Modalitati de dobandire a dreptului de proprietate publica

Modalitati de dobandire a dreptului de proprietate publica

Potrivit principiilor si prevederilor constitutionale, precum si ale Legii administratiei publice locale, statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice care au atat atributii de drept public, cat si de drept privat, avand si capacitatea de a dobandi bunuri care le sunt necesare pentru exercitarea atributiilor in indeplinirea rolului care le revin, bunuri care, unele fac parte din domeniul public, altele, din domeniul privat.

In unele cazuri, bunurile pot fi dobandite prin mijloacele dreptului privat: prin acte juridice- contract de cumparare, de schimb, donatii sau legate etc.-, sau prin fapte juridice civile-ascensiune, uzucapiune, comasare.

In alte cazuri, bunurile pot fi dobandite numai prin acte juridice de drept public, adica irin acte administrative de gestiune ( contracte administrative) sau prin acte administrative de autoritate, prin care autoritatea publica obliga pe particular sa cedeze bunul sau, in anumite conditii stabilite prin lege, pentru realizarea unui interes general.

Referitor la modalitatile prin care se poate dobandi dreptul de proprietate publica, legea-cadru privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia nr. 213/1998, stabileste in articolul 7 urmatoarele moduri:

1. calea naturala, domeniul public, mai precis o parte a acestuia se poate forma ca urmare a producerii unor evenimente naturale, independente de vointa omului, al caror rezultat final conduce la intregirea domeniului public terestru, maritim, fluvial;

2. prin achizitii publice;

3. prin expropiere pentru cauza de utilitate publica ;

prin rechizitii in interes public;

5. prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;

6. prin alte moduri prevazute de lege.

1. Dobandirea dreptului de proprietate publica pe cale naturala

Aceasta se face prin dreptul de accesiune ,, Potrivit art.482 din Codul Civil Roman, proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu, intr-un mod natural sau artificial

Accesiunea paote fi mobiliara sau imobiliara.

Accesiunea imobiliara naturala se realizeaza fara interventia omului si intervine in urmatoarele cazuri: aluviunea, avulsiunea, insulele si prundisurile si accesiunea animala.

Aluviunea reprezinta cresterile de pamant ce se fac succesiv si pe nesimtite la malurile fluviului si ale raurilor .

Adaugarea la un teren a unei bucati smulse din alt teren prin actiunea unei ape curgatoare se numeste avulsiune.

Insulele si prundisurile reprezinta intinderi de uscat formate prin retragerea apelor care se gasesc pe raurile neplutitoare si nenavigabile .

Accesiunea imobiliara consta in extinderea dreptului de proprietate al proprietarului unui teren asupra animalelor si zburatoarelor care se instaleaza pe terenul respectiv, pe toata durata ramanerii lor pe acel teren .

2. Achizitiile publice

Prin achizitie publica se intelege dobandirea definitiva sau temporara de catre o persoana juridica definita ca o autoritate publica contractanta a unor produse, lucrari sau servicii prin incheierea unui contract de achizitie publica.

Regimul achizitiilor publice este reglementat de Ordonanta de Urgenta nr.34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achizitie.

Aceasta reglementare defineste contractul de achizitie publica ca fiind contractul cu titlu oneros incheiat in scris intre una sau mai multe autoritati contractante, pe de o parte, unul sau mai multi operatori economici, pe de alta parte, avand ca obiect executia de lucrari , furnizarea de produse sau prestarea de servicii publice sau de folosinta publica.

Exista trei tipuri de contracte: contractul de lucrari, contractul de furnizare si contractul de servicii.

Contractul de lucrari are ca obiect executia unei lucrari de interes public sau executia unei constructii . De asemenea, el include proiectarea dar si executia finala, ori realizarea prin orice mijloace a unei constructii care corespunde cerintelor impuse de autoritatea contractanta.

Tipurile de activitate in legatura cu care se poate incheia un contract de lucrari sunt prevazute in anexa I a ordonantei.

Contractul de furnizare care are ca obiect, furnizarea unuia sau mai multe produse prin cumparare inclusiv in rate, inchiriere, in leassing cu sau fara optiuni de cumparare. Acesta va include obligatoriu operatiunile de instalare si functionare.

Contractul de servicii, are ca obiect prestarea unui sau mai multe servicii, asa cum sunt descrise in anexele 2A si 2B din ordonanta.

3. Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

Exproprierea este un act de putere publica prin care se realizeaza dobandirea fortata a proprietatii private necesara unei lucrari de utilitate publica in schimbul unei drepte si prelabile despagubiri.

