Modalitati de diagnosticare a intreprinderilor in dificultate

Modalitati de diagnosticare a intreprinderilor in dificultate

Diagnosticul intreprinderii are ca obiectiv identificarea punctelor slabe ale activitatii, pentru a le corecta si a punctelor forte, pentru a le exploata cu rezultate mai bune. In situatia unei intreprinderi in dificultate, diagnosticul trebuie sa fie rapid deoarece timpul este un factor important in corectarea eventualelor dificultati identificate, si trebie sa fie pertinent pentru a mobiliza corespunzator factorii responsabili si a accelera procesul de redresare.

Un diagnostic corect si complet presupune o evaluare a riscurior si oportunitatilor activitatii, o analiza a mediului concurential, o pozitionare a intreprinderii pe piata, o explicare clara si rapida a cauzelor principale a dificultatilor, un raspuns cu certitudine cu privire la o posibila redresare, o definire a unei strategii economice, sociale si financiare, o precizare a masurilor de redresare necesare formularii si atingerii strategiilor formulate.

Rolul diagnosticului este legat de concluziile analizelor economice si financiare efectuate, care sintetizeaza punctele slabe si forte ale activitatii firmei, acestea fundamentand sansele ei de supravietuire. Efectuarea unui diagnostic al firmei poate fi motivata nu numai de situatia in care aceasta are dificultati, respectiv disfunctionalitati, ci si atunci cand firma inregistreaza rezultate satisfacatoare, dar se doreste imbunatatirea performantelor.

Diagnosticul global este menit sa ajute la realizarea functiilor analizei-diagnostic de cunoastere si interpretare a realitatii economice, de stabilire a variabilelor cheie ale cresterii economice, de informare a partilor interesate de rezultatele diagnosticului, de formulare a masurilor si strategiilor de urmat intr-un mediu concurential dinamic, etc.

Diagnosticul global mai presupune, pe langa aprecierea financiara, un diagnostic juridic, un diagnostic al potentialului tehnic al firmei, diagnosticul activitatii de comercializare si al mediului extern de afaceri, diagnosticul resurselor umane si al managementului resurselor umane.

Activitatea financiara are o contributie esentiala in reglementarea si controlul activitatii firmei, deoarece finalizarea oricarei activitati economice este enuntata in termeni financiari, iar reluarea procesului de "producere de valoare"- in literatura de specialitate profitul a incetat sa mai fie enuntat ca obiectiv major al activitatii economice, in locul lui fiind mentionate asigurarea viabilitatii[1] firmei si, mai important, cresterea valorii intreprinderii - presupune utilizarea de resurse financiare. Asadar, analiza economico-financiara are un rol determinant in diagnosticul global sau partial al activitatii unei intreprinderi.

Analiza economico-financiara are un rol determinant in diagnosticul global sau partial al activitatii unei intreprinderi.

Diagnosticul financiar constituie o parte a diagnosticului global al intreprinderii si poate oferi decat o privire partiala si specializata asupra situatiei financiare si performantelor firmei, demersul sau orientandu-se pe studierea aptitudinii intreprinderii in asigurarea solvabilitatii imediate si la termen, si anume evitarea riscului de faliment; aptitudinii de a fi suficient de performanta, tinand cont de resursele angajate in desfasurarea activitatii; aptitudinii de a refinanta activitatea, de a dispune de resurse suficiente pentru a intampina riscul financiar.

Diagnosticul financiar ocupa un loc important, asigurand o pondere semnificativa a informatiilor necesare luarii unor decizii imediate, fiind completat, pentru relevanta unor concluzii, de un diagnostic economic, amplu sau restrans.

Nivelul lichiditatilor firmei se inscrie ca premisa a posibilitatilor de supravietuire ale firmei, vizand viitorul apropiat, in timp ce rentabilitatea poate fi si un obiectiv pe termen indelungat al firmei.

Indicatorii ce duc la verdictul de societate in dificultate sunt relativ diferiti in functie de gravitatea dificultatilor cu care se confrunta intreprinderea, dar converg catre cele doua mari axe delimitate anterior, rentabilitatea si lichiditatea.

