Relatiile internationale ale romaniei

RELATIILE INTERNATIONALE ALE ROMANIEI

A. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI PANA LA MAREA UNIRE

1. Relatiile externe ale Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Actiunile diplomatice ale Romaniei inainte de recunoasterea inde­pendentei de stat. Ministerul Afacerilor Straine al Principatelor Unite a inceput sa functioneze in august 1862. Desi nu erau inca independente, Prin­cipatele Unite au realizat legaturi speciale cu alte tari: in 1863, a fost inche­iata cu Serbia o conventie de extradare, iar in 1865, cu Austria, o conventie privind sistemul postal si cel de telegraf. In anul 1865, Prin­cipatele Unite au semnat, la Paris, o conventie telegrafica, dovedindu-se ca erau deja considerate stat suveran de alte tari din Europa. Dupa anul 1866, a crescut numarul conventiilor semnate de Romania cu alte state, precum cele comerciale si de navigatie cu Austro-Ungaria, din 1875, si cu Rusia, in 1876. Prin tratatele de pace de la San Stefano si Berlin, din anul 1878, a fost recunoscuta independenta de stat a Romaniei. Astfel, Romania a putut sa stabileasca relatii diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate si egalitate. Statul roman a deschis primele reprezentante diplomatice, care se numeau legatii, in alte capitale sau a ridicat la nivel de legatie fostele agentii diplomatice care functionau in tarile respective. In anul 1878, Austro-Ungaria, Rusia si Turcia au stabilit relatii diplomatice cu Romania, iar Italia, in 1879. Germania si alte tari au conditionat recunoasterea independentei Romaniei de modificarea articolului 7 din Constitutie cu privire la acordarea cetateniei romane celor de alta religie decat cea cres­tina si de rascumpararea de catre statul nostru a actiunilor concernului falimentar Strousberg. Independenta Romaniei a fost recunoscuta de Germania, Franta si Anglia in anul 1880. Astfel, Romania a promovat mai eficient actiunile de politica externa, in conformitate cu interesele sale politice si economice. De exemplu, pentru a-si proteja economia de concurenta marfurilor din Austro-Ungaria, Romania a dorit sa negocieze, in 1886, o noua conventie comerciala cu acest stat, ceea ce a determinat un adevarat razboi vamal intre cele doua tari, care a durat pana in 1891.

2. Razboaiele balcanice si Primul Razboi Mondial. Cancelarul Bismarck inaugurase un sistem de aliante, bazat pe semnarea unor acorduri secrete, ceea ce-i oferea o mai mare libertate de miscare si impie­dica Franta, principalul rival, sa realizeze o coalitie antigermana. Aceste acorduri au stat la baza incheierii, in 1882, a primului sistem politico-militar, Tripla Alianta sau Puterile Centrale. La sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul celui urmator, Romania trebuia sa tina cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia, care ocupase sudul Basarabiei, in 1878, a determinat apropierea de Germania si de Austro-Ungaria, devenind membra a Triplei Aliante in anul 1883 printr-un tratat secret, care putea fi reinnoit. Aceste mari puteri considerau Romania un avanpost in politica lor de consolidare a pozitiilor in sud-estul Europei.  Politica germana nu putea ramane insa fara o reactie din partea celorlalte puteri europene. Echilibrul de forte a fost redimensionat la inceputul secolului al XX-lea. Acordul anglo-francez din 1904, cunoscut si sub numele de Antanta Cordiala, a fost urmat, in 1907, de un acord anglo-rus. In felul acesta a aparut cel de-al doilea sistem politico-militar, Antanta sau Tripla Intelegere.

