Valoarea nutritiva - metodologia determinarii si modalitati de declarare

Valoarea nutritiva - metodologia determinarii si modalitati de declarare

Produsul alimentar este constituit dintr-un complex de substante organice si anorganice, care nu contine numai substante necesare organismului uman (nutritive), ci si substante indiferente, iar in unele cazuri chiar substante antinutritionale.

Progresul in stiintele implicate in nutritia omului si progresele stiintifice si tehnice din domeniul productiei bunurilor alimentare, pun in prim plan exigentele 'pietei metabolice' a organismului omenesc in raport cu piata economica. In fapt este vorba de un complex de factori socio-economici care au favorizat acest proces, astfel incat, proiectarea si realizarea alimentelor sa se bazeze pe exigentele prioritare ale metabolismului corpului omenesc in conditiile unei legaturi cat mai convenabile, de ordin subiectiv si obiectiv  intre om si aliment, respectand totodata legile si mecanismele economiei de piata.

Alimentele consumate de om trebuie sa contina protide, glucide, lipide, vitamine, saruri minerale, apa, fibre alimentare, sa aiba insusiri senzoriale placute si sa fie salubre.

Un produs alimentar trebuie sa aiba urmatoarele proprietati (J. Tremolieres):

sa hraneasca organismul - adica sa-i aduca nutrienti utilizabili;

sa detina un anumit tonus emotiv, adica sa provoace unele excitatii si senzatii care declanseaza functiile digestive;

sa detina un anumit prestigiu social, in sensul unei valori recunoscute, care ne determina sa-l acceptam cu incredere.

Pentru a stabili o relatie intre aliment si organismul uman trebuie sa cunoastem necesitatile organismului.

Necesitatile organismului uman legate de o functionare normala a acestuia sunt:

energetice - organismul uman are nevoie de energie pentru desfasurarea functiilor sale; in acest scop, alimentele furnizeaza trofine calorigene de utilizare curenta cat si de rezerva;

plastice - pentru crestere, innoirea (inlociurea) si repararea celulelor si tesuturilor (actiunea de crestere, dezvoltare si mentinere);

reglatoare si protectoare - se refera la reglarea tuturor reactiilor ce au loc in celula, organe, tesuturi si care sunt in masura sa protejeze prin compensatie dezechilibrele intre diferitele reactii.

Substantele utile din alimente se grupeaza in:

substante cu rol senzorial, care impresioneaza vizual, olfactiv, gustativ, tactil;

substante cu rol energetic: glucide, lipide, protide;

substante cu rol plastic, regeneratoare de celule si tesuturi, substante proteice;

substante cu rol catalitic: vitamine, elemente minerale.

In acest context, utilitatea unui bun alimentar, respectiv valoarea de intrebuintare a lui, a necesitat o particularizare care sa tina seama de dubla si simultana lui realizare pe piata metabolica si pe piata economica. Aceasta particularizare a condus la aparitia conceptului largit de valoare nutritiva, cu patru laturi inseparabile:

valoarea psihosenzoriala;

valoarea energetica;

valoare biologica;

valoarea igienica

Substantele nutritive din alimente nu sunt asimilate complet in organism, ci intr-o proportie sau grad de asimilare, variabil deci (intre 70 si 98%) care depinde de natura alimentului, gradul lui de prelucrare tehnologica, unele proprietati fizico-chimice pentru diferitele grupe de alimente.

Pentru un produs alimentar, valoarea nutritiva, respectiv substantele nutritive pe care le furnizeaza organismului uman, intr-o proportie mai mare si mai usor asimilabila, constituie criteriu major  in aprecierea calitatii.

Nevoile nutritive ale organismului uman se impart in: nevoi energetice (calorice) si nevoi plastice (in factori nutritivi).

Necesarul de substante nutritive se exprima sub forma de:

kilocalorii sau kilojouli

cantitati din trofinele de baza (glucide, lipide, proteine animale, lipide, vitamine, elemente minerale

Intr-o alimentatie echilibrata trebuie sa fie satisfacute in mod optim necesitatile cantitative si calitative ale organismului, in functie de particularitatile sale fiziologice, de munca si de conditiile de mediu. Trebuie sa se realizeze un echilibru continuu intre ceea ce organismul consuma si ceea ce acesta primeste din natura sub forma de alimente.