In intreprinderile in dificultate fondul de rulment, al carui nivel reprezinta o premisa a lichiditatii, este, de multe ori, insuficient, fapt ce conduce uneori la incetarea platilor.

Cauzele ce pot determina insuficienta fondului de rulment sunt diverse: capitalurile proprii sunt absorbite de pierderi; creditele pe termen scurt au o rotatie mult mai mica in comparatie cu creantele, ceea ce creaza o lipsa de lichiditati imediate la dispozitia firmei; politica de investitii a fost mult prea ambitioasa.

Existenta unui fond de rulment inferior nevoii de fond de rulment provoaca tensiuni ale trezoreriei, caracterizate printr-o crestere a nevoii de credite bancare pe termen scurt pentru a finanta activitatea curenta a firmei. Realizarea echilibrului financiar al firmei nu presupune doar existenta unui fond de rulment pozitiv ci a unui fond de rulment acoperitor al nevoilor de finantare ale ciclului de exploatare.

Este cunoscuta relatia dintre FR si NFR, ca relatie fundamentala in studierea echilibrului financiar al intreprinderii, prin care diferenta este valoarea trezoreriei nete a firmei.

Principala componenta a echilibrului, in aceasta relatie, este nevoia de fond de rulment, indicator dinamic, a carui marime este dependenta, in mod proportional, de evolutia cifrei de afaceri.

In functie de dificultatile intampinate indicatorii sunt afectati in mod diferit, daca se tine seama de cauza si intensitatea influentei

a) Criza de crestere

Este cazul intreprinderilor care, antrenate in lansarea pe piata a produselor lor, sunt in fata unei cresteri mult prea rapide in raport cu cat le permit profiturile obtinute si capitalurile initial investite. In aceasta situatie cifra de afaceri creste intr-un ritm foarte accelerat, iar, in paralel fondurile proprii si, prin urmare, fondul de rulment. Fondul de rulment poate fi amplificat prin credite pe termen lung si mediu, dar trebuie, in acelasi timp sa fie finantate imobilizarile si platite dobanzile si transele de credit ajunse la scadenta.

b) Erodarea pozitiei concurentiale (suprastocajele)

In aceste situatii cresterea cifrei de afaceri este slaba. Intreprinderile care, in ciuda unei conjuncturi de piata mai putin favorabila, continua sa produca in acelasi ritm, acumuleaza stocuri. Pentru sporirea vanzarilor acestea acorda termene de plata indelungate clientilor lor, ceea ce duce la existenta unei nevoi de fond de rulment a carei crestere este mult mai rapida decat cea a cifrei de afaceri si a fondului de rulment.

Trezoreria se degradeaza inevitabil, iar daca intreprinderea contracteaza credite suplimentare pentru a face fata nevoilor de finantare, nu va reusi decat sa - si reduca profiturile printr-un surplus de cheltuieli financiare

c) Erori in politica de finantare

Investitiile sunt sustinute in proportii mari de capitalurile proprii si nu sunt finantate pe seama cresterilor de capitaluri permanente care nu sunt indeajuns de mari. Pe masura extinderii activitatii, respectiv a cresterii cifrei de afaceri, se inregistreaza si cresterea necesarului de fond de rulment. Consecinta imediata este aceea ca fondul de rulment, chiar daca initial este mai mare decat nevoia de fond de rulment, devine insuficient ca urmare a utilizarii preponderente a capitalurilor proprii, iar trezoreria neta capata repede valori negative.

d) Diminuarea rezultatelor sau absenta performantelor

Multe intreprinderi se confrunta cu dificultati de trezorerie ce au intarziat sa apara, a caror cauza a constat in acumularea de rezultate negative de care nu s-a tinut seama in timp util.

