Explorarea functionala a aparatului renal

Rinichii realizeaza multiple functii, prin unitatea lor morfofunctionala - nefronul. Functiile rinichilor sunt:

- elaborarea urinei, functie de baza a rinichilor, prin aceasta rinichiul contribuie la pastrarea in limite normale a diferitelor constante fiziologice ale mediului intern, adica la mentinerea homeostaziei;

- excretorie;

- mentinerea homeostaziei volemice si osmolaritatea lichidelor organismului;

- reglarea tensiunii arteriale;

- reglarea eritropoiezei;

- reglarea metabolismului fosfo-calcic.

Pentru a-si putea satisface functiile in conditii normale, trebuie sa existe o perfuzie sanguina renala adecvata si integritatea morfofunctionala a glomerulului, a sistemului tubular si a interstitiului.

Scopul explorarii functiei renale: stabileste daca rinichiul satisface in mod normal sau nu rolul sau in homeostazie si intre ce parametri; sa se obtina relatii asupra mecanismului perturbant calitativ si cantitativ.

Evaluarea unor manifestari clinice (simptome, semne) specifice

Semnele si simptomele care ne indica o afectiune a cailor urinare sunt: du­rerea, tulburarile de mictiune, de diureza, dezechilibrul hidroelectrolitic, simptome gastro-intestinale, modificari la nivelul pielii, tulburari neuropsihice, tulburari cardio­circulatorii.

Dintre aceste manifestari clinice vom prezenta: durerea, tulburari de mictiune.

Durerea

• Durerea genito-urinara nu este totdeauna prezenta in tulburarile renale, insa ea caracterizeaza de obicei afectiunile acute.

• Durerea lombara-unilaterala surda: in ptoza renala, litiaza, T.B.C. renal, cancer, pielonefrite - bilaterala cu caracter surd in glomerulo-nefrita (acuta si cronica), scleroza renala.

• Durerea renala este o durere surda care se manifesta in regiunea unghiului costo-vertebral si care poate sa se propage pana la ombilic (distensia capsulei renale).

• Colica nefritica este o durere lombara (intre coaste si ileon) care iradiaza in partea de jos a abdomenului sau in regiunea epigastrica, este adesea insotita de greturi si varsaturi.

• Durerea ureterala este o durere dorsala care iradiaza in abdomen, in partea superioara a coapsei si la testicul sau la vulva.

• Durerea vezicala (durere in partea de jos a abdomenului sau durere in regiunea suprapubiana) este cauzata de o vezica hiperdestinsa sau printr-o infectie a vezicii. Sunt asociate si mictiuni imperioase, tenesme (dorinta continua de a urina), disuria

• Durerea la meatul urinar indica o iritatie a colului vezical, prezenta unui corp strain in canalul uretral sau o uretrita provocata de o infectie sau de o rana.

Durere intensa la nivelul scrotului - provine de la un edem inflamator al epididimului sau al testiculului.

Senzatia de greutate si o durere perineala si a rectului semnaleaza o prostatita acuta sau un abces la prostatei.

Durerea in corpul penisului poate proveni din tulburari ale uretrei.

Durerea glandului este, in general, cauzata de prostatita.

DE RETINUT: O durere asociata (membrele inferioare si spate) poate fi cauzata de metastazele unui cancer de prostata.

METODE SI MIJLOACE DE EXPLORARE A FUNCTIILOR RENALE

Examenul mictiunii si al urinei

Mictiunea devine act constient dupa varsta de 2 ani.

La adultul sanatos mictiunea se declanseaza usor, rapid, debit mediu 11 - 20 ml/secunda, inodor, cu jet puternic si regulat, putand fi intrerupt voluntar.

Adultul sanatos are 3 - 6 mictiuni pe 24 ore, una producandu-se pe timpul noptii, catre dimineata.

Principalele tulburari de mictiune

Disuria = ansamblul dificultatilor de mictiune.Poate proveni dintr-o mare varietate de stari patologice.

Polakiuria = mictiuni anormal de frecvente. Poate fi de doua tipuri:

a) polakiurie datorata poliuriei;

b) polakiurie datorata reducerii capacitatii vezicii urinare.

Cauzele sunt variate: infectii, boli ale conductelor urinare, tulburari metabolice, hipertensiune si efectul anumitor medicamente.