Peninsula Balcanica a continuat sa ramana la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea un adevarat butoi cu pulbere. Statele nationale aparute dupa prabusirea dominatiei otomane promovau si sustineau curente nationaliste ale caror manifestari erau de multe ori violente. De asemenea, inte­resele strategice ale marilor puteri se intersectau in sud-estul Europei si deter­minau complicarea unei situatii deloc simple. Primul Razboi Balcanic a izbucnit in toamna anului 1912 si a adunat Bulgaria, Serbia, Grecia si Muntenegru impotriva unei Turcii repede depasite de diferenta de forte. Tratatul de pace semnat la Londra parea ca a rezolvat, cel putin deocamdata, problemele. Neintelegerile dintre aliati s-au manifestat insa repede, mai ales datorita pretentiilor exagerate ale Bulgariei, ceea ce a deter­minat o actiune comuna a fostilor aliati, la care s-au adaugat Turcia si Romania. Romania a fost un factor de stabilitate in sud-estul Europei, implicandu-se in al doilea razboi balcanic, impotriva Bulgariei, numai in momentul in care situatia de la sud de Dunare a devenit periculoasa pentru securitatea tarii. Armata romana a fost desfasurata in Bulgaria, iar pacea semnata la Bucuresti in 1913 permitea Romaniei sa anexeze doua judete din sudul Dobrogei, Durostor si Caliacra, regiune cunoscuta si sub numele de Cadrilater. Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, a declansat o reactie in lant, care a dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In aceste conditii, Romania si-a intensificat actiunile diplomatice pentru realizarea Marii Uniri. Prim-ministrul Ion I.C. Bratianu a negociat, in secret, cu Antanta (Franta, Anglia, Italia si Rusia) participarea la Primul Razboi Mondial alaturi de aceasta, obtinand, in 1916, recunoasterea drepturilor Romanei asupra Transilvaniei, Bana­tului si Bucovinei.  Intrata in razboi dupa doi ani de neutralitate, in 1916, Romania si-a indeplinit obiectivul national. Pentru aceasta, diplomatia romana a actionat in timpul razboiului si la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Romania a continuat razboiul si dupa incheierea marii conflagratii mondiale. In Ungaria s-a instaurat un regim comunist condus de Bela Kun, care urmarea sa pastreze granitele statului maghiar. In conditiile primejdiei pe care ar fi constituit-o existenta a doua state comuniste la est (Rusia sovietica) si la vest (Republica Ungara a Sfaturilor), care nu recunosteau alipirea la Romania a Basarabiei si a Transilvaniei, armata romana a pornit la ofensiva, ocupand Budapesta (4 august 1919) si lichidand regimul comunist din Ungaria.

3. Conferinta de pace de la Paris. Sistemul Versailles. Primul razboi mondial a determinat mari schimbari, cu consecinte deosebite asupra Europei si lumii. A dus la modificarea raportului de forte in randul marilor puteri. La sfarsitul razboiului a invins principiul nationalitatilor. Marile imperii - german, austro-­ungar, tarist si otoman - s-au prabusit ca urmare a vointei popoarelor constituindu-se, pe ruinele lor, noi state; altele, intre care si Romania si-au desavarsit unitatea nationala.

Intre anii 1919-1920 s-au incheiat tratatele semnate in cadrul Conferintei de pace de la Paris (1919-1920), cunoscute sub numele de sistemul Versailles: cu Germania la Versailles (28 iunie 1919), cu Austria la Saint-Germain (10 septembrie 1919), cu Bulgaria la Neuilly (27 noiembrie 1919), cu Ungaria la Trianon (4 iunie 1920), cu Turcia la Sevres (10 august 1920). Statele invinse erau dezarmate, se desfiinta serviciul militar obligatoriu si li se interzicea producerea unor categorii de arma­ment. Se trece de la Europa imperiilor la Europa natiunilor: Germania ceda Frantei Alsacia si Lorena ; prin dezmembrarea Imperiilor german, austro-ungar, tarist si otoman luau fiinta noi state: Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda; teritoriile turcesti din Orientul Apropiat intrau sub stapanire engleza si franceza. Considerate vinovate de declansarea razboiului, statele invinse erau obligate la plata reparatiilor.

In ciuda faptului ca terminarea razboiului a gasit Romania de partea invin­gatorilor, tratativele de pace au fost foarte dificile. Prim-ministrul Romaniei, Ion I. C. Bratianu, nu a dorit sa semneze "tratatul minoritatilor" si Tratatul de pace cu Austria (de la Saint-Germain-en-Laye), intrucat aceste tratate aduceau atingere suveranitatii Ro­maniei; sub pretextul asigurarii protectiei minori­tatilor de pe teritoriul statelor succesoare Austro­-Ungariei, marile puteri (Anglia, Franta, SUA, Italia) doreau sa supravegheze regimul la care erau supuse aceste minoritati. Succesorul lui Bratianu la con­ducerea guvernului, Alexandru Vaida-Voevod, a fost silit sa semneze tratatele respective (10 decembrie 1919). Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (10 septem­brie 1919, semnat de Romania la 10 decembrie) a recunoscut apartenenta Bucovinei la Romania; Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) recunostea unirea Transilvaniei cu Romania. Un alt tratat, semnat la Paris (28 octombrie 1920), insemna recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania de catre Marea Britanie, Franta, Italia  si Japonia. Primele trei state au ratificat tratatul cu intarziere, in timp ce Japonia nu l-a ratificat, din cauza unor intelegeri de natura economica incheiate cu Uniunea Sovietica.

B. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA. Marile aliante

1. Principiile politicii externe a Romaniei dupa Marea Unire. In urma semnarii tratatelor de la Conferinta de pace de la Paris (cu Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria si Turcia), granitele Romaniei au fost recunos­cute pe plan international. Membra a Societatii Natiunilor, Romania a actionat pentru mentinerea pacii, stabilitatii pe continent si in lume si pentru pastrarea statu-quo-ului teritorial. In perioada interbelica, au fost semnate tratate de alianta cu diferite state (precum cel cu Franta, din anul 1926). De asemenea, au fost incheiate tratate si aliante regionale cu Polonia, Cehoslovacia si Regatul Sarbo-Croato-Sloven (din 1929, denu­mit Iugoslavia). Cu ultimele doua, Romania a constituit, in anul 1921, alianta Mica Intelegere. Legaturile cu ceilalti vecini au fost afectate de politica revizionista a acestora.

Pentru instituirea unui climat de colaborare internationala, statul roman a semnat Pactul Briand-Kellogg, propus in 1928 de Franta si S.U.A., de interzicere a razboiului pentru rezolvarea diferendelor internationale; in anul 1929, a semnat Protocolul de la Moscova, prin care Romania, U.R.S.S., Polonia si Letonia se angajau sa puna imediat in vigoare, in relatiile dintre ele, prevederile Pactului Briand-Kellogg; a participat, cu diferite propu­neri, la pregatirea Conferintei asupra dezarmarii (1926-1932) si la lucra­rile acesteia, la Geneva, in anii 1932-1935.

2. Politica externa a Romaniei in perioada 1930-1944. Chiar in con­ditiile agravarii relatiilor internationale, in anii '30 ai secolului al XX-lea, Romania a continuat sa colaboreze cu toate statele. In anul 1933, Nicolae Titulescu a elaborat textul documentelor cu privire la definitia agresiunii in relatiile internationale. Legaturile diplomatice cu U.R.S.S. au fost reluate in anul 1934, iar Romania a sustinut admiterea Uniunii Sovietice in Societatea Natiunilor. La initiativa statului roman s-a realizat alianta cu Iugoslavia, Grecia si Turcia, Intelegerea Balcanica (1934). In anul 1935, Romania a condamnat, prin vocea lui Nicolae Titulescu, agresiunea Italiei impotriva Abisiniei.

Teritoriul romanesc a fost vizat de Pactul Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939, incheiat de Germania si U.R.S.S. In anul 1940, dupa ce aliantele tarii noastre au devenit inoperabile (Franta a capitulat in fata Germaniei, Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica nu au mai putut functiona), Romania s-a gasit izolata pe plan extern. In urma a doua ultimatumuri, adresate la 26 si 28 iunie 1940, Romania a cedat Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta Uniunii Sovietice. Prin arbitrajul Germaniei si al Italiei, la 30 august 1940, dictatul de la Viena obliga Romania sa cedeze nord-vestul Transilvaniei Ungariei. La 7 septembrie 1940, Romania a cedat Bulgariei Cadrilaterul. Pentru a-si recupera teri­toriile pierdute, statul roman a intrat in razboiul antisovietic la 22 iunie 1941, eliberand provinciile ocupate de U.R.S.S. Continuarea razboiului peste Nistru nu a fost sustinuta de cea mai mare parte a societatii roma­nesti. In conditiile contraofensivei sovietice din anii 1943-1944, atat Ion Antonescu, cat si regele Mihai I si opozitia au initiat actiuni diplomatice la Ankara, Cairo, Stockholm, pentru iesirea Romaniei din razboiul impotriva Natiunilor Unite. Romania a intors armele impotriva Germaniei hitleriste, la 23 august 1944, si a semnat armistitiul cu Uniunea Sovietica, la 12 septembrie 1944. Prin lupta, intregul teritoriu al Transilvaniei a fost eliberat la 25 octombrie 1944.