In acest sens, dispozitiile art.44 alin.3 din Constitutie prevad ca ,,nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire". Legea cadru in materie o reprezinta Legea nr.33/1994 privind expropierea pentru cauza de utilitate publica .

Din anasamblul reglementarilor cuprinse in lege se desprind urmatoarele prinicipii care carmuiesc acesasta institutie juridica:

-exproprierea este un procedeu de achizitie fortata a bunurilor imobile, pentru domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale;

-masura poate fi luata numai pentru o cauza de utilitate publica;

-exproprierea se face in baza unei proceduri speciale si numai dupa o dreapta si prealabila despagubire, stabilita prin hotarare judecatoreasca.

Lucrarile pentru care se declara utilitate publica pot fi de interes national sau de interes local. Ele sunt enumerate expres in art.6 din Legea nr.33/1994 dar enumerarea nu are un caracter limitativ, intrucat in art.7 alin.3 se face referire si la orice alte lucrari pentru care utilitatea publica se declara, pentru fiecare caz in parte, prin lege.

Procedura expropierii cuprinde doua etape principale:

a) o etapa administrtiva;

b) o etapa in fata instantei de judecata.

In etapa administrativa, prima faza consta in declansarea procedurii pentru declararea utilitatii public, care se face de catre Guvern, pentru bunuri de interes national, si de catre consiliul judetean, pentru bunuri de interes local. Pentru alte lucrari decat cele prevazute in art.6 al Legii nr.33/1998, utilitatea publica se declara, pentru fiecare caz in parte, prin lege.

Declaratia de utilitate publica este facuta numai dupa efectuarea unor analize de specialitate de catre comisii numite de Guvern, pentru lucrari de interes national- si de consiliul judetean, pentru lucrari de interes local.

Rolul acestor comisii, in componenta prevazuta de lege, consta in a stabili daca exista, in cauza, un interes national sau local, dupa caz, si daca lucrarile nu pot fi realizate si pe alte cai.

Actul de decalrare a utilitatii publice de interes national se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si se afiseaza la sediul consiliului local pe a carei raza teritoriala este situat imobilul, iar cel de decalrare a utilitatii publice de interes local se afiseaza la sediul consiliului local in a carei raza teritoriala se afla imobilul si se publica in presa locala.

Declaratia de utilitate publica este un act administrativ si poate fi atacat la instanta de contencios administrativ, in conditiile legii. Daca decalratia de utilitate publica priveste o lucrare publica referitoare al apararea tarii si siguranta nationala, publicitatea nu se mai face.

In faza a doua a procedurii administrative, dupa publicarea declaratiei de utiltate publica, sunt efectuate o serie de operatiuni tehnico-organizatorice referitaore la imobilul care urmeaza sa fie expropriat si la proprietarul acestuia. Astfel: se vor intocmi planurile referitoare la imobil, vor fi identificati si nominalizati proprietarii si, eventual, titularii drepturilor reale asupra imobilului in cauza si se vor stabili ofertele de despagubire. Proprietarii bunului si titularii drepturilor reale asupra acestuia vor fi instintati, prin notificare, asupra masurii de expropriere, ei avand dreptul sa faca intampinare asupra acestei masuri, in termen de 45 de zile de la notificare.

Dosarul astfel intocmit, impreuna cu intampinarile se inainteaza de catre primar, in termen de 30 de zile, la Secretariatul General al Guvernului, pentru bunurile de interes national si la consiliul judetean, pentru cele de interes local.

Intampinarile se rezolva de catre o comisie special constituita, din care nu pot face parte proprietarii imobilelor in cauza, rudele sau afinii lor, cei care detin functii in administratia publica si care au interes in executarea lucrarilor si nici cei care au facut parte din comisia care a declarat utilitatea publica.

Hotararea comisiei se comunica celor interesati si ea poate fi atacata, in termen de 15 zile, la curtea de apel in a carei raza este situat imobilul.

In cea de-a doua etapa - cea judecatoraesca- are loc rezolvarea propriu-zisa a cererii de expropriere, care este data de competenta tribunalului judetean in raza caruia se afla imobilul propus spre expropriere. Solutionarea cererii se face cu participarea procurorului. Instanta va verifica daca sunt intrunite cerintele legale pentru expropriere si va stabili cuantumul despagubirii.