Pentru acoperirea nevoilor energetice, plastice si biocatalitice ale organismului uman se impune asocierea mai multor alimente in hrana zilnica.

O ratie echilibrata trebuie sa contina produse din principalele grupe de alimente, in anumite proportii care variaza in functie de individ.

In ratia unui adult normal, grupele de alimente trebuie sa participe in valoarea calorica zilnica dupa cum urmeaza:

Carnea si produsele din carne - 4-8%

Laptele si produsele din lapte - 30-35%

Oua - 3-4%

Grasimi alimentare - 12-17%

Cereale si produse din cereale -20-48%

Leguminoase  uscate - 1-4%

Legume si fructe - 13-17%

Zahar si produse zaharoase - 8%

Determinarea valorii nutritive a unui produs alimentar presupune evidentierea raportului dintre necesarul de substante nutritive zilnic si aportul in aceste substante furnizat de o unitate de produs (de obicei 100 g).

Valoarea psihosenzoriala - respectiv valoarea organoleptica si estetica este acea componenta a valorii nutritive care determina apetenta produselor, alegerea lor dintre cele disponibile la un moment dat.

Pentru exprimarea valorii psihosenzoriale sunt cunoscute metode de cuantificare si exprimare grafica a acesteia, cum sunt metoda punctajului, metoda profilului, metode care permit compararea produselor.

Valoarea energetica - exprimata in kcal/100 g produs, este cea care conditioneaza aspectul cantitativ al hranei, acoperirea necesarului zilnic depinzand de aceasta; este conferita de trofinele calorigene (glucide, lipide, proteine).

Valoarea biologica - exprima aportul alimentar in componente esentiale, indispensabile unui metabolism normal (aminoacizii esentiali prin proteine de origine animala, vitamine, elemente minerale). Reprezinta masura in care potentialul de trofine plastice si biocatalitice din produsele aliementare acopera necesarul diurn.

Valoarea igienica - este o conditie obligatorie pentru orice produs alimentar, deoarece inocuitatea (lipsa impuritatilor, a substantelor nocive, a substantelor anti nutritionale, a contaminantilor microbiologici) ofera posibilitatea organismului de a utiliza corect substantele nutritive din produsul alimentar. Valoarea igienica constituie obiectul legislatiei sanitare care prescrie limite restrictive pentru toate componentele nocive care pot proveni din materiile prime, prin transformari in timpul procesului tehnologic, prin utilizarea necontrolata a aditivilor alimentari, prin nerespectarea duratei si parametrilor operatiilor tehnologice.

Din punct de vedere al predominantei trofinelor calorigene, produsele alimentare pot fi grupate in:

• Produse cu preponderenta glucidica;
• Produse cu preponderenta lipidica;
• Produse cu preponderenta protidica.

Pentru fiecare din aceste grupe, valoarea biologica are valori variabile, atat la produsele alimentare de baza, cat si la derivatele lor.

Sintetic, valoare nutritiva poate fi exprimata ca un grad de acoperire a necesarului de substante nutritive de catre nutrientii aflati in 100 g produs, iar din acest punct de vedere (al nutrientilor de baza), alimentele pot fi grupate in produse cu preponderenta protidica, lipidica, glucidica, vitaminica.

In conditiile segmentarii tot mai accentuate a consumului alimentar, a unei alimentatii stiintific realizate, cunoasterea valorii nutritive a produselor alimentare este o conditie de baza pentru aprecierea nivelului lor calitativ.

Modalitati de declarare a valorii nutritive.

Una din caracteristicile esentiale ale modernizarii productiei si comertului cu bunuri de consum consta in reconsiderarea marfii ca sistem bicomponent. Conceptia sistemica asupra marfii, din punctul de vedere al celor doua componente ale sistemului (produsul + ambalajul), care se conditioneaza reciproc, reprezinta o necesitate obiectiva pentru realizarea ei, ambalajul avand functii multiple, binecunoscute:

de conservare si de protectie;

functii legate de manipularea, depozitarea si transportul produselor; 

de informare si promovare ale desfacerilor de marfuri.