Daca pierderile sunt rezultatul scaderii activitatii, situatia poate provoca o scadere accentuata a trezoreriei, situatie se poate identifica usor prin compararea evolutiei cifrei de afaceri cu cea a cheltuielilor de exploatare, cu exceptia amortizarii.Daca marja bruta asupra cheltuielilor variabile inregistreaza acelasi ritm de scadere cu cel al cifrei de afaceri inseamna ca intreprinderea nu si-a adaptat structura costurilor la nivelul de activitate (prin reducerea capacitatilor de productie). Degradarea financiara este in aceasta situatie efectul unor costuri nejustificate, excedentare comparativ cu nivelul mai redus al vanzarilor.

e) Erori de gestiune

Intreprinderea inregistreaza o crestere a cifrei de afaceri dupa care o stabilizare, fara a-si adapta structura cheltuielilor si personalul la noile conditii (au o structura rigida a cheltuielilor). Atunci cand managementul firmei nu este preocupat de cresterea continua a vanzarilor prin promovare si nu-si evalueaza continuu indicatorii de eficienta a utilizarii factorilor de productie, intreprinderea este condusa spre faliment. Este o situatie tipica intreprinderilor private, mici, in care managementul este slab.

f) Cauze accidentale

Problemele apar in constituirea de provizioane. Desi nu exista reglementari in sensul obligativitatii constituirii de provizioane de depreciere sau pentru riscuri si cheltuieli, trebuie mentionat ca aceste cheltuieli sunt firesti, atata timp cat asigura activitatea firmei impotriva unor riscuri. Intreprinderile care sunt victime ale unor accidente, neavand incheiate contracte de asigurare sau constituite provizioane, pot avea o baza financiara solida si o activitate rentabila, dar nu le impiedica nimic sa dea faliment.

Instrumentele si metodele de analiza financiara a riscului de faliment pot fi clasificate in : metode traditionale si metode moderne.

Metode traditionale

1. Analiza conturilor anuale - pozitiei financiare si performantelor economice - pe baza indicatorilor valorici

Diagnosticul financiar este fundamentat pe situatiile financiar-contabile de sinteza, a caror verificare este necesara pe o perioada de cel putin trei exercitii financiare consecutive. Diagnosticarea firmei se face pe baza datelor furnizate de contabilitate este necesar ca situatia financiara si contul de profit si pierdere sa reflecte starea reala a firmei.

Analiza situatiei financiare a firmei pe baza indicatorilor valorici ofera posibilitatea de a controla si detecta, intr-un mod facil, nivelul de rentabilitate al intreprinderii si gradul de lichiditate, identificand existenta sau nu a unor dificultati economice sau financiare.

I.Analiza structurilor financiare

O analiza financiara pertinenta necesita utilizarea unor situatii financiare retratate, denumite generic "bilanturi economice" care se regasesc in literatura de specialitate sub denumirea de bilant patrimonial sau financiar si bilant functional .

Bilantul patrimonial[3] reprezinta o abordare externa, pentru actionari si creditori, iar bilantul functional o abordare interna, pentru manageri.

Avand ca obiectiv masurarea lichiditatii, bilantul patrimonial faciliteaza calculul a trei indicatori valorici: fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment (NFR) si trezoreria neta (TN). Corelatia FR-NFR-TN este o abordare clasica a analizei privind identificarea posibilitatilor de finantare ale intreprinderii si capacitatii acesteia de a-si asigura, prin nivelul si modul in care isi desfasoara activitatea, continuitatea exploatarii.

Fondul de rulment[4] reprezinta o sursa de finantare a exploatarii si, de aceea, este calculat astfel :   FR = Pasive stabile - Active stabile = Active curente - Pasive curente

Fondul de rulment este o necesitate pentru majoritatea intreprinderilor, el constituind o marja de siguranta pentru firma si creditorii sai. Nivelul "normal" al indicatorului este particular pentru fiecare intreprindere, putand fi apreciat in functie de doua imperative: solvabilitate si eficacitate.

Necesarul de fond de rulment (NFR) este necesarul de lichiditati pentru finantarea decalajelor dintre fluxurile reale si fluxurile de trezorerie legate de ciclul de activitate.

NFR = (Stocuri + Creante) - Obligatii curente

Prelungirea decalajului intre fluxuri este in detrimentul intreprinderii, generand o sporire a necesarului de lichiditati pentru exploatare si, in consecinta, chiar un deficit monetar.