Daca partile nu s-au invoit cu privire la despagubiri, instanta va numi o comisie de experti compusa dintr-un expert numit de instanta si cate unul de cele doua parti, care va propune despagubirea si care nu va putea fi mai mica decat oferta expropriatorului si nici mai mare decat pretentiile celui expropriat.

Procedura exproprierii se incheie cu punere in posesie a expropriatorului si eliberarea titlului executoriu, care se fac pe baza unei incheieri data de instanta, dupa ce despagubirea a fost platita. Legea prevede si posibilitatea retrocedarii bunului expropriat daca nu a fost utilizat si daca nu s-a facut o noua declarare de utilitate publica. In acest caz, toate cheltuielile privind retrocedarea sunt in sarcina expropriatorului.

Rechizitiile in interes public

Rechizitiile reprezinta un mod special si exceptional prin care un bun mobil sau imobil se poate transfera din proprietate privata in proprietate sau in folosinta publica in scopul apararii tarii, ordinii publice si sigurantei statului, ori a efectuarii in conditii optime a mobilizarii partiale sau generale, a concentrarilor sau aplicatiilor, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Sediul materiei il reprezinta Legea nr.132/1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public .

Rechizitia este un procedeu de dobandire fortata a unor bunuri ale particularilor si are urmatoarele trasaturi specifice care il deosebesc de expropriere:

rechizitiile sunt determinate de un scop cu totul special, cauzat de necesitatea apararii tarii ori a prevenirii sau inlaturarii urmarilor unor dezastre, pe perioada declararii mobilizarii generale sau partiale, ori a starii de razboi, a starii de asediu sau de urgenta si in caz de concentrari, exercitii si antrenamente destinate in acest scop, in timp ce exproprierile se fac numai pentru cauza de ,,utilitate publica" ,aceasta putand interesa numai o colectivitate restransa (o comuna, un oras sau un judet);

cererea pentru rechizitie se face numai de autoritatile care au atributii in domeniile care privesc apararea tarii, ordine publica si siguranta statului, in timp ce cererea de expropriere se poate face si de alte autoritati publice, inclusiv cele ale administratiei publice locale;

bunurile rechizitionate sunt preluate numai in folosinta temporara, cu exceptia celor consumptibile si perisabile (care se preiau definitiv), ele urmand a fi restituite la incetarea cauzei care a impus-o sau a termenului stabilit, in timp ce in cazul exproprierii bunurile intra in proprietatea publica pe timp nedeternminat;

rechizitiile pot avea ca obiect atat bunuri mobile cat si imobile ori prestari de servicii, in timp ce exproprierea priveste numai bunuri imobile;

in cazul rechizitiilor, bunurile intra chiar si numai temporar in domeniul public al statului, in timp ce bunurile expropriate pot intra si in domeniul public al comunelor, oraselor si judetelor;

procedura de rechizitionare este mult mai simpla, dat fiind scopul in vederea caruia se efectueaza si se finalizeaza printr-un act administrtiv de autoritate (ordin de predare), nu prin hotarare judecatoraesca, asa cum se procedeaza in cazul exproprierii;

plata despagubirilor pentru bunul rechizitionat se face, de regula, dupa predarea bunului, nu in prealabil, ca in cazul exproprierii.

Sunt si alte trasaturi specifice care caracterizeaza rechizitiile ca masura exceptionala ce se poate lua in imprejurari exceptionale si care vor rezulta, implicit, din cele ce urmeaza.

Regimul juridic al rechizitiilor este stabilit,asa cum am mentionat, prin Legea nr.132/1997 si prin Hotararea de Guvern nr.11/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.132/1997 .

Potrivit legii, rechizitiile sunt definte ca fiind masura exceptionala prin care organele autoritatii publice imputernicite prin lege obliga agentii economici, institutiile publice si alte persoane juridice si fizice la cedarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile, ori la prestarea unor servicii.

Aceste bunuri sunt puse la dispozitia fortelor destinate apararii nationale sau a autoritatilor publice, la declararea mobilizarii generale sau partiale, ori a starii de razboi, la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta, precum si in caz de concentrari, exercitii si antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea sau inlaturarea urmarilor unor dezastre. Masura rechizitionarii se ia in scopul asigurarii bunurilor necesar, a fortei de munca si a cazarii persoanelor, pe perioada in care dureaza evenimentele care au determinat-o.

