Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale imprumutului de consumatie (mutuum)

Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale imprumutului de consumatie (mutuum)

I.1.1.       Notiune

Imprumutul de consumatie sau imprumutul propriu-zis este un contract prin care o persoana - numita imprumutator - transmite in proprietatea altei persoane - numita imprumutat - o citime de lucruri fungibile si consumptibile cu obligatia pentru imprumutat de a restitui la scadenta o cantitate egala de lucruri de acelasi gen si calitate (art. 1576 Cod civil).

I.1.2.       Caratere juridice

Imprumutul de consumatie - ca si comodatul - este un contract real si unilateral (chiar daca este cu titlu oneros, deoarece atit obligatia de restituire, cit si obligatia de plata a dobinzilor incumba imprumutatului), dar, spre deosebire de comodat, prezinta anumite caracteristici:

obiectul contractului il formeaza lucruri care sint deopotriva fungibile (de gen) si consumptibile potrivit naturii lor;

imprumutatul devine proprietar si suporta riscurile (art. 1577 Cod civil);

este, de regula, cu titlu gratuit, insa poate fi si cu titlu oneros (art. 1587 Cod civil).

I.1.3.       Conditii de validitate

A.      Capacitatea partilor

Deoarece contractul este translativ de proprietate, imprumutatorul trebuie sa aiba capacitatea, respectiv sa indeplineasca conditiile cerute de lege pentru actele de dispozitie si sa fie proprietarul lucrului care formeaza obiectul contracutlui. Daca imprumutatorul nu a fost proprietar, dar imprumutatul este de buna credinta, el se va putea apara impotriva proprietarului prin exceptia prevazuta in art. 1909-1910 Cod civil.

Imprumutatul trebuie si el sa aiba capacitatea, respectiv sa indeplineasca conditiile cerite de lege pentru acte de dispozitie. Aceasta cerinta se explica prin pericolul la care se expune imprumutatul de a fi obligat - dupa consumarea lucrurilor imprumutate - sa restituie din patrimoniul sau o valoare echivalenta.

B.       Dovada contractului

Dovada contractului este supusa regulilor generale, cu urmatoarele precizari:

Daca valoarea lucrului imprumutat - fara unirea lui cu dobinzile (art. 1192 Cod civil) - depaseste suma de 250 lei, dovada se poate face numai prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata (art. 1191 al. 1 Cod civil), deci nu prin alte inscrisuri sau martori ori prezumtii. Dovada cu martori este insa admisibila daca imprumutatul consmite la aceasta sau daca imprumutatorul dovedeste ca, in cazul dat, in momentul incheierii contractului a existat o imposibilitate (art. 1198 Cod civil), fie si morala, de a se preconstitui un inscris sau o imposibilitate de a conserva inscrisul doveditor preconstituit. In literatura de specialitate si practica judiciara notiunii de imposibilitate morala de a se preconstitui un inscris i se da un inteles larg (de exemplu in relatiile dintre rude de singe si prin alianta apropiate), fiind aplicabila si in cazul simulatiei. Tot astfel, dovada cu martori si prezumtii este admisibila cind exista un inceput de dovada scrisa, provenind de la imprumutat sau reprezentantul lui si care face verosimil faptul pretins (art. 1197 Cod civil).

Intrucit contractul are ca obiect o suma de bani sau o citime de lucruri fungibile si este unilateral, inscrisul doveditor al contractului - pentru a avea deplina forta probanta ca inscris sub semnatura privata - trebuie sa fie scris in intregime de catre imprumutat sau cel putin acesta sa adauge la finele actului cuvintele "bun si aprobat" (unul sau altul din aceste cuvinte ori o formula echivalenta), aratind in litere suma sau citimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca (art. 1180 Cod civil), cu singura exceptie a inscrisului autentic nul ca atare, dar valorind inscris sub semnatura privata, fiind semnat (art. 1172 Cod civil) si cind opereaza conversiunea inscrisului autentic, intr‑un inscris sub semnatura privata. In caz de neconcordanta intre continutul actului si cel aratat in "bun", obligatia se prezma iuris tantum pentru cantitatea cea mai mica (art. 1181 Cod civil), potrivit regulii de interpretare a conventiei in favoarea debitorului (art. 983 Cod civil). In caz de nerespectare a formalitatilor prevazute de art. 1180 Cod civil, inscrisul este nul ca inscris sub semnatura privata - nu are forta probanta a inscrisului sub semnatura privata, ci valoreaza numai ca inceput de dovada scrisa ce poate fi completat in dovedirea conventiei cu alte mijloace de proba, inclusiv prin proba cu martori si prezumtii. Neregularitatea inscrisului se acopera si prin executarea voluntara a obligatiei de catre imprumutat, in limita acestei executari, ori prin recunoasterea expresa sau tacita (rezultind din folosirea in justitie a chitantei de plata partiala eliberata de creditor din care rezulta restituirea datoriei) a obligatiei de catre imprumutat.

Este suficient ca inscrisul sa fie redactat intr‑un singur exemplar (pentru imprumutator), cerinta multiplului exemplar (art. 1179 Cod civil) fiind prevazuta numai pentru contractele sinalagmatice (perfecte), nu si pentru cele unilaterale cum este imprumutul.

In toate cazurile, instanta chemata a se pronunta in legatura cu dovada contractului de imprumut trebuie sa manifeste o grija deosebita pentru a stabili daca actul incheiat, fie si in forma autentica sau recunoscut de imprumutat, nu reprezinta un act simulat (incheiat, de exemplu, pentru fraudarea mostenitorului rezervatar) sau nu ascunde acte sau fapte ilicite (de exemplu perceperea de dobinzi mai mari decit cele legale, plata unor datorii rezultate din jocuri de noroc etc.). In asemenea situatii urmeaza a se tine seama si de dispozitiile art. 1203 Cod civil care, prin derogare de la dispozitiile restrictive ale art. 1191 al. 2 Cod civil - permite orice dovada daca se pune problema unei fraude la lege (de exemplu camata), fraudarea legii printr‑o cauza simulata ori a unei situatii asimilate cu frauda la lege (de exemplu falsitatea sau caracterul ilicit ori imoral al cauzei).

Regulile de mai sus sint aplicabile si in ce priveste proba executarii obligatiei de restituire de catre imprumutat, adica in privinta chitantei liberatorii semnate de imprumutator (daca nu exista o imposibilitate - fie si morala - de a se cere o asemenea chitanta), cu particularitatea ca art. 1180 Cod civil (formula "bun si aprobat") vizeaza numai nasterea obligatiei ("o parte se obliga"), nu si executarea ei. Se va tine seama si de regulile speciale referitoare la dovada platii (prezumtia absoluta ori relativa de liberare a imprumutatului rezultind din restituirea voluntara a titlului de catre imprumutator - art. 1138 Cod civil - sau mentiunile facute de creditor pe titlul de creanta - art. 1186 Cod civil).