Sistemul consonantic
In epoca clasica romanii au intrebuintat
urmatoarele consoane: b, c, d, f, g, h, k, l, m, n, p, q, r, s, t, x, z.
Initial scriau numai cu majuscule, urmand ca scrierea cu litere mici
sa apara mult mai tarziu. Litera h era considerata mai
mult o aspiratie decat o consoana, pe care grecii o notau nu cu o
litera, ci prin niste semne numite aspiratii. De exemplu in
cuvintele latinesti heri - ieri, si homo - om, litera h
nu are vivacitatea din limba romana. Litera z era folosita in
cuvinte de origine greaca: zona - cingatoare, Zama,
Zephirus, iar litera y, ca vocala s-a introdus mai tarziu, tot
pentru cuvinte grecesti: Dionysus, Aegyptus. In limba
latina nu existau literele j si v chiar daca in
unele texte apar aceste semne. Explicatia ar consta in faptul ca se
dorea o evidentiere intre i vocala imber - ploaie
si i semivocala Iupiter, respectiv u vocala
ullus - vreunul si u semivocala ciuis - cetatean.
Un caz
special l-a reprezentat litera C, intrebuintata in unele
situatii, la inceput de cuvant, si pentru notarea lui G, si
pentru notarea lui C. In urma reformei fonetice
propusa de imparatul Claudius, 44-54 p.Chr, a fost creat un
semn nou, provenit din bararea literei C, astfel a rezultat litera G. A
continuat sa se foloseasca acelasi semn C doar in cazul unor
nume proprii consacrate: Caius-Gaius, prescurtat C. si Cnaeus - Gnaeus,
prescurtat Cn.