C. ROMANIA IN PERIOADA RAZBOIULUI RECE

1. Romania in relatiile internationale, in perioada maximei confrun­tari din timpul Razboiului rece. Intrata in sfera de influenta sovietica, Romania nu a mai putut desfasura, dupa 1945, legaturile traditionale de politica externa avute in perioada interbelica. Prin tratatul de pace, semnat la Conferinta de la Paris, la 10 februarie 1947, se recunostea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar se consfintea juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei si a tinutului Herta de catre U.R.S.S. Romania a devenit membra a Organizatiei Natiunilor Unite in anul 1955.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, U.R.S.S. a impus Romaniei orien­tarea politicii sale externe mai cu seama catre Est si restrangerea relatiilor cu lumea occidentala la minimum. Statul roman a devenit, in 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizatia economica a tarilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, si a Organizatiei Tratatului de la Varsovia, creata in 1955, alianta militara a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opusa N.A.T.O. Abia la cativa ani dupa moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a inceput sa promoveze o politica de distantare fata de U.R.S.S., mai ales dupa 1958, cand trupele sovietice au fost retrase din Romania. Insa nu s-a pus niciodata problema sa fie parasite C.A.E.R. si Organizatia Tratatului de la Varsovia. Totusi, con­ducatorii comunisti doreau atat sa nu fie schimbati de sovietici cu altii, cat si o mai mare libertate de miscare. De aceea, Romania s-a pronuntat, in anul 1964, pentru limitarea amestecului U.R.S.S. in treburile interne ale altor tari comuniste, pe fondul neintelegerilor dintre sovietici si chinezi. Tot in 1964, Romania a condamnat si planul Valev, de integrare economica a tarilor socialiste, prin care se propunea ca zone din sud-estul Romaniei, nord-estul Bulgariei si parti din U.R.S.S. sa se specializeze in productia agricola. Statul roman a inceput sa dezvolte relatii si cu tari democratice din Occident.

2. Politica externa a Romaniei in perioada destinderii si a coexis­tentei pasnice. Dupa incheierea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese omenirea pe marginea conflictului nuclear, a urmat perioada coexistentei pasnice dintre tarile comuniste si cele democratice. In aceasta etapa, Romania, dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu in 1965, a continuat politica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de distantare de linia sovietica, dar de mentinere in tabara comunista. Statul roman si-a extins colaborarea cu tarile occidentale si a stabilit relatii diplomatice cu Republica Federala Germania (1967). Nicolae Ceausescu a efectuat vizite in S.U.A., Franta, Marea Britanie etc., iar multi sefi de stat (Charles de Gaulle - presedintele Frantei -, Richard Nixon - presedintele S.U.A.) au vizitat Romania. Nicolae Ceausescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales dupa ce, in 1968, conducerea Romaniei a condamnat interventia militara a armatelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, pentru a inlatura conducerea comunista adepta a unor reforme.

Romania a devenit membra a Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International, din 1972, si a semnat, in 1975, Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, de la Helsinki. Dupa anul 1980, s-a observat o degradare continua a vietii, urmata desigur si de o restrangere treptata a contactelor diplomatice de interes major pentru Romania. Nicolae Ceausescu a incercat sa se implice in rezolvarea tensiunilor dintre Israel si statele arabe, precum si in conflictul din Vietnam, fara prea mare succes insa. Am asistat astfel, in ultimii ani ai dictaturii lui Ceausescu, la incheierea unor relatii diplomatice si economice aproape exclusiv cu tari din Lumea a Treia si din Liga Araba, care le-au inlocuit treptat-treptat pe cele cu Occidentul. Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere in URSS in 1985 si lansarea politicii sale de "glasnost" si "perestroika" au zdruncinat din temelii regimurile comuniste din Europa. De acum inainte, Nicolae Ceausescu nu a mai reprezentat un favorit al cance­lariilor occidentale, ci a devenit o simpla problema a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomatia romaneasca decat cu intarziere. Impactul acestor reforme politico-economice asupra regimurilor din zona sovietica era din ce in ce mai mare, pe masura accelerarii lor. In Romania insa, aceasta politica a avut un efect contrar, deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanti si electricitate, cu toate ca in 1989 a fost anuntata, ca o victorie a regimului, plata integrala a datoriei externe. Mihail Gorbaciov a vizitat Romania in luna mai a anului 1987 si a abordat, aluziv, in discutii tema introducerii unor reforme. Vizita a ramas practic fara efect, deoarece pana in 1989 nu s-a simtit o imbunatatire a vietii economice. Politica de destindere si reconciliere promovata de liderii reformisti de la Kremlin in relatiile cu SUA a constituit factorul primordial in prabusirea siste­mului comunist din Europa si in disolutia URSS, fapt ce a marcat sfarsitul Razboiului Rece.