Bunurile consumptibile si cele perisabile pot fi rechizitionate definitiv, cu plata despagubirilor legale. Legea precizeaza in mod expres bunurile care pot fi rechizitionate (art.4) si pe cele care nu pot fi rechizitionate (art.31), precum si persoanele care pot fi chemate sa presteze servicii in interes public (cele apte de munca avand varsta peste 16 ani, pana la 55 ani femeile si 60 ani barbatii) si cele scutite de aceasta obligatie - art.8 si,respectiv, art.32.

Masura rechizitionarii se dispune prin:

decretul Presedintelui Romaniei, cand se declara mobilizarea generala sau partiala, ori a starii de razboi, precum si la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta;

hotararea Consiliului Suprem de Aparare a tarii, in caz de concentrari, exercitii si antrenamente de mobilizare;

prin hotarare a Guvernului sau prin ordine ale prefectilor in cazul prevenirii, localizarii si inlaturarii unor dezastre.

Autoritatile administratiei publice au obligatia sa asigure efectuarea rechizitiilor de bunuri si chemarea persoanelor pentru prestari de servicii in interes public, iar agentii economici si institutiile publice sunt obligate sa tina evidenta bunurilor care pot fi rechizitionate si sa le mentina in stare tehnica de buna functionare, precum si a persoanelor care pot fi chemate sa presteze servicii in interes public. Bunurile se rechizitioneaza pe baza ordinului de predare, iar la predarea bunului, se incheie un proces-verbal care, pe langa datele de identificare a bunului, este trecuta si valoarea bunului la data rechizitiei .

Pentru stabilirea cantitatilor, apreturilor si a tarifelor bunurilor rechizitionate si rezovarea litigiilor care deriva din executarea rechizitiilor, la nivelul judetelor si a municipiului Bucuresti se constituie, in suboedinea prefectului, comisia mixta de rechizitie, in componenta prevazuta de lege, iar la nivel central, in subordinea Guvernului, Comisia de Rechizitii, in structura stabilita de lege.Legea precizeaza si atributiile acestor comisii.

In principiu, bunurile rechizitionate se restituie celor la care au fost rechizitionate. Pe perioada rechizitiei, acestia sunt scutiti de impozite si taxe pentru bunurile respective. Daca bunurile au suferit degradari sau devalorizari, proprietarii au dreptul la despagubiri.

Fata de cele de mai sus se poate aprecia ca rechizitiile reprezinta un mod cu totul special de intrare a unor bunuri in domeniul public. Caracterul special este dat prin faptul ca bunurile sunt preluate de stat numai in folosinta si numai pentru o anumita perioada, dupa care ele vor fi restituit. Pe aceasta perioada, proprietarul lor si-a piedut atributele dreptului de proprietate, care au fost transferate statului. Prin masura rechizitionarii statul insa nu a dobandit decat dreptul de posesie si de folosinta asupra bunurilor rechizitionate, nu si dreptul de dispozitie juridica, el fiind obligat sa restituie bunurile rechizitionate.

5. Trecerea unor bunuri din domeniul privat in domeniul public pentru cauza de utilitate publica

Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, nr.213/1998, prevede si posibilitatea trecerii unor bunuri din domeniul privat in domeniul public, reglementand mai multe situatii, ca si conditiile in care poate avea loc o asemenea operatie juridica[9].

In toate cazurile, masura trebuie sa fie fundamentata pe ceea ce lege numeste ,,cauza de utilitate publica".

Cand este vorba de trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sai al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, masura poate fi luata, dupa caz, numai prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, dupa caz. Aceasta hotarare poate fi atacata la instanta de contencios administrativ competenta in a carei raza teritoriala se afla bunul.

Cand bunul face parte din patrimoniul unei societati comerciale la statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actioanr, trecerea in doemniul public a unui bun se poate face numai cu plata si cu acordul adunarii generale a actionarilor societatii comerciale respective. In lipsa acestui acord, bunul respectiv poate fi trecut in domeniul public numia prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si dupa o justa si prealabila despagubire.

Trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale se poate face la cererea consiliului judetean sau, dupa caz, a celui local, prin hotarare a Guvernului.

Cand este vorba de trecerea unui bun din domeniul public sau privat al unei unitati administrativ-teritoraile, in domeniul public al statului, masura se ia, la cererea Guvernului, prin hotarare a consiliului judetean sau a consiliului local, dupa caz.

In ceea ce priveste incetarea dreptului de proprietate publica,articolul 10 al Legii nr.213/1998 consacra doua modalitati:

-in cazul in acre bunul a pierit;

-in cazul in care bunul a trecut in domeniul privat.