Notiunea si caracterele juridice ale contractului de societate. Domeniul de aplicare/

Notiunea si caracterele juridice ale contractului de societate. Domeniul de aplicare/

I.1.1.       Notiune

Societatea civila este un contract prin care doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obliga, fiecare fata de celelalte, sa puna in comun aportul lor material si/sau de munca spre a constitui un fond si sa desfasoare impreuna o activitate in vederea atingerii unui scop patrimonial comun (beneficii sau alte foloase), foloasele sau pierderile fiind impartite intre ele (art. 1491 combinat cu art. 1492 al. 2 si art. 1513 Cod civil).

Societatea civila presupune existenta mai multor elemente de care depinde validitatea contractului si delimitarea lui de alte contracte:

A.      Consimtamintul partilor in vederea constituirii societatii (affectatio societatis)

Prin aceasta se deosebeste societatea civila de o simpla asociere (voluntara sau chiar involuntara) in vederea realizarii unor interese comune (de exemplu asocierea a doua sau mai multe persoane in vederea achizitionarii unui bun care sa devina proprietatea lor comuna), dar care, in lipsa intentiei (affectus) de a crea o societate - indiferent de denumirea data de parti contractului - nu reprezinta un contract de societate civila.

Potrivit regulilor generale, consimtamintul partilor trebuie sa fie neviciat. Desi contractul este cu titlu oneros, poate fi anulat pentru viciul erorii asupra persoanei, intrucit se incheie intuitu personae.

In vederea incheierii contractului, partile trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie. Intrucit societatea este un contract civil, iar nu de munca, nu pot fi aplicate nici dispozitiile privitoare la capacitatea minorului de a incheia un contract de munca (art. 10 din Decretul nr. 31/1954), chiar daca el ar aduce in societate numai un aport in munca, pentru ca el suporta, chiar si in aceasta ipoteza, riscul unor eventuale pierderi (art. 1511 si art. 1513 Cod civil). Pe de alta parte, societatea civila fiind o asociatie de persoane (nu de capitaluri), avind caracter intuitu personae, minorul sau interzisul nu ar putea incheia contractul nici prin ocrotitorul legal sau cu incuviintarea autoritatii tutelare, solutie ce rezulta si din dispozitia referitoare la incetarea societatii prin punerea sub interdictie a unui asociat. Nulitatea in caz de incapacitate de exercitiu fiind relativa, nu poate fi invocata de asociatii capabili.

Cit priveste problema incheierii contractului de catre soti, datorita regimului matrimonial al comunitatii de bunuri (si pentru a nu transforma acest regim intr‑o indiviziune societara), contractul de societate nu poate fi incheiat intre doi soti. Instanta suprema si majoritatea autorilor admit insa si aceasta posibilitate (cu referire speciala la contractul de societate comerciala). In orice caz, sotii sau unul dintre ei poate incheia contract de societate cu alte persoane.

Daca contractul se incheie de catre unul dintre soti, el poate aduce ca aport social bunuri proprii, dar - in baza mandatului tacit reciproc - si bunuri aflate in devalmasie. Numai in cazul imobilelor va fi necesar consimtamintul expres al celuilalt sot (art. 35 Codul familiei). Pentru aducerea ca aport de bunuri comune nu este necesara partajarea (prealabila), in tot sau in parte, a comunitatii (art. 36 al. 2 Codul familiei).

B.       Participarea la constituirea fondului comun

Participarea partilor la constituirea fondului comun prin aducerea unui aport social (art. 1491-1492 Cod civil) poate sa fie si inegala. In lipsa aportului social al tuturor partilor nu poate exista societate civila.

C.      Impartirea foloaselor si pierderilor intre partile contractante

Sub sanctiunea nulitatii, legea interzice atribuirea foloaselor sau suportarea riscului pierderilor numai de catre unul sau unii dintre asociati.

D.      Scopul patrimoniului comun

Scopul patrimoniului comun (scopul lucrativ) urmarit de asociati trebuie sa fie licit (art. 1492 al. 1 combinat cu art. 966 Cod civil). Daca scopul (sau obiectul) societatii este ilicit (de exemplu inlesnirea contrabandei, exploatarea unei case de toleranta, exploatarea jucurilor de noroc fara atestare legala etc.), contractul este nul.