Principalul rol al etichetarii este acela de a oferi informatii. Frecvent, gradul de detaliere necesar, limba in care apar informatiile sunt reglementate de catre guverne la nivel local, astfel incat producatorii detin un control destul de redus asupra etichetei. De altfel, etichetarea moderna a produselor alimentare, presupune un mesaj mai bogat si mai variat de informatii utile comertului si consumatorilor, un loc de prim ordin tinzand sa il aiba informatiile de ordin nutritional.

Pe plan international, eticheta si etichetarea formeaza obiect de preocupari asidue, de recomandari si reglementari speciale, apropiate ca exigenta de cele pentru produsele farmaceutice, cel putin din punct de vedere al necesitatii si amplorii informatiilor privind specificul valorii lor de intrebuintare, a modului de pastrare si de utilizare.

Realizarea grafica si estetica a etichetei este foarte importanta pentru indeplinirea rolului promotional al acesteia. In general, eticheta indeplineste doua functii importante: persuasiva si informativa.

Eticheta persuasiva pune accent pe convingerea consumatorului prin evidentierea temei promotionale sau a logo-ului, in timp ce informarea consumatorului trece pe planul doi. Cuvinte standard, precum "nou", "imbunatatit" "super" au un impact redus asupra consumatorilor care evalueaza marfurile, acestia fiind de cele mai multe ori saturati de aceste "noutati".

Eticheta informationala, pe de alta parte, are ca scop sa ajute consumatorul sa selectioneze corect marfa potrivit necesitatilor fiecaruia si sa inlature discrepantele care pot aparea dupa momentul achizitiei, din lipsa de cunostinte sau insuficienta informatiilor.

Spre deosebire de deceniile anterioare, cand imaginii grafice a produsului de pe eticheta i se acorda o atentie relativa prin calitati sugestive si estetice modeste, mergand pana la o vaga sugestie, in prezent, in majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii, imaginea grafica a produsului constituie adevarate virtuozitati estetice dar, in acelasi timp, si o  reprezentare fidela a produsului in cauza.

Se remarca faptul ca in prezent, exista o metodologie a proiectarii si executarii etichetelor pentru marfurile alimentare care, prin utilizarea unor tehnici speciale de captare a atentiei cumparatorului asupra acelor elemente ale etichetei pe care un producator sau altul doresc sa le puna in evidenta in mod deosebit intr-o maniera statica sau dinamica, astfel incat produsul respectiv sa fie remarcat, individualizat si dorit de catre consumator.

Complexitatea problematicii etichetei si etichetarii produselor alimentare a impus elaborarea unor standarde, norme, a unor reglementari ale mai multor organisme internationale.

Comisia Codex Alimentarius recomanda aplicarea prevederilor "Normelor generale internationale pentru etichetarea produselor alimentare preambalate", publicate prima data in C.A.C./R.S.-1 din 1969, text revizuit ulterior (CODEX STAN .1-1985).

Detaliate, precise si cuprinzatoare sunt si reglementarile adoptate de tarile Uniunii Europene. Astfel, Directiva Consiliului CEE din 18 decembrie 1978 (actualizata in 1989), referitoare la apropierea legislatiei statelor membre privind etichetarea si prezentarea produselor alimentare destinate consumului final, precum si la publicitatea respectiva, in primul rand, extinde intelesul termenului etichetare la mentiunile, indicatiile, marcile de fabrica sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs alimentar si figurand pe orice ambalaj, document, afis, eticheta, inel sau banderola care insotesc produsul sau se refera la acesta.

Necesitatea reglementarii etichetarii produselor alimentare este o problema de interes public intrucat vizeaza protectia consumatorului din punct de vedere biologic, economic si social. In acelasi timp, se constituie ca o bariera in calea comercializarii produselor alimentare necorespunzatoare calitativ, a produselor pirat si a celor falsificate, cu efecte benefice nu numai in sfera consumului, dar si in cea a productiei.

