanum tuberosum), catina alba (Hippophae rhamnoides), menta (Menthae piperitae), papadie (Taraxacum officinale), patlagina mare (Plantago major), patlagele rosii (Lycopersicon esculentum), rachitan (Lythrum salicaria), trei frati patati (Viola tricoloris herba), urzica (Urtica dioica).


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }