Targuri si sate din Dacia Romana

Targuri si sate din Dacia Romana

Satele organizate dupa modelul roman poarta numele de pagi sau vici, pagi in Dacia, ca si in celelalte provincii dunarene, sunt comunele rurale alcatuite pe teritoriul unei colonii. Ele sunt atestate epigrafic numai in teritoriul Ulpiei Traiane, una este Aquae (Calanul de azi), localitate cumoscuta si de Ptolemeu, sub numele grecesc de Hydata (insemnand acelasi lucru, ape).

Tabula Peutingeriana o aminteste de asemenea sub numele de Ad Aquas, o asezare civila s-a infiripat aici datorita izvoarelor termale, folosite pentru efectul lor terapeutic, in raza acestui pagus se gasea si o cariera de piatra, de unde provine probabil blocul cu numele cioplitorului in piatra Diogenes lapidarius.

Un al doilea pagus este cel de la Micia (Vetel, judetul Hunedoara), cunoscut numai din inscriptii, el s-a dezvoltat probabil din canabele marelui castru de aici. In inscriptii localitatea e numita Micia sau pagus Miciensis, condus de catre doi magistri, locuitorii sunt veterani et cives romani (Micienses), numiti uneori numai Micienses. (M. Macrea, 2007, p. 122).

In general, se considera ca acest pagus s-a dezvoltat din asezarea direct dependenta de castru (vicus militaris), care a ajuns, pe la inceputul secolului al III-lea, la un stadiu cvasiurban, iesit astfel de sub jurisdictia militara a castrului; exista insa si opinia ca la Micia am putea avea de-a face cu un vicus militaris si o asezare civila (pagus), coexistand si evoluand paralel, cel putin un anumit timp.

In orice caz, Micia s-a dezvoltat in legatura cu puternicul castru de trupe auxiliare, cu traficul comercial pe Mures, de care se leaga si un cartier intreg de negustori si mestesugari, nu intamplator a functionat aici si o statie vamala. (Istoria Romanilor, 2001, p. 70).

Economic, urbanistic si administrativ un pagus se situa imediat dupa municipium, din modestele date pe care le detinem despre administratia acestor pagus de la Micia si Aquae, se constata ca organele lor locale de conducere se deosebeau de cele intalnite in vici si minicipia.

Urmele arheologice cunoscute in aceste doua centre arata de asemenea categoric ca din punct de vedere topografic sunt mult superioare fata de cele din satele romane obisnuite. Datorita vietii lor economice, pagi posedau elemente avansate de urbanism, de aceea, in sens economic putem denumi aceste mari comune rurale ca targuri (fora rerum venalium).

Spre deosebire de obisnuitul vicus, un pagus beneficia de de o productie de marfuri si de schimburi comerciale regulate, calitatea juridica de pagus se acorda probabil de guvernatorul provinciei

Absenta unui termen latin adecvat pentru traducerea in limba romana a lui pagus ne pune in situatia de a denumi aceste asezari targ (cuvant de origine slava care apare la noi o data cu nasterea targurilor feudale).

Insuficienta informatiilor epigrafice nu ne ingaduie sa determinam centrele ce se considerau in Dacia ca pagi, singurul criteriu ipotetic de a le identifica ramane aprecierea dezvoltarii lor ca asezari. La origine, cei mai multi pagi au fost vechi targuri dacice, spre care gravitau economic satele dintr-o regiune oarecare, aceste targuri, in unele locuri (Sucidava, Micia, Aquae din Dacia sudica), din punct de vedere urbanistic au fost adevarate orase, dar nu au putut atinge stadiul juridic de municipium.

Aceasta intarziare in obtinerea treptelor de municipium si colonia se constata si in cazul multor centre urbane de seama ca Apulum, Potaissa, Porolissum, Tibiscum. Se pare ca piedica principala a promovarii cu intarziere (sau deloc) a unor centre urbane in stadiul de municipium l-a constituit tocmai o puternica garnizoana locala detinatoare a unui territorium militare, care in cazul aparitiei unui municipium va avea alt caracter si alta administratie.