De aceea, solutii privind etichetarea bunurilor alimentare regasim in "Principiile directoare pentru protectia consumatorilor (vezi Rezolutia Adunarii Generale ONU nr.39/248 din 1985), in Codul de deontologie al comertului international cu bunuri alimentare (v. documentul Comisiei Codex Alimentarius R.C.P. 20/1979, rev. 1/1985), ca si in alte reglementari conexe internationale si nationale.

In Romania, s-au creat conditiile aparitiei unei miscari sociale si stiintifice pentru alinierea la normele europene din punct de vedere legislativ in domeniul etichetarii produselor alimentare. Cel mai important document care atesta aceasta orientare este Hotararea Guvernului nr. 106/ 2002 privind etichetarea alimentelor care prevede:

• eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului si care insoteste produsul sau este aderent la ambalajul acestuia;
• scopul etichetarii este de a da consumatorilor informatiile necesare, suficiente, verificabile si usor de comparat, astfel incat sa permita acestora sa aleaga acel produs care corespunde exigentelor lor din punct de vedere al nevoilor si posibilitatilor lor financiare, precum si de a cunoaste eventualele riscuri la care ar putea fi supusi;
• interdictiile sau restrictiile etichetarii se refera la:

informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa induca in eroare consumatorii in privinta: caracteristicilor alimentului si in special a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei sale, precum si a metodelor de fabricatie sau de productie; atribuirii unor efecte sau proprietati alimentelor pe care acestea nu le poseda; sugerarii ca alimentul are caracteristici speciale atunci cand in realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici;

etichetarea si metodele prin care aceasta se realizeaza nu trebuie sa atribuie alimentelor proprietati de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau sa faca referirii la astfel de proprietati; sunt exceptate de la aceasta interdictie apele minerale naturale, precum si orice alimente cu destinatii nutritionale speciale, autorizate in acest sens de Ministerul Sanatatii si Familiei;

prezentarea alimentelor, in special in ceea ce priveste forma, aspectul sau ambalarea acestora, materialul de ambalare utilizat, felul cum sunt aranjate, precum si modul in care alimentele sunt expuse;  publicitatea alimentelor.

etichetele alimentelor trebuie sa cuprinda obligatoriu: denumirea sub care este vandut alimentul; lista cuprinzand ingredientele; cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea neta pentru alimentele preambalate; data durabilitatii minimale sau, in cazul alimentelor care din punct de vedere  microbiologic au un grad inalt de perisabilitate, data limita de consum; conditiile de depozitare sau de folosire, atunci cand acestea necesita indicatii speciale; denumirea sau denumirea comerciala si sediul producatorului, al ambalatorului sau al distribuitorului; in cazul produselor din import se inscriu numele si sediul importatorului sau ale distribuitorului inregistrat in Romania; locul de origine sau de provenienta a alimentului, daca omiterea acestuia ar fi de natura sa creeze confuzii in gandirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienta reala a alimentului; instructiuni de utilizare, atunci cand lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzatoare a alimentelor; concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2% in volum; o mentiune care sa permita identificarea lotului; mentiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse, prevazute in anexe.

In conditiile actuale, a aparut necesitatea declararii valorii nutritive, intr-o forma si intr-o structura continuu perfectionate, in standardele internationale ale produselor alimentare, cum sunt standardele de recomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de Comisia Codex Alimentarius. Acest lucru n-ar fi putut fi efectuat fara perfectionarea normelor de nutritie pe plan national si pe plan international. De altfel, in anul 1976 apar Standardele internationale recomandate pentru alimentele destinate sugarilor si copiilor de varsta mica (CCA/RS 72/74 - 1976), elaborate de Comisia Codex Alimentarius in cadrul programului mixt FAO/OMS privind normele alimentare si care reprezinta startul in solutionarea acestor probleme.

Declararea valorii nutritive (etichetarea nutritionala) se refera la informatiile de ordin nutritional prezentate intr-o anumita ordine:

valoarea energetica, exprimata in Kcal sau KJ;

cantitatea de protide, glucide si lipide, exprimata in g la 100g de produs;

valoarea biologica, exprimata prin cantitatea fiecarei vitamine sau element mineral (exprimata in unitati SI si raportata la 100 g de produs sau raportata la 100 Kcal, respectiv 100 KJ).

