Imunitatea specifica

Imunitatea specifica

Imunitatea specifica este adaptata pentru distrugerea unor patogeni cu mod de viata diferit

Ea este impartita in:

imunitatea umorala care se realizeaza prin intermediul LB care secreta anticorpi fata de patogenii extracelulari (bacterii, paraziti, fungi) al caror antigen este prezent in afara celulelor organismului;

imunitate celulara care se realizeaza prin intermediul LTc, LTh1, LTh2, fata de patogeni intracelulari (bacterii, paraziti, virusuri) al caror antigen este prezent in interiorul celulei.

Mecanismele efectoare ale imunitatii umorale sunt mediate de anticorpi produsi in cantitati mari in cadrul raspunsului imun umoral de catre LB.

Productia de imunoglobuline are o specificitate extrem de mare ceea ce permite recunoasterea unei game mari de antigene, cuplarea acestora la nivelul regiunilor supervariabile ale imunoglobulinelor si in final eliminarea antigenelor (fig. 12, 13).

Anticorpii sunt prezenti in sange, in secretii, in lichidele extracelulare, iar antigenele fata de care se declaseaza raspuns imun umoral sunt antigene extracelulare.

Se cunosc trei mecanisme de aparare ce implica  interventia anticorpilor si anume:

neutralizarea antigenelor, respectiv legarea Ac de antigen ceea ce duce la impiedicarea legarii acestuia din urma de celula tinta;

opsonizare, adica acoperirea suprafetei antigenelor si facilitarea recunoasterii acestora de catre fagocitele care au pe suprafata lor RFc ceea ce duce la facilitarea fagocitozei.

Mecanismele efectoare ale imunitatii celulare sunt mediate de LT.

Imunitatea celulara, asa cum s-a amintit, este eficienta fata de agentii patogeni intracelulari. Acestia determina expresia pe suprafata celulelor a unor molecule specifice ale antigenelor (fig. 14). Daca aceste molecule sunt prezentate in cadrul CMH, ele vor fi recunscute ca non-self de catre LT ceea ce va determina activarea acestora.

Exista trei modalitati de actiune a LT activate (fig. 15):

distrugerea directa a celulelor infectate, mecanism de actiune a LTc preponderent fata de virusuri;

stimularea activitatii fagocitare a macrofagelor realizata de LTh1. Acest mecanism  este indreptat impotriva bacteriilor cu multiplicare intracelulara care au fost ingerate de catre macrofage dar care nu sunt lizate din cauza ca este impiedicata fuziunea fagozomilor cu lizozomi. LTh1 determina stimularea fuziunii fagozomi-lizozomi, precum si chemoatractia macrofagelor prin citokinele eliberate;

activarea LB, ceea ce duce la stimularea  sintezei de anticorpi. Activarea acestui set de limfocite este realizata in mod direct de un numar redus de antigene, cel mai frecvent aceasta activare producandu-se prin intermediul LTh2.

Am dori sa amintim si sa subliniem faptul ca prezentarea antigenelor catre TCR (receptorul LT) se realizeaza numai in cadrul MHC (complexul major de histocompatibiliate).

MHC de clasa I exprimate numai pe celulele prezentatoare de antigen profesioniste se cupleaza cu peptide derivate din citosol (fragmente ale proteinelor virale) si determina activarea LTc.

MHC de clasa II exprimate pe toate celulele nucleate din organism se cupleaza cu peptide derivate din proteinele degradate in veziculele intracelulare (proteine ale agentilor patogeni fagocitati) si produc activarea LTh1 si LTh2.