Modificarea jetului urinar = scaderea fortei de expulzie a jetului urinar („pe bombeu') atrage atentia asupra unui obstacol uretral, de obicei, adenom de prostata la barbati de varsta a III-a. Mictiune rara = mai putin de 3 evacuari in 24 de ore sugereaza existenta unei megavezici. Incontinenta de urina = eliminarea necontrolata, involuntara a urinei. Cauzele sunt: traumatisme ale sfincterului urinar extern; afectiuni neurologice; mictiuni imperioase cauzate prin infectii; slabirea functiunii sfincterului.

Mictiuni imperioase = scurtarea pana la anulare a timpului dintre perceperea nevoii de a urina si inceputul mictiunii (necesitate violenta de a urina). Pot fi datorate: leziunilor inflamatoare ale vezicii, a prostatei, uretrei, infectiilor bacteriene acute; prostatitei cronice la barbat si trigonitei cronice la femei.

Mictiune intrerupta = oprirea brusca involuntara a jetului urinar.

Mictiune in 2 timpi = reaparitia senzatiei de mictiune imediat dupa sfarsitul unei mictiuni.

Nicturie = egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si cantitatea de urina emisa ziua fata de cea emisa in cursul noptii. Poate proveni din scaderea capacitatii rinichiului de a concentra urina, intr-o boala cardiaca, in diabet zaharat sau in evacuarea incompleta a vezicii.

Arsuri la mictiune survin la: pacientii atinsi de o iritatie a uretrei sau de o infectie a vezicii. Uretrita provoaca mai frecvent arsuri in timpul mictiunii, in timp ce cistita cauzeaza arsuri in timpul si dupa mictiune.

Hematurie = un semn alarmant care poate anunta un cancer al cailor uro-genitale, o glomerulonefrita acuta sau o tuber­culoza renala. Hematuria poate avea, de asemenea, cauze sistemice ca discrazii sanguine; tratamente anticoagulante; o arsura sau un efort exagerat.

Proteinurie = caracteristica in toate formele de boli renale acute si cronice.

Retentie de urina = imposibilitatea de a mictiona. Poate fi acuta si, de obicei, completa sau cronica de obicei incompleta. Cauze: obstructie uretrala sau de col al vezicii; contractii nervoase ale uretrei sau pierderea senzatiei de mictiune

OBSERVATIE: Printre tulburarile de diureza amintim poliuria (in diabet zaharat; insipid; tulburari in reabsorbtia la nivelul tubilor; in timpul regresiunii edemelor; prin diuretice); mai amintim oliguria si anuria (stare de soc, traumatisme, transfuzii cu sange incompatibil; intoxicatie medicamentoasa).

Analiza urinei

Examenul de urina poate furniza date asupra homeostaziei organismului.

Examenul urinei cuprinde un examen macroscopic (volum, transparenta, culoare, luciu, miros, aspect, densitate), unul microscopic (sediment = elemente figurate, cilindri, celulele epiteliale), examen bacteriologic si examen fizico-chimic al urinei (reactia - pH, ionograma, compozitia chimica uree, creatinina, clorurie, proteinurie etc.

Analiza sumara a urinei

Determinarea densitatii

MATERIAL NECESAR

un cilindru gradat de 100 ml, urodensimetru, hartie de filtru (pentru indepartarea eventualei spume de la suprafata urinei).

TEHNICA:

se toarna urina in cilindrul gradat; - se aspira spuma (daca exista) cu ajutorul hartiei de filtru; 

- se introduce urodensimetrul (sa pluteasca liber in urina);

- se citeste valoarea densitatii pe scara la cifra care corespunde pe menisc, de la suprafata urinei.

Densitatea normala = 1015 Densitatea urinei este influentata de regimul alimentar, de cantitatea de urina si de capacitatea de concentratie si dilutie a rinichilor.

Reactia urinei

Se determina cu hartie albastra si rosie de turnesol.

Se va determina numai din urina proaspata deoarece urina veche intra in fermentatie amoniacala care o alcalini­zeaza.

Normal urina are o reactie acida, dar poate sa fie si alcalina sau neutra.

Aciditatea urinei in mod normal este intre 5,6 (pH).

Determinarea calitativa a albuminei (proteinurie)

MATERIAL NECESAR: doua eprubete, stativ, solutie de acid sulfosalicilic 20%.

TEHNICA:

se toarna in fiecare eprubeta cate 5 ml urina;

- intr-una dintre ele se adauga 10 - 15 picaturi de acid sulfosalicilic. Cealalta eprubeta cu urina serveste de martor (comparatie);

- se agita si se observa pe fond negru, comparand cu eprubeta martor.