In evolutia etichetei nutritionale, continutul informational a fost in permanenta imbogatire, acest lucru fiind determinat de diversi factori educationali, sociali, economici. S-a pornit de la cele trei elemente energetice (proteine, glucide, lipide) si valoarea energetica conferita de acestea produsului etichetat.

Cei "4 mari CODEX", asa cum au fost denumite elementele mentionate mai sus, apareau in etichetele nutritionale ale produselor alimentare comercializate in Germania, Tarile de Jos si  Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, la sfarsitul anului 1989.

Regatul Unit s-a remarcat prin activitatea sa de avangarda cu privire la sistemul etichetarii nutritionale. Astfel, inca din 1987, la nivel national, erau prevazute (conform legii) trei modele informative:

cu cei " 4 mari CODEX";

cu cei "4 mari CODEX" + acizii grasi saturati;

cu cei "4 mari CODEX" + acizii grasi saturati + fibrele alimentare.

Modernizarea productiei si a comertului cu marfuri alimentare a vizat necesitatea declararii valorii nutritive la o gama tot mai larga de produse alimentare prelucrate. In prezent, tot mai multe firme, din diverse tari din lume, inclusiv din tara noastra, cauta sa gaseasca modalitati cat mai expresive si mai convingatoare de declarare a valorii nutritive, atat la produse destinate copiilor, la produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.

Modalitatile de declarare a valorii nutritive sunt variate:

simple, prezentate sub forma de tabel incadrat intr-un chenar, indicand continutul in protide, lipide si glucide (in grame la 100g produs sau la o portie sugerata) si valoarea energetica exprimata in KJ sau Kcal, de asemenea raportata la 100g produs sau la o portie sugerata, in cifre si litere incolore pe fondul culorii ambalajului;

nuantate: acelasi tabel in care protidele, lipidele si glucidele sunt exprimate pe benzi cu culori codificate si acceptate pe plan tot mai larg: culoarea rosie, rosie-portocalie sau roz pentru protide, culoarea galbena pentru lipide, culoarea verde pentru glucide si fond alb pentru valoarea energetica;

complexe:

un pas inainte este facut de catre firmele care, pe langa mentiunile care indica valoarea energetica si principalii nutrienti, inscriu si cantitatile recomandate de proteine, de vitamine si de substante minerale, pe zi sau pentru un meniu;

atunci cand produsul este destinat unui anumit segment de populatie, nominalizat in normele de nutritie este posibil ca valoarea nutritiva, exprimata prin nutrienti sau energie, sa nu mai fie declarata numai in unitati fizice pe o unitate de masa, ci si gradul de satisfacere zilnica a necesarului respectiv de catre constituentii existenti intr-o unitate de masa a produsului, intr-o forma accesibila consumatorilor; un astfel de model presupune mentionarea pe ambalaj a segmentului caruia produsul ii este destinat.

Sistemul introdus de Directiva CEE 496/90 consimte la utilizarea mai multor modele de etichetare nutritionala, in incercarea de a stopa inscrierea pe eticheta a unor elemente nepotrivite. Astfel, CEE considera ca nutritionale informatiile care privesc in primul rand valoarea energetica, precum si urmatoarele componente: proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri minerale.

Astazi, anumite informatii nutritionale atrag o atentie deosebita consumatorului (de pilda, referirile la grasimi, colesterol, zahar). Din acest motiv, etichetarea nutritionala, nu numai ca devine obligatorie, dar trebuie realizata si cat mai complet.

Valorile cantitatilor in care se gasesc nutrientii trebuie sa se refere la cele prezente in aliment in momentul cumpararii. Ele se pot referi chiar si la produsul gata de consum, cu conditia furnizarii unor suficiente informatii privitoare la modul de preparare.

Dincolo de dispozitiile legale obligatorii, eticheta nutritionala este acceptata ca o necesitate sociala si tinde sa devina un instrument promotional valoros aflat la indemana producatorilor si comerciantilor de alimente. Multi dintre acestia au reusit sa gaseasca compozitii grafice sugestive ale etichetei, informatiile prevazute fiind usor de receptat, vizibile, usor de comparat. Mai mult decat atat, unele firme au facut un pas inainte in sensul mentionarii, alaturi de valoarea energetica si principalii nutrienti, a cantitatilor recomandate de proteine, vitamine si substante minerale pe zi sau pe meniu.

