Tehnica administrarii substantelor la animalele de experienta

TEHNICA ADMINISTRARII SUBSTANTELOR LA ANIMALELE DE EXPERIENTA

Administrarea substantelor se face de obicei pe doua cai , orala sau perenterala . Volumul lichidelor care se administreaza o data , este determinat de marimea animalului si nu trebuie sa depaseasca anumite valori .

Tabel nr.1. Volumul lichidelor administrate

Administrarea orala : substantele se amesteca in alimente sau in apa ( la soarece , sobolan , caine ) sau se introduc prin sonda , dupa imobilizarea animalului . Controlul ajungerii sondei in stomac se face numai la animalele mari ( iepure , caine ) introducand capatul exterior al sondei intr-un vas cu apa ; nu trebuie sa barboteze aer .

Administrarea parenterala , utilizata indeosebi in experimental cronic .

Animalele sunt imobilizate , se epileaza regiunea unde urmeaza sa practicam injectia . Regiunea este apoi dezinfectata cu alcool sau tincture de iod .

Pentru injectarea subcutanata folosim ace cat mai subtiri ( in functie de specia de animal cu care lucram ) sunt suficent de lungi ( 3-5 cm ) . Acul , adaptat la seringa , se introduce in tesutul subcutanat aproape pe toata lungimea sa .

La injectarea intravenoasa , mai ales la soareci , sobolani , iepuri , intrucat venele punctionate sunt foarte mici , pentru a ne asigura ca acul este corect introdus , acesta trebuie sa inainteze fara sa intampine nici o rezistenta in interiorul venei punctionate , iar pistonul seringii trebuie sa alunece usor cand efectuam injectarea .

La injectarea intraperitoneala , dupa epilare si dezinfectie obisnuita , vom introduce acul in zona de electie ( ½ inferioara a liniei mediene a abdomenului , deasupra simfizei pubiene ) , asigurandu-ne apoi ca varful acului este mobil in cavitatea peritoneala . Pentru a evita patrunderea acului intr-unul dintre organele abdominale , animalul este tinut cu capul in jos . Prin aspirarea cu pistonul seringii nu trebuie sa se patrunda aer in aceasta .

Pentru administrarea intracardiaca se imobilizeaza animalul in decubit dorsal , se palpeaza hemitoracele stang pentru a simti socul apexian si se introduce un ac adaptat la seringa , in spatiul intercostal respective . Controlul ajungerii acului intr-o cavitate a inimii se face prin aspirarea cu pistonul seringii . Aceasta cale de administrarea nu se poate utilize la soareci si broaste .

Administrarea intrarahidiana necesita flexie accentuata a coloanei vertebrale in regiunea aleasa ( lombara sau cervicala ) . Se indeparteaza parul , se dezinfecteaza tegumentul , se introduce incet acul intr-un spatiu intervertebral , imprimandu-i o usoara inclinare caudalo-craniana si urmarind aparitia picaturilor de lichid cefalorahidian .

Manevre speciale :

Cainele , pisica

Administrarea orala se face prin gavaj , folosind o sonda gastrica . Animalul este imobilizat , se introduce un departator intre maxilare ; aceasta operatie se face cu ajutorul unei alte persoane .

Pentru administrarea subcutanata se alege regiunea abdominala sau a unuia din membrele posterioare .

Administrarea intramusculara se face in muschii coapsei .

Pentru injectarea intravenoasa animalul se imobilizeaza . Se evidentiaza vena safena externa deasupra articulatiei tibiotarsiene , prin comprimarea unui membru posterior . De asemenea , se poate punctiona vena situate pe fata mediana a membrului anterior .

Injectarea intraperitoneala la caine se face rar , in regiunea subombilicala .

Iepurele

Pentru administrarea substantelor este sufiecienta imoblilizarea manuala .

Administrarea pe cale orala se face prin gavaj folosind departatoare de dimensiuni convenabile .

Injectarea subcutanata se face in regiunea dorsala , iar intramusculara se face in muschii coapsei .

Injectarea intravenoasa se face in vena marginala a urechii . Se epileaza zona , se dezinfecteaza si vom introduce acul in vena turgescenta .

Injectarea intraperitoneala se face in zona subombilicala , animalul fiind tinut in decubit dorsal , cu capul in jos .

Cobaiul

Modul de administrare a substantelor pe cale orala , subcutanata , intramusculara si intraperitoneala este aceeasi ca la iepure .

Pentru administrarea intravenoasa se recurge la vena jugulara , animalul este fixat in decubit dorsal , se repereaza linia care uneste inghiul mandibulei cu articulatia sternoclaviculara . Dupa epilare se face o incizie de 1 cm , se patrunde pe langa muschiul sternocleidomastoidian pana la pachetul vasculo-nervos . Se izoleaza vena jugulara si se introduce acul adaptat la seringa . Dupa injectare se preseaza locul punctiei si se inchide plaga . Se mai poate folosi si vena safena , dupa denudare .

Pentru administrarea intracardiaca animalul este imobilizat , se epileaza toracele , se dezinfecteaza cu alcool . Punctia se face cu un ac de 20 mm , la 4 mm in stanga liniei mediene si la jumatatea distantei dintre manubriu si apendicele xifoid . Prin aceasi manevra se poate recolta pana la 20 ml de sange .

Sobolanul

Animalele blande se manevreaza manual ca si soarecii . Daca animalul este mai mare este nevoie de inca o persoana .

Pentru administrarea substantelor pe cale orala se recurge de obicei la gavaj . Prin orificiul departatorului se introduce pana la stomac o sonda subtire de material plastic , fixate la o seringa in care se gaseste solutia care urmeaza a fi administrata .

Administrarea pe celelalte cai se face procedand ca pentru soareci . La soarece si sobolani se poate utilize si calea intramusculara , alegand de obicei muschii coapsei .

Soarecele

Pentru administrarea orala se imobilizeaza animalul si se administreaza solutia cu pipeta .

Injectarea subcutanata se face in regiunea dorsala , mai rar in cea ventrala . Cea intravenoasa se face intr-una din venele cozii , folosind ace foarte subtiri si nu prea lungi ( de 15 mm ) . Soarecele se plaseaza in jgheaburi speciale , in tuburi de sticla sau se prinde de tegumentul cefii cu o pensa Pean .

Broasca

Administrarea substantelor se face aproape exclusiv prin injectarea intr-unul din sacii limfatici ( dorsal sau ventral ) .

Acul introdus in mijlocul coapsei , strabate tegumentul si masa musculara , fiind condus spre regiunea dorsala sau ventrala a animalului , in asa fel incat varful acului sa poata fi miscat liber intre tegument si tesuturile subiacente ( dovada ca a patruns in sacul limfatic ) .