INTERPRETARE: daca urina ramane limpede, analiza = negative. Daca prezinta opalescenta = urina contine albumine.

In functie de aprecierea opalescentei se noteaza rezultatul pozitiv (+), una sau mai multe cruci (slab pozitiv +; intens pozitiv ++, foarte pozitiv +++).

Determinarea cantitativa a albuminei Se face cu reactivul Esbach si cu albuminometrul Esbach = tub de sticla care are la partea superioara notat semnul „R' (reactiv), iar la mijloc semnul „U' (urina). Tubul este gradat la partea inferioara de la 1/2 la 12.

TEHNICA:

se toarna in tubul Esbach urina pana la semnul „U' si se adauga reactiv pana la semnul „R'

- se astupa tubul, apoi se agita bine prin rasturnarea tubului pentru amestecarea urinei cu reactivul;

- se lasa in stativ timp de 24 ore, apoi

- se citeste rezultatul la inaltimea stratului precipitat direct in g‰.

Determinarea puroiului Se face cu hidroxid de sodiu 20% sau potasiu 20%.

TEHNICA:

se toarna urina (5 ml) intr-o eprubeta, apoi

- se adauga cateva picaturi din hidroxid de sodiu 20% sau potasiu 20%;

- se agita in forma de U.

INTERPRETARE: daca exista puroi, bulele de aer ce se formeaza in urina nu se ridica la suprafata decat cu intarziere.

Determinarea calitativa a glucozei

MATERIAL NECESAR: o eprubeta, lampa de spirt, clema pentru eprubeta, reactiv Nylander, Fehling I sau Fehling II.

TEHNICA:

se toarna in eprubeta 5 ml urina;

- se adauga 2 ml reactiv;

- se incalzeste eprubeta la fierbere (eprubeta se va tine cu clema) = se introduce in flacara in pozitie inclinata

- incalzirea se face la nivelul de sus al lichidului din eprubeta - in caz contrar continutul tubului poate tasni afara.

INTERPRETARE: daca urina contine glucoza - in timp de - 15 minute lichidul din eprubeta se coloreaza in negru.

DE RETINUT: in mod uzual determinarea glicozuriei se face prin teste rapide.

Determinarea acetonei Se face cu reactiv Legal-Imbert si solutie de amoniac.

TEHNICA:

peste urina din eprubeta (5-6 ml) se adauga cateva picaturi de reactiv;

- se agita usor, apoi

- se prelinge pe marginea eprubetei 1 ml amoniac.

INTERPRETARE: daca urina contine acetona - se formeaza un disc violet, la limita de separare a celor doua lichide.

Determinarea urobilinogenului Se face prin metoda Erlich.

Determinarea se face din urina rece pentru a nu se obtine un rezultat fals.

TEHNICA:

se toarna cate 5 ml urina in doua eprubete (una din eprubete este martor);

- intr-una din ele se picura cateva picaturi de reactiv Erlich;

- se compara - dupa 1- 2 minute cu eprubeta martor.

INTERPRETARE: daca apare o culoare rosie, urobilinogenul este crescut.

Gradul de pozitivitate se apreciaza dupa intensitatea culorii:

- culoarea roz spre rosu = slab pozitiv (+);

- culoarea rosu intens = urobilinogen crescut (++);

- culoarea rosu aprins = (+++).

Determinarea bilirubinei Se face prin proba Rosin, folosind ca reactiv alcool iodat 6%.

TEHNICA:

se toarna 5-6 ml urina in eprubeta;

- se preling pe marginea eprubetei 1 - 2 ml alcool iodat.

INTERPRETARE: daca apare un inel verde la limita de separare a celor doua lichide, bilirubina este prezenta.

Studiul cantitativ al elementelor figurate si al cilindrilor din urina se face prin testul Addis-Hamburger:

ATENTIE! La femei nu se fac recoltari in perioada menstruala.

Pregatirea bolnavului: Se anunta bolnavul cu o zi inainte de efectuarea probei; se recomanda regim fara lichide cu 24 ore inainte.

Dimineata, bolnavul este rugat sa urineze, se noteaza ora exacta; aceasta urina se arunca.

Din acest moment bolnavul este rugat sa ramana culcat timp de 100 - 180 de minute.

