Imprumutul cu dobinda

Imprumutul cu dobinda

I.1.1.       Notiune

Imprumutul de consumatie poate fi nu numai cu titlu gratuit, dar si cu titlu oneros. In acest caz, imprumutatorul pretinde de la imprumutat, pe linga obligatia de restituire, o prestatie oarecare in schimbul transferarii proprietatii lucrului imprumutat. Aceasta prestatie consta, de regula, intr‑o suma de bani, numita dobinda. De aceea, imprumutul cu titlu oneros poarta numele de imprumut cu dobinda, cu privire la care - prin derogare sau in completarea regulilor prevazute pentru imprumutul de consumatie cu titlu gratuit - se aplica unele norme speciale stabilite in Cod civil (art. 1587-1590) sau alte acte normative.

In cazul imprumutului cu dobinda, contractul are un obiect dublu: lucrul imprumutat (numit in Codul civil capital) si dobinda. {i in acest caz imprumutul este un contract unilateral, deoarece atit obligatia de restituire a lucrului imprumutat, cit si obligatia de plata a dobinzilor incumba imprumutatului.

I.1.2.       Lucrul imprumutat

In cazul imprumutului de bani, la scadenta trebuie sa fie restituita suma imprumutata, indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor (principiul nominalismului monetar consacrat de art 1587 Cod civil), cu exceptia cazului cind prin acte normative speciale se dispune altfel. Daca schimbarea valorii monedei are loc dupa scadenta si dupa ce debitorul a fost pus in intirziere, se admite revocarea sumei imprumutate.

I.1.3.       Dobinda

Pentru ca imprumutul sa fie purtator de dobinzi (sub forma unei sume de bani sau alte lucruri mobile), este nevoie de o clauza in acest sens (in caz contrar, dobinda nu este datorata de drept). Potrivit art. 1587 Cod civil, in cazul imprumuturilor de bani, producte sau alte bunuri mobile "se pot stipula dobinzi"; deci in lipsa de stipulatie, imprumutul este cu titlu gratuit.

Daca imprumutatul plateste dobinzi fara sa fi fost stipulate sau pateste dobinzi mai mari decit cele stabilite, el nu le poate nici repeti, nici imputa asupra capitalului (art. 1588 Cod civil). Aceasta dispozitie se explica prin recunoasterea unei conventii tacite rezultind din plata facuta. Cu toata formularea categorica a dispozitiei, se admite ca restituirea poate fi ceruta daca imprumutatul dovedeste ca a platit din eroare.

Daca partile au stipulat dobinzi, fara sa precizeze cuantumul lor, imprumutatul este obligat sa plateasca dobinda legala (se prezuma ca partile au avut in vedere acest cuantum al dobinzii). Solutia poate fi aplicata si in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale, obligatia este purtatoare de dobinzi, dar fara aratarea cuantumului acestora.

Se pune intrebarea care este in prezent dobinda legala[1]? Practica judiciara a considerat ca "prin abrogarea implicita a Decretului nr. 311/1954 . ca urmare a actelor normative privind liberalizarea preturilor si aplicarea mecanismelor de piata . , in lipsa altei reglementari specifice, dobinda legala este dobinda pietei". Intr‑o alta formulare, dobinda "ar putea fi dobinda pietei, raportata la dobinda practicata de BNR".

Desi aceste solutii au fost pronuntate in materie comerciala (unde dobinda este, in principiu, mai oneroasa), ele pot fi avute in vedere, in lipsa unei reglementari legale, si in materie civila, care reclama si ea existenta unei dobinzi legale.

Datorita "imobilismului legislativului", in dreptul nostru (printr‑o solutie cu totul originala) avem o dobinda legala fara lege, cuantumul ei concret urmind a fi stabilit, de la caz la caz, de instanta competenta, in functie de dobinda pietei practicata in relatiile civile.

In principiu, dobinda se calculeaza numai asupra capitalului (asupra sumei imprumutate) pentru ca, in conditiile perceperii de dobinda la dobinda (anatocism), imprumutul ar deveni prea oneros. Potrivit art. 1089 Cod civil si Legii nr. 313/1979 pentru anularea clauzei penale din oarece contracte, conventiile de anatocism in materie civila sint valabile numai daca se incheie pentru dobinzile deja ajunse la scadenta, deci pentru trecut (nu in momentul acordarii imprumutului, adica cu anticipatie) si numai daca vizeaza dobinzile datorate pe cel putin un an intreg.

Dovada platii dobinzilor se face potrivit dreptului comun, inclusiv prin prezumtia (absoluta, respectiv relativa) de liberare a debitorului rezultind din remiterea voluntara a titlului (origianl sau copie legalizata a titlului) facuta de creditor debitorului (art. 1138 Cod civil). In materia dobinzilor, Codul civil prevede si o regula speciala: daca imprumutatorul elibereaza o chitanta de primire a capitalului, fara a face mentiune in privinta dobinzilor, ele sint prezumate a fi fost platite (art. 1590); aceasta se explica prin faptul ca dobinzile pentru perioada expirata se platesc cu intiietate sau odata cu restituirea sumei imprumutate. Prezumtia de plata a dobinzilor rezultind din chitanta de plata a datoriei principale este absoluta.

Cu toate ca art. 1590 Cod civil vizeaza in mod direct plata capitalului imprumutat, prezumtia urmeaza a fi aplicata si in caz de plata partiala, dar cu urmatoarele precizari:

daca chitanta s‑a dat, fara rezerve, pentru plata partiala a capitalului datorat, se prezuma plata dobinzii aferente capitalului achitat;

daca chitanta este eliberata de creditor pentru primirea unei parti din datorie (care consta din capital si dobinzile aferente), urmeaza a se aplica regulile imputatiei platii (suma platita se imputa cu intiietate asupra dobinzilor - art. 1111 Cod civil).

I.1.4.       Reguli speciale privind raspunderea imprumutatului pentru nerespectarea obligatiilor civile in cazul imprumuturilor banesti

In aceasta privinta se aplica dreptul comun din materia raspunderii contractuale, cu urmatoarele particularitati:

daunele moratorii sint echivalente cu dobinda legala;

creditorul nu este obligat sa dovedeasca paguba suferita intrucit daunele moratorii sint datorate independent de existenta sau intinderea pagubei;

punerea in intirziere a debitorului se poate face numai printr‑o cerere de chemare in judecata, nu si prin notificare (art. 1088 si 1586 Cod civil):

In obligatiile banesti, dobinda (moratorie) nu poate fi ceruta decit pentru suma de bani restanta la data introducerii actiunii, chiar daca partea din datorie achitata pina in acel moment fusese platita cu intirziere.

Pentru a face sa curga dobinda moratorie este necesar ca ea sa fi fost expres solicitata prin actiune. Deci daca creditorul - care are dreptul de a determina limitele actiunii (art. 130 al. 3 Cod procedura civila) - a cerut prin actiune numai suma imprumutata si nerestituita la scadenta, nu incepe sa curga dobinda moratorie. Insa acordarea dobinzilor moratorii nu este conditionata de stabilirea relei credinte a debitorului; fiind vorba de daune-interese (raspundere civila contractuala), nerespectarea obligatiei de plata trebuie sa fie imputabila debitorului, culpa lui fiind prezumata pina la dovada contrara (art. 1082-1083 Cod civil), insa dovada cauzei straine neimputabile debitorului il exonereaza pe debitor numai de plata dobinzilor moratorii, nu si de obligatia de restituire a sumei imprumutate. "La obligatiile pecuniare, pentru a fi exonerat de obligatia propriu-zisa, debitorul nu poate invoca niciodata cauze de exonerare de raspundere".

In cazul imprumutului banesc cu dobinda (conventionala sau prevazuta prin norme speciale), dobinda se acorda nu numai de la data cererii de chemare in judecata, ci si pentru trecut, in virtutea conventiei sau a legii speciale, intrucit reprezinta fructe civile, iar nu daune-interese pentru neexecutarea unei obligatii banesti; numai ca, in ipoteza unei dobinzi conventionale sau legale mai mici decit dobinda legala, pentru trecut se va acorda aceasta dobinda, iar de la data introducerii actiunii dobinda moratorie legala (daca prin norme speciale nu se prevede altfel).

Dobinda conventionala (de natura fructelor civile) prevazuta intr‑un contract de imprumut cu termen, nu inceteaza a curge dupa expirarea termenului de plata (si pina la punerea in intirziere a debitorului printr‑o cerere de chemare in judecata), caci "nu se poate admite ca un imprumut pentru care partile au stipulat dobinda sa se transforme, in urma expirarii termenului, intr‑un contract gratuit". Dar daca dobinda a fost prevazuta numai pentru nerespectarea termenului de restituire (deci contractul este cu titlu gratuit si dobinda conventionala are caracter moratoriu), trebuie admis (art. 1088, 1586 Cod civil) ca dobinda va fi datorata numai din ziua cererii de chemare in judecata si in cuantumul prevazut insa el mult dobinda legala.