Implicatiile negative ale diminuarii FR si cresterii NFR asupra lichiditatii firmei sunt imediate, fiind cuantificate prin relatia echilibrului financ iar:

Trezoreria neta = Fond de rulment - Necesar de fond de rulment

Trendul descrescator sau nivelul negativ al TN semnaleaza o situatie financiara dificila, indicatorul exprimand nivelul lichiditatilor de care dispune firma.

II. Analiza performantelor

Analiza performantelor intreprinderii are in vedere indicatori precum cifra de afaceri, valoarea adaugata, indicatori de rentabilitate (rezultatul exploatarii, rezultatul curent, rezultatul brut al exercitiului etc.).

Cifra de afaceri este esentiala pentru aprecierea locului intreprinderii in sectorul ei de activitate, a pozitiei sale pe piata, a aptitudinii de a desfasura diferite activitati intr-o maniera profitabila.

Metodologia de analiza orienteaza studierea indicatorului pe aceste doua aspecte cu ajutorul modelului clasic de analiza factoriala:

CA = qvi.pi , unde: CA = cifra de afaceri ; qvi = cantitatea vanduta din sortimentul i ;

pi = pretul de vanzare pentru sortimentul i

Vanzarile sunt influentate de capacitatea de productie si de gradul de utilizare a acesteia, de abilitatile de a vinde ale firmei, pe de o parte, dar si de raportul cerere/oferta de pe piata, pe de alta parte.

Contul de profit si pierdere, care concentreaza veniturile si cheltuielile unei intreprinderi la nivelul unui exercitiu financiar, explica modul de formare a rezultatelor. Acesta permite formularea unei aprecieri de ansamblu asupra performantelor economice si financiare ale exercitiului si identificarea factorilor favorabili sau nefavorabili care au influentat rezultatele obtinute.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o alternativa la contul de profit si pierdere, ce grupeaza veniturile si cheltuielile astfel incat sa reflecte, in trepte, obtinerea rezultatului exercitiului, respectiv modul de folosire a resurselor materiale, financiare si umane in activitatea intreprinderii.

Soldurile intermediare de gestiune care sunt calculate in plus fata de rezultatele ce apar in Contul de profit si pierdere sunt: marja comerciala (MC); productia exercitiului (Qe); valoarea adaugata (VA); excedentul brut din exploatare (EBE).

Soldurile intermediare de gestiune au o valoare informationala ridicata cu privire la rentabilitate, insa nu pot identifica decat din acest punct de vedere dificultatile cu care se confrunta o firma.

III.  Excedentul de trezorerie din exploatare- instrument de predictie a dificultatilor firmei

In timp ce EBE reprezinta surplusul monetar potential generat de activitatea de exploatare, diferenta dintre EBE si variatia necesarului de fond de rulment ( NFR) constituie trezoreria reala degajata prin nivelul exploatarii din cursul exercitiului curent.

Indicatorul excedent de trezorerie din exploatare (ETE), se determina ca diferenta intre excedentul brut de exploatare si variatia necesarului de fond de rulment.

ETE = EBE - Δ NFR

Excedentul de trezorerie din exploatare reprezinta, de fapt, diferenta dintre veniturile din exploatare incasabile si cheltuielile de exploatare aferente.

Indicatorul permite efectuarea unui diagnostic al dificultatilor intreprinderii[5] furnizand informatii despre capacitatea reala de finantare a activitatii curente a firmei si despre rentabilitatea dinaintea cheltuielilor financiare, a amortizarii si constituirii de provizioane si a impozitarii profitului, evitand, de asemenea, impactul politicilor contabile privind calculul amortizarii sau evaluarea stocurilor.

In mod normal, ETE ar trebui sa fie pozitiv, deoarece in cazul lipsei lichiditatilor pentru exploatare, nu sunt posibile: plata dobanzilor si rambursarea creditelor; mentinere capitalului economic si, cu atat mai mult dezvoltarea firmei; plata dividendelor.