Bolnavul nu bea nimic in tot acest  timp (dupa unii, bolnavul bea 200 ml apa sau ceai fara zahar, imediat dupa golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim).

Pregatirea materialului pentru recoltarea urinei Se pregateste materialul steril pentru recoltare, acelasi ca si  pentru examenul bacteriologic al urinei.

Se pregateste materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.

Recoltarea urinei. Dupa 100 sau 180 de min. se face toaleta organelor genito-urinare cu apa si sapun.

Se recolteaza intreaga cantitate si se masoara volumul (recoltarea se face din jet prin emisiune spontana sau prin cateterism vezical).

Se trimite la laborator, notandu-se exact intervalul de timp intre cele doua mictiuni si volumul urinei de la a doua mictiune

INTERPRETARE: normal se elimina prin urina 1000 hematii/minut si 1000­-2000 leucocite/min.

Examenul sangelui

Explorarea modului in care rinichiul isi indeplineste functiile sale se poate face urmarind concentratia in sange a produselor de catabolism azotat, urmarind izoionia, izohidria, izotonia etc.

A. Studiul functiei renale de depurare a catabolitilor proteici Pentru aceasta se determina:

ureea sanguina - valoarea normala = 20 - 40 mg%;

acidul uric - valoarea normala = 3 - 5 mg%;

creatinina - valoarea normala = 0,6 - 1,3 mg%; (indicator mai fidel al functiei renale).

B. Studiul functiei renale de mentinere constanta a concentratiei ionilor.

Aceasta functie renala se apreciaza prin modificarile ionogramei serice (Na, K, Ca, Cl):

Na⁺ mEq/l (sau 300 - 335 mg%)

K⁺ mEq/l (sau 15 - 21 mg%)

Ca⁺ - mEq/l (sau 9 - 11 mg%)

Cl   mEq/l (sau 350 - 390 mg%).

C. Studiul functiei renale de mentinere a echilibrului acidobazic se face prin:

- determinarea pH-ului sanguin: se recolteaza sange fara garou, pe heparina, in conditii de stricta anaerobioza, in seringi perfect etanse, abduse cu ulei do parafina. Valoarea normala = 7 - 7,40;

- determinarea rezervei alcaline (RA): se recolteaza 10 ml sange pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta va fi foarte bine inchisa pentru a se evita degajarea dioxidului de carbon dizolvat in plasma. Valoarea normala = 53 – 75 vol CO₂ /100ml sange sau 27 mEq/l; scaderea sub 50 vol% arata o stare de acidoza; cresterea peste 75 vol% reprezinta o alcaloza.

Astazi pH-ul si RA se determina mai exact la aparatul Astrup - in acest caz se recolteaza sange capilar in conditii de anaerobioza, in tuburi heparinizate livrate o data cu aparatul.

D. Studiul functiei renale de mentinere a izotoniei plasmei se face prin determinarea punctului crioscopic al plasmei cu ajutorul unui termometru-criometru. In conditii normale plasma are punctul crioscopic ∆ intre 0,56° - 0,58°C.

Explorarea mecanismelor functionale renale propriu-zise

(probe directe).

Explorarea mecanismelor functionale se efectueaza cu ajutorul clearance-urilor renale si a unor probe ce se adreseaza predominant activitatii tubulare (secretie, dilutie, concentratie etc.) si se cerceteaza fiecare mecanism: fluxul plasmatic renal, filtratul glomerular, reabsorbtia tubulara activa, concentratia si dilutia.

A. Probele de clearance

Clearance-ul = volumul de plasma (in ml) depurat de o substanta in unitatea de timp (1 minut).

Se calculeaza dupa formula:   C = U x V / P in care:

U = concentratia urinara (mg/ml);

V = volumul urinar (ml/minut);

P = concentratia plasmatica a substantei (mg/ml).

Fluxul plasmatic renal = volumul de plasma care perfuzeaza cei doi rinichi in decurs de 1 minut. Se determina cu ajutorul clearance-ului acidului paraamino­hipuric (P.A.H.) care este eliminat integral de catre glomeruli si de tubi la o singura trecere prin rinichi.

Clearance-ul P.A.H. se efectueaza prin perfuzarea P.A.H. in mod continuu. Determinarea concentratiei se face fotometric. Valori normale: 500-700 ml/min.

Explorarea filtratului glomerular   se face prin masurarea unor substante ca: creatinina (endogena) sau insulina (exogena) care se elimina prin filtrarea glomerulara.