In acest caz (precum si in orice alt caz de nulitate absoluta sau relativa a contractului) asociatul poate cere restituirea aportului social, care este detinut sine causa (restitutio in integrum). In cazul in care, pina la constatarea nulitatii sau anularea contractului, societatea a functionat un timp in fapt, realizind beneficii sau inregistrind pierderi, se considera ca contractul nu a putut da nastere unei societati civile (legale) datorita nulitatii, dar a existat o comunitate de fapt care inceteaza si care urmeaza sa fie lichidata:

in raport cu tertii (de buna credinta) - ca si cum ei ar fi contractat cu o societate civila;

in raporturile dintre asociati, in lipsa de alte criterii, prin impartirea foloaselor si pierderilor potrivit legii (in functie de valoarea aporturilor), daca nu se poate angaja raspunderea civila (delictuala) a unor asociati pentru nulitatea contractului sau daca nu intervine sanctiunea penala a confiscarii in privinta beneficiilor.

I.1.2.       Caratere juridice

Societatea civila este un contract civil, cu scop lucrativ, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consesual, cu executare succesiva si incheiat intuitu personae.

A.      Caracterul civil

Caracterul civil deosebeste acest contract de societatile comerciale, constituite "in vederea efectuarii de acte de comert" (art. 1 al. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale). Societatea civila - neavind calitatea de comerciant - nu incheie acte subiective de comert (art. 4 Cod comercial) si nici nu poate efectua nici acte obiective de comert (art. 3 Cod comercial); daca pentru realizarea scopului propus, pe linga operatiiuni civile, societatea urmareste sa efectueze si operatiuni comerciale, ea trebuie sa indeplineasca toate formalitatile necesare constituirii unei societati comerciale (forma autentica a contractului, inscrierea in registrul comertului etc.).

Din caracterul civil al societatii rezulta o serie de consecinte: nu poate fi supusa reorganizarii si lichidarii judiciare potrivit Legii nr. 64/1995, litigiile in care figureaza sint de competenta instantelor civile etc. Spre deosebire de societatile comerciale - care sint persoane juridice prin insusi faptul constituirii lor (art. 1 al. 2 din Legea nr. 31/1990) - societatea civila nu are personalitate juridica (art. 1520-1521 Cod civil), dar poate dobindi personalitate juridica cu respectarea formalitatilor si in conditiile prevazute de lege sau daca legea prevede expres ca ele au personalitate juridica din chiar momentul constituirii lor. In mod traditional (asa cum institutia a fost preluata din dreptul roman), societatea civila nu are personalitate juridica.

In Codul civil ea este conceputa fara personalitate juridica; nu dobindeste de la lege calitatea de subiect autonom de drept. Deci lipsa personalitatii juridice este de natura societatii civile, insa nu de esenta ei; legea nu confera, dar nici nu interzice dobindirea calitatii de persoana juridica, deci nu se poate exclude posibilitatea dobindirii personalitatii juridice de catre o societate civila si nu se poate considera ca, in aceasta ipoteza, ea s‑ar transforma intr‑o alta entitate (de exemplu societate comerciala). O asemenea viziune este impusa, in unele cazuri, si de considerente de ordin practic.

Daca societatea civila dobindeste personalitate juridica devin aplicabile reglementarile in materie.

B.       Caracterul lucrativ (patrimonial)

Caracterul lucrativ este de esenta societatii civile; membrii ei urmaresc realizarea unor foloase patrimoniale (venituri, produse agricole etc.), pe care sa le imparta intre ei (art. 1491 Cod civil). Prin acest caracter societatea civila (societas) se deosebeste de asociatiile (collegia) si fundatiile fara scop lucrativ (culturale, sportive, de binefacere etc.) si care pot avea existenta legala numai daca au fost constituite si recunoscute ca persoane juridice (conform Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice; in prezent - O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile).