Dintre toate formele de asezari ale provinciei vicus-ul este cel mai putin cunoscut ca topografie si administratie locala.

Satul s-a dezvoltat spontan, fara un plan de sistematizare, cu multe gospodarii dispersate, in jurul carora se intindeau terenuri si gradini pentru culturi, putinele cladiri mentionate epigrafic la sat sunt numai locuri de cult.

Conducerea in vicus apartinea unui magister, fara mare importanta politica, sediul administrativ al lui putand fi propria sa locuinta, un astfel de magistrat dintr-un vicus din Dacia nu apare deloc mentionat in inscriptii, functia lui fiind munus si nu honor, ca la oras.

Numai in lumea miniera a unor gentes dalmate, Pirustae si Baridustae, venite in Dacia cu organizatia lor de acasa in kastella, "primarul" se cunoaste epigrafic sub denumirea de princeps.

Daca pe locurile ocupare de vici intalnim frecvent ceramica rosie, caramida, tigla si alte produse de cultura materiala romana, acestea nu constituie intotdeauna dovada unei populatii de colonisti veniti din afara provinciei.

Dacii au adoptat repede produsele si tehnica superioara ale stapanilor, autohtonii se identifica in secolele II-III d. Chr. mai usor prin ritul incinerarii din necropole, unde, de asemenea, inventarul mormantului este de factura romana.

Au prosperat vici din regiunile agricole infloritoare si de pe langa marile drumuri de comert, ocupate in general de elementele de colonizare, cele mai sarace au fost satele din tinuturile pastorale si miniere, cimitirul fiind astazi expresia arheologica a vietii lor modeste.Vicus-ul locuit in masa de catre indigeni a ramas cu totul inapoiat din punct de vedere economic si cultural, situatia lui era o consecinta a organizarii introduse de catre imparatul cuceritor.

Dupa ce pamantul Daciei cucerite a fost declarat ager publicus, Traian, urmat de alti imparati, l-a distribuit conform intereselor claselor stapanitoare.

(D. Tudor, 1968, p. 379-380).

BIBLIOGRAFIE

1. Daicoviciu, H., Petrescu-Dambovita, M., Istoria Romaniei de la inceputuri pana in secolul al VIII-lea, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

2. Dumitru, T., Orase, targuri si sate in Dacia Romana, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968.

3. Istoria Romanilor, Ed. Academiei Republicii Populare Romane, Bucuresti, 1960.

4. Istoria Romanilor vol. II, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001.

5. Husar, A., Din istoria Daciei Romane, I Structuri de civilizatie, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2002.

6. Macrea, M., Viata in Dacia Romana, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 2007.

Benea, D., Contributii la istoria relatiilor politice dintre Imperiul roman si geto-daci (expeditia lui Aelius Catus), in Apulum, Acta Musei Apulensis, XXVI, Alba Iulia, 1989, p. 147-159.

Idem, Dacia pe Tabula Peutingeriana, in In memoriam Dumitru Tudor, Editura Mirton, Timisoara, 2001, p. 135-149.

Cizek, E., Epoca lui Traian, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980.

Idem, Cucerirea Daciei in scrierile lui Pliniu cel Tinar, in 2050 de ani de la faurirea de catre Burebista a primului stat independent si centralizat al geto-dacilor, Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 1980, p. 107-115.

Idem, Istoria Romei, Editura Paideia, Bucuresti, 2002.

Conovici, N., Asezari fortificate si centre tribale geto-dacice din Muntenia (sec. IVi.e.n. - Ie.n.), in Buletinul Muzeului Brailei, Studii, Comunicari-Note, Braila, 1985, p. 71-87).

Crawford, M., Roma republicana, Editura Meridiane, Bucuresti, 1997.

Cristescu, V., Istoria militara a Daciei romane, Fundatia Regele Carol I, Bucuresti, 1937.

Daicoviciu, C., La Transilvanie dans l'antiquité, Bucuresti, 1945.

Idem, Aparitia si formarea relatiilor sclavagiste in Dacia, in Istoria Rominiei, Editura Academiei, Bucuresti, 1960, p. 255-341.

Daicoviciu, C., Daicoviciu, H., Columna lui Traian, Editura Meridiane, Bucuresti, 1968.