Avantaje : simplitatea operationala; disponibilitatea informatiilor necesare calculului indicatorilor; are o capacitate predictiva ridicata cu cativa ani anterior declararii starii de insolvabilitate; in plus, nu este necesar sa se astepte incheierea exercitiului financiar pentru a fi calculat, permitand urmarirea starii intreprinderii pe perioade mai scurte de timp- trimestre, luni.

Dezavantaje : nu se poate formula o opinie credibila privind situatia in care se regaseste firma, exclusiv prin studierea nivelului si evolutiei indicatorilor ; desi ETE poate detecta dificultatile firmei, anterior chiar producerii lor, nu este indicatorul perfect aplicabil oricarei situatii.

2. Metoda ratelor

Metoda ratelor constituie un instrument operational in procesul de analiza si evaluare interna a intreprinderii, servind totodata si analizei financiare externe a intreprinderii[6].

Teoria si practica economica disting mai multe categorii de rate economico-financiare:

1. Rate de lichiditate si solvabilitate, care exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile de plata pe termen scurt si riscul de insolvabilitate in fata tertilor.

Active curente

Rata lichiditatii generale ----- ----- -----------

Datorii curente

Dificultatile economice si financiare prin care trece o intreprindere determina o reducere a acestei rate, deoarece aceasta isi onoreaza platile cu intarziere, acumuland datorii, credite bancare, plati sociale etc.  Active curente Stocuri

Rata lichiditatii rapide -------- ----- ------

Datorii curente

Numita si "testul acid", rata restange activele curente la nivelul creantelor si disponibilului efectiv, eliminand elementele cu lichiditatea cea mai redusa din cadrul activelor curente, stocurile.    Disponibilitati

Rata lichiditatii imediate (Rata trezoreriei) = ----- ----- --------, exprima capacitatea de plata imediata

Datorii curente

Este o rata importanta, dar analiza acesteia trebuie facuta cu prudenta si in paralel cu alti indicatori, deoarece un nivel redus al ratei nu inseamna obligatoriu o situatie de incetare de plati.

Rata solvabilitatii globale are o relevanta ridicata in conditiile in care s-ar avea in vedere lichidarea partiala sau totala a firmei, deoarece problema lichiditatii activelor fixe nu se pune in mod curent. Creditorii sunt principalii utilizatori ai acestei rate, calculate ca:

Active totale

Rata solvabilitatii globale ----- ----- -------

Datorii totale

Se urmareste ca nivelul ratei sa fie inferior valorii de 1,5.

2. Rate de rotatie (de activitate), care evidentiaza si masoara eficienta cu care intreprinderea isi utilizeaza activele de care dispune, numite si ״rate privind managementul activelor ״ [7]

Acest tip de rate masoara eficienta cu care sunt utilizate activele firmei, in special cele curente, coreland diferite elemente de active cu cifra de afaceri.

Cifra afaceri

- numarul de rotatii ale activului:    ----- ----- -------

Activ

- durata unei rotatii, care masoara perioada de timp dintre constituirea acelui activ si transformarea acestuia in bani: Cifra afaceri

----- ----- -------* T,

Activ

unde T = perioada analizata (an,semestru, trimestru etc.)

3. Rate de indatorare, numite si rate privind managementul datoriei, care explica gradul de finantare a firmei din surse externe. Aceste rate evidentiaza structura capitalurilor utilizate de firma in finantarea activitatii.    Datorii totale

a) Rata indatorarii globale = ----- ----- --------

Pasiv total

Masoara proportia finantarii externe, care, atunci cand pierderile depasesc capitalurile proprii, atinge 100% si mai mult, ceea ce pune in discutie falimentul, daca nu se produce o majorare de capital social.    Datorii pe termen lung

b) Rata indatorarii pe termen lung =   ----- ----- --------- ----- -----

Pasiv total

Exista mai multe aspecte legate de aceasta rata care ar putea determina dificultati financiare: in cadrul datoriilor pe termen lung pot fi incluse datorii fiscale sau comerciale amanate la plata, care erodeaza imaginea firmei, pe de-o parte si majoreaza datoriile prin penalitatile calculate sau litigii in care aceasta are calitatea de parata, pe de alta parte.   Datorii curente

c) Rata indatorarii pe termen scurt = ----- ----- -----------

Pasiv total

Prezinta o importanta ridicata in masura in care firma isi finanteaza activitatea curenta din credite de trezorerie, putand afecta echilibrul financiar.