Notiunea de scop lucrativ (patrimonial) nu trebuie interpretata in sensul realizarii de beneficii sub forma cistigului in bani (profit). Folosul patrimonial urmarit de asociati ("cistig" in terminologia unor articole din Codul civil, de exemplu art. 1511, 1513) poate fi si de alta natura (de exemplu realizarea unei constructii care satisface interesul patrimonial al asociatilor de adapostire a autovehiculelor proprii, realizarea de case de vacanta etc.).

Pe de alta parte, prin faptul ca societatea civila nu urmareste realizarea de profituri, ci scopuri patrimoniale de alta natura, ea nu se transforma intr‑o asociatie fara scop lucrativ.

C.      Caracterul sinalagmatic (bi‑ sau multilateral)

Societatea civila este un contract sinalagmatic in sensul ca fiecare asociat se obliga fata de ceilalti sa‑si aduca aportul si sa desfasoare activitatea la care s‑a obligat. El se deosebeste, totusi, de celelalte contracte sinalagmatice prin faptul ca obligatiile fiecaruia dintre asociati coincid, in esenta (nu neaparat ca intindere), cu ale celorlalti, intrucit scopul comun le uneste. La alte contracte sinalagmatice obligatiile sint diferite, concurente, intrucit si scopul urmarit este diferit (comune fiind numai efectele juridice urmarite). Deoarece in cazul contractului de societate obligatiile sint convergente si scopul este comun, persoanele intre care se incheie contractul nu se numesc debitori si creditori, ci asociati.

D.      Caracterul oneros

Societatea civila este cu titlu oneros, intrucit fiecare parte urmareste sa obtina un avantaj (art. 945 Cod civil), cu particularizarea ca asociatul care are obligatia fata de cielalti de a aduce aportul social nu primeste un echivalent in schimb de la ceilalti fata de care s‑a obligat, ci va beneficia alaturi de ei de foloasele realizate. Scopul patrimonial al contractului impiedica incadrarea lui in categoria liberalitatilor sau a actelor dezinteresate (a actelor cu titlu gratuit), deci i se vor apica regulile care guverneaza contractele cu titlu oneros, calificindu‑se un contract cu titlu oneros sui generis.

Societatea civila este un contract cu titlu oneros comutativ - obligatiile asociatilor sint cunoscute din momentul incheierii contractului si nu depind de un eveniment viitor si incert; contractul nu se incheie cu gindul la sansa unui cistig sau pierdere; faptul ca rezultatele economice ale activitatii desfasurate in comun se pot concretiza nu numai in beneficii, ci si in eventuale pierderi, nu transforma in nici un caz contractul de societate intr‑o operatiune aleatorie.

E.       Caracterul consensual

Spre deosebire de contractul de societate comerciala, care poate fi incheiat numai in forma autentica (art. 5, 16 si 35 din Legea nr. 31/1990; art. 222 Cod comercial), societatea civila este un contract consensual, putind fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu), fara a fi supus vreunei forme speciale.

Partile pot incheia contractul si in forma autentica, ceea ce nu transforma societatea civila intr‑una comerciala, supusa regulilor mai riguroase prevazute de legislatia comerciala.

Cit priveste dovada contractului, intre parti ea se face dupa regulile dreptului comun: intrucit valoarea obiectului contractului depaseste in toate cazurile limita prevazuta de lege (art. 1191 Cod civil), ad probationem se cere un inscris (fie si sub semnatura privata) in care se mentioneaza scopul societatii, aporturile sociale, modul de repartizare a beneficiilor si pierderilor, durata etc. Sint aplicabile si dispozitiile privitoare la existenta unui inceput de dovada scrisa (art. 1197 Cod civil), nu insa si cele referitoare la imposibilitatea procurarii dovezii scrise (art. 1198 Cod civil); in orice caz, avind in vedere caracterul de durata al societatii, nu se intrevede necesitatea si posibilitatea aplicarii dispozitiei privind imposibilitatea materiala. Desi societatea civila este o conventie sinalagmatica, nu se impune respectarea regulii multiplului exemplar (cite un exemplar original pentru fiecare asociat), intrucit partile nu au "interes contrare" (art. 1179 Cod civil), ele actionind in vederea atingerii unui scop comun (art. 1492 Cod civil), iar pentru persoanele care au acelasi interes este de ajuns un singur exemplar original (art. 1179 Cod civil) care, fiind semnat de toti asociatii, constituie, in orice caz, un inceput de dovada scrisa. Nu trebuie sa fie respectata nici formalitatea prevazuta de art. 1180 Cod civil ("bun si aprobat pentru . "), chiar daca una sau mai multe parti se obliga sa aduca drept aport social o suma de bani sau o citime oarecare de lucruri, intrucit contractul este sinalagmatic, iar nu unilateral (obligindu‑se nu "o parte catre alta", ci toate partile contractante).