Clearance-ul creatininei endogene

Creatinina se elimina prin urina prin filtrarea glomerulara fara sa mai fie reabsorbita sau secretata de tubi.

Pregatirea bolnavului : Se anunta bolnavul cu o zi inainte ca: sa nu manance in dimineata examinarii; sa stea culcat in pat 12 ore peste noapte si in tot timpul examenului (2 ore); timp de 20 - 30 min. inaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apa (pentru asigurarea unei diureze suficiente).

Efectuarea recoltarii : la ora 7 - Dupa ce a terminat de baut apa bolnavul va urina ridicat in picioare. Urina aceasta se arunca. Bolnavul bea 300 ml ceai fara zahar sau 300 ml apa; Bolnavul se culca din nou.

la ora 8 - Bolnavul urineaza din nou. Aceasta urina se pastreaza. Se masoara volumul acesteia. Se recolteaza 5 ml sange prin punctie venoasa. Bolnavul se va culca din nou.

la ora 9 Bolnavul urineaza din nou. Urina se pastreaza. Se masoara volumul urinei. Se consemneaza greutatea si inaltimea bolnavului. Din cele doua emisiuni de urina se trimit 10 ml la laborator impreuna cu sangele recoltat pentru determinarea creatininei.

INTERPRETARE: valoarea normala = 140 ml/min±30. Valorile scad sub 70 ml in insuficienta renala.

Reabsorbtia tubulara

Una din probele care se bucura de larga utilizare in testarea acestei functii renale este:

Clearance-ul ureei - Ureea trece prin filtrarea glomerulara, fiind partial reabsorbita la nivelul tubilor proximali.

Pregatirea bolnavului Bolnavul este anuntat cu o zi inaintea probei; va sta culcat peste noapte, precum si in dimineata examinarii, tot timpul probei ; nu va manca dimineata.

Efectuarea recoltarii: la ora 7 - Bolnavul este rugat sa urineze. Urina se arunca. Se da bolnavului apoi sa ingereze 250 ml apa.

la ora 8 - Bolnavul va urina intr-un vas. Se masoara volumul urinei. Se recolteaza 5 ml sange prin punctie venoasa. Se da bolnavului sa ingereze 250 ml apa.

la ora 9 - Bolnavul urineaza intr-un alt vas. Se masoara volumul urinei emise

Din cele doua emisiuni de urina se trimit la laborator 10 ml (notandu-se exact volumul de urina din cele doua emi­siuni) impreuna cu sangele recoltat.

INTERPRETARE: valoarea normala = 75 ml/min; o leziune glomerulara sau tubulara scade capacitatea de epurare a ureei din plasma.

B. Explorarea secretiei tubulare

Se bazeaza pe capacitatea tubului renal de a excreta anumite substante introduse in organism.

Desi exista mai multe substante utilizate ca test explorator al secretiei tubulare, in practica se foloseste in special fenolsulfonftaleina (P.S.P.) si P.A.H.-ul.

Proba cu P. S. P. (denumit si rosu fenol)

Pregatirea bolnavului. Se anunta bolnavul sa nu manance in ziua examinarii.

Administrarea substantei. Dimineata pe nemancate i se injecteaza bolnavului, i.v., 1 ml P.S.P. din solutie 0,6% (nu este obligatoriu ca inainte de proba sa fie golita vezica urinara).

Recoltarea urinei Bolnavul este rugat sa urineze la 15 si la 70 min. de la administrarea substantei. Urina se trimite la laborator; printr-un procedeu colorimetric se determina nivelul P.S.P. INTERPRETARE: o persoana sanatoasa elimina 20% in primele 15 min. si 55-­70% in 70 min. din cantitatea de colorant injectata.

Nefrograma (renograma izotopica)

Urmareste capacitatea fiecarui rinichi in parte, de a capta, secreta si excreta o substanta marcata cu radioizotopi, substanta avand un tranzit renal exclusiv si rapid (se utilizeaza, de obicei, Hippuran marcat cu ¹³¹I ). Proba se executa numai in laborator de medicina nucleara.

Proba pune in evidenta capacitatea tubului proximal de a secreta substanta radioactiva administrata si capacitatea tubului distal de a-l excreta.