Etichetarea nutritionala ofera intreprinderilor o oportunitate marita de a vinde si de a garanta consumatorilor un comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii in acest sens.

Declararea potentialului nutritiv sau valorii nutritive pe etichete prin transmiterea continutului mesajului informational catre consumatori folosind mijloace vizuale isi are o justificare bine fundamentata in psihopedagogie. Din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt ale omului, 73% sunt receptate prin vaz, 11% prin auz, 3,5% prin miros, 11% prin gust si 1,5% prin senzatii tactile.

In Hotararea Guvernului Romaniei nr. 106/ 2002 privind etichetarea alimentelor, in ceea ce priveste etichetarea nutritionala, se mentioneaza urmatoarele:

prezentele norme metodologice nu exclud aplicarea reglementarilor privind etichetarea alimentelor destinate utilizarilor nutritionale speciale[1];

in sensul prezentelor norme metodologice, urmatorii termeni se definesc astfel:

a) etichetare nutritionala - orice informatie care apare pe etichete si se refera la: valoarea energetica si urmatoarele substante nutritive: proteine, glucide-zaharuri, lipide, fibre, sodiu, vitaminele si mineralele prezente in cantitati semnificative, conform tabelului care face parte integranta din prezentele norme metodologice;

b) mentiune nutritionala - orice reprezentare sau orice mesaj publicitar care specifica, sugereaza sau induce faptul ca alimentul are anumite proprietati nutritionale datorate valorii energetice/calorice pe care acesta o furnizeaza, o furnizeaza la o valoare scazuta sau crescuta ori nu o furnizeaza si/sau datorita substantelor sale nutritive pe care acesta le contine, le contine in proportie scazuta sau crescuta ori nu le contine;

c) valoare medie - valoarea care reprezinta cel mai bine cantitatea de substante nutritive pe care o contine un aliment dat, fata de variatiile acestora in functie de sezon, obiceiuri de consum si alti factori care pot induce modificari ale valorii efective;

etichetarea nutritionala este optionala; etichetarea nutritionala este obligatorie atunci cand la prezentarea sau la publicitatea produsului, cu exceptia campaniilor publicitare colective, apare pe eticheta o mentiune nutritionala;

informatiile furnizate consumatorilor prin etichetarea nutritionala se grupeaza, dupa caz, in grupa 1 sau 2, in urmatoarea ordine:
Grupa 1:
a) valoarea energetica;
b) cantitatile de proteine, glucide si lipide.
Grupa 2:
a) valoarea energetica;
b) cantitatile de proteine, glucide, zaharuri, lipide, acizi grasi saturati, fibre si sodiu;

informatiile furnizate sub forma unei mentiuni nutritionale referitoare la zaharuri, acizi grasi saturati, fibre sau sodiu se prezinta in conformitate cu grupa 2;

etichetarea nutritionala poate include, de asemenea, cantitatile din una sau mai multe dintre urmatoarele substante: amidon, polioli, acizi grasi mononesaturati, acizi grasi polinesaturati, colesterol si oricare dintre mineralele sau vitaminele prezente in aliment in cantitati semnificative, astfel cum sunt mentionate in tabelul care face parte integranta din prezentele norme metodologice;

inscrierea substantelor care apartin sau sunt componentele uneia dintre categoriile de substante nutritive mentionate este obligatorie atunci cand se face o mentiune nutritionala. In cazul in care se inscrie cantitatea de acizi grasi polinesaturati si/sau mononesaturati si/sau aportul de colesterol, se inscrie si cantitatea de acizi grasi saturati. In acest caz declararea acizilor grasi nu se considera o mentiune nutritionala;

valoarea energetica declarata se calculeaza utilizandu-se urmatorii factori de echivalenta:

a) glucide, cu exceptia poliolilor 4 kcal/g = 17 kJ/g
b) polioli 2,4 kcal/g = 10 kJ/g
c) proteine 4 kcal/g = 17 kJ/g
d) lipide 9 kcal/g = 37 kJ/g
e) alcool etilic-etanol 7 kcal/g = 29 kJ/g
f) acid organic 3 kcal/g = 13 kJ/g.