Regulile privitoare la proba contractului intre parti sint aplicabile si in cazul modificarii lui (de exemplu prelungirea termenului pentru care a fost incheiat - art. 1524 Cod civil).

Tertele persoane pot dovedi existenta societatii prin orice mijloace de proba, ele neavind posibilitatea de a‑si procura o dovada scrisa. Partile pot opune tertilor contractul de societate daca are data certa.

F.       Contract cu executare succesiva

Societatea civila este un contract cu executare succesiva, asociatii fiind obligati intre ei pe toata durata societatii.

G.      Contract incheiat intuitu personae

Societatea civila este un contract incheiat intuitu personae, incadrindu‑se in categoria societatilor de persoane (nu de capitaluri, cum sint majoritatea societatilor comerciale, cu exceptia societatilor in nume colectiv sau in comandita simpla). Fiind incheiat intuitu personae, increderea reciproca avind un rol determinant, nici unul dintre asociati nu poate ceda drepturile pe care le are in societate si nici nu‑si poate substitui o alta persoana ori asocia o treia persoana la societate fara invoirea unanima a asociatilor. Asociatul poate insa asocia o a treia persoana, dar numai in privinta partii ce are in societate (art. 1519 Cod civil), aceasta "asociere" a unui asociat cu un tert fiind pentru ceilalti asociati o res inter alios acta. Deci asociatii (sau creditorii societatii) pot actiona impotriva tertului numai pe calea actiunii oblice (art. 974 Cod civil), subrogindu‑se in drepturile asociatului contractant.

Datorita caracterului intuitu personae, societatea inceteaza, de regula, la moartea unuia dintre asociati, neputind fi continuata in persoana mostenitorilor asociatului decedat.

I.1.3.       Domeniul de aplicare

Comparativ cu societatile comerciale, societatea civila are un domeniu de aplicare mult mai restrins. In raport cu societatile comerciale, societatea civila (avind in vedere mai ales conditiile lesnicioase de constituire pentru satisfacerea unor interese necomerciale) se poate dovedi tot atit de utila ca si carul cu boi in raport cu mijloacele mecanizate din agricultura. Este motivul pentru care reglementarea ei nu lipseste din codurile civile (si proiectele de coduri civile), fie si mai moderne.

Contractul de societate se poate incheia intre persoane fizice in vederea construirii unei case cu mai multe apartamente sau alte constructii (case de odihna, garaje) sau in vederea realizarii unui alt scop patrimonial comun. Nu este exclusa posibilitatea incheierii contractului de societate intre persoane juridice (institutii, regii autonome, societati comerciale, de drept public sau privat, inclusiv asociatiile sau fundatiile fara scop lucrativ, daca incheierea contractului de societate este necesara pentru realizarea scopului), potrivit principiului specialitatii capacitatii de folosinta, de exemplu pentru construirea unor cladiri social-culturale (case de odihna pentru salariati, cluburi, baze sportive) sau intre persoane fizice si persoane juridice (de exemplu construirea de cladiri de locuit in care, prin proiect, sint prevazute sa se realizeze si spatii cu alta destinatie: productie, comerciale, prestari de servicii etc.), unitatile bancare acordind si credite in acest scop.

