Herpesvirusurile

HERPESVIRUSURILE

Sunt virusuri sferice, mari, cu diametrul de 150-200 nm, invelite. Caracteristic, infectia primara (aparenta sau inaparenta) cu un herpesvirus este urmata de infectie persistenta, latenta, care se poate reactiva. Patru virusuri din acest grup infecteaza omul: virusul herpes simplex, virusul varicela-zoster, virusul mononucleozei infectioase (Epstein-Barr) si virusul citomegalic.

Virusul herpes simplex

Are doua tipuri: tipul 1 cu poarta de intrare orala si tipul 2 cu poarta de intrare genitala.

Infectia primara cu tipul 1 este contractata in primii 2-4 ani de viata si evolueaza aparent numai la cca 10% din cazuri ca o stomatita aftoasa, ca o eczema variceliforma (vezi mai jos), ca o keratoconjuncti-vita severa sau ca o meningoencefalita mortala.

Infectia primara cu tipul 2 se transmite sexual si evolueaza cu leziuni veziculo-ulcerative ale penisului, colului uterin, vaginului, vulvei sau perineului. Infectia neonatala este generalizata si mortala, dar poate fi si inaparenta.

In cursul infectiei latente virusul herpes simplex persista in gangli­onul trigemen (tipul 1) sau in ganglionii sacrati (tipul 2). Herpesul recidivant survine in cursul unor boli febrile (pneumonii), al menstrelor, dupa expuneri intempestive la soare etc. Herpesul labial este cea mai uzuala manifestare a bolii recurente produse de tipul 1, iar herpesul genital al celei produse de tipul 2.

Virusul herpes simplex tip 2 este incriminat in patogenia cancerului de col uterin.

Diagnostic. Virusul poate fi depistat in lichidul vezicular, raclatul de la baza veziculelor, raclat cornean, biopsie cerebrala prin coloratie imunofluorescenta (metoda rapida foarte utila in cazurile grave de primoinfectie) sau prin izolare pe culturi de celule ori embrioni de gaina. Diagnosticul prin depistarea seroconversiei are valoare numai in primoinfectia herpetica.

Tratament. Idoxuridina (in aplicatii locale), aciclovir sau vidarabina.

Profilaxie. Izolarea stricta a nou-nascutilor si sugarilor de orice persoana cu herpes. Nasterea prin operatie cezariana la gravidele cu herpes genital. Masuri specifice nu exista.

Virusul varicela-zoster

Varicela este o boala febrila contagioasa, in principal a copilariei, ca­racterizata prin eruptie veziculara pe tegument si mucoase.

Virusul inhalat este replicat in epiteliul respirator si determina viremie cu localizari secundare in tegumente, mucoase, sistemul nervos, pulmoni. Dupa o incubatie de 14-21 zile, boala debuteaza cu febra si stare de rau, urmate la scurt timp de o eruptie care se extinde de pe trunchi si cuprinde extremitatile, fata, mucoasa bucala si faringiana. Elementele eruptive apar in valuri succesive, incat timp de 3-4 zile sunt prezente in toate stadiile evolutive: maculo-papular, vezicular, cruste. Dupa caderea crustelor nu raman cicatrice. Exceptie fac veziculele suprainfectate din cauza gratajului (mai frecvent la copii).

Herpes-zoster Dupa infectia acuta, aparenta sau inaparenta, virusul varicelei persista latent in ganglionii nervilor spinali sau cranieni. In conditii de stress (boli febrile, traumatisme s.a.), terapie imunosupresiva, senescenta, infectia se poate reactiva si virusul invadeaza unul sau mai multi ganglioni si nervii senzitivi corespunzatori, determinand nevralgie severa si o eruptie veziculara in dermatomul nervului afectat.

Diagnostic. Virusul din raclatul veziculelor sau din cruste poate fi depistat prin coloratie imunofluorescenta sau izolat in culturi de celule. Mai accesibil este de urmarit dinamica anticorpilor fixatori de complement din serul pacientilor.

Tratament. Aciclovir si vidarabina, numai in formele severe de varicela. In herpes-zoster oftalmic este indicat tratamentul intravenos cu aciclovir si local cu vidarabina sau idoxuridina.

Profilaxie. Se incearca prevenirea formelor grave de varicela la contactii imunodeficienti prin administrare de imunoglobulina umana hiperimuna anti-viricela. Exista un vaccin atenuat cu utilizare inca restransa.

Virusul Epstein-Barr

Este un virus limfotrop care determina la gazde normoreactive monocleoza infectioasa, iar la gazde imunodeficiente boli limfoproliferative.

Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa acuta a copiilor si adultilor tineri, contractata pe cale orala. Dupa o incubare de 4-6 sapta­mani, evolueaza cu febra, angina severa (asemanatoare celei streptococice), limfadenopatie, splenomegalie, leucocitoza cu limfocitoza si limfocite atipice. Frecvent apar semne de suferinta hepatica. Boala se vindeca dupa cateva zile sau saptamani, dar virusul persista toata viata intr-un mic numar de limfocite   B.

Diagnostic. Izolarea virusului este de competenta unor laboratoare specializate. Diagnosticul serologic se bazeaza pe depistarea anticorpilor specifici antigenelor virusului Epstein-Barr, dar mai accesibila este depistarea unor autoanticorpi care apar in cursul bolii: anticorpii heterofili care reac-tioneaza cu antigene de pe hematii de oaie (reactia Paul-Bunnel-Hanganutiu).

Tratament. Nu exista. La bolnavii cu mononucleoza infectioasa nu se administreaza  niciodata ampicilina pentru ca determina reactii alergice.

Profilaxie. Nu exista.

Virusul citomegalic

Numele vine de la tendinta celulelor infectate cu acest virus de a creste masiv. Virusul citomegalic se transmite transplacentar, in canalul de nastere, oral sau sexual. La majoritatea persoanelor primoinfectia este inaparenta, dar persistenta. La embrion, fat si nou-nascut poate avea consecinte grave: moartea in uter cu avort, malformatii congenitale, anemie hemolitica, icter, hepatomegalie, splenomegalie. Copiii supravietuitori au intarziere mentala, motorie sau surditate. Virusul se elimina prin saliva si urina copiilor infectati timp de mai multi ani. Primoinfectia contractata in conditii de imunosupresie evolueaza foarte grav. Asa se intampla cu receptorii de grefe tisulare de la donori infectati latent cu virusul citomegalic.

In conditii de imunosupresie infectia latenta cu virusul citomegalic se reactiveaza si evolueaza mortal. Aceasta se intampla frecvent la bol­navii cu SIDA.

Diagnostic. Virusul poate fi izolat pe culturi de celule din urina, spalatura faringiana, probe biopsice sau necropsice de ficat, rinichi, glande sali­vare, pulmoni. Diagnosticul serologic este posibil.

Tratament. Nu exista.

Profilaxie. Nu exista.