Comportamentul organizational

COMPORTAMENTUL ORGANIZATIONAL

In cadrul organizatiilor este foarte importanta studierea comportamentului indivizilor si grupurilor, ce poate sa asigure capacitatea de a intelege cum pot fi conduse in mod eficace si cum sa structuram mai bine organizatiile.

Scopurile studierii comportamentului organizational sunt cele de anticipare (comportamentul constant care apare in organizatii permite unele previziuni asupra viitoarelor sale aparitii), explicare (de ce apar aceste comportamente) si de determinare a comportamentului (managementul acestuia, in sensul realizarii obiectivelor si scopurilor organizationale propuse).

Personalitatea are o mare influenta asupra comportamentului organizational iar studiile in domeniu au desprins o serie de dimensiuni care o definesc si o caracterizeaza: extraversiunea (gradul de sociabilitate al oamenilor), stabilitatea emotionala (gradul de control emotional), gradul de agreare (masura in care o persoana este prietenoasa si abordabila), constiinciozitate (gradul de responsabilitate al oamenilor si orientarea lor catre realizari), deschiderea la nou (flexibilitatea si receptivitatea la nou).

Alaturi de aceste dimensiuni, exista o serie de caracteristici specifice ale personalitatii, care, la randul lor, influenteaza comportamentul organizational, caracteristici surprinse de G. Johns in lucrarea Comportament organizational: locul controlului (un set de convingeri referitoare la faptul ca se poate controla comportamentul cuiva prin diferite forte, exterioare (soarta, noroc) sau interioare (initiativa proprie, vointa etc.), automonitorizarea (masura in care oamenii observa si isi regleaza comportamentul lor in cadrul social si in relatiile umane) si autostima (gradul in care o persoana se autoevalueaza pozitiv).

Principalele conceptii cu privire la comportamentul uman si natura omului organizational s-au concretizat intr-o serie de modele si teorii, carora Douglas Mc.Gregor, in lucrarea Dimensiunea umana a intreprinderii (1960) le asociaza doua teorii manageriale: Teoria X (care surprinde conceptia managementului stiintific) si Teoria Y (care reprezinta esenta scolii relatiilor umane). 

A. Modelul de om economic si rational - considera ca omul este motivat indeosebi de stimulente economice si va incerca sa obtina un maxim de castig; el este un element pasiv, usor de manipulat si controlat de organizatie.

Corespunzator acestui model, Mc.Gregor elaboreaza Teoria X, care spune ca omul este in mod natural lenes, trebuie motivat si controlat din exterior, nu este capabil de autodisciplina si autocontrol, prefera sa fie dirijat, iar scopurile sale individuale nu sunt armonizate cu cele organizationale.

Ca urmare a aplicarii in practica a acestui model, a crescut nivelul productivitatii, insa a scazut satisfactia in munca si in aceste conditii a aparut necesitatea unui nou model.

B. Modelul de om social - considera ca omul este motivat de nevoi sociale si de relatiile cu ceilalti si raspunde pozitiv la cerintele organizatiei (dar numai daca aceasta satisface nevoile sociale ale muncitorilor)

Desi s-au obtinut rezultate pozitive in ceea ce priveste climatul psihosocial, munca a ramas in esenta aceeasi, o munca simplificata si care nu a pus in valoare capacitatile oamenilor, motiv pentru care s-a conturat un nou model.

C. Modelul de om care se autoactualizeaza - bazat pe principiul muncii imbogatite, pe nevoile de realizare a capacitatilor si talentelor oamenilor, pe o munca creativa si cu sens.

Corespunzator acestui model, Mc.Gregor a elaborat Teoria Y, potrivit careia munca poate deveni o activitate placuta iar oamenii, in conditii favorabile, pot sa-si asume responsabilitati, sunt capabili de autodisciplina si autocontrol.

Si acest model a avut unele lipsuri, in sensul ca problemele organizatiilor s-au limitat doar la aspectele psihologice ale relatiilor interpersonale; ca urmare, a fost elaborat cel mai nou model.

D. Modelul de om complex - caracterizat de faptul ca omul este o fiinta extrem de complexa, cu reactii complexe si caracterizat de o larga varietate de motivatii. El este capabil sa invete noi motive in cadrul experientelor si interactiunilor sale cu ceilalti.

Conform acestui model, japonezul William G. Ouchi a elaborat Teoria Z, care are ca punct central participarea. Important nu este individul singular, conducator, ci reteaua, grupul, care realizeaza functiile specifice managementului.