Meseriasii pot constitui o societate civila in vederea exercitarii in comun a meseriei, intrucit executarea lucrarii de catre meseriasi (cu materialul clientului sau chiar cu materialul furnizat de ei, daca acesta nu este decit un accesoriu al muncii prestate) nu reprezinta fapte obiective de comert. Daca meseriasii nu se constituie intr‑o cooperativa (societate comerciala sau necomerciala) nu sint supusi nici obligatiei inmatricularii in registrul comertului, asemanator taranilor (individuali sau asociati) care isi desfac produsele din gospodaria proprie (art. 1 al. 3 si art. 18 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului).

Domeniul de aplicare al contractului de societate s‑a largit considerabil prin adoptarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si a Legii notarilor publici si activitatii notariale nr. 36/1995.

Conform art. 5 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se poate exercita nu numai in cabinetele individuale, dar si in cadrul unei societati civile profesionale sau in cabinete asociate. Se prevede si posibilitatea cabinetelor de a se grupa pentru a‑si crea facilitati economice comune.

In cazul societatii civile profesionale, constituita din doi sau mai multi avocati difinitivi, raportul civil se naste intre client si societatea civila profesionala, indiferent care dintre membrii acesteia indeplineste serviciul profesional (art. 5 al. 6).

Tot prin contractul de societate civila se realizeaza si asocierea cabinetelor individuale in scopul exercitarii in comun a profesiei. Rezulta ca si cabinetele asociate sint tot societati profesionale, insa drepturile avocatilor titulari ai cabinetelor pastreaza caracterul personal (art. 5 al. 3).

Posibilitatea asocierii in cadrul unui birou a mai multi notari publici este prevazuta de Legea nr. 36/1995 (art. 14); insa notarii publici, ale caror acte sint de autoritate publica (art. 4), isi pot desfasura activitatea numai in nume personal, fiind exclusa exercitarea ei in numele asociatiei (cum se intimpla in cazul societatii civile profesionale de avocati). Asocierea priveste numai desfasurarea activitatii notarilor asociati in cadrul unui birou. {i aceasta asociere se realizeaza insa tot "in baza unui contract de societate civila" (art. 1 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995).

Legea nr. 51.1995 mai prevede posibilitatea cabinetelor individuale de avocati de a se "grupa" pentru a‑si crea facilitati economice comune, pastrindu‑si individualitatea in relatiile cu clientii (art. 5 al. 4); si "contractul de grupare" (art. 19 din Statutul profesiei de avocat) este un contract de societate (civila), dar nu vizeaza exercitarea profesiei de avocat (art. 5 al. 1) - deci nu este societate profesionala - urmarind numai atingerea unor scopuri patrimoniale comune, asigurarea mijloacelor utile desfasurarii activitatii pentru fiecare asociat in parte.

Legea mai precizeaza ca gruparea sau asocierea cabinetelor individuale ori constituirea societatii civile profesionale de avocati se face prin contract incheiat in forma scrisa si inregistrat la baroul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti (art. 6). Cabinetele grupate sau asociate si societatile civile profesionale "pot avea si patrimoniu comun" (art. 5 al. 7). In realitate, participarea tuturor partilor la constituirea unui fond comun (patrimoniu comun) din care sa se suporte, de exemplu, cheltuielile comune, caracterizeaza orice societate civila, fiind obligatorie, iar nu facultativa.

In masura in care legea speciala care guverneaza profesia de avocat nu dispune altfel, se aplica regulile Codului civil privind societatea civila.

O larga aplicabilitate are contractul de societate in domeniul agricol, ca urmare a conditiilor create prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, care a prevazut constituirea unor forme de asociere de tip privat, cu sau fara personalitate juridica. In concret, asocierea proprietarilor de terenuri agricole in vederea exploatarii lor a fost reglementata prin Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura; aceasta asociere se poate realiza in urmatoarele forme:

a) Prin constituirea de societati comerciale, in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale (art. 3 din Legea nr. 36/1991), a caror activitate este guvernata de legile comerciale, dispozitiile Codului civil (inclusiv cele referitoare la societatea civila) fiindu‑le aplicabile numai in lipsa de norme speciale comerciale.