Daicoviciu, H., Dacii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965.

Idem, Dacia de la Burebista la cucerirea romana, Editura Dacia, Cluj, 1972.

Ferenczi, I., Consideratii in legatura cu castrele de mars romane din partea centrala a Muntilor Surianului, in Acta Musei Napocensis, XVIII, Cluj-Napoca, 1981, p. 409-412.

Florescu, Gr., Problema castrelor romane de la Malaiesti, Drajna de Sus si Pietroasa, in Studii si materiale privitoare la trecutul istoric al jud. Prahova, Ploiesti, 1968, p. 31-38.

Glodariu, I., Itinerarii posibile ale cavaleriei maure in razboaiele dacice, in In memorian Constantin Daicoviciu, Editura Dacia, Cluj, 1974, p. 151-164.

Idem, Sistemul defensiv al statului dac si intinderea provinciei Dacia, in Acta Musei Napocensis, XIX, Cluj Napoca, 1982, p. 23-38.

Idem, Decebal in ajunul confruntarilor armate cu Traian, in Istros, X, Braila, 2000, p. 289-294.

Gostar, N., Cetatile dacice din Moldova si cucerirea romana la nordul Dunarii ce Jos, in Apulum, 1964, p. 56-82.

Idem, Dacorum fratrum in inscriptia lui Tib. Plautius Silvanus Aelianus, in Pontica, XII, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, 1979, p. 129-137.

Idem, Grecii si romanii despre "Statul dacic" sub regii Burebista si Decebal, in Hierasus, I, Botosani, 1979, p. 7-20.

Idem, L΄armée roumaine dans les guerres daces de Trajan (101- 102, 105-106), in Dacia, N.S., 23, Bucuresti, 1979, p. 115-122.

Horedt, K., Cu privire la interpretarea unor stampile epigrafice, in SCIVA, tom 24, nr. 1, Bucuresti, 1973, p. 109-110.

Miclea, I., Florescu, R., Decebal si Traian, Editura Meridiane, Bucuresti, 1980.

Parvan V., Getica, O protoistorie a Daciei, Editie ingrijita, note, comentarii si postfata de R. Florescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1982.

Petolescu C.C., Razboiul dacic al imparatului Domitian, in Thraco-Dacica, t.X, nr.1-2, Bucuresti, 1989, p. 155-164.

Idem, Decebal regele dacilor, Editura Academiei, Bucuresti, 1991.

Idem, Dacia si Imperiul Roman, Editura Teora, Buc., 2000.

Idem, Contributia militara a provinciei Moesia Inferior la cucerirea Daciei, in Pontica, XXXIII-XXXIV, Constanta, 2001, p. 348-354.

Petrescu-Dimbovita, M., Scurta istorie a Dacie preromane, Editura Junimea, Iasi, 1978.

Petrescu-Dimbovita, M., si colab., Istoria Romaniei de la inceputuri pana in secolul al VIII-lea, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

Suceveanu, Al., Barnea, Al., La Dobroudja romaine, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1991.

Tudor D., Istoria sclavajului in Dacia romana, Biblioteca istorica, II, Editura Academiei, Bucuresti, 1957.

Idem, Oltenia romana, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958.

Idem, Podurile romane de la Dunarea de Jos, Editura Academiei, Bucuresti, 1971.

Idem, Arheologia romana, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.

Vulpe R., Asezari getice din Muntenia, Editura Meridiane, Bucuresti, 1966.

Idem, Studia Thracologica, Editura Academiei, Bucuresti, 1976.

Idem, Les Gètes de la rive gauche du Bas-Danube et les Roumains, in Dacia, N.S., IV, Bucuresti, 1960, p. 309-332.

Idem, Muntenia si Moldova de jos in timpul lui Traian, in lumina unei noi lecturi a papirusului Hunt, in Studii clasice, II, Edit. Academiei, Bucuresti, 1960.

Idem, Columna lui Traian. Monument al etnogenezei romanilor, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1988.

Vulpe, R., Barnea I., Din istoria Dobrogei, vol. II, Editura Academiei, Bucuresti, 1968.