declararea valorii energetice si a proportiei substantelor nutritive sau a componentelor acestora se face cantitativ;

unitatile de masura utilizate sunt urmatoarele: valoarea energetica - kJ si kcal; proteine - grame (g); glucide - grame (g); lipide - grame (g); fibre - grame (g); sodiu - grame (g); colesterol - miligrame (mg); vitamine si minerale - unitatile de masura specificate in mod expres;

informatiile mentionate mai sus se exprima la 100 g sau la 100 ml sau raportat la ratie sau la portie, cu conditia mentionarii pe ambalaj a numarului de portii continute;

cantitatile mentionate sunt acelea care caracterizeaza alimentul sub forma in care este vandut. Aceasta informatie se poate referi si la alimentul preparat, cu conditia mentionarii instructiunilor de preparare, iar informatia sa se refere la alimentul preparat pentru consum;

informatia referitoare la vitamine si minerale trebuie, de asemenea, exprimata in procente din doza zilnica recomandata (DZR);

in cazul vitaminelor si mineralelor procentul din doza zilnica recomandata (DZR) poate fi inscris si sub forma grafica;

la declararea cantitatii de zaharuri si/sau polioli si/sau amidon, imediat dupa cantitatea totala de glucide exprimata in grame se inscriu cantitatile de zaharuri, polioli si amidon, exprimate in grame;

la declararea cantitatii si/sau tipului de acid gras si/sau valorii colesterolului, imediat dupa cantitatea totala de lipide exprimata in grame se inscriu cantitatile de lipide saturate, mononesaturate, polinesaturate, exprimate in grame, si cea de colesterol exprimata in miligrame;

valorile declarate sunt, dupa caz, valori medii, care se bazeaza pe urmatorii factori: analiza alimentului facuta de producator; un calcul facut cu ajutorul valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate; un calcul obtinut cu datele stabilite si general acceptate.

Ordonanta Guvernului nr. 21 din 1992 privind protectia consumatorilor (completata prin O.G. nr.58/ 2000) stipuleaza:

• consumatorii au dreptul sa fie informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici;
• informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizeaza prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau carte tehnica, instructiunile de folosire ori altele asemenea, ce insotesc produsul, in functie de natura acestuia;
• informatiile trebuie sa fie inscrise in limba romana, indiferent de tara de origine a produsului; trebuie sa fie complete, corecte, precise si explicite si sa cuprinda denumirea produsului, marca producatorului, cantitatea, pretul, termenul de garantie sau de valabilitate si dupa caz, principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitia, eventualii aditivi sau ingredientele folosite, eventualele riscuri previzibile, contraindicatii si modul de utilizare, de manipulare, de conservare sau de pastrare, precum si alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse; la produsele alimentare preambalate se mentioneaza si valoarea nutritiva.

In consecinta, etichetarea corecta si cuprinzatoare a produselor, ca mijloc de comunicare intre industrie, comert si consum, reprezinta o baza utila de date:

pentru consumator, utilitatea rezida nu numai in respectarea dreptului de optiune pentru un produs sau altul, ci si in educarea lui in calitate de cumparator, inclusiv prin constientizarea efectului pe care alimentul il are pentru propria sa piata metabolica (piata biologica a organismului);

pentru agentii economici, reprezinta o modalitate de masurare a pulsului pietei, de cunoastere a reactiilor consumatorilor, dar si un stimulent in realizarea unor produse superioare calitativ. Producatorii si comerciantii de produse alimentare sunt pusi in situatia de a-si reconsidera si modela strategia si politica manageriala pentru a raspunde noilor exigente privind etichetarea bunurilor alimentare, exigentelor privind protectia consumatorului, criteriilor si normativelor de performanta internationala. Luarea in considerare a acestor noi coordonate cu vocatie universala contribuie, in mod decisiv, la cresterea competitivitatii produselor lor si la cresterea capacitatii lor concurentiale, cu rezultate pozitive din punct de vedere financiar.

Figura 3.1  Model de etichetare nutritionala