b) Prin constituirea de societati agricole, cu personalitate juridica (art. 4), infiintarea, functionarea si incetarea acestor societati fiind special reglementata de Legea nr. 36/1991 (art. 5 si urm.). Aceste societati de tip privat, cu scop lucrativ, de natura cooperatista, au ca obiect exploatarea agricola a pamintului, uneltelor, animalelor si altor mijloace aduse in societate, precum si realizarea de investitii de interes agricol (art. 5 al. 1). Legea precizeaza ca societatea agricola nu are caracter comercial (art. 5 al. 2) si, ca atare, nu este supusa inmatricularii in registrul comertului, ci inscrierii in registrul rezervat anume acestor societati agricole, infiintat la fiecare judecatorie, dobindind personalitate juridica de la data inscrierii (art. 16).

Intrucit regimul juridic al societatilor comerciale este special reglementat de lege (constituire numai prin act scris si statut autentificat, infiintare supusa publicitatii in Monitorul Oficial etc.), dispozitiile Codului civil referitoare la societatea civila le sint aplicabile, ca drept comun in materie, numai in mod subsidiar (cu excluderea aplicarii legilor comerciale).

c) Prin constituirea de asocieri (societati) simple, fara personalitate juridica, pe baza de intelegere ntre doua sau mai multe familii (persoane), avind ca scop exploatarea terenurilor agricole, cresterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, conditionarea, prelucrarea si vinzarea produselor, prestarea unor servicii, precum si alte activitati (art. 2 al. 1 si 3).

Aceste asocieri se pot constitui prin intelegeri verbale sau scrise, fara nici o alta formalitate, cei in cauza stabilindu‑si singuri obiectul activitatii si conditiile in care inteleg sa‑si desfasoare activitatea (art. 2 al. 2). Ca natura juridica, aceste asociatii simple reprezinta societati civile, fiindu‑le aplicabile dispozitiile in materie ale Codului civil, in masura in care asociatii nu au stabilit alte conditii (art. 2 al. 2). Singura derogare expres prevazuta de lege vizeza posibilitatea incheierii contractului si prin intelegere verbala, de unde rezulta ca nu numai tertii, dar si partile pot dovedi incheierea si continutul lui cu orice mijloc de proba, forma scrisa nefiind ceruta nici ad probationem.

Analiza dispozitiilor referitoare la societatile civile se poate dovedi utila si pentru ca ele sint aplicabile si societatilor comerciale, intrucit nu contravin legilor comerciale. Aceasta concluzie, insa, pare a nu mai fi valabila astazi, deoarece art. ? din Decretul nr. 32/1954 prevede ca "societatile comerciale ramin supuse legilor si celorlalte dispozitii ce le privesc", iar potrivit art. 223 din Legea nr. 31/1990, prevederile ei "se completeaza cu dispozitiile Codului comercial". In realitate, aceste texte nu inlatura posibilitatea (si necesitatea) aplicarii, in materia societatilor comerciale, a dispozitiilor din Codul civil referitoare la contractul de societate deoarece dispozitiile Codului civil se aplica si in materie comerciala in lipsa de norme speciale din acest domeniu (art. 1 al. 2 Cod comercial), iar aceasta trimitere cu caracter general este localizata in privinta societatilor comerciale la materia contractului de societate civila. Art. 1531 Cod civil prevede "dispozitiile titlului prezent[1] se aplica la societatile comerciale, intrucit nu sint contrarii legilor si uzurilor comerciale". Deci in completarea legilor comerciale se aplica dispozitiile referitoare la contractul de societate, iar apoi celelalte dispozitii ale legislatiei civile.

I.1.4.       Aportul social

A.      Notiune

In baza contractului de societate, fiecare asociat este obligat sa aduca in societate o contributie care se numeste aport social si care trebuie sa fie - in lumina regulilor generale - determinat sau determinabil, posibil si licit.