In cadrul sistemului Du Pont poate fi demonstrata importanta ratei indatorarii, denumita "parghie financiara". Parghia financiara exprima procentul de indatorare prin raportul :

Activ total / Capital propriu

Intreprinderile cu o rata de indatorare scazuta, atunci cand economia este in recesiune, au o probabilitate de a falimenta mai redusa decat cele cu o indatorare ridicata, desi profiturile sunt pe masura riscului, si invers.

4. Ratele de rentabilitate, care masoara eficienta ansamblului activitatii firmei, asa cum este reflectata prin veniturile obtinute si prin rentabilitatea investitiilor.

Profit net

Rata rentabilitatii economice a activului, Rec= ------------- * 100, combina efectul

Activ total

rotatiei activului total, cu efectul ratei rentabilitatii comerciale.

Prin urmare, cresterea interesului investitorilor depinde de doi factori rata rentabilitatii economice a activului si gradul de indatorare a firmei.

Nivelul rentabilitatii economice trebuie sa permita remunerarea actionarilor si creditorilor, in concordanta cu riscul asumat investind in intreprindere sau acordandu-i imprumuturi.

Avantajele utilizarii ratelor pot fi urmatoarele: permit compararea rentabilitatii si riscului unor intreprinderi de dimensiuni diferite si din ramuri diferite;apreciaza starea de sanatate a firmei, identificand caracteristicile de exploatare, financiare si investitionale specifice;evalueaza performantele managementului intreprinderii;stau la baza formularii unor predictii privind situatia si performantele financiare ale firmei, fundamentand una din metodele moderne de predictie a falimentului, si anume metoda scorurilor.

Limitele acestei metode sunt : este dificila comparatia cu media ramurii in cazul unor firme cu o activitate diversificata ; aprecierea valorii unei rate nu trebuie generalizata, fiind necesara raportarea permanenta la scopul si utilizatorul analizei - o rata ridicata a lichiditatii este apreciata de creditori, dar reflecta ineficienta utilizarii activelor curente; modificarea politicilor contabile de evaluare a activelor si de amortizare ingreuneaza analiza pe baza ratelor financiare.

Metode si tehnici moderne de diagnostic

1 Analiza SWOT- metoda de diagnostic global Metode derivate.  

Analiza SWOT poate fi structurata pe functiuni ale intreprinderii, dar si pe alte criterii pe baza carora sa se poata diagnostica in ansamblu activitatea intreprinderii. Deci e necesar, pentru a nu se inregistra omisiuni, ca abordarea diagnosticului sa aiba un caracter sistemic.

Analiza SWOT este o metoda de diagnostic considerata de unii cercetatori ca indicator al atitudinii si actiunii manageriale.Metoda a generat insa si numeroase critici, care vizeaza imposibilitatea acesteia de a genera cea mai adecvata strategie.

2 Metoda scorurilor - tehnica de predictie a falimentului

Deoarece rezultatele financiare se degradeaza foarte rapid este nevoie de informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment, astfel practica a elaborat metoda scorurilor, care constituie o imbunatatire a analizei traditionale pe baza ratelor financiare.

Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi grupate in: intreprinderi cu functionare normala (N) si intreprinderi cu dificultati financiare. Pentru fiecare din cele doua grupuri se selectioneaza progresiv, cu ajutorul unei proceduri informatice, ratele cele mai discriminante, pana cand procentul de clasament bun (adica diferentierea corecta a intreprinderilor) este suficient de ridicat.

Procedeul este iterativ, "pas cu pas" si implica aplicarea metodelor de ajustare lineara si multilineara. Aceasta combinatie lineara de rate, care diferentiaza cel mai bine posibil intreprinderile sanatoase de cele falimentare, conduce la determinarea unui indicator de clasament numit scor si notat cu Z. Scorul ofera o buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data, respectiv arata care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau falimentara. Scorul Z apare ca o functie liniara de mai multe variabile (rate), caracterizate de coeficienti de ponderare.

