Organizarea clasica: principii de baza, tipuri de structuri

ORGANIZAREA CLASICA: PRINCIPII DE BAZA, TIPURI DE STRUCTURI

Structurile nu se inscriu in sabloane, sunt multi factori obiectivi si subiectivi care le influenteaza: natura produselor si tehnologiilor, dimensiunea afacerii, gradul de integrare a activitatii, dispersia teritoriala, competentele managerilor si metodele de conducere utilizate etc.

In intreprinderile mici structurile sunt de tip antreprenorial. Intreprinderile cu dimensiuni medii adopta, de regula, structuri pe functiuni cu reglare ierarhica (sau ierarhic-functionale), caracterizate printr-un numar mai mare de compartimente si niveluri de conducere (niveluri ierarhice) [PDA04].

Structura antreprenoriala - adoptata de intreprinderi de dimensiuni mici - este o structura simpla, puternic centralizata in jurul unui singur om, patronul, care la nevoie indeplineste si rolul de sef de compartiment si chiar de executant. El poate fi secondat de un supervizor (maistru), respectiv de specialisti care rezolva problemele economice, comerciale si de alta natura (structura antreprenoriala prefunctionala).

Structura ierarhic-functionala (Fig.1). este forma de organizare frecvent intalnita in prezent, in intreprinderi mijlocii si mari.

Acest tip de structura are la baza doua principii fundamentale:

Specializarea functionala - caracterizata prin separarea activitatilor dupa natura si obiectivul lor, creandu-se compartimente specializate pe functii sau pe parti ale acestora.

Conceptul de functie a intreprinderii este utilizat in acest context cu sensul sau cunoscut din teoria conducerii: grupare de activitati omogene sau complementare, avand un obiectiv propriu, derivat din obiectivul unic al intreprinderii. Potrivit unui consens aproape general, orice intreprindere are cinci functii: financiar-contabila, cercetare-dezvoltare, productie, functia comerciala si functia de personal (concept si clasificare atribuite lui Henry .Fayol).

Numarul compartimentelor, dimensiunea lor difera de la intreprindere la alta. Tendinta determinata de progres a fost de crestere a diviziunii activitatilor; preferinta pentru acest tip de structura (la intreprinderile depasind un anumit grad de dezvoltare) este usor de inteles, avand in vedere avantajele ce decurg din specializarea compartimentelor.

Unitatea de comanda - se refera la existenta unei linii ierarhice bine precizate, fiecare om avand un singur sef de la care primeste dispozitii si in fata caruia raspunde de activitatea desfasurata.

Numarul nivelurilor ierarhice si puterea atribuita lor sunt parametri ce diferentiaza structurile organizatorice. Cresterea dimensiunii intreprinderilor a dus la cresterea numarului de niveluri ierarhice, fenomen avand ca efecte principale largirea aparatului de conducere, cresterea costurilor si indepartarea conducerii de productie.

Fig.1. Organizarea ierarhic-functionala.

In functie de modul cum sunt distribuite puterea decizionala si responsabilitatile pe verticala conducerii se deosebesc:

structuri centralizate;

structuri descentralizate.

Structurile centralizate se caracterizeaza prin concentrarea puterii la varful piramidei ierarhice. Alternativa este structura descentralizata, caracterizata prin deplasarea in jos a puterii decizionale, aceasta fiind tendinta in organizarea intreprinderilor in ultimele decenii, realizata pe diverse cai. Mai importante sunt:

delegarea sarcinilor PDA04], [DAN01

structurile divizionale [BAC06], Fig.2:

Structurile divizionale au fost adoptate in intreprinderile mari, care realizeaza mai multe produse (unitati de afaceri) diferite sau acopera zone geografice largi: se caracterizeaza prin crearea unor unitati structurale in cadrul intreprinderii (divizii), prin gruparea activitatilor asociate unui produs sau dupa criterii geografice, cu o larga autonomie functionala. In aceste structuri exista compartimente functionale atat la nivel de ansamblu, cat si la nivelul diviziilor.

Fig.2. Structura divizionala.

Statisticile arata ca 70% din primele 500 de firme americane, dupa clasamentul revistei Fortune, utilizeaza forme ale structurii divizionale. Printre primele firme care au adoptat aceasta structura sunt Du Pont si General Motors in S.U.A., Matsashita in Japonia, Philips in Olanda si altele.

Avantajul major realizat prin crearea diviziilor este descentralizarea conducerii, dar principiile de baza ale organizarii sunt cele clasice: specializarea pe functii si unitatea de comanda.

Modul de definire a posturilor (diviziunea activitatilor), gruparea lor sub aceeasi subordonare (compartimentarea), diviziunea puterii (centralizarea-descentralizarea conducerii) nu se inscriu in sabloane, pot fi diferite de la o firma la alta. Aceasta diversitate face dificila proiectarea structurilor organizatorice, proces care cuprinde urmatoarele etape:

definirea proceselor realizate de firma;

analiza proceselor de munca, a activitatilor desfasurate si volumului acestora;

definirea posturilor si a necesarului de posturi;

gruparea posturilor in compartimente si stabilirea relatiilor de subordonare;

optimizarea structurii/ analiza de variante

elaborarea documentelor structurii organizatorice

W2 - Proiectarea structurii pentru o organizatie, pe principiile organizarii clasice.