Potrivit art. 1492 al. 2 Cod civil, aportul social poate consta intr‑o suma de bani, alte bunuri (mobile si imobile, corporale sau incorporale, certe sau generice, fungibile si consumptibile sau nefungibile si neconsumptibile) inclusiv cele viitoare (art. 963-965 Cod civil) sau anumite servicii (prestatii in munca). Aportul social poate sa fie de valori inegale si de natura diferita, insa nici unul dintre asociati nu poate fi scutit de obligatia de a aduce un aport.

Daca aportul social consta intr‑o suma de bani care nu a fost pusa in comun, asociatul datoreaza dobinzi - de drept si fara punere in intirziere - din ziua in care trebuia sa o plateasca, putind fi obligat, daca este cazul, si la plata de daune-interese (art. 1504 al. 1 Cod civil). Datorita pagubei care poate rezulta pentru societate din cauza nedepunerii la timp a banilor, legea este mai severa in privinta asociatiilor decit in privinta debitorilor ordinari (art. 1088 Cod civil).

Asociatul care aduce ca aport o creanta baneasca raspunde nu numai de existenta ei in momentul cesiunii (art. 1392 Cod civil), dar si de solvabilitatea debitorului la data exigibilitatii creantei, prezumindu‑se stipularea in contractul de societate (prin care se realizeaza cesiunea de creanta in favoarea societatii) a unei clauze de agravare a obligatiei de garantie (art. 1397-1398 Cod civil).

In lipsa unei reglementari derogatorii, nerespectarea obligatiei de a aduce ca aport alte bunuri decit bani se sanctioneaza potrivit dreptului comun.

Daca contributia are ca obiect un bun individual determinat si neconsumptibil sau nefungibil, aportul poate consta in proprietatea acelui bun sau numai in folosinta (uzul si/sau fructele) lui (art. 1499,1509 si 1525 Cod civil).

Proprietatea bunurilor care fac parte din domeniul public nu poate fi adusa ca aport in societate, intrucit aceste bunuri sint inalienabile (art. 135 al. 5 din Constitutie). Nu e exclusa posibilitatea aducerii ca aport a folosintei unor asemenea bunuri (de exemplu terenuri); fiind posibila concesionarea sau inchirierea lor, folosinta poate fi adusa si ca aport, intrucit nu aduce atingere dreptului exclusiv de proprietate publica.

In cadrul asocierilor private din agricultura, terenurile agricole pot fi aduse, de asemenea, numai in folosinta societatii, asociatii pastrindu‑si dreptul de proprietate asupra acestora. Desi aceasta regula este prevazuta expres numai in privinta societatilor agricole (art. 6 din Legea nr. 36/1991), ea urmeaza sa fie aplicata si in cazul asocierilor simple.

In cazul aducerii ca aport a unui bun (fara alte precizari), se poate prezuma ca bunul a fost adus in proprietatea societatii. Aducerea bunului "numai in folosinta" (art. 1509 al. 1 si art. 1525 al. 2 Cod civil) trebuie sa rezulte din actul constitutiv. In materie civila, in caz de instrainare (inclusiv aducerea ca aport), se intelege proprietatea, daca nu s‑a prevazut contrariul (de exemplu numai uzufructul, nuda proprietate etc.).

Serviciile (prestatiile in munca) aduse ca aport nu trebuie sa fie confundate cu activitatea comuna desfasurata in cadrul administrarii treburilor societatii. Serviciile pe care asociatii le presteaza cu titlu de aporturi sint acte si fapte care depasesc cadrul activitatii comune obisnuite si care sint de natura sa aduca foloase societatii in virtutea aptitudinilor speciale sau a profesiei asociatului respectiv (zidar, zugrav, electrician, tractorist, arhitect etc.); pe de alta parte, serviciile aduse ca aport trebuie sa constea in fapte personale ale celui ce se obliga, promisiunea faptei altuia (porte-fort) nefiind aplicabila in aceasta materie, intrucit contractul se incheie intuitu personae.

Serviciile prestate de asociati cu titlu de aport social nu trebuie sa fie confundate nici cu serviciile prestate de terte persoane (care nu au calitatea de asociati) in folosul societatii in baza contractului incheiat cu societatea (de exemplu contract de antrepriza), guvernat de regulile aplicabile contractului in cauza, iar nu de regulile societatii civile.

