Termenele de prescriptie in materia asigurarilor

Termenele de prescriptie in materia asigurarilor

I.1.1.       Termenul special de prescriptie

Potrivit Decretul nr. 167/1958 - prin derogare de la termenul general de prescriptie - "in raporturile ce izvorasc din asigurare, termenul de prescriptie este de 2 ani, in afara acelor raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane in care obligatiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare".

Termenul special de prescriptie:

este aplicabil indiferent ca asigurarea este facultativa sau obligatorie;

are caracter imperativ, incepe sa curga, se suspenda sau se intrerupe potrivit dreptului comun in materie, fiind aplicabile si dispozitiile referitoare la repunerea in termen etc. (derogarea vizeaza numai termenul prescriptiei);

vizeaza numai "raporturile ce izvorasc din asigurare", deci exclusiv raporturile dintre asigurator si asigurat; insa tot raporturi ce izvorasc din asigurare sint si raporturile asiguratorului:

cu contractantul asigurarii (in ipoteza in care contractantul si asiguratul sint persoane deosebite);

cu persoana cuprinsa in asigurare si care nu are calitatea de asigurat (de exemplu conducatorul autovehiculului asigurat care nu este detinatorul lui);

cu beneficiarul asigurarii care, desi nu este parte contractanta, nu poate fi plasat in afara raporturilor de asigurare deoarece, prin stipulatia facuta in favoarea sa, dobindeste creanta de indemnizatie direct in temeiul contractului de asigurare.

Termenul special de prescriptie nu este aplicabil - deci devine aplicabil termenul general de prescriptie - in privinta tertelor persoane care au anumite drepturi sau obligatii nascute in afara raporturilor de asigurare (deci pe alt temei):

In cazul asigurarii de raspundere civila, terta persoana pagubita care are actiune directa impotriva asiguratorului, o poate valorifica in cadrul termenului general de prescriptie, dreptul ei la despagubiri fiind nascut din cauzarea prejudiciului, in conditiile prevazute de lege, deci in afara raporturilor de asigurare.

Dreptul asiguratului (de exemplu in asigurarea de bunuri) impotriva tertului responsabil pentru prejudiciul cauzat (in completarea despagubirilor primite de la asigurator sau daca nu a beneficiat de asigurare, indiferent din ce motive - de exemplu pentru ca termenul special de prescriptie s‑a implinit) se poate valorifica in termenul general de prescriptie potrivit regulilor care guverneaza raspunderea civila, delictuala sau contractuala.

Dreptul asiguratorului la actiunea in regres impotriva tertului responsabil, rezultind din subrogarea in drepturile asiguratului in limita indemnizatiei platite, poate fi valorificat potrivit dreptului comun.

In schimb, regresul asiguratorului impotriva asiguratului sau altor persoane cuprinse in asigurare se prescrie in 2 ani, fiind vorba de raporturi ce izvorasc din asigurare.

I.1.2.       Cazuri exceptate

Actele normative in materie inlatura aplicarea termenului special de prescriptie de 2 ani - desi este vorba de raporturi ce izvorasc din asigurare - in urmatoarele doua cazuri:

a) in cazul asigurarilor de persoane in care obligatiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare (deci se va aplica termenul general de prescriptie de 3 ani).

b) drepturile asiguratilor asupra sumelor rezultind din rezerva de prime ce se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatii de plata scadente in viitor (dreptul la suma de rascumparare, la suma asigurata redusa sau alte sume prevazute a se plati ca urmare a expirarii sau la implinirea unui anumit termen) nu sint supuse prescriptiei.

I.1.3.       Concluzii

Stabilirea unui termen special de prescriptie de 2 ani in materie de asigurari se justifica in acele sisteme de drept in care termenul general de prescriptie este prea mare (de exemplu 60 ani in Franta). In dreptul nostru, diferenta intre cele doua termene fiind neinsemnata, stabilirea unui termen special de prescriptie nu are o justificare temeinica. In orice caz, nu justifica legiferarea unor exceptii de la termenul special de prescriptie (exceptii de la exceptie), de exemplu in materia asigurarilor de persoane. De lege ferenda, ar merita sa fie retinuta numai imprescriptibilitatea dreptului asiguratilor asupra rezervei de prime; in rest, s‑ar putea aplica dreptul comun din materia prescriptiei si in domeniul raporturilor de asigurare.