Regula dupa care dobinda moratorie se calculeaza de la data chemarii in judecata se aplica numai in cazul neexecutarii obligatiilor banesti contractuale (daune-interese moratorii). In materia raspunderii civile delictuale (despagubiri) debitorul este de drept in intrziere. Astfel, de exemplu, in cazul delictelor civile (infractiuni) care au ca obiect material o suma de bani, dobinzile curg de drept, de la data comiterii faptei, iar nu de la data cererii de chemare in judecata; in schimb, daca obiectul infractiunii nu este o suma de bani, la despagubirile stabilite ca echivalent al pagubei dobinzile se calculeaza numai de la raminerea definitiva a hotaririi, "cind daunele s‑au transformat intr‑o creanta certa, lichida si exigibila", avind ca obiect pata unei sume de bani producatoare de dobinzi legale pina la completa ei achitare.

In caz de plata nedatorata, accipiens-ul de rea credinta datoreaza dobinzi din ziua platii (art. 994 Cod civil), iar nu de la data raminerii definitive a hotaririi; in schimb, accipiens-ul de buna credinta datoreaza dobinzi numai de la data intentarii actiunii in restituire, de la aceasta data nemaiputind fi considerat de buna credinta.

I.1.5.       Prescriptia dreptului la actiune pentru plata dobinzilor

Daca imprumutatul este obligat sa plateasca dobinzile prin prestatii succesive - in lipsa de stipulatie sau dispozitie legala contrara prin prestatii anuale, daca dobinda stabilita este anuala - dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr‑o prescriptie deosebita (art. 12 din Decretul nr. 167/1958), termenul calculindu‑se de la data exigibilitatii fiecarei rate de dobinda. Desi dobinzile sint pretentii accesorii, momentul inceperii cursului prescriptiei extinctive pentru aceasta nu este legat de inceputul prescriptiei dreptului la actiune privind pretentia principala; principiul accesorium sequitur principale nu ar putea fi aplicat, intrucit dreptul la dobinzi nu se naste odata cu dreptul la creanta principala, el avind o existenta proprie (independenta dreptului la dobinzi fata de creanta principala). Tot astfel, stingerea obligatiei principale prin plata, dar fara plata dobinzilor, nu atrage dupa sine stingerea creantei la dobinzi, cu exceptia cazului cind din chitanta de plata a datoriei principale rezulta prezumtia de plata a dobinzilor (art. 1590 Cod civil). Dar daca imprumutatorul, in chitanta eliberata, a facut rezerva in privinta dobinzilor, obligatia accesorie nu se stinge odata cu cea principala.

Independenta creantei avind ca obiect dobinzile fata de creanta principala (capital) are insa numai caracter relativ: "odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii" (art. 1 al. 2 din Decretul nr. 167/1958). Astfel fiind, daca creanta principala s‑a stins prin prescriptie deoarece actiunea nu a fost intentata in cadrul termenului de trei ani de la scadenta, pe cale accesorie se stinge si dreptul la dobinzile conventionale datorate pentru perioada de pina la stingerea datoriei principale, chiar daca pentru aceste dobinzi nu s‑a implinit inca termenul de prescriptie. Problema dobinzilor moratorii (datorate in principiu de la data cererii in justitie) nu se poate pune, intrucit dreptul la actiune este prescris (prescriptia dreptului la actiunea in realizarea creantei principale atrage si prescriptia dreptului la actiune pentru plata dobinzilor). Dreptul subiectiv al imprumutatorului supravietuieste atit in privinta creantei principale, cit si a dobinzilor (obligatie civila imperfecta, naturala).

Aceste reguli privitoare la prescriptie se aplica atit in cazul dobinzilor care au natura juridica a fructelor civile (imprumut cu dobinda), cit si in cazul dobinzilor moratorii (daune-interese), cu deosebirea ca in cazul dobinzilor moratorii stabilite prin hotarirea definitiva a unui organ de jurisdictie, la scadenta fiecarei rate de dobinda incepe curgerea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita (iar nu a drepului material la actiune).