Potrivit Codului civil, in cazul aportului in munca asociatul trebuie sa dea socoteala de toate cistigurile realizate prin munca (industria) sa, ce este obiectul societatii (art. 1505). Textul este aplicabil, in functie de clauzele contractuale, numai daca societatea are ca obiect desfasurarea in comun a unor activitati (de exemplu exercitarea in comun a meseriei, cum ar fi executarea de zugraveli pentru populatie), iar nu si in cazul unor prestatii in munca precis delimitate (de exemplu arhitectul care s‑a obligat sa faca proiectul casei nu va fi obligat sa aduca in societate cistigurile realizate prin elaborarea unor alte proiecte).

B.       Regim juridic

Sumele de bani sau alte bunuri fungibile sau consumptibile aduse ca aport devin proprietatea comuna indiviza (pe cote-parti) a asociatilor; la fel si bunurile mobile determinate sau imobilele aduse in proprietatea societatii. In ipoteza imobilelor trebuie respectate, daca este cazul, conditiile de fond, de forma (forma autentica in cazul terenurilor) si de publicitate prevazute de lege pentru transmiterea lor in coproprietatea asociatilor. Daca aportul are ca obiect o creanta, cesiunea catre asociatie trebuie sa fie notificata sau acceptata printr‑un act autentic de catre debitorul cedat (art. 1393 Cod civil).

Asociatul care a adus ca aport in societate proprietatea unui bun datoreaza garantie pentru evictiune ca un vinzator (art. 1503 al. 2 Cod civil). El raspunde ca un vinzator si pentru viciile ascunse ale lucrului, intrucit aducerea ca aport a proprietatii unui bun echivaleaza cu o vinzare. {i in cazul aportului in folosinta (adus de proprietar, uzufructuar, locatar etc.) asociatul datoreaza garantie - ca un locator - aducerea folosintei asimilindu‑se locatiunii.

Riscul pieirii fortuite a bunului adus ca aport se suporta dupa cum urmeaza:

Daca aportul consta in proprietatea bunului, riscul va fi suportat potrivit regulilor generale (daca asociatii nu s‑au inteles altfel) de catre societate (res perit domino), chiar daca nu a fost inca efectiv predat (art. 971 si 1295 Cod civil).

Daca aportul social consta numai in folosinta bunului individual determinat si neconsumptibil, riscul pieirii fortuite (riscul lucrului si al contractului) ramine in sarcina asociatului proprietar (art. 1509 al. 1 Cod civil). In aceasta ipoteza, riscul va fi suportat de societate numai daca bunul se deterioreaza (pieire partiala) sau a fost pus in comun dupa o prealabila evaluare (art. 1509 al. 2 Cod civil).

C.      Patrimoniul social

Aporturile asociatilor si drepturile si obligatiile contractate ulterior constituirii societatii formeaza - in raporturile dintre asociati - un patrimoniu propriu, distinct de acela al fiecaruia dintre ei. Chiar daca societatea civila nu are personalitate juridica (deci nu este subiect de drept), ea isi poate realiza scopurile pentru care s‑a constituit numai daca dispune de un patrimoniu. Codul civil asimileaza acest patrimoniu cu indiviziunea succesorala (art. 1530 Cod civil), ceea ce presupune proprietatea comuna pe cote-parti (nu devalmasa) a asociatilor asupra universalitatii (asupra patrimoniului societar) si asupra fiecarui bun din universalitate.

Prin recunoasterea patrimoniului propriu al societatii civile se explica si dispozitiile art. 1503 si urm. Cod civil, care reglementeaza raporturile fiecarui asociat cu "societatea" (iar nu raporturile dintre asociati). Aceste texte nu ar putea fi explicate prin recunoasterea (de facto) a personalitatii juridice pentru orice societate civila, intrucit personalitatea juridica nu poate fi recunoscuta fara indeplinirea conditiilor de fond si de forma stabilite de lege pentru dobindirea calitatii de persoana juridica.