Coeficientii de ponderare sunt determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si grupate de la inceput intr-o anumita categorie din cele doua: "sanatoase"sau "cu dificultati".

Z = gi*ri)+a, unde Z= scorul obtinut ; gi = coeficientul de pondere pentru fiecare rata ; ri rate selectionate la puterea discriminanta cea mai ridicata; a = constanta, care poate sa apara sau nu intr-o functie-scor; i = 1, . ,n, numarul de rate.

Indiferent de modelul functiei discriminante, care cuprinde, de regula cinci pana la opt rate selectionate, se vor regasi, aproape in toate, rate referitoare la fondul de rulment net global, la indatorare, la solvabilitatea pe termen scurt, la cheltuieli financiare si cu personalul.

In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt : modelul Altman, modelul Conan si Holder, modelul Bancii Frantei, etc. Pentru exemplificare, redam ultima versiune a functiei scor construita pe baza modelului Altman  : Z = 6,56 * X + 3,26 * X + 6,72 * X + 1,05 * X ,

Necesarul de fond de rulment Rezultatul exploatarii

unde  X X

Total activ Total activ

Rezultatul pus in rezerva Capitaluri proprii

X = ----- ----- --------- ----- ------- ; X ----- ----- -------------- ;

Total activ Datorire neta

Rezultatele obtinute permit pozitionarea intreprinderii astfel:

Z < 1,1 semnifica o probabilitate ridicata a falimentului ;

Z cuprins intre 1,1 si 2,6 semnifica o situatie intermediara ;

Z > 2,6 semnifica o probabilitate scazuta a falimentului.

3. Metoda fluxurilor de trezorerie

Tabloul fluxurilor de numerar are un rol din ce in ce mai important si recunoscut in analiza evolutiei situatiei financiare a firmei si raspunde cerintelor de informare a investitorilor, managerilor, dar si utilizatorilor externi ai informatiei financiare despre activitatea financiara a firmei.

Tabloul fluxurilor de lichiditati reflecta o viziune dinamica asupra situatiei financiare a firmei, cumuland multiple avantaje recunoscute de specialisti.

Prin trezorerie intreprinderea isi finanteaza activitatea si isi asigura continuitatea exploatarii. Printr-o astfel de informatie se asigura obiectivitatea in analiza, deoarece spre deosebire de fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si capacitatea de autofinantare, trezoreria nu este un concept afectat de incidenta politicilor contabile[9].

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situatiilor financiare:sa evalueze capacitatea intreprinderii de a degaja lichiditati ; sa determine necesarul de lichiditati pentru activitatea viitoare ; sa prevada scadentele si riscul incasarilor viitoare ; sa compare rezultatele intreprinderii in timp, prin eliminarea efectelor utilizarii diferitelor metode contabile pentru aceleasi operatii si evenimente.

Tabloul structureaza fluxurile de trezorerie, indiferent de modelul abordat, in: Fluxuri aferente activitatii de exploatare ; Fluxuri aferente activitatii de investire si Fluxuri aferente activitatii de finantare.

Intocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie se poate face cu ajutorul a doua metode:

- metoda directa, conform careia informatiile din cadrul tabloului exprima incasari si plati la valori brute,

- metoda indirecta, prin care rezultatul net este corectat, tinandu-se cont de influenta operatiilor cu caracter nemonetar, de regularizari ale incasarilor si platilor trecute sau viitoare aferente exploatarii si de venituri si cheltuieli aferente fluxurilor investitionale si financiare.

Avantajele tabloului fluxurilor de lichiditati sunt legate, in primul rand, de utilitatea metodei in evaluarea solvabilitatii unei firme si a riscului privind activitatea viitoare.Cu ajutorul fluxurilor de exploatare se pot aprecia performantele intreprinderii pe perioade medii si lungi.

Dezavantajele  privesc faptul ca intocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie se bazeaza pe informatii oferite de o contabilitate de angajamente si nu de trezorerie.