Bolnavului i se administreaza i.v. izotopul si se inregistreaza radiatiile emise timp de 15 min. cu ajutorul a doua sonde de scintilatie, dispuse la nivelul regiunilor lombare. Nefrograma permite depistarea tulburarilor functionale ale fiecarui rinichi, fara a da, insa, informatii cu privire la cauza acestora.

Proba se executa dimineata si nu cere conditii de pregatire prealabile, bolnavul putand manca inainte de proba. Proba nu se executa la femei gravide sau in lactatie.

Scintigrafia renala

Bolnavului i se injecteaza intravenos o cantitate de substanta radioactiva, cu tropism renal, dupa care, cu aju­torul unui aparat scintigraf, se detecteaza repartizarea radiotrasorului in parenchimul renal.

• Proba cu indigo-carmin-cromocistoscopie

Aceasta proba apreciaza capacitatea de eliminare a fiecarui rinichi in parte. Se injecteaza intravenos 4 ml solutie 0,4% indigo-carmin steril. Aparitia colorantului in urina se urmareste prin cistoscop.

INTERPRETARE: In mod normal colorantul apare in vezica urinara la 5-7 minute de la administrare.

C. Explorarea capacitatii de dilutie si concentratie

Metodele utilizate in acest scop au la baza faptul ca un rinichi sanatos are capacitatea de a produce o urina mai diluata sau mai concentrata in functie de gradul de hidratare a organismului.

Capacitatea de dilutie si concentratie a rinichiului poate fi determinata prin mai multe probe:

Proba de dilutie si concentratie Volhard

Are doua etape: dilutia si concentratia. Practic este mai comod sa se faca intai concentratia si apoi dilutia; daca concentratia este mai buna, evident ca si dilutia este satisfacatoare.

Proba de concentratie

Pregatirea bolnavului La ora 12 bolnavul primeste alimentatie solida (oua, sunca, paine, carne) fara lichide

Recoltarea urinei Din doua in doua ore (la orele 14, 16, 18 si 20) se colecteaza 4 esantioane de urina. De la orele 20 pana la orele 8 urina se colecteaza intr-o singura proba. Se noteaza la toate esantioanele de urina volumul si densitatea.

INTERPRETARE: In cursul dupa-amiezii si noaptea, ca raspuns la proba de concentratie, diureza scade mult, iar densitatea trebuie sa creasca, depasind 1028 cel putin intr-o proba. ­

Se considera patologic cand, predominand diureza nocturna, lichidul ingerat se elimina cu intarziere.

De asemenea, cand capacitatea de concentratie este redusa sau disparuta (densitatea maxima sub 1028).

In insuficienta renala severa densitatea variaza putin in jurul valorii de 1010 (izostenurie).

ATENTIE!

La bolnavii la care incarcarea cu lichid este contraindicata (edem, insuficienta cardiaca) se face numai proba de concentratie, apreciindu-se ca un rinichi care concentreaza bine are capacitatea de dilutie normala.

Proba de dilutie

Pregatirea bolnavului Cu doua zile inainte, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar; are voie sa bea lichide cat vrea. In ziua examinarii, bolnavul va sta in repaus la pat.

Golirea vezicii si ingerarea lichidului. La ora 7,30 isi evacueaza vezica urinara (urina se

arunca). Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apa timp de 1/2 h.

Recoltarea urinei. Intre orele 8-12, timp de 4 ore, se recolteaza 8 probe de urina, din 30 in 30 min. Se noteaza cantitatea si densitatea urinei din fiecare proba.

INTERPRETAREA REZULTATELOR:

In mod normal, in primele 4 ore, ca raspuns la hidratare, se elimina intreaga cantitate de lichid ingerata.

In primele 2 ore se elimina mai mult de jumatate din cantitatea totala.

In cel putin una din probele de dimineata volumul urinar depaseste 300 ml, iar densitatea urinei trebuie sa fie sub 1005 in cel putin una din probe.

Proba Zimnitki

Este o proba simpla.

Pregatirea bolnavului. Bolnavul este mentinut in pat. Se administreaza regim alimentar si hidric normal.

Recoltarea urinei. Se recolteaza urina din_. 3 in 3 ore timp de 24 h. Se noteaza volumul si densitatea fiecarei probe.

INTERPRETAREA REZULTATELOR:

Normal, cu cat cifrele obtinute sunt mai indepartate intre ele, cu atat capacitatea de adaptare a rinichiului este mai buna.

NOTA: Ecografia este metoda de examinare mai moderna prin care se obtin imagini ultrasonice.